Dan Brudașcu
Dan Brudașcu
Sittings of the Chamber of Deputies of March 27, 2001
Abstract of the sittings
Full-text of the sittings

Parliamentary debates
Calendar
- Chamber of Deputies:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Query debates
for legislature: 2016-present
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996

Meetings broadcast

format Real Media
Video archive:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
You are here: Home page > Parliamentary Business > Debates > Calendar 2001 > 27-03-2001 Printable version

Sittings of the Chamber of Deputies of March 27, 2001

  1. Intervenții ale domnilor deputați:
    1.1 Damian Brudașca - intervenție intitulată "Salvați școala românească";

Domnul Corneliu Ciontu:

................................................

Dau cuvântul domnului Damian Brudașca. Se pregătește domnul Adrian Moisoiu.

Domnul Damian Brudașca:

Domnule președinte,

Domnilor colegi,

Voi încerca să mă refer astăzi la un subiect extrem de delicat - acela al situației școlii.

Intervenția mea poate fi intitulată "Salvați școala românească".

Cei care se referă la dezastrul social-economic ce s-a abătut și se menține asupra României au aproape exclusiv în vedere pe de o parte sărăcia și privațiunile vieții de zi cu zi, iar, pe de altă parte, lipsa de perspectivă a redresării unităților de producție, a unităților prestatoare de servicii și așa mai departe, nestăpânirea inflației și blocajul financiar.

Puțini mai sunt cei care sesizează efectele pustiitoare ale acestei situații asupra culturii, sănătății și școlii. Cu foarte puține excepții, cele trei domenii vitale pentru orice popor au beneficiat arareori de atenția guvernanților, dar niciodată atât de puțin ca după 1989.

Cu toate reformele și invențiile draconice ale unora prea grăbiți să imite modele de aiurea, sacrificând mai ales în domeniul învățământului o moștenire valoroasă, confirmată de foarte numeroasele premii obținute la competiții de prestigiu internațional, școala românească este astăzi într-o situație cu totul deosebită.

Recunoscându-și indirect propria nereușită, fostul Guvern al PDSR a trecut în 1995 școlile și grădinițele din subordinea ministerului de resort în administrația primăriilor. Cu alte cuvinte, le-a condamnat cu cinism la distrugere lentă, având în vedere situația financiară precară în care se află mai ales primăriile din comune și orașele mici.

Nici în marile orașe lucrurile nu stau cu mult mai bine, în fiecare an devenind o sarcină tot mai grea găsirea resurselor financiare pentru reparații curente minime care să permită reînceperea noului an școlar.

La nivelul comunelor, lucrurile se agravează pe zi ce trece. Tot mai numeroase sunt cazurile de localuri de școală care amenință să se prăbușească peste elevi și cadrele lor didactice.

Dețin în acest sens cifre și date cutremurătoare din unele localități ale județului Cluj. Dacă ar trebui să-și facă datoria, doar în județul Cluj organele sanitare ar trebui să închidă peste 65% din școlile din mediul rural care nu întrunesc condiții minime de funcționare. Nu sunt fonduri nici la nivel local, nici județean pentru reparații evaluate deja la câteva mii de miliarde de lei. Nu mai poate fi vorba de fonduri pentru construirea de noi unități școlare.

În județul Cluj, ultima școală s-a dat în folosință în anul 1989. De mulți ani se încearcă fără succes să se finalizeze o școală cu 24 de săli de clasă în Cartierul "Între lacuri" din municipiul Cluj-Napoca. Mai sunt necesare 34 de miliarde de lei, sumă pe care consiliul local nu o poate asigura, cu toate eforturile făcute.

Mai dramatică este situația școlii generale din orașul Huedin. Aici, lucrările au început în 1992, iar în 1996 au fost sistate din lipsă de fonduri, deși mai trebuia făcute doar câteva finisaje. Pe lângă degradări, la Școala generală din Huedin, se constată și frecvente furturi de materiale de construcție, obiecte de tâmplărie, obiecte sanitare și instalații electrice.

Mă rezum doar la aceste două exemple, deși nu există absolut nici o localitate de pe raza județului Cluj unde problema școlii să fie satisfăcător rezolvată. Am în vedere reperațiile curente, deci nu poate fi vorba despre minime dotări cu echipamente și tehnică modernă.

Din acest punct de vedere, cred că nu greșesc afirmând că Puterea din România nu a conștientizat încă rolul extraordinar ce revine școlii pentru viitorul ei. Neglijând școala și nefăcând nimic pentru tinerii absolvenți obligați să se băjenească prin țări străine, condamnați, domnilor guvernanți, pe termen lung țara la sărăcie, mizerie și înapoiere.

De aceea, vă cer, domnule prim-ministru, să nu mai umiliți școala și să compromiteți șansele țării de a depăși starea de marasm în care ați adus-o.

Vă mulțumesc pentru atenție.

Postal address: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucharest, Romania monday, 19 august 2019, 17:32
Telephone: +40213160300, +40214141111
E-mail: webmaster@cdep.ro