Plen
Ședința Camerei Deputaților din 29 mai 2001
Sumarul ședinței
Stenograma completă

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2020-prezent
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
25-11-2021
25-11-2021 (comună)
24-11-2021 (comună)
23-11-2021
22-11-2021
15-11-2021 (comună)
09-06-2021 (comună)
11-05-2021
Arhiva video:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2001 > 29-05-2001 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 29 mai 2001

19. Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr.18/2000 privind unele măsuri pentru aprobarea și implementarea Programului special de reabilitare a unor zone miniere defavorizate și a altor zone cu dezechilibre economice și sociale (amânarea votului final).
 
consultă fișa PL nr. 12/2000

Domnul Viorel Hrebenciuc:

................................................

Supun atenției plenului Camerei Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 18/2000 privind unele măsuri pentru aprobarea și implementarea Programului special de reabilitare a unor zone miniere defavorizate și a altor zone cu dezechilibre economice și sociale.

Dacă din partea inițiatorului dorește cineva?

Domnul Ion-Romulus Mouha:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

Respectivul act normativ avea ca scop declarat o serie de măsuri pentru implementarea unui program special de reabilitare a unor zone miniere defavorizate.

În momentul de față, în urma analizei care s-a făcut atât la nivelul Guvernului, cât și în cadrul Comisiei de industrie și servicii, suntem de părere că această ordonanță nu mai este de actualitate dintr-o serie de motive, pe care le pot expune, sau le pot lăsa la latitudinea domnului președinte Antal.

Părerile noastre coincid și, în consecință, vă propunem ca să respingeți această ordonanță de urgență.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulțumesc, domnule Moucha.

Domnul președinte Antal.

Domnul Antal István:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor colegi,

Permiteți-mi ca să vă mai dau unele detalii privind punctul de vedere al comisiei și motivarea respingerii acestei ordonanțe.

Prin Ordonanța Guvernului nr. 18/2000 se prevede implementarea Programului special de reabilitare a unor zone cu dezechilibre economice și sociale prin încredințare directă a lucrărilor de execuție Societății Comerciale EUROFINANCE VULCAN, deși circumstanțele de utilizare a achiziției dintr-o singură sursă, conform prevederilor art.16, lit.j) din Ordonanța Guvernului nr. 12 din 1993, cu modificările și completările ulterioare și la care face trimitere textul ordonanței, nu sunt precizate printr-o hotărâre a Guvernului, așa cum este prevăzut în articolul respectiv.

Societatea comercială în cauză este abilitată să realizeze implementarea programului special și să elaboreze studiile de fezabilitate, ceea ce este de natură să-i creeze societății o situație de privilegiu care contravine principiilor elementare ale unei economii de piață.

Deși titlul ordonanței face referire la zone miniere defavorizate și alte zone cu dezechilibre economice și sociale, programul special se referă doar la zonele cuprinse în județele Gorj și Vâlcea și Valea Jiului, cu arie de aplicabilitate strict limitată, specificată în anexa la ordonanță.

De asemenea, în Ordonanța Guvernului nr. 18/2000 nu este precizat bugetul necesar pentru măsurile preconizate, iar termenul de 25 de ani de realizare a programului special nu este specific programelor de dezvoltare.

În plus, prevederile proiectului de lege trebuie corelate cu obiectivele Programului de guvernare, pentru Valea Jiului fiind stabilite o serie de măsuri care vor fi cuprinse în strategia de dezvoltare a zonei miniere Valea Jiului. Dealtfel, strategia de dezvoltare ne-a fost prezentată săptămâna trecută la sediul Guvernului.

Ca atare, propunem respingerea acestei ordonanțe, în așa fel încât să ne încadrăm în acea strategie care sperăm noi să aducă o soluționare, pe măsura așteptărilor, în Valea Jiului.

Vă mulțumesc.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Dacă din partea grupurilor parlamentare sunt comentarii?

Nefiind, trimitem legea spre votul final.

Vă mulțumesc.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti miercuri, 1 decembrie 2021, 9:35
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro