1. |
Ședința Senatului din 10 noiembrie 2008 |
|
 |
|
 |
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru.
|
 |
|
 |
Dezbaterea și adoptarea Proiectului de lege pentru respingerea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 136/2008 privind stabilirea unor măsuri pentru salarizarea personalului din învățământ în anul 2008. (L634/2008)
|
 |
2. |
Ședința Senatului din 29 octombrie 2008 |
|
 |
|
 |
Dezbateri asupra Propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii nr. 309/2002 privind recunoașterea și acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961. (L531/2008) (retrimitere la Comisia pentru muncă, familie și protecție socială)
|
 |
|
 |
Dezbaterea și adoptarea Propunerii legislative privind măsurile de protecție pentru personalul disponibilizat prin aplicarea Programului privind restructurarea Regiei Autonome "Arsenalul Armatei". (L486/2008)
|
 |
|
 |
Dezbaterea și respingerea Propunerii legislative privind completarea articolului 2141 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 110/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal. (L492/2008)
|
 |
|
 |
Dezbaterea și adoptarea Proiectului de lege privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 21/2008 pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul datoriei publice externe pentru precizarea destinației sumelor încasate sau recuperate de la beneficiari în conturile aferente împrumuturilor. (L452/2008)
|
 |
|
 |
Dezbaterea și adoptarea Proiectului de lege privind instituțiile financiare nebancare. (L465/2008)
|
 |
|
 |
Dezbateri asupra Propunerii legislative pentru modificarea și completarea Codului fiscal din 22/12/2003. (L478/2008) (retrimitere la Comisia pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital)
|
 |
|
 |
Dezbaterea și adoptarea Proiectului de lege privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 20/2008 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 79/2003 privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente utilizate necorespunzător. (L451/2008)
|
 |
|
 |
Dezbaterea și adoptarea Proiectului de lege privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 19/2008 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 29/2007 privind modul de alocare a instrumentelor structurale, a prefinanțării și a cofinanțării alocate de la bugetul de stat, inclusiv din Fondul național de dezvoltare, în bugetul instituțiilor implicate în gestionarea instrumentelor structurale și utilizarea acestora pentru obiectivul convergență. (L450/2008)
|
 |
3. |
Ședința Senatului din 26 august 2008 (sesiune extraordinară) |
|
 |
|
 |
Dezbaterea și adoptarea proiectelor de hotărâre asupra cererilor de urmărire penală a domnilor senatori Paul Păcuraru și Ioan Codruț Șereș.
|
 |
4. |
Ședința Senatului din 20 mai 2008 |
|
 |
|
 |
Dezbaterea Propunerii legislative pentru completarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale (L198/2008) (votul pe raport și votul final se vor da în ședința de marți, 3 iunie a.c.)
|
 |
|
 |
Dezbaterea Propunerii legislative privind modificarea și completarea Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat (actualizată) (L193/2008) (votul pe raport și votul final se vor da în ședința de marți, 3 iunie a.c.)
|
 |
5. |
Ședința Senatului din 8 aprilie 2008 |
|
 |
|
 |
Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44 din 14 iunie 2006 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului și a Legii nr. 61/1993 privind alocația de stat pentru copii (votul final se va da în ședința de luni, 14 aprilie a.c.). (L955/2007)
|
 |
|
 |
Dezbaterea și respingerea Propunerii legislative pentru modificarea și completarea Decretului-Lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri. (L936/2007)
|
 |
|
 |
Dezbaterea și respingerea Propunerii legislative privind nivelul maxim al câștigurilor brute lunare pentru cei plătiți din bani publici. (L939/2007)
|
 |
|
 |
Dezbaterea și adoptarea Propunerii legislative pentru modificarea Legii nr. 220/2007 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului didactic din învățământ, salarizat potrivit Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic. (L933/2007)
|
 |
|
 |
Dezbaterea și respingerea Propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare. (L948/2007)
|
 |
6. |
Ședința Camerei Deputaților din 10 martie 2008 |
03m25s |
|
|
|
 |
|
 |
Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 116/2007 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Prestații Sociale (rămas pentru votul final).
|
 |
7. |
Ședința Senatului din 3 martie 2008 |
|
 |
|
 |
Dezbateri asupra Proiectului de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 150/2007 pentru modificarea art.III alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 3/2007 privind unele măsuri financiar-fiscale din domeniul protecției sociale (retrimitere la Comisia pentru muncă, familie și protecție socială) (L30/2008)
|
 |
8. |
Ședința Senatului din 25 februarie 2008 |
|
 |
|
 |
Dezbaterea și respingerea Propunerii legislative pentru modificarea alin. (1) al art. 3 din Legea nr. 61/1993 privind alocația de stat pentru copii, republicată. (L799/2007)
|
 |
9. |
Ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului din 19 decembrie 2007 |
05m20s |
|
|
|
 |
|
 |
Dezbaterea Proiectului Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2008 (votul final se va da în ședința de joi, 20 decembrie a.c.)
|
 |
10. |
Ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului din 18 decembrie 2007 |
01m19s |
|
|
|
 |
|
 |
Dezbateri asupra Proiectului Legii bugetului de stat pe anul 2008 (dezbateri generale, art.1-anexa 3/24).
|
 |
11. |
Ședința Senatului din 15 octombrie 2007 |
|
 |
|
 |
Respingerea Proiectului de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 67/2007 privind aplicarea principiului egalității de tratament între bărbați și femei în cadrul schemelor profesionale de securitate socială
|
 |
12. |
Ședința Senatului din 8 octombrie 2007 |
|
 |
|
 |
Declarații politice prezentate de doamnele și domnii senatori: |
 |
|
|
 |
Nicolae Paul Anton Păcuraru (P.N.L.) - intervenție privind majorarea pensiilor, creșterea plafonului ajutoarelor pentru încălzit, creșterea alocației pentru copii
|
 |
13. |
Ședința Camerei Deputaților din 26 iunie 2007 |
07m04s |
|
|
|
 |
|
 |
Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale și a Propunerii legislative pentru modificarea Legii nr.19 din 17 martie 2000, privind sistemul de pensii și alte drepturi de asigurări sociale cu modificările și completările ulterioare (retrimitere la comisie).
|
 |
14. |
Ședința Senatului din 20 iunie 2007 |
|
 |
|
 |
Dezbaterea și respingerea Propunerii legislative pentru acordarea unor ajutoare pentru anumite categorii de persoane.
|
 |
15. |
Ședința Senatului din 26 aprilie 2007 |
|
 |
|
 |
Continuarea dezbaterii și adoptarea Propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii nr. 578/2004 privind acordarea unui ajutor lunar pentru soțul supraviețuitor.
|
 |
|
 |
Dezbaterea și respingerea Propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii nr. 495/2004 privind salarizarea și alte drepturi bănești ale personalului din administrația centrală a Ministerului Afacerilor Externe și de la misiunile diplomatice, oficiile consulare și institutele culturale românești din străinătate, cu modificările și completările ulterioare.
|
 |
16. |
Ședința Camerei Deputaților din 23 aprilie 2007 |
04m50s |
|
|
|
 |
|
 |
Primirea de răspunsuri la întrebările adresate membrilor Guvernului: |
 |
|
|
 |
Paul Magheru
|
 |
17. |
Ședința Senatului din 23 aprilie 2007 |
|
 |
|
 |
Din partea Guvernului au primit răspunsuri: |
 |
|
|
 |
Otilian Neagoe - de la Paul Păcuraru, ministrul muncii, familiei și egalității de șanse;
|
 |
18. |
Ședința Senatului din 6 februarie 2007 |
|
 |
|
 |
Respingerea Propunerii legislative pentru modificarea Legii nr. 309/2002 privind recunoașterea și acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961.
|
 |
|
 |
Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea alin. (2) al art. 9 din Legea nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat (votul pe raport și votul pe lege se vor da în ședința plenului din 8 februarie a.c.)
|
 |
|
 |
Continuarea dezbaterii și adoptarea Propunerii legislative privind voucherele de vacanță.
|
 |
|
 |
Dezbaterea Proiectului de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 88/2006 privind modificarea și completarea unor acte normative prin care se acordă drepturi sociale, precum și unele măsuri în domeniul cheltuielilor de personal (votul pe raport și votul pe lege se vor da în ședința plenului din 8 februarie a.c.)
|
 |
|
 |
Dezbaterea Proiectului de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 91/2006 privind unele măsuri referitoare la asigurările sociale de stat și asigurările sociale de sănătate (Votul pe raport și votul pe lege se vor da în ședința plenului din 8 februarie a.c.)
|
 |
19. |
Ședința Senatului din 29 noiembrie 2006 |
|
 |
|
 |
Respingerea Propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii nr. 189/2000 privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 105/1999 pentru modificarea și completarea Decretului -lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările ulterioare și a Propunerii legislative pentru modificarea și completarea Decretului-lege nr. 118/1990, republicat, privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri.
|
 |
20. |
Ședința Senatului din 14 noiembrie 2006 |
|
 |
|
 |
Dezbaterea și respingerea Propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii nr. 578/2004 privind acordarea unui ajutor lunar pentru soțul supraviețuitor.
|
 |