Paula Maria Ivănescu
Paula Maria Ivănescu
Sittings of the Chamber of Deputies of April 24, 2001
Abstract of the sittings
Full-text of the sittings

Parliamentary debates
Calendar
- Chamber of Deputies:
2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002 2001 2000
1999 1998 1997
1996
Query debates
for legislature: 2016-present
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996

Meetings broadcast

format Real Media
Video archive:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
You are here: Home page > Parliamentary Business > Debates > Calendar 2001 > 24-04-2001 Printable version

Sittings of the Chamber of Deputies of April 24, 2001

  1. Intervenții ale domnilor deputați:
  1.4 Paula Maria Ivănescu - prezentarea scrisorii Grupului de inițiativă pentru înființarea și organizarea unui Secretariat de stat pentru șanse egale;

Domnul Corneliu Ciontu:

................................................

Are cuvântul doamna deputat Paula Ivănescu.

Se pregătește domnul Becsek-Garda Dezideriu.

Doamna Paula Maria Ivănescu:

Mulțumesc, domnule președinte de ședință,

Doamnelor și domnilor colegi,

Este evident că în societatea românească există mari disparități între sat și oraș, între diverse categorii sociale, între periferie și centru, între femei și bărbați, între copiii de la sat și copiii de la oraș, și, în aceste condiții, noi, cei care trebuie să hotărâm soarta țării, trebuie să ne aplecăm spre aceste mari discrepanțe și să organizăm în așa fel societatea încât să li se ofere tuturor o șansă. Deci, este vorba de egalitatea de șanse pentru toți cetățenii României, indiferent de etnie, indiferent de sex, indiferent de religie, indiferent de locul în care locuiește.

În acest context, la inițiativa mea, în cursul lunii martie, a avut loc o întâlnire a reprezentantelor grupurilor politice din Camera Deputaților, reprezentanți ai sindicatelor și ai unor NGO-uri, precum și ai unor institute de renume în ceea ce privește drepturile omului. La această întâlnire, care avea drept scop o consultare în ceea ce privește modificarea Constituției referitor la egalitatea de șanse, a reieșit o propunere comună care, iată, a prins contur. Este vorba despre o scrisoare transmisă primului-ministru, domnului Adrian Năstase, precum și tuturor doamnelor ministru și domnului ministru pentru relația cu Parlamentul referitor la înființarea unui organism care să se ocupe de egalitatea de șanse.

Această scrisoare, prin lobby-ul făcut de doamnele deputate în grupurile lor parlamentare, a fost semnată de către liderii de grup și a fost transmisă, spre știință, președintelui României și "adrisanților". Această scrisoare sună astfel:

"Stimate domnule prim-ministru,

Stimate doamne și domni miniștri,

Grupurile parlamentare din Camera Deputaților au remarcat preocuparea Guvernului României pentru ameliorarea condițiilor de viață materiale și morale ale familiilor din țara noastră, mai ales ale femeilor. Acestea se confruntă cu situații de discriminare în fapt pe piața muncii, în familiile lor și în societate.

Apreciem că experiența Uniunii Europene și a țărilor membre în această chestiune poate fi valorificată și de țara noastră prin adoptarea unei politici asemănătoare în domeniu. Înființarea unui observator al egalității de șanse, instituție publică autonomă, după modelul european este, cu siguranță, necesară.

De asemenea, la nivel guvernamental, problema trebuie să-și găsească cea mai potrivită reflectare instituțională. Considerăm cu totul insuficientă organizarea în interiorul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale a actualei Direcții pentru egalitatea șanselor. Resursele dedicate problematicii femeilor, a familiilor din România sunt cu totul nesemnificative în raport cu realitatea și urgența unor soluții guvernamentale. Complexitatea problematicii impune un alt nivel al resuselor guvernamentale necesare domeniului și o altă poziționare în ierarhia guvernamentală.

Înțelegem constrângerile cu care se confruntă Guvernul și dificultatea temporară de a înființa instituțiile necesare pentru ca într-un timp rezonabil, România să avanseze semnificativ și în acest domeniu.

Considerând toate acestea, vă supunem atenției solicitarea noastră de a întreprinde demersurile necesare pentru înființarea și organizarea unui Secretariat de stat pentru șanse egale în subordinea directă a primului-ministru".

Semnează liderii Grupurilor parlamentare din Camera Deputaților.

Țin să menționez că Grupul de inițiativă care a conceput și s-a ocupat de lobby-ul necesar în grupurile parlamentare este alcătuit, din partea P.D.S.R., de doamna Viorica Afrăsinei și doamna Mihaela Murariu Mura; din partea Partidului România Mare, doamna Ionescu Smaranda; din partea Partidului Național Liberal, doamna Mona Muscă și din partea Partidului Democrat, subsemnata, Paula Ivănescu.

Sperăm că ne veți sprijini în continuare pentru înființarea unui asemenea organism și vreau să vă asigur că nu este vorba numai de participarea paritară a femeilor, în timp, la decizia politică, este vorba de a acorda șanse egale, spre exemplu, copiilor de la sat față de cei de la oraș de a se bucura de același tip de educație, deci de șanse pentru viață, de a se bucura și cei săraci de condiții minime de viețuire și așa mai departe.

Vă mulțumesc pentru atenție.

Domnul Corneliu Ciontu:

Da, vă mulțumim și noi. Din respect pentru doamna Paula Ivănescu, nu puteam să întrerup...

Postal address: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucharest, Romania monday, 27 january 2020, 9:09
Telephone: +40213160300, +40214141111
E-mail: webmaster@cdep.ro