1. |
Sittings of the Chamber of Deputies of November 7, 2000 |
|
 |
|
 |
Intervenții ale domnilor deputați: |
 |
|
|
 |
Tănase Tăvală - precizări în privința susținerii de către membrii AFDP a Convenției Democrate;
|
 |
2. |
Sittings of the Chamber of Deputies of October 5, 2000 |
|
 |
|
 |
Dezbaterea și adoptarea proiectului de Hotărâre privind instituirea Comisiei parlamentare speciale pentru verificarea îndeplinirii de către Ministerul de Interne a obligațiilor legale privind întocmirea listelor electorale permanente și a cărților de alegător, precum și distribuirea cărților de alegător.
|
 |
3. |
Sittings of the Chamber of Deputies of October 3, 2000 |
|
 |
|
 |
Intervenții ale domnilor deputați: |
 |
|
|
 |
Tănase Tăvală - comentariu pe marginea mesei rotunde organizate cu prilejul celei de-a 50 -a aniversări a Convenției Europene a Drepturilor Omului;
|
 |
4. |
Sittings of the Chamber of Deputies of September 5, 2000 |
|
 |
|
 |
Dezbaterea și adoptarea proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr.102/1999 pentru ratificarea Contractului de finanțare dintre România, Banca Europeană de Investiții și Regia Autonomă de Transport Timișoara privind finanțarea Proiectului de reabilitare a transportului urban Timișoara, în valoare de 19.000.000 EURO, semnat la București la 20 august 1999 și la Luxemburg la 18 august 1999.
|
 |
5. |
Sittings of the Chamber of Deputies of May 22, 2000 |
|
 |
|
 |
Proiectul de Lege privind declararea orașului Vatra Dornei, județul Suceava, municipiu (amânarea dezbaterii).
|
 |
6. |
Sittings of the Chamber of Deputies of May 15, 2000 |
|
 |
|
 |
Prezentarea pe scurt de către deputați a interpelărilor adresate membrilor Guvernului.
|
 |
7. |
Sittings of the Chamber of Deputies of April 10, 2000 |
|
 |
|
 |
Adoptarea proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 46/2000 privind declararea complexului "Memorialul revoluției - Decembrie 1989" din municipiul Timișoara, ca ansamblu de interes național.
|
 |
8. |
Sittings of the Chamber of Deputies of February 8, 2000 |
|
 |
|
 |
Dezbateri asupra proiectului de Hotărâre a Camerei deputaților privind raportul Comisiei de anchetă privind situația economiei forestiere din România.
|
 |
9. |
Sittings of the Chamber of Deputies of December 16, 1999 |
|
 |
|
 |
Remember: Timișoara - 16 decembrie 1989.
|
 |
|
 |
Aprobarea programului de lucru și a ordinii de zi pentru perioada 20-24 decembrie 1999.
|
 |
10. |
Sittings of the Chamber of Deputies of December 7, 1999 |
|
 |
|
 |
Intervenții ale domnilor deputați: |
 |
|
|
 |
Tănase Tăvală - ziua de 1 Decembrie privită din perspectivă istorică;
|
 |
11. |
Sittings of the Chamber of Deputies of November 16, 1999 |
|
 |
|
 |
Intervenții ale domnilor deputați: |
 |
|
|
 |
Mihai Drecin - intervenție intitulată "De la Nicolae Iorga la Radu Vasile";
|
 |
|
|
 |
Tănase Tăvală - exprimarea dezacordului cu unele afirmații ale domnului Ion Iliescu la adresa unor reprezentanți ai Puterii;
|
 |
12. |
Sittings of the Chamber of Deputies of November 2, 1999 |
|
 |
|
 |
Intervenții ale domnilor deputați: |
 |
|
|
 |
Tănase Tăvală - despre importanța celei de-a VII-a Conferințe a regiunilor europene frontaliere;
|
 |
13. |
Sittings of the Chamber of Deputies of June 15, 1999 |
|
 |
|
 |
Intervenții ale domnilor deputați: |
 |
|
|
 |
Tănase Tăvală - despre un moment trist al istoriei recente - mineriada din 13-15 iunie 1990;
|
 |
14. |
Sittings of the Chamber of Deputies of May 25, 1999 |
|
 |
|
 |
Reluarea dezbaterilor asupra proiectului de Lege privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității ca poliție politică.
|
 |
15. |
Sittings of the Chamber of Deputies of May 18, 1999 |
|
 |
|
 |
Dezbateri asupra proiectului de Lege privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității ca poliție politică.
|
 |
16. |
Sittings of the Chamber of Deputies of May 13, 1999 |
|
 |
|
 |
Dezbateri asupra proiectului de Lege privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității ca poliție politică.
|
 |
17. |
Sittings of the Chamber of Deputies of May 11, 1999 |
|
 |
|
 |
Intervenții ale domnilor deputați: |
 |
|
|
 |
Tănase Pavel Tăvală - marcarea vizitei Papei Ioan Paul al II-lea în România;
|
 |
18. |
Sittings of the Chamber of Deputies of May 4, 1999 |
|
 |
|
 |
Reluarea dezbaterilor asupra proiectului de Lege privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor.
|
 |
19. |
Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of January 22, 1999 |
|
 |
|
 |
În memoriam George Șerban, deputat P.N.Ț.C.D.
|
 |
20. |
Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of December 16, 1998 |
|
 |
|
 |
In memoriam pentru cei uciși și răniți în Revoluția din Decembrie 1989
|
 |