Ședințele Biroului permanent
Ședința curentă
Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2016-2020 > Camera Deputaților > Biroul Permanent > Calendar sedințe feb. 2017 Versiunea pentru printare
Stenograma ședinței Biroului permanent al Camerei Deputaților din 27 februarie 2017 ora 14:00

Vorbitor: Steriu Valeriu-Andrei

Memorandum intern: Decontarea cheltuielilor legate de deplasarea în circumscripția electorală nr.43 - Circumscripția electorală pentru cetățenii români cu domiciliul în afara țării Domnul Valeriu-Andrei Steriu:

În susținerea acestor patru deputați, aș vrea să spun că există o condiționare a Camerei - de a zbura numai cu cursele TAROM, ceea ce îi scoate mult din buget. Dacă ar fi măcar eliberarea de a-și deconta pe cursele mai ieftine, ar putea fi prezenți mult mai des în teritoriu - pentru ei, însemnând în diaspora. Altfel, este prohibită.

Deci, cu actualele costuri, dânșii nu pot să-și viziteze nici măcar zona de unde și-au extras principalele voturi.

Este de peste trei luni în dezbatere în formatul acesta administrativ. Mă bucur că a ajuns, în sfârșit, în Biroul permanent solicitarea dânșilor, și aș propune să o privim cu toată atenția și să găsim o soluție pentru a-i lăsa să-și viziteze toate zonele de unde au votanți.

.............................
Materiale pe linia relațiilor parlamentare externe Memorandum intern privind participarea la reuniunea interparlamentară a Comisiei pentru drepturile femeii și egalitatea de gen (FEMM) (Bruxelles, Belgia, 8 – 9 martie 2017) Domnul Valeriu-Andrei Steriu:

Foarte scurt, tot pe parte administrativă, ca și acum două săptămâni, îi urez mult succes doamnei secretar general și îi propun o misiune imposibilă, după două mandate, am constatat că este aproape imposibil, lunea, marțea sau miercurea să călătorești cu liftul de la etajul șapte la Biroul permanent mai repede de zece minute.

Poate se va putea identifica o soluție, optimizarea lifturilor, nu neapărat restricționarea, dar ne petrecem probabil ore întregi din mandat stând în fața lifturilor.

Mulțumesc.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti miercuri, 8 decembrie 2021, 17:49
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro