Sittings of the Chamber of Deputies of March 7, 2000

	1.	Intervenţii ale domnilor deputaţi:
		1.18	Niculae Napoleon Antonescu - intervenţie intitulată "Reforma învăţământului - între necesitate, dorinţă şi realitate";

Domnul Niculae Napoleon Antonescu (declaraţie politică prezentată secretariatului de şedinţă, pentru stenogramă): Stimaţi colegi, Intervenţia mea se intitulează "Reforma învăţământului între necesitate, dorinţă şi realitate". După cum ştiţi, în moţiunea prezentată de un grup de 85 deputaţi au fost reliefate principalele dificultăţi pe care le întâmpină învăţământul românesc în momentul de faţă, precum şi modul inadmisibil în care este tratat acesta de actualii guvernanţi, chiar dacă se clamează peste tot că acesta este prioritate naţională. Fără a repeta argumentele pe care le-am prezentat la discutarea moţiunii şi în care, în esenţă, arătam că ordonanţa de urgenţă nu rezolvă problemele de fond ale învăţământului, ci este o măsură conjuncturală, scoasă fără o analiză temeinică, şi chiar dacă pare o soluţie de moment, care rezolvă o situaţie explozivă, ea va avea consecinţe imprevizibile şi cu siguranţă conflictele şi nemulţumirile vor reveni foarte curând în rândul elevilor, studenţilor şi cadrelor didactice. Trebuie spus clar că oricât de mare ar fi necesitatea unor restructurări de fond, oricât de mare ar fi dorinţa de reformă, realitatea este cu totul alta, datorită faptului că o reformă reală şi de fond este imposibil de făcut, în condiţiile de alocare bugetară actuale. Pe scurt, nu se poate face o reformă de fond privind programele de învăţământ, bursele şi alte facilitălţi pentru elevi şi studenţi etc. În fond, majoritatea măsurilor de reformă, chiar dacă unele sunt bine intenţionate şi uneori chiar justificate, acestea sunt de multe ori simple cosmetizări, iar altele sunt total nefondate, elaborate de "specialişti" fără experienţă, unii chiar incompetenţi, care copiază aspecte disparate din alte ţări şi încearcă să le "altoiască" pe sistemul nostru de învăţământ. Ca urmare, marea majoritate a cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar au criticat puternic, competent şi cu argumente serioase o serie dintre aceste aşa-zise măsuri de reformă, în special curriculare, pentru diferite forme de învăţământ, programele analitice, modul de selectare, elaborare şi conţinutul manualelor alternative ş.a. Din fericire, în învăţământul superior, unde funcţionează o oarecare autonomie universitară, a fost mai greu să se ia măsuri necorespunzătoare, chiar dacă s-a încercat acest lucru prin diverse ordine ale M.E.N. Trebuie spus foarte clar că, în condiţiile de subfinanţare actuale, reforma este imposibil de făcut şi că de fapt acum, în învăţământ, ea seamănă din ce în ce mai mult cu aşa-zisa reformă din economie, unde prin reformă, restructurare şi privatizare se înţelege de fapt numai lichidare, disponibilizare şi vânzarea la preţuri derizorii a întreprinderilor, unor anumite persoane sau grupuri de interese apropiate actualei puteri. La fel şi în învăţământ, prin reformă a început să se înţeleagă nu o democratizare, descentralizare şi libertate academică respectiv o schimbare de fond, făcută pentru învăţământ, şi nu în interesul unor persoane, ci, din contră, o tendină de centralizare şi politizare excesivă, care în fond urmăreşte rezolvarea gravelor probleme financiare prin reducere de posturi şi disponibilizare, prin mărirea normelor didactice, prin mărirea formaţiilor de studiu peste limite normale, prin acordarea de salarii, burse şi subvenţii insuficiente, prin alocarea unor fonduri cu mult sub limită pentru reparaţii, dotări şi investiţii, prin reducerea inadmisibilă a numărului de elevi din licee şi de studenţi în universităţi etc., iar, în final, prin reducerea activitţilor didactice în unele instituţii de învăţământ şi chiar lichidarea altora. Consider că în această situaţie nu putem vorbi de o reformă reală în învăţământ deoarece, chiar dacă ar fi bine concepută şi justificată, ceea ce nu este cazul decât parţial, aceasta nu se poate face fără fonduri corespunzătoare. Prin toate măsurile care se iau, în ciuda bunelor intenţii ale majorităţii oamenilor din învăţământ, actuala reformă nu ne apropie de ţările avansate, nu va uşura integrarea în Europa, ci, dimpotrivă, ne va îndepărta şi mai mult de acest ţel şi va avea consecinţe grave nu numai pentru învăţământ ci şi pentru ţară în general, pentru viitorul acesteia, care se arată din ce înce mai sumbru.