S T E N O G R A M A

 

şedinţei Biroului permanent al Camerei Deputaţilor

din ziua de marţi, 9 februarie 2010

 

 

 

Şedinţa a început la ora 13,15.

Lucrările au fost conduse de doamna Roberta Alma Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor.

Au participat: domnul Ioan Oltean, domnul Adrian Năstase (până la ora 13,25) şi domnul Mircea Duşa – vicepreşedinţi, domnul Valeriu Ştefan Zgonea şi domnul Mihai Alexandru Voicu – secretari, domnul Gheorghe Albu (de la ora 13,20), domnul Nicolae Bănicioiu şi domnul Seres Denes – chestori, domnul Mircea-Nicu Toader – Grupul parlamentar al PD-L, domnul Cătălin Cherecheş – Grupul parlamentar al Alianţei Politice PSD+PC, domnul Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu – Grupul parlamentar al PNL, domnul Olosz Gergely – Grupul parlamentar al UDMR, domnul Varujan Pambuccian – Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale, domnul Eugen Nicolicea – reprezentantul Grupului  deputaţilor independenţi, şi domnul Gheorghe Barbu – secretarul general al Camerei Deputaţilor.

 

Invitaţi: domnul deputat Relu Fenechiu (până la ora 13,25) – preşedintele Comisiei pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor, doamna Ileana Maria Luncan – secretar general adjunct, domnul Valer Dorneanu – secretar general adjunct, domnul Nicolae Vasilescu – şeful Departamentului Legislativ, domnul Georgică Tobă şi domnul Gabriel Stecoza – Departamentul Secretariatului tehnic, domnul Andrei Zugravu şi domnul Gheorghe Popescu – Direcţia pentru organizarea lucrărilor în plen, doamna Nicoleta Laura Riteş – Direcţia proceduri legislative, sinteze şi evaluări, domnul Constantin Bantaş – Serviciul pentru lucrări în comisii,  doamna Gabriela Enea – Direcţia pentru relaţii publice, doamna Raluca Boboc şi domnul Paul Călin Botez – consilieri Cancelarie Preşedinte.

 

*

 

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă propun să începem. Suntem în cvorum.

Dacă la ordinea de zi sunt observaţii. Nu sunt.

 

PUNCTUL 1

Programul de lucru al Camerei Deputaţilor

 

Doamna Roberta Alma Anastase:

Programul de lucru al Camerei Deputaţilor.

De acord, cu menţiunea că luni, la ora 13,00, cum am stabilit, ne întâlnim cu Biroul Executiv al CES-ului.

 

PUNCTUL 2

Ordinea de zi pentru şedinţele Camerei Deputaţilor

 

Doamna Roberta Alma Anastase:

Ordinea de zi.

Oricum, o vom mai lua în discuţie încă odată luni.

 

PUNCTUL 3

▪ Programul legislativ al Guvernului României pentru perioada 2010-2012 – Principalele reglementări

▪ Lista priorităţilor legislative ale Guvernului pentru prima sesiune ordinară a anului 2010

 

Doamna Roberta Alma Anastase:

Programul legislativ al Guvernului să fie trimis la comisiile de specialitate.

 

PUNCTUL 4

Scrisoare din partea domnului deputat Relu Fenechiu, preşedinte al Comisiei pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor

 

Doamna Roberta Alma Anastase:

Avem o scrisoare din partea domnului deputat Relu Fenechiu. Dânsul este prezent.

Ne solicită a-i fi repartizate toate proiectele şi propunerile legislative care vizează aspecte legate de tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor sau din domeniul spaţiului cosmic.

Vă rog, domnule preşedinte.

 

Domnul Relu Fenechiu:

Vă mulţumesc, doamnă preşedintă.

Chiar dacă sintagma „spaţiu cosmic” naşte zâmbete chiar şi în Biroul permanent al Camerei şi nu numai – în media, vreau să vă spun că şi în această sesiune chiar au existat legi care au abordat această problemă – este vorba, de exemplu, de PLx 241 care se referă la ratificarea Acordului dintre România şi Organizaţia Europeană pentru exploatarea sateliţilor meteorologici.

Cu toate că avem o comisie specială, stabilită în acest Birou permanent al Camerei, cu privire la spaţiul cosmic, nici măcar această lege nu a fost transmisă la comisia noastră, şi nici măcar pentru avizare.

Aveţi un material cu alte cel puţin zece exemple cu legi care vizează expres domeniul tehnologiei informaţiilor şi a spaţiului cosmic la care comisia noastră nu a fost sesizată, repet, nici măcar pentru aviz.

Trebuie să vă hotărâţi – dacă comisia nu îşi are rostul, atunci cel mai bine este să o desfiinţăm, dar credeţi-mă că în această comisie există colegi de-ai noştri parlamentari care sunt în acest domeniu bine documentaţi, şi cred că ar fi bine venit şi avizul lor, pentru că ar putea veni cu propuneri de îmbunătăţire a legilor în acest domeniu.

Vă mulţumesc.

 

Doamna Roberta Alma Anastase:

Şi eu vă mulţumesc.

Văd că există o notă cu solicitări făcute de dumneavoastră. La prima solicitare, nu se încadrează  în termenul regulamentar, şi vă voi ruga ca de acum înainte solicitările să le faceţi în termenul regulamentar.

Oricum, eu atrag atenţia Secretariatului general să ia în considerare solicitarea dumneavoastră, dar în cazul în care există astfel de scăpări sau proiecte pe care dumneavoastră le aveţi în vedere, să faceţi solicitarea în termenul regulamentar. Altfel, noi, la Biroul permanent nu am făcut derogări; nici nu putem să facem lucrul acesta.

La punctul 2 – proiectul de lege a fost deja adoptat.

 

Domnul Relu Fenechiu:

Nu vă supăraţi, doamna preşedintă, eu aici v-am dat exemple.

 

Doamna Roberta Alma Anastase:

În regulă, am înţeles.

 

Domnul Relu Fenechiu:

Deci v-am dat exemple de legi care ar fi trebuit să aibă şi avizul nostru. Unele din ele sunt încă în procesul legislativ, altele s-au terminat.

Rugămintea este ca, pe viitor, să ţineţi cont de faptul că există această comisie – n-am înfiinţat-o eu, dar ea există, şi cred că trebuie să aibă activitate. Dacă nu, este păcat să risipim banul public, că şi aşa ne place să vorbim de acest domeniu, şi să nu mai risipim banul public şi să dăm afară opt – zece parlamentari, câţi sunt acolo, şi să facem o economie.

 

Doamna Roberta Alma Anastase:

Am înţeles, mulţumesc mult.

Vă rog, domnule Zgonea.

 

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Domnule Fenechiu, problema este foarte simplă: de exemplu, să luăm această şedinţă – punctul referitor la priorităţi legislative şi nota cu proiecte de legi care vin. În momentul în care propunerea Departamentului legislativ este aprobată de Biroul permanent, este totdeauna într-un interval de cinci zile.

Singura mea rugăminte este să vorbiţi cu domnul Tăriceanu, să luaţi mapa de la domnia sa şi, dacă aveţi un punct de vedere şi constataţi că s-a întâmplat, că de multe ori se întâmplă astfel de greşeli, faceţi o adresă şi, pe adresa respectivă, noi suntem de acord cu dumneavoastră, pentru că nu întotdeauna la anumite reglementări care sunt în textul unei legi ai prezenţa de spirit să le trimiţi şi către comisia care ar trebui.

Din punctul acesta de vedere, nu este o greşeală, să ştiţi. Chiar nu vrea nimeni să aibă vreo scăpare.

 

Domnul Relu Fenechiu:

Îmi cer mii de scuze.

Acţiunea de astăzi a mea, adică venirea mea la Biroul permanent, este în urma unor demersuri anterioare care au însemnat exact ce spuneţi dumneavoastră, adică adrese repetate către Secretariatul general – le am aici pe toate, şi care au fost refuzate.

Au fost în termenul legal.

 

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă rog, domnul Tăriceanu.

 

Domnul Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu:

Cred că domnul Zgonea are dreptate, fără îndoială, şi nu vreau să îl contrazic absolut deloc, însă, privind lista înaintată de domnul deputat Relu Fenechiu, preşedintele Comisiei pentru tehnologia informaţiei, observaţi, vă rog, punctul 1 – Proiectul de lege privitor la Ordonanţa cu dotarea de calculatoare de tip Desktop a unităţilor de învăţământ liceal şi profesional, la  punctul 7 – Proiectul de lege pentru stabilirea unor măsuri privind punerea în circulaţie a paşapoartelor electronice. Lucrurile acestea sunt mai mult decât evidente – că ar fi trebuit să treacă aceste proiecte la avizare şi la comisia pe care domnul Fenechiu o conduce.

Pentru restul proiectelor de lege unde poate de la Secretariatul general nu rezultă atât de evident interesul comisiei, nu rămâne decât ca domnia sa, în calitate de preşedinte al comisiei, să facă solicitarea cuvenită pentru repartizare şi la comisia pe care o conduce, şi v-aş ruga să ţinem cont de acest lucru.

 

Domnul Gheorghe Barbu:   

Eu aş vrea, dacă îmi permiteţi, să spun ceva: eu citesc ce scrie la „Domeniile de activitate a comisiilor” în Regulament – tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor – tehnologii avansate specifice domeniului, alinierea la reglementările, respectiv la standardele internaţionale şi proprietatea intelectuală în domeniu. Asta scrie în Regulament.

Poate ţine de o interpretare.

Dacă cumpărarea de calculatoare pentru elevi este o astfel de chestiune, sigur că trebuie să ştim această poziţie. Nu aceasta este o problemă pentru noi – să o dăm pentru aviz sau pentru  fond. Chiar nu avem nici o problemă.

Mai departe: am văzut aici rectificarea bugetului.

 

Doamna Roberta Alma Anastase:

Bine.

Domnule secretar general, vă voi ruga să luaţi act şi să fie trimise.

 

Domnul Gheorghe Barbu:   

Da, am înţeles.

 

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă rog, ultima intervenţie.

 

Domnul Varujan Pambuccian:

Nu aş fi vrut să intervin dacă nu se dădea citire lucrului aceluia.

Este o chestiune pe care o interpretează, din păcate, de ani de zile în felul acesta cei din aparatul funcţionăresc al Camerei.

Păi calculatoarele sunt evident un domeniu de tehnologie a informaţiei. Şi telefonul lui Bell este un domeniu de comunicaţii. Nu are nici o legătură caracterul de noutate al lucrului respectiv, ci are legătură cu faptul că, dacă va achiziţiona România trenuri, nu se va ocupa de chestiunea aceasta Comisia de agricultură. Cu asta are legătură, şi este normal să fie aşa.

 

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

 

Domnul Relu Fenechiu:

Şi eu vă mulţumesc.

Domnul Relu Fenechiu părăseşte sala de şedinţă.

 

PUNCTUL 5

Informare din partea domnului deputat Călin Popescu-Tăriceanu, liderul Grupului parlamentar al PNL

 

Doamna Roberta Alma Anastase:

Solicitarea făcută de domnul Călin Popescu-Tăriceanu vizează trecerea doamnei Adriana Diana Tuşa de la Comisia pentru industrii şi servicii la Comisia pentru sănătate şi familie.

Nu este nici o problemă.

Va merge la plen.

 

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Şi, în spate, se pune tabelul ...

 

Doamna Roberta Alma Anastase:

În regulă. Vă rog să ţineţi cont - data viitoare să avem acest tabel.

 

PUNCTUL 6

Scrisoare din partea domnului deputat Koto Jozsef

 

Doamna Roberta Alma Anastase:

Scrisoare din partea domnului deputat Koto Jozsef.

Este vorba de proiectul acela detaliat.

Domnule secretar general, aţi verificat? Este totul în regulă?

La mine nu a ajuns înainte.

Eu vă propun să reluăm discuţia săptămâna viitoare.

 

PUNCTUL 7

Memorandum intern: Acţiunea „Mărţişor 2010 – Copii pentru copii”

 

Doamna Roberta Alma Anastase:

În acest material este vorba de acţiunea „Mărţişor 2010 – Copii pentru copii”. Copiii fac mărţişoare, ni le vând nouă şi banii strânşi îi donează.

Aveţi vreo problemă? Nu.

 

PUNCTUL 8

Materiale pe linia relaţiilor parlamentare externe

 

1. Memorandum intern privind participarea la reuniunea Comisiei pentru drepturile femeii a Adunării Parlamentare Euro-Mediteraneene (Rabat, 27 februarie 2010)

 

Doamna Roberta Alma Anastase:

Aici este vorba de participarea la reuniunea Comisiei pentru drepturile femeii a Adunării Parlamentare Euro-Mediteraneene.

În regulă.

 

2. Memorandum intern privind participarea la lucrările celui de al IV-lea Forum Economic Europa - Ucraina (Kiev, Ucraina, 26-28 aprilie 2010)

 

Doamna Roberta Alma Anastase:

Memorandum intern privind participarea la lucrările celui de al IV-lea Forum Economic Europa – Ucraina.

Observaţii? Nu sunt.

 

3. Memorandum intern privind vizita în Portugalia a delegaţiei Comisiei pentru muncă şi protecţie socială a Camerei Deputaţilor (23-26 februarie 2010)

 

Doamna Roberta Alma Anastase:

Memorandum intern privind vizita în Portugalia a delegaţiei Comisiei pentru muncă şi protecţie socială a Camerei Deputaţilor.

În regulă.

 

4. Memorandum intern privind vizita în Republica Lituania a delegaţiei Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice din Camera Deputaţilor (2-4 martie 2010)

 

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vizita în Republica Lituania a delegaţiei Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice.

Observaţii? Nu sunt.

 

5. Informare privind participarea la lucrările Comisiei pentru probleme economice şi dezvoltare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei şi la prima parte a Sesiunii ordinare 2010 a APCE (Londra, 21-22 ianuarie, şi Strasbourg, 25-29 ianuarie 2010)

 

Doamna Roberta Alma Anastase:

Avem şi o informare privind participarea la lucrările Comisiei pentru probleme economice şi dezvoltare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei şi la prima parte a Sesiunii ordinare 2010 a APCE.

Luăm act.

 

PUNCTUL 9

Diverse

 

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă rog.

 

Domnul Gheorghe Barbu:   

Este vorba de un material de la Comisia pentru egalitatea de şanse, dar a depăşit cele cinci zile. Pe data de 16.12 s-a depus. Deci, ca termen, este depăşit.

 

Doamna Roberta Alma Anastase:

Dacă este depăşit, asta este.

Iar celălalt material privind înlocuirea domnului Hrebenciuc cu domnul Frunzulică merge la plen.

 

Domnul Gheorghe Barbu:   

Acest material este pentru Birourile permanente reunite.

 

Doamna Roberta Alma Anastase:

În regulă. Deci, va merge la Birourile permanente reunite.

 

Domnul Olosz Gergely:

Doamna preşedinte, şi eu aş avea o întrebare, dacă se poate.

 

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă rog.

 

Domnul Olosz Gergely:

Vă mulţumesc.

Avem în faţă o situaţie privind împlinirea termenelor constituţionale pentru adoptarea proiectelor de legi, şi m-am uitat pe această situaţie şi începând de la punctul 6 nu apar comisiile sesizate în fond.

 

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Nu apar, pentru că, conform Regulamentului nostru, noi trebuie să aşteptăm punctul de vedere al Guvernului.

 

Domnul Olosz Gergely:

Atunci, în această situaţie, ce se va întâmpla? Că de fapt noi ieşim din termen.

 

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Noi nu putem distribui la comisie până nu ne trimite Guvernul punctul de vedere.

La noi, curge termenul în momentul în care se înregistrează.

 

Domnul Olosz Gergely:

De exemplu, este vorba de punctul 6 şi cele care urmează.

Deci, este vorba de cele cu împlinirea termenelor constituţionale pentru adoptarea proiectelor.

 

Domnul Gheorghe Barbu:   

Este la aviz la Consiliul Legislativ şi va fi şi punctul de vedere al Guvernului.

 

Domnul Olosz Gergely:

Şi, atunci, termenul va curge din clipa respectivă?

 

Domnul Gheorghe Barbu:   

Termenul este 17.03.2010.

Dacă până în 15.02 vin avizele, într-o lună de zile se pot avea rapoartele şi pot merge în plen.

 

Domnul Olosz Gergely:

Mulţumesc.

 

Doamna Roberta Alma Anastase:

Cu aceasta, am epuizat ordinea de zi şi am încheiat şedinţa.

Ne revedem luni.

Vă mulţumesc.

 

*

 

Şedinţa s-a încheiat la ora 13,30.