Curriculum Vitae
Comunicate de presă
Activitate parlamentară
2020-prezent (dep.)
2016-2020 (dep.)
inițiative legislative
întrebări și interpelări
moțiuni
luări de cuvânt în plen
votul electronic
declarație de avere
declarație de interese
 
Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2016-2020 > Camera Deputaților > Rodica Paraschiv > Comunicate de presa Versiunea pentru printare


primit de la doamna deputat Rodica Paraschiv (Grup PSD)
Să promovăm spiritul umanitar!

În urmă cu 68 de ani, la 12 august 1949, la Geneva, au fost adoptate patru Convenții care aveau ca scop limitarea efectelor războiului asupra persoanelor care nu participă/nu mai participă la ostilități, cum ar fi civilii, combatanții răniți sau prizonieri de război.

Spiritul umanitar străbate ca un fir roșu prevederile celor peste 400 de articole, un adevărat tezaur de umanitarism. Versiunea actuală a fost adoptată la puțin timp după încheierea celui de-al doilea război mondial, când omenirea luase act de ororile de neimaginat al unui cataclism soldat cu moartea a peste 23 de milioane militari și civili, precum și distrugerea unor importante bunuri materiale.
Adoptate de toate statele lumii, reprezintă alături de multe alte tratate piatra unghiulară a dreptului internațional umanitar. Deși încrederea în eficacitatea acestui drept ar putea fi afectată de abundența informațiilor și imaginilor din mass-media care ne arată obiective civile distruse, spitale bombardate, populații civile asediate și milioane de persoane care și-au părăsit locuințele, prin conținutul reglementării sale reprezintă o pavăză împotriva barbarismelor conflictelor.
România a devenit parte la Convențiile de la Geneva, prin Decretul nr. 183 semnat la 14 mai 1954. În perioada post-decembristă au fost întreprinse numeroase demersuri în coordonarea Comisiei Naționale de Drept Internațional Umanitar, pentru îndeplinirea obligațiilor asumate de țara noastră, ca Înaltă Parte Contractantă.
Între entitățile care au ca obiectiv prioritar promovarea, cunoașterea și aplicarea normelor umanitare se află și Asociația Română de Drept Umanitar – Filiala Prahova, care organizează anual numeroase activități în acest scop. Ca urmare a importanței Convențiilor de la Geneva, Asociația s-a aflat printre inițiatorii Legii nr. 177/2013 de instituire a Zilei Dreptului Internațional Umanitar și implicându-se activ în marcarea celor patru ediții de la adoptarea acestui act normativ
Convențiile de la Geneva din 1949, nu sunt doar documente istorice adoptate în alte vremuri, rațiunea de a fi și importanța lor este capitală în zilele noastre, iar noi trebuie să acționăm ca acest potențial umanitar să fie recunoscut și luat în considerare de factorii cu responsabilități în materie.
Omenirea a cunoscut de-a lungul timpului momente cu semnificații deosebite. Unul dintre acestea îl reprezintă situația în care securitatea și pacea omenirii scade sub cota de alarmă. Iar situația din zona noastră geografică nu este una liniștitoare.
În acest context menționăm câteva dintre rațiunile pentru care prevederile Convențiilor de la Geneva trebuiesc cunoscute și aplicate:
1. Contribuie în fiecare zi la salvarea de vieți în zonele de conflict. În cazul Siriei, Afganistanului, Irakului, Orientului Mijlociu, etc. convențiile joacă un rol crucial, permițând traversarea liniilor frontului pentru a acorda îngrijiri, apă potabilă și alte ajutoare la milioane de persoane.
2. Oferă un cadru, în absența căruia ar fi greu de făcut diferența între ce este permis și ce este interzis într-un conflict. De aceea Comitetul Internațional al Crucii Roșii, care coordonează la nivel mondial cunoașterea dreptului umanitar, este preocupat de pregătirea în domeniu a autorităților cu răspunderi în domeniu și a structurilor militarizate.
3. Contribuie la reducerea considerabilă a suferințelor provocate în timpul conflictelor prin interzicerea utilizării unor arme cu efect nediscriminatoriu, cum ar fi cele chimice, armele antipersonal, etc.
4. Promovarea și susținerea Convențiilor de la Geneva este o datorie morală! Nu există o altă opțiune corectă în plan etic decât să fim de acord cu respectarea dreptului internațional umanitar. Chiar dacă sunt încălcări frecvente, alternativa unor conflicte fără reguli este de neacceptat!
Ca membru al Comisiei de prietenie cu Elveția sunt onorată să lansez, în acest context, apelul nostru către structurile guvernamentale și neguvernamentale naționale și internaționale, cu răspunderi în domeniu, de a acționa pentru promovarea și aplicarea „spiritului Genevei”.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti duminică, 29 ianuarie 2023, 4:24
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro