DECIZIE nr.348 din 18 decembrie 2001
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.402 alin.3 din Codul de procedură penală
Textul actului publicat în M.Of. nr. 63/29 ian. 2002

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 402 alin. 3 din Codul de procedură penală Nicolae Popa - președinte
Costică Bulai - judecător
Nicolae Cochinescu - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokár Gábor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Lucian Stângu - judecător
Șerban Viorel Stănoiu - judecător
Iuliana Nedelcu - procuror
Marioara Prodan - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 402 alin. 3 din Codul de procedură penală, excepție ridicată din oficiu de instanță în Dosarul nr. 515/p/Ap/2001 al Curții de Apel Brașov - Secția penală.
La apelul nominal se constată lipsa părții Radu Robert Șandor, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public precizează că excepția de neconstituționalitate vizează în realitate obligația instanței de a aduce persoana arestată la judecarea, în prima fază, a cererii de revizuire, iar nu de a fi lăsată la aprecierea instanței aducerea acesteia la judecată, astfel cum prevăd dispozițiile art. 402 alin. 3 din Codul de procedură penală.
Se consideră că aceste dispoziții sunt în dezacord cu prevederile art. 24 din Constituție, precum și ale art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la dreptul oricărei persoane la un proces echitabil, deoarece un astfel de proces trebuie să garanteze prezența părților la judecată și, respectiv, obligația instanței de a dispune aducerea la judecată a persoanei arestate. În final se arată că desemnarea unui apărător din oficiu, prevăzută la alin. 2 al art. 402 din Codul de procedură penală, nu înlocuiește prezența părții reprezentate, chiar dacă cererea de revizuire se află în prima fază de soluționare (de admitere în principiu), iar nu în faza ulterioară acestei admiteri, aceea de soluționare în fond a cauzei penale. Se mai arată că în jurisprudența sa Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în mod constant necesitatea garantării efective a dreptului la apărare pentru realizarea dreptului oricărei persoane la un proces echitabil.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 21 septembrie 2001, pronunțată în Dosarul nr. 515/p/Ap/2001, Curtea de Apel Brașov - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 402 alin. 3 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de instanță din oficiu.
În motivarea excepției de neconstituționalitate Curtea de Apel Brașov - Secția penală consideră că dispozițiile art. 402 alin. 3 din Codul de procedură penală contravin prevederilor art. 16 alin. (1), art. 24 și 20 din Constituție, cu referire la prevederile art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece îngrădesc exercitarea dreptului la apărare și creează o inegalitate în fața legii și a autorităților publice pentru revizuientul aflat în stare de arest, în raport cu ceilalți participanți la judecarea cererii de revizuire. Având în vedere că revizuirea este o cale extraordinară de atac prin care sunt puse în discuție chestiuni care vizează fondul cauzei, cu posibile efecte asupra stabilirii vinovăției sau nevinovăției celui în cauză, este evident că revizuientul aflat în stare de deținere trebuie să aibă posibilitatea exercitării depline a dreptului la apărare și în mod egal cu ceilalți participanți. Art. 402 alin. 3 din Codul de procedură penală îngrădește dreptul părții de a fi asistată de un avocat, drept prevăzut la art. 24 alin. (2) din Constituție, care presupune posibilitatea revizuientului aflat în stare de deținere de a lua legătura cu avocatul pentru a-i solicita să-i susțină toate cererile pe care le consideră necesare și care evident nu mai poate fi exercitat în lipsa revizuientului arestat, cu privire la care instanța a socotit că nu este necesară aducerea sa la judecată. Se apreciază că prima fază (de admitere în principiu) a judecării cererii de revizuire este tot atât de importantă ca și judecata propriu-zisă, care urmează unei admiteri în principiu a cererii. Mai mult, instanța consideră că în această primă fază prezența revizuientului aflat în stare de deținere este cu atât mai necesară pentru a i se crea posibilitatea de a-și formula toate apărările pe care le consideră necesare și pentru a dovedi existența vreunuia dintre cazurile de revizuire. Se apreciază, de asemenea, că textul de lege criticat contravine și prevederilor art. 20 din Constituție, raportate la cele ale art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil, deoarece creează posibilitatea că revizuientul aflat în stare de deținere să nu fie adus la judecată, punându-l într-o situație inechitabilă și defavorizantă în raport cu procurorul și cu orice persoană interesată, care este în stare de libertate. Lipsind de la judecată, revizuientul nu este în stare să-și susțină în mod contradictoriu propriile apărări și nici nu poate răspunde la argumentele formulate de procuror, care sunt, de regulă, opuse celor ale revizuientului. În final se invocă jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în care s-a subliniat necesitatea respectării dreptului la un proces echitabil și a principiului egalității armelor.
În conformitate cu dispozițiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
În punctul de vedere al președintelui Camerei Deputaților se arată că dispozițiile art. 402 alin. 3 din Codul de procedură penală sunt constituționale, deoarece în speță există garanții procesuale privitoare la apărare, la desfășurarea echitabilă a procesului penal și la egalitatea în fața legii a tuturor părților. Astfel, se apreciază că, indiferent dacă persoana arestată, la care se referă revizuirea, este adusă sau nu la judecată, ea se bucură de asistență juridică obligatorie întrucât o dată cu încunoștințarea persoanei instanța îi desemnează și un apărător din oficiu, dispozițiile art. 402 alin. 3 din Codul de procedură penală fiind, de fapt, o excepție de la dispozițiile art. 314 din același cod, care prevăd că aducerea inculpatului arestat la judecată este obligatorie. Totodată se consideră că dreptul la apărare este garantat prin obligația organelor judiciare de a-l încunoștința pe învinuit sau pe inculpat despre dreptul de a fi asistat de un apărător, iar în cazurile prevăzute de lege, prin măsurile pentru asigurarea asistenței juridice, dacă nu există apărător ales.
Guvernul, în punctul său de vedere, apreciază, de asemenea că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece, potrivit dispozițiilor art. 402 alin. 3 din Codul de procedură penală, persoana arestată este adusă la judecată numai dacă instanța consideră necesar, însă președintele este obligat să încunoștințeze persoana arestată despre termenul de judecată, iar asistența juridică a acesteia este obligatorie, indiferent dacă este sau nu prezentă la judecată. La admiterea în principiu persoana arestată care nu participă la judecată este în mod obligatoriu reprezentată prin avocat, iar examinarea cererii, în acest stadiu, nu reprezintă o rejudecare a fondului. De aceea, o eventuală absență a persoanei arestate la procedura admiterii în principiu nu este de natură a-i încălca dreptul la apărare, deoarece beneficiază de asistența juridică obligatorie. Se consideră că nu se încalcă nici principiul egalității în fața legii, deoarece condamnatul revizuient se află într-o situație diferită. În final se apreciază că nu sunt încălcate nici prevederile art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece dreptul la un proces echitabil și la egalitatea șanselor este respectat la examinarea în fond a cererii de revizuire, fiind nesemnificativă această respectare în faza admiterii în principiu a cererii.
Președintele Senatului nu a comunicat punctul său de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al președintelui Camerei Deputaților, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile Legii nr. 47/1992, reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispoziția art. 402 alin. 3 din Codul de procedură penală, care este următoarea: „Persoana arestată este adusă la judecată numai dacă instanța consideră necesar.”
În susținerea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia a invocat încălcarea următoarelor prevederi constituționale:
- art. 16 alin. (1): „Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.”;
- art. 20: „(1) Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.
(2) Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale.”;
- art. 24: „(1) Dreptul la apărare este garantat.
(2) În tot cursul procesului, părțile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.”
De asemenea, s-a considerat că textul de lege criticat contravine și art. 6 pct. 1 fraza întâi din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care are următorul cuprins: „Orice persoană are dreptul la judecarea, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa.”
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că aceasta este întemeiată, pentru considerentele ce urmează: Dispoziția legală criticată trebuie corelată cu celelalte dispoziții ale art. 402 din Codul de procedură penală, care constituie „Măsuri pregătitoare”, potrivit denumirii marginale, cuprinzând măsuri pe care președintele instanței care urmează să examineze cererea de revizuire trebuie să le ia în vederea pregătirii ședinței. Astfel, în alin. 1 al art. 402 se prevede, între altele, că președintele dispune citarea părților interesate, iar în alin. 2 se precizează că atunci când persoana în favoarea sau în defavoarea căreia s-a cerut revizuirea se află în stare de deținere, chiar într-o altă cauză, președintele dispune încunoștințarea acestei persoane despre termen și ia măsuri pentru desemnarea unui apărător din oficiu.
În dispoziția cuprinsă în alin. 3 al art. 402 din Codul de procedură penală, care face obiectul excepției de neconstituționalitate, se arată că persoana arestată este adusă la judecată numai dacă instanța consideră necesar. Expresia „numai dacă instanța consideră necesar” este considerată ca fiind neconstituțională de Curtea de Apel Brașov - Secția penală. Se apreciază de către această instanță că prin neaducerea la judecată a deținutului revizuient se aduce o gravă atingere dreptului constituțional al acestuia la apărare, acesta este pus într-o situație dezavantajoasă față de celelalte părți, contrar prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituție, și, în același timp, se încalcă prevederile art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la dreptul oricărei persoane la un proces echitabil. Instanța consideră că este neconstituțională dispoziția potrivit căreia dreptul constituțional al revizuientului aflat în stare de deținere de a fi prezent la judecarea cauzei sale și de a-și face apărările pe care le consideră necesare este lăsat la aprecierea instanței.
Curtea reține că, într-adevăr, dispoziția „numai dacă instanța consideră necesar” din cuprinsul art. 402 alin. 3 din Codul de procedură penală este contrară prevederilor art. 24 din Constituție, care garantează dreptul la apărare, deoarece face ineficientă prevederea alin. (2) al acestui text constituțional, potrivit căreia, „În tot cursul procesului, părțile au dreptul de a fi asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu”. Astfel, în situația în care instanța consideră că nu este necesară aducerea la judecată a revizuientului arestat, exercitarea dreptului acestuia de a fi asistat de un avocat (ceea ce presupune prezența sa la judecată) nu este garantată, absența arestatului punându-l în imposibilitatea de a-și formula apărările, de a lua legătura cu avocatul său în vederea susținerii acestor apărări și a prezentării eventualelor probe în vederea admiterii ori respingerii în principiu a cererii de revizuire. Dispoziția legală criticată aduce, prin urmare, o gravă restrângere dreptului fundamental la apărare, restrângere care nu este prevăzută de art. 49 din Constituție, referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, deoarece nu „[...] se impune pentru apărarea siguranței naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav”, cazuri în care alin. (1) al art. 49 din Constituție permite restrângerea unor drepturi sau libertăți fundamentale, în limitele prevăzute de alin. (2) al aceluiași articol.
Curtea constată că, dimpotrivă, atât desfășurarea instrucției penale, cât și apărarea drepturilor cetățenilor (în speță, dreptul la apărare) impun exercitarea deplină a dreptului la apărare, fără restrângerea acestuia și fără ca instanța să poată aprecia dacă este sau nu necesară prezența arestatului la judecarea, în prima fază, a cererii de revizuire. Prin urmare, trebuie ca aducerea la judecată a acestuia să fie obligatorie, pentru ca dreptul la apărare să fie efectiv garantat.
Curtea observă că atât prevederile art. 6 pct. 1 prima frază din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la dreptul oricărei persoane la judecarea în mod echitabil, în public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, cât și prevederile art. 16 alin. (1) din Constituție, referitoare la egalitatea în drepturi a cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, nu au incidență în cauză și, prin urmare, nu se pune problema încălcării acestora prin dispoziția legală criticată. Astfel, dreptul la un proces echitabil, prevăzut la pct. 1 al art. 6 din convenția menționată, se referă la legalitatea, imparțialitatea și soluționarea într-un termen rezonabil a cauzei, iar nu la dreptul la apărare, drept reglementat de pct. 3 lit. c) al aceluiași articol din convenție (neinvocat de autorul excepției). De asemenea, nici principiul constituțional al egalității în drepturi a cetățenilor în fața legii și a autorităților publice nu are aplicabilitate în cauză, deoarece nu există o similitudine de situație între partea aflată în stare de libertate, care poate să se prezinte singură la proces, și partea care se află în stare de deținere, care pentru a fi prezentă trebuie adusă la judecată din dispoziția instanței.
Din aceeași perspectivă Curtea constată că nici prevederile art. 20 din Constituție, referitoare la tratatele internaționale privind drepturile omului, nu au incidență în cauză, deoarece nu există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului și legile interne, Constituția garantând, prin prevederile art. 24, dreptul la apărare.
În consecință, Curtea reține că excepția de neconstituționalitate este întemeiată, dispoziția „numai dacă instanța consideră necesar”, cuprinsă în art. 402 alin. 3 din Codul de procedură penală, fiind contrară prevederilor art. 24 din Constituție, referitoare la dreptul la apărare.
Față de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al art. 25 alin. (1) și (4) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Admite excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 402 alin. 3 din Codul de procedură penală, excepție ridicată din oficiu de Curtea de Apel Brașov - Secția penală în Dosarul nr. 515/p/Ap/2001 al acelei instanțe, și constată că dispoziția „numai dacă instanța consideră necesar” cuprinsă în acest text este neconstituțională, fiind contrară art. 24 din Constituție, referitor la dreptul la apărare.
Prezenta decizie se comunică celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului.
Definitivă și obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 18 decembrie 2001.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,
Marioara Prodan

Întrucât magistratul-asistent Marioara Prodan se află în
imposibilitate de a semna, deoarece a fost numită judecător
la Curtea Supremă de Justiție, în locul său semnează, în
temeiul art. 261 din Codul de procedură civilă,

Magistrat-asistent șef,
Claudia Miu


Joi, 16 iulie 2020, 07:24

Declinare de raspundere: Informațiile publicate în aceasta rubrică, precum și textele actelor normative nu au caracter oficial.