Plen
Sittings of the Chamber of Deputies of November 25, 1997
Abstract of the sittings
Full-text of the sittings

Parliamentary debates
Calendar
- Chamber of Deputies:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Query debates
for legislature: 2016-present
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996

Meetings broadcast

format Real Media
Video archive:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
You are here: Home page > Parliamentary Business > Debates > Calendar 1997 > 25-11-1997 Printable version

Sittings of the Chamber of Deputies of November 25, 1997

Intervenții ale domnilor deputați:  

Ședința a început la ora 9,50.

Lucrările au fost conduse de domnul Andrei Ioan Chiliman, vicepreședinte al Camerei Deputaților, asistat de domnul Csaba Kovacs Tiberiu, secretar.

*

   

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Doamnelor și domnilor deputați,

Declar deschisă ședința de marți, 25 noiembrie 1997, a Camerei Deputaților și vom începe cu primul segment: intervenții ale deputaților. Avem un număr destul de mare, sperăm să respectăm cele trei minute acordate fiecăruia și vă rog și pe dumneavoastră să faceți tot posibilul să le respectați.

 
  Tănase-Pavel Tăvală - marcarea unui eveniment important: semnarea Protocolului cooperării regionale Dunăre - Mureș - Tisa;

Domnul deputat Tănase Tăvală, se pregătește domnul deputat Petre Naidin.

   

Domnul Tănase-Pavel Tăvală:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

În ziua de 21 noiembrie 1997 s-a semnat la Szeged, în Republica Ungară, Protocolul cooperării regionale Dunăre-Mureș-Tisa, între:

    • patru județe din România: Timiș, Arad, Caraș-Severin și Hunedoara;
    • patru județe din Republica Ungară: Bacs-Kiskun, Bekes, Csongrad și Nagykun-Szolnok și
    • provincia autonomă Voivodina, din Serbia, Republica Federală Iugoslavia.

În dorința lor de colaborare și conlucrare în spirit avantajos și în preocuparea lor de a crea o atmosferă de încredere în scopul dezvoltării economico-sociale a regiunii în care trăiesc, autoritățile publice locale, prin președinții ce le reprezintă, au semnat Protocolul cooperării regionale Dunăre-Mureș-Tisa, în prezența a peste 200 de delegați din cele trei țări vecine, printre care și parlamentari din cele trei țări vecine.

Importanța evenimentului a fost subliniată în conținutul mesajelor trimise de către guvernele celor trei țări și al Secretarului General al Consiliului Europei, domnul Daniel Tarschis.

Guvernul român a pregătit Euroregiunea Dunăre-Mureș-Tisa, constituind dinainte Regiunea de Vest din România, devenită componentă principală a acesteia.

Pe cale de consecință, una sau mai multe regiuni din statele vecine pot să se asocieze în vederea cooperării pe mai multe planuri în spirit reciproc avantajos. În acest context, frontierele dintre ele nu mai constituie bariere de tip cortină de fier, ori filtru în calea comunicării.

Euroregiunea Dunăre-Mureș-Tisa nu pune în discuție independența, suveranitatea și integritatea teritorială a nici unuia dintre state, nici a unităților locale coparticipante, după cum se tem unii. Ea reprezintă spații de cooperare transfrontalieră între colectivitățile aparținând județelor limitrofe frontierei, în care se desfășoară parteneriate stabilite prin acorduri, convenții, protocoale etc., vizând armonizarea de acțiuni și aspirații, în baza unor comunități de interese și valori, care să contribuie în planul stabilității regionale drept suport al credibilității și cooperării interregionale, cu efect benefic pentru populațiile aferente.

Suprafața Euroregiunii Dunăre-Mureș-Tisa este de 77.240 Km2 și cuprinde o populație de 5.968.000 de locuitori.

În protocolul semnat se precizează că:

    • organismul de coordonare a Euroregiunii Dunăre-Mureș-Tisa este Forumul președinților, constituit din conducătorii autorităților publice regionale, care iau hotărâri prin consens;
    • scopul cooperării regionale constă în extinderea relațiilor dintre colectivitățile regionale și autoritățile respective, în domeniile: economiei, științei, culturii, educației, mediului, turismului, lucrărilor de infrastructură, de transport și comunicație, inclusiv prin amenajarea unor puncte de trecere a frontierei, precum și ale relațiilor civice, sănătății și sportului.

Se are în vedere, de asemenea, sprijinirea cooperării între Camerele de Comerț și Industrie, înființarea unor bănci și societăți comerciale cu capital mixt, stabilirea anumitor relații de colaborare în domeniul producției agricole și a valorificării acesteia.

Cadrul juridic în care se înscrie acțiunea autorităților celor nouă unități locale, care compun Euroregiunea Dunăre-Mureș-Tisa îl reprezintă Convenția-Cadru a Consiliului Europei, semnată la Madrid în anul 1980, Constituția României, Legea nr. 69/1991, modificată în 1996, și Ordonanța guvernamentală nr. 22/1997.

Doamnelor și domnilor deputați,

Astăzi, când Europa nu mai este dominată de blocuri antagoniste, când majoritatea țărilor europene, inclusiv fostele țări comuniste central-europene, doresc integrarea grabnică în Uniunea Europeană, ceea ce s-a realizat la Seghedin este un eveniment semnificativ pe traseul pregătirii țării noastre în vederea integrării în structurile Euro-Atlantice.

Vă mulțumesc.

 
  Petre Naidin - despre viața politică, ca un spectacol și la Călărași;

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Petre Naidin, se pregătește doamna deputat Paula Ivănescu.

   

Domnul Petre Naidin:

Stimat auditoriu,

Percum în cer, așa și pe pământ!

Viața politică, ca un spectacol, uneori chiar circ, nu poate să nu tresalte și la Călărași. Că suferim de o boală a voinței, se știe, ne este specific, dar că nu ne mai putem vindeca, ne-o demonstrează cu vârf și îndesat politicienii puterii din noiembrie 1996 încoace.

Mai predispuși în a-și pune poalele în cap sunt creștin-democrații: "Bătaie și înjurături ca la ușa cortului la conferințele județene Argeș, Gorj, Mureș sau Călărași". Acestea pe pământ. În cer cumulul funcțiilor premier - primar, arestările în direct la vârf și maximă audiență fiind permise, de unde și ideea că statul polițienesc, aflat pe cale de instaurare se împletește fericit cu filozofia: "Bătaia este ruptă din rai!".

Ce este la Călărași? Simplu de prezentat și "floare la ureche" de înfăptuit.

1) Citez dintr-un memoriu: "La ora stabilită, în ziua de 30 octombrie, noi, un grup de copii cu vârste cuprinse între 8 și 10 ani, constituiți într-o formațiune de muzică și dans "Euterpe", am început spectacolul de la care au lipsit toate oficialitățile pefecturii. După 30 de minute membrii P.N.Ț.C.D., adunați la Conferința județeană, au năvălit în timpul spectacolului, obligându-ne să-l întrerupem și să părăsim de urgență sala, lucru pe care l-am și îndeplinit, deoarece începuseră amenințările".

Cum considerați dumneavoastră, inclusiv domnule Emil Constantinesc, pentru că memoriul a plecat și la Președinție, acest eveniment și dacă credeți că noi vom putea uita vreodată acest lucru?"

Urmează 11 semnături, tremurânde, ale 11 suflete nevinovate.

2) Institutul româno-francez, înființat în 1992 prin muncă și iubire de francofonie, între Departamentul Șaram Maritime și respectiv Consiliul județean Călărași, este recunoscut prin Hotărârea de Guvern nr. 1321 din 1996 ca centru de perfecționare al cadrelor din administrația publică locală, cel puțin din Muntenia, inclusiv ca formator în managementul urban și specialiști în bugetele colectivităților locale.

Prefectul județului, cumintele creștin-democrat Corneliu Pantilie, client ca petrecăreț în ziarul "Adevărul", cheamă în judecată și pierde la Curtea de Apel București, chiar institutul lui Fordog, pentru evacuarea urgentă a acesteia din corpul B al prefecturii, întrucât imobilul este ocupat prin fraudă, fără nici un fel de contract și fără nici un fel de temei juridic și îi este necesar ca "spațiu de protocol și camere de oaspeți", adică fosta casă a prefectului de dinainte de război, cu slugi cu tot, majodormi, vizitii, lăutari și multe "căciuli în mână".

Mână de la mână, prefectul de Teleorman, de același fin neam, îi trimite o adresă că între 21 - 23 noiembrie, la Călărași se va desfășura o întâlnire a algoritmului, care evident că nu s-a desfășurat. Ce urmează? Ești pe Călărași, foarte bine, aceasta este judecătoria! Trăiască schimbarea, executorie de îndată, fără somație, ordonanța de evacuare emisă mută totul: cursanți, mobilier, logistică, calculatoare pe culoarele Consiliului județean, în prezența Poliției, executorilor și jandarmilor. Spre fericirea și bunăstarea tuturor, dat în stambă în ședința publică din 17.XI.1997.

Și cu aceasta închei. Se întreba un iubitor al schimbării, un mare iubitor al schimbării, dacă să mă conving că nu am nici un fel de temei să fiu dezamăgit și scârbit. Acum, sigur, are.

Vă mulțumesc.

 
  Paula Maria Ivănescu - avertizarea clasei politice asupra unui fenomen evident - polarizarea bogățiilor în mâinile câtorva persoane;

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Doamna deputat Paula Ivănescu, se pregătește domnul deputat Florea Buga. Este aici, da?

   

Doamna Paula Maria Ivănescu:

Mulțumesc, domnule președinte.

O statistică recentă a O.N.U. prezintă un fapt menit să pună pe gânduri clasa politică din întreaga lume: 278 de persoane obțin venituri și dețin averi cât 45 % din populația globului. Firesc, apare întrebarea: unde va împinge omenirea această lăcomie ucigașă? Specialiștii pronostichează că în cazul în care nu se iau urgent măsuri de ajustare socială a acestui liberalism devorator, vor izbucni mari mișcări sociale, inclusiv războaie, care vor regla în modul cel mai nefast cu putință polarizarea bogăției, modul nedrept de alocare a resurselor și transformarea ființelor umane în masă de manevră pentru câțiva "învârtiți".

Consider de datoria mea să avertizez clasa politică și opinia publică asupra acestui fapt, observând realitatea românească și fiind deja evident fenomenul de polarizare a bogățiilor în mâinile câtorva persoane în detrimentul marii mase de români care sărăcesc pe zi ce trece.

După Revoluția din Decembrie 1989 au apărut în mod firesc, zic eu, oameni întreprinzători, oameni de afaceri, oameni cu idei care acționează cu profit, într-o lume guvernată de regulile economiei de piață. Fapt remarcabil, atât pentru aceste persoane, cât și pentru societate, care are astfel șansa să meargă înainte, să progreseze. Dar, scrutând România de astăzi, constat că în afară de câteva sedii impunătoare de bănci nu s-au construit față de 1989 nici fabrici, nici uzine, nici întreprinderi mici sau mijlocii, nici locuințe.

Față de această constatare evidentă pentru oricine, te întrebi: de unde și cum au apărut marii bogătași ai României de astăzi?! Nimic nu se pierde, nimic nu se câștigă, ci totul se transformă! Principiul universal Lavoisier căpătând o conotație românească, a acționat în sensul transferării sfidătoare a resurselor, profiturilor și bogățiilor din buzunarele celor mulți în buzunarele puținilor aleși de soartă.

Deși suntem martorii vii ai fenomenului de corupție, nici Guvernarea Iliescu - P.D.S.R., nici Guvernarea Constantinescu - C.D.R., în ciuda unor declarații pompoase, nu au reușit să facă ordine și curățenie în casa numită România.

Ni se tot flutură ostentativ, pe post de corupt, aceleași și aceleași persoane: Iscandarani, Gigi Kent, Muja Marcelini etc., care în fapt sunt corupătorii, dar corupții, marii împărțitori de favoruri și gestionarii afacerilor oneroase întârzie să apară.

Chiar și măsurile inițiate de actuala guvernare pentru combaterea corupției sunt de un formalism înfiorător, creând comitete și comisii bune numai de aruncat praf în ochii omului plin de speranță, care prind peștișorii cei mici și nu rechinii cei mari și care descoperă acarul Păun, fără să ajungă la mânuitorii de sfori.

Domnilor guvernanți,

Până nu este prea târziu, apucați taurul corupției de coarne, faceți ordine în finanțele țării, încurajați tot ce este afacere cinstită și sancționați drastic cea mai mică încălcare de lege. Altfel, nu avem șanse de a reuși, chiar dacă suntem împreună.

Reiterez o solicitare făcută în 1994 de un fruntaș democrat, care în mod diversionist era prezentat în media ca un mare profitor al scurtei perioade cât a stat la guvernare, de 15 luni, și anume: să fie dat publicității topul celor mai bogați oameni din România. Numai primii 50, dacă sunt 50, în ordinea miilor și sutelor de miliarde deținute. Aceasta nu în ideea că sărăcia este o virtute, iar bogăția un păcat, ci pentru a porni de la cunoaștere, pentru a ști cum s-au făcut averile, care sunt profitorii și care au adevărate valențe de afaceri, pentru a înțelege ce se întâmplă cu noi, pentru a face lumină și, de ce nu, pentru o evaluare corectă a personalităților. Aceasta, pentru că am început prin a vorbi despre lăcomia ucigașă.

 
  Florea Buga - apel pentru susținerea inițiativei de salvare a bisericii strămoșești din Covasna și Harghita;

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Florea Buga, urmează domnul deputat Petre Țurlea.

   

Domnul Florea Buga:

Domnule președinte,

Stimat auditoriu,

Și eu am făcut parte din delegația palamentară care s-a deplasat în județele Covasna și Harghita din dorința de a cunoaște, pe viu, cum se spune, situația românilor și a instituțiilor fundamentale ale statului român, în special din școlile și bisericile din acea parte a României.

Ce am văzut că se petrece acolo cu clerul românesc, poate apărea drept incredibil pentru cineva care nu a locuit o vreme acolo sau care nu a aplecat urechea pentru a auzi strigătul de durere și disperare al românilor din nord-vestul țării. Și poate că nu aș fi făcut această declarație politică, dacă nu mă convingeam că acolo, în Covasna și Harghita, biserica străbună este în mare pericol și că slujitorii lui Dumnezeu sunt tot mai umiliți și îndepărtați de credincioși.

Mulțumesc presei scrise, Radioului, Televiziunii, care transmit în ultimul timp știri îngrijorătoare despre starea bisericii românești și a credincioșilor ortodocși, a preoțimii noastre din cele două județe. De fapt, eu și o parte din colegi, nici nu mai avem nevoie să ascultăm aceste relatări, pentru că am văzut cu ochii noștri tragedia pe care o trăiesc românii de pe aceste srăvechi meleaguri transilvane.

Am stat de vorbă cu săteni, cu intelectuali, cu preoți ortodocși, care, cu lacrimi în ochi, ne-au relatat despre fapte incompatibile cu o lume ce pretinde că este civilizată. Pot afirma fără teama de a greși că acolo este persecuție religioasă. Românii din Transilvania și preoții noștri ortodocși sunt și acum ca și în perioada 1940 - 1944 adevărați martiri prin ceea ce suferă.

Dacă în acele vremi de triste și dureroase amintiri, protopopului de Huedin, părintele Aurel Munteanu, i-au dat foc în casa parohială pentru că era socotit dușman înverșunat al maghiarilor și îndeosebi al îndeplinirii idealurilor lor, Ungaria mare, astăzi Episcopul de Harghita și Covasna, Ioan Sălăjan, este numit în ziarul de limba maghiară "Hargita Nipe" - "diavolul care umblă prin biserici", pe motiv că și el, ca și alți înalți prelați patrioți se străduie să nu rămână în această zonă nici o parohie, nici un sat, nici un cătun, fără biserică și fără preot.

În articolul injurios, cel care îl semnează, un anume Baraban Istvan, îl acuză pe episcop că a stat de vorbă cu delegația parlamentară de la București și pentru că ne-a spus că bisericile noastre, simbol al românismului și pilon de rezistență, sunt batjocorite, degradate și chiar dărâmate, multe din ele profanate și că preoții și românii care au mai rămas încă acolo sunt hăituiți și amenințați de unii unguri șovini cu moartea și li se cere să părăsească, cum cred ei că este, zona ungurească.

Noi știm ce au suferit în trecut preoții noștri din cauza stăpânirii ungurești. Știm că marele memorandist Vasile Lucaciu a stat cinci ani în temnițele ungurești pentru că a luptat pentru libertatea neamului său. Știm că în anii 1940 - 1944, în nord-vestul Transilvaniei ocupată de hortiști, preoții români au fost batjocoriți, bisericile închise, iar unii au fost uciși chiar în altar - cum a fost cazul preotului Mureșan din județul Cluj.

Tragedia de la Ip și Treznea ne este încă proaspătă în memorie.

Mă întreb și vă întreb și pe dumneavoastră: istoria se repetă? Eu, deputat de România Mare, nu vreau să se repete, pentru că naște resentimente, ar aduce noi valuri de suferințe și destule victime umane. Andre Malreau spunea că: "Secolul care vine va fi ori religios, ori nu va fi deloc!". După semnele de la Covasna și Harghita, se pare că el nu va fi religios, nu va fi tolerant și nici umanitar.

De aceea, stimați colegi, fac apel la sentimentele dumneavoastră de creștini și vă rog să apărați bisericile și preoții ortodocși din cele două județe, să susțineți inițiativa ziarului "Adevărul" și să subscrieți la salvarea bisericii strămoșești din Covasna și Harghita. Încă nu este târziu!

Vă mulțumesc.

 
  Petre Țurlea - comentariu pe marginea unor afirmații ce constituie o injurie la adresa poporului român;

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Petre Țurlea. Se pregătește domnul deputat Nigolae Groza. Este aici? Da.

   

Domnul Petre Țurlea:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor colegi,

La început aș vrea să felicit pe reprezentanta Partidului Democrat pentru cuvântul de adineauri din fața noastră. Se pare că Partidul Democrat și-a adus aminte că ar trebui să fie partid social-democrat al celor mulți. Și, de asemenea, urez Partidului Democrat să-și mențină poziția critică de adineauri și după remaniere.

Iată pentru ce am venit astăzi la tribună. După aducerea, din toamna trecută, a partidului fascist, care se numește U.D.M.R. la Guvern, în zona actualei majorități parlamentare apar tot mai multe acțiuni antinaționale. Cu stupoare am auzit marțea trecută, chiar la această tribună, la discuția în Camera Deputaților asupra moțiunii depuse de P.U.N.R. cum un reprezentant al Partidului Național Liberal, marele Partid Național Liberal, patriotic, al cărui fost președinte a fost comemorat pe merit săptămâna trecută și săptămâna aceasta, Ionel Brătianu, deci un reprezentant al acestui partid ilustru, domnul deputat Hașotti, care nega ideea că Harghita și Covasna reprezintă pământ de etnogeneză românească.

Iată ce spunea domnul Hașotti, colegul nostru: "Formularea vechi pământ de etnogeneză românească, lăsând la o parte faptul că este eronată, chiar istoric ne abținem să o comentăm. Arătăm, însă, că trădează o înțelegere desuetă a istoriei". Am încheiat citatul din domnul Hașotti. Și am aflat ulterior că domnul Hașotti se consideră chiar a fi istoric.

Tot în aceeași săptămână, joi, la Senat, domnul senator Laurențiu Ulici, din alt partid, mergea mai departe afirmând că teritoriul celor două județe ar fi "pământ unguresc".

Cuvintele celor doi se constituie într-o minciună, o injurie la adresa poporului român și o impietate. Cei doi fac parte din tagma tot mai răspândită a internaționaliștilor, cărora li s-a dat sarcina de a denigra, de a distruge toate elementele de caracterizare a poporului român: etnogeneza pe teritoriul României de azi, continuitatea în acest teritoriu și de aici dreptul asupra acestui teritoriu.

Aceeași tagmă a internaționaliștilor aruncă azi cu pietre în stâlpii de susținere a națiunii române! Este vorba de Biserica ortodoxă română și de Armata română.

Domni cu numele de Hașotti sau Ulici s-au pus cu sârg în slujba celor ce doresc distrugerea Statului Național Unitar Român și dispariția națiunii române.

Cei 30 de arginți biblici pe care sunt convins că i-au luat pentru această trădare a poporului propriu s-ar putea să le țină de cald. Nu o să aibă nici o remușcare, pentru că aceste remușcări nu pot apare decât acolo unde există conștiință și nu este cazul celor doi!

Este bine, însă, ca oamenii de acest fel, fie că se numes Hașotti, Ulici sau Iuda, memoria publică să-i rețină. Nu pentru pedeapsa fizică, ci pentru a beneficia de disprețul națiunii pe care o trădează.

Propun partidelor cărora le aparțin domnii Hașotti și Ulici, adică Partidul Național Liberal și Partidul Alternativa României, ca la alegerile viitoare să-i trimită pe cei doi să candideze în județele Harghita și Covasna. Românii de acolo vor ști să le plătească așa cum merită!

Mulțumesc.

 
  Nicolae Groza - prezentarea protestului cercetătorilor din Stațiunea de cercetare și producție pomicolă Geoagiu;

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Nicolae Groza, se pregătește domnul deputat Mihai Mircea Munteanu.

   

Domnul Nicolae Groza:

Domnule președinte,

Stimați colegi deputați,

Doresc să fac cunoscut protestul cercetării agricole față de modul de guvernare și administrație publică din acest an, anul 1997.

Amplasată în zona subcarpatică din județul Hunedoara, Stațiunea de Cercetare și Producție Pomicolă Geoagiu este un unicat în țară prin programele de cercetare, în mod deosebit de cele de creare de soiuri de nuc, castani comestibili și alte specii de pomi fructiferi.

Protestăm întrucât sub Guvernul domnului prim-ministru Victor Ciorbea este multă lume bolnavă de restitutio in integrum, așa cum este bolnav și primarul Gherghel Traian din Geoagiu, care cu acordul mai pe față, mai pe dos al prefectului Budulan Pompiliu, a luat prin abuz clădirea laboratorului și de administrație a Stațiunii de Cercetare și Producție Pomicolă pentru a o transforma în primărie, că este bună și este de-a gata!

Se pune întrebarea: când este serios domnul primar Gherghel Traian? Când arată în expunerea de motive pentru adoptarea Legii pentru declararea Comunei Geoagiu oraș, că: "în comună funcționează Stațiunea de Cercetare și Producție Pomicolă Geoagiu, unitate de importanță națională, fiind una din stațiunile pomicole cele mai vechi din România, care s-a remarcat atât prin producția de material săditor, cât și prin cantitatea de fructe livrate pentru consum intern și export" sau când domnul primar vrea să deguste vinurile din zonă în laboratoarele de cerecetare ale stațiunii, pentru că la bufet "nu vrea mușchii lui"!?

Personalul de cercetare și ajutător din stațiunea respectivă, cât și din alte stațiuni similare, consideră că este o încercare abuzivă de a transpune soarta cercetării agricole în aceeași situație, ca și a românilor din județele Harghita și Covasna, de izgoniți din ograda lor.

Domnule prim-ministru,

Nu mai închideți ochii la nelegiuiri și suspendați primarul din Geoagiu, care creează o suferință insuportabilă cercetării agricole, care și așa se confruntă cu destule greutăți de tranziție, dar pe care istoria le va judeca!

Solicit insistent Guvernului să intreprindă o anchetă în regim de urgență la Geoagiu, pentru repunerea în drepturi a Stațiunii de Cercetare și Producție Pomicolă din localitatea respectivă.

Vă mulțumesc.

 
  Mircea Mihai Munteanu - despre necesitatea republicării Legii nr.18/1991, cu modificările ulterioare, și a regulamentului de aplicare a Legii nr.169/1997;

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Mircea Mihai Munteanu, urmează domnul deputat Ionel Marineci. Este aici? Nu este. Domnul deputat Mihai Hlinshi este? Urmează domnul deputat Mihai Hlinshi.

Vă rog.

   

Domnul Mircea Mihai Munteanu:

Domnule președinte,

Domnilor deputați,

S-au împlinit patru săptămâni de când a fost promulgată Legea nr. 169/1997 pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar, nr. 18/1991.

Această lege nu se poate însă citi și interpreta, decât în strânsă legătură cu Legea fondului funciar din 1991, ale cărei șovăieli noua lege încearcă să le corecteze, împiedicând astfel sau corectând din abuzurile care s-au săvârșit tocmai datorită acestor slăbiciuni ale legii inițiale.

Am constatat că acest lucru este adevărat, prin frecventele mele contacte pe care le-am avut cu cei chemați ca să aplice Legea fondului funciar, primari sau membri ai comisiilor respective.

De altfel, însăși Legea nr. 169 din 1997, simțind această nevoie, prevede în ultimul său articol, VII, că este absolut necesar ca să fie publicată Legea nr. 18/1991, cu toate modificările și completările apărute între timp, inclusiv cele fundamentale conținute în legea la care mă refer, Legea nr. 169. Sunt termene care, însă, curg de la data promulgării ei, 27 octombrie.

Consider că este absolut necesar ca, atât Guvernul, cât și Birourile Permanente ale celor două Camere ale Parlamentului, care au dreptul de a atenționa Guvernul atunci când este vorba de legislație și de posibilitățile de aplicaree a ei să grăbească, prin mijloacele care le stau la îndemână, republicarea Legii nr. 18/1991, cu completările și modificările respective. Și, de asemenea, apreciez că este necesar, tocmai pentru a înlătura orice fel de eronată interpretare, ca foarte curând să apară și regulamentul de aplicare a Legii nr. 169/1997.

Vă mulțumesc.

 
  Mihai Hlinschi - pledoarie pentru ca etnia maghiară să-și însușească cât mai bine limba oficială;

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Mihai Hlinschi și urmează doamna deputată Leonida Lari. Nu este. Domnul deputat Leonăchescu este, în schib, așa că urmează dânsul. Vă rog!

   

Domnul Mihai Hlinschi:

Domnule președinte,

Domnilor colegi,

Într-o intervenție de marțea trecută, un coleg de la UDMR a afirmat că domnul Pruteanu nu a aruncat nici o privire în jurul râului Prut, pentru a vedea ce se întâmplă acolo cu limba română.

Faptul că dincoace de Prut, mă refer la Herța, Cernăuți, ca și dincolo de Prut, mă refer la Basarabia, regiuni care se află sub ocupație ucrainiană, se duce o politică de eliminare a limbii române din vorbirea populației din acele teritorii este adevărat, ceea ce este condamnabil. Aceste teritorii sunt, desigur, românești, teritorii ocupate însă de către armatele sovietice ruso-ucrainiene, în cârdășie cu Germania hitleristă și alte mari sau mici puteri. Mai mult decât atât, aici s-a dus o politică de exterminare fizică și morală a populației românești, afirmație demonstrată de nenumărate fapte concrete, de discriminări, deportări, înfometări, încarcerări și multe alte forme de oprimare a populației românești din Ucraina și Basarabia, între care și desființarea școlilor în limba română.

Aceasta nu înseamnă, însă, că trebuie să tolerăm astfel de manifestări și în teritoriile românești de sub controlul autorităților române, așa cum se pare că ar dori să procedeze și UDMR în județele Harghita și Covasna, și nu numai. Cetățenii din aceste județene, indiferent de originea etnică, sunt cetățeni români și, în consecință, au un minimum de obligații de care trebuie să se achite. Printre aceste obligații este și aceea de a cunoaște limba oficială a statului, cu atât mai mult cu cât aceasta le este absolut necesară pentru a putea beneficia de toate drepturile și obligațiile ce le revin în calitate de cetățeni ai României.

Personal, nutresc sentimente de apreciere pozitive față de concetățenii noștri de etnie maghiară, care au efectiv o serie de calități pe care le admir și care îi apropie mult de populația majoritară. Învățarea istoriei și geografiei în limba română i-ar ajuta pe copiii de etnie maghiară să-și însușească mai bine limba oficială și să-i protejeze împotriva unei eventuale discriminări datorate necunoașterii în suficientă măsură a limbii oficiale.

Vă mulțumesc.

 
  Leonida Lari Iorga - comentariu pe marginea vizitei delegației Parlamentului din Ucraina;

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Doamna deputată Leonida Lari, care a venit între timp, se pregătește domnul deputat Lazăr Lădariu.

   

Doamna Leonida Lari Iorga:

Stimați colegi,

Recent, parlamentarii români din Senat și Camera Deputaților au primit o delegație a Parlamentului din Ucraina. Nu sunt sigură că ucrainienii știau că au venit în România chiar în zilele omagierii Unirii din 1918 a Bucovinei cu patria mamă, dar sunt absolut sigură că românii noștri știau prea bine în ce perioadă i-au invitat.

Am participat la discuțiile cu partea ucrainiană în Camera Deputaților. Totul era bine și mai bine, până în momentul când capii delegației ucrainiene au început a emite niște pretenții exagerate. Au pretins, de exemplu, că la numărul de școli românești în 1998, din sutele câte au fost, să respectăm și noi proporția cuvenită: că, vedeți dumneavoastră, ucrainienii de rând nu pricep de ce în România sunt mai puține școli ucrainești... Păi, bine, stimaților domni, le-am zis, să stăm strâmb și să judecăm drept, până în 1940, sudul Basarabiei, nordul Bucovinei, Ținutul Herța au fost pământuri românești, este firesc ca și școlile românești să fie mai multe. Apoi, mai trebuie să luăm în calcul că între populația românească, de peste un milion jumătate, câtă a mai rămas în urma diabolicei colonizări efectuate de URSS, și populația ucrainiană, de numai 65 de mii, în urma unei migrații simple, e o deosebire ca între cer și pământ, nu există grade de comparare!

Dar ucrainienii nu se domoleau, pretinzând câte în lună și în stele! Și, toate acestea, făcându-se a uita că deputați din Rada ucrainiană au călcat tricolorul în picioare, că se închid școlile românești una după alta, că sunt profanate mormintele românilor, că sunt neglijate sărbătorile istorice și culturale ce țin de domnitorul Ștefan cel Mare, de scriitorii români din zona respectivă, că sunt respinse delegațiile din România, lucruri foarte grave, care fac tratatul între România și Ucraina pe deplin atacabil.

Însă ceea ce m-a mirat la aceste discuții e faptul că românii din grupul nostru nu au încercat, cel puțin, să pareze, să răspundă onorabil pledoariilor burdușite de pretenții ale ucrainienilor, astfel apărând cât de cât interesele chinuiților români din Bucovina. Și, fără voie, mi-am zis: dacă la fel s-au purtat discuțiile în privința celui mai rușinos tratat pentru România, acela cu Ucraina, atunci e limpede de ce străinii se obrăznicesc într-un asemenea hal! Această ofensivă a ucrainienilor, care știu că pământurile acaparate nu le aparțin de drept, și defensiva românilor, care știu foarte bine că sunt pământurile strămoșilor lor, mă duce la un gând înfiorător: dar, poate, cei care ne fac politica externă nu au strămoși români, de al căror sânge mustesc pământurile Bucovinei!

Și, aici, vreau să compar două atitudini: a românilor din centrul țării și a românilor de la marginile ei, pentru a ne convinge unde a rămas nestinsă flacăra românismului! Românii din centrul țării, în anul 1997, au declarat că hotarele între România și Ucraina sunt inviolabile, acum și pe viitor, și au consemnat aceasta în Tratatul cu Ucraina, în condiții de pace, nesiliți de nimeni! Iar românii de la marginile țării, în 1991, în condiții vitrege, printre tancuri și mitraliere, au dat în scris lumii un text demn și respectuos față de istoria românilor, e vorba despre Declarația de independență a Republicii Moldova din 28 iunie 1991. Esența acestui document constă în faptul că Sovietul Suprem al URSS nu a avut dreptul să formeze state unionale pe teritoriul Basarabiei și al Bucovinei, fără consultarea populației din Basarabia, Nordul Bucovinei și Ținutul Herța, ocupate prin forță la 28 iunie 1940, precum și a celei din Transnistria, ocupată în 1924, că în felul acesta și-a încălcat prerogativele constituționale!

Nu voiesc să operez cu invective de genul trădători, vânzători de țară, la adresa unor politicieni din centrul țării, dar că o vânzare de țară tot se face, se vede și cu ochiul liber! Și, de asemenea, este lesne de văzut că o anumită tagmă a politicienilor de la București se comportă ca acei ciocoi de pe vremea turcilor sau fanarioților, cuprinzând cu privirea și înțelegerea doar curtea lor și nu întinderile țării. Și când te gândești că bieții copii din Basarabia și Bucovina nu au cărți și încălțări să umble la școală, iar cei din Ardeal nu au școli unde să învețe românește!

Ce facem, doamnelor și domnilor? În acest mod pregătim viitorul țării românești? Vedeți bine, din prea multe interese meschine și cedări nelalocul lor, să nu ajungem ca forma să nu se mai potrivească conținutului! Adică, sub numele de "români" să se ascundă niștre străini, porniți a împărți aceste teritorii neamurilor din jur!

Mulțumesc.

(Aplauze ale deputaților din opoziție.)

 
  Lazăr Lădariu - un gând pentru Bucovina, acea lacrimă a neamului meu;

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Lazăr Lădariu, se pregătește domnul deputat Neculai Popa. E aici? Nu este. Domnul deputat Ionel Marineci a apărut? Nu. Domnul deputat Petru Bejinariu este aici, urmează, deci, dânsul. Vă rog!

   

Domnul Lazăr Lădariu:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

Prea i-a fost dat Bucovinei, neamului nostru românesc, în general, să treacă prin vremurile scoase din țâțânile unei istorii care s-a scris potrivnică nouă, cu cerneala învingătorului! Și prea adesea s-a nimerit ca această cerneală să fie roșie!

Acest gând ne însoțește și acum, la apropiata împlinire a celor 79 de ani, la 28 noiembrie, a unirii Bucovinei cu patria mamă. În pagina întunecată a năvălirii ciumei roșii din iunie 1940, prefațată de Pactul Ribbentrop-Molotov, revenirii la valorile tradiționale ale ortodoxiei românești din nordul Bucovinei i se opun deportările, așa-zise benevole, colonizările masive, lovirea sălbatică a culturii și învățământului, rusificarea populației autohtone. Este începutul calvarului pentru acest "copil al Romei" din oceanul slav, drumul spre Vorkuta, Magadan, Sahalin, până dincolo de Cercul polar este albit cu oasele fraților, ducând cu ei gândul veșnic, așa cum spunea cândva și Bălcescu, al unei singure țări: "...a celor uniți prin naționalitate, limbă, religie, obiceiuri, sentimente, poziția geografică, trecut istoric și nevoia de a se păstra și mântui."

Memoria acelui Cernăuți al zilei de 28 noiembrie 1918, amintirea Rezoluției de unire necondiționată a Bucovinei cu România, a moțiunii congresului, au fost înlocuite de o sălbatică deznaționalizare. "Limba vechilor cazanii" este prigonită de intolerență, urmărindu-se un unic scop: distrugerea ordinii naționale și religioase! Pământul sacru al Bucovinei, cu plugul cucerit, apărat cu arma, a fost rupt din trupul neamului!

Timpul a trecut și, tocmai pentru a fi confirmat acel blestem al dezunirii, tocmai când soluția tutelară ar fi fost solidaritatea tuturor românilor, alt trăznet a căzut, la 2 iunie 1997, pe capul fraților bucovineni: Tratatul cu Ucraina. Înscriindu-se printre concesiile făcute deseori în istorie celor potrivnici viitorului nostru național, acest tratat, al doilea Cernobâl pentru ei, încheiat fără mandatul poporului român, a dobândit, într-o zi de doliu național, sensul sintagmei: "Funebră festivitate!"

Uitând că "România Mare", o spune atât de convingător mareșalul Ion Antonescu, "este o consecință a drepturilor noastre, iar nu improvizația unor ambițioși", în numele unor sacrificii istorice, un Guvern, care a adus atâta sărăcie și umilință, căutând să facă o deosebită plăcere Ucrainei, apuctat de delir, preocupat doar de "ce va zice Europa", cea care ne-a întors de atâtea ori spatele, căreia nu îi pasă pur și simplu de noi, a dobândit încă o victorie împotriva românilor. Astfel, marele vis a mai fost o dată spulberat de cei sortiți pieirii și uității, renegați de istorie, contribuind la ruperea în două a țării, a poporului, a limbii, a imnului și tricolorului.

Peste toate viforurile și devălmășiile, însă, un gând dăinuie întru biruința principiului național, puternic și dătător de speranțe celor cu credința în Dumnezeul străbunilor și în porunca istoriei: o viitoare lumină. Ca și sora Basarabie, Bucovina, trecută prin foc și prin sabie, trădată mereu, deocamdată rămâne acea lacrimă a neamului meu.

Vă mulțumesc.

(Aplauze ale deputaților din Grupul parlamentar PUNR.)

 
  Petru Bejinariu - evocarea personalității lui Ion Nistor, istoricul ideii și unității naționale;

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Petru Bejinariu, se prgătește domnul deputat Nicolae Leonăchescu.

   

Domnul Petru Bejinariu:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

Intitulez declarația mea: "Ion Nistor, istoricul ideii și unității naționale". La 35 de ani de la moartea lui Ion Nistor, unul din cei mai mari istorici români, tribun al Marii Uniri de la 1918, la 79 de ani de la revenirea Bucovinei la România și la 6 luni de la trecerea definitivă a nordului Bucovinei și altor teritorii românești, prin voința actualei puteri, între granițe străine, la Ucraina, este obligație și prilej pentru noi de a evoca personalitatea acestui mare cărturar și om politic și în Camera Deputaților.

În familia de țărani Ilie și Maria Nistor din puțin întrecutul sat Bivolărie, comuna Vicovul de Sus, Districtul Rădăuți, la 17 august 1876, s-a născut Ion Nistor. Urmează 2 ani școala primară în satul natal și apoi o continuă, în limba germană, în orașul Rădăuți. Între anii 1889-1897, urmează cursurile Liceului "Eudoxiu Hurmuzache", atunci liceu german, dobândind un mare interes și dragoste pentru trecutul românilor bucovineni. După ce a susținut examenul de bacalaureat, este admis ca student la Facultatea de filosofie a Universității Cernăuți. A activat o perioadă ca profesor suplinitor la Cernăuți, iar în anii 1904-1907 a fost profesor secundar la Liceul clasic din Suceava, timp în care a început să editeze, împreună cu George Tofan și Victor Moraru, Revista "Junimea literară".

La 22 martie 1909, în urma examenelor susținute, a fost promovat doctor în filosofie și litere în Aula Universității din Viena. După ce în anul 1911 a fost abilitat ca docent al universității vieneze, începe lungul drum al unei cariere deosebite a celui care a fost istoricul de marcă și omul cetății, Ion Nistor.

În octombrie 1911, își ține cursul inaugural la Universitatea din Cernăuți, cu tema: "Locul românilor în istoria sud-est europeană", temă care avea să fie emblematică pentru carierea sa și care l-a determinat pe Lucian Blaga să-l clasifice între "istoricii ideii și unității naționale".

Membru al conducerii Societății pentru cultura și literatura română în Bucovina din 1913, profesor la Universitatea din Cernăuți din 1914 și membru corespondent al Academiei române din același an, Ion Nistor s-a stabilit la București și a fost ales președinte al Comitetului refugiaților bucovineni. Mai menționez că în 1916, cu ocazia primirii sale ca membru titular al Academiei române, a evocat un capitol din viața culturală a românilor din Bucovina, cu un răspuns din partea lui Nicolae Iorga și, tot în același an, a publicat "Istoria Bisericii din Bucovina și rostul ei național-cultural în viața românilor bucovineni".

În perioada 1919-1939, în plan politic și public, a avut responsabilități dintre cele mai diverse. Vreau să luăm seamă că a fost ministru al Bucovinei în Guvernul condus de Ion I.C. Brătianu în 1922-26; senator de drept, între 1928-1933; ministru secretar de stat pentru minorități etnice în 1933; ministru al muncii în Guvernul condus de Gheorghe Tătărăscu; ministru al cultelor și artelor în Cabinetul Gheorghe Tătărăscu.

În toată această perioadă dintre cele două războaie mondiale, profesorul și rectorul universității cernăuțene a editat volumul "Corespondență diplomatică și rapoarte consulare austriece", în colecția Hurmuzachi, a editat Revista "Junimea literară", a publicat "Istoria Basarabiei", a susținut Buletinul "Codrul Cozminului". Dar cea mai reprezentativă lucrare este "Problema ucrainiană în lumina istoriei", iar Societatea pentru literatura și cultura română în Bucovina publică o nouă ediție, care va fi lansată luna aceasta la Cernăuți, Rădăuți și Botoșani. La moartea marelui istoric, în noiembrie 1962, autorul lucrării "Istoria Bucovinei", lucrare rămasă până în 1991 în manuscris, definitivase și lucrarea de sinteză "Istoria României", care este în manuscris.

"Ion Nistor, profesorul și istoricul care a stat întreaga lui viață în slujba istoriei și a cauzei naționale - spune istoricul de Iași Toderașcu - s-a identificat nu numai cu destinul dramatic al provinciei sale: Bucovina istorică, ci al tuturor românilor, fiind istoricul tuturor românilor, din Galiția în Tessalia și de la Nistru până la Tisa."

Vă mulțumesc.

 
  Nicolae Leonăchescu - constatări privind onorarea promisiunilor electorale de către actuala Putere la un an de guvernare;

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Nicolae Leonăchescu, se pregătește domnul deputat Nicolae Ionescu. Este aici? Da.

   

Domnul Nicolae Leonăchescu:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Onorat auditoriu,

S-a împlinit un an de când actuala putere se străduie să onoreze promisiunile electorale și nu reușește, spre disperarea celor mulți, înșelați în speranțele lor. Constatăm că modelul de reformă pe care l-au promovat liderii arcului guvernamental nu dă roadele prognozate.

În acest timp, s-a apelat constant, inclusiv cu ocazia ultimelor moțiuni simple dezbătute în Camera Deputaților, la eterna scuză că la preluarea puterii au găsit o situație neașteptată, diferită de imaginea pe care o aveau, că au beneficiat de o "grea moștenire". Scuza aceasta, acum, acuză!

Neavând capacitatea și instrumentele necesare radiografierii exacte a realității, cei care au preluat conducerea țării la 3 noiembrie 1996 au pornit de la premise inexacte și au elaborat programe sau contracte sortite eșecului. Intrând de la început în galeria oglinzilor strâmbe, departe de procesele socio-umane reale, oamenii actualei puteri au elaborat modele nerealiste, care nu s-au putut susține. Modelul de reformă, atât cât a existat, nu avea cum să reușească, pornind greșit din start și fără calarea continuă pe realitate.

Jocul nu mai poate continua prin operații conjuncturale, de un mimetism tragic, sau prin demisii, dovezi ale eșecului. Trezirea din vis și din beția succesului electoral trebuie însoțită de o analiză lucidă a proceselor economice și sociale, spre a le pune sub control, dacă această putere mai poate efectua o asemenea prestație. Noi ne îndoim că mai are timpul necesar, din moment ce investiția de speranță a alegătorului a fost irosită cu o incredibilă ușurință.

Vă mulțumesc.

 
  Nicolae Ionescu - evocarea personalității lui Nicolae Bălcescu;

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Nicolae Ionescu, se pregătește domnul deputat Nicolae Popa. A venit? Nu a venit. Domnul deputat Ionel Marineci a venit? Nu a venit, deci renunță și dânsul. Domnul deputat Anghel Stanciu o să urmeze. Vă rog!

   

Domnul Nicolae Ionescu:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

În penultima zi a acestei săptămâni, adică sâmbătă, 28 noiembrie a.c., se vor împlini 145 de ani de la dispariția marelui fiu al neamului nostru, Nicolae Bălcescu, revoluționar pașoptist de primă mărime, istoric și gânditor social-democrat de talie europeană. Descendent dintr-o străveche familie de pe Valea Topologului, care își spunea din moși-strămoși doar "ot Bălcescu", Nicolae s-a născut la București, la 29 mai 1819. Numele său a fost predestinat să intre în istoria României ca un simbol al patriotismului înflăcărat, al devotamentului până la jertfa supremă pentru cauza celor mulți, al progresului național și social al țării. El a rămas pentru urmași figura cea mai luminoasă a timpului, un autentic luceafăr al luptei pentru adevăr, pentru dreptate și libertate socială și națională.

Evenimentele care l-au așezat pentru totdeauna pe Bălcescu în galeria nemuritoare a marilor bărbați ai românilor și ai Europei au fost strâns legate de revoluția pașoptistă. A fost membru fondator al Societății secrete "Frăția" și s-a aflat pe baricadele revoluției din Paris. Reîntors în țară, s-a încadrat cu trup și suflet în mișcarea revoluționară românească. A fost în fruntea alcătuitorilor Proclamației de la Islaz. A stăruit cu toată energia să se înscrie în acel document art. 13, prin care țăranii trebuia să devină liberi și proprietari. Organizează lupta revoluționară în Prahova și se numără printre militanții pe care poporul îi numește în Guvernul provizoriu. În momentele de criză, când revoluția primește lovituri grele, Bălcescu s-a aflat alături de popor, în care avea o nemărginită încredere. Și, cu el, salvează de două ori Guvernul provizoriu.

Mai mult decât oricare om politic de la 1848, a conceput revoluția ca pe un fenomen general românesc: o singură revoluție pe toate meleagurile românești, unică în spațiu și în timp, unitară prin programe și scopuri, prin căi de manifestare și idealuri de îndeplinit. Mai mult decât oricare fruntaș al revoluției, Bălcescu a înțeles că mișcarea pașoptistă din spațiul românesc se apără cu armele și că pentru triumful ei nici un sacrificiu nu e prea mare. Din acest punct de vedere, au rămas celebre și pe deplin actuale cuvintele sale "În zadar veți îngenunchia și vă veți ruga pe la porțile împăraților, pe la ușile miniștrilor lor! Ei nu vă vor da nimic, că nici nu vor, nici pot! Fiți gata, dar, a lua voi, fiindcă împărații, domnii și bogații pământului nu dau, fără numai ceea ce smulg popoarele!"

Bălcescu a fost nu doar un revoluționar pașoptist de excepție, ci și un mare vizionar. O dovadă în acest sens o constituie concepția sa privind lupta pentru înfăptuirea "unei revoluții viitoare", în timpul căreia să se realizeze reformele sociale și naționale înscrise în programele mișcării din anii 1848-1849. "Odată înfăptuită revoluția de la 1848 - scria istoricul și omul politic pașoptist - ne mai rămân de făcut două revoluții: o revoluție pentru unitatea națională și, mai târziu, pentru independență națională, ca în felul acesta națiunea să reintre în posesia deplină a drepturilor sale naționale."

Chiar și în pragul morții - a decedat în Italia, la Palermo, la 29 noiembrie 1852 - el a avut tăria, capacitata și viziunea să ne transmită următorul mesaj: "Va veni ziua fericită, ziua izbânzii, când omenirea întreagă se va scula spre a sfâșia acel văl și dușmanii tăi se vor împietri la vederea chipului tău de lumină; atunci nu va mai fi nici rob, nici nație roabă, nici om stăpân pe altul, nici popor stăpân pe altul, ci domnia Dreptății și Frăției... Atunci toți românii vor fi unul, liberi și frați."

Viața, activitatea și opera lui Nicolae Bălcescu au fost păstrunse de un cald patriotism. Tot ceea ce a făcut, întreaga sa lucrare au fost închinate binelui poporului său și fericirii patriei. Pe lespedea de mormânt de la Palermo, cei ce l-au apreciat, l-au prețuit și l-au cinstit, au dispus să se sape următoarea inscripție: "Și cel din urmă vis al meu va fi încă un imn închinat ție, țara mea mult dragă!"

Acum, la împlinirea a 145 de ani de la intrarea în neființă a Bălcescului, se cuvine să-i preamărim numele, să-i elogiem faptele și să-i cinstim memoria.

Vă mulțumesc.

 
  Anghel Stanciu - pledoarie pentru construcția unui spital de urgență la Iași.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Anghel Stanciu, care încheie lista de intervenții de astăzi. Vă rog!

   

Domnul Anghel Stanciu:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Se împlinesc aproape 2 ani de când încerc să conving, pe diferite căi, guvernanții de ieri și cei de azi că în Moldova, respectiv, în Iași, se impune construcția unui spital de urgență. Rezulatul? O groapă de câțiva metri adâncime, un picuț de apă din ploi și zăpezi și, ocazional, câteva broaște electorale. Cauza? Clasica vorbă, de acum, a lui Vodă Ciumara, ministru de stat, ministrul de finanțe: Nu sunt bani!

Și noi, "sârmele" de ieri, milioanele de voturi cederiste de azi, recoltate cu grebla promisiunilor electorale din Moldova, repetăm înțelegători, până la fascinație: Nu sunt bani! Nu sunt bani pentru spitalul de urgență al Moldovei, nu sunt bani pentru modernizarea aeroportului, nu sunt bani pentru aproape toate investițiile moldave!

Dar sunt bani, și nu puțini, pentru terminarea celei mai mari și mai moderne pușcării de lux din estul Europei! 60 de miliarde de lei ar mai fi necesare pentru ca "hoții dă București" să aibă condiții decente, civilizate și să nu li se mai atrofieze unele organe, asemeni unui anume Dănuț Udilă: televizoare color, în celule de maximum 6 paturi; policlinică ultradotată; hrană științific determinată! Pentru cei circa 2 mii de "hoți dă București", viitori locatari ai pușcăriei de lux din Rahova!

Pentru cinstiții moldoveni, tavane zburătoare, în sălile de reanimare ale Spitalului de urgență din Iași, prăbușite peste bolnavi! Pentru că, nu-i așa? nu sunt bani!

Este drept? Este corect? Este cinstit, stimați colegi? Ca prin gestionarea sărăciei existente, să se găsească bani pentru o pușcărie de lux, unică în Europa de est, în care, prin condițiile create, repetăm: televiziune, presă, policlinică, hrană științifică, cameră intimă să se trăiască mai bine ca acasă? Iar pentru un spital de urgență ce deservește întreaga Moldovă să nu se găsească de circa 1 an nici un leu?

Oare să nu merite cinstiții de moldoveni, ce înclinară balanța puterii spre actualii miniștri, cât cei 2 mii de "hoți dă București"? Noi credem că da!

Și, drept urmare, adresăm respectuos rugămintea tuturor colegilor, dar, în special, deputaților moldoveni să stopăm prin unirea votului nostru această clară sfidare a bunului simț și a Moldovei! Bani pentru pușcărie de lux bucureșteană, da! Bani pentru spitalul de urgență moldav, ba!

În consecință, să impunem în bugetul de stat pe 1998 transferarea banilor de la pușcăria de lux din București la Spitalul de urgență din Iași, asigurându-i pe viitori "hoți dă lux dă București" că în pensioanele moldave sunt suficiente locuri. Este drept, fără TV color, fără cameră intimă, fără policlinică modernă, fără hrană științific determinată, dar cu ceea ce-i trebuie unui local adecvat, unei pușcării moderne.

Câți dintre noi însă avem ce se vrea pentru hoții de București? Dorește cineva să ne facă pe toți hoți? Vă mulțumim.

 
   

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Cu această intervenție a luat sfârșit prima parte a programului nostru. O să-i chem și pe ceilalți colegi care mai sunt pe la grupuri să vină în sală, ca să putem intra în programul normal.

Pauză

 
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru pentru perioada 25-27 noiembrie 1997.  

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Doamnelor și domnilor deputați,

Vă informez că din totalul celor 342 de deputați și-au înregistrat prezența la lucrări 234, 108 sunt absenți, din care 27 participă la alte acțiuni parlamentare. Cvorumul prevăzut de art.128 din regulamentul nostru este întrunit.

Potrivit programului aprobat, intrăm în dezbaterea ordinii de zi.

Acum, ordinea de zi și programul de lucru au fost adoptate în ședința de joi 20 noiembrie, însă în ședința de ieri Biroul permanent a făcut o serie de modificări asupra proiectului ordinii de zi, introducând două rapoarte de mediere la pozițiile 2 și 3 și, de asemenea, de la o poziție mai de la coada ordinii de zi s-a adus un proiect de lege pe poziția 4, la cererea expresă a Guvernului și a Președinției.

Dacă mai sunt alte intervenții? Domnul deputat Kovacs. Vă rog. Dacă sunt alte intervenții față de aceste modificări. Vă rog.

   

Domnul Kovacs Csaba Tiberiu:

Domnule președinte,

Stimați colegi.

Tot legat de ceea ce am discutat joi. Joi am aprobat ca să aducem pe pozițiile 6 și 7 Protocolul privind Aranjamentul de la Madrid și Tratatul privind dreptul mărcilor, însă am omis atunci problema care se află pe pct.51 de pe ordinea de zi, Lege privind aderarea României la aranjamentele instituind o clasificare internațională în domeniul proprietății industriale, ceea ce se leagă de cele două probleme și, atunci, propunerea mea este ca 151 să treacă imediat după 7 și în ceea ce privește proiectul de Lege privind mărcile și indicațiile geografice, care se află pe pct.58, pentru că acesta oricum va merge la mediere, eu v-aș propune ca 158 să treacă după 151, deci tot după 7 în această ordine, pentru că acolo am rămas cu două sau trei articole neaprobate tocmai în această idee ca întâi să aprobăm aranjamentul de la Madrid. Mulțumesc.

 
   

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Dacă mai sunt alte intervenții? Domnul deputat George Șerban de la...

 
   

Domnul George Gh.Șerban:

PNTCD.

 
   

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

PNTCD. Vă rog.

 
   

Domnul George Gh. Șerban:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

Am și eu o propunere. Se referă la poz.22, este proiectul de Lege pentru proclamarea zilei de 16 decembrie ca Zi a solidarității naționale împotriva dictaturii. Este o lege care are un singur articol, are raport încă de la începutul lunii octombrie.

Nu aș fi intervenit, pentru că sunt într-adevăr multe priorități legislative, însă se apropie ziua de 16 decembrie și ar fi un semn din partea Camerei Deputaților, dacă nu s-a putut din partea întregului Parlament, către cei care au pornit Revoluția română și, ca atare, propun ca acest proiect de lege, care, repet, are un singur articol și este susținut, am înțeles, și de opoziție, să treacă între poz.8 și poz.9 actuală, astfel încât săptămâna aceasta sau cel târziu săptămâna viitoare să intre în dezbaterea Parlamentului, deci înainte de data de 16 decembrie. Deci ar veni, dacă se aprobă propunerea dumneavoastră, ar veni 8, 9, 10, pe poziția 11 ar intra dacă se aprobă și propunerea antevorbitorului meu. Mulțumesc.

 
   

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Dacă mai sunt alte intervenții? Nu sunt.

Vă supun spre aprobare cele două modificări propuse de domnul deputat Kovacs, ca pozițiile 51 și 58 să intre în ordinea aceasta după poz.7 din actuala ordine de zi. Voturi pentru? Vă mulțumesc. Voturi împotrivă? 1 vot împotrivă. Abțineri? Nu sunt. Cu 1 vot împotrivă, a fost adoptată această propunere.

Vă supun spre aprobare amendamentul propus la ordinea de zi de domnul deputat George Șerban, ca poz.22 să vină după poz.8 din proiectul ordinii de zi. Voturi pentru? Vă mulțumesc. Voturi împotrivă? Nu sunt. Abțineri? Nu sunt. Au fost adoptate cele două modificări.

Vă supun spre aprobare ordinea de zi cu aceste modificări. Voturi pentru? Vă mulțumesc. Voturi împotrivă? Abțineri? În unanimitate a fost adoptată ordinea de zi cu cele trei schimbări propuse.

 
Informare cu privire la proiectele de lege și propunerile legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaților și care urmează să fie avizate de comisiile permanente:  

Vom continua, deci programul de lucru a fost adoptat pentru săptămâna aceasta, vom continua cu informarea cu privire la inițiativele legislative înregistrate la Camera Deputaților și care urmează să fie avizate de comisiile permanente. Acestea sunt:

1. Proiect de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.3/1997 privind modificarea Legii partidelor politice nr.27/1996, proiect adoptat de Senat în ședința sa din 18 noiembrie 1997. A fost sesizată în fond Comisia juridică, de disciplină și imunități și se va dezbate în procedură de urgență.

2. Proiect de lege privind respingerea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.53/1997 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.30/1997 privind reorganizarea regiilor autonome, adoptat de Senat în ședința sa din 18 noiembrie 1997. Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru politică economică, reformă și privatizare și pentru avize, Comisiile pentru industrii și servicii și juridică, de disciplină și imunități. Și acest proiect se va dezbate în procedură de urgență.

3. Proiect de lege pentru afilierea Academiei Române la unele organizații internaționale, adoptat de Senat în ședința sa din 18 noiembrie 1997. Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport și pentru avize, Comisiile pentru buget, finanțe, bănci și juridică, de disciplină și imunități.

4. Proiectul de Hotărâre privind acordarea sprijinului material, financiar și uman necesar păstrării identității naționale a românilor din județele Covasna și Harghita, inițiat de Grupul parlamentar PUNR. Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților naționale și pentru avize, Comisiile pentru buget, finanțe, bănci și juridică, de disciplină și imunități. De asemenea, s-a cerut punctul de vedere al Guvernului pentru acest proiect de lege, deoarece are implicații bugetare, acest punct de vedere urmând să vină în 20 de zile, conform procedurilor normale.

Informare cu privire la demisia domnului deputat Corneliu Ruse din Comisia de control parlamentar a activității SRI.  

Vă informez, domnul deputat Corneliu Ruse, deputat al Partidului Democrat, ales în Circumscripția electorală nr.30 - Prahova, membru în Comisia de control parlamentar a activității SRI, a depus o cerere pe care v-o voi citi: "Domnule președinte, subsemnatul Corneliu Ruse, deputat al Partidului Democrat, ales în Circumscripția electorală 30 - Prahova, membru în Comisia de control parlamentar a activității SRI, vă aduc la cunoștință că începând cu data prezentei îmi înaintez demisia din cadrul acestei comisii permanente a Camerei Deputaților. Menționez că pe viitor doresc să activez în cadrul Comisiei de politică economică, reformă și privatizare".

În Biroul permanent de ieri s-a dat un acord de principiu pentru ca domnul deputat să treacă la comisia respectivă, urmând ca acesta să fie avizat de dumneavoastră. Având însă în vedere că trebuie întâi ca cele două Camere reunite să ia act de demisia dânsului din Comisia SRI, pentru că nici un deputat nu poate să facă parte din două comisii în același timp, există de altminteri și în Legea SRI-ului, în Hotărârea privind organizarea și funcționarea Comisiei comune permanente a Camerei Deputaților și Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activității SRI, la art.1 se spune clar că membrii comisiei nu pot face parte în același timp din alte comisii parlamentare și nici din Guvern. Având în vedere acest lucru, trebuie ca de această demisie să ia act joi Camerele reunite, avem acea întâlnire solemnă dedicată Zilei Unirii, de la ora 11.00, în program și, cu ocazia aceasta, vom lua act de această demisie, urmând ca luni să supunem la vot și intrarea domnului deputat Corneliu Ruse în cadrul Comisiei pentru politică economică, reformă și privatizare. Sunt niște proceduri pe care trebuie să le respectăm.

Adoptarea raportului Comisiei de mediere la proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr.49/1997 pentru modificarea și completarea reglementărilor privind formarea și utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului .  

Și cu aceasta intrăm în dezbaterea proiectelor de legi și a rapoartelor la acestea.

Vom începe cu raportul comisiei de mediere la proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței Guvernului 49/1997 pentru modificarea și completarea reglementărilor privind formarea și utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului.

Comisia de mediere s-a întrunit pe 19 noiembrie la Camera Deputaților. Au decis să ne supună spre aprobare următorul raport și acum trecem pe raportul comisiei de mediere.

La nr.crt.1, articol unic, s-a propus în unanimitate adoptarea textului Senatului. Dacă sunt intervenții? Nu sunt. Voturi pentru? Vă mulțumesc. Voturi împotrivă? Abțineri? Adoptat în unanimitate.

La nr.crt.2 dacă sunt intervenții? Nu sunt. Voturi pentru? Vă mulțumesc. Voturi împotrivă? Abțineri? Deci s-a adoptat și aici varianta propusă de Senat.

La nr.crt.3, de asemenea, textul Senatului propus de comisie în unanimitate. Intervenții? Nu sunt. Voturi pentru? Vă mulțumesc. Voturi împotrivă? Abțineri? Unanimitate.

La nr.crt.4 s-a propus, de asemenea, adoptarea în unanimtiate a textului Senatului. Intervenții? Nu sunt. Voturi pentru? Vă mulțumesc. Voturi împotrivă? Abțineri? Unanimitate.

Vă supun spre aprobare acest raport de mediere în ansamblul său. Voturi pentru? Vă mulțumesc. Voturi împotrivă? Abțineri? A fost adoptat în unanimitate.

Adoptarea raportului Comisiei de mediere la proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr.64/1997 privind ratificarea Acordului de împrumut dintre România și Fondul de Dezvoltare Socială al Consiliului Europei pentru reabilitarea Spitalului comunal Băltești, județul Prahova, în valoare de 219.765 USD, semnat la Paris, la data de 27 iunie 1997.  

Deci acest raport, primul pe care l-am supus aprobării, a fost adoptat ca lege ordinară. Continuăm cu raportul comisiei de mediere la proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr.64/1997 privind ratificarea Acordului de împrumut dintre România și Fondul de Dezvoltare Socială al Consiliului Europei pentru reabilitarea Spitalului comunal Băltești, Județul Prahova, în valoare de 219.765 de USD, semnat la Paris la data de 27 iunie 1996, care este tot un proiect de lege cu caracter ordinar.

Comisia de mediere s-a întrunit miercuri, 19 noiembrie și ne propune spre adoptare următoarele:

La nr.crt.1 varianta Senatului. Dacă sunt intervenții? Nu sunt. Voturi pentru? Vă mulțumesc. Voturi împotrivă? Abțineri? În unanimitate s-a adoptat acest text, care propune de fapt eliminarea art.II.

Vă supun spre aprobare raportul de mediere în ansamblul său, ca lege ordinară. Voturi pentru? Vă mulțumesc. Voturi împotrivă? Abțineri? Adoptat în unanimitate.

Adoptarea proiectului de Lege pentru ratificarea Acordului de Comerț liber între România și Republica Turcia, semnat la Ankara la 29 aprilie 1997.  

Continuăm cu proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului de comerț liber între România și Republica Turcia, semnat la Ankara la 29 aprilie 1997. Din partea inițiatorului domnul secretar de stat Hagea, de la Ministerul Industriei și Comerțului. Vă rog.

   

Domnul Liviu Hagea:

Mulțumesc, domnule președinte.

Doamnelor și domnilor deputați,

Între România și Turcia există relații bune atât pe plan politic, cât și economic, după cum ați putut constata și din vizita președintelui turc ieri în țara noastră.

Schimburile comerciale româno-turce au cunoscut o evoluție ascendentă, depășind în anul trecut 600 de milioane de dolari, din care peste 384 milioane la export, 185 la import. Anul acesta, pe nouă luni, cifra totală este de peste 420 de milioane de dolari. Astfel, Turcia ocupă locul patru în exportul nostru.

Totodată, România are relații bune cu Turcia în procesul de integrare europeană și în domeniul cooperării subregionale în zona Mării Negre.

În baza Memorandumului 243 din mai 1996 și a Memorandumului 538 din noiembrie anul trecut, au fost antamate și finalizate negocierile pentru încheierea unui acord de comerț liber între România și Turcia. Acordul a fost semnat pe 29 aprilie a.c. la Ankara, cu ocazia vizitei în Turcia a domnului președinte Constantinescu, președintele României. Acest acord este similar celor încheiate de România pe plan european, Turcia fiind țară asociată Uniunii Europene.

Zona de liber schimb urmează să fie creată treptat în cadrul unei perioade de tranziție ce se va încheia în 2002 și va cuprinde toate produsele industriale, capitolele 25 și 97 din Tariful vamal, produsele agricole transformate, precum și unele articole agricole de bază la care părțile au acordat concesii Uniunii Europene.

În negocierea acestui acord și a concesiilor reciproce s-a pornit de la conținutul acordurilor pe care cele două părți le au cu Uniunea Europeană. Conform acestui concept, părțile își acordă reciproc, la data intrării în vigoare a acordului, în principiu același tratament comercial pe care fiecare dintre ele îl acordă Uniunii Europene.

Concesiile convenite pe această bază au un caracter asimetric în favoarea României. Practic, în timp ce exportul românesc va beneficia de taxe vamale zero sau foarte reduse la majoritatea produselor industriale românești, piața românească urmează să se deschidă gradual, până în 2002, pentru toate produsele industriale turcești, inclusiv cele textile și siderurgice.

Apreciem că acordul va constitui un factor de dezvoltare și diversificare a schimburilor comerciale și a cooperării economice româno-turce. Prin crearea unei zone de comerț liber se va putea folosi în măsură mult mai mare avantajul apropierii geografice a celor două țări și potențialul lor economic în plină dezvoltare. Totodată, acesta va contribui la promovarea comerțului liber în cadrul cooperării economice din zona Mării Negre.

Față de cele de mai sus, vă propunem deci ratificarea acestui acord, conform proiectului de lege supus și aprobat de către Senatul României. Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Vă mulțumesc.

Din partea comisiei, domnul deputat Iuliu Vida, președintele Comisiei pentru politică economică, reformă și privatizare. Vă rog.

 
   

Domnul Iuliu Vida:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

În urma examinării proiectului de Lege pentru ratificarea Acordului de comerț liber între România și Republica Turcia, semnat la Ankara la 29 aprilie 1997, comisia hotărât ca proiectul de lege să fie supus spre dezbatere și adoptare în forma prezentată de Senatul României.

 
   

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Vă mulțumesc.

Dacă dorește cineva să ia cuvântul în cadrul dezbaterilor generale? Nu. Trecem la dezbaterea proiectului de lege.

Dacă sunt intervenții la titlul legii? Nu sunt. Voturi pentru? Vă mulțumesc. Voturi împotrivă? Abțineri? Unanimitate.

Intervenții la articolul unic al legii? Nu sunt. Voturi pentru? Vă mulțumesc. Voturi împotrivă? Abțineri? Unanimitate.

Este o lege cu caracter ordinar și se adoptă cu votul majorității deputaților prezenți în sală.

Vă supun spre aprobare această lege în ansamblul ei. Voturi pentru? Vă mulțumesc. Voturi împotrivă? Abțineri? Adoptată în unanimitate.

 
Adoptarea proiectului de Lege pentru ratificarea Acordului European privind persoanele participante la procedurile în fața Comisiei și Curții Europene ale Drepturilor Omului, adoptat la Londra la 6 mai 1969.  

Continuăm cu proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului european privind persoanele participante la procedurile în fața Comisiei și Curții Europene ale drepturilor omului, adoptat la Londra la 6 mai 1969.

Din partea inițiatorului, domnul secretar de stat Clocotici de la Ministerul Justiției. Vă rog.

   

Domnul Toader Clocotici:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Doamnelor și domnilor deputați,

Vă supun spre ratificare proiectul de Lege pentru Acordul european privind persoanele participante la procedurile în fața Comisiei și Curții Europene a drepturilor omului.

Amintesc, din expunerea de motive, că la data de 6 mai 1969 la Londra a fost adoptat Acordul european privind persoanele participante la procedurile în fața Comisiei și Curții Europene a Drepturilor Omului, acord care, în esență, prevede că persoanele participante și care sunt definite în mod amănunțit se bucură de imunitate, de jurisdicție, atât cu privire la declarațiile lor făcute oral sau în scris, atât la Comisia, cât și la Curtea Europeană, cât și cu privire la probele prezentate acestora de către persoanele în cauză. Îmi permit să vă amintesc și faptul că România a ratificat în 1994 convenția Europeană a Drepturilor Omului și legea pe care v-o propunem spre ratificare este o continuare firească a acestei convenții.

Există avizul favorabil al Comisiei pentru drepturile omului și vă solicit în mod respectuos să ratificați acest proiect de lege. Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Acest proiect de lege a primit un raport comun de la două comisii și anume de la Comisia juridică, de disciplină și imunități și de la Comisia pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților naționale, care au fost sesizate în fond cu acest proiect de lege. Și cele două comisii au propus, în urma examinării proiectului de lege, cu majoritate de voturi, ca proiectul de lege să fie supus plenului Camerei spre dezbatere și adoptare în forma adoptată și de Senat.

Ca atare, dacă în cadrul dezbaterilor generale dorește cineva să ia cuvântul? Nu. Trecem la dezbaterea proiectului de lege.

Intervenții la titlul legii. Nu sunt. Voturi pentru? Vă mulțumesc. Voturi împotrivă? Abțineri? Unanimitate.

Intervenții la articolul unic al legii. Nu sunt. Voturi pentru? Vă mulțumesc. Voturi împotrivă? Abțineri? Unanimitate.

Este o lege ordinară și vă propun să o adoptăm prin vot deschis.

Vă supun spre aprobare acest proiect de lege în ansamblul său. Voturi pentru? Vă mulțumesc. Voturi împotrivă? Abțineri? Adoptat în unanimitate.

 
Adoptarea proiectului de Lege pentru ratificarea Protocolului referitor la Aranjamentul de la Madrid privind înregistrarea internațională a mărcilor, adoptat la Madrid la 27 iunie 1989.  

Continuăm cu proiectul de Lege pentru ratificarea Protocolului referitor la Aranjamentul de la Madrid privind înregistrarea internațională a mărcilor, adoptat la Madrid la 27 iunie 1989.

Din partea inițiatorului, dacă dorește să ia cineva cuvântul? Domnul Ștrenc Alexandru. Vă rog.

   

Domnul Alexandru Cristian Ștrenc:

Mă numesc Alexandru Cristian Ștrenc, sunt director general la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci.

Vă rog să-mi permiteți, domnule președinte, doamnelor și domnilor deputați, să vă prezint pe scurt principalele considerente care stau la baza solicitării ratificării de către România a acestui protocol.

Protocolul referitor la Aranjamentul de la Madrid privind înregistrarea internațională a mărcilor este un document internațional multilateral, negociat și adoptat în cadrul Organizației Mondiale a Proprietății Intelectuale de către statele membre ale Convenției de la Paris. România a semnat acest protocol chiar pe data de 30 decembrie 1989 la Madrid. Necesitatea încheierii acestui protocol a fost determinată de faptul că o serie de îmbunătățiri se impuneau a fi aduse sistemului de acordare a protecției internaționale a mărcilor în cadrul Aranjamentului de la Madrid.

Principala modificare pe care o aduce acest protocol în raport cu aranjamentul de bază este o facilitate acordată solicitanților de mărci internaționale, în sensul că dacă aranjamentul specifica faptul că o înregistrare internațională poate fi făcută numai pe baza unei înregistrări naționale, protocolul prevede o extindere, în sensul că solicitarea protecției se poate face pe baza doar a unui depozit național, reglementar constituit la un oficiu de proprietate industrială.

Prin ratificarea protocolului, România va putea fi desemnată să acorde protecție și mărcilor aparținând titularilor altor state decât cele membre ale Aranjamentului, iar, la rândul lor, solicitanții români pot obține o protecție suplimentară oriunde în lume în țările membre ale acestui protocol.

Ratificarea protocolului de către România nu presupune plata nici unei contribuții financiare, iar în plan extern, ratificarea actualului protocol reprezintă îndeplinirea unei obligații asumate de România prin Acordul de asociere la Uniunea Europeană, respectiv art. 67, anexa 19, care prevede în mod explicit faptul că până la sfârșitul acestui an România își ia angajamentul de ratificare a acestui protocol.

La sfârșit, aș vrea să menționez faptul că la 1 septembrie 1997 erau 54 de semnatari ai acestui protocol, respectiv 22 de membri la protocol, între care toate țările Uniunii Europene și Uniunea Europeană, ca entitate, au ratificat acest protocol.

În consesință, vă propunem, domnilor deputați, ratificarea de către România a acestui protocol ca document de bază al proprietății intelectuale pentru România.

 
   

Domnul Ioan Andrei Chiliman:

Vă mulțumesc.

Din partea Comisiei pentru industrii și servicii, sesizată în fond, domnul președinte Ioan Dan Popescu.

 
   

Domnul Ioan Dan Popescu:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

În urma examinării în ședința din 29 octombrie 1997 a proiectului de Lege privind ratificarea Protocolului referitor la Aranjamentul de la Madrid privind înregistrarea internațională a mărcilor, adoptat la Madrid la 27 iunie 1989, în forma prezentată de Senat, având în vedere și avizele favorabile primite de la Consiliul Legislativ, Comisia juridică, de disciplină și imunități, Comisia pentru politică externă și Comisia pentru buget, finanțe și bănci, comisia a hotărât ca proiectul de lege să fie supus spre dezbatere și adoptare în forma adoptată de către Senat.

Mulțumesc.

 
   

Domnul Ioan Andrei Chiliman:

Da. Vă mulțumesc.

Dacă sunt intervenții în cadrul dezbaterilor generale? Nu sunt.

Trecem la dezbaterea proiectului de lege. Intervenții la titlul legii? Nu sunt.

Voturi pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Intervenții la articolul unic al legii? Nu sunt.

Voturi pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Este o lege ordinară. Propun, de altfel, ca legile de astăzi să le votăm pe toate prin vot deschis. Ca atare, vă supun spre aprobare prin vot deschis acest proiect de lege în ansamblul său.

Voturi pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

A fost adoptat în unanimitate și acest proiect de lege.

 
Adoptarea proiectului de Lege pentru aderarea României la Tratatul privind dreptul mărcilor, adoptat la Geneva la 27 octombrie 1994.  

Continuăm cu proiectului de Lege pentru aderarea României la Tratatul privind dreptul mărcilor, adoptat la Geneva la 27 octombrie 1994.

Din partea inițiatorului, Ministerul Finanțelor, domnul Alexandru Cristian Ștrenc.

Vă rog.

   

Domnul Alexandru Cristian Ștrenc:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

Tratatul privind dreptul mărcilor este un document internațional, negociat și adoptat la 27 octombrie 1994, în cadrul OMPI. România este membră a Organizației Mondiale din anul 1970 și în această calitate a participat la negocierea acestui tratat semnat de un număr de 51 de state, incluzând toate statele Uniunii Europene. Tratatul are drept obiectiv armonizarea generală a principalelor prevederi ale legislațiilor statelor membre ale Organizației Mondiale, în aplicarea acestui tratat statele membre folosind proceduri asemănătoare și simplificate în acordarea protecției mărcilor pe teritoriul lor, aceste proceduri simplificate aducând profituri atât oficiilor naționale de proprietate industrială, cât și titularilor mărcilor.

Tratatul respectă principiile Convenției de la Paris privind protecția proprietății industriale, la care România este parte din 1920, consacrând principiul tratamentului egal titularilor naționali și străini ai mărcilor.

Tratatul prezintă o importanță deosebită pentru România sub aspectul acordării unei protecții a mărcilor în condiții de armonizare cu reglementările internaționale actuale în domeniu, aplicarea acestui tratat reprezentând și pentru România, ca pentru toate celelalte state membre ale OMPI, un instrument esențial în dezvoltarea cooperării internaționale în domeniul protecției mărcilor.

În esență, acest tratat, reglementează setul de proceduri, setul de documente pe care un solicitant, atât român, cât și străin, le depune la oficiile naționale, și este expresia unei armonizări pe plan internațional a acestei probleme, cu consecințe foarte benefice pentru toți solicitanții de mărci.

Aderarea România la acest tratat se înscrie în cadrul îndeplinirii, de asemenea, a obligațiilor ce decurg din art. 67 al Acordului european semnat de România, care prevede faptul că România va asigura un nivel de protecție similar celor din țările Uniunii Europene.

În consecință, doamnelor și domnilor deputați, vă propunem aderarea României la acest tratat privind dreptul mărcilor.

 
   

Domnul Ioan Andrei Chiliman:

Din partea Comisiei pentru industrii și servicii, sesizată în fond, domnul președinte al acesteia, domnul deputat Dan Ioan Popescu.

Vă rog.

 
   

Domnul Ioan Dan Popescu:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Comisia pentru industrii și servicii a fost sesizată în fond cu proiect de Lege pentru aderarea României la Tratatul privind dreptul mărcilor, adoptat la Geneva la 27 octombrie 1994. În urma examinării în ședință a acestui proiect de lege, precum și în baza avizelor favorabile primite de la Consiliul Legislativ, Comisia juridică, de disciplină și imunități, Comisia pentru politică externă și Comisia pentru buget, finanțe și bănci, comisia a hotărât ca proiectul de lege să fie supus spre dezbatere și adoptare în Camera Deputaților în forma adoptată de Senat.

 
   

Domnul Ioan Andrei Chiliman:

Dacă dorește cineva să ia cuvântul în cadrul dezbaterilor generale? Nu.

Trecem la dezbaterea proiectului de lege. Intervenții la titul legii? Nu sunt.

Voturi pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Intervenții la articolul unic al legii? Nu sunt.

Voturi pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Este o lege cu caracter ordinar. V-o supun spre aprobare prin vot deschis, în ansamblul său.

Voturi pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

A fost adoptat și acest proiect de lege.

 
Adoptarea proiectului de Lege pentru aderarea României la aranjamentele instituind o clasificare internațională în domeniul proprietății industriale.  

Conform modificării introduse în ordinea de zi, continuăm cu proiectul de Lege pentru aderarea României la aranjamentele instituind o clasificare internațională în domeniul proprietății industriale, care este strict legat de cele dinainte.

Domnule președinte, aveți raportul sau să vi-l dau. Veniți să vi-l dau.

Deci, din partea inițiatorului, din partea Ministerului Finanțelor, domnul Alexandru Cristian Ștrenc.

Vă rog.

   

Domnul Alexandru Cristian Ștrenc:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

Aranjamentele privind clasificările internaționale în domeniul invențiilor, mărcilor și desenelor și modelelor industriale sunt tratate internaționale încheiate sub egida Organizației Mondiale a Proprietății Intelectuale de către statele membre ale Convenției de la Paris.

Clasificările internaționale instituite prin aceste aranjamente sunt utilizate ca instrumente de lucru directe în procesul de examinare și acordare a protecției drepturilor de proprietate industrială de către Oficiul Național, de către OSIM.

Menționez dintr-un început faptul că României aplică de facto, de mulți ani, toate principiile acestor aranjamente, respectiv Aranjamentul de la Strasbourg privind clasificarea brevetelor, Aranjamentele de la Viena și Nisa privind clasificarea mărcilor și Aranjamentul de la Locarno privind înregistrarea desenelor și modelelor industriale.

Prin urmare, din punct de vedere procedural, aceste aranjamente nu ne pun nici un fel de probleme.

În plus, pentru România aderarea la aceste tratate nu înseamnă plata nici unei cotizații sau alte obligații financiare, iar în același timp aderarea se înscrie în cadrul îndeplinirii obligațiilor ce decurg din acordul de asociere a României la Uniunea Europeană, în care este, de asemenea, în anexa 19, art. 67, prevăzut în mod explicit faptul că România va adera la aceste aranjamente.

În consecință, doamnelor și domnilor deputați, vă propunem ca România să adere la aceste aranjamente privind clasificările.

 
   

Domnul Ioan Andrei Chiliman:

Din partea Comisiei pentru industrii și servicii, sesizată în fond, domnul președinte al acesteia, domnul deputat Dan Ioan Popescu.

Vă rog.

 
   

Domnul Ioan Dan Popescu:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor colegi,

În urma examinării în ședința din 29 octombrie 1997 a proiectului de Lege privind aderarea României la aranjamentele instituid o clasificare internațională în domeniul proprietății industriale, având în vedere și avizele favorabile primite de la Consiliul Legislativ, Comisia juridică, de disciplină și imunități, Comisia pentru politică externă și Comisia pentru buget, finanțe și bănci, comisia a hotărât ca proiectului de lege să fie supus spre dezbatere și adoptare în forma adoptată de Senat.

De altfel, și acest proiect de lege, așa cum foarte bine a prezentat reprezentantul Ministerului Finanțelor, face parte dintr-un pachet unitar, și ele trebuie, într-adevăr, promovate în cadrul acestui pachet.

Mulțumesc.

 
   

Domnul Ioan Andrei Chiliman:

Dacă sunt intervenții în cadrul dezbaterilor generale? Nu sunt.

Trecem la dezbaterea proiectului de lege. Intervenții la titlul legii? Nu sunt.

Voturi pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Intervenții la art. 1 al legii? Nu sunt.

Voturi pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art. 2 al legii. Intervenții? Nu sunt.

Voturi pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Este o lege cu caracter ordinar. V-o supun spre adoptare în ansamblul ei.

Voturi pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Adoptată în unanimitate.

 
Proiectul de Lege privind mărcile și indicațiile geografice (Amânarea votului final.)  

Continuăm cu proiectul de Lege privind mărcile și indicațiile geografice.

La acest proiect de lege există trei puncte care sunt în raport, rămase a fi dezbătute și adoptate de noi după ce se adoptă cele două proiecte pe care tocmai le-am adoptat anterior.

Eu întreb dacă la nr. crt. 19, referitor la art. 3 lit. "m", sunt intervenții? Nu sunt intervenții.

Voturi pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

A fost adoptat în unanimitate acest număr curent.

Cap. I în ansamblul său.

Voturi pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Adoptat în unanimitate.

De asemenea, au rămas de adoptat la Cap. XI, nr. crt. 235 și 236.

Deci, la nr. crt. 235, referitor la art. 66, dacă sunt intervenții? Nu sunt.

Voturi pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate. Adoptat.

Intervenții la nr. crt. 236, referitor la art. 67 ? Nu sunt.

Voturi împotrivă? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

La titlul Cap. XI, nr. crt. 234, dacă sunt intervenții? Nu sunt. Vă supun spre aprobare Cap. XI, în ansamblul său.

Voturi pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Votul final asupra acestui proiect de lege, care face parte din categoria legilor organice, îl vom da marți, la ora... Deci, marțea următoare... (Discuții la masa prezidiului).

Deci, săptămâna viitoare, probabil marți sau joi, în funcție de program, așa cum va fi adoptat, pentru că, știți, săptămâna viitoare, lunea va fi sigur liberă și probabil că marți vom avea un program puțin diferit de programul obișnuit de marți. Fie marți, fie miercuri, fie joia viitoare vom da votul final asupra acestui proiect de lege.

Dezbateri asupra proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.41/1997 pentru modificarea și completarea Decretului-lege nr.118/1990 pentru acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și a celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, propunerea legislativă pentru modificarea Decretului-lege nr.118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și a celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Decretului-lege nr.118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și a celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri și propunerea legislativă privind acordarea unor drepturi persoanelor care au fost persecutate politic ca urmare a participării la Revolta anticomunistă de la 15 noiembrie 1987 (Amânarea votului final.)  

Continuăm cu: proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 41/1997 pentru modificarea și completarea Decretului-lege nr. 118/1990 pentru acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, propunerea legislativă pentru modificarea Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri și propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și a celor deportate în străinătate ori constituite în prozonieri politici.

Deci, acest proiect de lege se referă la o ordonanță de urgență. Ca atare, acest proiect de lege urmează să fie dezbătut în procedură de urgență și rog comisia să propună timpii pentru intervenții și pentru dezbaterea întregului proiect.

Vă rog, domnul deputat Valentin Iliescu, președintele Comisiei pentru muncă și protecție socială.

   

Domnul Valentin Adrian Iliescu:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Comisia vă propune ca dezbaterea fiecărui articol să nu depășească 3 minute. Timpul global necesar discutării acestei ordonanțe de urgență să fie de 30 de minute.

 
   

Domnul Ioan Andrei Chiliman:

Vă supun spre aprobare cei doi timpi - 3, respectiv, 30 de minute.

Voturi pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Urmează să trecem la dezbaterea direct pe articole.

Deci, începem cu titlul legii. Nr. crt. 1 din raport.

Dacă au fost amendamente respinse?

O chestiune de redactare. Vă rog.

Domnul deputat Acsinte Gaspar. Fiind o chestiune de tehnică legislativă, e normal.

 
   

Domnul Acsinte Gaspar:

Domnule președinte,

Sunt de acord cu amendamentul comisiei în sensul că s-a introdus cuvântul "privind" pentru a se cita în mod exact titlul Decretului-lege, dar pentru a evita utilizarea de două ori a cuvântului "privind", v-aș propune ca titlul să înceapă: "Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență numărul cutare..." ca să nu avem de două ori "privind", "privind".

 
   

Domnul Ioan Andrei Chiliman:

Comisia? De acord.

Deci, vă supun spre aprobare nr. crt. 1 din raport, titlul legii, cu această corectură.

Voturi pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Dacă au fost amendamente respinse la preambulul articolului unic? N-au fost.

Voturi pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

La pct. 1. Domnule Iliescu, vă rog frumos să poftiți un pic până aici. (Discuții la masa prezidiului).

Da, mă scuzați, am deraiat eu aici între raportul comisiei și textul proiectului de lege. Deci, se propune un art. I, la nr.crt.2. Preambulul acestui articol este la nr.crt. 2 și vi-l supun spre aprobare.

Voturi pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Deci, la nr.crt. 3 din raport, dacă au fost amendamente respinse? N-au fost.

Voturi pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

La nr.crt. 4 din raport, dacă au fost amendamente respinse? N-au fost.

Voturi pentru?

Da, vă rog, ați avut amendament respins?

Vă rog.

 
   

Domnul Teodor Stanca :

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor,

Cu ocazia detenției unor cetățeni care sunt prevăzuți în ordonanța pe care noi acum o discutăm, au fost situații în care soțiile celor închiși au fost nevoite să divorțeze pentru a putea să supraviețuiască, să-și crească copiii, să poată să-i dea la școală, iar după ieșirea din închisoare, mă rog, din diverse motive, nu și-au refăcut statutul civil, deci, nu s-au recăsătorit. În schimb, au dus greul în perioada de închisoare, fără... cred că nu mai e nevoie să vă spun care a fost situația acestor familii.

Deci, Decretul-lege nr.118 a omis această categorie și se referă numai la soțiile celor care au decedat în închisoare sau după ieșirea din închisoare și nu face nici o referire la aceste familii, la aceste soții care au fost nevoite să divorțeze, motiv pentru care, în discuția pe care am avut-o la comisie, s-a obiectat că nu se poate face dovada foarte exactă a motivelor pentru care au divorțat.

Eu v-aș ruga să revenim asupra acestei situații pentru că nu este un număr prea mare de astfel de soții care nu s-au recăsătorit după ce soții au ieșit din închisoare, dar trebuie să ținem cont că aceștia, soțul sau soția, aflați în astfel de situații, au trecut prin perioade de persecuții foarte mari.

Deci, aceasta ar fi propunerea mea și s-a formulat un amendament, care sună cam așa: "Beneficiază de indemnizația prevăzută la alin. 1 și soția sau soțul celui decedat în condițiile arătate la alineatele precedente și care, din motive de supraviețuire, au fost nevoite să divorțeze de cel închis, deportat sau prizonier, dacă nu s-a recăsătorit și poate face dovada că a conviețuit cu victima până la decesul acesteia".

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Ioan Andrei Chiliman:

Vă rog. Domnul deputat Stan. Vreau să vă spun că aici nu sunt... numai dacă ați avut un amendament respins, vă rog.

 
   

Domnul Vasile Stan (din sală):

Exact ceea ce a propus domnul Stanca, dar cu o obiecțiune...

 
   

Domnul Ioan Andrei Chiliman:

Păi, nu puteți să aveți obiecțiuni decât la comisie. Suntem în procedură de urgență.

Deci, o să-i dau cuvântul președintelui comisiei.

 
   

Domnul Valentin Adrian Iliescu:

Domnule președinte și stimați colegi,

Sigur că teoretic putem fi de acord cu punctul de vedere exprimat de colegul Stanca. De altfel, dacă ați urmărit cu atenție, multe dintre amendamentele care au fost introduse aparțin domniei sale.

Cert este, însă, că o lege pentru a fi bună trebuie să creeze criterii obviective, ori propunerea formulată de dânsul, ar crea o zonă extrem de subiectivă, care ar lăsa loc unor posibile erori.

Din acest motiv, inclusiv cel prezentat și de dânsul aici, comisia a respins amendamentul formulat de colegul Stanca și de un alt coleg deputat, așa încât v-aș ruga să rămâneți la punctul de vedere formulat de comisie.

 
   

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Eu, trebuie să recunosc, derog, poate, de la prevederile normale ale Regulamentului, părinții mei au fost obligați să divorțeze. Mama mea a fost obligată să divorțeze de tatăl meu, ca să poată să ne păstreze, să nu fim internați într-un cămin de copii, pe fratele meu și pe mine. Deci, este o chestiune reală, care a existat acolo. Sigur, au avut noroc că au scăpat din pușcărie, și pe urmă s-au recăsătorit, dar problema este și o chestiune reală.

Deci, domnii deputați Stanca Teodor și Dorin Vataman, din partea Grupului parlamentar al P.N.Ț.C.D., au propus ca, aici, la acest paragraf, la pct. 2, să se introducă, în plus, un alineat 3.

Eu, întâi, vă supun spre aprobare alin. 1, care se află la nr. crt. 4, din raport, în forma în care este el.

Voturi pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Acum vă voi supune spre aprobare completarea acestui nr. crt. 2, cu un nou alin. 3. Deci, este un amendament respins de comisie, care ar suna așa: "Beneficiază de îndemnizația prevăzută la alin. 1 și soțul (soția) celui decedat, în condițiile arătate la alineatele precedente, și care, din motive de supraviețuire, a fost nevoit(ă) să divorțeze de cel închis, deportat sau prizonier, dacă nu s-a recăsătorit și poate face dovada că a conviețuit cu victima până la decesul acesteia."

Deci, motivarea fiind pentru a corecta o omisiune a decretului-lege respectiv.

Eu vă supun spre aprobare acest amendament care, precizez, a fost respins în comisie.

Voturi pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abțineri? Vă rog să numărați. 4 abțineri.

Cu 4 abțineri și nici un vot împotrivă a fost adoptat acest amendament, care fusese respins de comisie.

Deci, vă supun spre aprobare pct. 2, cu cele două alineate, unu, respectiv cel nou, trei.

Voturi pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Aici sunt niște necorelări, în raport, față de textul legii, care vor trebui să fie corectate.

Deci, la nr. crt. 5, din raport, dacă sunt amendamente respinse. Nu sunt.

Voturi pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Nr. crt. 6, din raport. Amendamente respinse? Nu au fost.

Voturi pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

La nr. crt. 7, din raport. Amendamente respinse? Nu au fost.

Voturi pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Deci, continuăm cu nr. crt. 8, din raport. Amendamente respinse? Nu au fost.

Voturi pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

La nr. crt. 9, din raport. Amendamente respinse? Nu au fost.

Voturi pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

La nr. crt. 10, din raport. Amendamente respinse? Nu au fost.

Voturi pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

La nr. crt. 11, din raport. Amendamente respinse? Nu au fost.

Voturi pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

La nr. crt. 12, din raport. Amendamente respinse? Nu au fost.

Voturi pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

La nr. crt. 13, din raport, legat de art. II. Intervenții? Deci, amendamente respinse? Nu au fost.

Voturi pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Mai avem de votat toată legea. Aceasta este o lege cu caracter organic și eu vă propun ca adoptarea acestei legi să o facem în cursul zilei de joi, la ora 10.

 
   

Domnul Acsinte Gaspar:

Mai sunt texte pe care nu le-ați pus în discuție.

 
   

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Care, dacă sunteți amabil, să-mi spuneți?

 
   

Domnul Acsinte Gaspar:

Art.II, III, luați legea de la Senat. Dumneavoastră ați pus în discuție numai textele ... . 18, 19, art.II de la Senat trebuie luate în discuție.

 
   

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Unde, III? Să știți, că eu am doar două documente aici, am textul inițial și am raportul comisiei.

 
   

Domnul Acsinte Gaspar:

Nu, dar luați legea de la Senat, deoarece dumneavoastră ați pus în discuție numai textele avizate de comisie.

 
   

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Nu, veniți aici, să vedeți.

 
   

Domnul Acsinte Gaspar:

Da, 18, 19 din legea de la Senat. (Discuții suprapuse în banca comisiei).

 
   

Domnul Valentin Adrian Iliescu:

Da, dar aceste puncte, care apar în legea de la Senat, nu s-au schimbat: art. 18, 19, art. III sunt în forma inițiatorului. Deci, dumneavoastră aveați ...

 
   

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Am înțeles.

Deci, continuăm cu titlul ordonanței. Dacă la titlul ordonanței sunt intervenții? Nu sunt.

Voturi pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Deci, titlul ordonanței. Este vorba, de titluașa cum a fost el aprobat, inițial.

Acum art. I al ordonanței, cu modificările introduse de noi, vi-l supun spre aprobare. Materialul este foarte prost pregătit și există necorelări între raportul comisiei și materialul de bază. Din această cauză, este puțin mai complicat să-l găsesc, dar, sper să le rezolvăm. (Discuții suprapuse la masa prezidiului.)

Deci, art. 18 nu este trecut, da?

Deci, noi am adoptat, din ordonanță, la art. I punctele 1, 2, 3, 4, 5, 6 și o serie de alte puncte care au fost cuprinse în acest raport, și vi le-am supus spre aprobare.

Vă supun spre aprobare, în continuare, pct. 7, de la art. I din ordonanță, referitor la art. 18.

Voturi pentru? Vă mulțumesc. (Discuții la masa prezidiului.)

Da, pct. 7, într-adevăr, a fost modificat, ca atare, nu rămâne decât să vă supun spre aprobare pct. 8, referitor la art. 19.

Voturi pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art. I în ansamblul său.

Voturi pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art. III din ordonanță.

Voturi pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Ordonanța, în ansamblul său.

Da, vă rog, domnule deputat Gaspar. Să știți, că este foarte complicat materialul, dacă este scăpat ceva, vă rog, să-mi spuneți, ca să nu avem ...

 
   

Domnul Acsinte Gaspar:

Vreau să vă spun că există totuși o necorelare. La poziția 12, din raport, art. 18, este vorba de un amendament care a fost făcut de mai mulți deputați, care spune că: "Drepturile prevăzute de prezentul decret-lege se acordă de la întâi ale lunii următoare, depunerii cererii"; deci, stabilește de când se naște acest drept, iar, în ordonanță, art. 18 - care este la pct. 7, din ordonanță - o să vedeți că are un alt conținut și, părerea mea este că, ar trebui combinate aceste două texte. În primul rând, depunerea cererilor, unde se face și de la cât timp, și după aceea, de când se naște dreptul la acordarea ...

 
   

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Da, rog comisia să ne spună exact.

Domnul deputat Gaspar, vă rog frumos, să vedeți cu comisia ... (Discuții în banca comisiei.)

Da, domnule deputat Iliescu, este lămurit? Bun. Deci, este corect așa cum s-a aprobat, da? Bun, deci s-a înțeles. Am supus, deci, spre aprobare, ordonanța - în ansamblul ei - așa cum a fost ea modificată, prin comisii.

Acum, vă supun spre aprobare articolul unic al legii, cu toate aceste modificări și completări, care au fost operate prin raportul comisiei, respectiv, inclusiv acel amendament care a fost respins de comisie, dar aprobat de noi, în plen.

Voturi pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Acest proiect de lege îl vom aproba pe vot final, fiind lege cu caracter organic, joi la ora 10. Deci, joi, la ora 10, vot final.

 
Dezbaterea propunerii legislative privind instituirea Zilei Naționale a solidarității împotriva dictaturii (Amânarea votului final.)  

Continuăm cu proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență nr. 64/1997, privind înființarea Agenției Naționale pentru Dezvoltare și Implementarea Programelor de Construcție a zonelor miniere.

Comisia pentru politică economică, reformă și privatizare?

Da, vă rog, chestiune de procedură. Domnul deputat Bercea, vă rog.

Scuzați, trebuia să dezbat proiectul de la pct. 22, privind Ziua Națională, pentru că s-a aprobat ordinea de zi modificată, și anume: următoarea, să fie propunerea legislativă pentru instituirea Zilei Naționale a Solidarității împotriva Dictaturii, cerută de domnul deputat George Șerban.

Mă scuzați, deci, domnule deputat Bercea.

Deci, acest proiect de lege a fost inițiat de un număr de deputați din grupurile parlamentare P.N.Ț.C.D., U.S.D.-P.D.

Deci, din partea inițiatorului, domnul deputat George Șerban, vă rog. Da, dumneavoastră sunteți inițiatorul acestui proiect, vă rog.

   

Domnul George Gh. Șerban:

Domnule președinte, Doamnelor și domnilor deputați,

Nu sunt singurul inițiator, sunt inițiatori din mai multe partide politice.

Motivația instituirii, a proclamării, zilei de 16 decembrie, ca Zi a Solidarității Naționale împotriva Dictaturii, a fost apreciată și de Consiliul Legislativ și de cele două comisii, ca fiind întemeiată.

Ar fi o naivitate, din partea noastră, să ne închipuim, că poporul român a scăpat de pericolul dictaturii, că în mintea unor lideri politici nu este și nu va mai fi, nu va mai exista gândul, "visul dictaturii".

Ca o măsură de protecție și de asigurare, este bine să oferim, poporului român, o zi pe an, care să constituie un prilej de solidarizare împotriva ideii de dictatură și împotriva oricărei tendințe de reinstaurare a dictaturii în România. Va fi acea zi, în care "cei care visează la dictatură" vor trebui să se teamă.

De asemenea, proclamarea acestei zile, de către Parlament, are un rost foarte important, apreciat și de Consiliul Legislativ, întrucât instaurarea dictaturii, după cum știm, poate modifica oricând semnificația sau valoarea simbolică a unei sărbători, chiar cu caracter național. Însă, nici un dictator nu va îndrăzni să vină în fața Parlamentului, pentru a cere Parlamentului, ca for al democrației într-un stat, modificarea, anularea sau abrogarea prezentei legi. Forța acestui simbol al luptei împotriva dictaturii, are o valoare mai mare.

În fine, de ce 16 decembrie? Pentru că, după o perioadă foarte lungă de dezbinare națională, dezbinare controlată de către Partidul Comunist, în sfârșit, începând cu 16 decembrie, societatea românească a început să reînvețe solidaritatea. Pentru că, începând din 16 decembrie, noi, românii, am început să nu mai băgăm de seamă la instigările dintre categoriile sociale, dintre muncitori și intelectuali, dintre țărani și muncitori. De asemenea, începând tot cu acel 16 decembrie, care a adunat în Timișoara categorii sociale diverse, dezbinarea, pe criterii etnice și pe criterii politice, a început să devină de domeniul trecutului. 16 decembrie, consider eu, reprezintă un simbol al unității poporului român, care trebuie păstrat și ca o pildă pentru urmașii noștri. În momentele grele, poporul român se poate aduna și poate învinge frica.

Ca atare, vă rog, să susțineți această inițiativă, pe care o consider benefică nu pentru timișoreni, ci pentru poporul român, în ansamblul său.

Mulțumesc.

 
   

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Comisia pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților naționale, în raportul său, a propus să se supună dezbaterii și aprobării plenului această inițiativă legislativă, cu o serie de amendamente ale comisiei, și anume:

La titlul legii, nr. crt. 1, din raport: Dacă sunt intervenții ale dumneavoastră? Nu sunt.

Voturi pentru? Vă mulțumesc.

Da, domnule deputat Acsinte Gaspar, spuneți, e vorba de titlul legii.

 
   

Domnul Acsinte Gaspar:

Domnule președinte,

Într-adevăr, că atât inițiatorii, cât și comisia, și-au însușit sugestia Consiliului Legislativ, în sensul că, în loc de sintagma "se instituie", să se introducă sintagma "pentru proclamarea". Mi se pare totuși un termen prea pretențios, sau poate, mă rog, altfel ar trebui spus, dar, cred că, corect ar trebui să spunem "lege pentru declararea Zilei Solidarității", adică ziua de 16 decembrie se declară ziua cutare, pentru că, o singură zi este ziua națională, cea de 1 decembrie, proclamată prin Constituție. Deci, înlocuirea acestui alineat cu sintagma "pentru declararea". (Discuții la masa prezidiului.)

 
   

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Da, domnul deputat George Șerban, Grupul parlamentar al P.N.Ț.C.D., vă rog.

 
   

Domnul George Șerban:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor colegi,

Această sugestie, care a venit de la Consiliul Legislativ, o consider întemeiată. Termenul de "proclamare", consider că are o greutate mai mare decât acea de "declarare" și este în consonanță cu statutul pe care îl are Parlamentul României în statul român.

Deci, eu susțin varianta și a comisiei și cea sugerată de Consiliul Legislativ; poate, Guvernul sau altă instituție, poate să "declare", dar Parlamentul "proclamă".

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnule deputat Gaspar, vă mențineți amendamentul?

Deci, domnul deputat Acsinte Gaspar a propus înlocuirea, în titlu, a sintagmei "proclamare" cu "declarare".

Deci, vă supun spre aprobare acest amendament.

Voturi pentru? 6 voturi pentru. Insuficient pentru a trece.

Vă supun spre aprobare titlul legii, în forma de la nr. crt. 1, din raportul comisiei.

Voturi pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă? Un vot împotrivă.

Abțineri? O abținere.

A fost adoptat titlul legii.

Articolul unic al legii, nr. crt. 2, din raport.

Intervenții? Nu sunt.

Voturi pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Este o lege ordinară, dar votul final îl vom da tot joi, împreună cu celelalte legi care, probabil, vor mai ajunge să fie aprobate pe vot final, joi.

 
Dezbaterea proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență nr.64/1997 privind înființarea Agenției Naționale pentru Dezvoltarea și Implementarea Programelor de Reconstrucție a Zonelor Miniere (Procedură de urgență. Amânarea votului final.)  

Continuăm cu proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență nr. 64/1997, privind înființarea Agenției Naționale pentru Dezvoltarea și Implementarea Programelor de Reconstrucție a zonelor miniere.

Domnul deputat Miron Mitrea, vă rog.

   

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Acest proiect de lege este pentru aprobarea unei Ordonanțe de urgență, emisă după data de 1 octombrie 1997. Așa cum știți, grupul nostru parlamentar protestează împotriva acestei metode, neconstituționale, de a legifera, a Guvernului, motiv pentru care, la punctele 9 și 10, de pe ordinea de zi, nu vom participa la lucrări.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Deci, colegii de la P.D.S.R. au făcut această declarație, la vremea respectivă, și au hotărât să se retragă. Eu, totuși, îi rog să rămână în sală și să nu se retragă, să participe la dezbateri.

 
   

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Vă rog, nu am fost atent.

 
   

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Eu am spus că, totuși, vă rog să reveniți asupra acestei decizii și să rămâneți în sală.

Deci, este o decizie a grupului și se pare că dânșii trebuie să respecte această decizie.

Comisia pentru politică economică, reformă și privatizare, vă rog, cei doi timpi.

 
   

Domnul Iuliu Vida:

Domnule președinte,

Propunem fondul de timp, de 30 de minute, pentru discutarea acestui proiect de lege și 3 minute pentru luările individuale de cuvânt.

 
   

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Deci, timpii sunt de 3 minute, respectiv 30 de minute. Vi-i supun spre aprobare.

Voturi pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Adoptat în unanimitate.

Această lege fiind în procedură de urgență, vom începe dezbaterea directă, pe articole.

La titlul legii, dacă au fost amendamente respinse? N-au fost.

Voturi pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

La titlul ordonanței, amendamente respinse? N-au fost.

Voturi pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

La art. 1 al ordonanței. Nu sunt amendamente respinse.

Voturi pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

La art. 2, pct. a, b, c și d, nu au fost amendamente respinse.

Voturi pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

La pct. e, nr. crt. 1, din raport. Amendamente respinse? N-au fost.

Voturi pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art.2 în ansamblu.

Voturi pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art.3. Nu sunt amendamente respinse.

Voturi pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

În continuare se propune reordonarea articolelor...

Da, vă rog domnule președinte al comisiei Iuliu Vida, vă rog.

 
   

Domnul Iuliu Vida:

La articolele 4, 5, 6 și 7 nu au fost prezentate amendamente, în schimb se propune reordonarea acestor articole, așa cum am prezentat în raport, ținându-se cont de logica textului.

 
   

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Da, eu supun spre aprobare nr.crt.2 din raport privind reordonarea acestor articole după ce vom vota aceste articole.

Art.4. Voturi pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art.5. Voturi pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate. Adoptat.

Art.6. Voturi pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate. Adoptat.

Acum vă supun spre aprobare reordonarea lor, conform numărului crt.2 din raport.

Voturi pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art.7. Voturi pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Ordonanța în ansamblul ei. Voturi pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Deci, la art.unic, domnul președinte al Comisiei economice Iuliu Vida, vă rog.

 
   

Domnul Iuliu Vida:

Propun introducerea unui text, ținându-se cont de aprobările date până în prezent și anume, cu următoarele modificări și să fie operate modificările prevăzute în raportul comisiei.

 
   

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Deci, ca atare articolul unic al legii va avea textul: "Se aprobă Ordonanța de Urgență nr.64/1997 privind înființarea Agenției Naționale pentru Dezvoltare și Implementarea Programelor de Reconstrucție a Zonelor Miniere, cu următoarele modificări și completări. Și ca atare, aici vor fi enumerate cele din raportul comisiei și care au fost adoptate de noi.

Deci, vă supun spre aprobare articolul unic.

Voturi pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Adoptat.

Acest proiect de lege care are un caracter ordinar va intra pe vot final tot joi, la ora 10.00.

 
Dezbaterea proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență nr.60/1997 privind stabilirea numărului mediu de personal din industria minieră și din activitățile de prospecțiuni și explorări geologice (Procedură de urgență. Amânarea votului final.)  

Continuăm cu proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență nr.60/1997 privind stabilirea numărului mediu de personal din industria minieră și de activități de prospecțiuni și explorări geologice. Este tot în procedură de urgență. O să rog Comisia pentru muncă și protecție socială, domnul deputat Valentin Iliescu să facă propunerile de timpi pentru dezbaterea acestui proiect de lege. Vă rog.

   

Domnul Valentin Iliescu:

5 minute pentru fiecare articol, 15 minute per total.

 
   

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Deci, 5 minute și 15 minute. Vi le supun spre aprobare.

Voturi pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Deci, fiind în procedură de urgență, va trebui să trecem la dezbaterea direct pe articole și vom începe cu titlul legii. Amendamente respinse, dacă au fost? N-au fost.

Voturi pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Continuăm cu titlul ordonanței. Dacă au fost amendamente respinse? Da, n-au fost.

Voturi pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Amendamente respinse la art.1 al ordonanței? Nu sunt

Voturi pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

La art.2 al ordonanței, nr.crt.2 din raport se propun amendamente. Dacă aici au fost amendamente respinse, să fie susținute? Nu.

Deci, vă supun spre aprobare art.2, în formularea de la nr.crt.2 din raportul comisiei.

Voturi pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Ordonanța în ansamblul ei.

Voturi pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Deci, pentru articolul unic al legii, nr.crt.1 din raport, se propune de către comisie completarea textului: "după explorări geologice, care se modifică și se completează după cum urmează:..." și aici o să apară modificările cuprinse la nr.crt.2 din raport.

Deci, vă supun spre aprobare articolul unic cu aceste completări.

Voturi pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Adoptat în unanimitate.

Votul final al acestei legi cu caracter ordinar va avea loc tot joi la ora 10.00.

 
Dezbaterea proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență nr.74/1997 privind unele măsuri pentru asigurarea stocurilor de păcură și combustibil lichid ușor pentru iarna 1997-1998 (Procedură de urgență. Amânarea votului final.)  

Continuăm, invitându-i și pe colegii de la PDSR să-și reia locurile, dacă, evident, consideră că acest lucru este posibil, cu proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență nr.74/1997 privind unele măsuri pentru asigurarea stocurilor de păcură și combustibil lichid ușor pentru iarna 1997-1998. Este un proiect de lege în procedură de urgență. Rog pe domnul deputat Traian Decebal Remeș, președintele Comisiei pentru buget, finanțe și bănci, sesizată în fond să facă propunerile de timpi pentru dezbatere. Vă rog.

   

Domnul Traian Decebal Remeș:

Propunem 3 minute pe intervenție, 10 minute total.

 
   

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Deci, 3 minute și 10 minute vi le supun spre aprobare.

Voturi pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Adoptat în unanimitate. Fiind în procedură de urgență vom trece la dezbaterea proiectului de lege. Amendamente respinse la titlul legii? Nu sunt.

Voturi pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Amendamente respinse la titlul Ordonanței? Nu sunt.

Voturi pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Amendamente respinse la art.1? Nu sunt.

Voturi pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Amendamente respinse la art.2? Nu sunt.

Voturi pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Amendamente respinse la art.3? Nu sunt.

Voturi pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Amendamente respinse la articolul unic al legii? Nu sunt.

Voturi pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Aceasta este tot o lege cu caracter ordinar. Vom da votul final asupra ei joi la ora 10.00.

 
Dezbaterea proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență nr.73/1997 privind asigurarea și creditarea stocurilor de aprovizionare pentru perioada de toamnă-iarnă, destinate localităților izolate din Delta Dunării (Procedură de urgență. Amânarea votului final.)  

Continuăm cu proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență nr.73/1997 privind asigurarea și creditarea stocurilor de aprovizionare pentru perioada toamnă-iarnă, destinate localităților izolate din Delta Dunării. Sunt tot într-o procedură de urgență. Rog pe domnul deputat Traian Decebal Remeș, președintele Comisiei pentru buget, finanțe și bănci, sesizată în fond, să facă propunerile de timpi.

   

Domnul Traian Decebal Remeș:

Propunem 3 minute pe intervenție, 15 minute total.

 
   

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Deci, 3 minute și 15 minute. Vi le supun spre aprobare.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Adoptate în unanimitate.

Amendamente respinse la titlul legii? Nu sunt.

Voturi pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Amendamente respinse la titlul ordonanței? Nu sunt.

Voturi pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

La art.1 amendamente respinse? Nu sunt.

Voturi pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Amendamente respinse la art.2? Nu sunt.

Voturi pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Amendamente respinse la art.3? Nu sunt.

Voturi pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Amendamente respinse la art.4? Nu sunt.

Voturi pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

La art.5, comisia propune la nr.crt.1 un nou text pentru primul alineat. Dacă au fost amendamente respinse? N-au fost.

Voturi pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

La nr.crt.2 din raport, comisia propune un alineat nou la art.5. Amendamente respinse? N-au fost.

Voturi pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art.5 în ansamblul său. Voturi pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Ordonanța în ansamblul său. Voturi pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Articolul unic al legii. Domnul deputat Traian Decebal Remeș, președintele comisiei, vă rog la articolul unic al legii.

 
   

Domnul Traian Decebal Remeș:

Articolul unic al legii trebuie să apară: "Se aprobă cu modificările propuse în raportul comisiei".

 
   

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Deci, articolul unic va avea următorul text: "Se aprobă Ordonanța de urgență nr.73/1997 privind asigurarea și creditarea stocurilor de aprovizionare pentru perioada de toamnă-iarnă, destinate localităților izolate din Delta Dunării, cu următoarele modificări și completări:" Sunt cele de la nr.crt.l și 2 din raportul comisiei.

Voturi pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Adoptat în unanimitate. Votul final asupra legii, asupra acestui proiect de lege, tot joi la ora 10.00.

 
Dezbaterea proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr.39/1997 cu privire la pensionarea pentru munca depusă, cu reducere de vârstă, a femeilor care lucrează în industria minieră (Amânarea votului final.)  

Continuăm cu proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr.39/1997 cu privire la pensionarea pentru munca depusă cu reducere de vârstă a femeilor care lucrează în industria minieră.

Din partea inițiatorului? Doamna Norica Nicolae de la Ministerul Muncii și Protecției Sociale doriți să luați cuvântul ca inițiator sau putem să...?

   

Doamna Norica Nicolae (din banca inițiatorului):

Deja am mai prezentat o dată și s-a întrerupt. Nu este nevoie, mai ales că efectele sunt cunoscute.

 
   

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Da, evident, dânsa consideră că a mai prezentat o dată acest proiect de lege. Din partea comisiei sesizată în fond, domnul deputat Valentin Iliescu.

Dezbaterile generale la acest proiect de lege au avut loc și din lipsă de timp s-a întrerupt dezbaterea, deci, trecem la dezbaterea pe articole a proiectului de lege.

Începem cu titlul. Dacă sunt intervenții? Nu sunt.

Voturi pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Titlul ordonanței. Nr.crt.1 din raport. Dacă sunt intervenții? Nu sunt.

Voturi pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art.1 al ordonanței, nr.crt.2 din raport. Intervenții dacă sunt? Nu sunt.

Voturi pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art.2, nr.crt.3 din raport. Intervenții? Nu sunt.

Voturi pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art.3 al ordonanței. Intervenții? Nu sunt.

Voturi pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art.4 al ordonanței. Intervenții? Nu sunt.

Voturi pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Ordonanța în ansamblul său.

Voturi pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

A fost adoptată cu amendamentele respective. Acum, la articolul unic al legii, domnul deputat Valentin Iliescu.

 
   

Domnul Valentin Iliescu:

Deci, evident că articolul unic al legii trebuie să fie completat în final cu următoarele modificări din raport.

 
   

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Da. Deci, vă supun spre aprobare... Dacă mai sunt intervenții la articolul unic? Nu sunt. Vă supun spre aprobare articolul unic, unde, după 29 august 1997 apare virgulă și se continuă cu următoarele modificări și completări și se reiau cele din raportul comisiei.

Voturi pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Adoptat în unanimitate. Este o lege cu caracter organic și votul final îl vom da joi la ora 10.00.

 
Adoptarea proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr.11/1997 privind acordarea unor facilități agenților economici din domeniul transporturilor la scoaterea din funcțiune a mijloacelor fixe uzate fizic sau moral, neamortizate integral.  

Continuăm cu proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr.11/1997 privind acordarea unor facilități agenților economici din domeniul transporturilor la scoaterea din funcțiune a mijloacelor fixe uzate fizic sau moral, neamortizate integral.

Doresc să știu dacă din partea inițiatorului dorește cineva să ia cuvântul?

   

Domnul Acsinte Gaspar (din bancă):

Nu există inițiator.

 
   

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Avem inițiator aici? Bun, nu avem inițiator. Ca atare vom trece la următorul proiect de lege și dacă vine între timp inițiatorul vom încerca să îl reluăm. Să vedem la următorul proiect de lege dacă există inițiator? Deci, nici aici nu avem inițiator.

 
   

Domnul Acsinte Gaspar (din bancă):

Luăm o pauză să vină inițiatorul.

 
Adoptarea proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr.20/1997 privind stabilirea orarului de vară și a orei oficiale de vară pe teritoriul României.  

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

La următorul proiect de Lege privind stabilirea orarului de vară și a orei oficiale de vară, iarăși lipsește inițiatorul. Deci, avem 3 proiecte de lege pe care trebuie să le reluăm în momentul în care apar inițiatorii. Nici o pauză, că nu este normal să dăm pauză. O să vină și o să continuăm.

La proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr.67/1997 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr.20/1994 privind punerea în siguranță a fondului constituit existent. Deci, nu avem nici aici inițiator. Eu nu pot să trec legi dacă nu am inițiatorii de față. Să vedem dacă la vreuna din acestea care le mai am aici este vreun inițiator?

Onorați colegi, este ora 12.00. Eu propun să luăm pauză și ne vedem la ora 13.30, ca să continuăm lucrările, pentru că dintr-un motiv greu de explicat, inițiatorii nu sunt de față.

Rog Departamentul, Ministerul pentru Relația cu Parlamentul să ia măsurile care trebuie, ca să vină aici, inițiatorii pentru că nu putem să dezbatem legi, fără inițiatori. Este neregulamentar.

- după pauză -

(După pauză preia conducerea ședinței, domnul vicepreședinte Vasile Lupu.)

   

Domnul Vasile Lupu:

Doamnelor și domnilor,

Reluăm ședința Camerei Deputaților. Bun venit! domnului ministru Băsescu. Urmează proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței nr.11/1997 privind acordarea unor facilități agenților economici din domeniul transporturilor la scoaterea din funcțiune a mijloacelor fixe, uzate fizic sau moral, neamortizate integral.

Din partea inițiatorului, dacă domnul ministru dorește să ia cuvântul, microfonul îi aparține.

 
   

Domnul Traian Băsescu:

Bună ziua!

Domnule președinte.

Doamnelor și domnilor deputați,

Ordonanța cu privire la casarea mijloacelor de transport, pentru că la aceasta se referă, este o ordonanță care a vrut să vină în sprijinul tuturor transportatorilor, în primul rând în procesul de privatizare.

S-a plecat de la ceea ce se întâmplă în unitățile de transport auto care au rămas cu parcuri foarte mari, adesea și cu utilaje de construcții în interiorul parcurilor de care dispun și datorită valorii foarte mari a acestor mijloace fixe, privatizarea nu este posibilă sau este la un preț care nu justifică valoarea totală a societății. Am considerat că din acest motiv procesul de privatizare este întârziat sau se derulează foarte greu în acest sector care ar fi trebuit să fie un campion al privatizării.

Un alt argument în sprijinul ordonanței este acela că foarte multe unități de transport, în mod deosebit, foste aparținătoare de Ministerul Transporturilor și de Ministerul Lucrărilor Publice, au rămas în dotarea lor cu utilaje care au fost utilizate la marile investiții. Acestea, ori sunt sistate, ori s-au terminat, iar aceste utilaje apasă de asemenea, foarte greu în capitalul social al societății, făcând practic imposibil procesul de privatizare. De aceea, am considerat că este o oportunitate pentru societățile comerciale din transportul auto și nu numai, să se degreveze de mijloacele fixe care nu mai au capacitatea de a genera profit, ori, pentru că respectivele mijloace fixe nu mai sunt utilizate în procesul de producție, ori că sunt depășite din punctul de vedere al parametrilor tehnici și să dăm societăților posibilitatea să-și caseze aceste mijloace fixe, cu posibilitatea neacoperirii valorii rămase neamortizate. De fapt, aici este cheia ordonanței, să nu mai punem o sarcină în plus pe societățile de transport, în procesul de privatizare.

Această ordonanță are în vedere și ceea ce se întâmplă în alte sectoare de transport, în mod deosebit, în transportul feroviar, unde, așa cum toți cei care călătoriți cu trenul, vedeți că stau zeci, sute, mii de vagoane pe linii secundare. Mai mult decât atât, în momentul de față, ele sunt garate și în triaje, ceea ce îngreuează procesul de selecție a garniturilor în triaje. Este foarte clar că evoluția economiei nu ne va mai aduce la o necesitate imediată de utilizare a unui parc de 160.000 de vagoane, ceea ce ne-a dus la ideea că parcul vechi ar trebui casat chiar dacă nu este amortizat.

Același tip de argumentație poate fi folosit și pentru Compania TAROM, deși, din acest punct de vedere, la TAROM se încearcă întâi o vânzare la nivel de piață, prin bursă, a aeronavelor care nu mai au capacitatea de a genera profit, urmând ca pasul doi să fie utilizarea ordonanței până la 31.XII.

Cam acestea ar fi motivele, în linii mari, care ne-au dus la decizia de a emite o asemenea ordonanță.

Vă pot informa că ea a avut o eficacitate deosebită în sectorul auto. Aici avem însă o problemă și ar fi la latitudinea dumneavoastră. Noi, ca guvern, nu ne-am putut interfera să creăm această facilitate societăților cu capital majoritar privat, dar și ele sunt în această situație. Ar fi bine dacă, printr-un amendament al dumneavoastră, alături de societățile cu capital majoritar de stat, unde noi, ca guvern, am putut spune precis că valoarea se deduce din valoarea consemnată la Fondul Proprietății de Stat, dumneavoastră ați lua decizia să creați aceeași facilitate și pentru societățile cu capital privat. Ar fi cred foarte bine, dacă adăugăm în continuarea frazei din art.1 "societăți cu capital majoritar de stat și privat". Noi, ca guvern, nu ne-am putut permite să intrăm, să dăm o soluție pentru societățile cu capital majoritar privat.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Vasile Lupu:

Vă mulțumesc, domnule ministru.

Din partea Comisiei, președintele sau raportorul își poate exprima părerea și prezenta raportul. Aveți cuvântul.

 
   

Domnul Robert-Kalman Raduly:

Mulțumesc, domnule președinte.

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor,

Permiteți-mi să prezint raportul Comisiei pentru industrii și servicii în legătură cu această Ordonanță a Guvernului, nr.11/1997 privind acordarea unor facilități agenților economici din domeniul transporturilor la scoaterea din funcțiune a mijloacelor fixe uzate fizic sau moral, neamortizate integral.

Comisia pentru industrii și servicii a examinat proiectul de lege supus dezbaterii, având în vedere avizele favorabile de la celelalte comisii, și a constatat că regiile autonome și societățile comerciale, organizate în baza legii nr.15/1990, au preluat de la vechile întreprinderi mijloace fixe uzate fizic și moral, a căror menținere în funcțiune grevează activitatea economică a acestora. Față de situația de fapt, comisia a hotărât să avizeze favorabil acest proiect de lege cu amendamente la art.1, alin.1 și să-l trimită Camerei Deputaților, adică dumneavoastră, pentru a fi discutat în plen.

Menționăm că raportul de bază este însoțit de opinia separată a unui grup de deputați, opinie care face parte din raport, conform art.52 din regulamentul Camerei Deputaților.

Deci, acestea fiind spuse din partea comisiei, propunem spre dezbatere și propunem să fie votată această Ordonanță a Guvernului, nr.11/1997.

Vă mulțumesc, domnule președinte.

 
   

Domnul Vasile Lupu:

Vă mulțumesc.

Grupurile parlamentare pot desemna intervenienți asupra necesității adoptării acestui proiect de lege.

Vreo intervenție? Nu este.

Doamnelor și domnilor,

Aveți raportul comisiei în fața dumneavoastră, aveți textul ordonanței.

Asupra titlului ordonanței sunt comentarii? Nu sunt.

Cine este pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art.1 este reformulat în raport.

Comentarii? Domnul deputat Mihai Baciu.

 
   

Domnul Mihai Baciu:

Domnule președinte,

Onorați colegi,

Am ascultat cu atenție argumentele pertinente aduse de domnul ministru al transporturilor și propun la art.1 alin.1, următorul amentament, de fapt este un simplu adaos: după expresia "...cu capital integral sau majoritar de stat..." să adăugăm "...și privat...", după care textul curge mai departe: "...indiferent de forma de organizare..." etc. Deci, repert: să fie expresia "...cu capital integral sau majoritar de stat și privat...", după care textul curge.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Vasile Lupu:

Domnul deputat Gheorghe Ana.

 
   

Domnul Gheorghe Ana:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

În principiu, poziția noastră, după cum observați, prin neparticiparea la dezbaterile generale, este aceea de a fi favorabilă votării acestui proiect legislativ. La art.1 însă, se cer niște precizări: scoatem din funcțiune active corporale de natura mijloacelor de transport neamortizate integral. Întrebarea firească se pune: această neamortizare de la ce limită începe? Vă reamintescă că, din rațiuni economice, orice activ fix nu se mai supune reparațiilor atunci când valoarea reparației depășește 60% din valoarea lui de înlocuire - și este firesc. De la această valoare încolo ne punem și întrebarea dacă el mai este util sau nu mai este util, dacă mai este producător de profit, așa cum spunea domnul ministru Băsescu, sau este generator de cheltuieli, de pierdere, în final.

Deci această precizare în text, după părerea noastră, trebuie făcută: de la cât, fiindcă un mijloc fix cu uzură fizică numai de 10% îndeplinește condițiile de a fi mențiunut și în exploatare, și, ca atare, valoarea lui să fie menținută și ca o componentă în pasiv, adică în capitalul social.

 
   

Domnul Vasile Lupu:

Da, vă mulțumesc.

Domnul ministru.

 
   

Domnul Traian Băsescu:

Domnul deputat,

Aș vrea să susțin punctul de vedere al inițiatorului față de amendamentul dumneavoastră. Și noi am gândit mult dacă este bine să punem o limită sau nu. Am ajuns, însă, la concluzia că, spre exemplu, sunt extraordinar de multe basculante - vă dau un exemplu - care au fost cumpărate în 1987, 1988, 1989, chiar 1990, când încă mai existau investiții mari; în momentul de față, ele nu au atins procentul de 10% amortizare, dar tot de atunci, după ce s-au diminuat investițiile, ele generează unităților pierderi foarte mari - se află în capitalul social al unităților și le fac neatractive la privatizare, pentru că nimeni nu vine să cumpere o coloană cu 40 de camioane de marfă și 60 de basculante, fie ele și cu 10% nivel de amortizare.

Noi susținem ideea să dăm posibilitatea casării indiferent de nivelul de amortizare, pentru că odată casată ea, acea basculantă sau acel utilaj uzat moral sau fără utilitate în economie în momentul de față, poate fi pe urmă vândut ca un bun casat cu valoare de fier vechi către fostul șofer. Deci cred că aici avem obligația la puțină generozitate, pentru că altfel nu vom reuși să punem pe picioare aceste unități de transport. Ele rămân în continuare cu un parc foarte mare care nu-i capabil să genereze profit. Casarea lor le face vandabile la prețul de fier vechi către fostul șofer. Este un exemplu. De aceea, susținem în continuare formularea pe care noi am dat-o.

 
   

Domnul Vasile Lupu:

Da, vă mulțumesc.

Comisia.

 
   

Domnul Robert-Kalman Raduly:

Domnule președinte,

Desigur că au fost discuții îndelungi cu privire la acest prim alineat din ordonanța respectivă și în cadrul comisiei, așa cum comisia și-a prezentat deja punctul de vedere, ea se află deja cuprinsă în raport, deci la coloana "text propus și adoptat de comisie". Și în ceea ce privește sesizarea domnului deputat Ana, dânsul n-a propus nici un text, deci propun să rămânem pe textul care este în raportul comisiei în momentul de față și să fie votat acest text.

Mulțumesc.

 
   

Domnul Vasile Lupu:

Asupra propunerii domnului Baciu, care este părerea comisiei?

 
   

Domnul Robert-Kalman Raduly:

Eu cred că domnul ministru, în momentul în care a prezentat expunerea de motive, a reflectat foarte clar și asupra aspectelor ridicate în cadrul amendamentului domnului Baciu, și răspunsul este același: să rămânem la textul care este în raport, respectiv să ne referim doar la societăților comerciale cu capital integral sau majoritar de stat.

 
   

Domnul Vasile Lupu:

Deci, comisia este pe aceeași poziție cu inițiatorul.

Stimați colegi, în aceste condiții, supunem votului dumneavoastră textul comisiei. Pentru că este un amendament, vom vota distinct alin.1 și alin.2.

Art.1, alin.1.

Cine este pentru? Mulțumesc.

Împotrivă?

Abțineri? O abținere.

Cu majoritate de voturi, alin.1 a fost adoptat.

Alin.2.

Comentarii nu sunt.

Voturi pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Textul integral al art.1.

Cine este pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Pentru nedumerirea domnului deputat Baciu: dacă onorata comisie nu a acceptat amendamentul dumneavoastră, se supune votului textul comisiei și, dacă nu trece, urmează amendamentul.

Vă mulțumesc.

Art.2. Comisia păstrează textul inițiatorului, nu?

Comentarii nu sunt.

Voturi pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art.3.

Comentarii? Nu.

Voturi pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art.4.

Comentarii nu sunt.

Voturi pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art.5.

Comentarii nu sunt.

Voturi pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Supun votului dumneavoastră proiectul de lege integral.

 
   

Domnul Acsinte Gaspar (din bancă):

Numai cu atâția oameni în sală?!

 
   

Domnul Vasile Lupu:

Dacă un grup parlamentar invocă cvorumul, trecem la numărarea voturilor...

 
   

Domnul Acsinte Gaspar (din sală):

Domnule președinte, din oficiu puteți să amânați votul. Așa cum ați mai făcut, amânați și la acesta...

 
   

Domnul Vasile Lupu:

Da, raportorul propune ca joi, la ora 10,00, să-l votăm.

 
   

Domnul Acsinte Gaspar:

Da, mai bine așa.

 
   

Domnul Vasile Lupu:

Votul se amână pentru joi, la ora 10,00.

(Din partea dreaptă a sălii: Dar joi este ședință comună!)

 
   

Domnul Vasile Lupu:

Da, stimați colegi,

Eu sper că va crește cvorumul pe măsură ce se distanțează ora de masă și poate reluăm votul, pentru că, într-adevăr, joi avem ședință comună a Camerelor reunite, începând cu ora 11,30, și atunci interesul va fi mai mare și vom avea ocazia să votăm legea.

Dacă sunteți de acord să luăm în discuție proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr.20/1967 privind stabilirea orarului de vară și a orei oficiale de vară pe teritoriul României, pentru a da posibilitatea domnului ministru Băsescu să fie prezent la dezbateri.

Dacă din partea inițiatorului dorește cineva să ia cuvântul.

Domnul ministru.

 
   

Domnul Traian Băsescu:

Doar în câteva cuvinte aș prezenta această ordonanță. Ea a fost inițiată de Ministerul Transporturilor, pentru că problema necorelării între ora de vară în România și ora de vară a Uniunii Europene cauza la fiecare schimbare a orei, din ora de vară în ora de toamnă, blocarea traficului feroviar și aerian, pierderi de conexiuni în transportul internațional. De aceea noi am promovat ordonanța prin care practic România se aliniază la orarul de vară al Uniunii Europene. Până la această ordonanță, România era decalată cu o lună și cu o oră față de ora Uniunii Europene. Este alinierea care se face și acest lucru a făcut ca anul acesta să nu mai avem nevoie să staționăm cu trenurile câte o oră în frontieră sau ca cei care utilizau transportul aerian să piardă conexiunile. Este doar o simplă ordonanță de rutină - o aliniere la ora Uniunii Europene.

 
   

Domnul Vasile Lupu:

Da, vă mulțumesc.

Comisia.

 
   

Domnul Alexandru-Dumitru Radu:

Domnule președinte de ședință,

Stimați colegi,

Cu adresa nr.2363 din 22.09.1997, Comisia pentru industrii și servicii a fost sesizată, în fond, pentru dezbaterea și avizarea proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr.20/1997 privind stabilirea orarului de vară și a orei oficiale de vară pe teritoriul României. Potrivit art.61 din regulamentul Camerei Deputaților, s-au solicitat avizele comisiilor sesizate pentru acest proiect de lege, care sunt favorabile și fără observații.

Comisia pentru industrii și servicii a examinat proiectul de lege supus dezbaterii și a constatat că aceasta corespunde intereselor României în etapa actuală, ca țară asociată la Uniunea Europeană. Față de situația de mai sus, comisia a hotărât să avizeze favorabil acest proiect de lege, fără amendamente, și l-a trimis Camerei Deputaților.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Vasile Lupu:

Da, vă mulțumesc.

Trecem la textul ordonanței.

La titlu, comentarii nu sunt.

Voturi pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art.1. Comisia l-a acceptat întocmai.

Comentarii nu sunt.

Voturi pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art.2.

Cine este pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art.3.

Voturi pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Textul integral al ordonanței și apoi proiectul de lege.

Cine este pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Ora este clară acum.

Vă mulțumesc, domnule ministru. Sfătuiți și colegii dumneavoastră de cabinet să procedeze la fel la susținerea proiectelor de lege și vom fi mai operativi.

 
   

Domnul Traian Băsescu:

Domnule președinte,

Domnilor deputați,

Vă mulțumesc mult. (Aplauze majoritatea parlamentară)

 
Adoptarea proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr.51/1997 privind operațiunile de leasing și societățile de leasing.  

Domnul Vasile Lupu:

Stimați colegi, trecem la proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr.51/1997 privind operațiunile de leasing și societățile de leasing.

Din partea inițiatorului, domnul secretar de stat Tăchiciu.

Comisia este prezentă.

Domnule secretar de stat, aveți cuvântul.

   

Domnul Laurențiu Tăchiciu:

Vă mulțumesc domnule președinte.

Doamnelor și domnilor deputați,

Am misiunea să prezint și să susțin, în numele inițiatorului, Ordonanța de urgență privind operațiunile de leasing și societățile de leasing.

Această Ordonanță de urgență a fost promovată de Guvern, întrucât în economia națională se simțea nevoia unei diversificări atât a surselor, cât și a modalităților de finanțare, și una dintre soluțiile care au fost întrevăzute în această direcție a fost promovarea mai largă a leasingului.

De asemenea, leasingul este o soluție oportună pentru a facilita aducerea în utilizare productivă a unor capacități neutilizate eficient în momentul de față în societățile comerciale cu capital de stat, ca urmare a restructurării.

Ordonanța de urgență a fost înaintată Parlamentului, a fost discutată în Comisia de specialitate a Camerei Deputaților, a suferit mai multe amendamente pe care inițiatorul și le-a însușit. Rugămintea mea este să fiți de acord și să aprobăm această Ordonanță de urgență.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Vasile Lupu:

Vă mulțumesc.

Comisia, domnul președinte Vida.

 
   

Domnul Iuliu Vida:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

Comisia, în urma dezbaterii proiectului de lege pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr.51 din 1997 privind operațiunile de leasing și societățile de leasing, a întocmit raportul din 23 octombrie 1997, prin care a avizat favorabil și a propus spre dezbatere plenului acest proiect de lege. La data de 29 octombrie a făcut o completare la raportul inițial depus care figurează la dosarul de dezbatere. În cadrul dezbaterii acestui proiect de lege au fost formulate treizeci și opt de amendamente, din care treizeci și două de amendamente au fost admise și șase amendamente au fost respinse. Consiliul legislativ a avizat favorabil acest proiect de lege.

 
   

Domnul Vasile Lupu:

Vă mulțumesc.

Dacă dorește cineva să ia cuvântul în cadrul dezbaterilor generale, din partea grupurilor parlamentare.

Nu dorește nimeni.

Trecem la textul proiectului.

Titlul ordonanței. Obiecțiuni nu sunt.

Cine este pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art.1, alin.1 este reformulat de comisie.

Alte comentarii? Nu sunt.

Supun votului dumneavoastră, textul comisiei.

Cine este pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art.1, alin.2. Aici sunt puțin derutat: pentru art.1, alin.2... da, m-am lămurit: deci, o propunere este pentru litera a), iar cealaltă pentru b), și vom vota pe fiecare în parte.

Lit.a). Comisia propune reformularea: în loc de "...utilizarea echipamentului industrial...", "...utilizarea de bunuri mobile".

Comentarii nu sunt.

Voturi pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art.1, alin.2, lit.b)

Voturi pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Comisia propune eliminarea lit.c).

Obiecțiuni nu sunt.

Cine este pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Textul integral al art.1.

Cine este pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art.2, reformulat de comisie.

Obiecțiuni? Nu sunt.

Cine este pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art.3.

Obiecțiuni nu sunt.

Voturi pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art.4, lit.a), acceptată de comisie în varianta inițiatorului.

Cine este pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Lit.b) și lit.c), reformulate.

Comentarii nu sunt cu privire la aceste texte.

Voturi pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Lit.d), de asemenea, reformulată, și lit.e).

Lit.d), reformulată.

Există obiecțiuni? Nu.

Cine este pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Lit.e), reformulată.

Voturi pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art.4, integral.

Cine este pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Stimați colegi, înțeleg să părăsiți sala doar dacă vă întoarceți mai mulți. Dar la câți suntem, dacă mai plecați, puneți în pericol bunul mers al dezbaterilor.

Art.5, lit.a), reformulată.

Voturi pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Lit.b), este păstrat textul inițiatorului.

Cine este pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Lit.c), reformulată.

Cine este pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Lit.d), e), f) - în varianta inițiatorului.

Comentarii? Nu sunt.

Cine este pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Lit.g), text nou.

Obiecțiuni? Nu sunt.

Cine este pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Lit.h), text nou.

Comentarii? Nu sunt.

Cine este pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art.6, text reformulat de comisie, cu amendamentele domnilor deputați Nicolae Florin Tudose și Alexandru Albu.

Comentarii? Nu sunt.

Cine este pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art.7, reformulat.

Obiecțiuni?

Nu sunt.

Cine este pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art.8 este păstrat, în varianta inițiatorului.

Cine este pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art.9 alin.1, este păstrată varianta inițiatorului.

Cine este pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art.9 alin.2, varianta comisiei.

Cine este pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Stimați colegi, iată, revenind asupra textului inițiatorului, am sesizat sistematizarea textului pe capitole.

Vă rog, primul capitol, intitulat "Dispoziții generale".

Să-l votăm în titlu.

Cine este pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

După art.3, Capitolul al II-lea, "Obligațiile părților în cadrul unei operațiuni de leasing".

Cine este pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

După art.8, Capitolul III - "Răspunderea părților".

Cine este pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Ca atare, art.9 l-am votat, pe cele două alineate și integral.

Art.10 este reformulat de către comisie, cu amendamentul domnului deputat Alexandru Albu.

Comentarii? Nu sunt.

Cine este pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art.11 este, de asemenea, reformulat de comisie.

Cine este pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art.12 a păstrat varianta inițiatorului.

Cine este pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art.13, de asemenea, a păstrat varianta inițiatorului.

Cine este pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Urmează Capitolul IV - "Societăți de leasing" - în textul inițiatorului; "Organizarea și funcționarea societăților de leasing" - în textul comisiei.

Sunt comentarii? Nu sunt.

Supun votului textul comisiei.

Cine este pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art.14 alin.1 a rămas în varianta inițiatorului.

Comentarii? Nu sunt.

Cine este pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art.14 alin.2, în varianta comisiei, cu lit.b), modificată.

Cine este pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art.14, integral.

Cine este pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art.15 păstrează varianta inițiatorului, păstrează forma de la inițiator.

Cine este pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art.16, în varianta comisiei, eliminat.

Obiecțiuni? Nu sunt.

Cine este pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art.17, eliminat, de asemenea, în varianta comisiei.

Cine este pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Deci, iată, aici o remarcă.

Capitolul VI - "Publicitatea operațiunilor de leasing în materie mobiliară și imobiliară" - devine Capitolul V. O restructurare a textului.

Obiecțiuni? Nu sunt.

Cine este pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art.18 alin.1, modificat de comisie.

Obiecțiuni? Nu sunt.

Cine este pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art.18 alin.2.

 
   

Domnul Acsinte Gaspar:

Domnule președinte, la art.18 alin.2 este o chestiune de ordin gramatical: "Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac de către ....", nu "se face de către ...".

 
   

Domnul Vasile Lupu:

Da, indiscutabil că "se fac".

Vă mulțumesc.

Cu acest amendament, supun votului dumneavoastră art.18.

Cine este pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art.19 rămâne cel din textul inițiatorului, da?

Cine este pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Urmează Capitolul VI, care ar deveni, domnule președinte Vida, "Contravenții și sancțiuni"?

Deci, care este titlul Capitolului VI?

Sau acest titlu dispare?

 
   

Domnul Vida Iuliu:

La pct.21 din raport, am făcut propunerea ca Capitolul VI, cu toate articolele aferente, să devină Capitolul V, iar Capitolul V să devină Capitolul VI, în cadrul textului, cu denumirile inițiale și cu articolele aferente, ca ordine de capitole.

 
   

Domnul Vasile Lupu:

Ca atare, după art.18 urmează Capitolul VI, "Contravenții și sancțiuni".

Supun votului titlul capitolului.

Cine este pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art.19, în varianta inițiatorului.

Cine este pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Stimați colegi, mai potoliți, vă rog, telefoanele mobile. Noi am luat o hotărâre în Biroul permanent, v-am comunicat-o .... (Rumoare)

O voce din sală:

Dar nu am luat-o noi ....

 
   

Domnul Vasile Lupu:

Dar dumneavoastră ați acceptat-o! Aveți o contestație asupra hotărârii Biroului permanent? (Rumoare)

Art.20, reformulat de comisie.

Cine este pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art.21 ar urma. Deci, trecem la alt capitol.

Domnul Vida.

 
   

Domnul Vida Iuliu:

Capitolul VII - "Dispoziții speciale" -, propune comisia să dispară, și art.21 să devină art.16 la capitolul respectiv, unde aparține ca numerotare.

 
   

Domnul Vasile Lupu:

Deci, Capitolul VII "Dispoziții speciale" dispare și art.21 devine art.16? Corect?

Cine este pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Și la art.16, sigur, alin.1 l-am votat în varianta propusă de comisie.

Art.22.

Da, chiar vă rog, domnule președinte.

 
   

Domnul Vida Iuliu:

Și acum, în continuare, urmează să examinăm art.21 pe litere, că sunt mai multe litere. Respectiv, la lit.c) există un amendament de reformulare.

 
   

Domnul Vasile Lupu:

Deci, art.21 pe litere?

 
   

Domnul Vida Iuliu:

Alin.1, la lit.c), care va deveni art.16 alin.1, tot lit.c) ...

 
   

Domnul Vasile Lupu:

Da, l-am votat și l-am trimis la locul lui, domnule președinte. Acum, ce facem cu art. 22 și cu ultimul capitol?

 
   

Domnul Vida Iuliu:

Dar nu s-a votat acest text de modificare la pct.c).

 
   

Domnul Vasile Lupu:

Ba da, eu am supus votului art.16, cu modificarea propusă de comisie. Am făcut această mențiune și s-a votat. A plecat la locul lui.

 
   

Domnul Vida Iuliu:

Este în regulă. Deci, atunci, pct.28 din raport a fost votat.

 
   

Domnul Vasile Lupu:

Asupra art.22, sau mai întâi Capitolul "Dispoziții tranzitorii și finale" rămâne?

 
   

Domnul Vida Iuliu:

Da.

 
   

Domnul Vasile Lupu:

Supun votului titlul Capitolului VIII - "Dispoziții tranzitorii și finale" - VII, renumerotat.

Cine este pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art.22 rămâne în varianta inițiatorului.

Cine este pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Idem, art.23.

Cine este pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate. (Rumoare.Clopoțel)

Stimați colegi, vă rog, luați loc în bănci, că nu se poate lucra în asemenea zumzet.

Art.24.

Cine este pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

La art.25 avem alin.4, nou, deci primele trei alineate rămân varianta inițiatorului.

 
   

Domnul Vida Iuliu:

Domnule președinte, la art.21 alin.1 se propune o reformulare de către comisie prin raportul suplimentar depus la data de 29 octombrie. (Rumoare)

 
   

Domnul Vasile Lupu:

Vă rog, liniște în sală!

 
   

Domnul Vida Iuliu:

Deci, la art.21 alin.1.

 
   

Domnul Vasile Lupu:

Domnule președinte, revenim la art.21? Am trecut o dată peste el.

 
   

Domnul Vida Iuliu:

25, domnule președinte.

Deci, suntem la art.25 alin.1, din raportul suplimentar.

Vă rog să supuneți votului.

 
   

Domnul Vasile Lupu:

Da. Supun votului dumneavoastră propunerea comisiei, din raportul suplimentar.

Cine este pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

 
   

Domnul Vida Iuliu:

Iar în continuare, alin.2 și 3 de la art.25 rămân cele din textul inițial al ordonanței.

 
   

Domnul Vasile Lupu:

Să le supunem votului.

Alin.2 și 3, textul inițiatorului.

Cine este pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Alin.4, text nou.

 
   

Domnul Vida Iuliu:

Este pct.29 din raport, text nou.

 
   

Domnul Vasile Lupu:

Deci, 28 din raport ....

 
   

Domnul Vida Iuliu:

29.

 
   

Domnul Vasile Lupu:

Art.25 alin.4, nu?

 
   

Domnul Vida Iuliu:

Da.

 
   

Domnul Vasile Lupu:

La mine, 29, corectat, este art.26.

 
   

Domnul Vida Iuliu:

Da. 29, art.25 alin.4, text nou.

 
   

Domnul Vasile Lupu:

Deci, varianta comisiei.

Cine este pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art.25, integral.

Cine este pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art.26, articol nou.

 
   

Domnul Vida Iuliu:

Da.

 
   

Domnul Vasile Lupu:

Comentarii? Nu sunt.

Cine este pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Domnul Gaspar.

 
   

Domnul Acsinte Gaspar:

Domnule președinte, se introduc două texte noi - art.26 și 27.

Deci, prin raport se propune introducerea a două texte noi, art.26 și 27.

Din punct de vedere al tehnicii legislative, ar trebui ca 27 să fie art.26, iar 26, care se referă la abrogări, trebuie să fie art.27.

 
   

Domnul Vasile Lupu:

Deci, domnul Gaspar a numărat bine, da?

 
   

Domnul Vida Iuliu:

Suntem de acord că așa este logica legislativă.

Deci, art.26, articol nou, să fie art.27, articol nou, propus prin raport.

 
   

Domnul Vasile Lupu:

Da. Deci, renumerotarea tehnică a operat.

 
   

Domnul Vida Iuliu:

27 devine 26.

 
   

Domnul Vasile Lupu:

Domnule președinte, fiindcă am ajuns pe la sfârșit, care este ultimul articol din lege?

 
   

Domnul Vida Iuliu:

27.

 
   

Domnul Vasile Lupu:

27. S-o luăm de la coadă la cap.

Da. Deci, textul art.27. Îl supun votului.

Cine este pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Alte articole nu mai avem?

 
   

Domnul Vida Iuliu:

Nu.

 
   

Domnul Vasile Lupu:

Textul integral.

Cine este pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Stimați colegi, la un cvorum rezonabil, am rămas cu o singură ordonanță - Ordonanța nr.11.

Să-i dăm votul final și acesteia.

Cine este pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Excepțional. Vă mulțumesc.

 
Aprobarea componenței comisiilor de mediere pentru soluționarea textelor adoptate în redactări diferite de către cele două Camere la următoarele proiecte de lege:  

Iată, avem două comisii de mediere acum.

Pentru Comisia de mediere la proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr.13/1997 pentru ratificarea Acordului de împrumut dintre România și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare privind ajustarea sectorului agricol, în sumă de 350 de milioane de dolari SUA echivalent, semnat la Washington la 1 iulie 1997.

Deci, din partea PNTCD-civic-ecologist: Botescu Ion; același grup parlamentar - Morariu Teodor Gheorghe; PDSR - Ana Gheorghe; PDSR - Lăpușan Alexandru; USD - Păcurariu Iuliu; PNL - Constantinescu Dan; UDMR - Nagy Ștefan.

Cine este pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

În Comisia de mediere pentru soluționarea textelor diferite adoptate de cele două Camere ale Parlamentului la proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.26/1990 privind registrul comerțului, au fost prouși următorii colegi: PNTCD-civic-ecologist - Irimescu Haralambie și Pavel Vasile; PDSR - Bivolaru Ioan; USD - Radu Alexandru Dumitru; UDMR - Ráduly Róbert Kálmán; Grupul minorităților - Manolescu Oana; Grupul parlamentar al USD-PSDR.

Obiecțiuni? Nu sunt.

Cine este pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Cele două comisii de mediere au fost constituite.

Comunicare. Comisia parlamentară pentru controlul aplicării Legii nr.42/1990 pentru cinstirea eroilor martiri și acordarea unor drepturi urmașilor acestora, răniților, precum și luptătorilor pentru victoria Revoluției din decembrie 1989, ține ședință miercuri, 26 noiembrie 1997, ora 14,00 la Senat, în spatele Sălii Omnia și privește următorii domni deputați: Constantin Aferăriței - nu-i în sală; George Dragu - nu-i în sală; Francisc Baranyi - nu-i; Daniela Buruiană - nu-i.

Stimați colegi, căutați-i și anunțați-i, vă rog. (Râsete)

Adoptarea proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr.67/1997 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr.20/1994 privind punerea în siguranță a fondului construit existent.  

Trecem la punctul următor: proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr.67/1997 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr.20/1994 privind punerea în siguranță a fondului construit existent.

De la Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului ne onorează domnul secretar de stat Borbely.

Comisia este la datorie - Comisia pentru administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic.

Dacă din partea inițiatorului, domnul secretar de stat dorește să ia cuvântul?

   

Domnul Borbely Laszlo:

Vă mulțumesc, domnule vicepreședinte.

Doamnelor și domnilor deputați,

Din păcate, știm cu toții că România este situată într-o zonă cu seismicitate ridicată, aceasta constituind principala sursă de risc pentru construcții și societate.

Pentru fiecare țară situată în regiuni cu seismicitate ridicată, gradul de asigurare la acțiuni seismice constituie, în esență, o decizie politică, condiționată, evident, de mai mulți factori, dar mai ales de costurile acțiunilor de intervenție pentru reducerea riscului seismic.

Există un consens între specialiști asupra faptului că în eventualitatea incidenței unui cutremur vrâncean, similar celui din 1977, pierderile ar putea fi semnificative, datorită deteriorării în timp a construcțiilor vechi, în special a celor realizate înainte de 1940, și neluării de către proprietari a măsurilor de intervenție pentru reducerea acestui risc.

În perioada 1990-1995 au fost elaborate o serie de acte normative în domeniul reducerii acestui risc dar, din păcate, se sesizează neaplicarea prevederilor unor ordonanțe, și mai ales a Ordonanței nr.20/1994, datorită în principal resurselor financiare limitate ale actualilor proprietari, persoane fizice, cât și pentru că tot la acea ordonanță sunt o serie de disfuncționalități cu privire la definirea unor termeni de limitare a responsabilităților și alte probleme pe care am încercat, prin această Ordonanță a Guvernului nr.67/1997, să le remediem.

Și aș puncta numai foarte succint numai câteva din aceste, să zicem, modificări, care sperăm că vor îmbunătăți cadrul legislativ: înființarea Comisiei tehnice de protecție antiseismică, modificarea unor noțiuni în cadrul ordonanței, completarea unor obligații privind proprietarii, referitor la identificarea construcțiilor, stabilirea și aprobarea deciziei de intervenție, stabilirea măsurilor de intervenție, completarea unor atribuțiuni ale comisiilor de apărare împotriva dezastrelor și, nu în ultimul rând, extinderea, unor facilități financiare care se referă la asigurarea prin transferuri de la bugetul de stat a fondurilor necesare pentru finanțarea cheltuielilor privind proiectarea lucrărilor de intervenție la construcțiile cu destinație de locuință încadrate în clasa I de risc seismic, totodată, asigurarea, tot de la bugetul de stat, a finanțării cheltuielilor privind executarea lucrărilor de intervenție la construcțiile de locuință la proprietari - persoane fizice, care realizează venituri medii nete lunare pe membrul de familie sub venitul mediu net lunar pe economie și scutirea proprietarilor de taxa privind eliberarea autorizației de construcție.

În speranța că veți adopta această ordonanță, v-o propun spre discuție și vă mulțumesc pentru atenție.

 
   

Domnul Vasile Lupu:

Vă mulțumesc, domnule ministru.

Onorata comisie are un cuvânt de spus?

 
   

Domnul Mihai Grigoriu:

Domnule președinte,

Domnilor colegi,

În urma examinării proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanței nr.67/1997 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr.20/1994 privind punerea în siguranță a fondului construit existent în ședințele din 1 și 15 oct.1997, comisia propune ca în acest proiect de lege care prin obiectul și conținutul său face parte din categoria legilor ordinare să fie supus spre dezbatere și aprobare, cu amendamentele următoare.

La întocmirea raportului, comisia a avut în vedere și avizul primit de la Comisia juridică, de disciplină și imunități, cât și avizul Consilului Legislativ.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Vasile Lupu:

Da, vă mulțumesc.

Din partea grupurilor parlamentare, până în prezent s-a înscris domnul deputat Mircea Munteanu, în numele PNȚCD. Dacă există și alte grupuri parlamentare care și-au desemnat oratori, așteptăm.

Aveți cuvântul, domnule deputat.

 
   

Domnul Mihai Mircea Munteanu:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

După cum prea bine știm cu toții, consecințele materiale și sociale ale cutremurelor de pământ intră în categoria dezastrelor. Pentru acest motiv, atitudinea față de riscul seismic, mai tehnic vorbind, sporirea gradului de asigurare la acțiuni seismice, reprezintă o decizie politică, întemiată atât pe nivelul de pricepere în domeniu, cât și pe mijloacele financiare care pot fi puse la dispoziție de stat pentru sporirea, pentru mărirea acestui grad de asigruare. Din fericire, priceperea inginerilor români în domeniu este ridicată și ea a fost materializată atât prin normativul de proiectare antiseismică, cât și prin o mulțime de acte normative cu un înalt grad tehnic, care au fost elaborate începând de la revoluție încoace, dar lipsa de mijloace financiare suficiente nu a îngăduit ca să se atingă acele realizări care într-adevăr ar fi asigurat un grad ridicat de siguranță la acțiuni seismice.

În consecință, ținând cont de aceste realități s-a inițiat de către actualul Guvern această ordonanță prin care, pornind de la constatările făcute în aplicarea Ordonanței nr.20/1994 și ale Legii nr. 82/1995 care a transformat în lege ordonanța despre care am pomenit, se încearcă să se găsească mijloacele, atât organizatorice, cât și crearea unui sistem mai eficient de punere în valoare a resurselor financiare ale statului în acest scop.

În consecință, Grupul parlamentar al PNȚCD-civic-ecologist va vota, cu observațiile pe care le-a prezentat președintele comisiei de specialitate, acest proiect de lege, implicit Ordonanța Guvernului nr. 67/1997.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Vasile Lupu:

Da. Vă mulțumesc. Alți vorbitori nu sunt.

Trecem la textul de lege. Asupra titlului ordonanței sunt obiecțiuni? Nu sunt.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art.1, reformulat de comisie. Alte comentarii nu sunt.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art.2 păstrează textul inițiatorului. Comentarii nu sunt.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art.3, de asemenea, păstrează textul inițiatorului.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

La art.4, alin.1 este reformulat. Comentarii nu sunt.

Voturi pentru?

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Alin.2 rămâne cel din textul inițitorului.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Alin.3, modificat de comisie. Obiecțiuni nu sunt.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Alin.4, modificat de comisie.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art.4, text integral.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art.5 alin.1 are un singur alineat, la lit.a) este un text reformulat de comisie.

Voturi pentru?

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art.5, integral.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art.6, text reformulat la lit.a). Obiecțiuni nu sunt.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art.6, integral.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art.62. Da, vă rog, domnule coleg.

 
   

Domnul Mihai Grigoriu:

Domnule președinte,

La art.62 în loc de: "la data stabilirii", să fie: "la data aprobării", propune comisia.

 
   

Domnul Vasile Lupu:

"La data aprobării" - corectură în numele comisiei, susținută de comisie și de dumneavoastră prin vot.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art.62 alin.1 a fost votat.

Alin.2, dacă sunt comentarii, fiind text nou. Nu sunt.

Voturi pentru?

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art.7 rămâne cel al inițiatorului.

Voturi pentru?

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Avem art.63 pe care nu l-am votat.

Art.63.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art.7 l-am votat.

Art.8.

Voturi pentru?

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Aici această ordonanță mai vine cu modificări la Ordonanța nr.20, asupra pct.11 din raport.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art.II. Da, vă rog, domnule deputat.

 
   

Domnul Mihai Grigoriu:

Domnule președinte,

Art.II vă propunem să aibă următorul conținut: "Ordonanța Guvernului nr.20/1997 privind punerea în siguranță a fondului construit existent, cu modificările ulterioare, precum și cu cele aduse prin prezenta lege, se va republica în "Monitorul Oficial" partea I, dându-se articolelor și alineatelor o nouă renumerotare".

 
   

Domnul Vasile Lupu:

Da. Vă mulțumesc. Cu această propunere și cu acest text reformulat trecem la vot.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art.III rămâne același.

Voturi pentru?

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Ce facem cu III, domnule președinte?

 
   

Domnul Acsinte Gaspar:

Dar cu art.II?

 
   

Domnul Vasile Lupu:

Art.II, modificat de comisie, a fost votat.

 
   

Domnul Acsinte Gaspar:

Domnule președinte, eu am înțeles că din partea comisiei s-a sugerat ca actualul art. IV din ordonanță să devină art.II, în sensul de republicare a ordonanței. Art.III să rămână, însă actualul art. II, vedeți că se referă la Normele metodologice de aplicare...Ce faceți cu el?

 
   

Domnul Vasile Lupu:

Domnule Gaspar art. II este reformulat.

 
   

Domnul Acsinte Gaspar:

Înseamnă că nu m-ați înțeles. Eu v-am spus următorul lucru. Art. IV,uitați-vă pe ordonanță, este cel care se referă la republicarea Ordonanței nr.20, nu? Și pe care l-ați propus să devină art.II, nu? Art.III abrogă hotărârea de guvern, iar actualul art.II se referă la Normele metodologice care vor fi adaptate corespunzător modificărilor aduse prin ordonanță de către Ministerul Finanțelor și Ministerul Lucrărilor Publice și se vor republica în "Monitorul Oficial". Este cu totul altă problemă.

 
   

Domnul Vasile Lupu:

Domnul secretar de stat Borbely va lămuri mai bine lucrurile.

 
   

Domnul Borbely Laszlo:

Domnule vicepreședinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

Acest art. II s-a propus pentru că art. I spune: "Se aprobă Ordonanța Guvernului prin această lege", apoi curge textul ordonanței, inclusiv cu articolele II, III, IV, și trebuie un art.II la această lege, prin care se spune "...cu toate modificările care s-au adus aici se va republica în <Monitorul Oficial>.". Deci este un art.II, după art.I care spune că se aprobă aici, în Camera Deputaților, ordonanța. Celelalte articole: II, III, IV rămân pentru că fac parte integrantă din textul ordonanței inițiale și acum intervine un art.II în corpul legii, care spune că se va republica, cu toate modificările care s-au adus.

 
   

Domnul Vasile Lupu:

Da, s-a înțeles, nu? Ca atare, art. III rămâne cum este, art. IV la fel. Deci, art. III.

Voturi pentru?

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art.IV.

Voturi pentru?

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art.I în reformularea comisiei.

Voturi pentru?

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Proiectul de lege în ansamblu.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Vă mulțumesc.

 
Adoptarea proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr.15/1997 privind stabilirea termenului de convocare a adunării generale extraordinare a acționarilor la societățile comerciale pentru care Fondul Proprietății de Stat a dispus dizolvarea.  

Trecem acum la proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/1997 privind stabilirea termenului de convocare a adunării generale extraordinare a acționarilor la societățile comerciale pentru care Fondul Proprietății de Stat a dispus dizolvarea.

Este susținut din partea Guvernului de domnul secretar de stat Laurențiu Tăchiciu și de Comisia pentru buget-finanțe și bănci, Comisia economică, pentru reformă și privatizare, prin domnul președinte Iuliu Vida.

Domnule secretar de stat, aveți cuvântul.

   

Domnul Laurențiu Tăchiciu:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

Vă supunem spre aprobare Ordonanța de urgență a Guvernului nr.15, care a fost adoptată în condițiile luării unor măsuri de restructurare...

 
   

Domnul Vasile Lupu:

Domnule secretar de stat, nu prea e de urgență, eu văd aici ordonanță simplă a Guvernului... Am mai încurcat o dată lucrurile în Camera Deputaților... Este Ordonanța Guvernului nr.15/1997, de ea e vorba, nu? Este ordonanță simplă, nu de urgență, că atunci se schimbă procedura.

 
   

Domnul Laurențiu Tăchiciu:

Vă mulțumesc, domnule președinte, așa este.

Deci, Ordonanța Guvernului nr.15 a fost adoptată pentru a permite convocarea, într-un termen mai scurt decât cel prevăzut de Legea societăților comerciale, a adunărilor generale extraordinare la societățile comerciale cu capital de stat în care Fondul Proprietății de Stat gestionează un portofoliu de acțiuni majoritar și în legătură cu care s-a decis lichidarea societăților comerciale.

Această scurtare a termenului de convocare a adunărilor generale extraordinare a fost necesară, pe de o parte, pentru a evita acumularea de noi pierderi - este vorba de societăți comerciale care înregistrau pierderi din operare -, pentru a proteja în acest fel patrimoniul rămas al societății comerciale și a-i proteja pe acționarii minoritari și, în același timp, pentru a evita existența unei perioade de timp în care anumite manifestări sociale, conflicte sociale legate de realizarea acestor lichidări, ar fi putut să se amplifice.

Ordonanța Guvernului a fost discutată în Comisia economică din Senat și a fost aprobată cu un număr restrâns de amendamente. Poziția Comisiei economice din Senat și a Senatului a fost adoptată, a fost confirmată și de Comisia economică din Camera Deputaților.

Deci, vă supunem aprobării și vă rugăm să adoptați Ordonanța Guvenrului nr.15.

 
   

Domnul Vasile Lupu:

Da. Vă mulțumesc.

Domnul președinte Vida. Vă rog, grupurile parlamentare, dacă desemnează oratori să susțină proiectul de lege, s-o facă în timp util.

 
   

Domnul Iuliu Vida:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

În urma examinării proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanței Guvenrului nr.15 din 1997 privind stabilirea termenului de convocare a adunării generale extraordinare a acționarilor la societățile comerciale pentru care Fondul Proprietății de Stat a dispus dizolvarea în ședința din 29 oct.1997, Comisia economică a hotărât ca proiectul de lege să fie supus spre dezbatere și adoptare, în forma prezentată de Senatul României. Raportul are la bază avizul favorabil al Comisiei juridice, de disciplină și imunități, al Comisiei pentru buget-finanțe și bănci și al Consiliului Legislativ.

 
   

Domnul Vasile Lupu:

Da. Vă mulțumesc.

Din partea grupurilor parlamentare dorește cineva să ia cuvântul în cadrul dezbaterilor generale? Domnul George M. Șerban, din cadrul Grupului PD.

Aveți cuvântul.

 
   

Domnul George M. Șerban:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Cu atât mai mult, față de argumentele aduse de domnul secretar de stat Tăchiciu, susținem toate măsurile care au însoțit procesul de restructurare și de eliminare al unor "găuri negre" ale economiei în luna august 1997.

Știm însă, la fel de bine, că acolo, cu acest prilej s-au petrecut și o serie de iregularități care țin mai mult de latura formală a acestui proces și, din această cauză, adresez comisiei și, în egală măsură, și inițiatorului o întrebare care vine să clarifice oarecum lucrurile.

În preambulul Ordonanței nr.15 se face referire la art.1 lit.c) din Legea nr.134, deci Legea de abilitare a Guvernului, iar lit.c) se referă la măsuri privind accelerearea procesului investițional și de privatizare, inclusiv prin reglementarea operațiunilor de leasing și a societăților de leasing, organizarea și funcționarea grupurilor economice de interes, regimul operațiunilor de franciză, regimul burselor de mărfuri.

Adresez întrebarea comisiei, pentru a evita orice fel de iregularitate cu privire la măsurile luate de Guvern în luna august, dacă această referire, această trimitere din preambulul Orodnanței nr.15 este corectă și ce are în vedere.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Vasile Lupu:

Vă mulțumesc. Alte intervenții? Nu sunt.

Mai întâi textul ordonanței. Obiecțiuni nu sunt.

Voturi pentru?

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Aveți obiecțiuni la textul ordonanței?

Aveți cuvântul, domnule secretar de stat.

 
   

Domnul Laurențiu Tăchiciu:

Dacă-mi permiteți să răspund domnului deputat.

Comisia juridică, de disciplină, imunități și validări a Senatului a luat în discuție exact aspectul ridicat de domnul deputat și a constatat că abilitarea, deci adaptarea ordonanței în temeiul Legii de abilitare a Guvernului să emită ordonanțe este validă, întrucât măsurile privind accelerarea procesului investițional și de privatizare - s-a considerat, și noi susținem acest lucru - includ o varietate de proceduri, metode, soluții în această privință între care lichidarea societăților comerciale este una dintre acestea. Lichidarea a fost considerată, în acest caz, ca o măsură de accelerare a privatizării, precum și o accelerare a procesului investițional, încât s-a considerat că o dată lichidate societățile, atât activele acestora, cât și societățile ca atare, ar putea fi privatizate cu mai multă ușurință și trece în patrimoniul privat.

 
   

Domnul Vasile Lupu:

Da, domnul Gaspar are cuvântul.

 
   

Domnul Acsinte Gaspar:

Domnule președinte,

Eu am înțeles intervenția domnului deputat Șerban în următorul sens. Legea de abilitare, nr.134/1997, este dată la sfârșitul anului, Ordonanța nr.15 a fost emisă de Guvern pe data de 12 august și publicată în "Monitorul Oficial" la 15 august. Deci Guvernul putea să emită ordonanțe în baza legii de abilitare, dar numai pentru viitor. Eu nu știu cum se face trimitere la Ordonanța nr.15 că a fost emisă în baza Legii nr.134.

Cred că acesta a fost sensul pe care l-a sesizat domnul deputat Șerban. Iar dacă nu este acesta, mă întreb eu, atunci, și îl întreb pe inițiator: Legea nr. 134 să vedem la ce dată a fost publicată în Monitorul Oficial și, deci, numai în baza acestei legi se puteau da ordonanțe ulterior, nicidecum legea să se aplice retroactiv, pentru niște ordonanțe care au fost date pe data de 12 august.

 
   

Domnul Vasile Lupu:

Domnul secretar de stat.

 
   

Domnul Laurențiu Tăchiciu:

Legea de abilitare este Legea nr. 134 din 23 iulie 1997. Deci, ca termen, se încadrează.

 
   

Domnul Vasile Lupu:

Acum s-au lămurit lucrurile. Textul ordonanței a fost votat.

Mergem la art. 1.

Din partea comisiei nu există propuneri de modificare și se păstrează textul Senatului.

Comisia și-a însușit textul Senatului. Obiecțiuni din sală? Nu sunt.

Cine este pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

La art. 2, de asemenea, se susține textul Senatului.

Voturi pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Alte propuneri ale comisiei?

În cadrul art.3 comisia susține textul ordonanței.

Obiecțiuni nu sunt.

Voturi pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Cu un vot împotrivă textul a fost adoptat.

Supun votului dumneavoastră art. unic.

Voturi pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Proiectul de lege în ansamblu.

Cine este pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Majoritate de voturi pentru, două voturi împotrivă și nici o abținere.

Vă mulțumesc.

 
Adoptarea proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr.60/1997 privind apărarea împotriva incendiilor.  

Urmează proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 60/1997 privind apărarea împotriva incendiilor.

Din partea Guvernului ne onorează domnul general de divizie, inginer Ionel Crăciun.

Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională este invitată la locul comisiei, pe banca comisiei.

Dacă din partea inițiatorului, domnul general dorește să ia cuvântul?

Aveți cuvântul, domnule general.

   

Domnul Ionel Crăciun (Ministerul de Interne):

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

Ordonanța Guvernului privind apărarea împotriva incendiilor, aprobată de Senatul României în ședința din 16 septembrie 1997 este concepută ca un instrument legislativ destinat să asigure realizarea interesului public într-o vastă și dinamică sferă a activității economico-sociale și integrat noii ordini juridice, edificate pe principiile economiei de piață.

S-au avut în vedere atât cerințele generale ale asigurării compatibilității noilor reglementări cu cele cuprinse în legislația europeană, potrivit prevederilor Acordului de asociere a României la comunitățile europene, cât și necesitatea menținerii unor elemente tradiționale ale legislației românești în domeniu, care în decursul anilor și-au dovedit viabilitatea.

De asemenea, au fost avute în vedere reglementări specifice și practica unor țări cu tradiție democratică, ca de pildă: Franța, Marea Britanie, Germania, Danemarca, Japonia, Statele Unite ale Americii, cât și legislația română din perioada interbelică.

Noua reglementare a fost corelată cu dispozițiile Legii nr. 121 din 1996, privind organizarea și funcționarea Corpului pompierilor militari.

Noua reglementare permite aplicarea principiilor autonomiei locale și descentralizării serviciilor publice, prin instituirea unui sistem optim de conexiuni a organelor de specialitate cu autoritățile administrației publice locale, în vederea armonizării interesului național cu cel al colectivităților locale.

În același timp se consacră un principiu fundamental pe care îl regăsim în majoritatea sistemelor europene de drept public, și anume, responabilitatea agentului economic pentru toate consecințele care rezultă din existența și funcționalitatea unității sale.

Totodată s-a urmărit integrarea segmentului legislativ consacrat apărării împotriva incendiilor în sistemul general de reglementare a relațiilor privind securitatea publică, astfel încât să se asigure coerență și funcționalitate întregului sistem. Avem aici în vedere, pe lângă cele prezentate, îndeosebi reglementările din domeniul protecției mediului, protecției muncii, calității în construcții, protecției civile și altele.

În esență se reglementează probleme referitoare la obligațiile generale ale persoanelor fizice și juridice în domeniul apărării împotriva incendiilor, a vieții oamenilor și bunurilor materiale, obligațiile autorităților administrație publice centrale și locale, obligațiile patronului, utilizatorului, salariatului, proiectanților și executanților, controlul riscurilor de incendiu, constituirea și atribuțiile serviciilor de pompieri civili, responsabilitățile în domeniul elaborării normelor și reglementărilor tehnice de specialitate, inclusiv în unele domenii speciale, sancțiunile contravenționale, aplicabile în cazul nerespectării prevederilor ordonanței.

Se abrogă două decrete emise în urmă cu peste 20 de ani.

Vă rog să-mi permiteți să mulțumesc membrilor comisiilor permanente ale Camerei Deputaților, care au analizat prezentul proiect de lege și l-au avizat favorabil.

Având în vedere cele prezentate, din împuternicirea ministrului de interne, am onoarea a vă adresa rugămintea de a adopta proiectul Legii pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 60 din 28 august 1997 privind apărarea împotriva incendiilor.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Vasile Lupu:

Vă mulțumesc, domnule general.

Comisia? Domnul Ovidiu Drăgănescu, vicepreședinte al comisiei, are cuvântul.

 
   

Domnul Ovidiu Virgil Drăgănescu:

În urma examinării proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanței nr. 60/1997 privind apărarea împotriva incendiilor, în ședința din 12 noiembrie 1997, comisia a hotărât ca proiectul de lege să fie supus spre dezbatere și adoptare plenului Camerei Deputaților, în forma adoptată de Senat, cu respectarea prevederilor art.ui 74, alineatul 2 din Constituția României.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Vasile Lupu:

Vă mulțumim.

Din partea grupurilor parlamentare dorește cineva să ia cuvântul?

Aveți cuvântul, domnule deputat, din partea Grupului P.R.M. Corect?

 
   

Domnul Nicolae Leonăchescu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

Am luat în dezbatere în cadrul grupului nostru parlamentar proiectul de lege supus discuției de astăzi și am ajuns la concluzia să votăm în favoarea acestui proiect de lege. Sunt foarte multe pagube declanșate din nerespectarea normelor de protecție la incendiu, de paza și stingerea incendiilor. De asemenea, sunt foarte multe cazuri de abateri de la normele de stocare a materialelor care, în stoc fiind, în halde, au procese lente de oxidare, generate în final de incendii. Este o lege binevenită și vom vota pentru această lege.

 
   

Domnul Vasile Lupu:

Vă mulțumesc.

Alte grupuri parlamentare care și-au desemnat oratori? Nu mai este cazul.

Doamnelor și domnilor,

Trecem la textul ordonanței.

Asupra titlului sunt obiecțiuni? Nu sunt.

Voturi pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art. 1, nemodificat de comisie, fără comentarii din partea dumneavoastră, din câte observ? Nu am afirmat, am întrebat!

Voturi pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art. 2.

Obiecțiuni nu sunt.

Cine este pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art. 3.

Voturi pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art. 4.

Voturi pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art. 5.

Voturi pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Capitolul I s-a încheiat și era capitolul intitulat "Dispoziții generale".

Supun votului dumneavoastră titlul.

Cine este pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Urmează Capitolul II: "Obligații privind apărarea împotriva incendiilor".

Obiecțiuni nu sunt.

Cine este pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art. 6.

Comisia nu are modificări. Obiecțiuni din sală la art. 6?

 
   

Domnul Acsinte Gaspar (din sală):

Supuneți la vot titlul Capitolului II.

 
   

Domnul Vasile Lupu:

Just!

Secțiunea I: "Obligații generale".

Dacă sunt comentarii asupra titlului? Nu sunt.

Cine este pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art. 6.

Voturi pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art. 7.

Voturi pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art. 8.

Voturi pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art. 9.

Voturi pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art. 10.

Voturi pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art. 11.

Voturi pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Secțiunea a II-a: "Obligațiile Consiliului local și ale primarului".

Cine este pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art. 12. Obiecțiuni? Nu sunt.

Cine este pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art. 13. Obiecțiuni? Nu sunt.

Voturi pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Secțiunea a III-a: "Obligațiile Consiliului județean".

Obiecțiuni? Nu sunt.

Cine este pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art. 14.

Voturi pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Secțiunea a IV-a: "Obligațiile prefectului".

Obiecțiuni? Nu sunt.

Cine este pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art. 15. Obiecțiuni? Nu sunt.

Voturi pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Secțiunea a V-a intitulată "Obligațiile autoritățile administrației publice, centrale de specialitate". Comentarii? Nu sunt.

Cine este pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art. 16.

Voturi pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art. 17. Comentarii? Nu sunt.

Voturi pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art. 18. Nu sunt comentarii?

Voturi pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Secțiunea a VI-a: "Obligațiile patronului, utilizatorului și salariaților".

Voturi pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art. 19. Comentarii? Nu sunt.

Voturi pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art. 20. Comentarii? Nu sunt.

Voturi pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art. 21.

Cine este pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

La art. 22, alin. 2, litera c) a dobândit un conținut nou, în varianta Senatului. Corect? Comisia este atentă, da?

Supunem această variantă a Senatului pentru art. 22, alin. 2, litera c), dacă nu sunt comentarii din sală. Nu sunt.

Voturi pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art. 22 integral.

Cine este pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art. 23.

Voturi pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Secțiunea a VII-a: "Obligațiile proiectanților și executanților". Comentarii? Nu sunt.

Cine este pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art. 24.

Voturi pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art. 25.

Voturi pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art. 26.

Cine este pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Capitolul III: "Controlul riscului de incendiu".

Cine este pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art. 27. Comentarii? Nu sunt.

Voturi pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art. 28. Comentarii? Nu sunt.

Cine este pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Capitolul IV, intitulat "Serviciile de pompieri civili". Obiecțiuni? Nu sunt.

Voturi pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Secțiunea I: "Constituirea și atribuțiile serviciului de pompieri civili".

Comentarii? Nu sunt.

Voturi pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art. 29.

Cine este pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art. 30.

Comentarii? Nu sunt.

Voturi pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art. 31.

Voturi pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art. 32.

Voturi pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art. 33.

Cine este pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art. 34.

Voturi pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Secțiunea a II-a: "Drepturi, compensații și despăgubiri ce se acordă pompierilor civili".

Voturi pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art. 35.

Voturi pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art. 36.

Voturi pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art. 37.

Voturi pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art. 38.

Voturi pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art. 39.

Voturi pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art. 40.

Voturi pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art. 41.

Voturi pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

La art. 42 avem textul Senatului, după ce votăm Capitolul V, intitulat "Sancțiuni".

Cine este pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art. 42, alineatul 1, modificat de Senat.

Cine este pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art. 43, textul inițiatorului.

Voturi pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Capitolul VI: "Dispoziții finale", art.44.

Obiecțiuni? Nu sunt.

Cine este pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art. 45.

Obiecțiuni? Nu sunt. Textul inițiatorului.

Voturi pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art. 46.

Cine este pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art. 47.

Voturi pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art. 48.

Voturi pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art. 49.

Voturi pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Senatul propune 491. Comentarii? Nu sunt.

Cine este pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art. 50, textul inițiatorului.

Domnul deputat Gaspar.

 
   

Domnul Acsinte Gaspar:

Domnule președinte,

Pentru o identificare corectă a actelor normative care se abrogă, având în vedere că la vremea respectivă, când au fost adoptate cele două decrete, se opera cu decrete ale Consiliului de Stat și decrete prezidențiale, iar cele două decrete care sunt supuse abrogării sunt decrete ale Consiliului de Stat, vă propun ca textul art.ui 50 să aibă următoarea redactare: "Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, Decretul Consiliului de Stat nr. 232/1974 privind prevenirea și stingerea incendiilor, publicat în Buletinul Oficial nr. 10 din 16 ianuarie 1975, Decretul Consiliului de Stat nr. 290/1977 privind aprobarea normelor generale de protecție împotriva incendiilor, la proiectarea și realizarea construcțiilor și instalațiilor, publicat în Buletinul Oficial nr. 90 din 22 august 1977, precum și orice alte dispoziții contrarea prezentei legi se abrogă".

 
   

Domnul Vasile Lupu:

Vă mulțumim, domnule deputat. Foarte just. Ceilalți colegi au uitat, probabil, Consiliul de Stat, dumneavoastră nu, vă mulțumim.

Comisia nu are obiecțiuni și nu poate să aibă, tehnic legislativ vorbind.

 
   

Domnul Ovidiu Virgil Drăgănescu:

Comisia nu are obiecțiuni și propune aprobarea în forma prezentată de domnul coleg.

 
   

Domnul Vasile Lupu:

Vă mulțumim.

Amendamentul domnului deputat Gaspar, susținut de comisie, este supus votului. Vi-l supun votului.

Cine este pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art. unic.

Cine este pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Proiectul de lege în ansamblu.

Cine este pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Stimați colegi,

Poate unii dintre colegi sau dintre invitați se arată surprinși de așa eficiență, dar poate fiecare dintre dumneavoastră cunoașteți că metoda de lucru este cam aceeași și în Consiliul Europei și la parlamentele cu tradiție neîntreruptă.

 
Adoptarea proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr.52/1997 privind regimul juridic al francizei.  

Ar urma proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 52/1997 privind regimul juridic al francizei.

   

Domnul Acsinte Gaspar:

Nu avem inițiator, nu avem comisie!

 
   

Domnul Vasile Lupu:

Din partea Guvernului proiectul va fi susținut de domnul secretar de stat Tăchiciu. Corect? Comisia pentru politică economică, reformă și privatizare este prezentă.

Dau cuvântul inițiatorului. Domnule secretar de stat, microfonul vă aparține.

 
   

Domnul Laurențiu Tăchiciu:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Doamnelor și domnilor deputați,

Vă prezint rugămintea inițiatorului de a fi de acord cu această ordonanță a Guvernului, privind regimul juridic al francizei. Trebuie precizat, ca și în cazul ordonanței privind leasing-ul, sunt niște acte normative fără de care, atât leasingul, cât și franciza nu se pot desfășura. Problema este că adeseori, pentru utilizarea pe scară mai largă a acestor instrumente și forme moderne de conducere a afacerilor, este nevoie să existe un text legislativ românesc, pentru a facilita și pentru a accelera utilizarea lor de către oamenii de afaceri români și între firme românești, nu numai între firme românești și străine.

Franciza este, în primul rând, o formă de transfer de tehnologie, iar ordonanța Guvernului creează cadrul juridic care să ofere certitudinea unor relații stabile, statornice, sigure pentru participanții într-un asemenea proces.

Ordonanța sau proiectul de lege de aprobare a ordonanței are avizul favorabil al Comisiei economice și aviz favorabil al Consiliului legislativ. Sunt un număr de amendamente propuse și adoptate de Comisia economică, pe care inițiatorul și le-a însușit, care contribuie la îmbunătățirea textului legii.

Vă rugăm să fiți de acord cu aprobarea acestei ordonanțe.

 
   

Domnul Vasile Lupu:

Vă mulțumesc.

Comisia?

 
   

Domnul Iuliu Vida:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

Comisia pentru politică economică, reformă și privatizare a vizat favorabil acest proiect de lege prin care se solicită aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 52 din 1997 privind regimul juridic al francizei și a formulat câteva amendamente pentru îmbunătățirea textului, care sunt prevăzute în raportul întocmit la data de 10 noiembrie și prezentat spre dezbatere.

 
   

Domnul Vasile Lupu:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Dacă din partea grupurilor parlamentare există vorbitori la dezbaterile generale? Nu.

Trecem la dezbaterea proiectului de lege.

Titlul ordonanței. Obiecții? Nu sunt.

Cine este pentru?

Cine este împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Cap. I - "Dispoziții generale".

Voturi împotrivă?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art. 1 este reformulat de comisie, domnul președinte are cuvântul.

 
   

Domnul Iuliu Vida:

Comisia propune ca textele art. 1 și 2 să fie comasate și reformulate, așa cum se propune la pct. 1 din raport.

 
   

Domnul Vasile Lupu:

Supun acest articol votului, așa cum l-a formulat comisia, cu litere până la e). Obiecțiuni? Nu sunt.

Cine este pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Am ajuns la Cap. II - "Principii generale". Secțiunea 1 - "Relații precontractuale, relații postcontractuale". La pct. 2 pag. 5 din raport, se propune înlocuirea titlului Cap. II cu: "Norme privind relațiile dintre părți". Corect!

Comentarii? Nu sunt.

Cine este pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art. 3. Comisia propune, la alin. 3, o reformulare, eliminând mențiunea "în special". Supun votului dumneavoastră această propunere.

Cine este pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Și acum, supun votului dumneavoastră textul art. 3, cu cele trei alineate nenumerotate.

Cine este pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Secțiunea 2 - "Contractul de franciză". În varianta comisiei, titlul secțiunii se elimină.

Obiecțiuni? Nu sunt.

Cine este pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art. 4 este cel din varianta inițiatorului.

Cine este pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art. 5, de asemenea, rămâne în varianta inițiatorului.

Cine este pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art. 6 este reformulat de comisie, care reduce numeric clauzele contractului.

Obiecții? Nu sunt. Îl supun votului.

Cine este pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art. 7 rămâne în textul inițiatorului.

Voturi pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Pentru art. 8, avem reformularea comisiei, pe care v-o supun votului.

Cine este pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art. 9, text comisie.

Voturi pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Secțiunea 3 - "Contractul de exclusivitate". Comisia propune eliminarea acestei structurări.

Cine este pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art. 10.

Voturi pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art. 11.

Cine este pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

La Secțiunea 4 se elimină titlul, iar art. 12 este modificat de comisie.

Cine este pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art. 13 este modificat de comisie.

Voturi pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Cap. II - "Publicitate și selecție".

Cine este pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art. 14, modificat de comisie.

Cine este pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art. 15, modificat de comisie.

Voturi pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art. 16, la propunerea comisiei, se elimină. Obiecțiuni? Nu sunt.

Voturi pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art. 17 care devine art. 16, în varianta comisiei.

Cine este pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Cap. IV - "Sancțiuni și contravenții". Se elimină titlul. Era și firesc, pentru un articol, un titlu...

Voturi pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art. 18 se elimină.

Cine este pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Cap. V - "Dispoziții finale". Se elimină.

Voturi pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art. 19, la comisie se elimină.

Voturi pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art. 20, la comisie se elimină.

Voturi pentru?

Împotrivă?

Cu 2 voturi împotrivă, s-a aprobat.

 
   

Domnul Iuliu Vida:

Domnule președinte,

În funcție de textul acceptat de plenul Camerei, solicităm aprobarea renumerotării articolelor și a capitolelor.

 
   

Domnul Vasile Lupu:

Firesc, sistematizarea și problemele de tehnică legislativă vor fi operate de Departamentul tehnic-legislativ și plenul întărește această împuternicire.

Stimați colegi, articolul unic.

Cine este pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Cu majoritate de voturi pentru, 1 vot împotrivă, s-a adoptat.

Textul integral.

Voturi pentru? Mulțumesc.

Împotrivă?

Abțineri?

Cu majoritate de voturi pentru și 1 vot împotrivă, proiectul de lege a fost adoptat.

 
Dezbaterea propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii nr.48 din 21 mai 1992 a audiovizualului (Amânarea votului final.)  

Doamnelor și domnilor,

Ar urma Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 48/21 mai 1992 a audiovizualului. Din partea comisiei, este prezent domnul președinte Țepelea, din partea inițiatorului, tot domnul Țepelea. Coincidență fericită... Aveți cuvântul, domnule președinte!

   

Domnul Gabriel Țepelea:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

În anul 1992, când a apărut Legea audiovizualului, a fost un moment de răscruce, aș spune eu, în domeniul comunicării cu publicul, al informațiilor de acest gen. De atunci, în țara noastră există circa 100 de posturi de televiziune particulare, există peste 500 de posturi de radio, care au modificat total acest spectru al undelor.

Acum, datorită faptului că au survenit mutații importante în ce privește relațiile cu Uniunea Europeană, cu forurile acesteia, am fost în situația de a acorda audiovizualul românesc cu legislația europeană în materie. Din acest punct de vedere, a trebuit să elaborăm noi, în comisie, această acordare.

Am să vă citesc această propunere legislativă, că așa se numește când este opera unui parlamentar. Are 8 puncte. Punctele cele mai importante sunt acestea:

Ce se înțelege prin "producții" sau "creații audiovizuale europene". Aveți acest punct la pag. 2 alin. 1: "În sensul prezentei legi, prin creații audiovizuale europene se înțeleg operele care își au orginea în statele membre ale Consiliului Europei, precum și operele realizate în totalitate sau majoritar de producători, autori și lucrători care își au domiciliul în unul sau mai multe state membre ale Consiliului Europei."

Acum, proporția între creația audiovizuală europeană și cea românească, stabilită la alineatul următor: "Din creația audiovizuală europeană difuzată, cel puțin jumătate va fi creație românească, inclusiv creații specifice minorităților naționale."

În fine, ce se înțelege prin creații românești. "Prin creații românești se înțeleg operele care își au originea în România sau sunt realizate în totalitate sau majoritar de producători, autori și lucrători care își au domiciliul în România."

Acestea sunt punctele esențiale care încearcă să coroboreze legislația românească cu legislația europeană, încurajând în același timp producțiile naționale.

Comisia a adus o serie de modificări și propuneri la ceea ce am înaintat noi și vă rog să votați această propunere legislativă, cu modificările pe care le-a adus comisia.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Vasile Lupu:

Vă mulțumesc și eu, domnule președinte.

Din partea grupurilor parlamentare, dorește cineva să ia cuvântul? Da? Aveți cuvântul, domnule Gavra!

 
   

Domnul Ioan Gavra (din sală):

Am vrut numai să dinamizez sala!

 
   

Domnul Vasile Lupu:

V-ați răzgândit...

Stimați colegi,

Prin acest proiect se propune modificarea Legii nr. 48/21 mai 1992 într-un articol unic, care prevede că după art. 2 "se introduce un nou articol, 21, cu următorul conținut". La alin. 1, intervine comisia și propune ca alin. 3 să devină alin. 1, cu un conținut modificat.

Obiecțiuni din sală? Nu sunt.

Cine este pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Cu 1 vot împotrivă, s-a aprobat.

"Alin. 1 se modifică și devine alin. 2, cu următorul cuprins: "în varianta comisiei, la pct. 3 din raport."

Obiecțiuni? Nu sunt.

Cine este pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Cu 1 vot împotrivă, se aprobă.

"Alin. 4 din lege devine alin. 3". Comentarii? Nu sunt.

Voturi pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Cu 1 vot împotrivă, s-a aprobat.

La alin. 4 preia textul alin. 2, în varianta comisiei. Obiecțiuni? Nu sunt.

Voturi pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

1 vot împotrivă.

Alin. 5 este reformulat. Comentarii? Nu sunt.

Voturi pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Cu 1 vot împotrivă, s-a aprobat.

Alin. 6 este modificat de comisie.

Voturi pentru?

Împotrivă? 1 vot împotrivă.

Abțineri?

Cu majoritate de voturi, s-a aprobat.

Alin. 6, în varianta comisiei.

Voturi pentru?

Împotrivă? 1 vot.

Abțineri?

Majoritate de voturi.

Art. II.

Voturi pentru?

Împotrivă? 1 vot.

Abțineri?

Majoritate de voturi.

Iată, stimați colegi, nu am votat varianta ciclului legii, propusă de comisie la pct. 1 din raport. Titlul va fi: "Legea audiovizualului nr. 48/1992 publicată în Monitorul Oficial al României Partea I nr. 104/25 mai 1992."

Dacă sunt obiecțiuni? Nu sunt.

Voturi pentru?

Împotrivă? 1 vot.

Abțineri?

Text adoptat.

Textul în ansamblu.

Cine este pentru? Mulțumesc.

Împotrivă? 3 voturi împotrivă.

Abțineri? 1 abținere.

Stimați colegi,

Uitându-mă în sală, constat că nu este cvorum (Din sală: Abia acum?) și votul se amână pentru joi, orele 10,00.

Încă două comunicări, vă rog!

Mai întâi, aș vrea să fiți de acord ca joi să dezbatem proiectele rămase de luni.

Din sală:

Este ședință comună!

 
   

Domnul Vasile Lupu:

Până la 11,30.

Dacă am acceptul dumneavoastră, vă rog să vă luați materialele necesare, pentru a valorifica actele normative mai urgente.

În al doilea rând, reamintesc Grupului parlamentar PNȚCD de ședința grupurilor comune din Cameră și Senat, de mâine, la ora 17,00.

Vă mulțumesc pentru excelenta colaborare, vă doresc o după-amiază plăcută! Reluăm dezbaterile în plen joi, la orele 8,30.

Ședința s-a încheiat la ora 16,25.

 
     

Postal address: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucharest, Romania friday, 23 august 2019, 5:50
Telephone: +40213160300, +40214141111
E-mail: webmaster@cdep.ro