Plen
Sittings of the Chamber of Deputies of March 27, 2001
Abstract of the sittings
Full-text of the sittings

Parliamentary debates
Calendar
- Chamber of Deputies:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Query debates
for legislature: 2016-present
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996

Meetings broadcast

format Real Media
Video archive:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
You are here: Home page > Parliamentary Business > Debates > Calendar 2001 > 27-03-2001 Printable version

Sittings of the Chamber of Deputies of March 27, 2001

  1. Intervenții ale domnilor deputați:

 

Ședința a început la ora 9,20.

Lucrările au fost conduse de domnul Corneliu Ciontu, vicepreședinte al Camerei Deputaților, și domnul Valer Dorneanu, președintele Camerei Deputaților, asistați de domnii Tudor Mohora și Radu Stroe, secretari.

 
 

Domnul Corneliu Ciontu:

Bună dimineața!

Și, cu acordul dumneavoastră, să începem prima parte a ședinței de astăzi.

 
Damian Brudașca - intervenție intitulată Salvați școala românească;

Dau cuvântul domnului Damian Brudașca. Se pregătește domnul Adrian Moisoiu.

 

Domnul Damian Brudașca:

Domnule președinte,

Domnilor colegi,

Voi încerca să mă refer astăzi la un subiect extrem de delicat - acela al situației școlii.

Intervenția mea poate fi intitulată "Salvați școala românească".

Cei care se referă la dezastrul social-economic ce s-a abătut și se menține asupra României au aproape exclusiv în vedere pe de o parte sărăcia și privațiunile vieții de zi cu zi, iar, pe de altă parte, lipsa de perspectivă a redresării unităților de producție, a unităților prestatoare de servicii și așa mai departe, nestăpânirea inflației și blocajul financiar.

Puțini mai sunt cei care sesizează efectele pustiitoare ale acestei situații asupra culturii, sănătății și școlii. Cu foarte puține excepții, cele trei domenii vitale pentru orice popor au beneficiat arareori de atenția guvernanților, dar niciodată atât de puțin ca după 1989.

Cu toate reformele și invențiile draconice ale unora prea grăbiți să imite modele de aiurea, sacrificând mai ales în domeniul învățământului o moștenire valoroasă, confirmată de foarte numeroasele premii obținute la competiții de prestigiu internațional, școala românească este astăzi într-o situație cu totul deosebită.

Recunoscându-și indirect propria nereușită, fostul Guvern al PDSR a trecut în 1995 școlile și grădinițele din subordinea ministerului de resort în administrația primăriilor. Cu alte cuvinte, le-a condamnat cu cinism la distrugere lentă, având în vedere situația financiară precară în care se află mai ales primăriile din comune și orașele mici.

Nici în marile orașe lucrurile nu stau cu mult mai bine, în fiecare an devenind o sarcină tot mai grea găsirea resurselor financiare pentru reparații curente minime care să permită reînceperea noului an școlar.

La nivelul comunelor, lucrurile se agravează pe zi ce trece. Tot mai numeroase sunt cazurile de localuri de școală care amenință să se prăbușească peste elevi și cadrele lor didactice.

Dețin în acest sens cifre și date cutremurătoare din unele localități ale județului Cluj. Dacă ar trebui să-și facă datoria, doar în județul Cluj organele sanitare ar trebui să închidă peste 65% din școlile din mediul rural care nu întrunesc condiții minime de funcționare. Nu sunt fonduri nici la nivel local, nici județean pentru reparații evaluate deja la câteva mii de miliarde de lei. Nu mai poate fi vorba de fonduri pentru construirea de noi unități școlare.

În județul Cluj, ultima școală s-a dat în folosință în anul 1989. De mulți ani se încearcă fără succes să se finalizeze o școală cu 24 de săli de clasă în Cartierul "Între lacuri" din municipiul Cluj-Napoca. Mai sunt necesare 34 de miliarde de lei, sumă pe care consiliul local nu o poate asigura, cu toate eforturile făcute.

Mai dramatică este situația școlii generale din orașul Huedin. Aici, lucrările au început în 1992, iar în 1996 au fost sistate din lipsă de fonduri, deși mai trebuia făcute doar câteva finisaje. Pe lângă degradări, la Școala generală din Huedin, se constată și frecvente furturi de materiale de construcție, obiecte de tâmplărie, obiecte sanitare și instalații electrice.

Mă rezum doar la aceste două exemple, deși nu există absolut nici o localitate de pe raza județului Cluj unde problema școlii să fie satisfăcător rezolvată. Am în vedere reperațiile curente, deci nu poate fi vorba despre minime dotări cu echipamente și tehnică modernă.

Din acest punct de vedere, cred că nu greșesc afirmând că Puterea din România nu a conștientizat încă rolul extraordinar ce revine școlii pentru viitorul ei. Neglijând școala și nefăcând nimic pentru tinerii absolvenți obligați să se băjenească prin țări străine, condamnați, domnilor guvernanți, pe termen lung țara la sărăcie, mizerie și înapoiere.

De aceea, vă cer, domnule prim-ministru, să nu mai umiliți școala și să compromiteți șansele țării de a depăși starea de marasm în care ați adus-o.

Vă mulțumesc pentru atenție.

 
Adrian Moisoiu - recurs la memoria istoriei - Unirea Basarabiei cu Patria Mamă;

Domnul Corneliu Ciontu:

Are cuvântul domnul Adrian Moisoiu. Se pregătește domnul Ștefan Baban.

 

Domnul Adrian Moisoiu:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor,

"Din Basarabia vă scriu,/Dulci frați de dincolo de Prut,/Vă scriu cum pot și prea târziu,/Mi-e dor de voi și vă sărut."

Sunt versurile poetului român născut în Basarabia, cuvânt cu 4 a, Grigore Vieru!

Astăzi, 27 martie, este o zi sfântă, fiindcă astăzi, în urmă cu 83 de ani, după 106 ani de robie, de opresiune și rusificare, Basarabia se întorcea la Patria-Mamă din proprie voință.

"În numele poporului Basarabiei, Sfatul Țării declară: Republica Democratică Moldovenească (Basarabia), în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Dunăre, Marea Neagră și vechile granițe cu Austria, ruptă de Rusia o sută de ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric și a dreptului de neam, pe baza principiului că noroadele singure să-și hotărască soarta lor, de azi înainte și pentru totdeauna se unește cu România". Este un fragment din istorica Declarație de Unire dată la 27 martie /9 aprilie 1918 de către Sfatul Țării al Republicii Democratice Moldovenești și votată de 86 de deputați, 3 împotrivă, iar 36 s-au abținut (adică deputații ucraineni, evrei, bulgari și germani).

A fost un moment deosebit, fiindcă, dacă pe plan intern integrarea s-a produs fără probleme, pe plan extern rusofilii s-au opus vehement unirii. Au fost necesare eforturi deosebite până când în Nota Consiliului Suprem al Conferinței de Pace de la Paris din 1920 să se consemneze: "După ce s-au luat în considerație aspirațiile de ansamblu ale populației basarabene, caracterul moldovenesc al acelei provincii din punct de vedere geografic și etonologic, precum și argumentele economice și istorice, principalele puteri aliate se pronunță pentru aceste motive în favoarea reunirii Basarabiei cu România, reunire care a fost formal proclamată de către reprezentanții Basarabiei."

Ca urmare, delegații Franței, Imperiului Britanic, Italiei și Japoniei, la 28 octombrie 1920 au semnat la Paris Tratatul de recunoaștere a Unirii Basarabiei cu România.

Similitudinea situației cu cea a unei alte provincii românești – Transilvania – ne obligă să observăm că rușii niciodată nu au semnat și recunoscut acest Tratat, ca și ungurii - Tratatul de la Trianon. Aspirațiile lor revanșarde au fost încununate de succes, 22 de ani mai târziu, în 1940.

La 28 iunie 1940, Rusia ocupă Basarabia, pentru ca la 30 august 1940, Ungaria să ocupe Transilvania de Nord. Dacă, însă, după război, Transilvania de Nord a fost reîntregită în România, Basarabia nu a mai cunoscut această reparație de drept.

Numai cei care au cunoscut refugiul anilor 1940-1944, pot să-și imagineze ce au pătimit și mai pătimesc încă basarabenii. A fost lichidată intelectualitatea, au fost comise crime inimaginabile, li s-a răpit credința, li s-au tăiat turlele de la biserici, au fost făcute deportări, au fost colonizați ruși și ucraineni, s-au creat întreprinderi noi la care, începând cu directorul și terminând cu portarul, erau angajați numai rusofoni, moldovenii găsind locuri de muncă tocmai la răsărit de Munții Urali, au fost schimbate nume de sate românești, s-a introdus alfabetul chirilic, în limbă s-au strecurat cuvinte rusești pentru a susține că limba moldovenească se deosebește de cea română, rușilor li s-a explicat că Moldova a fost străvechi pământ rusesc și câte și mai câte ...

Cine de bine ilustrează toate acestea poetul Ion Valerian în versurile sale: "Acolo unde râsul luminase cerul/În suflet cald de multul seceriș,/Păgânii împlântară fierul/Și grăul fu luat în chiot din hambar/De fiecare bob o lacrimă de gospodar./Iar pâinea noastră frământată-n trudă/O hăpăi dușmanu-n sânge udă./Și crucea de pe turla aurită/Pe inima lui Dumnezeu fu prăvălită./Ardeau troițele pe la vărsare/Și-n noi murea un Crist pe cruce./În stepe, frații iar porniră șir/În vaier lung, pohodul na Sibir./Și hohotul mongol pe câmp sălta/Aiasta n-o putem uita!"

Familia mea – și ca și dânsa aproape un milion de basarabeni - a cunoscut două refugii și a lăsat acolo nu numai întreaga agoniseală, cât mai ales sufletul și pământul strămoșesc! S-a refugiat în Țară, dar într-o Românie ce cunoștea o transformare totală după cel de-al doilea război mondial. Doamne, ce greu a fost! A fi basarabean însemna a fi trădător al "comunismului biruitor", fugar din marea Uniune Sovietică. Majoritatea membrilor mai vârstnici din familiile noastre, bunicii și părinții noștri n-au mai putut să se întoarcă în Basarabia, în această lume!

Au trecut de atunci, din 1944, peste 56 de ani, dar în ochii basarabenilor și astăzi mijesc lacrimi atunci când aud versurile lui Grigore Vieru: "Toată lumea are neam/Numai eu pe nimeni n-am/Dorule, ... dorule .../Am un neam, da-i peste Prut/M-a strigat ori mi-a părut/Dorule, ... dorule .../Doamne-ai întregit cuvântul/Ce-l doinesc,/Întregește și pământul Românesc".

Sperăm, însă, că într-o zi, pe care o dorim cât mai apropiată, Europa să se convingă că adevăratul loc al Basarabiei este lângă România, Patria-Mamă, acolo unde a așezat-o istoria, așa cum o cere dreptatea și adevărul. Bătălia pentru Basarabia este astăzi cea mai grea din întreaga istorie a Neamului! Vom avea noi, Parlamentul de astăzi, bucuria, cinstea și onoarea să ratificăm Unirea?

Să ne ajute Dumnezeu!

 
 

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulțumesc.

 
Ștefan Baban - declarație pe tema Băncile populare încă amenință stabilitatea pieței bancare românești;

Are cuvântul domnul Ștefan Baban. Se pregătește domnul Becsek-Garda Dezideriu.

 

Domnul Ștefan Baban:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

Declarația mea politică de astăzi se intitulează "Băncile populare încă amenință stabilitatea pieței bancare românești".

Întâmplător sau nu, presa și Televiziunea de astăzi – culmea este! – tot cu același subiect și-au început emisiunea azi-dimineață.

Cu doar câțiva ani în urmă, se năștea o nouă industrie financiară: băncile populare. Până în octombrie ’96, când a fost promulgată Legea nr.109, prin care sunt legiferate cooperativele de credit bănci populare, acest gen de instituții se numeau "cooperative de credit", potrivit Decretului-Lege privind cooperația de consum și de credite din 1990. Vine însă Legea nr.109/1996, în care, în ciuda Legii bancare nr.33/1991, unde este interzisă expres folosirea cuvântului "bancă", noile cooperative se numesc "cooperative de credit-bănci populare". Atât a trebuit! În foarte scurt timp, au apărut numai bănci populare: Banca Populară de Dezvoltare, Banca Populară "Furnica", Banca Populară Română etc.

Povestea durează și după apariția unei noi legi bancare - nr.58/1998, unde iar se precizează interzicerea folosirii cuvântului "bancă" de către orice persoană care nu are autorizație de la B.N.R.

În finalul noii Legi bancare este prevăzut timid că se va adopta în mod corespunzător legislația referitoare la cooperativele de credit. Nu s-a adoptat până în iunie 2000 când, prin Ordonanța de Guvern nr.97/2000, din denumirea lor dispare cuvântul "bancă". Astfel că, doar în 3 ani și jumătate, țara a fost împânzită de "cooperative de credit" sau "bănci populare". Acestea au început cu sârg să atragă depuneri de la mici deponenți, beneficiind de o reglementare foarte evazivă. Aceste entități s-au dezvoltat haotic, devenind tot mai evident faptul că multe dintre acestea nu mai puteau garanta depozitele clianților. De altfel, au început să apară falimente, probleme și iată că abia în ceasul al 12-lea apare o nouă reglementare care încearcă să facă o nouă ordine pe această piață. Apar o parte din ordine, următoarele făcându-se încă așteptate.

O primă fază de reorganizare a băncilor populare s-a încheiat. Urmează partea cea mai grea din autorizarea activității, activitate pentru care noua lege este generoasă cu termenele până la care trebuie finalizată această acțiune. Să sperăm că această generozitate nu-i va costa pe români economiile de o viață.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulțumesc.

 
Becsek-Garda Dezideriu Coloman - pledoarie pentru susținerea producătorilor agricoli cu gospodării mici;

Are cuvântul domnul deputat Becsek-Garda Dezideriu. Se pregătește domnul Puiu Hașotti.

 

Domnul Becsek-Garda Dezideriu Coloman:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

În cadrul Programului de guvernare se specifică susținerea de către stat a campaniei de primăvară pentru anul 2001, susținerea tuturor formelor de exploatație agricolă, indiferent de proprietatea agricolă, și sprijinirea producătorilor agricoli - cu prioritate a celor ce realizează producție destinată pieței.

Am sperat în veridicitatea promisiunilor formulate în Programul de guvernare. Am crezut că Guvernul Năstase vrea cu adevărat susținerea campaniei de primăvară. Ordonanța de urgență nr.30 din 2001 reprezintă însă o discriminare pentru micile gospodării individuale care nu beneficiază de acel ajutor minim financiar acordat de stat.

Majoritatea producătorilor agricoli sunt organizați în gospodării mici individuale. În zonele de deal și de munte se practică o agricultură multifuncțională, pe suprafețe mici, suprafețe destinate diferitelor tipuri de culturi, care poate să nu depășească limita critică stabilită, de un hectar. Întrucât nu există în ordonanța în cauză nici o referire ca posibilitatea cumulării suprafețelor propuse, acceptabile subvenționării, metodologia de aplicare trebuie să prevadă în mod categoric posibilitatea, obligativitatea cumulării suprafețelor cultivate în mod corespunzător.

Gospodăriile de mărimi mai mici, dar cele care își cultivă proprietățile și aplică tehnologii adecvate de producție chiar prin utilizarea mijloacelor și tehnicilor cotate drept depășite, dar cu rezultate acceptabile, credem că merită să fie în atenția oficialităților legislative și executive.

Propunem, deci, aprobarea cumulării suprafețelor cultivate pe gospodărie și aplicarea subvenției în mod comasat pentru tipurile de culturi specificate la alin.a), b), c) ale art.2 din ordonanță.

Orice măsură discriminativă a gospodăriilor mici vizavi de exploatații mari, zise performante, ceea ce înseamnă poate performanțe tehnologice, dar nicidecum economico-financiare, ar avea ca urmare pierderea credibilității în guvernare și agravarea contradicțiilor interne, și așa destul de accentuate, ale pieței și producției agro-alimentare.

Vă mulțumesc pentru atenție.

 
 

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulțumesc și eu.

 
Puiu Hașotti - rememorarea evenimentului astral care a însemnat Unirea Basarabiei cu Patria - Mumă;

Domnul deputat Puiu Hașotti. Se pregătește domnul deputat Ciuceanu.

 

Domnul Puiu Hașotti:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor,

Și eu doresc să rememorăm astăzi evenimentul astral care a însemnat Unirea Basarabiei cu Patria-Mumă.

Înainte de aceasta, însă, aș vrea să vă reamintesc că în aceste zile se împlinesc 1900 de ani de la declanșarea primului război daco-roman, care a reprezentat semnarea certificatului de naștere al poporului român și se mai împlinesc 180 de ani de la declanșarea Revoluției lui Tudor Vladimirescu.

Iată trei evenimente desfășurate în aceste zile, care arată că în acest colț de lume s-a făurit istorie și s-a făurit istorie importantă.

Întorcându-mă acum la Unirea Basarabiei, pe care o aniversăm astăzi, aș începe prin a-l parafraza pe Nicolae Bălcescu, și cred că se poate spune în acest sens cu toată certitudinea că primul război mondial nu a fost pentru români decât ocazia mult așteptată pentru ca ei să-și înfăptuiască unitatea de stat și națională.

În privința Basarabiei, denumire care ea însăși ar merita o discuție aparte, întrucât este aproape de prisos să reamintesc, sub acest nume nu se cuprinde nimic altceva decât partea de răsărit a străbunei noastre Moldove, avându-i în frunte cândva pe un Alexandru cel Bun, Ștefan cel Mare sau Petru Rareș. Faptele sunt binecunoscute.

Răpită în 1812 de Imperiul țarist și supusă în cursul unei nemiloase stăpâniri străine, de 106 ani, unui amplu proces de desnaționalizare, Basarabia avea să fie în condițiile specifice de la sfârșitul primului război mondial, cu acele bulversante răsturnări social-politice petrecute în Europa Centrală și Răsăriteană, prima fiică întoarsă în marea familie a românilor.

Din nefericire, mă grăbesc să adaug, Basarabia avea să fie și primul teritoriu românesc pierdut în vara teribilă a lui 1940, an în care, după numai două decenii și ceva, construcția național-statală numită "România Mare" s-a prăbușit în împrejurări interne și internaționale de un rar dramatism.

Pentru cum s-a produs actul de Unire, voi recurge la scrisul unui reprezentant de frunte al istoriografiei românești interbelice, el însuși unul dintre acei bărbați care, înainte de a scrie, a făcut istorie. Este vorba de Ion Nistor, autorul unei admirabile istorii a Basarabiei: "Dorința aceasta, a Unirii Basarabiei cu Patria-Mamă, se dovedi a fi a țării întregi și de aceea Sfatul Țării, întrunit în ședința solemnă în ziua de 27 martie 1918, în sala festivă a Liceului al treilea din Chișinău, votă Unirea Basarabiei cu Regatul României.

În numele poporului Basarabiei, Sfatul Țării declară: Republica Democratică Moldovenească, în hotarele sale dintre Prut, Nistru, Dunăre și Marea Neagră, în vechile granițe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută și mai bine de ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric și a dreptului de neam, în baza principiului ca noroadele singure să-și hotărască soarta lor, de azi înainte și pentru totdeauna se unește cu Mama sa, România".

Declarația a fost citită și de un coleg de al meu, este Declarația de Independență.

După citire, Declarația a fost adusă la vot și, așa cum se știe, fu primită cu 86 de voturi pentru, 3 contra și 36 de abțineri.

Rezultatul votului fu adus la cunoștința primului-ministru al României, Alexandru Marghiloman, care, intrând în sala de ședințe, ceru cuvântul pentru a face următoarea Declarație: "Domnilor deputați, în numele poporului român și în numele Regelui României, cu mândrie iau act de declarația domniilor voastre pentru Unire și declar că Basarabia este acum unită pe vecie cu România, ca una și nedespărțită. În aceste clipe neuitate, să ne închinăm în fața geniului rasei noastre care, după o despărțire de un veac întreg, găsește singur calea firească care să-l aducă la mântuire, calea firească arătată de istorie. Să ne închinăm înaintea conducătorilor acestei țări care, fără gând de mărire, din conducători s-au făcut slujitorii modești ai neamului lor".

Același Ion Nistor, sub impresia covârșitoare a acestui mare eveniment istoric, și ca unul ce fusese martor, cum el însuși precizează, în acea memorabilă ședință a Sfatului Țării scria: "Actul Unirii din 27 martie rămâne încrestat cu litere de aur în letopisețele neamului românesc. Pentru a putea găsi în istoria română un act de însemnătate politică și națională a acelui 27 martie, trebuie să ne întoarcem cu gândul la multe veacuri înapoi până în zilele bătrâne ale lui Alexandru cel Bun, care, cu spada în mână, alungase pe tătari peste Nistru și așezase hotarele Moldovei de-a lungul străvechiului Tiras".

Doamnelor și domnilor,

Dincolo de indiscutabila și neprețuita lecție atât a Unirii Basarabiei cu România, cât și a desăvârșirii României Mari prin Unirea Bucovinei și apoi a Transilvaniei și Banatului cu Patria-Mamă, în toamna-iarna aceluiași an, 1918, cred cu tărie că noi, în primul rând oamenii politici ai acestei țări, aflați la Putere sau în Opoziție, trebuie să medităm profund la cauzele erodării și în final ale prăbușirii României Mari, Românie Mare care, să fim sinceri, în condițiile excepționale ale anului 1940, s-a năruit aproape peste noapte, acea Românie Mare care atunci a rămas, s-ar putea spune, un soi de paradis pierdut al românilor. Pentru cât timp? Iată o întrebare la care o națiune întreagă are a răspunde într-o Europă, într-o viitoare Europă unită a națiunilor prospere, democratice și unite.

Dacă am fost vrednici de România Mare în 1918, cred că nimic nu ne împiedică să lucrăm temeinic și pașnic pentru a o redobândi într-un viitor previzibil.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulțumesc și eu.

 
Radu Ciuceanu - intervenție cu titlul Ultima diversiune;

Are cuvântul domnul deputat Radu Ciuceanu. Se pregătește domnul Doru Dumitru Palade.

 

Domnul Radu Ciuceanu:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor colegi,

Sunt și eu alături în această zi de raliere a noastră, de simțământ național față de frații noștri de peste Prut.

Ca istoric, mă simt legat și felicit pe colegii mei care au pomenit de crezul nostru, crezul veșnic, care nu va fi niciodată știrbit din conștiința românilor.

Interpelarea mea de astăzi se referă la o problemă care a fost îndelung mediatizată. Este adresată Ministerului Justiției, în atenția doamnei ministru Rodica Stănoiu. Are ca titlu "Ultima diversiune".

E îndeobște cunoscut că singurul mare partid al suflării românești este Biserica Ortodoxă Română. Alături de ea sunt marile confesiuni ce în România își găsesc o libertate de expresie deplină, pe măsura aderenței credincioșilor.

Acest mare partid al Bisericii nu este înscris la nici un tribunal. El nu poate nici să câștige, dar nici să piardă scrutinuri electorale, pentru că este temelia de-a pururi a poporului român. El este prezent însă în prezent printr-un procent copleșitor de 92%, care face în inimile noastre cea mai puternică forță spirituală și, de ce nu, și politică, atunci când ar trebui să constate că partidele și oamenii politici o iau de multe ori razna.

Biserica este prima instituție a țării, deci singura speranță pe care o mai avem, fiindcă ea trebuie să reprezinte legătura noastră cu divinitatea eternă. Ea se confruntă cu însăși existența istorică a neamului românesc, a avut tăria și Dumnezeu ne-a ajutat ca în fruntea ei să se afirme conducători care au reușit să o ferească de desființare și nimicire.

Mi se pare un truism să-l pomenesc aici pe acel Patriarh Justinian Marina, popă de țară oltean, care a izbutit să înșele cele mai rafinate minți ale NKVD, salvând nava Bisericii de la pieire. Ca să nu mai vorbim de succesorul său, Justin Moisescu, care a plătit cu viață opoziția sa fermă la distrugerea ctitoriei mavrocordine, Mânăstirea Văcărești.

După 1990, s-a crezut că Biserica Ortodoxă Română va intra în apele liniștite ale menirii sale. Din când în când, însă, se vedeau și se auzeau trupe de șoc ce, în timpul sfintelor slujbe, vocifereau în defavoarea întâiuluistătător al Bisericii. Nimeni însă nu le-a dat importanță și, încetul cu încetul, glasurile lor au dispărut înecate în masa covârșitoare a credincioșilor.

Acum, însă, s-a petrecut un lucru de o gravitate excepțională, ceea ce mass-media numește un atac ticălos împotriva B.O.R. și ne determină să gândim că activitatea Bisericii Ortodoxe Române este monitorizată și lovită.

Oare, cele două mii de biserici care s-au ridicat de isnoavă și cele 6 mii reparate după 1990, supără pe cineva?

Există, oare, cercuri interne sau forțe externe care sunt interesate în subminarea celui mai puternic reazem al statului român?

Am convingerea nestrămutată în existența celor mai bune relații, legate după vizita Sanctității Sale Papa Paul Ioan al II-lea la București, între Biserica Universală și Ortodoxia Română. Cu atât mai mult cu cât ne leagă șirul lung al martirilor pe care și una și alta i-au oferit lui Hristos în timpul regimului comunist.

Și iarăși credem în continuare că nici o minte lucidă și sănătoasă, creștină, ar putea ca în aceste săptămâni ce ne despart de marea jertfă a Mântuitorului pe Cruce și a Învierii Sale să pălmuiască obrazul Bisericii atacând Întâistătătorul său fără a nu fi declarat responsabil.

De aceea, folosindu-mă de dreptul de intervenție pe care-l am în Parlamentul României, propun ca Ministerul Public să se autosesizeze, sancționând conform legilor în vigoare pe cei ce atentează premeditat la cea dintâi instituție spirituală a neamului nostru.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulțumesc.

 
Doru Dumitru Palade - prezentarea câtorva aspecte legate de domeniul cercetării științifice;

Îl invit la microfon pe domnul deputat Doru Dumitru Palade. Se pregătește doamna Mihaela Ionescu.

 

Domnul Doru Dumitru Palade:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Sigur, față de declarațiile anterioare, în această zi plină de istorie, eu, fiind reprezentantul unei științe aplicate, cobor puțin la problemele actuale ale țării, tot ale țării, și aș dori să prezint câteva aspecte legate de domeniul cercetării științifice.

De peste un deceniu, România a suportat diverse experimente privind cea mai eficientă și scurtă cale către o economie de piață stabilă, care să o situeze pe o poziție cât mai apropiată, măcar față de țările din partea a doua a plutonului Uniunii Europene.

În toate aceste experimente, majoritatea nereușite, unele neterminate, cercetarea științifică și dezvoltarea tehnologică au fost proclamate ca domeniu prioritar și determinant al dezvoltării economice, factor hotărâtor al progresului societății.

Nu a existat partid de la Putere sau din Opoziție care să nu declare, care de care mai patetic, importanța acestui domeniu pentru țară, pentru societate, pentru dezvoltarea economică. Nu vreau să amintesc aici intențiile frumoase ale diverselor formațiuni politice care declară cercetarea ca domeniu prioritar, inclusiv Constituția României. Sigur, un buget de finanțare publică a cercetării științifice, redus la un nivel de 0,1-0,2% din p.i.b. așa cum a fost în perioada 1997-2000 poate pune în discuție dacă mai există sau nu acest domeniu. Dar, chiar în perioada până în 1996, când bugetul asigura niveluri comparabile cu vecinii sau chiar cu țările Uniunii Europene, nu aceasta a fost cauza principală a erodării potențialului românesc de dezvoltare tehnologică. Principala cauză a fost degradarea economică, lipsa comenzilor pentru potențialul propriu al dezvoltării tehnologice, dispariția unor sectoare de activitate, degradarea activității agenților economici productivi și dezinteresul acestora pentru progresul tehnologic au făcut ca mulți specialiști români din institute renumite să ia calea străinătății sau, și mai mult, să schimbe profilul de activitate pentru alte domenii mai avantajoase.

O dată cu dispariția regimului de tristă amintire al lui Emil Constantinescu, comunitatea științifică românească se aștepta ca noul Guvern să fi creat din nou un Minister al Cercetării Științifice legat în special de dezvoltarea tehnologică a economiei, obiectiv promis în campania electorală de liderii PDSR. chiar domnul prim-ministru Adrian Năstase, în alocuțiunea rostită pe 19 noiembrie 2000, cu prilejul zilei cercetătorului și proiectantului, a arătat acest lucru. Iată că, în formula noului cabinet, apare cea mai nefericită alegere legarea cercetării de un minister al educației, prin care știința tehnologiei, a progresului tehnic este la remorca procesului educațional, aflat și acesta într-o criză cronică.

Din experiența pe care o am, ca om care am lucrat întreaga viață în domeniul cercetării tehnologice, declar că această soluție a pus în stare de repaos întregul potențial tehnico-științific românesc, cel care mai subzistă, nemaiexistând nici un fel de acțiune a cabinetului actual vizând obiective de cercetare, la care să se mobilizeze acest domeniu. De aceea, în programul Partidului România Mare, pe lângă asigurarea unui buget care să pună cercetarea științifică românească pe o linie competitivă, există tot ca obiectiv prioritar crearea unui organism distinct al administrației publice centrale care să gestioneze dezvoltarea economică purtătoare de progres tehnologic și unde să renască cu adevărat știința în slujba directă a economiei.

Doresc ca această declarație să servească și strategia actualului cabinet.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulțumesc și eu.

 
Mihaela Ionescu - declarație intitulată Opriți odată terorismul dosarelor securității!.

Și o invit pe doamna deputat Mihaela Ionescu la microfon.

 

Doamna Mihaela Ionescu:

Domnule vicepreședinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

Aș dori ca intervenția mea de astăzi, ca declarația mea să poarte numele de "opriți odată terorismul dosarelor securității".

Declarația mea se alătură celei făcute de colegul Ciuceanu și vine în clarificarea zoaielor care se aruncă acum asupra Preafericitului Patriarh.

Asistăm, în ultimele zile, la o infectare a vieții sprituale românești cu viruși urât mirositori, proveniți din nou de la C.N.S.A.S. din așa-zisele documente care s-ar fi aflat în arhiva SRI, unde se pare că orice persoană fără frica lui Dumnezeu, fără discernământ sau măcar autocenzură, poate copia acte și apoi "pac cu ele la gazete". Acesta este oare rolul unui istoric, căci istoric își zice cel ce o face? Dacă nu s-a putut face celebru prin cercetări, prin comunicări, descoperiri arheologice, în schimb poate să facă publice, în Postul Paștelui anului de grație 2001, zoaiele ce au stat ascunse în dosarele ticluite de securitatea din 1949. Nu știm dacă este adevărat și nu ne interesează dacă dosarele ticluite de fosta securitate sunt adevărate. Dacă am crede că sunt adevărate, am crede că și securitatea a avut dreptate. știm că pentru a evita repetarea unor asemenea situații s-a făcut o revoluție, au murit oameni și a curs multă, multă cerneală.

Nu știm de ce a trebuit ca Întâi Stătătorul Bisericii Ortodoxe, ajuns la o vârstă venerabilă și care este un simbol al unității Bisericii Ortodoxe, să fie astfel încercat. Nu știm de ce, atunci când însăși biserica Ortodoxă Română și-a învins propriile orgolii și a ales calea toleranței, a înțelegerii și a iubirii, unindu-se în jurul Patriarhului pentru ceea ce reprezintă acesta pentru Biserica Română, Sfintele Sărbători ale Paștelui să fie astfel întinate. Nu știm de ce același venerabil Preafericit Patriarh al românilor a trebuit să fie supus la vârsta Preafericirii sale la o nouă umilință care l-a îndemnat să vină să vorbească în fața miilor de oameni adunați duminica aceasta la Catedrala Sfântului Spiridon, de Buna-Vestire, cu ocazia ceremoniei alegerii episcopului vicar al Bucureștiului, în persoana Preasfinției Sale Sebastian Ialomițeanul. Cu această ocazie, Preafericitul Patriarh, mulțumind pentru "părtășia" intelectualilor și credincioșilor care au fost alături de durerea "păstorului lor" a spus cât de mult l-au îndurerat aceste atacuri, considerându-le "clipe de Golgotă înaintea Învierii". Preafericitul a repetat cuvintele Mântuitorului: "Necazuri veți avea" și de aceea a spus: "nu trebuie să urâm, ci trebuie să iertăm". Frumoase vorbe și demne de urmat. Nu vom urî și vom ierta nimicnicia de a te duce la ziare (pentru câți talanți oare?) și să dezvălui un document despre care nu știi dacă este adevărat sau este numai o făcătură din șirul nesfârșit al celor ce se ticluiau în epocă. Articolul din ziarul "Libertatea" prezintă și părerile istoricului Dan Troncotă și ale ziaristului Dan Ceacâr, primul studiind cele 8 dosare personale ale lui Teoctist și "neremarcând referiri la asemenea lucruri și situații".

Știm, de aceea, că o atare controversă, căci este o controversă, din moment ce există cel puțin două păreri diferite, n-ar fi existat dacă în țara noastră, în care foametea împinge mamele să-și maltrateze copii care urlă după mâncare, în care bătrânii nu au bani și nici speranțe de bani pentru medicamente și în care existența gropilor din pavaj este disimulată de perdeaua de fum a campaniei de schingiuire a câinilor flămânzi, deci dacă în țara noastră nu ar exista C.N.S.A.S-ul. Acest organism care plătește din banii publici salarii de peste 20 de milioane, nu pentru aflarea unui așa-zis adevăr, care oricum n-ar ține de foame și nici loc de pâine, ci pentru a crea noi posibilități de șantaj, se pare, și de alterare a vieții politice românești. Politicieni din partidele istorice, foști deținuți politici, oameni de cultură renumiți și acum, și Preafericitul patriarh sunt măscăriți, așa cum nici fosta securitate n-a îndrăznit să o facă. O dată, de două ori, de zece ori, dar nu în Postul Paștelui. Cercetarea acestor dosare este mai periculoasă decât folosirea unei bombe atomice în plin Manhattan de către teroriști.

Opriți odată terorismul dosarelor securității?

Ele nu dau pâine și nu dau libertate, ci numai dezbină, asmut oamenii contra oamenilor, mențin active abcesele care infectează viața politică românească.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Corneliu Ciontu:

Da. Vă mulțumesc și eu.

 
 

Vă mulțumesc și dumneavoastră pentru colaborare. Ne reîntâlnim la orele 10 pentru o primă ședință de vot.

 
   

Postal address: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucharest, Romania sunday, 18 august 2019, 10:11
Telephone: +40213160300, +40214141111
E-mail: webmaster@cdep.ro