Plen
Sittings of the Chamber of Deputies of June 26, 2001
Abstract of the sittings
Full-text of the sittings

Parliamentary debates
Calendar
- Chamber of Deputies:
2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002 2001 2000
1999 1998 1997
1996
Query debates
for legislature: 2016-present
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996

Meetings broadcast

format Real Media
Video archive:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
You are here: Home page > Parliamentary Business > Debates > Calendar 2001 > 26-06-2001 Printable version

Sittings of the Chamber of Deputies of June 26, 2001

5. Dezbaterea și adoptarea Hotărârii privind instituirea Comisiei speciale pentru elaborarea propunerilor legislative prevăzute de art.79 din Legea nr.29/2000 privind sistemul național de decorații al României și avizarea proiectelor de lege pentru aprobarea ordonanțelor și ordonanțelor de urgență emise de Guvern în acest domeniu.

Domnul Valer Dorneanu:

................................................

Stimați colegi,

Tot am amânat constituirea Comisiei speciale pentru elaborarea unor propuneri legislative cu privire la decorații și titluri de onoare. Am amânat-o pentru că nu exista încă un consens al liderilor grupurilor parlamentare. Întrucât acest consens s-a realizat, pentru a nu bloca toate proiectele care au acest obiect, prin lipsa avizului acestei comisii, vă propun să adoptăm proiectul de Hotărâre cu privire la constituirea comisiei.

"Hotărâre privind instituirea Comisiei speciale pentru elaborarea propunerilor legislative prevăzute de art.79 din Legea nr.29/2000 privind sistemul național de decorații al României și avizarea proiectelor de lege pentru aprobarea ordonanțelor și ordonanțelor de urgență emise de Guvern în acest domeniu".

Dacă cu privire la titlu aveți vreo obiecție? Nu aveți.

Votat în unanimitate.

La art.1 care cuprinde dispoziția de instituire a comisiei, dacă aveți obiecții? Nu aveți.

Votat în unanimitate.

La art.2. Domnul deputat Gaspar.

Domnul Acsinte Gaspar:

La art.2, vă rog să observați că există o eroare de dactilografiere: se face trimiterea la alin.1. În realitate, trimiterea trebuie să fie la art.1: "Comisia specială prevăzută la art.1". aceasta este prima observație.

A doua observație pe care aș dori s-o fac este ca la sintagma "comisii speciale similare", în loc de "similare", să spunem: "Va prelua documentele fostei comisii speciale instituită prin Hotărârea Camerei Deputaților..." și să se dea numărul hotărârii prin care a fost instituită această comisie, pentru că textul, altfel, prin această referire la "similare" este...

Domnul Valer Dorneanu:

Dacă eliminăm, pur și simplu, "similare" și rămâne... "...fostei comisii speciale a Camerei Deputaților".

Domnul Acsinte Gaspar:

"Comisiei speciale instituită prin Hotărârea Camerei Deputaților" și dăm numărul hotărârii.

Domnul Valer Dorneanu:

Așa da!

Mai aveți și alte propuneri?

Domnul Acsinte Gaspar:

Aș avea și la alin.2, la același articol.

Domnul Valer Dorneanu:

Stați să-l terminăm pe acesta.

Deci, stimați colegi, la alin.1 al art.2. "Comisia specială prevăzută la art.1 va prelua documentele fostei comisii speciale instituită prin Hotărârea Camerei Deputaților nr. ..., va revedea..." și, în continuare, textul curge.

Dacă sunteți de acord cu acest text la art.2 alin.1?

Cine este pentru? Mulțumesc.

Dacă sunt voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

La art.2 alin.2.

Domnul Acsinte Gaspar:

La alin.2, v-aș ruga ca, în loc de Legea-cadru, să se spună Legea nr.29/2000, pentru că nu este vorba de o lege-cadru, este legea prin care s-a instituit sistemul național de decorații și cred că este corect să se facă trimitere la numărul acestei legi, chiar dacă nu se mai repetă titlul, pentru că titlul legii a fost deja prevăzut în art.1.

Domnul Valer Dorneanu:

Într-adevăr, așa prevăd și normele de tehnică legislativă.

vă supun alin.2 la vot, cu această rectificare, în loc de "legea-cadru" să fie nominalizată legea respectivă.

Cine este pentru? Mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Votat alin.2 în unanimitate.

supun votului în ansamblu art.2.

Cine este pentru? Mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

La art.3, dacă aveți obiecțiuni? Nu aveți.

Votat în unanimitate.

La art.4? Nu.

Votat în unanimitate.

La art.5? Nu aveți obiecțiuni.

Votat în unanimitate.

V-aș ruga să vă uitați și la componența comisiei: Dorel Bahrin – Grupul Social-Democrat Umanist, Radu Ciuceanu – Grupul PRM, Puiu Hașotti – PNL, Attila Bela Ladislau Kelemen – UDMR, Ioan Onisei – PD și Gheorghe Firczak – Grupul minorităților naționale.

Biroul comisiei: președinte – Dorel Bahrin, vicepreședinte – Radu Ciuceanu, secretar – Ioan Onisei.

Supun votului dumneavoastră întâi hotărârea de constituire.

Cine este pentru?

Poftiți.

Domnul Anghel Stanciu (din sală):

Nominalizarea o facem noi aici?

Domnul Valer Dorneanu:

Nominalizările funcțiilor de conducere sau ale cui? funcțiile de conducere au fost convenite, ca să nu spun cuvântul negociate, au fost convenite de liderii grupurilor parlamentare.

Contestați, nu sunteți de acord cu funcția de vicepreședinte a domnului Radu Ciuceanu?

Poftiți. Domnul Bolcaș a fost la aceste consultări, vreau să vă anunț.

Domnul Anghel Stanciu:

Domnule președinte,

Domnul deputat Bolcaș este în misiune ordonată, cum este la noi, ca și la dumneavoastră, la partid și îi țin locul. Deci încerc, evident, să-mi fac o datorie de conștiință, în primul rând, chiar dacă domnul lider Bolcaș a trebuit să accepte un anumit vot, prin a spune că această comisie s-a constituit din inițiativa unui grup de deputați, grup de deputați care l-a avut ca prim inițiator pe domnul profesor Ciuceanu.

Fără a jigni pe nimeni, singurul specialist în această comisie, în heraldică, este domnul profesor universitar Ciuceanu.

Evident că noi ne-am obișnuit să fie competența o chestiune de algoritm și este, pe undeva, și bine, că așa am ajuns și eu vicelider sau profesor universitar, poate, dar mă simt dator să vă rog, pentru că este o hotărâre și o adoptăm punct cu punct, să supunem votului propunerea ca domnul profesor Ciuceanu să fie președintele comisiei, pentru că a inițiat-o și domnul Bahrin să fie vicepreședinte. Și cred că nici domnia sa nu ar avea nimic împotrivă să lucreze în coordonarea unui distins specialist în domeniu.

Aceasta este propunerea noastră, fie că o adoptăm, fie că nu o adoptăm, dar poate o dată, o singură dată în această aulă, competența va învinge algoritmul, prin votul competent al domnilor deputați.

Vă mulțumesc pentru atenție.

Domnul Valer Dorneanu:

Distinse coleg,

Am senzația că dumneavoastră ați fost în serviciu ordonat când noi am aprobat, la cererea dumneavoastră, numirea domnului Radu Ciuceanu ca președinte al Comisiei de abuzuri și, atunci, vă întreb dacă nu-i, totuși, prea mult ca distinsa personalitate pe care eu nu o contest să aibă două președinții a două comisii.

Vă rog.

Domnul Anghel Stanciu:

Deci, domnule președinte, sunt președinte de 9 ani. Probabil că am fost uitat acolo. De la agricultură, unde mi-am făcut și eu oleacă de cultură, am trecut apoi la învățământ și știu că președinții de comisii permanente, în speță întreg Biroul se alege prin votul comisiei. Este posibil ca domnul profesor Ciuceanu să fie ales sau este posibil să nu fie ales. Deci nu știm ce va hotărî comisia, chiar dacă postul este acordat printr-un algoritm.

Dacă distinșii noștri colegi vor vota ceea ce noi am propus: competență, în loc de algoritm, atunci sigur colegii de la Comisia de abuzuri se vor orienta spre altcineva. Deci nu va fi președinte, în nici un caz, la două comisii.

Vă mulțumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Doamna deputat Afrăsinei.

Doamna Viorica Afrăsinei:

Mulțumesc, domnule președinte.

Îmi cer scuze stimatului coleg, domnul deputat Stanciu, pe care-l prețuiesc foarte mult, dar vreau să-i reamintesc că noi, acum, avem în dezbatere o hotărâre și constituirea unei comisii speciale.

Comisiile speciale au o altă modalitate, conform art.71, de a-și stabili membrii biroului, și anume membrii biroului comisiei sunt aleși în conformitate cu propunerile Biroului permanent. În Biroul permanent s-au decis aceste propuneri care să fie făcute în prezenta hotărâre, ca urmare a unor discuții, într-adevăr, între liderii grupurilor parlamentare și, ca urmare, suntem în conformitate cu reglementările Regulamentului.

Vă mulțumesc.

Domnul Anghel Stanciu (din sală):

Putem să le votăm sau nu?!

Domnul Valer Dorneanu:

aș ruga să porniți de la premisa, domnule deputat, că în Biroul permanent, ca urmare a deciziei liderilor de grup, s-a făcut această propunere. Decizia Biroului a avut în vedere și acordul tuturor liderilor parlamentari, inclusiv al dumneavoastră.

Domnul Leonăchescu.

Domnul Nicolae Leonăchescu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Eu venisem aici, la tribună, cu ideile mele.

Domnul Valer Dorneanu:

Vă rog să nu plecați cu ale mele!

Domnul Nicolae Leonăchescu:

Îmi permiteți să le susțin pe ale mele? Dacă-mi permiteți, vă rog să observați că este vorba de o comisie specială și, din acest punct de vedere, îi dau dreptate colegei noastre, doamnei Viorica Afrăsinei, pe care o stimez foarte mult, de la Comisia pentru administrație publică și, fiind vorba de o comisie specială, primează specializarea. Și aici toată lumea recunoaște în profesorul Radu Ciuceanu, directorul Institutului pentru studierea totalitarismului și arheolog, cu 17 ani de pușcărie, că este în domeniul istoriei o somitate. Noi îi susținem candidatura la funcția de președinte, iar dacă nu ne revine nouă decizia, vă rog să n-o mai supuneți la vot.

Mulțumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Deci, stimați colegi, eu plec de la premisa că toate comisiile speciale, în cazul tuturor comisiilor, nu numai a celor speciale, conducerea a fost convenită de șefii grupurilor parlamentare.

Cum se contestă acordul Grupului parlamentar al PRM-ului la această înțelegere, eu vă propun amânarea acestei chestiuni până după vacanță.

Deci, stimați colegi, tocmai unul dintre cei care a susținut cel mai tare constituirea acestei comisii a fost profesorul Ciuceanu. Eu am senzația că s-a discutat și cu dumnealui și, în virtutea faptului că a fost propus președinte acolo, a acceptat să fie vicepreședinte. Dacă contestați acest lucru, nu putem constitui comisia.

Vă rog.

Domnul Anghel Stanciu:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Profesorul Ciuceanu efectiv crede că poate îndeplini, la standarde excelente, misiunea de președinte al acestei comisii. Varianta care s-a vehiculat, prin care domnul Bolcaș a spus că renunță la președinția Comisiei de abuzuri, a fost spre a-i alina puțin amarul că a inițiat o comisie necesară Camerei Deputaților, în calitate de prim inițiator, în calitate de om care se pricepe la acest lucru și negocierile au dat alt câștig de cauză.

Nu vreau, domnule președinte, să reiterez aici un lucru pe care-l știm amândoi: s-a căzut de acord, la un moment dat, ca să i se atribuie această comisie. După aceea, s-au întâmplat niște evenimente și, probabil, acestea au determinat ca acceptarea inițială a colegilor de la PDSR, ca dânsul să fie președinte, să nu mai fie valabilă.

Eu, acum, fac apel, nu are sens să amânăm, fac apel la colegii noștri, am spus, spre a ne autosugestiona, că reprezentăm și noi ceva în Cameră, dincolo de liderii noștri de grup, care ne hotărăsc totul. Mai au puțin și ne vor hotărî și când să respirăm! Dânșii au propus, noi am înțeles, este dreptul lor! Dreptul nostru este de a vota. Deci nu are sens să amânăm.

S-a făcut o propunere de amendament la anexă. Când ajungem la anexa respectivă, luați în considerare propunerea pe care am făcut-o noi, pică, rămâne cealaltă. Nu este nici un fel de supărare. Deci nu are sens să mai amânăm, pentru că, și așa, a fost amânată foarte mult, tocmai ca urmare a negocierilor PDSR – PRM.

Vă mulțumesc pentru atenție.

Domnul Valer Dorneanu:

Poftiți, doamnă deputat.

Doamna Mihaela Mândrea-Muraru:

Salut specializarea domnului Ciuceanu în heraldică. Noi nu constituim aici o comisie pentru studiul heraldicii și nici cu caracter istoric.

Doresc să vă spun că prima decorație în România a fost dată de Alexandru Ioan Cuza și era "Pro virtute militari".

Colegul meu de partid, Dorel Bahrin este militar de carieră, a absolvit Academia Militară, este specialist în heraldică, este membru al Partidului Umanist, Partidul Umanist ocupându-se, în mod special, de cultul eroilor. Și consider că dânsul este îndreptățit să ocupe această funcție, chiar dacă domnul Ciuceanu, pe care îl omagiez, în acest moment, susține ca domnia sa să fie pe această funcție. Sunt sigură că va obține funcția de președinte la Comisia de abuzuri și să lăsăm, totuși, un militar de carieră să aprecieze activitatea sau să împlinească activitatea într-o asemenea comisie.

Domnul Valer Dorneanu:

Poftiți, domnule deputat.

Domnul Damian Brudașca:

Am ascultat cu atenție intervențiile de până acum și ca să nu existe nici un fel de dubiu în ceea ce privește calitățile celor pe care îi vom alege sau celui pe care îl vom alege în fruntea acestei comisii speciale, ar fi de dorit să cunoaștem exact care sunt meritele științifice ale contracandidatului domnului profesor Ciuceanu, pentru ca să votăm în cunoștință de cauză. Consider că doar gradele nu sunt suficiente pentru a propune sau susține candidatura cuiva într-o asemenea poziție deosebit de importantă în perspectiva deciziilor pe care trebuie să le luăm pentru această comisie care sunt convins că va juca un rol important în viitorul apropiat.

Deci, concret, în afară de grade, ce altceva științific poate să scoată pe masă contracandidatul domnului profesor Ciuceanu?

Domnul Valer Dorneanu:

Stimate coleg, cu tot respectul care îl port reputației dumneavoastră științifice și literare, constat, cu regret, că sunteți puțin peiorativ atunci când faceți referire la măsurat în grade.

Vă aduc la cunoștință că orice funcție aici, în Cameră, se ocupă în raport de calitatea de deputat, nu se cer aduse CV-uri, nu se cer aduse titluri științifice ș.a.m.d. (Aplauze.)

Da, este domnul profesor Ciuceanu și îl rog să intervină, la cererea domniei sale.

Domnul Radu Ciuceanu:

Domnule prezident,

Doamnelor și domnilor colegi,

Mă iertați, dar mâine seară, în cadrul unui congres panortodox, eu trebuie să fiu la Atena și am alergat după fotografii. Mă iertați că n-am fost prezent.

În ceea ce privește comisia, și nu persoana mea, este firesc ca istoric să mă fi zbătut luni și luni de zile pentru instituirea, mai bine zis pentru reformularea unor probleme pe care cred că această comisie le poate rezolva.

De la început țin să vă afirm, și aceasta o fac în fața acestei țări, și nu este prima oară, că nu am nici un fel de orgoliu, deși este și firesc, sunt la o vârstă când, de mult timp, m-au părăsit ambițiile și mai ales acele zone în care trebuie să te afirmi primul inter pars. Nu are importanță cine va fi președintele acestei comisii, important este să meargă, să-și facă datoria, ceea ce comisiile anterioare, se pare că n-au făcut, au cam stat pe tânjeală, să ne onorăm mandatul pe care îl obținem din partea dumneavoastră.

Deci, încă o dată, consider această comisie ca o familie, o familie care trebuie să-și rezolve problemele înăuntrul ei și sper că ne veți lua ca atare. Vă mulțumesc. (Aplauze.)

Domnul Valer Dorneanu:

Mulțumesc, domnule profesor. Mulțumesc și pentru lecția de înțelepciune pe care o oferiți și cred că aceeași înțelepciune vă va ajuta și va ajuta comisia să-și îndeplinească misiunea, trecând peste vanități și peste orgolii.

Domnul Anghel Stanciu (din bancă):

Este o propunere. Eu până ajung la înțelepciunea dânsului, votez.

Domnul Valer Dorneanu:

N-am înțeles. Am greșit ceva cu înțelepciunea dânsului?

Domnul Anghel Stanciu:

Este normal și firesc, am spus că mie mai îmi trebuiesc niște ani până ajung la înțelepciunea domnului profesor și mai multe voturi.

Domnul Valer Dorneanu:

Eu vă asigur că și mai de mult, tot înțelepciune purta domnul profesor.

Domnul Anghel Stanciu:

Da. Noi vă spunem că am făcut o propunere și vrem să testăm: avem puterea să punem, dincolo de eleganța domnului profesor, omul potrivit la locul potrivit? Deci, la punctul respectiv, vă rog să supuneți la vot, ca un test, să vedem dacă ceea ce spunem mereu și votăm și vă mulțumesc pentru propunerea noastră legală de vot.

Domnul Valer Dorneanu:

Stimați colegi,

Potrivit regulamentului, în primul rând, trebuie să supun votului hotărârea pe care am aprobat-o pe articole și pe urmă vom supune votului anexa.

Cine este pentru hotărârea, astfel cum a fost votată pe articole? Mulțumesc.

Sunt voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

În ceea ce privește anexa, vă rog, înainte de a o supune la vot, vă rog să-mi permiteți să dau citire art.71 alin.2. Prin aceeași hotărâre, se vor desemna deputații care compun comisia și biroul acesteia, la propunerea Biroului permanent al Camerei și se va stabili termenul până la care raportul său va fi depus.

Deci, eu nu pot să supun votului dumneavoastră decât propunerea Biroului permanent, dacă aceasta va cădea, vom restitui anexa Biroului permanent pentru a face alte propuneri.

Cine este pentru anexa la hotărâre, așa cum v-am prezentat-o în compunerea comisiei și în compunerea biroului?

Cine este pentru?

Stimați colegi, un secretar a numărat 26 de voturi, unul 62. Vă rog frumos, să vină cineva de la PRM și să numere dânșii.

Încă o dată: Cine este pentru?

Domnul Anghel Stanciu (din bancă):

Spuneți câte trebuie să iasă, să știe omul.

Domnul Valer Dorneanu:

Deci, 62 de voturi pentru.

Împotrivă? 33 împotrivă.

Abțineri?

Deci, cu 62 voturi pentru, 33 împotrivă și 4 abțineri, anexa a fost votată. Vă mulțumesc.

Postal address: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucharest, Romania thursday, 20 february 2020, 21:15
Telephone: +40213160300, +40214141111
E-mail: webmaster@cdep.ro