primit de la Comisia pentru comunitățile de români din afara granițelor țării

O delegație parlamentară a Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării, formată din deputatul liberal Maria Grecea, vicepreședinte al comisiei, împreună cu deputații social-democrați Mihai-Bogdan Diaconu, vicepreședinte și Ninel Peia, secretar al comisiei, precum și deputatul PP-DD Mihai Deaconu, secretar al comisiei efectuează, în perioada 17-19 februarie, o vizită de lucru în Republica Franceză.

Vizita de lucru are drept scop intensificarea contactelor parlamentare bilaterale în contextul actual al problemelor cu care se confruntă comunitatea de români din Republica Franceză.
În acest sens, membrii delegației parlamentare din România, împreună cu reprezentanți ai Ambasadei României din Republica Franceză vor avea o serie de întâlniri cu reprezentanți ai Grupului parlamentar de prietenie Franța-România, cu presa română și comunitățile de români în Republica Franceză, precum și cu reprezentanții diasporei franceze din Adunarea Națională și cu mediul asociativ românesc.