Ședințele Biroului permanent
Ședința curentă
Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2008-2012 > Camera Deputaților > Biroul Permanent > Calendar sedințe feb. 2010 Versiunea pentru printare
Stenograma ședinței Biroului permanent al Camerei Deputaților din 9 februarie 2010 ora 13:15

Vorbitor: Fenechiu Relu

Scrisoare din partea domnului deputat Relu Fenechiu, președinte al Comisiei pentru tehnologia informației și comunicațiilor Domnul Relu Fenechiu:

Vă mulțumesc, doamnă președintă.

Chiar dacă sintagma "spațiu cosmic" naște zâmbete chiar și în Biroul permanent al Camerei și nu numai - în media, vreau să vă spun că și în această sesiune chiar au existat legi care au abordat această problemă - este vorba, de exemplu, de PLx 241 care se referă la ratificarea Acordului dintre România și Organizația Europeană pentru exploatarea sateliților meteorologici.

Cu toate că avem o comisie specială, stabilită în acest Birou permanent al Camerei, cu privire la spațiul cosmic, nici măcar această lege nu a fost transmisă la comisia noastră, și nici măcar pentru avizare.

Aveți un material cu alte cel puțin zece exemple cu legi care vizează expres domeniul tehnologiei informațiilor și a spațiului cosmic la care comisia noastră nu a fost sesizată, repet, nici măcar pentru aviz.

Trebuie să vă hotărâți - dacă comisia nu își are rostul, atunci cel mai bine este să o desființăm, dar credeți-mă că în această comisie există colegi de-ai noștri parlamentari care sunt în acest domeniu bine documentați, și cred că ar fi bine venit și avizul lor, pentru că ar putea veni cu propuneri de îmbunătățire a legilor în acest domeniu.

Vă mulțumesc.

.............................
Domnul Relu Fenechiu:

Nu vă supărați, doamna președintă, eu aici v-am dat exemple.

.............................
Domnul Relu Fenechiu:

Deci v-am dat exemple de legi care ar fi trebuit să aibă și avizul nostru. Unele din ele sunt încă în procesul legislativ, altele s-au terminat.

Rugămintea este ca, pe viitor, să țineți cont de faptul că există această comisie - n-am înființat-o eu, dar ea există, și cred că trebuie să aibă activitate. Dacă nu, este păcat să risipim banul public, că și așa ne place să vorbim de acest domeniu, și să nu mai risipim banul public și să dăm afară opt - zece parlamentari, câți sunt acolo, și să facem o economie.

.............................
Domnul Relu Fenechiu:

Îmi cer mii de scuze.

Acțiunea de astăzi a mea, adică venirea mea la Biroul permanent, este în urma unor demersuri anterioare care au însemnat exact ce spuneți dumneavoastră, adică adrese repetate către Secretariatul general - le am aici pe toate, și care au fost refuzate.

Au fost în termenul legal.

.............................
Domnul Relu Fenechiu:

Și eu vă mulțumesc.

Domnul Relu Fenechiu părăsește sala de ședință.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti duminică, 27 noiembrie 2022, 9:50
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro