LEGE nr.235 din 13 iulie 2005
privind declararea zonei de amplasare a monumentelor istorice din nordul Moldovei ca obiectiv de interes național
Textul actului publicat în M.Of. nr. 663/26 iul. 2005

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Art. 1. - Se declară ca obiectiv de interes național zona de amplasare a monumentelor istorice din nordul Moldovei, potrivit anexelor nr. 1-8 la prezenta lege, pentru lucrările de restaurare, consolidare, conservare și punere în valoare a acestora, precum și pentru lucrările publice de reabilitare a construcțiilor, echipamentelor și a infrastructurii.

Art. 2. - (1) Se constituie Comitetul Nordul Moldovei, structură fără personalitate juridică, cu rol consultativ. Acesta este format din reprezentanți ai Regiunii de Dezvoltare Nord-Est, ai Ministerului Culturii și Cultelor, Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, Ministerului Administrației și Internelor, Ministerului Finanțelor Publice, Ministerului Mediului și Gospodăririi Apelor, consiliilor județene și prefecturilor Suceava, Botoșani, Neamț și Iași, precum și ai consiliilor locale ale localităților prevăzute în anexele la prezenta lege. În derularea programelor privind restaurarea lăcașurilor de cult, reprezentanții Comitetului Nordul Moldovei colaborează cu reprezentanții cultelor religioase implicate.

(2) Comitetul Nordul Moldovei are rolul de a coordona acțiunile întreprinse de autoritățile pe care le reprezintă pentru realizarea lucrărilor prevăzute la art. 1 și de a propune Guvernului măsuri prin care să fie aplicată strategia de dezvoltare a zonei.

(3) Comitetul Nordul Moldovei propune autorităților administrației publice competente, pentru unitățile administrativ-teritoriale prevăzute în anexele nr. 1-8, măsuri necesare îndeplinirii obiectivelor pe termen scurt, mediu și lung și urmărește realizarea coordonată a acestora, avându-se în vedere, cu precădere:

a) reabilitarea construcțiilor, echipamentelor și infrastructurii, precum: dezvoltarea și modernizarea aeroporturilor, modernizarea drumurilor naționale, județene și comunale cuprinse în zonele stabilite în anexele nr. 1-8, rectificarea și modernizarea căilor de rulare a căilor ferate, construirea unor șosele de centură, asfaltarea căilor de acces în zonele turistice, dezvoltarea rețelelor de apă, canal, gaze, curent electric, telefonie în întreaga zonă, realizarea unor sisteme de colectare a apelor care să protejeze monumentele istorice, asfaltarea și modernizarea străzilor din interiorul localităților zonei și a întregii infrastructuri;
b) reabilitarea obiectivelor turistice din zonă;
c) restaurarea și introducerea monumentelor istorice în circuitul turistic.

(4) În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi se aprobă, prin ordin comun al ministrului administrației și internelor și al ministrului culturii și cultelor, cu consultarea structurilor asociative ale autorităților administrației publice locale, regulamentul de organizare și funcționare a Comitetului Nordul Moldovei.

Art. 3. - Pentru finanțarea lucrărilor prevăzute la art. 1 se utilizează:

a) sume alocate cu această destinație de la bugetul de stat și de la bugetele județene, municipale, orășenești sau comunale, după caz;
b) sume alocate din Fondul național de dezvoltare regională, precum și din alte fonduri constituite potrivit legii;
c) sume alocate de organisme internaționale, precum și de organizații neguvernamentale;
d) sume provenite din sponsorizări, donații și alte liberalități, potrivit legii;
e) sume provenite din alte surse, constituite potrivit legii.

Art. 4. - Sumele prevăzute la art. 3 lit. b) și c) și, după caz, cele prevăzute la lit. d) vor fi repartizate unităților administrativ-teritoriale prevăzute în anexele nr. 1-8, în funcție de programul stabilit, și vor fi cuprinse în bugetele acestora, urmând a fi utilizate exclusiv pentru finanțarea lucrărilor prevăzute în program.

Art. 5. - Anexele nr. 1-8 fac parte integrantă din prezenta lege.

Art. 6. - Prezenta lege intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării ei în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.

PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR
ADRIAN NĂSTASE

PREȘEDINTELE SENATULUI
NICOLAE VĂCĂROIU

București, 13 iulie 2005.
Nr. 235.


ANEXA Nr. 1

DELIMITAREA TERITORIALĂ
a zonei în care vor fi efectuate lucrări de restaurare, consolidare, conservare și punere în valoare a monumentelor istorice, respectiv de reabilitare a construcțiilor, echipamentelor și infrastructurii


ANEXA Nr. 2

LISTA
unităților administrativ-teritoriale în care vor fi efectuate, cu precădere, lucrări de reabilitare a obiectivelor turistice, introducere în circuitul turistic a unor monumente istorice și reabilitare a zonelor rurale din județul Suceava

  1. Arbore
  2. Baia
  3. Botoșana
  4. Cacica
  5. Cajvana
  6. Ciprian Porumbescu
  7. Cornu Luncii
  8. Dolhasca (Probota)
  9. Dolhești
  10. Fălticeni
  11. Gura Humorului (Voroneț)
  12. Marginea
  13. Mălini
  14. Mănăstirea Humorului
  15. Mitocu Dragomirnei (Dragomirna)
  16. Moldovița
  17. Preutești
  18. Putna
  19. Rădășeni
  20. Rădăuți
  21. Salcea
  22. Slatina
  23. Solca
  24. Suceava
  25. Sucevița
  26. Vatra Moldoviței


ANEXA Nr. 3


ANEXA Nr. 4

LISTA
unităților administrativ-teritoriale în care vor fi efectuate, cu precădere, lucrări de reabilitare a obiectivelor turistice, introducere în circuitul turistic a unor monumente istorice și reabilitare a zonelor rurale din județul Iași

  1. Aroneanu
  2. Bârnova
  3. Ceplenița
  4. Cotnari
  5. Cucuteni
  6. Deleni
  7. Dobrovăț
  8. Dolhești
  9. Hârlău
  10. Iași
  11. Mircești
  12. Moșna
  13. Ruginoasa
  14. Târgu Frumos
  15. Scobinți
  16. fiibănești


ANEXA Nr. 5


ANEXA Nr. 6

LISTA
unităților administrativ-teritoriale în care se efectuează, cu precădere, lucrări de reabilitare a obiectivelor turistice, introducere în circuitul turistic a unor monumente istorice și reabilitare a zonelor rurale din județul Neamț

  1. Agapia
  2. Bicaz
  3. Ceahlău
  4. Piatra-Neamț
  5. Pângărați
  6. Războieni
  7. Roman
  8. Tarcău
  9. Tazlău
  10. Târgu-Neamț
  11. Vânători-Neamț
  12. Viișoara


ANEXA Nr. 7


ANEXA Nr. 8

LISTA
lucrărilor administrativ-teritoriale în care se efectuează, cu precădere, lucrări de reabilitare a obiectivelor turistice, introducere în circuitul turistic a unor monumente istorice și reabilitare a zonelor rurale din județul Botoșani

  1. Botoșani
  2. Brăești
  3. Copălău
  4. Coșula
  5. Curtești - satul Agafton
  6. Dorohoi
  7. Havârna
  8. Hilișeu-Horia - satul Hilișeu-Crișan
  9. Roma - satul Cotârgaci
  10. Ștefănești
  11. Văculești
  12. Vorniceni
  13. Vorona


Joi, 02 aprilie 2020, 22:29

Declinare de raspundere: Informațiile publicate în aceasta rubrică, precum și textele actelor normative nu au caracter oficial.