Curriculum Vitae
Comunicate de presă
Galerie foto
Activitate parlamentară
2020-prezent (dep.)
2016-2020 (dep.)
inițiative legislative
moțiuni
luări de cuvânt în plen
luări de cuvânt în ședințele Biroului permanent
votul electronic
declarație de avere
declarație de interese
2012-2016 (dep.)
2008-2012 (dep.)
2000-2004 (dep.)
 
Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2016-2020 > Camera Deputaților > Carmen-Ileana Mihălcescu > Comunicate de presa Versiunea pentru printare


primit de la Grupul parlamentar pentru combaterea cancerului
Grupul pentru Combaterea Cancerului și Institutul Aspen România organizează workshop-ul ”Combaterea cancerului - o prioritate națională”

Grupul parlamentar pentru Combaterea Cancerului, împreună cu Institutul Aspen România, organizează pe 10 septembrie 2020, între orele 10:00 – 12:30, sub egida programului Aspen Healthcare & Quality of Life, workshopul „Lupta împotriva cancerului ca prioritate națională”. Evenimentul va avea loc la Palatul Parlamentului, în sala "Drepturilor omului."

Grupul parlamentar pentru Combaterea Cancerului și Institutul Aspen România doresc să lanseze un concept de bune practici legate de problematica afecțiunilor oncologice, vizând promovarea temei pe agenda publică, precum și stimularea unei dezbateri între specialiștii din domeniu și factorii de decizie din administrația publică, privind accesul pacienților la servicii integrate și la terapii inovative de combatere a cancerului.
La eveniment vor participa membrii grupului parlamentar coordonat de Vicepreședintele Camerei Deputaților Carmen-Ileana Mihălcescu, alături de Vicepreședintele Camerei Deputaților Marilen-Gabriel Pirtea / Membru al Grupului pentru Combaterea Cancerului; Prof. Univ. Dr. Alexandru Rafila – Director, Programul Aspen Healthcare & Quality of Life, Institutul Aspen România / Membru în Comitetul Executiv al Organizației Mondiale a Sănătății; Cristian-Silviu Bușoi – Președinte, Comisia pentru industrie, cercetare și energie, Parlamentul European / Membru al grupului „Europarlamentari împotriva cancerului”; Dr. Diana-Loreta Păun – Consilier Prezidențial, Departamentul de Sănătate Publică, Administrația Prezidențială; Dragoș Garofil – Secretar de Stat, Ministerul Sănătății; Dr. Florian Nicula – Institutul Oncologic “Prof. Dr. Ion Chiricuță” Cluj-Napoca; Dr. Patriciu Achimaș-Cadariu – Director Medical, Institutul Oncologic “Prof.Dr. Ion Chiricuță” Cluj-Napoca; Prof. univ. dr. Florinel Bădulescu – Manager, Clinica de Oncologie a Spitalului Județean de Urgență Craiova. Alături de cei menționați mai sus vor mai participa și alți experți naționali din domeniul oncologic.
Workshopul își propune să contribuie la definirea priorităților tematice ale grupului parlamentar, precum și la stabilirea abordării sale strategice. Obiectivul său este de a promova lupta împotriva cancerului ca o prioritate națională de sănătate publică, în contextul Strategiei Naționale de Sănătate. De asemenea, vor fi analizate oportunitățile de finanțare disponibile în viitorul apropiat, inclusiv din fonduri europene. Workshopul va aborda tema necesității adoptării unui Plan Național de Combatere și Control al Cancerului, care să fie funcțional și bine finanțat.
Evenimentul își propune, de asemenea, să abordeze teme privind accesul pacientului la tratament, incluzând aici: îmbunătățirea programului național de screening, accesul pacientului oncologic la diagnostic și tratament, impactul pandemiei SARS-CoV-2, nevoia personalizării investigațiilor și tratamentului pentru pacientul oncologic. În plus, prin participarea la workshop a unor reprezentanți ai grupului „Europarlamentari împotriva cancerului”, organizatorii își propun să faciliteze perspectiva colaborării celor două grupuri parlamentare.
Intrarea jurnaliștilor se va face prin Strada Izvor, intrarea A3S2. Jurnaliștii care doresc să participe la eveniment sunt rugați să confirme prezența la adresa de email: carmen.mihalcescu@cdep.ro, până la data de 9 septembrie, ora 11:00. Intrarea va fi permisă în varianta de un redactor/ reporter, un cameraman/ un fotoreporter pentru fiecare redacție, în funcție de tipul de media.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti duminică, 28 noiembrie 2021, 7:44
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro