Plen
Ședința Camerei Deputaților din 18 octombrie 1999
Sumarul ședinței
Stenograma completă

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002 2001 2000
1999 1998 1997
1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
19-03-2020 (comună)
Arhiva video:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 1999 > 18-10-1999 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 18 octombrie 1999

10. Prezentarea, pe scurt, a interpelărilor adresate membrilor Guvernului.

Domnul Vasile Lupu:

Fac cunoscută solicitarea Guvernului de a amâna răspunsul oral la întrebările formulate de domnii deputați: Petre Țurlea, de patru ori, patru întrebări; Petre Naidin, Florentin Sandu, Petru Bejinariu.

Și acum, trecem la lista cuprinzând colegii care doresc să prezinte interpelări.

Domnul Șerban Mihăilescu este prezent? Domnul Sabău Traian este? Vă rog.

Domnul Sabău Traian:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Am o interpelare adresată domnului ministru Noica, ministrul lucrărilor publice și amenajării teritoriale. Obiectul interpelării este în legătură cu acțiunile întreprinse de MLPAT pentru reducerea riscului seismic al clădirilor de locuit încadrate în clasa a I-a de risc seismic.

Vă prezint în mod succint câteva probleme din obiectul interpelării: dacă au fost expertizate tehnic imobilele cu destinație de locuit și alte destinații, în mod deosebit cele din zone urbane cu mare densitate; dacă au fost, la ce concluzie a ajuns Ministerul Lucrărilor Publice în legătură cu lucrările de consolidare și, dacă toate acestea au fost făcute, dacă a informat Guvernul în legătură cu sumele necesare respectivelor acțiuni și care au fost reacțiile Guvernului.

Aceasta este pe scurt interpelarea.

Domnul Vasile Lupu:

Următorul este domnul Petru Bejinariu pe listă. Este prezent în sală? Este.

Domnul Petru Bejinariu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Numai interpelarea propriu-zisă, care se adresează domnului președinte al Fondului Proprietății de Stat.

Vă rugăm, domnule președinte, să precizați pentru salariații unității, pentru autoritățile publice locale, pentru populația municipiului Suceava dacă aveți în vedere măsuri punctuale și ce concluzii vi s-au transmis din partea domnului Ovidiu Grecea, șeful Departamentului de Control al Guvernului, în urma controlului efectuat la "Avicola" S.A. din Suceava și dacă este adevărată aprecierea - precum se scrie în presa locală - că patronul italian, respectiv firma sa are sediul într-o căsuță poștală, și dacă este adevărat, ce demersuri aveți în vedere să luați în viitor cu "Avicola" Suceava.

Vă mulțumesc.

Domnul Vasile Lupu:

Domnul Ștefan Baban este? Se pregătește domnul Dorel Onaca.

Domnul Ștefan Baban:

Mulțumesc, domnule președinte.

Am două interpelări: una se adresează domnului Ioan Mureșean, ministrul agriculturii și industriei alimentare. Întrebarea este următoarea: Cum înțelege să recupereze sumele cheltuite pe cupoanele agricole, care n-au ajuns pentru subvenționarea lucrărilor agricole, au ajuns în alte buzunare? Și vreau să-mi spună cum gândește să recupereze acești bani și să-i bage înapoi la bugetul de stat?

A doua interpelare se referă la Minsterul Muncii și Protecției Sociale, deci, este adresată domnului ministru Alexandru Athanasiu. Și vreau să știu de la dumnealui ce măsuri înțelege să ia pentru a îndrepta situația grea a agențiilor județene de ocupare și formare profesională Botoșani, și nu numai a lor, toate agențiile sunt în aceeași situație, întrucât nu se pot plăti plățile compensatorii și ajutoarele de șomaj. Doresc să știu ce măsuri ia și când se va îndeplini dorința ca acești oameni să-și primească banii, mai ales că și ei, la rândul lor, deci oamenii care trebuie să primească acești bani, au datorii către prestatorii de servicii: energie termică, energie electrică, telefonie etc.

Mulțumesc.

Domnul Vasile Lupu:

Vă mulțumesc. Domnul Dorel Onaca este? Domnul Luca Ștefănoiu este? Este. Se pregătește domnul Vasile Stan.

Domnul Luca Ștefănoiu:

Domnule președinte,

Am o interpelare adresată domnului guvernator Mugur Isărescu. În Baia Mare se află o societate australiană "Aurul" S.A., care are un contract cu Banca Națională, Banca Națională cumpărând întreaga cantitate de aur și argint rafinat din respectivele lingouri care le produce această societate. Lingourile de concentrate de aur și argint care nu sunt pure, se duc la o rafinărie în Anglia, unde sunt rafinate, și doresc să-l întreb pe domnul Isărescu dacă dânsul știe că s-au desființat posturile de funcționari la Banca Națională care se ocupau cu marcarea acestor lingouri de aur. Aș vrea să-l mai întreb pe domnul Isărescu, de ce nu s-a impus prin contract ca acest aur să fie rafinat la rafinăria din Baia Mare, Rafinăria PHOENIX, și aș vrea să-l mai întreb dacă știe domnul Isărescu ce cantitate de aur și argint a rezultat în urma rafinării până în 31 august 99 și ce alte elemente au mai reieșit?

Vă mulțumesc.

Domnul Vasile Lupu:

Vă mulțumesc. Domnul Vasile Stan. Se pregătește domnul Șerban Mihăilescu, care acum este prezent, nu?

Domnul Vasile Stan:

Mulțumesc, domnule președinte.

De fapt, eu am două interpelări cu același conținut: una adresată ministrului industriei, Radu Berceanu, și una ministrului finanțelor, domnului Traian Decebal Remeș, și se referă la perspectiva pe care o are municipiul Pitești de a i se opri apa caldă. Prin interpelare se arată ce datorii are regia respectivă și ce creanțe are de primit și se constată că majorările și penalitățile care s-au calculat se datoresc neprimirii în totalitate a subvențiilor.

De asemenea, se fac propuneri care, zic eu, sunt rezonabile, pentru a ieși din acest impas.

Vă mulțumesc.

Domnul Vasile Lupu:

Vă mulțumesc. Domnul Șerban Mihăilescu, se pregătește doamna Afrăsinei.

Domnul Petru-Șerban Mihăilescu:

Interpelare adresată domnului ministru Alexandru Athanasiu.

Săptămâna trecută, domnul ministru Athanasiu s-a numărat printre rarii demnitari ai actualei Puteri care s-a aflat în Botoșani. Scopul a fost unul electoral - Congresul PSDR-ului, și aceasta este problema domnului ministru și nu face obiectul prezentei interpelări. Problema delicată este că domnul ministru a făcut o serie de afirmații pe postul local de televiziune, care au uluit prin "noutate".

În primul rând, domnul Athanasiu a afirmat că singura cale de ieșire din criza gravă în care se află România este creșterea economică. Uită un ministru al coaliției PNȚCD-USD-UDMR că și-a însușit fără rezerve un program economic pe '97 și '98 care prevedea reduceri drastice ale activității economice și implicit ale PIB-ului. Acum, când dezastrul s-a produs, gata, domnul ministru a găsit soluția: creșterea economică, idee pe care PDSR-ul o susține de 7 ani; 4 la putere și 3 în opoziție.

Printre alte realizări, domnul ministru afirmă că 1700 de șomeri, plătiți printr-un credit extern, au asfaltat 50 de km de drumuri. Sunt extrem de curios unde și când s-a înregistrat un asemenea record, bineînțeles, în afara programului Ministerului Transporturilor. Mai apoi, domnul ministru a spus că a dat credite la I.M.M.-uri în Botoșani de 4 miliarde de lei. Nimeni nu a auzit la Botoșani, dar cine știe ce face MMPS-ul, chiar dacă suma anunțată este ridicolă.

După ce a epuizat realizările, domnul ministru a acuzat Parlamentul in corpore că ține luni de zile legile și anume: proiectele privind recalcularea pensiilor și protecția românilor angajați în străinătate. Oare nu face domnul ministru parte din coaliția majoritară? Nu știe dânsul, parlamentar vechi, cine stabilește prioritățile la adoptarea legilor? De ce se fac asemenea dezinformări și prezentări trunchiate ale realității?

Pentru a evita un răspuns probabil răutăcios din partea domnului Athanasiu îi ofer posibilitatea să ofere concret, în cazul acestor promisiuni, cazul domnului Stan V. Petru, pensionar din Dorohoi, bolnav de diabet zaharat, insulino-dependent, care cu numai 647.000 lei pensie pe lună nu se poate întreține.

Anexez memoriul în cauză, adresat Parlamentului după ce domnul Stan a urmărit prestația ministrului Athanasiu la postul local de televiziune din Botoșani.

Vă mulțumesc.

Domnul Vasile Lupu:

Doamna Afrăsinei Viorica, urmează domnul Mihai Vitcu.

Doamna Viorica Afrăsinei:

Domnule președinte de ședință,

Interpelarea mea din această seară este de fapt o revenire la o interpelare pe care am adresat-o domnului prim-ministru în data de 20.IX.1999, deci, în urmă cu o lună de zile, față de care domnul prim-ministru nu a binevoit nici măcar să trimită un ministru sau secretar de stat pentru a răspunde la întrebare.

Interpelarea mea viza situația economico-socială a județului Botoșani și doream să aflu, din răspunsul la interpelare, măsurile pe care le are în vedere pentru corectarea în viitor a discrepanțelor atât de accentuate în ceea ce privește dezvoltarea economico-socială a județelor țării. Nu prezint amănunte, ele sunt cuprinse în interpelare și vizează tocmai situația social-economică a județului nostru.

Mulțumesc.

Domnul Vasile Lupu:

Vă mulțumesc. Domnul Vitcu, se pregătește domnul Lazăr Lădariu. Este prezent? Nu este prezent.

Domnul Mihai Vitcu:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Interpelarea mea se adresează domnului Nicolae Noica, ministrul lucrărilor publice și amenajării teritoriului.

Județul Suceava, unul dintre cele mai mari județe ale țării ca suprafață și număr de locuitori, sărbătorește periodic atestarea documentară a unor localități, ce se pierde în negura vremurilor. O asemenea manifestare a avut loc recent la Băisești din comuna Cornu Luncii, sat ce a sărbătorit 500 de ani de la prima atestare documentară. Fost centru de comună până în anul 1968, locuitorii satului trăiesc povara grea a acestor ani de tranziție, cu sentimentul că speranțele lor de mai bine au fost înșelate. Un singur lucru le-ar mai alina durerea, și anume acela ca satul lor să redevină centru de comună, dat fiind faptul că actuala comună Cornu Luncii, din care fac parte, se întinde pe o suprafață de zeci de kilometri pătrați, iar legătura satelor componente cu centrul administrativ este anevoioaasă.

Interpelare: Pornind de la exemplul sus-menționat, situații asemănătoare mai sunt în zonă: satul Găinești din comuna Slatina, satul Manolea din comuna Forăști, precum și de la revendicările insistente ale județelor abuziv desființate: Baia, Rădăuți, Câmpulung Moldovenesc, vă rugăm, domnule ministru Nicolae Noica, să precizați care este stadiul reformei administrativ - teritoriale, promisă în campania electorală, promisiune neonorată deocamdată, dar așteptată cu interes de cetățenii județului Suceava și nu numai.

Vă mulțumesc.

Domnul Vasile Lupu:

Vă mulțumesc. Anghel Stanciu este prezent? Nu. Domnul Nicolae Ionescu? Nu este prezent. Domnul Marian Ianculescu? Este. Domnul Radu Mazăre? Se pregătește, da.

Domnul Marian Ianculescu:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Interpelarea se adresează domnului Romică Tomescu, ministrul apelor, pădurilor și protecției mediului, și are ca obiect prezentarea principalilor indicatori economici ai Regiei Naționale a Pădurilor, separat, pe anii 1995, 1996, 1997, 1998 și preliminat pe 1999.

Vă rog să-mi rezervați dreptul, domnule președinte, să dezvolt acastă interpelare în ședința dedicată răspunsurilor la interpelări de data viitoare.

Mulțumesc.

Domnul Vasile Lupu:

Cu mare plăcere, așa se și cuvine.

Domnul deputat Radu Mazăre, urmează domnul Nicolae Popa.

Domnul Radu Ștefan Mazăre:

Am să prezint foarte pe scurt. Este o interpelare adresată primului-ministru, despre situația privatizării în turism. Adevărul este că mă cam simt caraghios vorbind de la tribuna aceasta a nu știu a câta oară despre ceea ce înseamnă privatizare în turism, și în interpelare se prezintă pe scurt situația, respectiv că în cei trei ani de guvernare, în afara a două hoteluri vândute la prețuri derizorii către niște investitori "strategici" arabi, în rest s-au vândut numai bufete, chioșcuri și veceuri.

Întrebarea mea este când se va întâmpla privatizarea aceasta în turism, care este în mod normal segmentul din care se scot cel mai repede banii și ar trebui să fie cel mai profitabil pentru economia românească?

Mulțumesc.

Domnul Vasile Lupu:

Vă mulțumesc. Domnul Nicolae Popa. Domnul Aron Popa este prezent? Nu este prezent. Domnul Mihail Sirețeanu se pregătește.

Domnul Nicolae Popa:

Prima interpelare este adresată domnului ministru al culturii, Ion Caramitru, și se referă la starea gravă în care se află cultura românească, cultura națională, și a doua interpelare se adresează domnului ministru de finanțe, Traian Decebal Remeș, cu privire la fiscalitatea din întreprinderile mici și mijlocii.

Vă mulțumesc.

Domnul Vasile Lupu:

Vă mulțumesc. Domnul Mihail Sirețeanu, se pregătește domnul Naidin Petre.

Domnul Mihail Sirețeanu:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Interpelarea mea este adresată domnului Victor Babiuc, ministrul apărării naționale.

Domnule ministru, în data de 30 martie anul acesta, la Comandamentul Garnizoanei Ploiești v-ați întâlnit cu o delegație a Uniunii Naționale a Cadrelor Militare în rezervă și retragere, filiala Prahova. La această întâlnire, cei prezenți v-au semnalat unele aspecte legate de nerespectarea aplicării Legii nr.80 din 1995, mă refer în special la art.11, art.23 și art.26.

De asemenea, cei prezenți v-au semnalat problema corelării pensiilor militare și eliminării tuturor discriminărilor, deoarece la aceeași pregătire, vechime și grad, în cazul în care diferă anul ieșirii la pensie, diferă foarte mult și pensiile.

Un alt punct care v-a fost semnalat se referă la avansările cadrelor militare în rezervă și retragere și la eliminarea unor condiții puse. Acest ultim aspect implică mai ales latura sentimentală, recunoștința față de munca și loialitatea acestor oameni care și-ar dori posibile avansări la date festive, date de naștere etc.

Domnule ministru, deși au trecut aproape șase luni, poate și mai bine de atunci, încă nu ați dat nici un răspuns. Cred că ați avut anumite probleme, dar dacă totuși ați uitat, am ținut să vă reamintesc că există niște oameni care mai cred că vă veți implica în a le rezolva problemele.

Vă mulțumesc.

Domnul Vasile Lupu:

Vă mulțumesc. Domnul Naidin Petre, urmează domnul Anghel Stanciu.

Domnul Petre Naidin:

Mă adresez primului-ministru pentru o situație de fapt în județul Călărași, unde locatorii, în urma Legii arendei, și titulari ai dreptului de proprietate sunt îndemnați să lucreze cu fel și fel de firme și nu cu cei cu care a avut contractul pe cinci ani de zile.

Vă mulțumesc.

Domnul Vasile Lupu:

Domnul Anghel Stanciu.

Domnul Anghel Stanciu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Vă rog să-mi permiteți ca, înainte de a expune pe scurt obiectul noii interpelări, să fac precizarea că, în mod constant, Ministerul Industriei și Comerțului, pur și simplu, refuză să dea curs interpelărilor făcute de mai mulți deputați, inclusiv a două interpelări pe care noi le-am depus, una referitoare la stocurile de combustibil pentru iarnă de la CET Iași, modalitatea de asigurare cu căldură a cetățenilor, și, respectiv, modalitatea de acoperire a subvențiilor privitoare la cupoanele acordate în cursul anului trecut. Rugăm să faceți intervențiile de rigoare ca și Ministerul Industriei și Comerțului să respecte Regulamentul Camerei, respectiv procedurile legale.

În ceea ce privește obiectul interpelării noastre de astăzi, ea se adresează domnului prim-ministru Radu Vasile și privește politicile pe care Guvernul le materializează în respectarea prevederilor Legii învățământului având în vedere, în speță, latura formativ-educativă a învățământului și a manualelor. Este vorba de solicitarea de a se prezenta dacă istoria națională este sau nu implementată în acest manual și în acest sens solicităm o analiză a manualului, a modalității în care el a fost aprobat și, în raport de aceasta, noi susținem retragerea avizului Ministerului Educației Naționale.

De asemenea, să se constate dacă ministrul Marga este implicat în procedurile respective de promovare a unei istorii, după părerea noastră, anti-națională, și dacă se constată că este implicat, solicităm demisia ministrului Marga.

Vă mulțumesc.

Domnul Vasile Lupu:

Vă mulțumesc. Domnul Dorel Onaca.

Domnul Dorel Constantin Onaca:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Interpelarea este adresată domnului prim-ministru Radu Vasile. Am să fac în așa fel încât să fiu cât mai scurt.

Una din condițiile cheie ale aranjamentelor de împrumut cu Fondul Monetar Internațional și Banca Mondială a fost restructurarea BANCOREX până la 01 octombrie 1999. După cum se știe, aceasta a fost finalizată, cu excepția unui singur lucru: situația salariaților disponibilizați, adică tocmai situația acelor oameni care, prin munca lor de peste șase luni, v-au ajutat să duceți la bun sfârșit un proces fără precedent, cu atât mai complex, restructurarea BANCOREX, evitând riscul prăbușirii întregului sistem bancar. Acești oameni se află acum în situația de a nu beneficia nici de plățile compensatorii prevăzute de Ordonanței de urgență a Guvernului nr.98/1999, nici măcar de ajutorul de șomaj. Este vorba de circa 2000 de buni specialiști bancari, lăsați, pur și simplu, în postura de muritori de foame, aruncați la periferia societății.

Aici am o explicație mai concretă asupra situației ordonanțelor, cum au fost ele adoptate, în defavoarea acestor 2000 de salariați.

Domnule prim-ministru, este imperios necesar ca cine a greșit să îndrepte greșeala de a nu proteja interesele a 29 de persoane, ci să apere și interesele celor aproape 2000 de salariați disponibilizați de BANCOREX prin îndreptarea erorii materiale din Ordonanțele nr.63 și nr.126 din 1999, în sensul de a prevedea că toți salariații disponibilizați în cadru procesului de restructurare a BANCOREX între data de 31 martie 1999 și data fuziunii cu BCR SA, vor beneficia de plățile compensatorii prevăzute de Ordonanța de urgență nr.98/1999, așa cum s-a pronunțat, de altfel, și Comisia pentru politică economică a Camerei Deputaților, cu ocazia avizării Legii de aprobare a Ordonanței de urgență nr. 39/1999.

Vă reamintesc că până în prezent au beneficiat de plăți compensatoare toți salariații disponibilizați prin concedieri colective în întreaga economie națională, cu excepția celor de la BANCOREX, în marea lor majoritate economiști; deci, colegi cu dumneavoastră, domnule prim-ministru, iar unii dintre ei foști, știți dumneavoastră, studenți.

Domnule prim-ministru, așteptăm răspunsul dumneavoastră în scris, al dumneavoastră deputat, Dorel Constantin Onaca.

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Domnul Vasile Lupu:

Vă mulțumesc.

Mai depune o interpelare domnului Radu Sârbu, președintele FPS, domnul Dumitru Buzatu, parlamentar PDSR.

Obiectul interpelării: privatizarea Societății Comerciale "Rulmenți" S.A. Bârlad.

Da, este prezent domnul Dumitru Buzatu.

Domnul Dumitru Buzatu:

Domnule președinte,

Am adresat o interpelare domnului președinte al Fondului Proprietății de Stat, domnul Radu Sârbu, pentru a căpăta niște lămuriri în legătură cu situația Societății Comerciale "Rulmenți" S.A. Bârlad.

Au existat câteva tentative de privatizare, care se pare că au fost blocate la un anumit nivel al FPS-ului. Domnul Radu Sârbu, la începutul acestei toamne, a efectuat o vizită la Societatea Comercială "Rulmenți" S.A. Bârlad și a promis că în cel mai scurt timp va lua măsurile pentru ca privatizarea acestei societăți să fie făcută rapid, dat fiind cunoscute dificultățile în care se dezbate această societate, atât din punct de vedere al capitalizării, cât și din punct de vedere al datoriilor față de stat.

Până în acest moment, nu avem nici o știre în legătură cu acest lucru și v-aș ruga, solicitând răspuns scris, să fim informați cu situația acestei întreprinderi.

Vă mulțumesc foarte mult.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București miercuri, 1 aprilie 2020, 14:36
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro