Curriculum Vitae
Comunicate de presă
Galerie foto
Activitate parlamentară
2012-2016 (dep.)
inițiative legislative
moțiuni
luări de cuvânt în plen
votul electronic
2004-2008 (dep.)
2000-2004 (dep.)
 
Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2012-2016 > Camera Deputaților > Petru Andea > Comunicate de presa Versiunea pentru printare


primit de la președintele executiv al Grupului Ecumenic de Rugăciune, domnul deputat Petru Andea (Grup PSD)

Grupul Ecumenic de Rugăciune din Parlamentul României apreciază, în mod deosebit, inițiativa cetățenească destinată strângerii de semnături pentru modificarea art. 48 din Constituția României, republicată, în sensul ca legea fundamentală să prevadă faptul că familia se bazează pe „căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie”.

Este impresionant efortul depus de cei peste 80.000 de voluntari care, în urma unui dialog susținut cu cetățenii, au reușit să strângă peste trei milioane de semnături în sprijinul acestui proiect.
Ampla acțiune, beneficiind de sprijinul comunităților locale și al cultelor religioase, coordonată riguros de comitetele executive cetățenești organizate la nivel național, județean și local, exprimă crezul profund al societății românești că trebuie păstrate și apărate valorile tradiționale care stau la baza întemeierii familiei. Educația, cultura și convingerile religioase ale românilor converg, practic, unanim, spre elaborarea și susținerea unei legi de modificare a Constituției prin care familia să fie ferită de nocivitatea unor reglementări ce prind contur în tot mai multe state ale Uniunii Europene, reglementări care adâncesc criza familiei în societatea contemporană, cu consecințe nefaste privind demografia, educația copiilor, coeziunea socială ș.a.
Având în vedere toate acestea, Grupul Ecumenic de Rugăciune din Parlamentul României va demara în rândul parlamentarilor o acțiune de susținere a inițiativei cetățenești de promovare grabnică a unei legi de modificare a Constituției în sensul cerut de cetățeni.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti luni, 3 octombrie 2022, 10:16
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro