|
Domnul Ștefan Baban: Domnule președinte, Domnilor colegi, "Despăgubirile cancer pe termen lung al bugetului țării". Legea nr.10/2001 privind restituirea proprietăților naționalizate după 1945 a reușit mai degrabă să deschidă cutia pandorei decât să rezolve problema. Ea a declanșat o adevărată furie a retrocedărilor de proprietăți de care și-au adus, se pare, aminte urmașii urmașilor celor care au fost deposedați abuziv. De la o zi la alta, lista petenților ce se doresc despăgubiți crește în proporție neașteptată, lăsând impresia că este revendicată practic toată România. Aproape sigur cei ce au elaborat și aprobat legea ca act firesc și necesar în mersul spre economia de piață nu s-au gândit nici o clipă probabil că solicitanții nu vor fi de bună-credință în cererile lor de restituire-despăgubire. Dacă la început au șocat cererile fostului rege și ale unor reprezentanți ai altor familii princiare spre a li se restitui castele precum Peleș, Bran, Huniazilor s-au dovedit repede că acestea reprezintă doar fața văzută a aisbergului care a provocat fiori de ghiață cetățenilor acestei țări. Pentru că fața nevăzută a acestui veritabil aisberg al retrocedărilor este de-a dreptul incredibilă. Ea cuprinde pe lângă clădiri importante, de interes public, și unități industriale cu terenurile aferente sau doar terenuri pe care au fost construite clădiri cu diferite întrebuințări sociale sau fabrici și uzine. Deja s-a creat o situație neliniștitoare dar și oarecum hilară, deoarece se solicită despăgubiri pentru orice fostă proprietate în sume de-a dreptul ridicole. Există obiective industriale naționalizate pentru care s-au depus cereri de despăgubiri bănești de către mai multe persoane, însumând împreună mai multe zeci de miliarde de lei. Au fost semnalate cazuri în care unități deja privatizate de ani buni sunt acum revendicate de foști proprietari la sume de peste 100 de ori mai mari decât prețul privatizării, lăsând în ridicol însăși ideea de restituire și recompensă. Asistăm la o campanie în care diverse persoane s-au repezit cu dreptate sau fără pe proprietățile țării, care în ultimii 60 de ani au fost lărgite și modernizate cu banii grei ai contribuabililor, multe fiind transformate total, din temelii, în procesul industrializării forțate dinainte de 1989. Pe listele solicitanților apar multe nume de străini care au fost deposedați de bunuri prin naționalizare. Fără jenă și cu mult tupeu, aceștia vin acum și cer bani statului român, deși se cunoaște bine că acest stat român, chiar din vremea comunismului, a plătit sume foarte mari foștilor proprietari deposedați ca o condiție de intrare a României în ONU. Toate aceste datorii ale României decurse din naționlizări erau în 1989 achitate, cu excepția datoriei, rezolvate anul acesta, cu Suedia. Din câte se vede, foștii proprietari de fabrici și uzine din România antebelică solicită acum o a doua despăgubire, mult mai mare decât valoarea de piață a proprietăților revendicate, dintre care unele nici nu mai există, sau se află în paragină. În acest proces dificil al despăgubirilor și al restituirilor fostelor proprietăți naționalizate, se impune ca cei responsabili cu retrocedările și recompensele să verifice foarte serios calitatea solicitanților, pretențiile acestora, să respingă toate cele neacoperite de realitate și să aplice întocmai prevederile legii în limitele posibilităților de astăzi ale bugetului României. Vă mulțumesc.
|
