Marin Anton
Marin Anton
Sittings of the Chamber of Deputies of September 18, 2001
Abstract of the sittings
Full-text of the sittings

Parliamentary debates
Calendar
- Chamber of Deputies:
2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002 2001 2000
1999 1998 1997
1996
Query debates
for legislature: 2016-present
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996

Meetings broadcast

format Real Media
Video archive:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
You are here: Home page > Parliamentary Business > Debates > Calendar 2001 > 18-09-2001 Printable version

Sittings of the Chamber of Deputies of September 18, 2001

  1. Intervenții ale domnilor deputați:
    1.1 Marin Anton - exprimarea îngrijorării față de "toate scumpirile care s-au făcut la energia electrică, termică și a combustibililor";

Domnul Corneliu Ciontu:

................................................

Dau cuvântul domnului Marin Anton.

Se pregătește domnul Ștefan Baban.

Domnul Marin Anton:

Mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

Am urmărit cu viu interes evoluția economică și, implicit, toate scumpirile care s-au făcut la energia electrică, termică și a combustibililor și mă văd silit să-mi exprim îngrijorarea față de acest fenomen.

Cu prilejul bilanțului de guvernare pe șapte luni, premierul a enumerat principalele acțiuni ce trebuie întreprinse pentru a pregăti din timp funcționarea economiei pe timpul iernii care urmează. Dar aceste luări de cuvânt au rămas la nivelul declarativ, nefăcându-se nimic până acum pentru identificarea resurselor financiare și nu numai a acestora, dar și măsurile concrete pe care le va lua Executivul pentru creșterea salariului minim pe economie și indexarea corespunzătoare a pensiilor.

Cu toate acestea, nici nu a început sezonul rece și prețurile au început să crească în cascadă. Cu puțin timp în urmă, prețul gazelor naturale pentru consumatorii casnici s-a majorat cu 90%. De la 1 septembrie, PETROM a majorat prețul cu amănuntul la produsele petroliere cu procente cuprinse între 1,9 și 3,2%. Tot cu aceeași dată, energia termică s-a scumpit cu 57%. Majorarea prețurilor la carburanți și la utilitățile publice vor atrage desigur majorări la produsele alimentare și nu numai.

Dragi colegi,

Ajutoarele sociale pe care Executivul declară că le va acorda familiilor defavorizate vor acoperi în mai mică măsură aceste majorări a prețurilor. Nici pentru celelalte categorii sociale care au sursă de venit iarna nu se anunță prea ușoară din punct de vedere financiar. Cu atât mai mult cu cât, după o scurtă perioadă de creștere salarială, în ultimele luni acestea au intrat pe o curbă descendentă, nemaiputând ține pasul cu inflația.

Țin să vă aduc la cunoștință că toate aceste scumpiri la utilitățile publice fără precedent în ultimii zece ani au toate un numitor comun: lipsa restructurărilor reale ale economiei românești, menținerea în viață în mod artificial a unor agenți economici care și-au făcut un obicei din a nu-și plăti datoriile transferând astfel presiunea financiară pe umerii populației.

Cred că trebuie pus capăt odată pentru totdeauna aberantului mecanism prin care "Electrica", "Distrigaz" și "Termoelectrica" își majorează tarifele în pas cu inflația, cursul valutar, cu prognozele meteo, cu orice numai să nu umble la costurile proprii. După ultima majorare de tarif, în raport cu decembrie 2000, energia electrică s-a scumpit în pas cu inflația, adică cu 16,3%, la fel și energia termică, cât și combustibilul.

Cu alte cuvinte, pierderile pricinuite de inflație pentru acești trei agenți economici care dețin monopolul au fost acoperite sută la sută și atunci de unde până unde sunt ținute tarifele sub control, așa cum declară Executivul? Desigur, pot exista evoluții nefavorabile pe piața mondială a energiei. De câte ori însă producătorii naționali au ținut cont de piața internă, adică de locul unde-și vând marfa? Răspuns: niciodată!

În schimb, această politică de preț spoliatoare deopotrivă pentru ceilalți agenți economici, cât și consumatorii a mai acordat un moment de respiro monopolului reprezentat de Electrica, Distrigaz, Termoelectrica care nu au făcut altceva decât să aștepte răbdătoare următoarea reașezare de tarife cu ochii pe evoluția cursului valutar.

Soluția la acest vicios curs energie-inflație este demonopolizarea acestor trei mamuți și, în consecință, crearea unei piețe a energiei și a combustibilului convențional care să conducă prin competiție și competitivitate dacă nu la scăderea tarifelor măcar la păstrarea lor în limitele rezonabile.

Cred că sunt în asentimentul dumneavoastră când cer Executivului să ne comunice măsurile concrete întreprinse pentru întâmpinarea iernii, cum ar fi: stocurile existente de cărbune energetic, păcura și gazele naturale, contractele încheiate cu furnizorii, sursele de finanțare depistate pentru acoperirea cheltuielilor determinate de aceste majorări. Dat fiind faptul că până acum nu au fost decât cuvinte, ne poate liniști Executivul cu fapte reale pentru a trece cu bine și în siguranță sezonul rece și a putea continua și finaliza obiectivele economice pe care și le-a propus?

La ora actuală, economia românească are un fond structural nesănătos care explică performanțele sale, mediocritatea standardului de viață care nu s-a schimbat de loc. Inflația a fost temperată nu prin reducerea costurilor, ci prin artificii administrative. În aceste condiții mă întreb: oare când se poate reinflama această inflație?

În speranța că v-am captat atenția cu această problemă care frământă Partidul Național Liberal, bănăstarea, atât materială cât și spirituală a poporului, vă mulțumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Da. Vă mulțumesc și eu.

Postal address: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucharest, Romania tuesday, 28 january 2020, 7:00
Telephone: +40213160300, +40214141111
E-mail: webmaster@cdep.ro