Ședințele Biroului permanent
Ședința curentă
Sunteți în secțiunea: Prima pagina > Legislatura 2016-prezent > Camera Deputaților > Biroul Permanent > Calendar sedințe apr. 2017 Versiunea pentru printare
Stenograma ședinței Biroului permanent al Camerei Deputaților din 3 aprilie 2017 ora 14:00

2. Notă privind inițiativele legislative pentru care rapoartele comisiilor au fost depuse și distribuite în zilele de marți, 28, miercuri, 29 și joi, 30 martie 2017 care, la propunerea motivată a Biroului permanent sau a unui lider de grup parlamentar, Comitetul liderilor grupurilor parlamentare, în unanimitate, poate aproba înscrierea pe ordinea de zi a Camerei Deputaților pentru a fi dezbătute în zilele de luni, 3 și de marți, 4 aprilie 2017
aprobată consultă

Notă privind inițiativele legislative pentru care rapoartele comisiilor au fost depuse și distribuite în zilele de marți, 28, miercuri, 29 și joi, 30 martie 2017 care, la propunerea motivată a Biroului permanent sau a unui lider de grup parlamentar, Comitetul liderilor grupurilor parlamentare, în unanimitate, poate aproba înscrierea pe ordinea de zi a Camerei Deputaților pentru a fi dezbătute în zilele de luni, 3 și de marți, 4 aprilie 2017 Domnul Petru Gabriel Vlase:

La punctul 2 avem o notă privind inițiativele legislative pentru care rapoartele comisiilor au fost depuse și distribuite în zilele de marți, 28, miercuri, 29, și joi, 30 martie 2017, care, la propunerea motivată a Biroului permanent sau a unui lider de grup parlamentar, Comitetul liderilor grupurilor parlamentare, în unanimitate, poate aproba înscrierea pe ordinea de zi a Camerei Deputaților pentru a fi dezbătute în zilele de luni, 3, și de marți, 4 aprilie 2017.

Susțineți, domnilor lideri?

Obiecții?

Adoptat.

.............................

NOTĂ SUPLIMENTARĂ

privind inițiativa legislativă pentru care raportul comisiei a fost depus și distribuit în ziua de luni, 3 aprilie 2017 care, la propunerea motivată a Biroului permanent sau a unui lider de grup parlamentar, Comitetul liderilor grupurilor parlamentare, în unanimitate, poate aproba înscrierea pe ordinea de zi a Camerei Deputaților pentru a fi dezbătut în zilele de luni, 3 și de marți, 4 aprilie 2017

1. Propunerea legislativă pentru completarea Legii educației naționale nr.1/2011 (Pl-x 20/2017) - lege organică

Raport - Comisia pentru învățământ (Respingere)- distribuit - 14.03.2017 și Raport suplimentar (menține Raportul inițial-Respingere) - distribuit - 3.04.2017

Prima Cameră sesizată - Data prezentării în Biroul permanent 1.02.2017; data la care se împlinește termenul constituțional pentru dezbatere și vot final 4.04.2017, potrivit art-75 alin.(2) din Constituție și art.113 din Regulamentul Camerei Deputaților

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Notă suplimentară privind inițiativa legislativă pentru care raportul comisiei a fost depus și distribuit în ziua de luni, 3 aprilie 2017 care, la propunerea motivată a Biroului permanent sau a unui lider de grup parlamentar, Comitetul liderilor grupurilor parlamentare, în unanimitate, poate aproba înscrierea pe ordinea de zi a Camerei Deputaților pentru a fi dezbătut în zilele de luni, 3 și de marți, 4 aprilie 2017.

Propunerea legislativă pentru completarea Legii educației naționale nr.1/2011 (Pl-x 20/2017) - lege organică cu raport de respingere.

Obiecții? Nu sunt.

Mulțumesc.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București vineri, 4 decembrie 2020, 22:41
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro