Curriculum Vitae
Comunicate de presă
Galerie foto
Activitate parlamentară
2016-prezent (dep.)
2012-2016 (dep.)
inițiative legislative
întrebări și interpelări
moțiuni
luări de cuvânt în plen
votul electronic
declarație de avere
declarație de interese
www.fchereches.ro
 
Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2012-2016 > Camera Deputaților > Florica Cherecheș > Comunicate de presa Versiunea pentru printare


primită de la doamna deputat Florica Cherecheș (Grup PNL)
De la bucurie la agonie

Ziua Imnului Național a fost sărbătorită la Oradea cu oaspeți deosebiți, printre care și Regimentul 30 Gardă Mihai Viteazul și muzica militară din București. A fost un spectacol măreț și emoționant în același timp, care a scos la suprafață sentimentele de identitate națională, prestația tinerilor militari fiind impecabilă. Surâsul lor în timpul defilării finale demonstra încredere și cutezanța bărbăției.

Magia zilei de ieri a fost ruptă de vestea brutală că cel de-al patrulea autocar în care se aflau militarii care ne încântaseră cu câteva ore înainte a fost lovit de o cisternă la ieșirea din Teiuș. În acest accident a fost curmată mult prea repede, viața plutonierului major Mihai Laurențiu Rodiande, în vârstă de 34 de ani, soț și tată.
După primul impuls de adânc regret pentru această pierdere și simpatie față de familia greu încercată, am fost copleșită de furie și ciudă că nu avem decât câteva capete de autostrăzi, și că, din vestul țării, nu putem ajunge pe o autostradă până în capitala propriei noastre țări. Peste 60% din drumurile naționale și județene traversează localitățile, motiv pentru care traficul nu doar că se desfășoară anevoios, dar contribuie la menținerea unui număr mare de decese și accidente rutiere grave. Ce să mai spun de vestitul DN76, Oradea – Deva, care e în lucru de peste 10 ani și continuă să genereze mari probleme celor ce se încumetă să-l folosească?
Deși România este pe locul 2 în Europa după numărul de morți în accidente rutiere, Guvernul continuă să ignore această problemă și continuă să nu facă drumuri, chiar dacă există și fonduri europene nerambursabile pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere. La fel ca anul trecut, Guvernul nu accesează toate fondurile puse la dispoziție în acest sens și nu se fac investiții, pentru ca apoi să se laude că are excedent bugetar. Banii bugetați pentru contribuția proprie la proiecte de infrastructură sunt apoi folosiți pentru tot felul de "pomeni" care nu ajută decât pe moment un număr restrâns de beneficiari, marea majoritate a românilor continuând să sufere datorită lipsei de viziune și de acțiune a Guvernului.
Rectificarea bugetară din anul 2015 a fost făcută netransparent, fiind publicate pe site-ul Ministerului Finanțelor niște anexe extrem de lapidare, din care nu înțelegi mai nimic. Nu îți poți da seama în mod clar și specific pentru ce s-au alocat bani suplimentari, dar vezi că cei mai mulți bani s-au tăiat de la cofinanțarea privind absorbția fondurilor europene și anume 1,8 miliarde lei, din care 1 miliard de lei din bugetul Ministerului Transporturilor, iar din bugetul Casei Naționale de Sănătate s-au luat 375 milioane lei din subvenția destinată acesteia.
Nu îți dai seama dacă sunt alocate sume pentru schema de minimis pentru investiții realizate de întreprinderile mici și mijlocii aprobată prin HG 274/2013 cu completările și modificările ulterioare, pentru care s-au semnat deja acorduri de finanțare încă din anul 2014, bugetare care este așteptată cu mare interes de către mediul de afaceri.
Evidentă este doar creșterea cheltuielilor de personal. Desigur, această creștere este necesară, dar ea nu este sustenabilă dacă nu sunt făcute investiții într-un mod susținut, atât în infrastructură, cât și în dezvoltarea afacerilor care creează și susțin locuri de muncă.
De câte drame mai avem nevoie pentru a realiza că așa nu se mai poate, că e nevoie de profesioniști în conducerea ministerelor, de oameni care să-și facă datoria cu responsabilitate și nu mânați de tot felul de interese de partid? Cer Guvernului să dea dovadă de transparență și corectitudine în ceea ce privește alocarea banului public, să nu confunde bugetul României cu pușculița PSD, cer să ni se prezinte o viziune coerentă de dezvoltare a țării, cu accent pe dezvoltarea infrastructurii de transport. Cer de asemenea PSD-ului să trateze cu maximă responsabilitate atât solicitarea trimisă de PNL către toate partidele parlamentare pentru o consultare pe șase teme strategice, cât și dezbaterea care va avea loc în Parlament în luna august, ca urmare a retrimiterii de către Președintele Iohannis, a Codului fiscal.
Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București joi, 23 ianuarie 2020, 12:59
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro