Petre Țurlea
Petre Țurlea
Sittings of the Chamber of Deputies of June 10, 1997
Abstract of the sittings
Full-text of the sittings

Parliamentary debates
Calendar
- Chamber of Deputies:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Query debates
for legislature: 2016-present
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996

Meetings broadcast

format Real Media
Video archive:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
You are here: Home page > Parliamentary Business > Debates > Calendar 1997 > 10-06-1997 Printable version

Sittings of the Chamber of Deputies of June 10, 1997

  1. Intervenții ale domnilor deputați:
  1.7 Petre Țurlea - răspuns la o intervenție anterioară a domnului deputat Asztalosz Ferenc;

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Petre Țurlea. Se pregătește domnul deputat Ioan Sonea.

Domnul Petre Țurlea:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor colegi,

Intervenția mea de astăzi vine ca răspuns la discursul de marțea trecută al domnului Asztalosz Ferenc, discurs în care justifica barbariile patronate de UDMR în județul Harghita, la Odorhei. Între timp, am fost și eu acolo, două zile, în Harghita.

Am fost martorii unui film cu secvențe demne de o altă epocă decât cea în care trăim, de-a dreptul incredibile, de neimaginat, în noaptea de 27-28 mai 1997, s-a întrunit Consiliul local Odorhei, cu participarea conducerii Asociației Umanitare Basel Hilft și a președintelui Consiliului județean Harghita, domnul Columban Gabor. Discuția a vut loc în limba maghiară cu traducerea doar în engleză.

S-a discutat problema clădirii Orfelinatului din Odorhei. Toți consilierii au format un corp de intoleranță și sfidare, căruia i s-a adăugat consilierul județean Bardaczi Csaba, care a spus-o răspicat: "Plecați, odată! Degeaba tot faceți referire la autoritățile de la București sau Târgu-Mureș. Nimeni nu ne poruncește nouă. Nici Bucureștiul, nici Târgu-Mureșul, nici Elveția".

Abia se sfârși noaptea de pomină și în dimineața de 28 mai, la ora 8,00, consilierul neofascist Bardotzi Ksaba se și înfățișă la postul local TV digital 3, incitând indirect populația municipiului să se adune iar în jurul clădirii din Str.Stejarului. "Să arătăm lumii - zicea acest tribun de gloată - că, în ciuda hotărârii Curții de Apel Târgu-Mureș, noi dorim această clădire". Pretextând că realizează o obișnuită emisiune în direct, reporterul Balaș Arpad îi punea întrebări, precum: ce părere aveți despre intrarea în posesia congregației inimii neprihănite a așezământului din Str.Stejarului? La ce duce acest lucru, știut fiind că în jurul acestei construcții mai sunt și alte clădiri, care se află în posesia românilor? Bardotzi răspundea agitat, ca în fața unei iminente catastrofe mondiale: "Nu este greu să deduci că în jurul unei clădiri atât de mari a unei instituții de învățământ, care este Liceul "Marin Preda", se va construi un nou cartier românesc. Fac apel - spunea dânsul - la populația orașului și la liderii sindicali ca, în această dimineață, să fie prezenți la clădirea din Str.Stejarului".

După acest demers incitator, pentru care CNA ar trebui să ridice licența Postului digital 3, la așezământul numit au sosit circa 500 de inși. Călugărițele congregației greco-catolice au fost scoase cu forța din clădire, li s-a smulg părul și li s-au rupt hainele. Nici primarul Sozasz Jeno nu s-a lăsat mai prejos: "Eu mă bucur și vă mulțumesc că ați organizat această acțiune de nesupunere civică".

Doamnelor și domnilor colegi,

Textele de mai sus nu-mi aparțin. Ele au fost preluate din singurul ziar românesc din Harghita, "Adevărul Harghitei". Ziariști serioși, curajoși și buni români le-au scris. Ei sunt: Aurelia Iluț, Gheorghe Chiper, Mihail Groza. Ei acuză Guvernul că a pactizat cu UDMR-ul în lupta împotriva poporului român și aceasta este convingerea nu doar a ziariștilor menționați, ci a tuturor românilor din Covasna și Harghita. Barbariile antiromânești de la Odorhei dovedesc faptul că spiritul maghiar, care a dus la măcelul de la Ip și la cel de la Trăznea din 1940, acest spirit trăiește și astăzi. Și acest spirit are apărători chiar în Parlamentul de la București, precum ați văzut marțea trecută, prin discursului domnului deputat Asztalos Ferenc.

Vă mulțumesc.

Postal address: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucharest, Romania wednesday, 20 november 2019, 17:04
Telephone: +40213160300, +40214141111
E-mail: webmaster@cdep.ro