Curriculum Vitae
Comunicate de presă
Discursuri, declarații și mesaje
Interviuri
Galerie foto
Agenda
Activitate parlamentară
2012-2016 (dep.)
inițiative legislative
luări de cuvânt în plen
luări de cuvânt în ședințele Biroului permanent
votul electronic
declarație de avere
declarație de interese
2008-2012 (dep.)
2004-2008 (dep.)
2000-2004 (dep.)
 
Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2012-2016 > Camera Deputaților > Valeriu Ștefan Zgonea > Discursuri, declaratii si mesaje Versiunea pentru printare

Domnule președinte al Senatului,
Domnule prim-ministru / ministru al Afacerilor Externe
Doamnelor și domnilor membri ai Adunării Parlamentare a Comunității Economice a Mării Negre,
Îmi face o deosebită plăcere să salut prezența dumneavoastră la București.
Este o onoare pentru Parlamentul nostru să găzduiască lucrările Adunării Parlamentare a Organizației Cooperării Economice la Marea Neagră, un for cu un rol major în identificarea punților de dialog între viziuni și abordări diverse, cu scopul de a asigura pacea, democrația și prosperitatea economică a întregii regiuni.
Zona Mării Negre are o importanță strategică, la intersecția celor mai importante coridoare de energie, transport și comerț, dintre Asia și Europa, având un potențial economic enorm, o piață de consum de o dimensiune semnificativă, o forță de muncă cu un nivel de calificare înalt și, nu în ultimul rând, o bogăție culturală extraordinară.
Dar, dincolo de aceste lucruri concrete, trăim vremuri complicate în care crizele și conflictele se succed într-o viteză extrem de mare.
Suntem într-un moment în care liderii fiecărui stat, ai fiecărei națiuni, încearcă să găsească echibrul potrivit în multitudinea de probleme care aglomerează agenda, pentru a crea condiții de stabilitate și dezvoltare pentru propria țară, dar și cu responsabilitate față de țările vecine. Această încercare, se dovedește, pe zi ce trece, una dintre cele mai mari provocări. După august 2008, când am avut de a face cu noi forme de conflict, chiar și în proximitatea noastră, temerile noastre au crescut, cu atât mai mult cu cât sunt puse sub semnul întrebării dreptul internațional public și aranjamentele de securitate, în Europa și în regiune.
Doamnelor și domnilor,
România a considerat mereu că, prin cooperarea inter-regională, se realizează o contribuție importantă la consolidarea climatului de securitate și stabilitate pe continentul european.
În ultimii 25 de ani, democrația noastră a atins un nivel de maturitate, sistemul judiciar a fost reformat într-o manieră eficientă. Astăzi suntem un model pentru regiune în lupta pentru combaterea corupției, iar statul de drept este consolidat. Economia se dezvoltă într-un ritm foarte satisfăcător, iar nivelul de trai al populației este în creștere.
Acest succes este datorat, într-o manieră semnificativă, participării țării noastre la formate de dialog bilateral și multilateral. Am beneficiat de experiența partenerilor noștri, de mecanismele de monitorizare asupra cărora am căzut împreună de acord, precum și de stabilirea unor obiective pe care ne-am angajat că le vom atinge și respecta. În consecință, credem cu tărie că, în special, pentru actualul context regional și global, singura cale pentru progres o reprezintă intensificarea cooperării. Un vechi proverb românesc spune că “un copac singur, indiferent cât de mare ar fi, poate fi doborât de vânt puternic. Dar o pădure de copaci mici, care rămân uniți, nu pot fi doborâți nici de cea mai violentă furtună”.
Din această perspectivă, vă rog să contați pe întregul sprijin al României pentru această abordare. Regiunea Mării Negre este de importanță strategică pentru economia și securitatea noastră. După cum probabil știți, deja, suntem campioni în promovarea Sinergiei Mării Negre. Vom continua să sprijinim interesele regiunii noastre, atât în calitate de stat membru al Uniunii Europene, cât și în dialogul bilateral cu partenerii noștri. Suntem gata să ne sprijinim partenerii în eforturile lor de a atinge standardele cerute pentru aderarea la Uniunea Europeană. Suntem gata să ne aducem aportul pentru păstrarea bogăției culturale și a extraordinarei diversități a regiunii noastre.
Dragi colegi,
Revenind la complexitatea contextului internațional actual, afirm cu tărie faptul că Parlamentele trebuie să joace rolul cuvenit în dialogul instituțional la nivel internațional. Multe acorduri încheiate la nivel internațional sunt semnate la nivel guvernamental. Acestea au un impact importat pentru viața de zi cu zi a cetățenilor. În consecință, cetățenii au dreptul să fie informați și să aibă un cuvânt de spus cu privire la aceste decizii prin intermediul reprezentanților lor aleși.
În același timp, Parlamentele sunt cele care aprobă bugetele naționale. Pentru a-și îndeplini obligațiile internaționale, statele trebuie să aibă la dispoziție alocări bugetare corespunzătoare. Cum poate Parlamentul înțelege și aproba finanțarea unor politici asupra cărora are un control și cunoaștere limitate?
Astăzi, pot să afirm că Parlamentul României a depus eforturi importante pentru a-și întări profilul la nivel internațional și pentru a promova rolul dimensiunii parlamentare pe scena politică regională și internațională. Subliniez cu mândrie faptul că, în această clădire:
- organizăm seminarii regionale împreună cu ONU și cu Uniunea Interparlamentară;
- anul trecut, a avut loc Sesiunea Inaugurală a Adunării Parlamentare a Procesului de Cooperare în Europa de Sud-Est;
- de curând, am găzduit un seminar pentru Parlamentele din Orientul Mijlociu, care a avut ca temă combaterea terorismului, fiind organizat împreună cu agențiile specializate ale ONU și cu Adunarea Parlamentară a Mediteranei.
Prin urmare, suntem foarte încrezători că avem potențialul de a deveni un hub regional pentru cea mai veche și probabil cea mai importantă Adunare Parlamentară la nivel mondial.
În acest context, subliniez, încă o dată, faptul că, este o onoare deosebită să vă avem la București. Sunt convins că, APCEMN joacă un rol major în peisajul de securitate și cooperare de la Marea Neagră, fiind un promotor consecvent al dialogului și al progresului. Dincolo de orice îndoială, APCEMN are o influență constructivă în consolidarea cooperării și a comunicării eficiente dintre guvernele și cetățenii regiunii noastre.
De la crearea sa, obiectivul acestei organizații a fost să acorde sprijin Parlamentelor naționale în adoptarea legislației necesare îndeplinirii obiectivelor OCEMN și în asigurarea cadrului legislativ necesar pentru dezvoltarea cu succes a cooperării economice, politice și culturale în regiune. Contextual, remarc, cu cea mai mare satisfacție, faptul că, Delegația noastră este deosebit de activă și aduce o contribuție importantă la îndeplinirea scopurilor organizației. Agenda Adunării de la București este foarte ambițioasă, cuprinzând o varietate mare de teme actuale și extrem de relevante pentru societatea contemporană.
La final, doresc să îl felicit călduros pe Președintele Senatului, domnul Călin Popescu-Tăriceanu pentru succesul Președinției române și permiteți-mi să vă invit pe toți membrii Adunării Parlamentare a Comunității Economice la Marea Neagră, să reflectăm, și cu această ocazie, asupra tuturor acestor evoluții și să încercăm să găsim cele mai bune canale de dialog, soluții și reasigurări pentru a stabiliza regiunea noastră, pentru a da încredere investitorilor și comercianților și pentru a reuși să menținem nivelul de dezvoltare al regiunii, spre beneficiul nostru, al tuturor.
Mulțumesc.
Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București joi, 14 noiembrie 2019, 10:22
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro