1. |
Sittings of the Chamber of Deputies of December 15, 2020 |
00m31s |
|
|
|
 |
|
 |
Supunerea la votul final: |
 |
|
|
 |
Proiectul de Lege privind prevenirea, diagnosticarea și tratamentul infecțiilor asociate asistenței medicale din unitățile medicale și din centrele rezidențiale pentru persoanele adulte aflate în dificultate din România (PL-x 537/2020) (adoptat prin vot electronic la distanță);
|
 |
|
 |
Dezbaterea Proiectului de Lege privind Statutul personalului profesionist operativ de intervenție din cadrul serviciilor de ambulanță județene și al Serviciului de Ambulanță București-Ilfov (PL-x 355/2016) (rămas pentru votul final).
|
 |
|
 |
Proiectul de Lege privind acordarea indemnizației de scurtă durată (PL-x 587/2020) (retrimis comisiei).
|
 |
2. |
Sittings of the Chamber of Deputies of November 17, 2020 |
00m04s |
|
|
|
 |
|
 |
Dezbaterea Proiectului de Hotărâre privind vacantarea unui loc de deputat (ca urmare a demisiei domnului deputat Sergiu Cosmin Vlad) (PHCD 67/2020) (adoptat prin vot electronic la distanță).
|
 |
3. |
Sittings of the Chamber of Deputies of November 3, 2020 |
00m47s |
|
|
|
 |
|
 |
Supunerea la votul final: |
 |
|
|
 |
Proiectul de Lege privind instituirea zilei de 3 iunie ca Ziua națională a bicicletei (PL-x 610/2020) (adoptat prin vot electronic la distanță);
|
 |
|
|
 |
Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 144/2020 privind unele măsuri pentru alocarea de fonduri externe nerambursabile necesare desfășurării în condiții de prevenție a activităților didactice aferente anului școlar 2020/2021 în contextul riscului de infecție cu coronavirus SARSCoV-2 (PL-x 581/2020) (adoptat prin vot electronic la distanță);
|
 |
4. |
Sittings of the Chamber of Deputies of October 27, 2020 |
00m33s |
|
|
|
 |
|
 |
Dezbaterea Proiectului de Hotărâre privind vacantarea unui loc de deputat (ca urmare a demisiei domnului deputat Laurențiu Nistor) (PHCD 56/2020) (adoptat prin vot electronic la distanță).
|
 |
|
 |
Supunerea la votul final: |
 |
|
|
 |
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.68/2020 pentru modificarea și completarea unor acte normative cu incidență în domeniul managementului situațiilor de urgență și al protecției civile (PL-x 438/2020) (adoptat prin vot electronic la distanță);
|
 |
|
 |
Dezbaterea Proiectului de Hotărâre privind vacantarea unui loc de deputat (ca urmare a demisiei domnului deputat Nicolae Velcea) (PHCD 57/2020) (adoptat prin vot electronic la distanță).
|
 |
5. |
Sittings of the Chamber of Deputies of September 2, 2020 |
00m15s |
|
|
|
 |
|
 |
Supunerea la votul final: |
 |
|
|
 |
Proiectul de Hotărâre privind validarea unui mandat de deputat (PHCD 32/2020) (adoptat prin vot electronic la distanță);
|
 |
6. |
Sittings of the Chamber of Deputies of August 25, 2020 |
01m12s |
|
|
|
 |
|
 |
Supunerea la votul final: |
 |
|
|
 |
Proiectul de Lege privind transferul, cu titlu gratuit, al pachetului integral de acțiuni deținut de stat la Societatea Națională "Aeroportul Internațional Timișoara-Traian Vuia" - S.A. din proprietatea privată a statului și din administrarea Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor în proprietatea privată și în administrarea Consiliului Județean Timiș și, respectiv, în proprietatea privată și în administrarea Consiliului Local al Municipiului Timișoara (PL-x 478/2020) (adoptat prin vot electronic la distanță);
|
 |
|
 |
Dezbateri asupra Proiectului de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.295/2004 privind regimul armelor și al munițiilor (PL-x 410/2020) (retrimis comisiilor).
|
 |
|
 |
Dezbaterea Proiectului de Lege privind transferul, cu titlu gratuit, al pachetului integral de acțiuni deținut de stat la Societatea Națională "Aeroportul Internațional Timișoara-Traian Vuia"- S.A. din proprietatea privată a statului și din administrarea Ministerului Transporturilor în proprietatea privată și în administrarea Consiliului Județean Timiș și, respectiv, în proprietatea privată și în administrarea Consiliului Local al Municipiului Timișoara (PL-x 478/2020) (rămas pentru votul final).
|
 |
7. |
Sittings of the Chamber of Deputies of July 28, 2020 |
00m18s |
|
|
|
 |
|
 |
Supunerea la votul final: |
 |
|
|
 |
Proiectul ordinii de zi pentru sesiunea extraordinară a Camerei Deputaților din perioada 1-19 august 2020 (adoptat prin vot electronic la distanță);
|
 |
8. |
Sittings of the Chamber of Deputies of July 27, 2020 |
00m58s |
|
|
|
 |
|
 |
Dezbaterea Proiectului de Lege privind unele măsuri pentru organizarea alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților, ca urmare a încetării mandatului Parlamentului ales în anul 2016 (PL-x 450/2020) (rămas pentru votul final)
|
 |
|
 |
Supunerea la votul final: |
 |
|
|
 |
Proiectul de Hotărâre privind modificarea și completarea Regulamentului Camerei Deputaților (PHCD 25/2020) (adoptat prin vot electronic la distanță);
|
 |
|
 |
Dezbaterea Proiectului de Lege pentru completarea Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (PL-x 260/2020) (rămas pentru votul final)
|
 |
9. |
Sittings of the Chamber of Deputies of June 24, 2020 |
01m06s |
|
|
|
 |
|
 |
Dezbaterea Proiectului de Lege privind trecerea unor terenuri din domeniul public al statului și administrarea Ministerului Apelor și Pădurilor - Regia Națională a Pădurilor - Romsilva, în domeniul privat al statului și în administrarea Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva, precum și transmiterea, cu titlu gratuit, a acestora din domeniul privat al statului și administrarea Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva, în proprietatea privată a Municipiului Slatina și în administrarea Consiliului Local al Municipiului Slatina (PL-x 414/2019). (rămas pentru votul final)
|
 |
10. |
Sittings of the Chamber of Deputies of June 17, 2020 |
00m05s |
|
|
|
 |
|
 |
Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal (PL-x 286/2018). (rămas pentru votul final)
|
 |
11. |
Sittings of the Chamber of Deputies of May 6, 2020 |
04m16s |
|
|
|
 |
|
 |
Declarații politice și intervenții ale deputaților: |
 |
|
|
 |
Antal István-János - declarație politică intitulată "Politețea salutului";
|
 |
12. |
Sittings of the Chamber of Deputies of April 3, 2020 |
00m10s |
|
|
|
 |
|
 |
Supunerea la votul final:
|
 |
13. |
Sittings of the Chamber of Deputies of April 2, 2020 |
00m14s |
|
|
|
 |
|
 |
Dezbaterea Proiectului de Hotărâre privind completarea Regulamentului Camerei Deputaților (PH CD 7/2020) (adoptat prin vot prin apel nominal telefonic)
|
 |
14. |
Sittings of the Chamber of Deputies of November 27, 2019 |
00m28s |
|
|
|
 |
|
 |
Supunerea la votul final: |
 |
|
|
 |
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.64/2018 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr.24/2016 privind organizarea și desfășurarea activității de neutralizare a subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman (PL-x 546/2018). (adoptat)
|
 |
15. |
Sittings of the Chamber of Deputies of April 10, 2019 |
01m09s |
|
|
|
 |
|
 |
Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.139/2002 privind desființarea Societății Naționale "Cai de Rasă" - S.A. și preluarea patrimoniului acesteia de către Regia Națională a Pădurilor (PL-x 430/2018). (rămas pentru votul final)
|
 |
16. |
Sittings of the Chamber of Deputies of April 8, 2019 |
02m51s |
|
|
|
 |
|
 |
Prezentarea interpelărilor adresate Guvernului. |
 |
|
|
 |
Antal István-János
|
 |
17. |
Sittings of the Chamber of Deputies of March 25, 2019 |
04m27s |
|
|
|
 |
|
 |
Prezentarea interpelărilor adresate Guvernului. |
 |
|
|
 |
Antal István-János
|
 |
18. |
Sittings of the Chamber of Deputies of December 12, 2018 |
02m05s |
|
|
|
 |
|
 |
Intervenția domnului deputat Antal István-János prilejuită de Ziua etniei tătare.
|
 |
19. |
Sittings of the Chamber of Deputies of December 3, 2018 |
02m31s |
|
|
|
 |
|
 |
Prezentarea interpelărilor adresate Guvernului. |
 |
|
|
 |
Antal István-János
|
 |
20. |
Sittings of the Chamber of Deputies of November 19, 2018 |
02m29s |
|
|
|
 |
|
 |
Prezentarea interpelărilor adresate Guvernului. |
 |
|
|
 |
Antal István-János
|
 |