Curriculum Vitae
Comunicate de presă
Galerie foto
Activitate parlamentară
2016-2020 (dep.)
inițiative legislative
întrebări și interpelări
moțiuni
luări de cuvânt în plen
votul electronic
declarație de avere
declarație de interese
2012-2016 (dep.)
 
Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2016-2020 > Camera Deputaților > Florica Cherecheș > Comunicate de presa Versiunea pentru printare


primită de la vicepreședintele Comisiei pentru învățământ, știință, tineret și sport, doamna deputat Florica Cherecheș (Grupul parlamentar al PNL)
„A fi sau a nu fi”, art. 253 din Legea educației naționale

Mă văd obligată să comentez din nou pe marginea activității doamnei ministru Ecaterina Andronescu. Probabil ați aflat de curând, din presa de specialitate, că articolul 253 din legea educației naționale, referitor la titularizarea unor categorii de cadre didactice suplinitoare, a fost declarat neconstituțional.

Deși decizia Curții Constituționale era emisă în iulie 2018, doamna ministru, împreună cu juriștii ministerului, au constatat neconstituționalitatea doar înainte cu o zi de perioada prevăzută pentru depunerea dosarelor prin care se solicita titularizarea.
Iată un exemplu clar de nu știu cum să îl numesc: Neglijență? Indiferență? Incompetență? Orice termen am alege, este extrem de grav că se întâmplă în sistemul educațional din România secolului 21. Gândiți-vă că prin această… „neglijență” să îi spunem, peste 2000 de cadre didactice care sperau la ceva, și-au văzut visele năruite.
Vom constata că există alte sute sau mii de directori a căror politici de recrutare a personalului didactic de predare au fost date peste cap. Dacă vom merge cu raționamentul mai departe, vom vedea câteva zeci de mii de părinți îngrijorați, cu incertitudini privitoare la profesorul ce îl vor avea copiii lor începând cu anul școlar următor. Iar în final, vom vedea preșcolari ori elevi, copii într-un cuvânt, cu alți profesori la clase, nevoiți să se adapteze unor alte stiluri de predare, legând până la urmă, de alți oameni, noi relații profesor-elev.
Strategiile ministerului și inclusiv legea educației naționale, conțin prevederi referitoare la importanța respectării principiului, fundamental în educație, de asigurare a continuității activității didactice la elevi, prevederi legate de descentralizarea modalității de selecție a personalului didactic și implicit elaborarea în mod particularizat a politicilor de personal.
La atingerea acestor deziderate, care sunt texte de lege, doamnă ministru și stimați colegi din coaliția de guvernare, ați picat lamentabil. Doamna Ministru, observ că vă încăpățânați să ne arătați că pentru ”incoerent”, ”impredictibil” și alte adjective de genul acesta, dumneavoastră găsiți ușor superlativul.
În numele profesorilor, directorilor, a părinților și a elevilor menționați mai sus, scutiți-ne de astfel de demonstrații! Nu fac bine nimănui!
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti duminică, 28 noiembrie 2021, 23:53
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro