Curriculum Vitae
Comunicate de presă
Galerie foto
Activitate parlamentară
2016-2020 (dep.)
inițiative legislative
întrebări și interpelări
moțiuni
luări de cuvânt în plen
votul electronic
declarație de avere
declarație de interese
2012-2016 (dep.)
 
Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2016-2020 > Camera Deputaților > Florica Cherecheș > Comunicate de presa Versiunea pentru printare


primită de la doamna deputat Florica Cherecheș (Grup PNL)
Îndrăzniți să loviți și în persoanele cu dizabilități?

Încă o lovitură pentru oamenii care muncesc cinstit în țara asta, pentru persoanele cu dizabilități care nu vor să stea cu mâna întinsă, ci preferă să lucreze în ateliere protejate.

Ordonanța 60, emisă săptămâna trecută, modifică Legea 448, care se referă la persoanele cu handicap și obligă angajatorii cu peste 50 de salariati, care nu au 4% dintre aceștia persoane cu dizabilitati, să plătească o taxa dublă la buget față de cea de până acum, fără a mai avea si alte opțiuni. Până acum, legea permitea și cumpărarea de produse și servicii de la unitățile protejate autorizate, adică operatori economici în cadrul cărora, mai bine de 30% dintre angajați sunt persoane cu dizabilități. Această opțiune era necesară deoarece există un număr important de persoane cu dizabilități grave care nu pot fi angajate pe piața liberă a muncii, pentru că angajatorii nu au condiții și specialiști care să lucreze cu aceștia în scopul integrării la locul de muncă. Ordonanța 60 supraimpozitează angajatorii și încalcă toate principiile planificării economice și ale predictibilității, împovărând agenții economici care oricum sunt sufocați de taxe și impozite supradimensionate. De la 1 septembrie, ea va intra în vigoare, pentru că așa a decis Măria Sa, Guvernul!
Că acest guvern nu încurajează munca, ori educația corelată cu cererea pieței muncii, nu e o noutate pentru nimeni. E mai ușor să manipulezi oamenii pe care-i controlezi și care depind de fărâmiturile aruncate cu zgârcenie pentru a-și duce traiul zilnic. De ce să fii responsabil și competitiv când Statul are grijă de tine? Tot ce ți se cere e să te duci o dată la patru ani să votezi până vezi roșu înaintea ochilor!
În foamea după bani, Ministerul Muncii a desconsiderat orice propunere, cu toate că reprezentanții ONG-urilor care lucrează cu persoane cu dizabilități și ai unitățIlor protejate autorizate care angajează astfel de persoane au oferit soluții legale pentru a rezolva anumite probleme de reglementare a activității unităților protejate, pentru a elimina abuzurile unor afaceriști interesați doar de câștig. De asemenea, Comitetul Economic și Social a dat aviz negativ propunerii de ordonanță. Ministerul ignoră cu nonșalanță faptul că în spatele acestor unități protejate sunt angajați cu dizabilități, contracte, furnizori și angajamente de plată. Se calcă în picioare cu tupeu munca asiduă de ani de zile pentru a construi din nimic un domeniu de activitate care oferă persoanei cu dizabilități o șansă la muncă și la o viață demnă.
Disperarea mare după bani a împins guvernul dictatorial PSD să dea ordonanța fără nicio consultare sau dezbatere, mizând pe faptul că e vacanță și lumea nu e alertă. Din păcate, ca urmare a noilor reglementări, circa 2.000 de angajați ai unităților protejate, persoane cu dizabilități, vor ajunge șomeri, fiind lipsiți de dreptul de a munci demn, după capacitatea pe care o au. Pierderile vor fi imense și nu pot fi cuantificate în bani, e vorba de mult mai mult, e vorba de speranțe risipite, de atac la demnitatea umană, de abuz și neputință.
Rușine guvernului PSD care disprețuiește astfel cetățenii mai slabi și vulnerabili, care nu vor decât să fie lăsați să muncească și tratați cu respect, pentru că sunt și ei responabili și nu vor să fie o povară pentru familie și pentru stat!
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti duminică, 28 noiembrie 2021, 22:16
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro