COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la Grupul parlamentar al PNL
Doamnele liberale din Camera Deputaților lansează campania
"DIN SUFLET PENTRU COPII - GESTURI MICI PENTRU O BUCURIE MARE!"
Doamnele din Grupul parlamentar al PNL lansează, în luna decembrie, campania "Din suflet pentru copii - gesturi mici pentru o bucurie mare!". Această acțiune caritabilă este dedicată tuturor copiilor, iar primul eveniment va avea loc mâine, 6 decembrie, de Sfântul Nicolae, la Centrul de plasament "Pinocchio" din sectorul 3, București.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la Grupul parlamentar PNL
Deputații liberali Mircea Roșca și Grațiela Gavrilescu,
împreună cu senatorul liberal Ion Luchian,
au depus Propunerea legislativă de modificare a Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății
Domnul deputat PNL Mircea Roșca, în calitate de inițiator, doamna deputat PNL Grațiela Gavrilescu, în calitate de co-inițiator, și domnul senator PNL Ion Luchian, tot în calitate de co-inițiator, au depus la Parlamentul României o propunere legislativă pentru modificarea și completarea lit. e), alin. (1) a art. 237 din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sănătății, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.372 din 28 aprilie 2006, cu modificările și completările ulterioare.
|