Ședințele Biroului permanent
Ședința curentă
Sunteți în secțiunea: Prima pagina > Legislatura 2016-prezent > Camera Deputaților > Biroul Permanent > Calendar sedințe apr. 2017 Versiunea pentru printare
Stenograma ședinței Birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaților și Senatului din 20 aprilie 2017 ora 11:00

2. Proiect de Hotărâre a Parlamentului României pentru constituirea Comisiei speciale de anchetă a Senatului și Camerei Deputaților pentru verificarea aspectelor ce țin de organizarea alegerilor din 2009 și de rezultatul scrutinului prezidențial
pe ordinea de zi a ședinței comune din ziua de miercuri, 26.04.2017 consultă

Vorbitor: Scântei Laura-Iuliana

Proiect de Hotărâre a Parlamentului României pentru constituirea Comisiei speciale de anchetă a Senatului și Camerei Deputaților pentru verificarea aspectelor ce țin de organizarea alegerilor din 2009 și de rezultatul scrutinului prezidențial Doamna Laura-Iuliana Scântei:

Pe lângă cele menționate de colegul Steriu, aș vrea să vă învederez faptul că la art.1, obiectul pentru care se constituie această Comisie parlamentară, excede activității Parlamentului, pentru că nu este în competența Parlamentului să verifice rezultatul unui scrutin prezidențial.

Vă aduc aminte, potrivit Legii de organizare și funcționare a Curții Constituționale și Normelor constituționale în vigoare, Curtea Constituțională a validat acel scrutin prezidențial, potrivit Legii, ori reformulăm, ori temeiul așa cum este la obiect menționat nu ne privește și ne excede atribuțiile.

Dacă rămânem în această configurație și în acest draft de Hotărâre, membrii Grupului parlamentar PNL din cadrul Biroului permanent reunit vor vota împotrivă.

Mulțumesc.

.............................
Doamna Laura-Iuliana Scântei:

Atunci, vă propun ca cine a redactat draftul - presupun un coleg cu experiență și politică și juridică, ar trebui să revizuim articolul 1, pentru că printre atribuțiile acestei comisii enunțate aici, vă repet, excedem atribuțiile Parlamentului, respectiv: "verificarea respectării dispozițiilor legale cu privire la organizarea și desfășurarea alegerilor prezidențiale din 2009". Asta trebuia să facă Curtea Constituțională anterior validării. Nu putem să verificăm acum ceea ce a validat deja Curtea Constituțională. După care: "verificarea corectitudinii centralizării rezultatelor votării". La fel.

Înțeleg că se dorește prin această comisie să verificăm anumite situații de fapt, nu aspecte juridice - legislație, rezultat, obiectul validării de către Curtea Constituțională a rezultatului alegerilor din 2009.

Deci, ar trebui detaliat ce anume dorim să investigăm, pentru că, așa cum sunt redactate, cred că riscăm să ne facem chiar de râs.

.............................
Doamna Laura-Iuliana Scântei:

Dacă îmi permiteți...

.............................
Doamna Laura-Iuliana Scântei:

Sunt de acord cu dumneavoastră că o Comisie parlamentară de anchetă poate să verifice incidente care au apărut, sunt semnalate acum în presa curentă, care ar fi viciat până la nerespectarea Legii, deci a făcut să fie nelegală procedura de desfășurare a alegerilor prezidențiale din 2009 și implicit rezultatul acestora.

Dar în momentul în care noi includem la litera k), de la articolul 1, obiectul acestei Comisii de anchetă: verificarea modului în care au fost desemnați președinții Birourilor electorale ale secțiilor de votare; verificarea modului în care au fost constituite Birourile electorale și a modului cum s-au distribuit apoi diversele documente, suntem în procedura electorală produsă de Legea pentru alegerea Președintelui, au existat termene, puteau să fie făcute contestații, este mult prea mult.

Una este să verificăm niște aspecte cu privire la implicarea unor instituții sau unor persoane, reprezentanți ai unor instituții în procesul electoral și alta este să intrăm atât de în detaliu, nu face obiectul nostru.

.............................
Doamna Laura-Iuliana Scântei:

Nu. Mă tem că ne facem de râs. Parlamentul, chiar și atunci când adoptă o Hotărâre proprie, trebuie să aibă în vedere respectarea legilor pe care tot aici în Parlament le-am votat, anterior.

Dar așa cum este redactat articolul 1, încălcăm o serie de legi.

Dacă îmi permiteți, în decurs de o oră vi le detaliez.

.............................
Doamna Laura-Iuliana Scântei:

Nu răspunde nimic. Orice implicare care a avut ca efect încălcarea Legii, la momentul organizării și derulării alegerilor prezidențiale din 2009, de către orice persoană sau orice instituție.

Chiar dacă sunt identificare astăzi, atâția ani mai târziu, trebuie semnalate, verificare chiar și de către o Comisie parlamentară, dar nu la modul la care l-ați detaliat aici.

Ori punem ceva mai generic, sau puneți punctual o situație de fapt, sau o faptă concretă, ce anume aspecte, pentru că aici, sunt identificare aspecte de procedură electorală care erau prevăzute în Lege, care aveau un termen de contestare la momentul respectiv și deja sunt asumate și validate, eu asta vă zic, nu spun că din punct de vedere politic nu aveți voie să anchetați un incident sau o faptă sau o implicare sau orice altceva.

.............................
Doamna Laura-Iuliana Scântei:

Vă rog.

.............................
Doamna Laura-Iuliana Scântei:

Domnule vicepreședinte, nu m-am referit la asta.

Cred că ar trebui doar să punem un obiect general care include atât chestiuni juridice, dacă vreți, de norme, de acte, cum spunea domnul președinte mai devreme, cât și situații de fapt, pentru că, detaliindu-le, mă uit acum și la litera i) - "verificarea modului în care au fost soluționate sesizările". Păi, erau instanțele. Vom genera un alt conflict constituțional sau, mă rog, discuții despre existența unui astfel de conflict.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București sâmbătă, 22 februarie 2020, 16:41
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro