Curriculum Vitae
Comunicate de presă
Galerie foto
Activitate parlamentară
2016-prezent (dep.)
2012-2016 (dep.)
inițiative legislative
întrebări și interpelări
moțiuni
luări de cuvânt în plen
votul electronic
declarație de avere
declarație de interese
www.fchereches.ro
 
Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2012-2016 > Camera Deputaților > Florica Cherecheș > Comunicate de presa Versiunea pentru printare


primită de la doamna deputat Florica Cherecheș (Grup PNL)
Ce va face noul ministru cu vechile probleme?

La prezentarea propunerii ca domnul Mircea Dumitru să fie noul ministru al educației, premierul Cioloș a afirmat că i-a cerut acestuia să se concentreze pe continuarea unor proiecte începute de ministrul Curaj, dar cu insistență mai mare pe învățământul preuniversitar.

Îi solicit și eu acest lucru noului ministru, mai ales că există câteva proiecte importante începute dar nefinalizate de fostul ministru, proiecte care ar dezvolta învățământul profesional în sistem dual. În urmă cu două săptămâni, ministrul de atunci al educației a prezentat în cadrul unei conferințe naționale proiectul de elaborare a unui document-concept, "Opțiunile de educație și formare profesională ale absolvenților de clasa a VIII-a”, pe baza căruia să fie agreată cea mai bună variantă de formare profesională a elevilor, așa zisa „rută profesională”. Acest lucru a lipsit până acum, fiind generalizată presupunerea că fiecare copil în România termină un liceu și face apoi o facultate. Realitatea arată însă că în fiecare an pierdem zeci sau sute de mii de tineri și nu mai știm unde sunt și ce fac, că există un deficit major de forță de muncă calificată, de muncitori și tehnicieni, de specialiști capabili să lucreze pe mașini sofisticate și acești specialiști nu se formează în facultăți, ci în școlile profesionale, în strânsă colaborare cu agenții economici, în așa-zisul sistem profesional dual.
Îi cer noului ministru, Mircea Dumitru, să continue acest proiect, să-i aducă îmbunătățiri, dacă e nevoie și să-l lanseze urgent, pentru a găsi tuturor tinerilor din România un loc potrivit în sistemul educațional și apoi pe piața muncii. Pentru ca acest demers să fie încununat de succes este esențial ca încă din gimnaziu să se facă o temeinică orientare școlară și profesională, pentru ca elevii să se cunoască mai bine și să-și decidă traseul profesional în concordanță cu abilitățile personale, dar și pentru a înțelege mai bine ce presupune fiecare profesie posibilă pe care ar putea s-o îmbrățișeze. Pentru asta ar trebui să dispună creșterea numărului de consilieri școlari și echiparea lor cu instrumentele necesare, începând cu anul școlar care începe peste două luni.
Îi solicit domnului ministru să continue și proiectele de dezvoltare a învățământului profesional în sistem dual, cu durata de trei ani, organizat după clasa a VIII-a, care asigură nivelul 3 de calificare, adică de muncitor calificat, dar și de introducerea programului de formare în sistem profesional-dual corespunzător nivelului 4 de calificare, adică de tehnician precum și de introducere a programului de formare în sistem profesional-dual corespunzător nivelului 5 de calificare, adică de tehnician superior. Aceste inițiative ar oferi o șansă de integrare socială sutelor de mii de tineri care au terminat liceul, dar nu au promovat bacalaureatul. Intrând într-un program de calificare de un an sau doi, într-o școală care a încheiat parteneriat cu o companie, ar putea dobândi o calificare corespunzătoare cu nivelul lui de pregătire, prin care s-ar putea integra pe piața muncii.
Am toată încrederea că domnul ministru este conștient de importanța acestor demersuri și îi doresc mult succes în implementarea lor.
Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București sâmbătă, 18 ianuarie 2020, 19:21
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro