Curriculum Vitae
Comunicate de presă
Discursuri, declarații și mesaje
Interviuri
Galerie foto
Agenda
Activitate parlamentară
2012-2016 (dep.)
inițiative legislative
luări de cuvânt în plen
luări de cuvânt în ședințele Biroului permanent
votul electronic
declarație de avere
declarație de interese
2008-2012 (dep.)
2004-2008 (dep.)
2000-2004 (dep.)
 
Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2012-2016 > Camera Deputaților > Valeriu Ștefan Zgonea > Comunicate de presa Versiunea pentru printare


primit de la Cabinetul președintelui Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea

Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a avut marți, 15 iulie, o întrevedere cu vicepremierul și ministru al afacerilor externe, al comerțului exterior și al afacerilor europene al Regatului Belgiei, Didier Reynders, aflat în vizită oficială la București.

În cadrul întrevederii, cei doi oficiali au trecut în revistă stadiul și perspectivele relației bilaterale și și-au manifestat interesul pentru consolidarea în viitor a dialogului politic și economic.
Președintele Camerei Deputaților a declarat că înalta calitate și consistența cooperării bilaterale trebuie să se reflecte și într-o dinamizare a investițiilor și a schimburilor comerciale dintre cele două țări.
“Diplomația parlamentară este un instrument prin intermediul căruia putem face cunoscute oportunitățile pe care piața din România le oferă în acest moment investitorilor belgieni. România a devenit în ultimii an un actor important în regiunea de sud-est a Europei și poate reprezenta o placă turnantă pentru societățile belgiene implicate în activitățile de export pe piețele din această zonă”, a declarat Valeriu Zgonea.
De asemenea, Valeriu Zgonea a subliniat necesitatea valorizării pe viitor a legăturilor privilegiate în domeniul cooperării culturale, la nivel educațional, precum și în agricultură, turism și sectorul bancar.
În ceea ce privește agenda europeană comună, cei doi oficiali au apreciat că există un adevărat potențial de cooperare și sprijin reciproc pe plan european între Regatul Belgiei, în calitate de țară fondatoare și România, care, ca nou membru al familiei europene, face dovada unui angajament susținut pentru consolidarea proiectului european.
În acest context, președintele Camerei Deputaților a salutat faptul că forțele pro-europene și-au păstrat o reprezentare puternică în Parlamentul European.
„Este necesar să mobilizăm toată Europa democratică pentru o acțiune unită, pentru a opri proliferarea mișcărilor populiste promovate de partidele eurosceptice. Trebuie să facem tot posibilul pentru a menține proiectul european coeziv și să apărăm cu voce tare valorile și principiile care reprezintă esența Uniunii, precum libera circulație”, a declarat Valeriu Zgonea, care a adăugat faptul că Europa trebuie să vorbească pe o singură voce în ceea ce privește relațiile cu Federația Rusă și în raport cu evoluțiile din Ucraina și Republica Moldova.
La rândul său, vicepremierul Didier Reynders a exprimat susținerea Belgiei pentru parcursul european al statelor din Balcanii de Vest și accelerarea măsurilor de reformă din aceste țări.
Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București sâmbătă, 14 decembrie 2019, 18:35
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro