Plen
Ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului din 21 decembrie 2000
Sumarul ședinței
Stenograma completă

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Arhiva video:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2000 > 21-12-2000 Versiunea pentru printare

Ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului din 21 decembrie 2000

  1. Alocuțiuni cu prilejul împlinirii a 11 ani de la Revoluția din Decembrie 1989.  

Ședința a început la ora 12,20.

Lucrările au fost conduse de domnul Valer Dorneanu, președintele Camerei Deputaților. Din prezidiu a făcut parte domnul Nicolae Văcăroiu, președintele Senatului.

(S-a intonat Imnul național al României, "Deșteaptă-te române!")

Domnul Valer Dorneanu:

Stimate domnule președinte al României,

Stimați senatori și deputați,

Stimați reprezentanți ai organizațiilor revoluționare,

Distinși invitați,

Declar deschisă ședința solemnă a Parlamentului României consacrată împlinirii a 11 ani de la Revoluția din Decembrie 1989.

Vă rog să-mi permiteți ca să vă propun, în memoria celor care și-au jertfit viața pentru victoria Revoluției din decembrie 1989, să păstrăm un moment de reculegere.

(S-a păstrat un moment de reculegere.)

Birourile permanente reunite vă propun să începem dezbaterile prin a da cuvântul reprezentantului revoluționarilor, domnului Gheorghe Zainea, având în vedere că ședința solemnă este dedicată memoriei Revoluției.

Vă rog, domnule Zainea.

Domnul Gheorghe Zainea:

Domnule președinte al României, domnule Ion Iliescu,

Domnule președinte al Senatului,

Domnule președinte al Camerei Deputaților,

Doamnelor și domnilor senatori și deputați,

Domnule prim-ministru,

Domnilor miniștri,

Domnilor colegi revoluționari,

Vă vorbesc din partea Consiliului de onoare al Revoluției din Decembrie 1989, al Uniunii Naționale a Organizațiilor de Luptători din Decembrie 1989 și a Federalei Naționale a Revoluționarilor. Totodată, vă vorbesc și din partea Organizației Jilava 21-22 Decembrie 1989.

Vorbesc azi de la această tribună fiindcă este democrație în România. Vorbesc azi de la acest microfon datorită celor ce au murit acum 11 ani și a celor ce au rămas schilodiți pe viață. Dacă nu am gura ferecată, n-o am datorită celor ce au luptat în decembrie 1989.

Domnulor parlamentari,

Aceste prime trei fraze le-am rostit pentru dumneavoastră. De ce? Fiindcă patru ani nimeni din această sală, nici un parlamentar din coaliția care a condus România nu s-a gândit că a fost ales senator sau deputat pentru binele României, pentru a da legi cinstite și corecte pentru cei săraci. Și, de aceea, când veți ajunge la acest microfon, rostiți primele trei fraze pe care le-am rostit eu și atunci vă veți da seama că, de fapt, ați ieșit din anonimat datorită celor ce au murit, a celor care au rămas schilodiți pe viață sau a celor care și-au riscat viața și libertatea exact pentru ca dumneavoastră să dați legi sigure, legi care să favorizeze toată populația României. (Aplauze)

Ca să fac să înțelegeți mai bine, citez un fragment dintr-un articol al ziarului "Național" scris de o studentă, pe numele Andreea: "Vedem că vă place să primiți sacrificiul nostru ca pe niște trofee. Credeți că vi se cuvine. Dar nu vă place să recunoașteți că meritele sunt ale noastre, ale celor ce am luptat."

Da, domnilor parlamentari! Meritul nu este al dumneavoastră, al celor mai mulți care sunteți azi în funcții de senatori și deputați. Știm că unii dintre dumneavoastră stau și strâng din dinți și ne înjură în gând când aud de aniversarea sau comemorarea Revoluției în Parlamentul României. Dar vă rog să țineți cont că eu vă vorbesc în numele celor ce nu vor funcții. Vă vorbesc în numele celor ce-și ling rănile fizice și psihice ce le au din timpul Revoluției și s-au accentuat în ultimii patru ani. Dar, cu toate suferințele lor, ei veghează și luptă din umbră pentru poporul român.

Este dureros pentru noi că după 11 ani de la Revoluție, după tot sângele curs în decembrie 1989, România să fie o țară foarte săracă. Este dureros că după patru ani de mizerie, chin și foamete, nimeni nu este tras la răspundere pentru dezastrul politic și economic din această țară.

Este dureros să vedem că, după 11 ani, lingăii lui Ceaușescu au început să-și arate colții, să ne sfâșâie că l-am omorât pe Ceaușescu. Ce-ar fi făcut ei dacă Ceaușescu le omora copiii, îi ardea, iar cenușa copiilor lor era aruncată în canalele de scurgere ale Bucureștilor?

Domnilor colegi,

Stimați cetățeni ai României,

Acești lingăi au tras în noi după 22 decembrie 1989. Trupa lor de servitori de casă ai lui Ceaușescu a omorât oameni după ce armata s-a dat de partea populației, iar acum au tupeul și neobrăzarea să atragă de partea lor oameni amărâți, profită de sărăcia lor și le-au cumpărat voturile cu două felii de pâine și o bucățică de salam. Ne uităm cu groază cum unii dintre noi, care au luptat cu adevărat la Revoluție, care au luptat împotriva dictaturii, a totalitarismului și a extremismului, acum și-au căutat imunitate parlamentară pe la acest partid. Au găsit-o. Acum sunt înregimentați politic și vor lupta împotriva noastră.

Ce se întâmpla dacă azi, din cauza sărăciei, a mizeriei, aveam un președinte dictator care nu stătea de vorbă cu analfabeții, cu ungurii, cu țiganii, cu evreii și cu cineva mai intelectual decât el? Vă spunem noi: după două-trei luni, eram în război civil. Dar mulțumim populației României că și-a dat seama de lucrul ăsta și, cu toată sărăcia care este în țară, a ales liniștea. Acum, mulțumim lui Dumnezeu că avem în fruntea țării un președinte revoluționar, care nu face ură de rasă, nu poartă ură pe nimeni și caută întotdeauna reconcilierea națională. (Aplauze)

Acum, că acest subiect l-am terminat, să trecem mai departe la durerile poporului român. Nu suntem dușmănoși, nu avem ură pe nimeni, nu vrem decât ca în România să fie bine. Nu cerem mult de la dumneavoastră. Cerem ca fiecare român să aibă un loc de muncă, să se bucure cât de cât de produsul muncii lui. Vrem ca fiecare român să muncească acolo unde i se asigură locul de muncă, să câștige bani să-și întrețină familia. Nu mai vrem să ne plângem că nu avem bani de mâncare, fiindcă nu suntem un popor de neputincioși. Nu trebuie să ne fie rușine să muncim dacă se câștigă bani. Dar odată dați afară din întreprinderi, dați afară de la locurile de muncă și rămânând pe drumuri fără altă alternativă, nu este normal să țipăm că nu avem bani să ne creștem copiii?

Domnilor viitori guvernanți,

Creați noi locuri de muncă și veți vedea că salvarea României stă tot în noi, românii, să dovedim Fondului Monetar Internațional și țărilor occidentale că-și bat joc de noi și nu apreciază lupta noastră din decembie 1989.

Domnilor ambasadori,

Vă rog, în numele revoluționarilor din decembrie 1989, să transmiteți guvernelor și țărilor pe care le reprezentați aici în România, că țara noastră este o țară primitoare pentru toată lumea, iar sufletul poporului român este mai mare decât toate bogățiile dumneavoastră la un loc. Iar odată și odată, Dumnezeu își va întoarce fața spre noi, fiindcă suntem un popor muncitor, nu un popor de cerșetori, așa cum ne văd țările dumneavoastră. Și mai spuneți popoarelor dumneavoastră că strămoșii poporului nostru se numeau daci și când dacii plecau la moarte, plecau râzând și cântând.

Stimați participanți la această aniversare,

Spuneam mai devreme că nu avem ură pe nimeni, dar legea trebuie să-și spună cuvântul. Iar cei ce se fac vinovați de moartea celor ce au murit din cauza lipsei de medicamente, de cei ce au murit de frig și de foame în ultimii patru ani, cerem să fie trași la răspundere și pedepsiți. Mai cerem să li se dea pedeapsa cea mai aspră celor ce au lăsat populația României fără locuri de muncă, prin vânzarea întreprinderilor pe nimica toată. Cerem pedepse pentru cei ce s-au cocoșat din câte comisioane au luat din vânzarea acestor întreprinderi. Am avut ocazia să plec la Organizația Națiunilor Unite de mai multe ori și am văzut America. Am văzut că și acolo se iau comisioane, dar acolo comisioanele se declară dacă se iau și se impozitează. Și niciodată comisionul nu poate fi mai mare decât tranzacția.

Arătați-ne, domnilor care ați guvernat și condus această țară patru ani, arătați-ne măcar un singur comision care l-ați luat și l-ați declarat. Când ați luat aceeași șpagă, cum se zice, v-ați mai gândit și la acei amărâți care-i dați afară să lăsați întreprinderea liberă? V-ați gândit că acei oameni poate au în grija lor copii, au de întreținut bătrâni sau bolnavi? De aceea, cerem să se facă dreptate de către noul Parlament și noul Guvern.

Stimați cetățeni ai României,

Dacă avem curajul să vorbim, înseamnă că este democrație, iar dacă este democrație, atunci și legea trebuie să-și spună cuvântul. Mai devreme, o parte a populației cred că s-a supărat pe mine sau pe noi, revoluționarii, că am spus realitatea despre o persoană care nu se află în această sală. Vreau să vă spun că și noi suntem justițiari și suntem 24.000 de justițiari luptători, care au avut curajul să înfrunte cu piepturile goale gloanțele. De aceea, în numele Consiliului de onoare a Revoluției din decembrie 1989, în numele Uniunii Naționale a organizațiilor de luptători din decembrie 1989 și în numele Federalei Naționale a Revoluționarilor, în acest moment, voi citi un apel către populația României. Acest apel este adresat tuturor românilor, indiferent de etnie, religie sau culoare juridică.

Apel. Cerem tuturor cetățenilor României să apeleze la sprijinul nostru în momentul când li se va face o nedreptate din partea organelor de poliție, a procuraturii, din partea Ministerului Justiției. Știm că se fac multe abuzuri și nedreptăți asupra celor săraci și năpăstuiți de aceste vremuri. Datoria noastră, prin statutul pe care-l deținem, ne obligă să luptăm pentru respectarea drepturilor omului, să luptăm împotriva corupției și abuzurilor. De aceea, în momentul când vă decideți să adresați reclamații scrise la Ministerul Ordinii Publice, la Procuratura Generală, la justiție, reclamații referitoare la abuzurile făcute împotriva dumneavoastră, atunci, trimiteți-ne și nouă o reclamație identică pe adresa: Str.Ferdinand nr.141, sector 2, București. Repet: str.Ferdinand nr.141, sector 2, București. (Aplauze)

Promitem ca aceste reclamații să ajungă în mâna miniștrilor de la instituțiile abilitate să facă dreptate. Iar dacă este cazul, va ajunge și la președintele tuturor românilor, domnul Ion Iliescu. Vrem să vă fim de folos, să fim de folos oamenilor necăjiți, fără bani, vrem să fim de folosul oamenilor bolnavi ce nu au posibilitatea să se apere într-un proces. Fiindcă un abuz făcut împotriva unui om bolnav care nu are nici bani, înseamnă că acel om este condamnat înainte ca el să poată să ajungă la instituția care trebuie să-i facă dreptate.

Sunt foarte mulți oameni nevinovați prin pușcării.

Domnilor viitori miniștri,

Pușcăriile sunt pline de oameni, dar unii dintre ei nu sunt acolo decât pentru simplul fapt că au avut curajul să gândească. Avem multe cazuri.

Domnule viitor prim-ministru,

Domnilor viitori miniștri,

Știm că vrem să ajutați această țară și, de aceea, cred că nu sunteți împotriva inițiativei noastre. De aceea, vă rugăm să acceptați în corpurile de control ale ministerelor pe care le veți conduce și revoluționari. Cerem acest lucru fiindcă prin ministerele pe care le veți conduce nu se practică decât traficul de interese. De la ușa cabinetelor dumneavoastră sau de la ușa adjuncților dumneavoastră mai în jos, începe acest trafic iar corupția sau mai bine-zis fenomenul de infracționalitate în România de acolo pleacă. Acum, mai nou, o să se continue și traficul de interese politice, fiindcă în patru ani de jaf, vorbesc din anul 1996 până în prezent, corupția și infracționalitatea în rândurile oamenilor ce au condus această țară, corupția și infracționalitatea în ministerele ce le veți conduce este atât de mare încât nu veți învinge singuri acest fenomen. Iar dacă nu ne veți accepta, înseamnă că și în rândurile dumneavoastră s-au infiltrat fripturiști, așa cum spunea domnul președinte, Ion Iliescu, iar acei fripturiști sunt părtași la aceste infracțiuni și nu ne vor printre dânșii, stându-le în gât sau în carnetele de partid. Acceptați-ne și-i vom depista.

Domnule președinte Ion Iliescu,

Domnilor parlamentari,

Ca să porniți cu dreptul în această activitate, vă rugăm să anulați toate ordonanțele de urgență ce fac referire la legile speciale. Cer acest lucru fiindcă, conform Constituției și legilor României, nici-o ordonanță de urgență nu poate anula sau schimba o lege organică votată de Parlamentul României și promulgată de președintele țării. Fac referire la legea dată de primul parlament de după Revoluția română și semnată chiar de domnul președinte Ion Iliescu în care se recunoștea lupta noastră din decembrie 1989.

Vă rugăm să intrați în legalitate cu aceste legi speciale.

Domnule președinte Ion Iliescu,

Domnilor parlamentari,

În numele revoluționarilor din România, vă felicităm pentru că ați fost aleși și vă dorim din suflet multă sănătate și putere de muncă. Dorim acest lucru tuturor partidelor, indiferent de culoarea politică, poporului român îi dorim sănătate, bucurii și multe locuri de muncă. Așa să ne ajute Dumnezeu! Sărbători fericire!

(Aplauze)

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulțumesc, domnule Gheorghe Zainea.

În continuare, potrivit celor convenite în Birourile permanente, vom da cuvântul reprezentanților grupurilor parlamentare reunite din Parlamentul României.

Din partea Grupurilor parlamentare ale P.D.S.R., are cuvântul domnul senator Sergiu Nicolaescu.

Domnul Sergiu Nicolaescu:

Domnule președinte,

Domnilor președinți ai celor două Camere,

Stimați inviați,

Doamnelor și domnilor parlamentari,

21 decembrie 2000. Ca într-un joc al destinului, după 11 ani, speranța naște din nou în sufletul acestui popor odată cu cinstirea sfintelor sărbători. Ultimul secol al mileniului a însemnat pentru țara noastră un lanț de cumplite încercări, de la înălțări pe culmile izbânzii și gloriei, până la prăbușiri pe povârnișurile prăpăstioase ale întunericului și catastrofei. Marele război, cel care ne-a adus împlinirea visului de veacuri al Unirii, realizat pentru o străfulgerare de timp de Mihai Viteazul, a fost doar începutul unor imense sacrificii materiale și umane, dar și al unei etape de consolidare a României reîntregite.

Seria crimelor politice începute în decembrie 1933 în țara noastră coincide cu afirmarea extremei drepte în Europa Occidentală, opozanta comunismului bolșevic din Rusia, învingător în Revoluția din 1917. La răscrucea acestor interese, cele comuniste din Rusia și cele de tip nazist din Europa Occidentală, România va fi supusă necontenit, timp de 51 de ani, de cinci dictaturi, de la cea monarhică al lui Carol al II-lea, până la dictatura personală a lui Nicolae Ceaușescu. Ceaușescu devine, în ultimul său deceniu, cel mai absurd dictator de pe continent, singurul de tip stanilist și care reușește o performanță unică: de a asmuți asupra sa ambele sisteme, comunist și capitalist. Închistat în dogmele ideologiei sale originale, în megalomania sa paranoică, într-un deșănțat cult al personalității, ajutat în această direcție și de mulți dintre semenii noștri, el a fost incapabil să recepteze corect sensul istoriei și era prea puțin dispus să se adapteze progresului acesteia.

Ca urmare, s-a declanșat un proces de izolare totală a țării noastre pe plan extern, fără prececdent în trecutul istoric al României. Totuși, în cele patru decenii de dictatură, un rol important l-au jucat acei oameni de știință și cultură care au reușit să cultive un europenism de fond și o conștiință opusă dictatorului. În știință, cultură și artă s-a continuat procesul creator, spiritul adevărat românesc nu a dispărut în ciuda opresiunilor și a cenzurii, în ciuda terorii prin care se impunea cultul ceaușist. Transformările din Polonia, Cehoslovacia și Ungaria, cât și loviturile de stat din R.D.G., înlăturarea lui Honecker, și Bulgaria, schimbarea lui Jivkov, nu puteau fi realizate fără sprijinul securității sau armatei din țările respectiv și, bineînțeles, fără binecuvântarea lui Gorbaciov. La noi, din partea lui Postelnicu, Vlad, Milea sau Gușe nu putea veni o astfel de surpriză. Cât despre popor străinii spuneau că "mămăliga nu explodează".

Încă de la Malta și mai ales în urma întâlnirilor directe, Kohl- Gorbaciov, apoi Ceaușescu-Gorbaciov, se creează o forță comună împotriva dictatorului de la București. Varianta loviturii de stat fiind eliminată, realizatorii scenariilor au înțeles că trebuiau organizate revolte de tipul Valea Jiului 1977 sau Brașov 1987, care, extinse și în alte centre muncitorești, să provoace o acțiune represivă, violentă, deci, începutul unui război civil. Apoi, s-ar fi găsit o coadă de topor care să ceară intervenția Tratatului de la Varșovia pentru restabilirea unirii, ordinii, bineînțeles socialistă, și pentru schimbarea lui Ceaușescu și a clicii lui. Nu era respinsă nici ideea unei mișcări etnice de tipul celei petrecute în 1999 în Kosovo, dovedită prin încercarea nereușită din martie 1990 de la Târgu-Mureș. Chiar și președintele Bush avea să declare pe 24 decembrie la C.N.N.: "Statele Unite nu vor obiecta dacă Pactul de la Varșovia găsește necesar să intervină în România." Cu toții au neglijat însă capacitatea de răzvrătire a poporului român care, umilit, asuprit și înfometat de către sistemul ceaușist, mediatizat și compromis în spectacole de tip asiatic, era considerat ca fiind ușor de manipulat. Același lucru se credea și despre armata română.

Dacă planurile nu au reușit pe 13-14 decembrie la Iași, scânteia se va aprinde totuși la Timișoara pe 15 decembrie. Faptul că a fost ales un preot maghiar poate fi o dovadă a preferinței unora din organizatori sau pur și simplu o întâmplare, așa cum coada la pâine a unor femei a însemnat începutul Revoluției ruse în 1917. Cu atât mai mult este meritul timișorenilor și numai al lor în izbucnirea revoltei și apoi a revoluției. De la 30-40 de enoriași, s-a ajuns la câteva sute și a doua zi la mii de demonstranți. Aceasta era revolta spontană, populară, împotriva puterii, iar atunci când pe străzile Timișoarei au ieșit coloane de muncitori cerând demisia lui Ceaușescu, libertate și alegeri libere, revolta s-a transformat în revoluție, confirmată prin documentul citit din balconul Operei în ziua de 20 decembrie în numele Frontului Democrat Român. În orașul de pe Bega, în 20 decembrie, reușise Revoluția anticomunistă. Timișoara devenea, astfel, primul oraș liber al României. La Timișoara, partidul, armata, securitatea și miliția au tras în popor din ordinul direct al lui Ceaușescu, transmis pe 17 decembrie 1989. De la Timișoara, mișcările de revoltă s-au extins la Arad, Cluj, Lugoj, Caransebeș și Sibiu. Între 16-20 decembrie, în orașul Timișoara au căzut 75 de morți, 225 de persoane au fost rănite și 970 arestate. Datorită mișcării muncitorești, pe 20 decembrie 1989, la Timișoara, generalul Gușe retrage toate unitățile militare în cazărmi, aștepând desfășurarea evenimentelor de la București. Reîntors din Iran, Ceaușescu organizează pentru a doua zi la București, în Piața Palatului, un miting anti Timișoara. După spargerea mitingului, dovedit astăzi că a fost organizat, a urmat o revoltă spontană populară, la fel ca la Timișoara, și care devine dramatică în după-amiaza și noaptea lui 21 spre 22 decembrie.

Este ridicol să auzim pe unii vorbind de revoltă, lovitură de stat sau revoluție furată. Destul cu cei care lângă mormântul eroilor de la Mărășești au declarat că istoria nu ține de foame. Sau că acțiunile din decembrie au fost simple revolte. Și nu au avut timp să le studieze în zece ani.

La București, în 22 decembrie, după-amiaza, a apărut speranța că revolta se poate transforma în revoluție, că putem asista la căderea unui regim și nu este vorba doar de o schimbare a conducerii țării. Confirmarea avea să vină de la acei oameni minunați din Piața Palatului care au respins cu huiduieli pe cei care voiau să păstreze regimul și care încercau să le vorbească de pe terasa Comitetului Central. S-a strigat atunci: "Jos comunismul!", "Fără comuniști!" din sute de mii de piepturi românești. Vă asigur că a meritat să trăiesc astfel de momente. Ei au hotărât dărâmarea sistemului comunist în aceeași seară. Prin vocea domnului Ion Iliescu, Frontul Salvării Naționale a dat primul comunicat al revoluției, instituind democrația și afirmând victoria împotriva regimului comunist.

Din incultură și rea-voință, unii vorbesc de lovitură de stat. Au existat intervenții străine, au existat diversioniști și teroriști, tot așa cum a existat și războiul radio-electronic, ca diversiune făcută de o forță străină, dar autorul revoluției este doar poporul român care și-a ales singur soarta evitând o intervenție străină. Mulți specialiști nu s-au apropiat de cercetarea evenimentelor din decembrie 1989, considerând că e prea devreme, lipsind distanța în timp care dă perspectiva evenimentelor și permite aprecierea lor în lumina adevărului, departe de patimile și judecățile personale sau a intereselor politice. Sunt și alții care au considerat că această sarcină de judecată revine istoricilor, uitând că faptele cauzatoare de moarte cer sentințe, lauri sau osânde. Orice revoluție nu numai că schimbă o ordine social- politică, dar creează, după victorie, acel moment al entuziasmului exprimat mai ales prin violențe și execuții, care de fapt sunt rezultatul luptei pentru putere.

Faptul că revoluția învingătoare judecă pe învinși sau pe adversari fără cruțare și fără discernămând este un adevăr. Acest lucru nu s-a întâmplat la noi după Decembrie 1989. În afară de cei doi Ceaușescu, nimeni nu a fost judecat la noi după canoanele învingătorilor. Bolșevicul sovietic, călău al poporului român, Nicolski, a murit de moarte bună în cartierul și casa pe care a ocupat-o în vremurile lui de glorie.

Justiția română nu-și putea recâștiga prestigiul decât printr-un proces care să demonstreze că regretă faptul că timp de 43 de ani a fost o unealtă a partidului unic și că poartă pe conștiință zeci de mii de români nevinovați. În prag de mileniu, de lume nouă, această recunoaștere ar fi fost ca un proces al conștiințelor la care suntem cu toții datori cu atât mai mult ei.

Procesul de la Nürberg a creat un precedent în jurisprudența internațională: crima, răspunderea și pedeapsa colectivă, răspunderea inferiorilor la executarea ordinelor primite de la superiorii în grad, pedeapsa capitală pentru cei care au inspirat prin idei o crimă chiar dacă nu au fost implicați direct în ea. Dacă mă opresc doar aici o fac pentru că ar fi trebuit să avem o listă numeroasă cu cei care meritau să fie condamnați. Iar dacă nu s-a făcut acest lucru, atunci, după un proces răsunător, puteam să dăm o amnistie care să rămână un exemplu-excepție, alături de cel făcut de Franco în Spania în 1939 sau în America de Nord după războiul de secesiune. Multă vreme am fost convins că printr-o amnistie am fi putut afla din ordinul cui sau al cărui plan s-a deschis focul în 22 decembrie 1989, după-amiaza, împotriva revoluționarilor anticomuniști și a armatei trecute de partea acestora.

După revoluție, am creat o nouă societate în care am dat frâu liber tuturor defectelor instalate în societatea comunistă: corupția, abuzul de putere, proletcultismul, represiunea, nepotismul, traficul de influență, contrabanda, minciuna, la care am adăugat șomajul, îmbogățirea prin evaziune, șantajul, căpătuiala prin orice forme, făcând cadou profitorilor legi incomplete, mii de ordonanțe și, bineînțeles, armele oferite de libertatea democratică: presa scrisă, radioul și televiziunea.

În locul partidului unic, am adoptat mafia sub forma mai multor partide unice care se sprijină pe aceiași carieriști dornici de putere și căpătuire. Unii turnători au devenit politicieni iar foștii politruci s-au transformat în moraliști publici. Pe un teren atât de prielnic, firește, au apărut și mafioții străini.

În încheiere, vreau să aduc un omagiu tuturor celor care au acționat în stradă împotriva dictaturii comunist-ceaușiste și să vă rog pe dumneavoastră, doamnelor și domnilor parlamentari, să fiți conștienți de obligația morală pe care o avem față de cei căzuți în revoluție, dar și pentru cei care au supraviețuit. Nu uitați că ei au luptat pentru țara în care trăiți voi astăzi.

Trăiască spiritul Revoluției române din 1989!

Trăiască România!

(Aplauze)

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulțumesc, domnule senator.

Din partea grupurilor parlamentare ale P.R.M. dau cuvântul domnului deputat Dorin Lazăr Maior.

Domnul Dorin Lazăr Maior:

Domnule președinte,

Onorat prezidiu,

Doamnelor și domnilor parlamentari,

Stimați invitați,

Schimbarea radicală a regimului politic comunist din decembrie 1989 demonstrează, fără echivoc, că definirea acestui fenomen prin expresii incompatibile de genul: "lovitură de stat", "revoltă populară" sau, uneori, mai cinic, chiar "evenimentele din decembrie", nu este reprezentativă decât ca exemplu de noțiuni artificial create în laboratoarele unor grupuri de interese, îmbătrânite fie în conservatorism sau nostalgia trecutului, fie pur și simplu antinaționale.

Revoluția din decembrie 1989 nu a fost nocivă poporului român, cum au încercat să implementeze în conștiințele tuturor niște dubioase figuri contemporane, în diferitele lor teze prezentate pompos drept analize politice. Și aceasta pentru că revoluția a renăscut speranțele tuturor și a întărit convingerea lumii întregi că suntem un popor curajos, menit a-și construi un viitor demn, în mijlocul unei Europe democrate.

Revoluția română din decembrie 1989 nu a aparținut unui grup elitist și nici unei minorități, de orice tip ar fi fost aceasta, Revoluția fiind înfăptuită chiar de poporul român, adică de cei 22 de milioane de cetățeni.

Revoluția s-a împlinit ca act istoric ireversibil, în acordul general al tuturor românilor, într-o solidaritate ce a transpus acelor momente tragice unanimitatea năzuințelor de libertate, hotărârea unei națiuni de a-și îndeplini astfel destinul.

Din păcate, însă, următoarele momente ce i-au urmat au fost consacrate în exclusivitate luptelor politice pentru putere, grupurilor de interese aflate în faza de așteptare sau pregătite poate din timp pentru a acționa în astfel de situații, momente consacrate profitorilor și oportuniștilor. Și în timp ce sângele generației tinere, sacrificate pe baricadele lui decembrie 1989, înroșea caldarâmul străzilor, alții se îngrămădeau să negocieze portofolii și dregătorii, constituiau guverne, pregătindu-se asiduu în meseria de viitori conducători.

"Morții nu vă lasă!", am strigat cu toții deseori în primele luni, mai mult ca un remember a celor petrecute atunci, dar și ca mesaj stimulativ pentru cei aflați la putere în fragila democrație de la începutul tranziției noastre spre mai bine.

Că a fost sau nu confiscată revoluția, numai istoricii viitorului vor putea să formuleze un răspuns coerent. Însă trebuie amintit, pentru generațiile ce vin din urmă, că în acești 11 ani nu noi, revoluționarii, am condus țara, nu noi suntem responsabili de situația dezastruoasă în care ne regăsim cu toții.

În decembrie 1989, nemulțumirile noastre acute au generat schimbarea radicală a sistemului politic, pentru ca astăzi, alte nemulțumiri, la fel de întemeiate, să oblige în mod constant politicienii aflați la putere, în sensul implicării acestora mai activ în vederea reconstrucției națiunii, și nu demolării ei. Pentru că Revoluția, nu numai prin consecințele sale ulterioare, dar și prin rezultatele imediat obținute, nu poate fi negată.

S-au șters definitiv noțiuni ca "partid unic", "poliție politică", "cenzură", renăscând în mod exploziv libertatea presei și cea individuală, dreptul la opinie, dreptul la asociere și pluripartidismul. S-au pus, astfel, bazele unei reale competiții politice care, departe de a fi perfectă, a oferit în două rânduri consecutiv dovada elocventă a sistemului nostru democratic- alternanța la putere.

Regretabil, însă, generația tânără de atunci, curajoasă și elogiată până la extrem în acele momente de după, este astăzi ignorată și tratată cu dezinteres sau iresponsabilitate. Răniții și luptătorii cu merite deosebite, copii-simbol ai Revoluției române, sunt izolați cu nepăsare, departe de orice angajament politic. Astfel, revoluționarii din decembrie 1989 și-au pierdut rând pe rând toate drepturile emise prin Legea nr. 42, menită să le acorde simbolic doar un pic din recunoștința absolut firească de care trebuiau să se bucure. Urmașii de eroi-martiri, mutilații și orfanii Revoluției au ajuns astăzi mai săraci decât în decembrie 1989, aflându-se la limita dintre supraviețuire și mizeria cea mai neagră, uitați permanent de guverne compuse în mod majoritar din profitori ai eroismului lor.

Și pentru ca nedreptatea să fie mai cumplită le-a fost refuzată chiar și banala eliberare a unor brevete, act politic deosebit de însemnat, ce ar fi confirmat în mod oficial realitatea, și anume că în urmă cu 11 ani în România a avut loc singura Revoluție anticomunistă și sângeroasă din est.

Urmare a acestui comportament bizar s-au perimat în timp toate noțiunile legate de Revoluție: adevărul din decembrie 1989, vinovații de atunci, chiar și întrebările legitime ale participanților.

Doamnelor și domnilor,

Dacă astăzi, la 11 ani de la marea victorie, noi, revoluționarii din UNORD, avem ocazia ca din Parlamentul României să ne adresăm atât dumneavoastră, cât și națiunii române, este meritul Partidului România Mare și a liderului său, domnul senator Corneliu Vadim Tudor, care ne-au promovat pe listele parlamentare și ai căror reprezentanți suntem.

Acest aspect evidențiază în modul cel mai clar că nu pot fi etichetați drept extremiști sau comuniști membrii unui partid puternic și parlamentar ce înglobează în rândurile sale o parte din anticomuniștii internaționali, și anume revoluționarii din decembrie 1989.

În acest sens, se regăsesc în rândurile Partidului România Mare câteva zeci de consilieri municipali și județeni, un senator și cinci deputați proveniți din rândul revoluționarilor.

Nerecunoașterea acestei realizări denotă din partea criticilor noștri superficialitate sau rea-credință, subliniind încă o dată că supraviețuitorii baricadelor rămân pentru politicieni un subiect în același stadiu declarativ al demagogiei ieftine.

În acest sens, nu pot încheia decât amintindu-vă că spre deosebire de aceia care doar o dată pe an, în fiecare decembrie, își reclamă teatral recunoștința vizavi de eroii Revoluției, noi, revoluționarii din UNORD, vom fi întotdeauna aceiași, neschimbați, ca în decembrie 1989.

Vă mulțumesc, urându-vă sărbători fericite și la mulți ani! (Aplauze).

Domnul Valer Dorneanu:

Mulțumim domnului deputat Dorin Lazăr Maior și îl invităm la microfon, din partea Grupurilor parlamentare ale Partidului Democrat, pe domnul deputat Romeo Raicu.

Domnul Romeo-Marius Raicu:

Domnilor președinți,

Stimați colegi și invitați,

Frați revoluționari,

Aniversăm 11 ani de la cel mai important moment din istoria României de la Unirea din 1 Decembrie 1918, moment ce a schimbat decisiv și ireversibil sensul istoriei noastre naționale, și anume Revoluția Română din decembrie 1989.

A început la Timișoara pe 16 decembrie 1989. În 17 decembrie s-au tras primele focuri de armă și au apărut primii morți și răniți.

În 20 decembrie 1989 Timișoara s-a proclamat primul oraș liber de dictatură, iar în Piața Operei s-a strigat: "Azi în Timișoara, mâine în toată țara! Veniți, veniți cu noi! Jos comunismul!".

În 21 decembrie 1989, începând cu ora 12,30 m-am aflat în fața Hotelului Intercontinental, alături de zecile de tineri care, într-o îndepărtare bruscă și totală de ceea ce caracterizase România ultimilor 45 de ani - frică, lașitate, oportunism sau credința oarbă într-un sistem găunos și urât, cum era comunismul, au scris una dintre cele mai frumoase pagini de eroism din istoria României, așa cum am mai spus, singura în ultimii 70 de ani.

Acolo, cu sufletele oferite în palmă, venind spre sacrificiul suprem, pe o baricadă însângerată, desprinsă dintr-o lecție despre Revoluția franceză, sub asediul blindatelor și trupelor speciale, udați, bătuți, împușcați, mutilați sau arestați, am reușit ceea ce nimeni nu mai credea: ruperea pentru totdeauna a lanțurilor sclaviei, reaprinderea speranței pentru o viață mai bună, reîntoarcerea României în marea casă a democrațiilor europene.

În acea seară de 21 am citit de pe parking, la Inter, o proclamație către țară, care reprezenta cererile noastre, preluate a doua zi și în Platforma-Program a CFSN-ului: demisia lui Ceaușescu, demisia Guvernului condus de Dăscălescu, pluripartidism, alegeri libere, respectarea Cartei Drepturilor Omului, arestarea și judecarea celor vinovați pentru genocid, desființarea securității, desființarea Partidului Comunist Român, abrogarea Constituției comuniste.

După miezul nopții am fost împrăștiați cu tancurile. Sângele de pe carosabil a fost spălat cu apă. Frații noștri arestați au fost duși la Jilava, unde au fost torturați, eram speriați, știam că pentru noi nu va mai exista un mâine, credeam că vom rămâne o pagină de istorie nescrisă, alături de 1977 - Valea Jiului, 1987 - Brașov și alte momente din istoria nescrisă a poporului român.

Dar o forță necunoscută și divină ne-a adus a doua zi înapoi, unde, în fruntea sutelor de mii de muncitori revoltați de uciderea copiilor, prietenilor, colegilor, vecinilor sau concetățenilor lor în noaptea precedentă, sprijiniți de armata trecută de partea poporului, am pătruns în clădirea fostului Comitet Central, proclamând din balcon, prin vocea lui Petre Roman, sfârșitul dictaturii.

21 decembrie 1989 - 21 decembrie 2000 - 11 ani care nu au reușit să șteargă nimic din amintirile pe care le purtăm în suflet noi și care au făcut ca uitarea să se aștearnă în mințile majorității. Și această sală, care poate ar fi trebuit să fie plină, este o dovadă despre ceea ce cred mulți despre Revoluție. Cu toate că semințele semănate în acele nopți, udate cu sângele nostru, au rodit, procesul de democratizare al României este ireversibil, chiar dacă mai sunt minți bolnave, nostalgice după vechiul sistem, adică: faliment economic, social, politic și cultural, lipsuri alimentare, penurie la încălzire și electricitate, standard de viață foarte scăzut, distrugerea satelor românești, teroarea, frica de a-ți rosti gândurile cu voce tare, securitatea, miliția, managerii proveniți din strungarii cu "Ștefan Gheorghiu" și toate nenorocirile "epocii lumină".

Eu nu regret nimic din toate acestea! Ducă-se în pustii! A fost Revoluție, și nu lovitură de stat! Revoluția a făcut-o poporul și este a lui! Revoluția a fost anticomunistă, Revoluția a însemnat lupta pentru libertate, dreptate, demnitate! (Aplauze.)

În emisiunea de la televizor, cu candidații pentru Președinție, a fost o întrebare: ce înseamnă demnitate? Eu cred că demnitate înseamnă curajul de a-ți da viața pentru poporul tău.

Plângem morții și răniții Timișoarei. Ne gândim cu pioasă recunoștință la morții, răniții și luptătorii Bucureștiului din noaptea de 21, le mulțumim și îi omagiem pe toți cei care au fost în stradă în acele zile și au luptat pentru victoria Revoluției. Noi, cei care am fost atunci în primele rânduri, credem și astăzi în idealurile Revoluției.

Partidul Democrat este partidul celor care au fost în primele rânduri ale Revoluției: Petrișor Morar, Petre Roman, Romeo Raicu, Bogdan Niculescu-Duvăz, Radu Szilagy, Nicolae Dide, Alexandru Sassu, Bogdar Teodoriu, Marin Nicolae și mulți alții. Partidul Democrat este format din aripa reformatoare din FSN și Frontul Democratic Român, înființat în 20 decembrie 1989 la Timișoara. Partidul Democrat este un partid tânăr și modern, care va continua lupta pentru atingerea tuturor idealurilor Revoluției.

Bilanțul confruntărilor care au avut loc în zilele Revoluției indică 1.104 morți și 3.321 de răniți. Să nu uităm niciodată Revoluția și pe eroii săi! Să nu uităm niciodată că fiecare din cei care am fost acolo puteam să fim un nume pe o piatră, dacă aveam noroc, pentru că alții nu au avut noroc și poartă și acum în corp gloanțele ucigașe și au rămas infirmi, și au rămas în cărucioare: Ingrid, Mugur, Dan, care stau la porțile Secretariatului pentru revoluționari și nu sunt ajutați cu nimic; care, cu toate că există o Lege nr.42, își cumpără medicamente din banii lor; care, cu toate că ar trebui să fie operați, au rămas în cărucioare și nimeni nu-i ajută.

Iar pe cei care ne blamează, îi invit în Cimitirul Eroilor, să citească numele de pe cruci, privind în ochi, în poze, acei copii care au murit și pentru ei și să ne înțeleagă când cerem adevărul, adevărul despre morții Timișoarei, adevărul despre cine a tras în 21 și mai ales adevărul despre cine a tras în noi după 22.

Să nu uităm niciodată cuvintele Papei Ioan Paul al II-lea, rostite în Piața San Pietro în acel decembrie însângerat: "Și în semn cu totul aparte binecuvântează, Dumnezeule, nobilul pământ al României, care sărbătorește acest Crăciun, în durere, pentru atâtea vieți tragic pierdute și în bucuria de a fi aflat drumul libertății. Doamne ajută!" (Aplauze.)

Domnul Valer Dorneanu:

Mulțumim domnului deputat Romeo Raicu și îl invit la microfon, din partea Grupurilor parlamentare ale PNL, pe domnul senator Ioan Păun Otiman.

Domnul Ioan Păun Otiman:

Domnule președinte al României,

Domnilor președinți ai Senatului și Camerei Deputaților,

Domnule prim-ministru desemnat,

Doamnelor și domnilor deputați și senatori,

Distins auditoriu,

Stimați cetățeni ai României,

Pentru timișoreni, în numele cărora vorbesc azi, readucerea în memorie, în fiecare an, a momentelor de revoltă și speranță, de teroare și înălțare, a zilelor de groază și sublim, constituie un suprem omagiu pe care îl putem oferi celor care s-au jertfit pentru libertatea noastră.

Cei care au trăit în Timișoara, la tensiune maximă, acea săptămână de foc din decmbrie 1989, când ne-am aflat singuri în luptă cu dictatura comunistă, începând cu primele făclii ale revoltei ce începeau a se aprinde în ziua de 15 decembrie și continuând cu arderea din ce în ce mai intensă a flăcării Revoluției, își amintesc cu aceeași tărie cât de mult am așteptat să vină ziua ridicării la luptă a Bucureștiului.

Numai cine nu a fost în ziua de 20 decembrie, împreună cu cei peste 150.000 de locuitori ai Timișoarei, practic jumătate din acest oraș, în Piața Operei, nu poate realiza măreția fără egal a acestui moment unic din viața timișorenilor, când s-a decretat: "Am câștigat libertatea noastră!".

Retrăim și acum teribila seară de 21 decembrie, când în Piața Operei, devenită Piața Revoluției, a Timișoarei, sub gloanțe, se scanda: "Bucureșteni, treziți-vă!".

Doamnelor și domnilor,

Privind retrospectiv, prin prisma solidarității supreme a României, și cred că unica zi de solidaritate supremă, din ziua de 22 decembrie 1989, apreciem că în acest timp de peste un deceniu multe s-au schimbat în bine în țara noastră, dar, totodată, multe, prea multe aspirații ale oamenilor din Revoluție nu s-au împlinit.

Toate neîmplinirile, datorate inconsecvențelor și incoerențelor politicilor succesive din 1990 și până în prezent, de care, într-un fel sau altul, toți cei care ne aflăm sau ne-am aflat în aula Parlamentului, în banca Guvernului și la Președinție, suntem responsabili de apariția unor atitudini de recrudescență comunistă, de uitare a negurei, frigului, foametei, distrugerii satului și a ființei naționale, a mizeriei umane a anilor dinainte de decembrie 1989.

Iată de ce, doamnelor și domnilor deputați și senatori, domnilor miniștri de azi și de mâine, a specula acum, după peste 10 ani de la Revoluție, gradul de sărăcie și mizerie a populației, este o crasă imoralitate politică. Este momentul, domnilor colegi, să înțelegem că aspirațiile spre mai bine, spre libertate și bunăstare a oamenilor nu pot fi suplinite cu vorbe.

În decembrie 1989 s-au împlinit fapte mărețe, istorice, dar care nu au fost acoperite de clasa politică cu fapte pe măsura așteptărilor semenilor noștri.

Este momentul ca azi, când pășim într-un nou mandat, să cinstim prin fapte memoria eroilor din Timișoara și din toată țara și să răsplătim prin mai binele de mâine aspirațiile concetățenilor noștri.

Acum, când așteptăm marea sărbătoare a nașterii Mântuitorului nostru, Isus Cristos, acum, când trecem în primul an al unui nou secol și mileniu, vă rog să-mi permiteți ca în numele Partidului Național Liberal, creatorul României moderne, și sperăm al României viitoare și în numele meu personal, doamnelor și domnilor, să-mi permiteți să transmit tuturor cetățenilor României, precum și dumneavoastră, sănătate, fericire, multe și frumoase împliniri, spor în toate. Sărbători fericite! La mulți ani! Dumnezeu să ocrotească România! (Aplauze.)

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulțumimi, domnule senator.

Din partea Grupurilor parlamentare ale UDMR-ului ia cuvântul domnul deputat Szilágy Szolt.

Domnul Szilágyi Zsolt:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Aniversarea a 11 ani de la Revoluția din Timișoara și a evenimentelor din București ne oferă prilejul de a încerca să rememorăm ce au însemnat acele zile.

Revoluția a început mai înainte de 15 decembrie 1989. A început în Valea Jiului în 1977, în Brașov în 1987 și cu spargerea zidului tăcerii la Timișoara, în 1989. În acel an, preotul reformat Tokes Laszlo și grupul care îl susținea au învins frica, ridicându-și vocea împotriva celui mai cumplit regim dictatorial din Europa Centrală și de Est.

Ca student la Timișoara am avut ocazia să particip personal la frământările acestui grup, când Securitatea, încercând să-l izoleze pe Tokes Laszlo, prin toate metodele posibile, a recurs la intimidarea și șantajarea grupului format din enoriași reformați, studenții din grupul de teatru "Thalia", și a tututor care au învins frica din sufletul lor și l-au susținut pe cel care a avut curajul să protesteze public împotriva regimului și a planurilor diabolice, cu adevărat orwell-iene, ce vizau, printre altele, demolarea satelor.

Aici începe Revoluția, când frica este învinsă. Revoluția începe în sufletul și în mintea noastră, cei care s-au strâns în fața Bisericii Reformate, în Piața Maria din Timișoara, pe 15 și 16 decembrie, români, maghiari și alte nații din Banat, și au învins frica. A trăi în libertate înseamnă să nu-ți fie frică. A fi democrat înseamnă să-ți asumi această libertate, cu toate posibilitățile și toate responsabilitățile care derivă din ea.

Trăim, oare, în libertate? O întrebare la care fiecare dintre noi caută răspunsul de 11 ani. A dispărut frica din societatea noastră sau nu? Oare avem sau nu curajul să ne învingem frica și să creăm, pentru cei ce ne-au ales, o societate în care frica să nu mai existe.

Frica dispare când avem curajul să privim în viitor. Avem, oare, curajul să ne confruntăm și cu trecutul? Avem curajul să întrebăm cine se face vinovat de uciderea copiilor noștri în decembrie 1989, în special după 22 decembrie? Moartea lor este o promisiune și o obligație.

Trebuie să avem curajul să întrebăm. Avem curajul să întrebăm cine se face responsabil de mineriade? Avem curajul să întrebăm cine este responsabil de organizarea și executarea evenimentelor sângeroase din martie 1990 de la Târgu-Mureș? Avem curajul să întrebăm cum se face că, pe lângă martirii Revoluției, au primit certificate de revoluționar și unii care au fost de cealaltă parte a baricadei și au tras în demonstranți? Avem curajul să întrebăm ce interese servesc cei care, fiind și acum activi, sunt protejați chiar și în fața Colegiului Național de Studiere a Arhivelor fostei Securități?

Cu toții am sperat că vom trăi în libertate, fără frică. Am sperat într-o viață mai bună, în care să nu trăim în frica zilei de mâine, într-o societate în care tinerii nu se mai gândesc cum să emigreze.

Bătrânii noștri primesc pensia pe care o merită după o muncă de o viață. Am fost idealiști, am fost naivi? Noi, maghiarii din România, am sperat că se termină politica de asimilare forțată, dusă de decenii. Am sperat că ne vom recăpăta instituțiile și bunurile confiscate, am sperat că bisericile noastre vor beneficia de egalitate deplină cu celelalte culte. Am sperat că limba noastră nu va mai fi considerată o limbă de mâna a doua aici, pe pământul nostru natal. Am sperat că Transilvania, spațiul complementar al națiunilor, culturilor și bisericilor existente în acestă regiune, va redeveni modelul parteneriatului între aceste entități. Am sperat, în sfârșit, că maghiarii din România, comunitatea maghiară, ca și celelalte minorități naționale și etnice, prin crearea cadrului legal al autoadministrării, vor fi lăsate să contribuie, prin specificul lor, la îmbogățirea peisajului uman al țării. Ne punem și noi întrebarea: am fost idealiști? Am fost naivi? Ne putem, oare, întreba fără frică? Putem, oare, să spunem: "Nu mai avem motive să ne fie frică!".

După un vot la care mulți s-au prezentat de frică, și nu ghidați de o convingere pozitivă, putem, oare, să spunem că trăim, într-adevăr, în libertate?

Avem curajul să ne întrebăm ce a însemnat Revoluția? Pentru unii, poate un prilej de îmbogățire rapidă și menținere a sistemului de pradă sau o șansă de a-și ascunde trecutul; pentru alții, o șansă de a beneficia de un venit cinstit, din munca zilnică, iar pentru alții o șansă ca în sfâșit să părăsească țara. Avem curajul să încheiem bilanțul trecutului?

Ne place să spunem că în decembrie 1989, comunismul a murit. Oare decedatul a fost înmormântat? Sau mentalitatea creată de acel sistem mai persistă în societatea românească?

Revoluția se va termina doar atunci când frica va dispare din fiecare dintre noi.

Revoluția va învinge doar atunci când ne vom împăca cu trecutul, când vom avea curajul să aflăm adevărul despre evenimentele tragice ale ultimilor 10 ani, când vom îndrăzni să răspundem la aceste întrebări.

Vă mulțumesc pentru atenție și vă doresc sărbători fericite! (Adresează câteva urări tradiționale în limba maghiară.)

Mulțumesc. (Aplauze).

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulțumim, domnule deputat, și permiteți-mi să dau cuvântul domnului deputat Varujan Pambuccian, din partea Grupului parlamentar al minorităților naționale.

Domnul Varujan Pambuccian:

Domnule Președinte al României,

Domnilor președinți ai Senatului și Camerei Deputaților,

Stimați colegi,

În fiecare an, în această perioadă, vorbim despre ce a însemnat Revoluția română din decembrie și ce nu am reușit să realizăm din ceea ce ne propuneam atunci. Pentru că sunt ultimul, am să încerc să vorbesc într-un ton optimist, să vedem și ce am reușit să realizăm datorită acestei revoluții, pentru că, altfel, ar trebui să ne gândim în continuu că revoluția a însemnat pentru noi înfrângere, ceea ce nu este adevărat.

Revoluția a însemnat o victorie și, în același timp, sfârșitul unui război între două sisteme. A fost un război între un sistem care a promovat o economie sănătoasă și libertățile și drepturile fundamentale ale omului, împotriva unui sistem care a promovat o economie aberantă și aproape interzicerea totală a acestor drepturi și libertăți fundamentale.

Faptul că acest război s-a încheiat prin victoria drepturilor și libertăților fundamentale ale omului și a unor principii economice sănătoase, pe care ni le însușim acum cu toții, cred că înseamnă o victorie. Faptul că democrația, în România, s-a instaurat și că, iată, asistăm la două schimbări de putere politică succesive într-un mod cât se poate de normal, prin alegeri libere, cred că înseamnă o victorie. Faptul că economia românească, așa lent, greu, cu foarte multe șmecherii inerente unei perioade de tranziție, merge către direcția unei economii concurențiale, naturale, cred că înseamnă o victorie.

Faptul că drepturile și libertățile omului, pentru care grupul nostru parlamentar este chemat în Parlament să le apere, încep să fie din ce în ce mai bine conturate, cred că este o victorie. Faptul că minoritatea în numele căreia am fost trimis în Parlament și alte minorități de aceeași dimensiune riscau să-și piardă aproape complet identitatea națională și că apariția acestei revoluții ne-a făcut să revenim la matca acestei identități cred că este o victorie. Și cred că această victorie o datorăm, în mod fundamental, nu atât faptului că un sistem economic și politic aberant a pierdut, ci acelor oameni care au știut să iasă în stradă și să vorbească în numele acestor principii. (Aplauze.)

Cred că această datorie a noastră de astăzi este să nu îi uităm, să nu uităm că suntem aici datorită lor! Să nu uităm că le datorăm ceva din gândurile pe care le-au avut în momente în care, poate, multora dintre noi le-a fost teamă să fie acolo. Și să nu uităm că ceea ce gândeam cu toții atunci, cu naivitățile și cu micile lucruri mai mult sau mai puțin penibile din acel moment, lucrurile acelea foarte curate în care credeam cu toții atunci trebuie să fie cele care să ne ghideze în continuare. Cred că acesta trebuie să fie un moment de bucurie, pentru că, iată, este al unsprezecelea an al nostru de libertate! Vă mulțumesc. (Aplauze.)

Domnul Valer Dorneanu:

Mulțumesc, domnule deputat, pentru această frumoasă încheiere a dezbaterilor din partea grupurilor parlamentare.

Permiteți-mi ca, în final, să îi dau cuvântul Președintelui României, domnul Ion Iliescu. (Aplauze.)

Domnul Ion Iliescu:

Domnilor președinți ai Senatului și Camerei Deputaților,

Doamnelor și domnilor senatori și deputați,

Dragi prieteni din zilele și nopțile Revoluției din decembrie,

Onorată asistență,

Am răspuns cu plăcere invitației de a participa și a lua cuvântul la această sesiune solemnă a Parlamentului nou ales al României, dedicată împlinirii a 11 ani de la Revoluția din decembrie 1989. Este un moment aniversar și, în același timp, omagial, comemorativ.

Într-adevăr, întorcându-ne cu ochii minții și ai inimii exact cu 11 ani în urmă, avem în față întreaga imagine a țării și, mai ales, a stării sale de spirit din acea săptămână de foc, în care s-au concentrat, cu o intensitate copleșitoare, mișcările de protest și revoltele populare, declanșate la început la Timișoara și desăvârșite la București, pe 22 decembrie, prin victoria Revoluției române. Nu fac neapărat istorie prin ceea ce afirm, ci vreau doar să subliniez ceea ce istoricii au arătat cu privire la fenomenul politic și social cel mai percutant al celei de a doua jumătăți de secol, și anume dramatica moarte a socialismului de stat din această parte de lume, inclusiv "sângeroasa sa agonie de la București", cum se exprima un renumit politolog american.

Ca fenomen complex și obiectiv, Revoluția română se integrează acestei mișcări generale, de redeșteptare la viață, la demnitate și libertate a popoarelor satelizate unei doctrine și ideologii totalitare sufocante, pentru ca, deschizând seria transformărilor fundamentale din economie și societate, să ne racordăm la pulsul general al lumii și la evoluția ei democratică. În asemenea termeni de judecată dreaptă, obiectivă se cuvine, deci, să apreciem și să aniversăm evenimentul crucial, care ne-a marcat decisiv istoria și viața. Revoluția română a fost modul concret, direct și radical de a se exprima, nu al unui grup sau altuia, al unei singure categorii sociale sau profesionale, ci al celor mai mulți dintre români. Revoluția, poporul a înfăptuit-o, ea este a lui! Ea poartă în permanență o valoare de simbol național!

Se cuvine, însă, să nu uităm niciodată că dramaticele încleștări din acele zile și nopți de decembrie au căzut și nenumărate victime, au fost secerate vieți, au fost mutilate destine, a curs sânge de eroi și martiri. Să aducem omagiul nostru cinstit și profund tuturor acelora care s-au jertfit pentru cauza revoluției, tuturor celor care au participat activ la înlăturarea dictaturii.

Să ne îndreptăm gândurile și sentimentele de recunoștință către cetățenii Timișoarei, orașul în care s-a declanșat revolta populară și care a rezistat timp de o săptămână la încercările de reprimare din partea puterii, proclamându-se oraș liber în ziua de 20 decembrie. Să dăm, de asemenea, tributul de recunoștință populației Bucureștiului, care, prin manifestările de amploare din 21 și 22 decembrie, a determinat fuga precipitată a dictatorului. Să ne îndreptăm gândurile către eroii întregii Românii, prin curajul și jertfa cărora ne-am câștigat libertatea și demnitatea.

Să acordăm prețuirea noastră Armatei române, care, după o perioadă de confuzie, explicabilă de altfel, a fraternizat cu populația și a devenit factorul decisiv al victoriei. Spre meritul și cinstea ei, ca parte esențială a națiunii și pion de bază al coeziunii naționale, armata nu s-a lăsat antrenată în provocări și diversiuni, rolul ei fiind unul cu precădere pozitiv. Și este timpul să-l apreciem ca atare, să nu lăsăm să cadă asupra ei suspiciuni ori să i se aplice unele încadrări juridice nemeritate ori alte tratamente umilitoare. Acest lucru este valabil, în principiu, și pentru imaginea de ansamblu a revoluției și pentru luptători, pentru revoluționari, pentru populație. (Aplauze.)

Subliniez aceasta întrucât deformarea adevărurilor cu privire la revoluție și a adevărului însuși care este revoluția a constituit o bună bucată de vreme apanajul celor care, probabil, tocmai au absentat de la un asemenea crucial eveniment ori și-au făcut calcule de profit politic și social de pe urma lui. Trebuie să spun că nicăieri în lume un asemenea fenomen, cu determinări complexe și obiective, cum este revoluția, nu a mai fost abordat în termeni discriminatori, de desconsiderare ori supus unui tratament fals justițiar.

Desigur, rămâne pentru noi toți un motiv de maximă amărăciune pierderea de vieți omenești, ca urmare nu numai a acțiunii de reprimare din zilele de 16-21 decembrie, dar și ca urmare a diversiunilor declanșate în seara de 22 decembrie. Și faptul că nu avem încă un răspuns complet asupra modului în care a fost declanșată și de către cine această diversiune.

Încercarea, însă, de a o pune pe seama celor care și-au asumat răspunderile maxime în acele zile și care au fost în prima linie a confruntărilor sângeroase de atunci este o veritabilă provocare politică! Ca unul care, asemenea multora dintre cei prezenți sau nu la această solemnitate, am participat direct la evenimente și am deținut un anume rol, am respins și resping categoric astfel de judecăți, pe care nu le socotesc altceva decât ca pe o încercare de fraudare a istoriei, a adevărului cu privire la valoarea și forța idealurilor revoluției și, nu în ultimul rând, ca o tentativă de împiedicare a împlinirii lor!

Să nu uităm că ceea ce i-a unit pe luptători în revoluție au fost voința de schimbare din temelii a țării, credința în idealurile de libertate și dreptate, speranța de a trăi mai demn și mai bine. În expresia celor 10 puncte ale Comunicatului către țară al Consiliului Frontului Salvării Naționale din noaptea de 22 decembrie 1989, aceste idealuri reprezentau și resorturile unei noi coeziuni naționale și sociale. În virtutea acestora, s-au pus bazele statului de drept, democratic, a fost declanșat procesul reformelor structurale din economie și societate, s-a înaintat, cu prețul multor căutări și dificultăți, pe calea care să ne asigure accesul în lumea valorilor moderne ale democrației, ale progresului economic și social contemporan.

Nu trebuie să uităm, totodată, că obiectivele și idealurile revoluției cer să fie în permanență susținute și apărate, că, așa cum a arătat experiența anilor din urmă, ele pot fi deturnate de la sensul și rostul lor esențial, făcându-se jocul unor politici străine interesului național și intereselor marii majorități a populației. Consider de datoria mea să subliniez faptul că ori de câte ori interesul național a fost convertit în politicianism, la jocul de interese al guvernanților, tot de atâtea ori au fost afectate valorile democrației și ale progresului, iar în societate s-au acumulat sărăcie, jaf și corupție, a fost barată calea dezvoltării. Istoria noastră, inclusiv cea postrevoluționară, aduce suficiente dovezi în acest sens.

Deteriorarea prin actul guvernării a interesului național, ca și exacerbarea ideii naționale prin acțiuni demagogice, înșelătoare, dublate de ruinarea economică și disoluția autorității statului, au avut și au ca efect confuzii grave la nivelul percepției publice, fiind atacată însăși fibra morală a poporului și tonusul său vital. Nu pentru sărăcie, nu pentru umilință sau jaf și corupție s-a murit în revoluție, ci pentru o viață demnă, normală, pentru o societate cu adevărat democratică și un viitor care să aducă într-adevăr prosperitatea. Ca act fondator al unei noi Românii, revoluția a fost un act al responsabilității supreme. Cauzele și sentimentele acestei responsabilități trebuie să ne domine pe toți.

Șansele unui viitor mai bun și mai drept, pe care le datorăm revoluției, capătă substanță și forță de împlinire numai printr-o permanentă angajare în prezent. Nu avem voie să risipim aceste șanse ori să le transferăm unor jocuri de interese, care secătuiesc țara și deturnează sensul competiției pentru viitor.

Dacă, așa cum am mai avut prilejul să arăt, o revoluție schimbă radical sistemul politic și social și consacră ireversibilitatea schimbărilor fundamentale din societate, este de la sine înțeles că ea nu rezolvă de la bun început și în mod definitiv toate problemele. Ea deschide calea evoluției și asigură premisele soluționării lor. Rămâne de datoria oamenilor, a factorilor de decizie politică, a guvernelor să urmărească în mod cinstit și responsabil prioritățile și eficiența obiectivelor ei fundamentale, în scopul binelui general. Azi, este necesar să recunoaștem că izbânda istorică a Revoluției din decembrie 1989 trebuie completată cu o izbândă similară, care se referă la combaterea sărăciei, ieșirea țării din criză, la redresarea economică și socială, într-un cuvînt, la relansarea viitorului.

În mesajul meu, rostit ieri în Parlamentul nou ales al României, cu prilejul depunerii jurământului de credință, am reiterat câteva din prioritățile de maximă importanță ale noii etape în care intrăm, ele fiind, de altfel, și principalele priorități ale românilor. Mesajul meu cu prilejul împlinirii a 11 ani de la Revoluția din decembrie 1989 este, de aceea, unul de încredere și de speranță.

Evenimentul politic cel mai important al anului 2000, alegerile parlamentare și prezidențiale, a dat o nouă configurație factorilor de putere și acțiunii acestora. Vrem ca alternanța la putere care s-a produs să însemne, practic, o alternanță spre binele țării, spre binele general.

Începe un timp, esențialmente, al reconstrucției și trebuie să ne mișcăm repede, să acționăm solidar, avem de recuperat multe pierderi și decalaje, avem de pus în operă programe și măsuri, care să ducă la consolidarea democrației, la accelerarea proceselor de reformă și relansare a creșterii economice, pentru realizarea unei economii de piață funcționale și ridicarea standardelor de viață ale populației. Avem de organizat și pus pe temelii de siguranță și stabilitate întregul proces evolutiv.

Mă adresez cu încredere și speranță forțelor active, creatoare ale țării, forțelor politice și cetățenilor, cu chemarea ca printr-un efort național de voință, responsabilitate și profesionalism să dăm viață tuturor acestor deziderate, de împlinirea cărora depinde soarta fiecăruia dintre noi. Este vremea faptelor, pe care să le probăm cu competență, cu dăruire, cu seriozitate. Numai astfel vom cinsti cum se cuvine valorile și idealurile revoluției, numai astfel vom putea răspunde cerințelor și exigențelor integrării noastre în lumea valorilor europene și euroatlantice. Să credem în schimbarea în bine a României și să contribuim cu toții la înfăptuirea ei!

Fiind în ajunul sărbătorilor de iarnă și a anului nou, permiteți-mi să vă urez Sărbători fericite! și tradiționalul La mulți ani cu sănătate! (Aplauze.)

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulțumim foarte sincer, domnule Președinte al României, și vă dorim, la rându-ne, La mulți ani și mult succes în activitatea dumneavoastră!

Aș dori să mulțumesc tuturor parlamentarilor și invitaților pentru atmosfera solemnă în care s-a desfășurat această ședință, de cinstire adevărată a revoluției și a revoluționarilor. De asemenea, vă rog să-mi permiteți să adresez mulțumiri distincte reprezentanților organizațiilor revoluționare, pentru înțelegerea de care au dat dovadă, desemnându-și un singur reprezentant, în afara celor parlamentari, să ia cuvântul și acceptând o prezență mai limitată, specifică spațiului care le-a fost destinat.

Cu aceasta, declar închisă ședința comună și rog Camera ca, după o pauză de 5 minute, să revenim, pentru o scurtă ședință.

Vă mulțumesc tuturor! (Aplauze.)

Ședința s-a încheiat la ora 13,35.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București joi, 21 noiembrie 2019, 3:24
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro