Plen
Sittings of the Chamber of Deputies of October 9, 2001
Abstract of the sittings
Full-text of the sittings

Parliamentary debates
Calendar
- Chamber of Deputies:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Query debates
for legislature: 2016-present
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996

Meetings broadcast

format Real Media
Video archive:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
You are here: Home page > Parliamentary Business > Debates > Calendar 2001 > 09-10-2001 Printable version

Sittings of the Chamber of Deputies of October 9, 2001

  1. Intervenții ale domnilor deputați:

 

Ședința a început la ora 9,09.

Lucrările au fost conduse de domnul Viorel Hrebenciuc, vicepreședinte al Camerei Deputaților, asistat de domnii Tudor Mohora și Nicolae Leonăchescu, secretari.

 
Constantin Florentin Moraru - exprimarea indignării față de amestecurile politice brutale ale reprezentantei unei fundații germane;

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Stimați colegi,

Deschidem ședința de astăzi a Camerei Deputaților, dând cuvântul domnului doctor Moraru Constantin Florentin, din partea Grupului PRM.

 

Domnul Constantin Florentin Moraru:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Doamnelor și domnilor deputați,

Am luat cunoștință cu indignare de amenințările pe care doamna Sabine Haberzach, reprezentanta Fundației "Konrad Adenauer" în țara noastră, le-a proferat la adresa Partidului România Mare. În mod concret, aceasta a afirmat că toate ambasadele țărilor membre ale Uniunii Europene, precum și fundațiile acestora, ar fi rupt orice legătură cu Partidul România Mare și că va avea ea grijă de acest partid și pe viitor.

Este de-a dreptul stupefiantă inconștiența cu care o propagandistă măruntă, care pe site-ul de pe Internet figurează ca simplă secretară a fundației respective, își permite să vorbească în numele tuturor celor 15 țări ale Uniunii Europene, insultând cel mai mare partid de opoziție al țării care are reprezentanți în toate structurile Europei.

Nu este prima oară când această femeie abuzivă bate câmpii și își atribuie o importanță mai mare decât are, ea manifestând o atitudine la fel de condamnabilă și cu prilejul seminarului cu tema "Tinerii români, speranțe pentru Europa", desfășurat la Casa Armatei din Brașov în perioada 12-19 august 2001.

Comportamentul doamnei Sabine Haberzach este de-a dreptul iresponsabil și contravine flagrant chiar statutului fundației pe care dânsa pretinde că o reprezintă, statut care impune acesteia să contribuie activ și eficient la cea mai bună colaborare internațională și înțelegere între popoare. Până acum, din păcate, persoana respectivă nu a făcut altceva decât să încalce legile ospitalității românești, să pozeze în femeie comisar și să se amestece cu brutalitate în viața politică a României.

În ceea ce privește participarea domnului profesor universitar Radu Ciuceanu la simpozionul cu tema "Totalitarism și rezistență, teroare și represiune în România comunistă", organizat la Neptun în perioada 4-6 octombrie 2001 de CNSAS și Fundația "Konrad Adenauer", atitudinea doamnei Sabine Haberzach a fost la fel de stupidă și de provocatoare din mai multe motive. 1) Deputatul PRM Radu Ciuceanu a fost invitat telefonic de către cei doi șefi CNSAS, domnii Gheorghe Onișoru și Constantin Buchet. 2) Este de-a dreptul imoral ca un om ca Radu Ciuceanu să fie denunțat ca extremist de către o secretară care habar n-are de istoria României, din moment ce el a zăcut în închisorile staliniste nu mai puțin de 15 ani, fiind condamnat apoi și la doi ani de domiciliu forțat. 3) Nu știm care sunt meritele ce o recomandă pe doamna Sabine Haberzach să se tot lupte cu totalitarismul pe la șuete ieftine și inutile, dar profesorul Radu Ciuceanu este chiar directorul Institutului pentru studiul totalitarismului de pe lângă Academia Română, sub egida căruia a publicat lucrări și studii fundamentale.

Am aflat că doamna în cauză a fost adusă în România de aripa talibană a PNȚCD, mai exact de Dudu Ionescu, cel care, în calitate de ministru de Interne, a înnăbușit în sânge protestele minerilor din februarie 1999 la Stoenești.

De asemenea, știm că ea întreține relații privilegiate cu Alianța Civică și cu gruparea fundamentalistă și antiromânească din CNSAS compusă din Andrei Pleșu, Mircea Dinescu și Horia Patapievici. Nu ne mai trebuie alte dovezi pentru a înțelege cine o îndoctrinează și cine are interes ca ea să întrețină un climat de vrajbă în societatea românească.

În aceste condiții, PRM solicită organelor statului declararea numitei Sabine Haberzach ca persona non grata și expulzarea ei din România, așa cum s-a procedat și în cazul provocatoarei maghiare Eva Maria Barki.

În același timp, formațiunea noastră politică se va adresa domnului Helmut Kohl, președintele Uniunii Creștin Democrate din Germania, pentru a-l informa despre activitatea periculoasă pe care o desfășoară în România fundația "Konrad Adenauer" care, prin asemenea manifestări, este contrară spiritului care trebuie să guverneze Europa unită și promovării valorilor creștinismului și ale democrației în estul bătrânului continent.

Ne exprimăm speranța că această fundație, care are un buget anual de circa 200 de milioane de mărci și despre care există suspiciuni serioase cu privire la relațiile cu unele servicii secrete, va lăsa poporul român să-și urmeze destinul istoric și se va ocupa eventual de recrudescența fascismului în Germania.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulțumesc, domnule Moraru.

 
Ștefan Baban - un apel la înțelepciune rostit în rezolvarea actualelor replici împotriva terorismului;

Are cuvântul domnul Baban Ștefan.

 

Domnul Ștefan Baban:

Domnule președinte,

Domnilor colegi,

Partidul România Mare este atât împotriva terorismului, cât și împotriva războiului. Este declarația Biroului de presă al Partidului România Mare din 8 octombrie 2001.

Partidul România Mare s-a pronunțat întotdeauna cu fermitate împotriva terorismului. Mai mult decât atât, recent, senatorii și deputații PRM au votat în plenul Camerelor reunite ale Parlamentului pentru acordarea de către țara noastră a unui sprijin total în lupta comunității internaționale cu forțele răului, pentru eradicarea acelor grupări și rețele care au îndoliat umanitatea.

Am adoptat această atitudine în conformiate cu filozofia noastră de viață, care ne determină să promovăm valorile binelui, ale adevărului, ale iubirii de oameni.

În virtutea aceleiași filozofii de viață, membrii și simpatizanții PRM, care reprezintă 25% dintre cetățenii cu drept de vot ai României, se declară împotriva războiului, pentru că niciodată în istorie războiul nu a reprezentat o soluție, nu a rezolvat nici una dintre problemele țărilor și popoarelor. A răzbuna moartea unor civili nevinovați prin uciderea altor civili nevinovați la celălalt capăt al lumii, iată un experiment politic și militar care nu poate avea acordul lui Dumnezeu.

Acea zonă de conflict de la porțile Asiei este extrem de problematică, fiind vorba de mai multe puteri nucleare, iar situația ar putea degenera în conflicte cu mult mai grave.

În tensiunea internațională generată de declanșarea celui dintâi război din mileniul III, Partidul România Mare face apel la înțelepciune, la identificarea altor căi și mijloace de combatere a adevăraților vinovați.

Nutrim speranța că președintele George Bush, pe care îl asigurăm de toată stima noastră, nu va repeta erorile predecesorului său și va găsi în inima lui cele mai nobile îndemnuri creștinești de a ajuta nefericitul popor afgan nu cu rachete și bombe devastatoare, ci cu toate cele necesare unei vieți civilizate.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Mulțumesc, domnule Baban Ștefan.

 
Damian Brudașca - atenționare în sensul reconsiderării modului de tratare a declarațiilor politice; - demers pentru reflectarea reală a situației județului Cluj în alocațiile bugetare;

Domnul Merce Ilie. Se pregătește domnul Brudașca Damian.

 

Doamna Mitzura Domnica Arghezi (din sală):

Nu este aici.

 
 

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Domnul Brudașca.

 
 

Domnul Damian Brudașca:

Domnule președinte de ședință,

Înainte de a da citire declarației politice de astăzi, dați-mi voie să-mi exprim insatisfacția pentru felul în care este tratată această activitate a Parlamentului, prin întârzierile sistematice cu care aceasta începe, semn că, cel puțin pentru prezidiul acestei ședințe, declarațiile politice nu înseamnă nimic, sunt tratate cu dispreț, cu lipsă de considerație.

Întrucât programul stabilit este de la ora 8,30, cei care suntem pe liste așteptăm, indiferent de partidul politic, aici, iar dumneavoastră veniți la ora 9,05. Vă mulțumim pentru respectul pe care îl arătați deputaților prezenți în sală.

Și, acum, dați-mi voie să prezint declarația politică.

Este cunoscut faptul că județul Cluj se situează pe unul dintre primele locuri în țară în ceea ce privește contribuția la bugetul de stat. Este de asemenea știut că în Guvernul României activează trei miniștri clujeni și mai mulți secretari de stat. Cu toate acestea, în proiectul de buget pe anul 2002, pregătit de Guvern și care urmează să fie depus curând în Parlament, județul nostru se află printre ultimele în țară din punct de vedere al redistribuirii sumelor către autoritățile locale. Astfel, la sumele defalcate din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale pe 2002, județul Cluj are prevăzute 215 miliarde, în timp ce pentru județul Suceava sunt prevăzute 397 de miliarde, pentru Municipiul București 428 de miliarde, pentru județul Iași 367 de miliarde, pentru județul Dolj 303 de miliarde, pentru județul Botoșani 302 de miliarde, pentru Bacău 296 de miliarde, Bihor 234 de miliarde, Buzău 249 de miliarde, Dâmbovița 248 de miliarde, Hunedoara 226 de miliarde, Maramureș 276 de miliarde, Neamț 312 miliarde, iar Prahova 254 de miliarde.

La sume defalcate din impozitul pe venit, pentru subvenționarea energiei termice livrate populației, pentru județul Cluj ar urma să fie alocate doar 35 de miliarde de lei, în timp ce județul Timiș, cu un potențial aproape identic în ce privește numărul de populație, ar urma să primească 94 de miliarde, adică aproape de trei ori mai mult, Constanța 113 miliarde, Prahova 87 de miliarde, Iași 88 de miliarde, județele Bacău și Botoșani câte 93 de miliarde, Argeș 65 de miliarde, Bihor 63 de miliarde, Dolj 52 de miliarde, Vâlcea 36 de miliarde, Teleorman 39 de miliarde, iar Harghita 36 de miliarde.

La sume defalcate din t.v.a., pentru finanțarea cheltuielilor instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat din bugetele locale ale comunelor, orașelor și municipiilor pe anul 2002, județul Cluj are prevăzute 859 de miliarde. Comparativ, pentru județul Bacău sunt prevăzute 959 de miliarde, deși în acest județ lucrează cu circa 500 de dascăli mai puțin decât în județul nostru.

Aceeași anomalie apare, de pildă, și în cazul sumelor repartizate județelor Dolj și Prahova unde, cu toate că activează cu circa 1000, respectiv 800 de dascăli mai puțin decât în județul Cluj, au fost repartizate 973, respectiv 904 miliarde de lei.

La capitolul referitor la sumele prevăzute pentru susținerea sistemului de protecție a copilului, județul Cluj ar urma să primească 48 de miliarde, în timp ce județul Iași să beneficieze de 104 miliarde, Bihor, Prahova și Buzău câte 52 de miliarde, Suceava 51 de miliarde, Timiș 60 de miliarde, iar Vâlcea 50 de miliarde.

În ceea ce privește sumele destinate susținerii sistemului de protecție a persoanelor cu handicap, județul Cluj are prevăzute doar 31 de miliarde, mult mai puțin decât Suceava 80 de miliarde, Prahova 76 de miliarde, Neamț 75 de miliarde, Mureș 64 de miliarde, Bacău 71 de miliarde, Iași 52 de miliarde, Dolj 47 de miliarde, Botoșani 51 de miliarde sau județul Buzău 37 de miliarde.

În calitate de deputat de Cluj, solicit atât primului-ministru, cât și ministrului Finanțelor Publice explicații în legătură cu motivele reale care justifică dezavantajarea județului nostru comparativ cu alte județe ale țării.

De asemenea, având în vedere concluziile ministrului Dezvoltării și Prognozei privind situarea județului Cluj pe ultimele locuri în ceea ce privește nivelul producției industriale, fac un apel la miniștrii și secretarii de stat clujeni, precum și la toți parlamentarii județului Cluj, indiferent de partidul sau culoarea lor politică, să facă demersurile ce se impun pentru ca, în proiectul de buget pe anul 2002, sumele repartizate județului nostru să fie conforme cu realitatea din teritoriu. Mulțumesc.

 
 

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da, mulțumesc, domnule Brudașca.

 
Ilie Merce - comentariu legat de inadecvarea Legii nr.187/1999 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea securității ca poliție politică;

Domnul Merce Ilie. Se pregătește domnul Lăpădat Ștefan.

 

Domnul Ilie Merce:

Domnule președinte de ședință,

Stimați colegi,

Legea nr.187/1999 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității ca poliție politică, deși adoptată în numele unor comandamente ce urmăreau restabilirea adevărului în legătură cu mecanismele represiunii politice ale statului totalitar comunist, concomitent cu înlăturarea falsurilor și erorilor în ceea ce privește activitatea desfășurată de persoanele care au fost victimele acestei represiuni, în condițiile unei documentări incomplete asupra obiectului reglementării, s-a dovedit a fi inadecvată scopului propus.

Profund lacunară în ceea ce privește detalierea scopului, și fără a defini complet și corect instituțiile, conceptele și noțiunile utilizate, legea a devenit un instrument al vendetelor cu caracter politic, iar în procesul aplicării ei au fost posibile erori repetate care au lezat dreptul la propria imagine a unor persoane.

Lipsa definiției Securității ca poliție politică, neprecizarea structurilor care au îndeplinit asemenea funcții, precum și a activităților de această natură, au îngreunat operațiunile de triere și de selectare a dosarelor și, totodată, au facilitat interpretări ce au culpabilizat chiar și victime ale represiunii.

Mai mult chiar, în elaborarea legii, au fost ignorate consecințele ce pot decurge dintr-o aplicare incorectă, nefiind prevăzute mecanisme și proceduri de control care să permită reparații în cazul încălcării unor drepturi și libertăți fundamentale.

Inițiatorii legii au omis luarea în considerație a legilor externe similare care, cu excepția Germaniei, a cărei situație este cu totul specială, au prevăzut că arhivele fostelor servicii de informații rămân în custodia actualelor structuri de informații, pentru a li se asigura protecție față de desconspirări neautorizate și pentru apărarea intereselor persoanelor împotriva oricăror lezări ale vieții lor intime, prin folosirea informațiilor în alte scopuri decât cele expres și detaliat prevăzute de lege.

De asemenea, componența neadecvată a colegiului din care lipsesc magistrații în măsură să aprecieze corect și independent de influență sau angajamente politice ori alți factori de dependență, conținutul și relevanța dosarelor studiate, a făcut ca legea în vigoare să fie aplicată incorect.

Trebuie de asemenea observat că singurul efect palpabil al aplicării legii este doar deconspirarea colaborării cu fostele organe ale Securității, fără a se face deosebirea dintre colaborarea ca drept al persoanei fizice de a dispune de ea însăși, dacă nu încalcă drepturile și libertățile altora, ordinea publică sau bunele moravuri (Constituția României, art.26 alin.2), și colaborarea materializată în denunțuri calomnioase, mărturii mincinoase, delațiuni și alte asemenea.

În fond, dacă astăzi foștii opozanți ai regimurilor dictatoriale au o recunoaștere a activității lor de rezistență anticomunistă, acest fapt este posibil numai ca urmare a reflectării corecte a datelor și faptelor lor în informațiile și documentele fostului organ al Securității.

Așadar, nu colaborarea în sine constituie problema de fond ce se cere soluționată, cât mai cu seamă faptul dacă prin aceasta s-au încălcat drepturi sau libertăți fundamentale în sistemul de reglementare și garantare specific momentului respectiv și, în același timp, s-a denaturat adevărul, fiindcă activitatea unor oameni nu poate fi judecată după legile prezentului.

Erorile repetate care au fost posibile în aplicarea Legii nr.187/1999, precum și celelalte considerente expuse impun, în spiritul dreptății și al justiției, al respectului demnității omului, valori constituționale supreme garantate, suspendarea aplicării legii până va fi adoptată o nouă lege.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Mulțumesc, domnule Merce.

 
Ștefan Lăpădat - declarație legată de relansarea educației în mediul rural și în zonele defavorizate;

Domnul Lăpădat Ștefan. Se pregătește doamna Mitzura Arghezi.

 

Domnul Ștefan Lăpădat:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

În România, învățământul constituie prioritate națională (art.2 din Legea nr.84/1995 modificată și completată). Articolul respectiv să găsește în programul de guvernare pe perioada 2001-2004.

Pornind de la aceste documente, în scopul ralierii la cerințele moderne europene, relansarea educației în mediul rural și în zonele defavorizate presupun unele măsuri administrative care la prima vedere par simple, dar cu urmări destul de grave pentru sănătatea elevilor, a personalului didactic, nedidactic și, implicit, a locuitorilor.

Pe teritoriul județului Mehedinți, din totalul de 122 de unități școlare, 49 dintre acestea nu dispun de fântâni sau instalații de apă. Procentul de 31% este destul de elocvent pentru a marca pericolul de izbucnire a unor epidemii grave pentru comunitatea locală.

Vrem, nu vrem, se încalcă Ordinul Ministerului Sănătății nr.102/1993 și Hotărârea de Guvern nr.460/1994, prin care se acordă autorizație sanitară de funcționare a unităților școlare.

Ordonanța de urgență nr.32 din 26 februarie 2001 pentru reglementarea unor probleme financiare în învățământ și nr.206/2001 pentru modificarea și completarea Legii învățământului obligă autoritățile administrative locale la o implicare promptă și practică în rezolvarea problemelor vitale ale școlilor.

Absența condițiilor de bază pentru desfășurarea optimă a procesului instructiv-educativ nu poate stopa fenomenul de migrație a elevilor către mediul urban, și nici al asigurării necesarului de cadre didactice, din punct de vedere al ocupării posturilor și al calificării.

Devine tot mai oportună o colaborare mai eficientă a celor trei ministere, respectiv Ministerul Administrației Publice Locale, Ministerul Educației și Cercetării și Ministerul Sănătății și Familiei, prin încheierea și funcționarea de parteneriate locale care trebuie să devină o realitate.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da, vă mulțumesc.

 
Mitzura Domnica Arghezi - informare privind participarea la sesiunile Adunării Parlamentare a Francofoniei;

Doamna Mitzura Arghezi. Se pregătește domnul Paul Șnaider.

 

Doamna Mitzura Domnica Arghezi:

Mulțumesc, domnule președinte.

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

În perioada 7 – 11 iulie 2001, a avut loc la Quebec cea de-a 27-a sesiune a Adunării Parlamentare a Francofoniei.

În cadrul lucrărilor Comisiei pentru învățământ, comunicații și probleme de cultură a acestei organizații, s-a hotărât înlocuirea raportorului și a coraportorului la tema "Subcomisii pentru educație. Predarea limbii franceze, limbă însușită nematernă", urmând ca ulterior să se precizeze data și locul unde urma să se organizeze o reuniune de lucru a noilor raportori.

Ca membră a comisiei respective, am fost numită coraportor, în locul parlamentarului bulgar Eduard Klein, a cărui formațiune politică nu a mai intrat în componența noului Parlament după recentele alegeri din Bulgaria, iar raportorul Nataniel Bach din Republica Africană Benin a fost numit în locul parlamentarului Teofil Tuba din Republica Centrafricană, ucis în timpul unor incidente din zonă.

Președintele Comisiei pentru învățământ, comunicații și probleme de cultură a Adunării Parlamentare a Francofoniei mi-a comunicat, în calitatea mea de președintă a delegației parlamentare române la această structură, că reuniunea de lucru a raportorilor Subcomisiei pentru educație urmează să aibă loc la Osta, în ziua de 30 septembrie 2001, ceea ce s-a întâmplat.

În introducerea la proiectul de raport despre învățământul în limba franceză, limbă însușită nematernă, este citat lingvistul Claude Hajej care, în anul 1987, constata: "Adevărul este că astăzi nu limba franceză este în retragere, ci limba engleză câștigă teren mai repede ca ea". Această constatare, mai mult ca oricând de actualitate, ne-a pus în situația să examinăm problematica învățării limbii franceze în forme instituționalizate în țările francofoniei, mai ales în țările din Africa, din Europa Occidentală, Centrală și Orientală, din țările Magrebului și a acelora din Orientul Mijlociu.

Acum, când lumea tehnologică în continuă perfecționare se caracterizează prin utilizarea masivă a limbii engleze, este de strictă urgență să fie luate măsuri care să favorizeze folosirea limbii franceze în noile tehnologii.

Înainte de a aborda tema ce ne preocupă, nu este inutil a preciza locul pe care îl ocupă limba franceză în lume. Înaltul Consiliu al Francofoniei estimează între 300 și 400 de milioane numărul persoanelor care vorbesc sau care învață limba franceză.

Regresul înregistrat de limba franceză după Tratatul de la Versailles din 1919 nu o împiedică să fie, alături de engleză și spaniolă, o limbă cu statut mondial. După engleză, franceza rămâne a doua limbă străină cea mai solicitată în lume.

Țările Europei Centrale și Orientale formează un grup specific printre țările francofone. În aceste țări, franceza n-a fost niciodată limbă oficială, regională, a unei minorități sau de dominare. Ea reprezintă, mai cu seamă, o limbă tradițională privilegiată ca, de exemplu, în România și Moldova.

Prăbușirea regimurilor comuniste a provocat o liberalizare a ofertei lingvistice, însoțită de o reformă progresivă a sistemului educației. În mod categoric, engleza este câștigătoarea acestei conjuncturi, dar și limba franceză a progresat foarte mult. Astăzi, cele 10% din cele 55 de milioane de elevi și studenți din afara Franței, care studiază în limba franceză, locuiesc în țările Europei Centrale și Orientale, ceea ce explică importanța lor pentru francofonie. Motivul alăturării de familia francofonă a acestor țări este evident: franceza constituie o limbă importantă a Uniunii Europene, la care toți doresc să adere.

În anul 1995, demersurile președinției franceze la Uniunea Europeană au reușit adoptarea unei rezoluții în favoarea generalizării progresive în ce privește învățarea a două limbi de circulație universală în sistemul educativ, precum și a unui memorandum care reprezintă un prim text comunitar ce abordează de manieră globală diversitatea lingvistică a Uniunii Europene.

Multilingvismul trebuie să-și facă apariția în sistemul de învățământ din fragedă copilărie în toate aceste țări. Obiectivul principal al francofoniei este de a garanta diversitatea și dialogul culturilor, fundamentul unui umanism democratic și al promovării statului de drept.

Se cuvine să fie luate toate măsurile de menținere a limbii franceze ca limbă oficială și limbă de lucru pe picior de egalitate cu engleza în organizațiile și instituțiile internaționale: Uniunea Europeană, Organizația Națiunilor Unite, Organizația de Cooperare Economică și Dezvoltare, Fondul Monetar Internațional și Banca Mondială.

De asemenea, este de dorit o dezvoltare mai rapidă a TV5, pentru a deveni un vector esențial în învățarea și perfecționarea limbii franceze în afara sferei școlare, un ajutor de netăgăduit.

Întocmai celorlalte instituții internaționale, francofonia este preocupată de concordanța cu politicile europene ale acestor instituții. Actualmente, Europa, la fel cu alte regiuni ale lumii, este confruntată cu riscul mare al uniformizării culturale, datorită dezvoltării tehnologiilor care favorizează mondializarea schimburilor. De aceea, urmările generalizării unei singure limbi de comunicație în spațiul european pot fi dezastruoase.

În căutarea unei politici lingvistice la nivel instituțional, Europa a înțeles că realizarea obiectivului său economic implică respectul diversității culturale a celor ce o compun. Este de așteptat ca Franța, prietena noastră de totdeauna, să furnizeze și să înființeze noi filiere și programe în limba franceză și să ajute la dezvoltarea învățământului francez în țara noastră, totodată și în țările centrale și orientale ale Europei.

Franța are o responsabilitate particulară în prezervarea plurilingvismului la nivel mondial, unde tendința monolingvismului anglofon se consolidează.

În ceea ce privește România, pe lângă cele 2100000 de persoane cu vârsta cuprinsă între 7 și 19 ani care studiază limba franceză în diverse forme de învățământ, este țara cea mai deschisă limbii franceze din această parte a Europei.

În încheiere, aș cita tot pe Claude Hajej: "Dacă astăzi Franța are capacitatea de a fi convingătoare, punând în serviciul lumii întregi limba sa, nu este mai puțin adevărat că ea, alături de Spania și Portugalia, este una din puținele țări a căror limbă a cunoscut perioadă de strălucită afirmare internațională".

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Mulțumesc, doamna Mitzura Arghezi.

 
Paul Șnaider - semnalarea discrepanței dintre promisiuni și realitate, la demararea noului an de învățământ;

Domnul Șnaider Paul. Se pregătește domnul Sali Negiat.

 

Domnul Paul Șnaider:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor,

Deschiderea anului de învățământ 2001 – 2002 a fost marcată, după cum am văzut, de prezențe la nivel înalt, într-o manieră care se vrea aducătoare de înnoiri și schimbări radicale, de esență, atât în ceea ce privește conținutul procesului de învățământ în România, cât referitor la rolul educației în momentul actual.

Deși s-a susținut cu acest prilej necesitatea unor schimbări profunde în domeniul educației tinerilor, ținându-se cont de cerințele reale ale societății și fără construirea unor curicule fantasmagorice, constatăm cu stupoare că acestea sunt doar lozinci spuse pentru cine vrea să audă, după zicala "Câinii latră, caravana trece".

Am fost sesizați că în școli sunt menținute practicile prin care educația civică și patriotică este lăsată la voia întâmplării. Deși manualele la disciplina "Istorie" au fost dezbătute public și aspru criticate, în licee se recomandă și se folosesc în continuare, fără discernământ, 11 manuale de "Istoria românilor".

Ce cunoștințe să aibe elevii absolvenți de liceu despre marii noștri voievozi și faptele lor istorice, dacă într-un manual cum este acela pentru clasa a XII-a, ediția 1999, tipărită de editura ALL, sub semnătura autorilor Ovidiu Bozgan, Liviu Lazăr, Mihai Stamatescu și Bogdan Teodorescu, nici măcar nu sunt menționați?!

La o emisiune tv, se remarca faptul că în Turcia au fost întrebați pe stradă trecătorii cine a fost Ștefan cel Mare, și aceștia știau că este un domnitor român care i-a bătut pe turci. Cum să știe ceva tânărul român, dacă în cartea lui de istorie, despre domnitorul care, pentru faptele sale, în cei 47 de ani de domnie, a fost sanctificat, nu este redată decât o mică fotografie?!

Ce să știe liceanul român despre Mircea cel Bătrân, Alexandru cel Bun, Vlad Țepeș, Iancu de Hunedoara ori despre gloriosul Mihai Viteazul, când în manual nu i se spune absolut nimic?!

În schimb, aproximativ o treime din carte este consacrată perioadei de după 1947, un capitol întreg din cele 12 fiind intitulat "Massmedia postdecembristă". Ce justifică includerea printre personalitățile istorice a Anei Blandiana, Silviu Brucan, Doina Cornea și alții? În acest context, se poate spune că existența și mai ales folosirea manualelor alternative este pălăria acoperitoare pentru deformarea și politizarea predării istoriei.

Ce fac inspectorii metodiști, inspectorul de specialitate și mai ales conducerea Ministerului Educației și Cercetării care trâmbițează măsuri radicale asupra procesului instructiv-educativ, dar lasă ca predarea să se facă după manuale diferite, chiar de la o clasă la alta, de la un liceu la altul?

Să terminăm cu festivismul sforăitor, să vorbim mai puțin, să gândim și să acționăm cu responsabilitate civică, pentru că roadele educației se culeg în prezent și mai ales se judecă în viitor.

Vă mulțumesc.

 
Sali Negiat - pledoarie pentru stimularea și protejarea investițiilor turcești în România;

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Domnul Sali Negiat.

Se pregătește doamna Lari Iorga Leonida.

 

Domnul Sali Negiat:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

După cum se știe, relațiile de secole dintre România și Turcia, aceste relații au fost foarte bune și înainte de 1989, dar după 1989, după cum toată lumea știe, Turcia, ca țară capitalistă, a fost singura țară care nu a cerut vize cetățenilor români. A avut granițele deschise și astfel milioane de cetățeni români au luat contact cu capitalismul, chiar dacă capitalismul din Turcia nu era dintre cele mai avansate. A fost o școală bună pentru foarte mulți oameni, actualmente oameni de afaceri din România și comercianți de mai înaltă anvergură sau mai mică.

dintre vecinii României, relațiile cele mai bune, România le are cu Turcia, relații atât politice, cât și comerciale. Ținând cont că Turcia este o membră importantă a NATO, este avocatul numărul 1 al României pentru integrarea României în structurile NATO. Nivelul ridicat al schimburilor comerciale, la ora actuală, se apropie de 1 miliard de dolari pe an, apoi investițiile foarte importante care au venit din partea investitorilor din Turcia se cifrează la sute de milioane de dolari. Deci, în acești 11 ani, aproximativ 8.000 de firme cu capital turcesc sunt înregistrate în România.

La ora actuală, acești oameni care, de ani de zile, au investit în România și există firme mai mari sau mai mici cu capital de zeci de mii de dolari, de sute de mii de dolari sau de milioane de dolari, acești oameni de afaceri au mari probleme la intrările și ieșirile din țară, au mari probleme pentru obținerea vizelor de ședere în România. Acești oameni de afaceri, la intrarea în țară, după ce au plecat în scop de afaceri, trebuie să arate că au 1.500 de dolari în buzunar. Este o reglementare bună, dar, în același timp, foarte mulți oameni de afaceri, ca oameni serioși, nu umblă cu numerar în buzunar și, în momentul când arată, la graniță, că au cărți de credit, aceste cărți de credit nu sunt luate în considerare.

Apoi cei care sunt asociați ai unor firme românești, au, deci, firme românești înființate în România, trebuie să demonstreze, pentru obținerea vizei de ședere, că au 500 de dolari profit pe lună. În momentul când sunt mai mulți asociați, fiecare dintre ei trebuie să arate că are câte 500 de dolari profit lunar. Or, după cum se știe, în economie, nu întotdeauna o firmă este în stare să aibă profit în fiecare lună. O firmă poate să aibă și pierderi. Firme mari, mondiale au, anual, pierderi de sute de milioane ș.a.m.d. Deci o întreprindere, o firmă care are investiții de milioane de dolari poate să aibă pierdere într-o lună sau în următoarele luni.

Această intervenție a mea are loc în momentul în care acești oameni de afaceri și-au exprimat dorința ca cineva să aducă la cunoștința organelor competente această stare de lucruri.

Vizele de ședere care se atribuie, de câte 3 luni sau 6 luni, ar trebui analizate în mod temeinic, fiindcă ar trebui ca acești oameni de afaceri să aibă un tratament diferențiat, în funcție de anvergura investițiilor lor în România și ei, care au investiții de zeci de mii de dolari, de sute de mii de dolari sau de milioane de dolari, nu trebuie puși pe aceeași linie cu unul care a venit recent în România, vrea să intre în România și să obțină viză de intrare sau viză de ședere în România, care vine direct din junglă. Acești oameni de afaceri din Turcia majoritatea sunt patroni, deci sunt oameni care dau de lucru cetățenilor din România, firmele lor au zeci de angajați sau sute de angajați.

Nu trebuie să uităm că, la ora actuală, în Turcia, conform statisticilor oficiale din Turcia, trăiesc peste 450.000 de români. 450.000 de cetățeni români locuiesc, muncesc și trăiesc în Turcia, la ora actuală. Acești 450.000 de cetățeni români sunt din cei aproximativ 1 milion de cetățeni români care nu mai sunt în România.

Aceasta este situația de bază care trebuie luată în analiză, pentru continuarea relațiilor foarte bune între cele două țări și popoare, între Turcia și România. În această direcție, vă aduc la cunoștiință că, în perioada 14 – 18 octombrie, Grupul de prietenie parlamentară dintre Turcia și România se va deplasa la Ankara, ca invitat din partea Parlamentului Turciei, iar pe data de 27 octombrie, la Istanbul, va avea loc meciul de fotbal dintre reprezentativele Parlamentelor celor două țări, dintre Parlamentul României și al Turciei.

Vă mulțumesc. (Aplauze și amuzament)

 
 

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da. Mulțumesc, domnule Negiat. Ne-ați adus vestea cea mai importantă.

 
Lari Iorga Leonida - o analiză a relațiilor româno-moldovenești în contextul politic mondial actual;

Doamna Lari Leonida.

Se pregătește domnul Radu Ciuceanu.

 

Doamna Lari Iorga Leonida:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Evenimentele din ultimul timp, prin gravitatea lor, anunță că s-ar putea să avem a face cu un al treilea război mondial.

România, în urma deciziei politice a Parlamentului, decizie sprijinită de toate partidele parlamentare, inclusiv PRM, s-a angajat deja în lupta împotriva terorismului, oferind spațiul aerian, terestru și maritim. Și aceasta când nici o țară din actuala alianță nu a ajutat România, în momentele sale de grea cumpănă, în al doilea război mondial. Nu știm cât va dura acest război, dar știm că americanii din SUA sunt solidari, fiind un conglomerat din diverse etnii, pe când românii nu sunt solidari, constituind o majoritate națională.

În toată această degringoladă la nivel planetar, iată că Rusia, prin vânduții autohtoni și colonizatori, încearcă să prindă pește în ape tulburi și voiește să întoarcă Basarabia la realitățile social-politice ale anului 1940, când imperiul sovietic i-a declarat ultimatum României, săvârșind abominabilele rapturi teritoriale: Basarabia, nordul Bucovinei, ținutul Herța.

Chiar să credem noi că un oarecare judecător Morei sau liderul comuniștilor din Basarabia, Voronin, ar fi cutezat să acuze România de expansionism în cazul Mitropoliei Basarabiei, dacă nu aveau în spate Rusia, cu Armata a 14-a din Transnistria?! În acuzele iraționale de "expansionism românesc", conducătorii filoruși ai Basarabiei scot din timp cei 50 de ani de doliu ai întregii românități, cu atrocitățile, deportările, cu gropile de var, cu distrugerea destinelor a peste 1 milion de români basarabeni și bucovineni, a limbii, culturii și istoriei lor. Ba, mai mult, se fac a uita de Hotărârea Congresului Deputaților URSS din 24 decembrie 1989, când și Rusia și Ucraina și toate celelalte delegații din fostele colonii ale Uniunii Sovietice au condamnat Pactul Ribbentrop – Molotov, Protocolul secret la acest pact, rapturile teritoriale săvârșite, precum și statele artificiale fondate în aceste teritorii. Și, atunci, se întreabă: de unde "expansionism românesc" pe teritoriul Basarabiei și încă în chestiuni religioase?! Nici nu poate fi vorba de așa ceva, e vorba de cel mai veritabil expansionism rusesc, mai ales că e un moment propice în conflictul dintre SUA și Afganistan să se implice și Rusia care, 10 ani la rând, s-a străduit să colonizeze pe afganezi.

O simplă intuiție politică mă determină să cred că rușii, cu timpul, vor cere libertate de acțiune în Cecenia și în Basarabia, în urma ajutorului oferit Americii. Iar România, cine știe, poate va proceda ca de obicei: va ceda, a nu știu câta oară, dreptul său imprescriptibil la un teritoriu strămoșesc.

Așadar, actualmente, nu e cazul ca unii lideri ai PSD să se mire de impertinența conducerii filoruse din Basarabia. Ce să-i faci: acesta-i rodul recunoașterii unui stat în stat, de către România, pe când domniile lor erau la conducere! A venit, pur și simplu, momentul scadenței plăților.

După destrămarea URSS, în 1991, România, ca parte succesoare, trebuia să-și revendice teritoriile răpite, în urma odiosului pact și a protocolului secret. Ori ce a făcut România? a recunoscut Republica Moldova, a făcut tratat cu Ucraina, lăsându-i de izbeliște pe românii din aceste teritorii și oferind toate posibilitățile colonizatorilor să-și facă de cap cum le venea lor, ajungându-se la teroare și chiar la crimă.

În urma recunoașterii independenței Republicii Moldova, a început o defectuoasă colaborare Guvern de la Guvern, a fost înăbușită mișcarea de eliberare și reîntregire națională din Basarabia, a început vânătoarea liderilor mișcării, s-a declanșat războiul din Transnistria, a fost arestat Grupul Ilașcu.

Și se mai încumetă stalinistul notoriu Silviu Brucan, la Pro-TV, să propună dezicerea de moldoveni?! Apoi cum vine asta: după ce că țara-mamă s-a dezis, de acum, de teritoriile sale cu peste 67,5 populație românească, tot bieții ostatici sunt vinovați?! Nu, vina nu aparține românilor basarabeni și nici românilor bucovineni. Și recunoașterea Republicii Moldova și Tratatul cu Ucraina le-a făcut partea română de la București, temându-se de un eventual război, dar războiul, oricum, a avut loc în Transnistria și încă nu s-a încheiat, în privința apartenenței și spiritualității noastre românești.

Rușii sunt creștini de 1.000 de ani, românii sunt creștini de 2.000 de ani. Și, atunci, de ce, mă rog, și care e explicația că vor să-i țină pe românii basarabeni sub oblăduirea Patriarhiei ruse? Se împlinește vorba proverbului: când un nebun aruncă o piatră în apă, zece înțelepți nu o pot scoate! Tocmai de aceea, măcar acum, după 10 ani de tristă experiență de la recunoașterea unui stat în stat, pe pământul României, partea română, dacă vrea, cu adevărat, reunificarea, trebuie să colaboreze cu organizațiile politice, asociațiile, publicațiile de orientare pro-românească, iar nu cu vânduții și colonizatorii autohtoni.

Într-un război care nu este al nostru, dar în care ne aducem obolul, trebuie să fim vigilenți față de interesele datornicilor noștri din al doilea război mondial, care ar vrea să se folosească acum și de al treilea.

Mulțumesc.

 
 

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da, mulțumesc, doamnă Lari.

 
Radu Ciuceanu - comentariu pe marginea simpozionului de la Neptun;

Domnul Radu Ciuceanu.

Se pregătește doamna Mona Muscă.

Nefiind doamna Mona Muscă, se pregătește domnul Simedru.

 

Domnul Radu Ciuceanu:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor colegi,

Domnilor miniștri,

Am considerat, dintotdeauna, că apariția fundațiilor și dezvoltarea lor pe teritoriul României, după 1989, este un fapt benefic menit să ne aducă, odată cu stabilirea unor legături directe cu Occidentul, și prezența unor personalități cu percepții de stimă și încredere în poporul român.

Nu mi-am închipuit niciodată că o fundație care are, prin însăși actul ei de naștere, o echidistanță obligatorie și constantă față de partide și curente politice în Țara românească, unde funcționează, ar putea să devină canale de influență politică directă sau indirectă. Este cazul Fundației Konrad Adenauer, îmbătrânită pe teritoriul României și cunoscută pentru sentimentele și atitudinea sa fățișe față de PNȚCD.

Dacă respectiva fundație și-a luat, din tinerețe, în România ca partener PNȚCD-ul și dacă acest partid istoric, cândva glorios, a ajuns în cimitirul elefanților, evident că nu-i putem reproșa respectivei asociații derapajul acestei formații politice. Ceea ce putem însă să-i aducem ca o gravă acuză este faptul că domniile lor, prin comportament și declarații, ne confundă cu o țară din zona platourilor africane, fără un teritoriu fix și fără o populație stabilă.

Recunoaștem că suntem săraci, după 45 de ani de domnie a bunului plac și a unei economii deficitare. Din păcate, însă, acum suntem mai săraci și, ce e mai rău, am uitat să mai muncim.

Înțelegem că nu de plăcere conducerea CNSAS-ului, și nu e nevoie să dezvolt, poate numai dacă au fost indicații subversive a făcut apel la un condominiu cu Fundația Konrad Adenauer, în vederea organizării unui simpozion cu tema "Totalitarism și rezistență, teroare și represiune în România comunistă", temă grea și gravă, mai ales acum, când a apărut și posibilitatea de control asupra personalităților politice și nu numai.

Târgul care presupunem că s-a încheiat suna cam așa: noi, Fundația, vă dăm 70 de milioane pentru organizare, voi veniți cu comunicările și oamenii. A mai existat, cu siguranță, și un codicil secret pe care, însă, domnul Gheorghe Onișoru, directorul Colegiului CNSAS, l-a înghițit, bănuim, cu greutate. E o presupunere a mea și eu îl onorez cu această prezumție de nevinovăție. Noi, Fundația, vă atragem atenția, în mod categoric, să invitați numai personalitățile agreate, și, în nici un caz, membri ai PRM-ului. Greșeală fundamentală, pentru cei care au acceptat asemenea troc, cu atât mai mult cu cât simpozionul urma să dezbată teme de ordin științific, și nu părelnice opinii politice.

Încă un fapt care mă determină să credem că suntem blestemați să facem sluj mereu străinilor bogați este că și CNSAS-ul a contribuit cu o sumă modică la desfășurarea simpozionului de la Neptun.

Deci, dintru început, sesiunea de comunicări a început cu stângul și ne-a adus nouă, bătrânilor, gustul amar al directivelor secrete de partid care ordonau și controlau, nu departe de momentul acesta, orice manifestație științifică, fie ea și o ședință de seminar studențesc.

Vineri, 5 octombrie, m-am deplasat la Neptun, fără a ști, însă, dedesubturile ignobile ale pseudosimpozionului organizat, din păcate, de o instituție căreia personal i-am pus bazele, teoretice și legale, în primul Parlament al României. De ce să nu o spun în public, m-am dus ca acasă, având, printre tinerii cercetători, foști studenți, la a căror temă Institutul național pentru studiul totalitarismului al Academiei Române a contribuit prin zecile de volume editate de noi. Am ascultat cu atenție, ba chiar cu emoție, comunicările tinerilor cercetători, băieți și fete, fundate pe o cercetare meritorie.

După prânz, s-a făcut cunoscută prezența a două personaje care au o contigență relativă cu domeniul cercetării istorice. După o excelentă analiză multidisciplinară a celei mai puternice organizații paramilitare anticomuniste a cercetătorilor Laura Stancu și Liviu Burlacu, s-au ridicat obiecții de către cele două personaje cantonate în zona insuficienței documentare, dar și a unei tendințe ajunsă în modă în ultimul an, de minimalizare și terifizare a rezistenței anticomuniste române împotriva ocupanților sovietici și a năimiților săi.

Pseudoargumentele erau atât de hilare, încât, într-o atmosferă de profesionalism, s-ar fi râs de s-ar fi spart geamurile. Pentru amuzament și informație, se incrimina rezistența română, care știm în ce condiții cumplite s-a dezvoltat, că nu a ajuns la înălțimea rezistenței franceze, în timpul celui de al doilea război mondial, sau sârbe, ignorându-se că, numai într-o singură zi, franctirorii francezi primeau material de război, muniție și armament pentru un batalion întreg.

Celălalt literator în istorie, partizan, și el, al epurării rezistenței române, își aduce aminte de traiul suficient al său pe plaiurile Sloboziei, prin '52, când urechile sale erau ferite de zvonuri, cum că la Canal mor zeci de mii de oameni, au murit 70000, și în munți sunt sute de luptători. În replică, mi-am manifestat nedumerirea față de ignoranța totală, voită, o spun acum, a antevorbitorilor.

Cândva, cu câțiva ani înainte, la Varșovia, asistasem la o temă asemănătoare, dar câtă deosebire! cu câtă smerenie și respect se cinsteau cei care, cândva, au luptat pentru Polonia. Ei nu mai erau categorisiți ca fiind patetici și faptele lor o deriziune.

În final, le-am spus tinerilor că această minoră rezistență românească a fost în stare, fără ajutor străin, să înfăptuiască o adevărată revoltă în capitala banilor, la Craiova, în '44, unde și-au pierdut viața atât de mulți ocupanți sovietici, încât a fost necesară intervenția unei divizii de NKVD comandată chiar de locțiitorul lui Beria, generalul Serov, după ce, în aceeași toamnă, fusese aruncat în aer, vă rog să rețineți, Comandamentul sovietic la Brașov. Și poate am mai spus și despre cele peste 150 de formații paramilitare din Banat și Bucovina.

În sprijinul afirmațiilor mele, a venit, ce-i drept, după ce am plecat eu, fata martirului profesor Gheorghe Brătianu, care a luat cuvântul scurt și la obiect: "Se poate nega o revoluție, dar nu se poate nega existența morților". Totul a fost în zadar, întrucât lipsea înțelegerea și mai ales, zic eu acum, buna-credință.

Am plecat cu senzația că am trăit un sacrilegiu. Ce popor își poate permite ca să-și ignore propria istorie și să-și îngroape eroii în rigolele rizibilului?!

Ședința a continuat după plecarea mea și atunci doamna Sabina Haberzach, din partea Fundației Adenauer, a comunicat asistenței un lucru uluitor și de domeniul inconștienței: ambasadele țărilor Uniunii Europene la București și fundațiile europene din România au hotărât să nu mai colaboreze cu membrii PRM și să nu-i mai invite la diverse manifestări. nici mai mult, nici mai puțin! Ea a mai adăugat faptul că deputatul PRM Radu Ciuceanu a fost invitat să părăsească sala în care se desfășurau lucrările simpozionului. Mai mult decât atât, doamna Haberzach a afirmat că s-a împotrivit, de la început, ca Radu Ciuceanu să ajungă la simpozion.

Senin, președintele CNSAS-ului a spus că domnul Radu Ciuceanu nu s-a aflat pe lista de invitați și a venit după ce a auzit din presă despre simpozion. Și, ca să fie bomboana pe colivă, doamna juristă de care am pomenit a adăugat: noi colaborăm foarte bine cu partidele democratice și mai ales cu cele care au dus România, cuvintele noastre, "în fundul prăpastiei".

Și acum să le luăm la rând. De unde până unde, ambasadele Uniunii Europene, în cor, i-au dat mandatul doamnei Haberzach? Domnia sa nu cunoaște alfabetul elementar diplomatic, nu știe că o ambasadă este reprezentată, în țara acreditată, numai de șeful ambasadei sau de purtătorul de cuvânt abilitat. Cât despre fundațiile europene din România, au căzut chiar toate de acord s-o aibă ca port-parole pe domnia sa? Chiar nu i-a șoptit nimeni la ureche că Partidul România Mare este un partid parlamentar și, din întâmplare și spre mâhnirea multora, este a doua forță, ca număr, în România? Cât despre invitația de a părăsi sala, poate a făcut-o când eu traversam Dunărea! De ce domnia sa nu a avut curajul să mi-o spună în față, dacă tot ne aflăm și chiar afirmăm că suntem seduși de democrație? În ceea ce privește împotrivirea sa de a participa la simpozion, ar fi bine să se pună de acord cu celălalt organizator care afirma că eu nu m-am aflat pe lista de invitați și, din întâmplare, auzind din presă, m-a dus vântul la Neptun, ca să fac parte din cei care au avut comunicări.

Pe cât de multe minciuni, pe atât de mare nesăbuința: cum poate să-și imagineze doamna Haberzach că ar putea da afară dintr-o sesiune de comunicări științifice pe un luptător din rezistența armată antibolșevică și vicepreședinte al Fundației luptătorilor din rezistența armată anticomunistă din România și umil director al unui institut al Academiei Române?! Poate că domnia sa nu a înțeles poporul român, în demnitatea care i-a mai rămas.

Am, aici, poate și un îndemn cu semn de întrebare: oare Ministerul Public nu se poate autosesiza, atunci când este insultat un cetățean de rând al României?

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Mulțumesc, domnule Ciuceanu.

 
Dan Coriolan Simedru - relatarea unui eveniment important pentru industria românească - realizarea unei firme mixte româno-germane la Cugir;

Domnul Simedru Dan Coriolan.

Se pregătește domnul Dobre Traian.

 

Domnul Dan Coriolan Simedru:

Mulțumesc.

Domnule președinte de ședință,

Doamnelor și domnilor deputați,

Joi, 4 octombrie a.c., industria românească a avut parte de un eveniment important: realizarea în premieră, pentru Europa de Est, a unei firme mixte româno-germane al cărei acționar majoritar va fi celebrul Concern european Diamant Kreisler, printre altele producătorul celebrelor automobile Mercedes.

Partenerul celebrului concern german este vestita uzină din orașul Cugir care, prin tradiție și profesionalism (acum 2 ani au fost aniversați 200 de ani de la înființarea uzinei) a reușit să convingă firma germană că este cea mai bună alegere de parteneriat.

Sunt convins că noua firmă, "Start Transmision", inaugurată joi la Cugir va fi un nume de rezonanță în industria românească și europeană, având în vedere că reprezintă îngemănarea elitei industriale germane cu cea română.

Noua firmă este rezultatul unei colaborări de 4 ani între uzina din Cugir și Mercedes și va avea un capital social de aproximativ 10 milioane de Euro, va crea peste 500 de noi locuri de muncă și va avea o cifră de afaceri de peste 23 de milioane de Euro anual.

Totuși, acestui eveniment i-au lipsit măreția pe care o merita, datorită absenței VIP-urilor care ar fi trebuit să arate astfel interesul României față de astfel de colaborări cu firme prestigioase.

Este greu de înțeles, în condițiile în care România aleargă după investitori și capital străin, cum un asemenea eveniment să fie lipsit de prezența primului-ministru, a ministrului industriilor și a ministrului cercetării și dezvoltării, cu atât mai mult cu cât prezența lor s-a făcut simțită la toate inaugurările posibile de șantiere, școli, bănci și alte asemenea edificii, unde se tăiau panglici electorale. În loc să se ocupe doar de anunțat măriri de prețuri la energie și carburanți, la fel ca un crainic TV, ministrul Dan Ioan Popescu ar fi trebuit să monitorizeze astfel de evenimente și să participe la construcția noii industrii de performanță românești.

Refuz să cred că teama de a se întâlni cu sindicatele din industria de apărare, ai cărei salariați nu o perspectivă prea fericită, a fost motivul lipsei VIP-urilor de la eveniment, pentru că noua firmă reprezintă tocmai o alternativă pentru astfel de orașe monoindustriale.

Prezența domnului secretar de stat Decebal Ilina, care s-a străduit din răsputeri să salveze situația și să scuze neparticiparea șefilor, nu a reușit, din păcate, să risipească speculațiile răutăcioase făcute de grupuri de interese oculte care au împânzit orașul de manifeste care încercau să împroaște cu noroi importantul eveniment.

Dacă astfel înțelege actualul Guvern să acorde atenție investițiilor străine de răsunet, atunci să nu ne mire că în România investesc doar rușii, indienii și, în cele mai bune cazuri, grecii.

În final, vreau să-mi exprim nemulțumirea față de comportamentul actualei conduceri de la ROMARM și Cugir SA care, printr-o lipsă de eleganță întâlnită doar la Kabul, a omis să invite la eveniment pe domnii deputați Călin Popescu Tăriceanu și Radu Berceanu, foști miniștri ai industriilor, care au pus bazele acestei colaborări, realizând, practic, toate condițiile pentru a se realiza noua firmă, precum și pe fostul director general RADMIL, deputatul Eugen Nicolaescu, care, și domnia sa, a a vut o activitate determinantă în acest sens.

Domnilor guvernanți,

România are nevoie ca realizările importante să aibă continuitate, să transceadă guvernelor. nu putem anula contribuția celor care au început, profitând de faptul că panglica se taie acuma. Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Mulțumesc, domnule Simedru.

 
Traian Dobre - reiterarea importanței culturii naționale pentru definirea identității noastre în Europa;

Domnul Dobre Traian are cuvântul, se pregătește domnul Giuglea.

 

Domnul Traian Dobre:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor colegi,

Aprecierea și recunoașterea unei națiuni, deci identitatea acesteia, vin prin intermediul calității și a numărului oamenilor de cultură și nu în ultimul rând, prin modalitățile prin care reușește să-și facă cunoscute valorile în plan internațional mai cu seamă. Pornind de la această regulă de bază, majoritatea statelor civilizate au reușit să penetreze toate spațiile geografice, creându-și astfel o imagine la nivel mondial. Deși, din acest punct de vedere, în anii postdecembriști ne-am situat aproape de polul opus al acestei reguli, etapă nefastă pentru cultura și arta poporului român, tinde să devină de domeniul trecutului.

În condiții normale, primii ambasadori ai unei națiuni sunt oamenii de cultură. Din nefericire pentru noi, cei care au adus "faima" României peste hotare nu aveau nimic comun cu arta și cultura națională. Printre altele, acesta este și motivul pentru care România a fost omisă la începutul acestui an de pe lista țărilor care beneficiază de undă verde în spațiul Uniunii Europene. Pornind de la această constatare, consider că analizarea situației ca atare trebuie să vizeze în special situația internă și mai puțin ceea ce se întâmplă la nivel european.

Vă propun așadar, să constatăm împreună ceea ce se întâmplă în ograda noastră culturală, căci de la cultură și civilizație, într-un fel, pornește totul.

Supravegherea și îndrumarea destinelor culturii naționale a fost și este, cum este și firesc, activitatea ministerului de resort, respectiv ministrul culturii și cultelor. Este drept că situația financiară a țării nu a permis promovarea valorilor românești așa cum ar fi trebuit, dar la aceste deficiențe s-a mai adăugat și deserviciile aduse de unii conaționali, în special în exterior, toate acestea conducând la o percepție deformată despre România, poporul român și valorile sale.

Suntem cu toții conștienți de faptul că până și în vremurile atât de hulite de unii am avut acces la valorile culturale incontestabile ale țării și lumii, dar ceea ce s-a petrecut pe parcursul a peste un deceniu cu tradiția și cultura românească nu poate fi denumit altfel decât nepăsare și dezinteres.

Rolul și valoarea omului de cultură au fost atât de minimalizate încât și-a făcut loc în societate subcultura. Mulți oameni de cultură s-au văzut nevoiți să-și găsească recunoașterea valorii peste hotare, iar cei rămași în țară și-au direcționat creațiile către categoriile sociale cu potențial financiar, accesul majorității populației fiind practic redus la minim.

Acțiunile de factură culturală atât în mediul urban cât și în cel rural s-au diminuat astfel încât pentru a reporni acest mecanism numit cultură și pentru a readuce în conștiința semenilor rolul și importanța actului cultural este nevoie de implicare și timp. Folcloriști, muzicanți și muzicologi, sculptori și pictori trebuie readuși în prim planul vieții culturale și artistice. De altfel, numai la nivelul județului Iași, urmează să-și reia activitatea ansamblul folcloric "Doina Moldovei", ansamblu ce va fi reînființat cu sprijinul Ministerului Culturii și Cultelor și al autorităților locale.

Un alt aspect de neconceput pentru un început de secol XXI, îl constituie starea deplorabilă în care se află bibliotecile, atât din orașe, dar mai cu seamă, cele de la sate.

Conștientizăm faptul că remedierea stării ca atare va implica nemijlocit sprijinul statului român, dar la fel de bine, fără a ne găsi circumstanțe atenuante, realizăm că situația economico-financiară nu permite redresarea situației într-un timp record. Dacă după decembrie 89 ne-am grăbit cu toții să casăm cărțile și periodicele care aveau legătură cu perioada comunistă, ca și cum aceasta nu ar face parte din istoria poporului român, iată că locul lor a fost luat, din nefericire, de pânzele de paianjen, întrucât nimeni nu s-a mai preocupat de înnoirea titlurilor de carte.

Și în acest context, după cum este ușor de sesizat, va fi nevoie de un răgaz semnificativ pentru reabilitarea acestui segment al culturii. Toate deficiențele din cultura noastră, ce mi-am îngăduit să le expun, au menirea să ne îngrijoreze, întrucât consecința în timp este lesne de anticipat: apariția unei categorii sociale limitate din punct de vedere al gradului de cultură, ușor de manipulat în vederea utilizării acesteia în scopuri ce nu au nimic în comun cu nevoia de recunoaștere a identității unei națiuni de independență și evoluție.

De aceea, din postura de partid social democrat și aflat la guvernare, Partidul Social Democrat are ca prioritate, alături de economie și readucerea pe scara valorilor culturale, universale, a tradiției și culturii poporului român. Este nevoie în aceste condiții de unirea tuturor eforturilor pentru a scoate din uitare și anonimat creațiile specifice și simbolice pentru națiunea română, pentru a le face cunoscute la nivel mondial. Fără o recunoaștere a rolului și valorii oamenilor de cultură din țară și diasporă, fără conceperea și promovarea unui sistem de programe culturale și fără o stimulare a expresiei culturale, suntem sortiți dispariției ca entitate națională. Doar uzând de prestigiul și influența oamenilor de cultură asupra celorlalte categorii sociale, avem șansa de a renaște în plan cultural și implicit, în celelalte domenii.

Și toate acestea sunt posibile prin stabilirea clară a rolului Ministerului Culturii, ca și autoritate de coordonare a programelor culturale de importanță națională, prin descentralizarea deciziei la acest nivel și printr-un management cultural capabil să răspundă cerințelor din domeniile educației și creației. Coroborate cu un cadru legal adecvat și cu o susținere corespunzătoare activității culturale la nivel local, dăm șanse culturii românești să recupereze ceea ce a pierdut până acum și să se dezvolte în continuare conform potențialului existent. Numai în aceste condiții și cu astfel de eforturi ne vom putea păstra identitatea națională și culturală și vom putea păși spre civilizație, integrându-ne cu demnitate în statele Uniunii Europene și firesc, vom reuși să anihilăm subcultura și incultura ce și-a făcut loc în ultima vreme în societarea românească. Vă mulțumesc.

 
Ștefan Giuglea - atenționare asupra implicațiilor economice și sociale ale accidentului din Șantierul Naval Constanța;

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Are cuvântul domnul Giuglea, se pregătește domnul Olteanu Ionel.

 

Domnul Ștefan Giuglea:

Domnule președinte,

Domnilor deputați,

Vă rog să-mi permiteți să supun atenției dumneavoastră o problemă deosebită cu care se confruntă una din unitățile reprezentative ale județului Constanța, Șantierul Naval, cu implicații majore generate în plan economic și social.

După cum, fără îndoială, cunoașteți, în data de 05.06.2001, la bordul navei Anopolis, aflată în reparație la Șantierul Naval Constanța, a avut loc un grav accident, soldat cu pierderi de vieți omenești și importante pagube materiale. Lucrări de reparații, angajate cu șantierul, incluzând curățirea tancurilor și reparații, conform cerințelor societății de clasificare a navei, au fost contractate în februarie 2001, nava intrând în șantier în aprilie 2001. Selectarea de către armator a unui contractant român a fost motivată de relațiile tradiționale cu România, de dorința dezvoltării relațiilor de afaceri, cât și de reputația Șantierului Naval Constanța, una din cele mai bune alternative pentru reparații nave în regiunea Mării Negre.

În conformitate cu legislația internațională și cea românească, începerea unei astfel de lucrări este condiționată de obținerea de către armatorul navei a certificatului de "gas free". În documentele și expertizele MMPS și ISEMEX, certificatul de "gas free" cu nr.10583 din 3.5.2001 este declarat nul ca urmare a stării de curățenie necorespunzătoare a tancului, constatată în prezent la nava în discuție. Or, starea necorespunzătoare a tancului este cea dinaintea introducerii navei în șantierul naval, moment în care a fost eliberat certificatul de "gas free" de către un expert autorizat.

În prezent, nava Anopolis se află andocată în Șantierul naval Constanța, au fost finalizate toate lucrările a căror execuție nu era condiționată de obținerea unui certificat "gas free", iar după eliberarea acestuia, celelate lucrări pot fi terminate în 10-20 de zile. Ca urmare, Șantierul naval Constanța a solicitat agentului și armatorului Black sea Coast Trading să facă demersuri necesare la căpitănia portului în vederea desemnării unui expert pentru obținerea unui nou certificat, dar solicitarea aceasta a fost retrasă. Toate intervențiile întreprinse către agentul Black sea, armatorul și brokerul Dovanco maritime Inc. pireu au rămas fără rezultat, cu toate că în toate convențiile internaționale maritime sunt măsuri categorice în ceea ce privește procedura de lucru în aceste situații.

De asemenea, în timp ce la șantierul naval toate cadrele de conducere sunt cercetate penal, armatorul care avea obligația să obțină un certificat valid de începere a lucrărilor a preferat să păstreze tăcere, încercând să evite implicarea sa directă în tragedia din 5.06.2001. Mai mult, cu toate că la șantierul naval s-a atras atenția asupra pericolului ca statului român să i se ceară despăgubiri de un milion de dolari, de vreme ce nava nu a fost implicată oficial în acest accident, armatorul a declanșat acțiune la Curtea de la Londra și s-a adresat domnului prim-ministru Adrian Năstase, cerând urgentarea reparațiilor la nava Anopolis, care, după părerea domniei sale, sunt "blocate fără un motiv aparent de conducerea șantierului".

Ca urmare a situației create la Șantierul Naval Constanța, am transmis brokerului un fax prin care se revine asupra obligației armatorului în astfel de situații, dar și asupra faptului că Șantierul Naval Constanța pierde în fiecare zi suma de 3 mii de dolari reprezentând costuri de andocare a navei și este pus în imposibilitatea de a executa lucrările programate în lipsa certificatului "gas free".

Cazul prezentat poate fi extrem de grav pentru Șantierul Naval Constanța și pentru imaginea României, deoarece la finalizarea anchetei, armatorul, neimplicat legal în producerea tragicului accident, poate cere statului român despăgubiri de 8 milioane de dolari pentru întârzierea reparațiilor contractate.

Refuzul armatorului de a solicita expertizarea în vederea eliberării unui nou certificat "gas free" pune Șantierul Naval din Constanța în situația de a nu respecta clauzele contractuale dar și de a înregistra pierderi economice importante datorită faptului că nava Anopolis este andocată în docul de reparații navale.

Pentru rezolvarea acestei situații, solicit pentru Șantierul Naval Constanța, următoarele: sprijin din partea tuturor organelor și organismelor interne și internaționale abilitate în domeniul navigației pentru aducerea armatorului în situația de a răspunde solidar cu partea română pentru evenimentele din 05.06.2001; implicarea APAPS și AVAB în găsirea celor mai bune asistențe juridice de specialitate în vederea soluționării amiabile a cazului. Deoarece comisia guvernamentală care a analizat accidentul de pe nava Anopolis, a interzis o serie de lucrări din cauza condițiilor proaste de muncă, solicit din partea APAPS alocarea sumei de 20 de miliarde lei pentru echipamente de protecție, instalație de ventilație, schele speciale care lipsesc din dotarea șantierului.

realizarea măsurilor propuse dar și acelea aflate pe lista de priorități, vor permite aplicarea în practică a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.84/2001 privind privatizarea în condiții avantajoase a șantierului naval, probleme dezbătute și în Comisia economică și de privatizarea Camerei Deputaților.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Mulțumesc, domnule Giuglea, mulțumim Constanței.

 
Ionel Olteanu - apel la o atitudine solidară a membrilor Parlamentului în problema determinării Republicii Moldova la practicarea valorilor europene.

Domnul Ionel Olteanu. Vă rog.

 

Domnul Ionel Olteanu:

Domnule președinte,

Doamnă ministru,

Domnule ministru,

Stimați colegi,

Prin Decizia Curții Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg, pronunțată la 7 iunie 2001, această jurisdicție europeană a hotărât în unanimitate admisibilitatea plângerii formulată de Înalt Preasfinția sa Petru Păduraru, arhiepiscop de Chișinău, mitropolitul Basarabiei și alți 11 petenți împotriva Republicii Moldova. Petenții au invocat refuzul statului moldovenesc de a recunoaște Mitropolia Basarabiei ca biserică creștină ortodoxă și autonomă, înființată la 14 septembrie 1992 sub jurisdicția Patriarhiei române, ca succesoare din punct de vedere canonic a Mitropoliei Basarabiei, desființată în 1940 după aplicarea Pactului Molotov-Ribbentrop.

De asemenea, petenții s-au plâns în fața jurisdicției europene de încălcarea evidentă a dreptului la libertatea de a-și manifesta religia creștină tradițională, de discriminarea pe motive religioase în raport de recunoașterea ulterioară a Mitropoliei Moldovei și a Bisericii ortodoxe ruse a Moldovei, dependente de Patriarhia Moscovei, precum și de violarea dreptului de a avea acces la un tribunal de plină jurisdicție, drepturi garantate de dispozițiile art.6, 9, 11, 13 și 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Deși cuprinde 117 comunități, peste 160 de preoți și mai bine de un milion de credincioși, în Republica Moldova și comunități în alte state, Mitropolia Basarabiei este recunoscută de toate patriarhiile ortodoxe cu excepția celei de la Moscova, dar nu și de autoritățile de la Chișinău, iar credincioșii și clerul sunt persecutați și au devenit victime ale unor violențe ca urmare a absenței protecției juridice necesare.

Iată de ce, petenții au fost nevoiți să ajungă la Strasbourg. Cu prilejul admiterii Republicii Moldova în Consiliul Europei, autoritățile s-au angajat să respecte o serie de angajamente, îndeosebi obligația de a asigura, citez: "o libertate completă a religiei pentru toți cetățenii săi, fără discriminare și să găsească o soluție pașnică a conflictului dintre Biserica ortodoxă moldovenească și Biserica ortodoxă a Basarabiei. În raportul Federației Internaționale a Drepturilor Omului, Comitetul Helsinki, Guvernul de la Chișinău este acuzat datorită refuzului său de a recunoaște Mitropolia Basarabiei și pentru că a permis transferul bunurilor și lăcașurilor de cult ale acesteia în patrimoniul Mitropoliei Moldovei, aflată sub autoritatea Patriarhiei Moscovei.

Într-un asemenea context, declarațiile ministrului justiției de la Chișinău, domnul Ion Morei, făcute la 2 octombrie 2001 în cursul dezbaterii publice a judecării pe fond a acestui litigiu în fața Curții de la Strasbourg, prin care se acuză un pretins expansionism românesc în legătură cu dreptul fundamental al Mitropoliei Basarabiei la recunoașterea juridică, nu este doar nejustificată și pe cale de consecință, inacceptabilă, ci contrară chiar spiritului bunelor relații existente între cele două state românești.

Aceste declarații nu par să ignore doar adevărul unor realități istorice incontestabile, dar contrazic chiar propriile angajamente asumate de Republica Moldova la admiterea sa ca stat membru al Consiliului Europei, atunci când aceasta s-a obligat să recunoască jurisdicția Curții Europene a Drepturilor Omului și deciziile acestei instanțe europene cu privire la respectarea drepturilor și libertăților fundamentale.

De asemenea, declarațiile potrivit cărora Guvernul Republicii Moldova nu ar intenționa să pună în aplicare viitoarea decizie pe fond pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului urmează să o pronunțe curând în soluționarea cererii Mitropoliei Basarabiei, este de natură să îngrijoreze nu doar statele vecine, ci comunitatea statelor membre ale Consiliului Europei. Aceasta pentru că, așa cum se pronunță Curtea de la Strasbourg în decizia pronunțată în cazul Austria contra Italiei în 1961, "ratificând Convenția, statele contractante nu au dorit să-și recunoască drepturi reciproce utile în urmărirea intereselor naționale respective, ci să realizeze obiectivele și idealurile Consiliului Europei, astfel cum sunt ele enunțate în statut, și să inaugureze o ordine publică unitară a democrațiilor libere ale Europei". Având în vedere mecanismul de solidaritate presupus de aplicarea Convenției ca, de altfel, și rezoluția 1226/2000, potrivit căreia, neexecutarea deciziilor Curții de la Strasbourg este imputabilă statelor, iar parlamentarii tuturor statelor europene, inclusiv cei din România și din Republica Moldova trebuie să prevină o asemenea situație, facem apel la o atitudine solidară din partea tuturor membrilor Parlamentului român, indiferent de apartenența politică pentru ca Republica Moldova să aplice în practică valorile europene consacrate de Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Ca social-democrat care nu poate concepe libertatea fără solidaritate, democrația formală fără democrație reală și asumarea valorilor europene fără respectarea lor în practică, salut hotărârea primului-ministru al României, domnul Adrian Năstase, de a-și amâna vizita la Chișinău și îmi exprim totodată convingerea că această vizită nu ar trebui să aibă loc până ce autoritățile Moldovei nu își cer scuze în legătură cu jignirea adusă cu privire la un pretins expansionism românesc. Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulțumesc, domnule Olteanu Ionel.

 
   

Postal address: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucharest, Romania thursday, 22 august 2019, 1:57
Telephone: +40213160300, +40214141111
E-mail: webmaster@cdep.ro