Ședințele Biroului permanent
Ședința curentă
Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2016-2020 > Camera Deputaților > Biroul Permanent > Calendar sedințe apr. 2018 Versiunea pentru printare
Stenograma ședinței Biroului permanent al Camerei Deputaților din 16 aprilie 2018 ora 14:00

5. Solicitare din partea doamnei deputat Raluca Turcan, liderul Grupului parlamentar PNL, referitoare la întocmirea raportului asupra Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.82/2017 pentru modificarea și completarea unor acte normative (PLx 584/2017)
nu a fost aprobată consultă

Solicitare din partea doamnei deputat Raluca Turcan, liderul Grupului parlamentar PNL, referitoare la întocmirea raportului asupra Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.82/2017 pentru modificarea și completarea unor acte normative (PLx 584/2017) Domnul Petru Gabriel Vlase:

5 - Solicitare din partea doamnei deputat Raluca Turcan, liderul Grupului parlamentar PNL, referitoare la întocmirea raportului asupra Proiectului de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului numărul 82/2017 pentru modificarea și completarea unor acte normative.

Cele două solicitări - am discutat și săptămâna trecută.

Doamna Mihălcescu, vă rog.

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Mulțumesc, domnule vicepreședinte.

Ordonanța 82, cu efecte produse deja, aș putea spune, se află pe ordinea de zi de mâine de la Comisia pentru muncă și se află, de altfel, și pe punctul 3 la ordinea de zi. Deci, sunt în regulă din punctul ăsta de vedere.

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Doamna Turcan.

Doamna Raluca Turcan:

Mulțumesc.

Domnule președinte de ședință, întâmplarea face că eu urmăresc ordinea de zi în fiecare săptămână a acestei Comisii și nu este pentru prima dată când acest proiect se află pe ordinea de zi. El se află pe ordinea de zi doar că nu se dezbate; și se găsesc tot felul de motive!

Așadar, am apelat la toate căile instituționale pentru a ajunge ca în plenul Camerei Deputaților să reușim să dezbatem această lege de adoptare a unei ordonanțe care, da, așa cum a spus și colega dumneavoastră, produce efecte.

Întrebarea este dacă știu toți ce efecte produce. Odată - neindexarea pensiilor, așa cum prevede legea, începând cu 1 ianuarie, ci doar niște majorări aleatorii cum decide Guvernul, și a doua - este cea legată de contribuția la Pilonul II de pensii.

Așadar, vă solicit să cerem oficial Comisiei ca într-o săptămână să predea raportul. Să ceară, să-și asume Biroul permanent, să predea raportul, ca să nu fie de complezență pus pe ordinea de zi în comisie și în plen.

Asta ar fi pur și simplu o formalitate pe care ați face-o, dacă nu vă asumați, să cerem raportul Comisiei de fond.

Același lucru...

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Este pe ordinea de zi. Așteptăm raportul. Eu oricum sunt obligat să supun cererea dumneavoastră la vot.

Cine este pentru? Doi.

Împotrivă? Nouă.

Respinsă.

Doamna Raluca Turcan:

Domnule președinte de ședință, o intervenție.

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Vă mulțumesc.

Doamna Raluca Turcan:

Vreau doar să vă întreb ceva.

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Vă mulțumesc.

Șase - solicitare...

Doamna Raluca Turcan:

Se poate obține o explicație a acestui vot ?

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Păi v-am supus solicitarea la vot.

Doamna Raluca Turcan:

Dar se poate obține o explicație din partea unei majorități?

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Nu. Eu nu dau explicații. Eu sunt un moderator aici.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti sâmbătă, 27 noiembrie 2021, 22:45
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro