|
Domnul Gheorghe Andrei: Doamnelor și domnilor deputați, Evident că, în planul de stopare a candidaturii domnului Ion Iliescu la funcția de președinte al României, acest plan va rămâne un plan kitsch, prin care s-a urmărit, în mod indirect, nu numai declanșarea unor presiuni asupra Curții Constituționale pentru a nu respinge o nouă candidatură, dar și inocularea grijii pe care trebuie să o avem noi, cei de la Putere, ca și întreaga națiune, pentru sănătatea domniei sale. Oricâtă grijă ar avea cei din jurul domniei sale, la această vârstă, oricând poate căpăta orice virus și probabilitatea de a se îmbolnăvi este destul de mare. Prin urmare, nu pot fi aruncate viitoarele sale îmbolnăviri în seama altora. Poate că unii dintre PDSR-iști cred că, prin dispariția sa, atribuită desigur forțelor oculte de la Cotroceni sau din zona partidelor istorice, s-ar produce o jale națională care să inducă o sensibilizare afectivă a electoratului, cu beneficii în câștigarea masivă a acestuia și, desigur, prin imitarea dispariției unui senior, dar a unui senior pe dos, invers marelui senior. Îmbătrânit în mentalitatea de comunist, domnul Ion Iliescu nu are nevoie să fie infectat cu fel de fel de bacterii, întrucât domnia sa, încă din fragedă tinerețe, a fost infectat cronic și incurabil cu puternicul bacil al comunismului, fiind deja imun la oricare din amărâtele de bacterii pe care i le-ar trimite actuala putere. Cumplita sa spaimă ne face să credem cu toții că domnul președinte Emil Constantinescu are la Cotroceni o mulțime de instalații de producere a substanțelor letale, a virușilor și a tot felul de bacterii și alte musculițe, fiind gata oricând să apese pe butonul roșu al valizei cu cifru. De altfel, dacă i s-ar face analizele, oricare medic ar descoperi ditamai virușii, contractați pe timpul studenției la Moscova. PDSR, cu ajutorul nesfârșiților specialiști, poate găsi mai multe căi de protejare a liderului de neclintit, fie să nu-l mai scoată prin lume, pentru a nu se îmbolnvi mai grav, fie să-l păstreze sub un clopot de sticlă bine sterilizat, pentru a-l menține în sănătatea sa specifică. Mulți se întreabă cum se mai pot da crezare unor astfel de infantilități? Răspunsul este simplu: întrucât este nevoie să fie credibilă o astfel de gogomănie, ieșită parcă din capul unor elevi zăpăciți de filme, și ea trebuie numai lansată, doar pentru înspăimântarea unei părți credule a propriului electorat de care, în fapt, își bate joc, prostindu-l cu astfel de elucubrații. Mai multă cădere în aberant și ridicol nu poate veni decât din zona colegilor, apropo de colegii mei academicieni, sau poate că unii dintre complicii revoluției nu mai pot rezista presiunilor psihice de tăinuire a adevărurilor, ori poate că participanții nu mai au nevoie reciprocă, din moment ce unii sunt condamnați, iar alții rămân emanați. Este bine cunoscut că la comuniști, aceste atentate sunt dorite de cei mai apropiați, care râvnesc scaunul cel mare, și nu de cei mai depărtați de acesta. Oribila capcană în care a căzut prin propriile scenarii nu scoate în evidență decât că mai sunt încă mulți sechestrați în hățișul procedeelor KGB-iste de eliminare a unor lideri. Domnul Ion Iliescu a fost un apropiat al dictatorului și a dorit, din totdeauna, cu cea mai mare ardoare, ocuparea marelui scaun, pe care s-a cățărat, chiar cu prețul suprimării acestuia în Sfânta zi a Crăciunului, după ce folosise, în monstruosu-i scenariu, viețile atâtor tineri și copii nevinovați. Oricât ar fi fost de ateu și oricât de liber cugetător este în prezent, nu se poate ca acum, la a treia tinerețe, să nu fie bântuit de coșmarul..., ori stafia îi dă târcoale, stafia lui Ceaușescu îi dă târcolae, cerându-i o moarte prin analogie, întrucât există o lege nescrisă a pedepsei supreme asemănătoare, ori poate aude în vise strigătul de disperare al tinerilor nevinovați, chemați spre împușcare în Decembrie 1989. Adevărul trebuie să fie pe aproape. Și, desigur că momentele sale de adâncă meditație și reflecție, ar trebui să se regăsească în grupa mare a purtătorilor naționali de păcate. Și nu cumva, cu cât domnia sa a avut și are mai multă sănătate, cu atât mai bolnavă a fost și este societatea noastră. Cu certitudine însă, PNȚCD nu-l oprește să trăiască ca emanat în fruntea PDSR-ului, împreună cu neschimbata sa echipă, și nici nu-l va trimite la moarte, așa cum domnia sa, ca mulți alții, îl trimetea pe seniorul nostru să-și caute moartea. Vă mulțumesc.
|
