Vasile Vetișanu
Vasile Vetișanu
Sittings of the Chamber of Deputies of June 10, 1997
Abstract of the sittings
Full-text of the sittings

Parliamentary debates
Calendar
- Chamber of Deputies:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Query debates
for legislature: 2016-present
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996

Meetings broadcast

format Real Media
Video archive:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
You are here: Home page > Parliamentary Business > Debates > Calendar 1997 > 10-06-1997 Printable version

Sittings of the Chamber of Deputies of June 10, 1997

  1. Intervenții ale domnilor deputați:
  1.9 Vasile Vetișanu - marcarea a 7 ani de la "tragicele evenimente petrecute în 13-15 iunie 1990";

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Vasile Vetișanu. Se pregătește domnul deputat Róbert Ráduli.

Domnul Vasile Vetișanu:

Domnule președinte,

Domnilor deputați,

Există evenimente pe lângă care nu putem trece indiferenți și ele trebuie bine marcate în discuțiile și în problemele pe care oamenii politici trebuie să le discute aici, în Parlamentul României.

Un asemenea eveniment este legat de împlinirea a 7 ani de la tragicele situații petrecute în 13-15 iunie '90, moment care a marcat viața României și a avut consecințe nefaste asupra evoluției societății românești, a credibilității noastre și asupra intrării noastre în atenția Europei, pentru că în Europa suntem.

Eu nu neg importanța declarațiilor și a intervențiilor de astăzi, dar aș spune că fiecare parlamentar ar fi trebuit ca astăzi să se refere la această problemă, la împlinirea a 7 ani de la tragicele evenimente din 13-15 iunie 1990, fie că colegii noștri aduceau în discuție discursul Președintelui țării de atunci, fie că aduceau în discuție Statutul medicilor, al intelectualilor adică, din ziua molestărilor în plină stradă în București, fie că aduceau în discuție rolul Televiziunii Române în acele tragice momente dintre 13 și 15 iunie 1990. Ar fi avut temă de discuție fiecare parlamentar care s-a referit la aceste probleme, dar evitând contextul celor 7 ani petrecuți de la tragicele evenimente.

Batalioanele negre au invadat Bucureștiul. Ce a urmat, se știe: bătăi, schingiuiri, arestări, aruncări în stradă. (Rumoare în partea stângă a sălii) Pe motivul că poartă barbă, sau poartă ochelari, oamenii au fost cotați ca racționari sau fasciști. Crimele care s-au întâmplat trebuie aduse și ele la lumină.

Dacă s-ar face în prezent o anchetă asupra acestor batalioane negre, care au invadat Bucureștiul în iunie 1990, s-ar constata că peste 70 la sută dintre aceștia erau foști securiști îmbrăcați în haine de mineri. Poate că oamenii politici de astăzi, asupra acestor lucruri ar trebui să zăbovească, pentru că, altfel, ar fi ca și cum istoricul ar trece indiferent pe lângă un eveniment istoric, sau medicul - pe lângă o descoperire în medicină.

Actuala Putere, însă, nu poate trece indiferentă pe lângă acel tragic moment, neelucidat, din păcate, încă. Procesul și dosarul mineriadelor din 1990 și 1991 trebuie deschise în fața întregii țări, trebuie să se spună adevărul, că vinovații sunt cei, de la minerul dezonorat al țării, Miron Cozma în arest, care vrea să se dezvinovățească, până la fostul președinte al țării, care, știm bine, cu ce discursuri de bucurie i-a primit pe mineri, mulțumindu-le că a scăpat țara de atacul unor neolegionari și fasciști. (Rumoare; vociferări în partea stângă a sălii) Inerția actuală a procurorului general trebuie și ea învinsă.

Readuc aici atenția pe care unii membri ai Opoziției au dat-o mai zilele trecute cheltuielilor pe care, chipurile, regele Mihai le-ar fi făcut cu venirea lui în țară, dar nu s-au întrebat niciodată, nici astăzi, la a 7 ani, ce cheltuieli enorme s-au făcut cu trenurile cu care au venit aceste batalioane negre la București.

Imaginea României a fost întunecată, a fost deteriorată în fața Europei și pentru faptul că aceste batalioane negre s-au năpustit asupra propriilor lor concetățeni. Mai mare dramă nu trebuia pentru România, și nici mai mare rușine.

Vă mulțumesc. (Aplauze în partea dreaptă a sălii)

Postal address: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucharest, Romania wednesday, 20 november 2019, 17:34
Telephone: +40213160300, +40214141111
E-mail: webmaster@cdep.ro