Plen
Sittings of the Chamber of Deputies of March 20, 2001
Abstract of the sittings
Full-text of the sittings

Parliamentary debates
Calendar
- Chamber of Deputies:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Query debates
for legislature: 2016-present
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996

Meetings broadcast

format Real Media
Video archive:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
You are here: Home page > Parliamentary Business > Debates > Calendar 2001 > 20-03-2001 Printable version

Sittings of the Chamber of Deputies of March 20, 2001

  1. Intervenții ale domnilor deputați:

 

Ședința a început la ora 8,43.

Lucrările au fost conduse de domnul Corneliu Ciontu, vicepreședinte al Camerei Deputaților, și domnul Valer Dorneanu, președintele Camerei Deputaților, asistați de domnii Ioan Mihai Năstase și Constantin Niță, secretari.

 
 

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă rog să-mi permiteți să vă spun bună dimineața și să începem prima parte a lucrărilor de astăzi. Să vedem acum dacă sunt prezenți din cei care s-au înscris la intervenții politice.

 
Ștefan Baban - comentariu pe marginea unui scandal politic - raportul Grecea și demisia acestuia;

Domnul Sandache Cristian este? Poftiți!

 

Domnul Cristian Sandache (din sală):

Nu puteți să mă mai amânați?

 
 

Domnul Corneliu Ciontu:

Vreți să vă mai amânăm? Aici sunteți pe primul loc, eu am citit în ordinea de aici, unde sunteți pe primul loc, nici o problemă!

 
 

Domnul Cristian Sandache (din sală):

Puteți să începeți cu grupul dumneavoastră, că, aici, sunteți mereu primii!

 
 

Domnul Corneliu Ciontu:

Domnule Baban, poftiți dumneavoastră, că, uite, vă oferă microfonul domnul Sandache! Ai mai multă experiență, ești parlamentar mai vechi...

 
 

Domnul Ștefan Baban:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

Zilele trecute, actualul Guvern a fost zguduit de un plin scandal politic: Raportul Grecea și, ulterior, demisia acestuia. Sub motivația că șeful Corpului de control al primului ministru nu și-a respectat sarcinile de serviciu, prezentând concluziile controlului desfășurat în unele din județele Moldovei mai întâi presei și apoi Guvernului, domnul prim-ministru Adrian Năstase l-a atenționat iar, apoi, i-a mai dat, tot ca sarcină de serviciu, desfășurarea și a altor controale de acest gen.

Normal, se pune întrebarea: Ce a deranjat atât de mult Guvernul? Prezentarea raportului presei sau încălcarea ierarhiei de către șeful Corpului de control al Guvernului?

Având în vedere acuzațiile mai mult sau mai puțin fondate - care se vor verifica în timp, fie cu date certe - aduse unor membri ai Guvernului, semnele de întrebare pe care le ridică și prezentarea demisiei de către domnul Ovidiu Grecea sunt din ce în ce mai multe și mai mari. Domnul Grecea învinovățește o parte din Poliția română că s-ar afla în spatele unor afaceri necurate și dubioase, aducătoare de profituri însemnate și relații importante. Adică, pe românește spus, fenomenul corupției se găsește la el acasă în cadrul acestei instituții. Evenimentele din ultimele 2 luni: traficul de mașini furate din cadrul Inspectoratului județului Cluj, precum și schimbările din inspectoratele județene vin în sprijinul înfierărilor făcute de Ovidiu Grecea.

Ca un fapt neînsemnat, toți știm că în zonele din care provenim marea majoritate a lucrătorilor din poliție au vile luxoase și mașini de ultimul timp. Din salariile de bugetar!

De ce a prezentat domnul Ovidiu Grecea acest raport mai întâi presei? După părerea mea, pentru că este singura putere în stat în care se mai poate avea încredere.

Știind că prin datele prezentate va lovi și în partidul de guvernământ (iar exemplul de la Dorohoi, cu omul de afaceri pedeserit Corneliu Pietraru este concludent), Ovidiu Grecea a considerat că este corect ca înainte de debarcarea sa, mai mult sau puțin voită și de care era sigur, oamenii acestei țări să afle adevărul sau măcar o parte din el.

Dovada că a intuit corect ce se va întâmpla sunt declarațiile primului ministru: după ce l-a muștruluit pentru încălcarea obligațiilor de serviciu, l-a îndrumat să continue activitatea de control pentru ca, apoi, după demisia lui Ovidiu Grecea, să considere că acest personaj nu prezenta încredere. Și poate că așa ar fi, dacă în ziua în care Grecea și-a prezentat demisia, Antena 1 nu ar fi transmis la o oră de maximă audiență, în cadrul unei emisiuni maxim vizionate, "Brigada mobilă", un reportaj despre traficul de mașini din localitatea Borșa, județul Maramureș, și implicit despre implicarea poliției locale.

Doamnelor și domnilor colegi.

Nu consider că toate declarațiile domnului Ovidiu Grecea sunt reale sau că modul în care a procedat este corect, așa cum nu este corect nici să învinuiești un membru al Guvernului, iar apoi să bați în retragere. Dar nici corect nu este ca primul ministru, în loc să analizeze corect informațiile în legătură cu colaboratorii săi cei mai apropiați, furnizate de cel pe care l-a numit șef al Corpului de control al Guvernului, să aibă o reacție atât de dură, iar membrii Guvernului să-l ia peste picior, comparându-l fie cu Vasile Roaită fie cu Petre Ispirescu.

Totuși, domnilor, ați promis în campania electorală că veți eradica corupția, dar adevărat este că n-ați precizat dacă și cea care domnește la nivelul PDSR-ului sau al minisaterelor. Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulțumesc și eu.

 
Cristian Sandache - aducerea în prim plan a problemei persoanelor cu handicap;

Are cuvântul domnul Sandache Cristian, se pregătește domnul Baciu.

 

Domnul Cristian Sandache:

Doamnelor și domnilor colegi,

"De-ar fi cu putință să mi se cântărească durerea!" - exclama biblicul Iov, în momentele nenorocirii abătute asupra lui. Paradoxal este faptul că există semeni de ai noștri crunt încercați de viață, care își poartă curtea într-o impresionantă demonstrație de decență și verticalitate, jenându-se practic de a-și apăra elementarele drepturi. Readuc în prim plan cazul persoanelor cu nevoi speciale sau persoanele cu handicap, cum mai sunt ele cunoscute.

În județul Iași, în funcție de gradul handicapului, existau la 31 decembrie 2000 un număr de 8.529 de adulți și copii. Dintre aceștia, 2.365 persoane cu handicap grav, 5.490 cu handicap accentuat, 674 cu handicap mediu.

O situație cel puțin bizară o trăiesc surdo-muții. O ordonanță de urgență emisă în 1999 de către Guvernul Radu Vasile, care asigura acestei categorii de nefericiți o serie de firești facilități, printre care și posibilitatea de a comunica prin intermediul unor interpreți specializați în limbaj mimico-gestual, în primul rând cu autoritățile, a rămas doar pe hârtie, iar Secretariatul de Stat pentru Persoane cu Handicap manifestă din păcate o anumită lentoare în clarificarea acestei probleme.

Adresându-se prin memorii Ministerului Justiției, așa cum legal trebuia să o facă, reprezentanții acestei categorii de persoane au primit un răspuns năucitor: "Prin interpreți specializați în limbaj mimico-gestual trebuie înțeleși traducătorii din limbile străine". Și aceasta după ce ordonanța emisă de Guvernul Radu Vasile fusese deja publicată în Monitorul Oficial din acea vreme.

România, țara lui Urmuz și Caragiale, nu se dezminte nici de această dată. Cu cinism, un personaj public al județului Iași, care a făcut o vreme figură de mare iubitor de oameni, le-a spus sec câtorva dintre reprezentanții surdo-muților:" Nu vreau să transform Iașiul într-un oraș de handicapați!" Altcineva a făcut următoarea remarcă: "Voi nici nu existați, de fapt!" Fără comentarii!

Fac un apel la înțelegerea situației disperate a acestor oameni, mulți dintre ei în pragul sărăciei, și sper ca o serie de măsuri concrete să se poată derula în sprijinul lor. Ei nu cer pomană, ei cer doar să li se respecte condiția de compatrioți ai noștri, egali în drepturi cu noi. Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulțumim și noi.

 
Mihai Baciu - referire la neputința Guvernului de a asigura o finanțare decentă a învățământului;

Are cuvântul domnul Baciu, se pregătește domnul Becsek Garda Dezideriu.

 

Domnul Mihai Baciu:

Domnule președinte,

Onorați colegi,

Guvernul a promis, la învestirea sa în decembrie anul trecut, că spre deosebire de anii anteriori proiectul legii bugetului de stat pe anul în curs va ajunge în Parlament înainte de jumătatea lunii martie. Suntem în 20 martie și se pare că mai avem de așteptat ceva, până ce acest proiect, așteptat de altfel de întreaga țară, să ajungă la noi.

Guvernul a mai promis atunci că alcătuirea bugetului se va face după o nouă filosofie, astfel încât domeniile cele mai importante ale vieții noastre economice și sociale să scape de austeritatea care le slăbește de mai mulți ani. Adică, de sărăcie cronică, boală de care suferă România postrevoluționară.

Dar, așa cum spuneam, proiectul de buget se naște în dureri și mai mult decât atât, în ultimul timp, responsabili din Guvern, în frunte cu primul-ministru, vorbesc tot mai des despre un buget de austeritate, despre reduceri dureroase de personal, despre un deficit bugetar tot mai rebel, care nu vrea să asculte deloc de promisiunile făcute de actualii guvernanți în campania electorală. Peste toate acestea, Guvernul, în scopul sporirii resurselor bugetare și al încadrării în deficitul convenit cu organismele internaționale, adoptă măsuri disperate, care încalcă legile existente și atentează la siguranța zilei de mâine pentru largi categorii sociale.

O asemenea măsură este Ordonanță de urgență a Guvernului nr.32/26 februarie, publicată în Monitorul Oficial Partea I, nr. 810/5 martie. Deși se intitulează neviovat: "Ordonanță pentru reglementarea unor probleme financiare", ea constituie, prin câteva articole ale sale, un atentat la adresa unui domeniu considerat prin lege drept prioritate națională - este vorba de educație.

Mă voi referi în continuare, stimați colegi, doar la aceste articole. Ele poartă numerele 6, 12 și 13. Art. 6 desființează pur și simplu Fondul special de susținere a învățământului de stat, incluzându-l în buget, cu scopul foarte probabil de a-l repartiza tot învățământului, prin acel faimos 4% din p.i.b. Adică, vedeți dumneavoastră, dragi educatori, noi respectăm legea celor 4%, numai că în realitate învățământului i s-au luat acești bani. Dar asemenea subterfugii nu mai pot păcăli pe nimeni.

Art. 12 al ordonanței desființează chiar prevederea legală după care: "Finanțarea învățământului de stat se face de la bugetul de stat, în limitele a cel puțin 4% din p.i.b. (art. 170 din Legea învățământului)". Conform acestui articol din Ordonanța nr. 12 de care spuneam: "Finanțarea învățământului de stat se asigură din fonduri publice, în limita a cel puțin 4% din p.i.b." Cu alte cuvinte, sursa finanțării nu mai este bugetul de stat, ci așa-numitele "fonduri publice", care vor da vina unele pe altele, rezultatul cert fiind o accentuare a subfinanțării învățământului.

Dar cea mai gravă reglementare este prevăzută în art. 13 al ordonanței. "Începând cu anul 2001 - se spune în acest acest articol - finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază acestea își desfășoară activitatea". Întreaga suflare din învățământul preuniversitar, educatori, învățători, profesori, este profund îngrijorată - și pe bună dreptate - pentru că în spatele textului de mai sus se ascund zile negre pentru această categorie socială, atât de importantă și atât de vitregită.

Ce se ascunde, de fapt, în spatele acestei prevederi? Înainte de toate, eu cred că se ascunde neputința Guvernului de a asigura o finanțare decentă a învățământului. Se mai ascunde, de asemenea, neputința Guvernului de a se încadra în limitele deficitului promis și, atunci, el aruncă pur și simplu o parte a acestui deficit pe spatele comunităților locale. Dar comunitățile locale sunt, în marea lor majoritate, incapabile să asigure finanțarea educației, în condițiile în care comunele și orașele nici nu pot asigura măcar salariile funcționarilor primăriei.

Încă, în urmă cu 2 ani, cheltuielile de întreținere, reparații curente și capitale au fost trecute la bugetele locale, iar de anul trecut și investițiile au fost trecute tot la bugetele locale, dar banii au fost alocați doar pe hârtie. Multe școli abia se mai țin pe picioare, iar de școli noi nici nu poate fi vorba. Mulți primari ne-au spus că ar putea plăti salariile celor din învățământ din bugetul local, maxim 3 luni pe an.

Am auzit declarații liniștitoare, și în presă și la televizor, cam în toate părțile, în scopul calmării spiritelor, spunându-se că, de fapt, atunci când bugetele locale nu vor face față, va interveni bugetul cel mare, care, ca un părinte iubitor, va acoperi toate nevoile și altele asemenea. Dar, atunci, de ce a mai fost nevoie de această ordonanță? Doar așa, ca să spunem că avem un Guvern harnic, căruia nu îi scapă nimic și face ordine peste tot? În realitate, această ordonanță, onorați colegi, cel puțin în domeniul educației, nu face deloc ordine, ci dimpotrivă, creează confuzie, neliniște și o stare de neîncredere justificată în capacitatea Guvernului de a gestiona unul din domeniile majore ale societății românești.

Consecințele sociale vor fi neîndoielnic grave. Sunt de acord că principiul descentralizării administrativ-financiare este unul modern, european, dar aplicarea lui nu este posibilă oricând și oriunde. În cazul nostru, ne aflăm clar în fața unei forme fără fond, pentru că acest principiu nu este operabil decât în țările cu unități administrativ-teritoriale puternice economic și financiar, ceea ce la noi, deocamdată, nu este cazul.

Dar ordonanța aceasta produce confuzie și din punct de vedere juridic. Astfel, în Ordonanța Guvernului nr. 138/1999 privind finanțarea învățământului se arată că Ministerul Educației este ordonator principal de credite; ISJ-urile ordonatori secundari, iar școlile ordonatori terțiari. Or, toate aceste atribute prevăzute prin lege dispar dacă finanțarea se face de la bugetele locale.

Apoi, cum pot consiliile locale să plătească niște oameni care nu sunt angajații lor? Și, dacă doriți, în continuare, în logica aceasta, nici nu pot să-i tragă la răspundere dacă nu-și fac datoria, pentru că nu sunt angajații lor.

În sfârșit, prevederile ordonanței încalcă principiile Cartei Europene a Autonomiei Locale, ratificată de România, precum și art. 3 din Legea finanțelor publice locale, conform căruia nici o cheltuială nu poate fi trecută de la nivel central la nivel local, decât dacă se trec și resursele financiare corespunzătoare.

Concluzia se impune de la sine, Ordonanța nr. 32 este un rezultat al derutei Guvernului în fața dificultăților alcătuirii proiectului de buget, o încercare de a arunca o parte a deficitului bugetar pe spatele dascălilor acestei țări, categorie socială considerată ca mai puțin periculoasă pentru putere ca minerii, de pildă, și o încercare de a masca deficitul bugetar real, în fața organismelor financiare internaționale. Ecourile acestui act normativ în rândul celor din învățământ sunt grave, deja am un teanc de proteste, memorii ș.a.m.d. din partea sindicatelor din învățământ.

Grupul parlamentar PD respinge ferm prevederile acestui act normativ în ceea ce privește educația și dacă această ordonanță nu va fi retrasă de Guvern noi vom vota, sigur, cu argumente în detaliu, la timpul potrivit, împotriva ei. Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulțumim și noi. Înțeleg că domnul deputat Baciu și-a epuizat timpul și pentru săptămâna viitoare...

 
Becsek-Garda Dezideriu Coloman - apel pentru ca PDSR să nu obstrucționeze Legea nr.1/2000 pe criterii etnice;

Dau cuvântul domnului deputat Garda Dezideriu, se pregătește domnul deputat Iulian Mincu.

 

Domnul Becsek-Garda Dezideriu Coloman:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

Săptămâna precedentă, de la acest microfon al Camerei Deputaților, s-a încercat o prezentare denaturată a composesoratelor, prin care se afirma că din aceste devălmășii românii ar fi fost excluși, iar existența acestora ar fi fost numai în beneficiul comunității maghiare. După asemenea afirmații tendențioase, mă simt nevoit să prezint adevărata față a acestor comunități de averi, care reprezentau averea privată a gospodăriilor țărănești, care, în marea lor majoritate, erau românești.

Dreptul de proprietate al obștilor de moșneni și răzeși și al composesoratelor a fost stabilit în scris cu peste 700 de ani în urmă, fiind reînnoite periodic prin hrisoave și opisuri domnești, deciziuni și sentințe civile, care le-au menținut între aceleași limite și amplasamente, cu aceleași denumiri. Nici unul dintre domnitorii autohtoni sau fanarioți nu au fărâmițat aceste comunități, asigurându-le inviolabilitatea perpetuă, bunurile neputând fi sustrase de la destinația lor, neputând fi înstrăinate. Stăpânirea în devălmășie a proprietarilor s-a efectuat după așezăminte, corpuri de reguli de sine stătătoare, privitoare la drepturi și obligații, conținând și sancțiuni.

Continuitatea și menținerea proprietarilor obștilor s-a realizat printr-o permanentă evoluție istorică, a fost un progres imens, ale cărui beneficii nu trebuie să le pierdem din vedere. Composesoratele moderne din Transilvania, care în majoritate erau românești, s-au constituit conform legislației liberale din sec. al XIX-lea, mai concret prin legile de deliminare a devălmășiilor din anii 1836 și 1848, a Patentelor imperiale din 1853 și 1854, iar în anul 1871 prin Legea segregărilor.

Organizarea internă a composesoratelor era reglementată pe Legea nr. 19/1898, iar a obștilor de moșneni și răzeși prin Codul silvic din 1910, care, pe parcursul a peste 30 de articole, stabilea regulile de organizare, funcționare și administrare a proprietarilor obștilor și composesoratelor. Devălmășiile erau recunoscute și de Constituția din anul 1923, iar prin art. 2 al Legii nr. 21/1924 era consfințită continuitatea personalității juridice a obștilor și a composesoratelor. Mai târziu, ele își desfășurau activitatea pe baza Legii de organizare a cooperației din 28 martie 1999, cu modificările și completările aduse prin legile din 1930, 1933 și 1935.

Fiecare composesorat avea un statut propriu, care prevederea folosirea în comun a pădurilor și pășunilor, veniturile cuvenite coproprietarilor în funcție de suprafața pe care o dețineau în proprietate indivizibilă și a unei cantități de material lemnos, cu repartizarea stânelor și cu creșterea și selecționarea șeptelului. Beneficiile compososeratelor mai erau folosite pentru ajutorarea școlii comunale, a bisericii, a necesităților de ordin cultural ale satelor atât prin ajutor bănesc, cât și prin acordarea materialelor de construcții și a lemnelor de foc. De asemenea, ajutoare au mai beneficiat nevoiașii satelor, cei păgubiți de calamități naturale.

După promulgarea Legii nr. 1/2000, reprezentanții ocoalelor și ai direcțiilor silvice, cât și conducerea Regiei naționale a pădurilor și a ministerului de resort au făcut totul ca să împiedice punerea în aplicare a legii de retrocedare, în special în domeniul forestier. Se încearcă să se dea o tentă naționalistă acestei probleme, afirmându-se de mai multe ori că în timp ce un maghiar primește peste 100 de ha de pădure românii primesc numai 10 ha. Denaturarea faptelor dezavantajează în special proprietarii de etnie română, pentru că în județele Harghita și Covasna populația trebuie să fie reîmproprietărită cu circa 200 de mii de ha, din 1.500.000 de ha, care, conform art. 26 din lege, ar trebui retrocedate foștilor composesori, membri ai obștilor de moșneni și răzeși, ai comunităților moțești și ai altor comunități de averi.

Pentru a combate această diversiune, permiteți-mi să prezint câteva date elocvente privind situația din județul Harghita. Până la data de 21 ianuarie 2001, au fost validate de comisia județeană de pe lângă Prefectura județului Harghita 115 mii de ha din pădurile composesoratelor. Numărul membrilor din composesorate era de 38 de mii de persoane. Suprafața care îi revine în medie unui membru al compososeratului este de 3 ha. Bineînțeles, conform legii, au fost validate suprafețe de peste 10 ha, care în total se ridică la 11 mii de ha.

Pentru această suprafață cu vegetație forestieră se face acest scandal de proporții, din cauza căruia proprietarii de păduri de etnie română, care ar trebui să fie reîmproprietăriți cu păduri de peste 800 de mii de ha, sunt nedreptățiți. Ideea e bine cunoscută: pentru ca ungurii să nu primească terenurile cu vegetație forestieră conform legii, să sufere și românii.

Eu cred că PDSR nu va continua obstrucționarea Legii nr. 1/2000 pe criterii etnice. Sper ca PDSR-ul, ca partid social-democrat, să fie receptiv la valorile sociale ale devălmășiilor, care în perioada dinaintea regimului comunist au reușit să limiteze sărăcia. Vă mulțumesc pentru atenție.

 
 

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulțumesc și eu.

Stimați colegi, ultimul lucru pe care aș dori să-l fac ar fi să întrerup vorbitorii, ar fi foarte neplăcut. Am rugămitea la dumneavoastră, să se facă diferența între expunere și declarație politică.

 
Iulian Mincu - câteva constatări care reies din politica Guvernului actual;

Are cuvântul domnul deputat Iulian Mincu, se pregătește domnul deputat Pop Napoleon.

 

Domnul Iulian Mincu:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

Permiteți-mi ca în cuvântul meu de azi să prezint câteva constatări care reies din politica Guvernului actual.

1. De când a preluat puterea, conducerea PDSR a șters cu buretele cea mai mare parte a liniei politice pe care singur și-a asumat-o, când se afla în opoziție. Un exemplu în acest sens îl constituie avizul negativ al Guvernului, semnat de însuși președintele Adrian Năstase, la adresa unei inițiative legislative a deputatului PRM, Dumitru Bălăeț. Acesta a depus în Camera Deputaților, pe 3 ianuarie 2001, o propunere legislativă de modificare și completare a art. 20 din "Legea Lupu", în sensul atribuirii în proprietate, între 1 și 2 ha de pământ, după posibilități: "Famiilor fără pământ din mediul rural și periurban, de specialiști care lucrează în agricultură, de personal didactic, medical, de cult, religios, veterani de război, de șomeri, familii tinere, alte categorii".

Punctul de vedere al Guvernului Năstase este în prezent că inițiativa legislativă nu poate fi susținută din mai multe considerente, legate de nerespectarea tehnicii legislative, de încălcarea regimului juridic al propriei legi publice sau de confuzia care domenește în text. De fapt, spune Guvernul actual, art. 20 din "Legea Lupu" stabilește că împroprietărirea unor persoane, altele decât cele cu drept de restituire, se va face prin legea specială și nu prin modificarea articolului respectiv.

2. La 23 septembrie 1999, referindu-se la Legea nr. 88/1993, republicată în 1995, care prevede în art. 5 alin. a) și b) că, în cazul în care se creează universități noi prin reunire sau, respectiv, desfacere, este obligatorie prezența unei facultăți în limba română. Legea a avut o scăpare și nu spune că o universitate nou înființată trebuie să cuprindă și o facultate în limba romînă. În discuția în Cameră, parlamentarii PDSR au susținut, repet cuvântul doamnei Ecaterina Adronescu, atunci deputat: "Noi nu putem să avem mai multe unități în a judeca procesul de acreditare, noi trebuie să judecăm cu aceeași unitate de măsură. Este o scăpare a legii, vă rog să nu o luați așa, ca un afront la învățământul în limbile minorităților naționale. Că este această facultate acreditată în limba română? Dar suntem în România, în ce limbă trebuie să fie această facultate acreditată?" Și, mai departe, continuă doamna: "Dacă noi nu recunoaștem dreptul limbii române de a fi limbă oficială în România, atunci nu putem avea pretenții ca alții să ne recunoască ca pe o nație civilizată și demnă de a intra între celelalte țări ale lumii civilizate".

Pe data de 6 februarie 2001, doamna ministru Ecaterina Andronescu susține în Comisia de învățământ o poziție contrară, pe motiv că trebuie să revizuiască Legea învățământului nr. 88/1993, pentru că are o serie întreagă de lipsuri. Deci, aceeași poziție.

3. Prin Ordonanța de urgență nr. 32/26 februarie 2001 intitulată "pentru reglementarea unor probleme financiare", se modifică art. 170 din Legea nr. 84/1995, lege organică a învățământului (publicată în Monitorul Oficial nr. 110/5 martie a.c. această intervenție privind finanțarea învățământului). Conform art. 12 al ordonanței: "Finanțarea învățământului de stat se asigură din fonduri publice, în limita a cel puțin 4% din p.i.b." și nu așa cum prevede art. 170 din lege: "Finanțarea învățământului de stat se face de la bugetul de stat, în limitele a cel puțin 4% din p.i.b.".

Textul art. 170 exprimă acoperirea, din punct de vedere financiar, a declarării învățământului ca prioritate națională, stipulată în art. 2 al Legii nr. 84. "În România, învățământul constituie prioritate națională."

Prin noua reglementare, finanțarea de la fonduri publice, se promovează ideea că fondurile pot proveni de la bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale, împrumuturi externe și multe altele. Statul nu se mai angajează, deci, ca prin bugetul de stat să preleveze 4% din p.i.b. pentru educație, și doar admite că acestui domeniu i se cuvin 4%. Guvernul nu mai are, deci, nici un fel de obligații.

Aș putea să continui cu enumerarea multiplelor promisiuni făcute de același Guvern; să nu uităm, și vă dau câteva exemple - reducerea t.v.a., promisiune de campanie susținută până la întâlnirea F.M.I.-ului din ianuarie, "Milionul și tractorul", promisiune schimbată de la o zi la alta, organismul de supraveghere al băncilor, facilitățile de organizare și susținere a IMM-urilor, problema copiilor instituționalizați și multe altele. Dar vreau să închei cu următoarea problemă: dacă nici învățământul, nici sănătatea, nici cultura nu mai sunt priorități, atunci care va fi viitorul acestei națiuni?!

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulțumesc. Și domnul deputat Iulian Mincu și-a consumat timpul pentru săptămâna viitoare.

 
Napoleon Pop - relevarea consecințelor implicării unor societăți comerciale din România în construirea obiectivului de la Krivoi-Rog (Ucraina);

Îl invit la microfon pe domnul deputat Napoleon Pop, și se pregătește ultimul vorbitor, domnul Ilie Merce.

 

Domnul Napoleon Pop:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

În cadrul Convenției multilaterale din 1983 și a Convenției bilaterale din 1986 (modificată în 1994) privind colaborarea (CAER) pentru construirea Combinatului de îmbogățire a minereurilor de la Krivoi-Rog din Ucraina au participat peste 130 de societăți din România cu livrări de utilaje și echipamente și lucrări de construcții montaj.

În baza prevederilor art.15 din Decretul nr.156/1987, s-au reținut garanții de bună execuție de 10% din valoarea furniturii livrate. Conform contractelor și practicii pentru obiective complexe, garanțiile urmau a fi returnate producătorilor după 12 luni de la punerea în funcțiune, dar nu mai mult (de regulă) de 36 luni de la livrare, care în principiu n-au fost returnate nici până astăzi.

În prezent, din motive independente de societățile producătoare, termenul de punere în funcțiune a fost schimbat de mai multe ori și obiectivul încă n-a fost finalizat. Astfel, primele returnări de garanții erau planificate, în unele cazuri, chiar din 1992 și nu au fost achitate, în mare parte, nici până în prezent.

Trebuie menționat că aceste garanții reprezentând sume semnificative au fost cuprinse în bugetele anuale de venituri ale societăților respective, însă întârzierea încasării a provocat mari dificultăți, ducând în marea majoritate a cazurilor la acumularea de datorii către stat (bugetul de stat, asigurări sociale, sănătate etc.) și la împiedicarea unor planuri de dezvoltare, contribuind în multe cazuri la declanșarea și/sau agravarea unui blocaj economic al acestor societăți.

Situația actuală se prezintă astfel: starea financiară a societăților financiare implicate este în continuă degradare, chiar falimentară, ca urmare a datoriilor către stat; asistăm la un paradox: societățile producătoare sunt obligate să plătească penalizări la datoria pe care statul o are față de ele; statul este și creditor și debitor, dar își exercită numai dreptul de creditor, hărțuind societățile, blocându-le conturile și afectându-le imaginea în fața instituțiilor creditoare, cu repercursiuni grave asupra programelor lor de dezvoltare; bugetul este denaturat, prevăzând la surse sume și penalități neîncasabile de la societățile respective; de mai mulți ani, societățile producătoare sunt puse în situația umilitoare de a "cerși" recuperarea unor sume care li se cuvin de drept.

Atitudinea generală a Executivului, în abordarea acestor probleme, a lăsat impresia că drepturile legitime ale acestor societăți sunt tratate ca favoruri acordate acestora și a indus în rândul lor inițiative individuale, nedorite, cum ar fi: acționarea statului în instanță pentru executare silită; intenții de grevă fiscală; intenție de vânzare a creanțelor către instituții străine specializate; acțiuni de protest public; refuzul de a mai păstra în custodie echipamentele aflate în țară (vânzarea sau demontarea acestora); solicitarea sprijinului organismelor internaționale și așa mai departe.

Toate acestea ar putea fi stopate, prin tratarea cu responsabilitate a situației prezentate, printr-o decizie motivată în primul rând de "politica economică". Înlocuirea unei astfel de abordări cu interpretări birocratice, procedurale, forțate, subminează perspectiva ca România să mai aibă o industrie în viitor.

Insistăm pentru o soluție fermă, integrală, transparentă, necondiționată, de natură să fie aplicată imediat, fără a fi împiedicată de "norme" sau mecanisme procedurale greoaie.

Din informațiile noastre, în prezent, se lucrează la diverse documente cu această temă, fără a fi consultate și societățile implicate, problema "Krivoi-Rog" fiind iar tratată doar ca un simplu articol în Legea bugetului, fără a se lua în discuție situația concretă și consecințele pentru societățile comerciale implicate, individual și în ansamblul lor.

Mulțumesc pentru atenție.

 
 

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulțumim și noi.

 
Ilie Merce - declarație cu tema: reglementarea proiectelor securității și siguranței naționale, a ordinii publice.

Are cuvântul domnul deputat Ilie Merce.

 

Domnul Ilie Merce:

Domnule vicepreședinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

Constatăm că Executivul a început o cursă contra cronometru pentru întărirea componentelor de autoritate polițienească a Puterii.

Înaintea adevăratelor priorități ale țării, Guvernul și grupurile parlamentare ale PDSR și-au propus să adopte în pripă, și aceasta nu este un semn de lucru bine făcut, un pachet legislativ ce vizează activitatea Ministerului de Interne, și, pe un plan mai larg, cea a structurilor cu atribuții în domeniul siguranței naționale.

PRM se pronunță, fără rezerve, pentru întărirea statului național unitar român, ca stat de drept, în care supremația legii să devină o efectivă realitate, și nu un slogan electoral demagogic clamat în scopul acumulării de capital politic.

PRM susține întru-totul necesitatea edificării și consolidării autorității instituțiilor democratice de putere și nu neagă urgența instaurării ordinii în primul rând în cadrul ministerelor, autorităților autonome și celorlalte structuri chemate să asigure ordinea, aplicarea și controlul respectării legii.

Nu am fi început această declarație a noastră cu aserțiunea sentențioasă potrivit căreia deținătorii puterii urmăresc de fapt consolidarea acelor pârghii de administrație prin care să poată ține sub control opoziția și societatea civilă, dacă actele de guvernământ manifestate până în prezent nu ar fi pus în evidență o crasă demagogie politică. Astfel, recent adoptata Lege a protecției informațiilor clasificate, pe care, de bună credință, grupurile parlementare ale partidului nostru au votat-o, este pe cale de a deveni un fiasco. Am dat credit afirmațiilor premierului că această inițiativă legislativă face parte dintre condițiile facilitării accederii României către structurile europene. În realitate, această lege se dovedește a fi o manoperă în care fac casă bună amatorismul, într-o problemă fundamentală, cea a securității informaționale a cetățeanului, cu oportunismul politic. Cum altfel ar fi fost posibil ca până și premierul și președintele României să înceapă a da înapoi la cele dintâi reacții ale agenților opiniei publice?

Realitatea este aceea că legea în discuție nu se fundamentează și nu ia în considerare necesitățile reale ale protecției informațiilor în cele două laturi fundamentale ale problemei: grija pentru o completă și corectă informare a cetățeanului și, în același timp, nedisiminarea informațiilor care trebuie să asigure independența deciziilor prin care se exprimă suveranitatea puterii de stat și funcțiile externe ale acesteia.

Guvernul nu a rezolvat termenii acestui binom, fiindcă nu a lucrat cu bună credință. Pe de o parte, a afirmat că legea se dorește a îndeplini condiții ale Adunării Europene, iar, pe de altă parte, textul legii adoptate nu se fundamentează pe doctrina și practica juridică europeană, în materie din spațiul european și, eventual, chiar din cel american, și, de ce nu, pentru echidistanță, și pe alte spații, cum ar fi SUA și Japonia, care își datorează porosperitatea făcută tocmai cultului secretului.

Ce a dorit Puterea? Nici ea nu știe, din moment ce are tendințe de a da înapoi. Problema acută este: cine manipulează și în ce scop actuala putere.

Personal, inițial am fost tentat, poate și din considerente subiective, să creditez intențiile Puterii în legătură cu promovarea proiectelor legilor siguranței naționale, ale organizării și funcționării Consiliului Suprem de Apărare a Țării și cea privind controlul asupra activității comunității informative. Ulterior însă, m-am aflat în fața unei mari descurajări determinate, în principal, de următoarele: lipsa studiilor documentare care să fundamenteze inițiative legislative de asemenea anvergură și maximă responsabilitate națională; neluarea în considerare a faptului că Legea penală constituie caroiajul obligatoriu al oricăror reglementări în ceea ce privește siguranța națională; elaborarea unor texte de lege voit agramate și confuze, pentru a fi acoperite adevăratele intenții urmărite - instaurarea unui stat totalitar polițienesc și amanetarea intereselor naționale pe considerentele câștigării unei imagini aparente a vocației paneuropene. Nimic mai fals! Un aparat birocratic oportunist care a cochetat dintotdeauna cu alternanțele puterii își propune acum să compromită actuala Putere, pentru a-și perpetua dominația și asigura propriile interese.

În fața acestei realități, considerăm necesar ca toate partidele politice reprezentate în Parlament să-și exprime, prin declarații politice, opțiunile și strategiile în ceea ce privește securitatea și siguranța națională a României.

Trebuie să spunem odată cu fermitate, dacă vrem ca România să fie cu adevărat un stat de drept, cu structuri puternice, inclusiv în domeniul siguranței naționale, care să ne asigure protejarea și promovarea efectivă a intereselor României.

Faptul că marile agenții de presă internațională aproape săptămânal relatează despre depistarea și neutralizarea unor spioni ruși, americani sau evrei infiltrați în structurile interne ale adversarilor, demonstrează că între state continuă să primeze interesele proprii, imediate sau de perspectivă, fapt ce trebuie să ne trezească la realitate și să acționăm în consecință.

În acest context, Parlamentul să nu mai dea curs nici unei inițiative legislative a Puterii în acest domeniu până când nu va fi validată Strategia Siguranței și Securității Naționale a României.

Totodată, propunem constituirea unui grup de consultanță de specialitate a comisiilor permanente cu atribuții de legiferare în materia securității, siguranței naționale și a ordinii publice, alcătuit din valori reprezentantive în România, care au acumulat cunoștințe și experiență în materie.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulțumesc, domnule deputat. Rămâneți și dumneavoastră la pasiv cu două minute.

Mulțumesc tuturor pentru colaborare, vă urez o zi bună și, după o scurtă pauză, vor continua lucrările din această zi sub o altă conducere.

 
   

Postal address: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucharest, Romania thursday, 22 august 2019, 12:35
Telephone: +40213160300, +40214141111
E-mail: webmaster@cdep.ro