Curriculum Vitae
Comunicate de presă
Discursuri, declarații și mesaje
Interviuri
Galerie foto
Agenda
Activitate în teritoriu
Activitate parlamentară
2016-prezent (dep.)
2012-2016 (dep.)
2008-2012 (dep.)
inițiative legislative
întrebări și interpelări
luări de cuvânt în plen
luări de cuvânt în ședințele Biroului permanent
votul electronic
declarație de avere
declarație de interese
2004-2008 (dep.)
Reforma structurală a societății românești. Modernizarea României prin educație
Forum privind pachetul de legi ale educației
 
Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2008-2012 > Camera Deputaților > Roberta Alma Anastase > Discursuri, declaratii si mesaje Versiunea pentru printare

Președintele Camerei Deputaților, doamna Roberta Anastase, a susținut vineri, 8 octombrie 2010, o declarație de presă referitoare la trimiterea Proiectului de lege privind sistemul unitar de pensii publice spre reexaminare Parlamentului, de către președintele Traian Băsescu. Vă prezentăm mai jos, integral, această declarație

La Poiana Brașov, președintele Camerei Deputaților, Roberta Anastase, face o declarație de presă.

Roberta Anastase, președintele Camerei Deputaților: /.../ Retrimiterea de către președinte a Legii pensiilor a reprezentat și reprezintă o mână întinsă Parlamentului, în general, și opoziției, în particular, pentru că eu cred că este o șansă pe care, până la urmă, o primesc partidele din opoziție de a-și corija comportamentul pe care l-au avut la dezbaterea și votul pe Legea pensiilor. Dânșii au posibilitatea, de data aceasta, să facă ceea ce trebuie să facă orice parlamentar - să-i reprezinte pe cetățeni și o condiție minimală de reprezentare este dată de prezență. Gândiți-vă că orice român din această țară, care este angajat fie la stat, fie la privat, dacă lipsește trei zile de la serviciu, este sancționat; este sancționat, spunem, tâindu-i-se din leafă cel puțin, dacă nu este chiar dat afară. Ei bine, parlamentarii nu pot, prin comportamentul lor, să depășească, dacă vreți, o regulă minimă de bun-simț. Și cred că este momentul în care să ne așezăm cu responsabilitate la masă, să discutăm Legea pensiilor, să-i dăm votul pe solicitarea președintelui și să înțelegem că, dacă românii, astăzi, au o problemă cu veniturile lor, dacă românii, astăzi, muncesc ore în șir și pe un salariu bun, parlamentarii nu pot să lipsească de la Parlament, dar, în același timp, cu fericire să-și ridice indemnizațiile frumușele. Principiul "timpul trece, leafa merge, noi cu drag chiulim" nu mai poate fi aplicat în Parlamentul României.

Doamnă Anastase, spuneați că președintele a dat acest mesaj din rațiunile acelea politice. Deci, nu...

Roberta Anastase: Eu v-am spus părerea mea.

Nu din grijă pentru viitoarele pensionare, deci, să înțeleg, nu?

Roberta Anastase: Nu. Eu v-am spus părerea mea cu privire la această șansă, din perspectiva Parlamentului.

Ați primit decizia Curții?

Roberta Anastase: Nu, n-am primit-o încă. /.../

Până acum, PD-L-ul a marjat pe egalizarea vârstei de pensionare. Acum, președintele, un fost reprezentant, într-adevăr, al partidului dumneavoastră, iese cu această declarație, că nu-i convine. Cum vă simțiți dumneavoastră, ca reprezentanți ai PD-L-ului, acum? Veți marja pe neegalizarea vârstei de pensionare?

Roberta Anastase: Este o temă de analiză. Este o temă de analiză pentru fiecare partid politic. Cu siguranță, sunt argumente în plus care vin. De această dată, cred că lucrurile... Întotdeauna când președintele folosește acest instrument de retrimitere la Parlament pentru a analiza o anumită temă, se află în situația de a-și spune propriile argumente și, evident, Parlamentul este cel care decide. Eu cred că este o oportunitate de a discuta acest lucru, în niciun caz de a gândi de pe poziții de partid, ci de a gândi în interes, pe baza unor argumente, în interesul oamenilor.

Până acum, cât ați marjat pe egalizarea vârstelor, nu mergeați pe interesul oamenilor?

Roberta Anastase: Am spus că sunt mai multe argumente, ceea ce presupune o analiză în plus.

Parlamentul poate sau nu să țină cont de ceea ce a recomandat președintele.

Roberta Anastase: Categoric.

Mai devreme, premierul și președintele PD-L spunea că, oricum, această vârstă de pensionare trebuie egalizată - practic, o poziție ușor divergentă față de cea a președintelui. S-a luat o decizie în partid, va marja PD-L pe ceea ce a cerut președintele sau nu?

Roberta Anastase: Vom discuta în interiorul Biroului Permanent și, mai ales, în interiorul grupurilor parlamentare. Evident că sunt puncte de vedere diferite. Tocmai din acest punct de vedere vă spuneam că sunt viziuni diferite, sunt argumente în plus care vin acum de la președinte și care, evident, ne vor pune în situația de a lua o decizie, și noi, și celelalte partide politice.

Doamnă președinte, opoziția a declarat că și-ar dori să schimbe și alte articole din Legea pensiilor. Va putea să facă acest lucru, va putea să propună acest lucru în Parlament?

Roberta Anastase: Este o Întrebare importantă. Știu că există hotărârea Curții Constituționale, care clarifică acest lucru, în sensul în care modificările din lege se fac în limita solicitării făcute de cel care a trimis... În cazul nostru, doar acel articol.

Ce se va întâmpla cu plângerea penală depusă de către opoziție contra dumneavoastră?

Roberta Anastase: Își urmează cursul ei firesc...

Ați fost solicitată până acum?

Roberta Anastase: /.../

Președintele a chemat partidele la consultări pentru luni, exact pe Legea pensiilor. Cu ce mandat va merge PD-L?

Roberta Anastase: Vom discuta în interior, dar, cu siguranță, pentru a fi cât mai repede promulgată această lege. Acesta este interesul României, acesta este interesul românilor. Să nu uităm că este o lege care - unu - nu scade pensiile și - doi la mână, și foarte important - elimină acele pensii speciale, pentru care PSD-ul s-a bătut ca să le mențină și, mai mult, le-a instituționalizat.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București duminică, 17 noiembrie 2019, 2:14
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro