Curriculum Vitae
Comunicate de presă
Discursuri, declarații și mesaje
Interviuri
Galerie foto
Agenda
Activitate parlamentară
2012-2016 (dep.)
inițiative legislative
luări de cuvânt în plen
luări de cuvânt în ședințele Biroului permanent
votul electronic
declarație de avere
declarație de interese
2008-2012 (dep.)
2004-2008 (dep.)
2000-2004 (dep.)
 
Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2012-2016 > Camera Deputaților > Valeriu Ștefan Zgonea > Comunicate de presa Versiunea pentru printare

La eveniment participă delegații parlamentare din statele participante la SEECP - Albania, Bulgaria, Grecia, Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, România, Serbia, Turcia (state fondatoare), Bosnia și Herțegovina, Croația, Republica Moldova, Muntenegru și Slovenia.
Transformarea dimensiunii parlamentare în Adunare Parlamentară, în acord cu deciziile adoptate la cea de-a 10-a Conferință a Președinților de Parlamente din statele participante la SEECP, care a avut loc la Ohrid în mai 2013, reprezintă un moment istoric pentru dezvoltarea cooperării parlamentare în regiune și, totodată, încununarea efortului depus în acest sens de structuri ale legislativelor din toate statele participante la SEECP.
În deschiderea lucrărilor, președintele Camerei Deputaților a subliniat importanța dinamizării relațiilor de cooperare între statele din Europa de Sud- Est, în contextul evoluțiilor din regiune.
”Ceea ce se întâmplă în aceste zile la București reprezintă un moment istoric atât pentru România, cât și pentru celelalte state din regiune. Știm cu toții că această zonă a Balcanilor a fost mereu frământată de tensiuni și conflicte. Astăzi, este prima dată când toate cele 12 țări din această regiune și-au afirmat dorința fermă de a merge împreună pe același drum. Cel mai important mesaj pe care îl transmitem este că doar împreună putem să contribuim la progresul întregii regiuni. Doar împreună putem să promovăm interesului comun de consolidare a stabilității și securității în Balcani și să oferim o perspectivă europeană și euro-atlantică pentru toate statele din Europa de Sud - Est. Putem spun că Bucureștiul este astăzi gazda primului Parlament al Balcanilor. O adunare parlamentară care va avea o angajare politică mai aprofundată și o răspundere mai mare asupra cetățenilor și problemelor specifice din regiunea noastră. Iar pentru statele care nu sunt încă membre ale UE, prezența în acest format reprezintă o șansă extraordinară de a-și îndeplini mai repede obiectivele de integrare europeană prin accelerarea alinierii la standardele și valorile promovate de UE”, a declarat Valeriu Zgonea.
La sesiunea inaugurală au participat Călin Popescu-Tăriceanu, președintele Senatului României, Gabriel Oprea, viceprim-ministru al României, ministrul Afacerilor Interne, Titus Corlățean, ministrul Afacerilor Externe, care și-au exprimat speranța că noua Adunare Parlamentară va juca un rol important în impulsionarea colaborării dintre țările din Europa de Sud - Est.
În prima zi a sesiunii, au fost adoptate Raportul Grupului de lucru al dimensiunii parlamentare a SEECP și Regulamentul SEECP.
Reuniunea, care se va încheia duminică, are ca temă generală de dezbateri ”Viitorul rol al Adunării Parlamentare a SEECP în context european”, la finalul acesteia urmând să fie adoptată o Declarație inaugurală.
Duminică, 11 mai, vor avea loc reuniunile constitutive ale celor trei Comisii generale, în cadrul cărora vor fi prezentate rapoartele acestora și va fi adoptat programul de lucru pentru perioada 2014-2015.
Printre organizațiile invitate la eveniment se numără: Parlamentul European, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, Adunarea Parlamentară a OSCE, Adunarea parlamentară a NATO, Adunarea parlamentară a Cooperării Economice a Mării Negre, Inițiativa Central-Europeană - Dimensiunea Parlamentară, Uniunea Interparlamentară, Consiliul Cooperării Regionale și Adunarea parlamentară a Uniunii pentru Mediterana.
Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București sâmbătă, 14 decembrie 2019, 17:43
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro