Ședințele Biroului permanent
Ședința curentă
Sunteți în secțiunea: Prima pagina > Legislatura 2016-prezent > Camera Deputaților > Biroul Permanent > Calendar sedințe iun. 2018 Versiunea pentru printare
Stenograma ședinței Birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaților și Senatului din 6 iunie 2018 ora 10:00

3. Scrisoare din partea ministrului Apărării Naționale și ministrului Economiei privind aprobarea inițierii de către Ministerul Apărării Naționale, prin Agenția de Cercetare pentru Tehnică și Tehnologii Militare, a procedurilor de atribuire a contractului de achiziție de servicii de cercetare-dezvoltare pentru realizarea prototipurilor omologate pentru producția în România a produsului „Transportor blindat pentru trupe 8x8 flotabil" și a derivatelor sale
la Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională din Camera Deputaților și la comisia similară din Senat să întocmească documentația necesară până la data de 11 iunie 2018 consultă

Scrisoare din partea ministrului Apărării Naționale și ministrului Economiei privind aprobarea inițierii de către Ministerul Apărării Naționale, prin Agenția de Cercetare pentru Tehnică și Tehnologii Militare, a procedurilor de atribuire a contractului de achiziție de servicii de cercetare-dezvoltare pentru realizarea prototipurilor omologate pentru producția în România a produsului „Transportor blindat pentru trupe 8x8 flotabil și a derivatelor sale

PUNCTUL 3:

Scrisoare din partea ministrului apărării naționale și ministrului economiei privind aprobarea inițierii de către Ministerul Apărării Naționale, prin Agenția de Cercetare pentru Tehnică și Tehnologii Militare, și Ministerul Economiei a procedurilor de atribuire a contractului de achiziție de servicii de cercetare-dezvoltare pentru realizarea prototipurilor omologate pentru producția în România a produsului "Transportor blindat pentru trupe 8x8 flotabil" și a derivatelor sale

Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:

La punctul 3 avem o a treia scrisoare, pe lângă cele două sosite ieri, din partea ministrului apărării naționale și a ministrului economiei, prin care solicită aprobarea prealabilă a Parlamentului pentru inițierea procedurii de realizare și omologare a prototipurilor pentru 342 de transportoare blindate pentru trupe 8x8 flotabile și a derivatelor acestora, în valoare estimativă de 228 de milioane de euro.

Trebuie să hotărâm transmiterea acestei scrisori către Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională din Senat, precum și către comisia competentă din Camera Deputaților, pentru întocmirea documentației specifice.

Trebuie, de asemenea, să stabilim și un termen. Astăzi suntem în 6. Nu știu dacă e vreo solicitare transmisă de Ministerul Apărării în acest sens.

Vă propun până pe 11 să fie termenul pentru elaborarea aprobării prealabile.

Dacă sunteți de acord?

Vă rog să votați.

Cine este pentru?

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Nu sunt.

Cu aceasta, am încheiat ședința de astăzi și vă mulțumesc.

Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:

Domnul Iordache.

Domnule vicepreședinte, vă rog.

Domnul Florin Iordache:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:

Numai o clipă.

Vă rog să luați loc.

Domnul Florin Iordache:

Vă propun, stimați colegi, datorită faptului că grupurile parlamentare PSD și ALDE au sâmbătă o acțiune, să putem folosi parcarea pentru această activitate de sâmbătă, colegii parlamentari să poată folosi parcările și de la Senat și de la Cameră, mașinile și autoturismele care vin din teritoriu să poată fi parcate aici.

Domnul Cristian Buican:

N-ați explicat ce fel de activitate este, domnule vicepreședinte.

Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:

Cred că colegii n-o să aibă nimic împotrivă.

(Discuții în sală.)

Aveți obiecțiuni în legătură cu acest lucru?

Domnul Nicu Fălcoi:

Da.

Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:

Domnul Fălcoi.

Domnul Nicu Fălcoi:

Eu sper că e o glumă propunerea asta a dumneavoastră, domnule vicepreședinte. Dacă pentru un miting vreți să folosiți parcarea Senatului, chiar cred că e o glumă. Încercați să le folosiți unde vreți dumneavoastră, dar nu în parcarea Senatului.

Doamna Emilia Arcan:

Dar nu este vorba de miting, este vorba de parcarea autoturismelor.

Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:

Da, da, cred că n-a înțeles colegul..., vicepreședintele Fălcoi cred că n-a înțeles despre ce e vorba. Nu e vorba despre folosirea pentru miting, ci parcarea, tot ca parcare e folosită, dar, în fine, eu supun aprobării Biroului permanent propunerea făcută.

Domnul vicepreședinte Manda.

Domnul Iulian-Claudiu Manda:

Foarte pe scurt.

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Ideea este că s-ar putea ca sâmbătă, înainte de acel eveniment, de miting, să avem o serie de invitați, să facem niște ședințe la grup și ar trebui, în măsura în care lucrurile acestea se fac, secretarii - ai Camerei Deputaților și ai Senatului - să poată permite accesul și al parlamentarilor și al invitaților care vor veni la întâlnirea respectivă, motiv pentru care nu e nimic grav, nu e nimic nou, nu înțeleg de ce ar trebui să se supere cineva.

Sigur că probabil că pe mulți deranjează că facem miting, dar asta este, în democrație se întâmplă lucrurile acestea.

Mulțumesc.

Vă rog să supuneți la vot.

Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:

Supun aprobării Biroului permanent propunerea domnului vicepreședinte Iordache.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Domnul Florin Iordache:

Trei voturi, patru.

Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:

Patru voturi împotrivă.

Abțineri?

Domnul Florin Iordache:

Nu sunt.

Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:

Nu sunt.

S-a aprobat.

Vă mulțumesc.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București miercuri, 8 aprilie 2020, 6:00
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro