Plen
Sittings of the Chamber of Deputies of October 9, 2001
Abstract of the sittings
Full-text of the sittings

Parliamentary debates
Calendar
- Chamber of Deputies:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Query debates
for legislature: 2016-present
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996

Meetings broadcast

format Real Media
Video archive:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
You are here: Home page > Parliamentary Business > Debates > Calendar 2001 > 09-10-2001 Printable version

Sittings of the Chamber of Deputies of October 9, 2001

17. Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr.54/1998 privind admiterea, cu taxă, în învățământul superior de stat peste locurile finanțate de la bugetul de stat (adoptată propunerea de respingere).
 
see bill no. 219/1998

Domnul Viorel Hrebenciuc:

................................................

Supun atenției dumneavoastră Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr.54/1998 privind admiterea cu taxă în învățământul superior de stat pentru locurile finanțate de la bugetul de stat.

Domnul profesor Stanciu.

Domnul Anghel Stanciu:

Stimate domnule președinte de ședință,

Stimați colegi,

Observați eficacitatea deosebită a Comisiei de învățământ: respinge și acest proiect de lege. Și, poate, repetiția e mama învățăturii!

Deci acest Proiect de Lege pentru aprobarea Ordonanței nr.54 pentru admitere cu taxă în învățământului superior de stat peste locurile finanțate de la bugetul de stat este un proiect de ordoanță care dublează altă ordonanță.

Prin urmare, repetiția e mama învățăturii și, atunci, Guvernul, în înțelepciunea sa, în ultimele luni de existență, ne-a trimis două ordonanțe, practic, cu aproape același conținut. Deoarece textul, ca atare, a fost aprobat prin comisia noastră și, în momentul de față, este și promulgată legea care înglobează această ordonanță, vă propunem, cu regret, s-o respingeți.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulțumesc.

Supun votului plenului Camerei propunerea președintelui Comisiei de învățământ de respingere a ordonanței.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Domnul Mihai Baciu (din sală):

Eu sunt împotrivă!

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Iertați-mă, vă rog, domnule Baciu. Explicați-vă votul.

Domnul Anghel Stanciu:

Să explice votul grupului?!

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da, grupului format din el!

Domnul Mihai Baciu:

Stimați colegi,

Domnule președinte de ședință,

Mulțumesc pentru că mi-ați acordat, cu atâta generozitate, cuvântul și...

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Cuvântul pentru 1 minut, nu vă puneți ceasul deoparte acolo.

Domnul Mihai Baciu:

Domnule președinte, dumneavoastră vorbiți de dimineață.

Dați-mi, și mie, voie măcar 2 – 3 minute.

Vreau să mă adresez celor din sală și poate am șansa să mă audă și alții.

Cu regret, mă rog, am votat împotriva respingerii și vreau să justific. S-a argumentat aici de domnul Stanciu că trebuie s-o respingem, pentru că există o altă ordonanță care include prevederile, îmbunătățește și, ca atare, ea nu mai are rost. Da, între limite anumite, așa este.

În realitate, problema este mult mai complicată, domnule președinte și onorați colegi, pentru că această ordonanță a deschis cutia Pandorei în învățământul universitar românesc. Și, când spun cutia Pandorei, între relele care au țâșnit din această cutie se află și setea unora din învățământul superior de stat de îmbogățire, de acumulare și de, să zicem așa, însușire, pe o cale sau alta, de bani, pentru că această ordonanță pe care noi astăzi am respins-o, aproba, fără să pună nici o limită, suplimentarea locurilor cu taxă în învățământul de stat.

Argumentarea, sigur, din expunerea de motive, este rațională, până la un punct și zice așa: aprobăm așa ceva pentru a asigura o pregătire satisfăcătoare a studenților, în condițiile în care un factor, o resursă este limitată.

Ce vreau să vă spun, onorați colegi, că foarte mulți conducători din învățământul universitar de stat, decani și rectori, au umflat atât de mult locurile acestea cu taxă, încât asistăm astăzi la situația în care au 50 de locuri finanțate și 500 cu taxă, au 100 de locuri finanțate și 2.000 – 3.000, s-a ajuns la până de 30 – 40 de ori mai multe locuri cu taxă, decât fără taxă.

Vreau să vă spun că, dacă între anumite limite, o asemenea măsură luată de Guvernul trecut și continuată de Guvernul acesta, propusă în 1991 am acceptat-o, o asemenea măsură are o anumită rațiune, între anumite limite, pentru că este vorba de o subfinanțare gravă, de ani de zile, a învățământului superior. Dincolo de aceste limite, nu mai are nici o justificare, pentru că ar avea justificare, să zicem așa, dacă învățământul superior, dacă acele facultăți care au înmatriculat mii de studenți cu taxă ar avea condițiile cerute de un învățământ civilizat – să aibă spații, să aibă profesori, să aibă tot ce doriți dumneavoastră și mai ales ce dorim noi, cei care știm ce se întâmplă și cei care știm ce trebuie în învățământul superior, dar nu au și nici nu vor avea multă vreme de acum înainte, așa încât, din păcate, și Guvernul, dar mai ales noi am fost de acord cu o asemenea măsură care nu aduce servicii calității învățământului superior, ultima ordonanță care a înghițit-o pe aceasta, din cauza aceasta o respingem.

Aceasta, pe care o am în mână, spune așa: se vor suplimenta locurile, mă rog, peste cele fără taxă, locurile cu taxă și va fi propus numărul de locuri de către Senatele universitare, în funcție de nu știu ce și vor fi aprobate de minister.

Am spus Ministerul Educației Naționale, când am aprobat în comisie, după o întreagă ceartă cu Senatul, cu noi, e o istorie lungă, nu mai revin asupra ei, am spus ministerului: aveți o putere foarte mare, vedeți cum utilizați această putere, nu dați drumul și nu aprobați, la oricare venit din orice colț al țării și se laudă și se bate cu pumnul în piept că are el spațiu nu știu câte și trebuie să ia și poate să ia mii de studenți. Am spus ministerului. Din păcate, ministerul, sigur, nu a mai avut posibilitatea să pună piciorul în prag. Ordonanța a venit ceva mai târziu, astfel încât astăzi, stimați colegi, eu trag acest semnal de alarmă, nu pentru că am putea, în acest moment, rezolva, dar pentru la anul.

Ne aflăm în această situație dramatică, în care facultăți care au 50 de locuri fără taxă au 3.000 cu taxă și închiriază spații de pe la crâșmă, pe la SRL-uri, pe la bistro-uri și mai știu eu unde și fac seminarii cu 150 de studenți, adică un fel de, să zicem așa, meciuri pe stadion. Acesta nu mai este învățământ superior! De aceea eu mai fac o subliniere și, sigur, am să închei, pentru că domnul președinte, generos, generos, dar o să-mi taie microfonul, probabil. I-am dat ideea, dar sper să n-o pună în practică. ...

Domnul Anghel Stanciu:

Două vorbe, atât!

Domnul Mihai Baciu:

Domnul Stanciu, mă rog, poate să vorbească tot timpul, acum să am și eu posibilitatea.

Deci uite că am și uitat ideea, pentru că mi-a tăiat microfonul.

Așadar, este un semnal de alarmă, pentru că chestiunea este foarte serioasă, după cum la fel de serioasă este că trebuie să rezolvăm și marasmul și dezastrul care se petrec în învățământul privat.

Eu, ca social-democrat autentic, spun așa, și aceasta e poziția PD-ului: în învățământul superior de stat, nici nu ar trebui să existe locuri cu taxă. Constituția spune că învățământul este gratuit. Spune, acolo, "potrivit legii", dar legea o facem noi și nu trebuia să mergem până acolo. Dar, chiar dacă admitem această idee că trebuie un pic de finanțare din afară, pentru că statul nu poate să finanțeze, nu trebuie să ajungem la asemenea aberații.

Dacă învățământul privat este o alternativă, și trebuie să fie una viabilă și dezirabilă, să ajungi acolo la un dezastru, la un marasm de ordin moral și de ordin pedagogic și vom face ordine. Ministerul a început...

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Mihai, nu e simpozion, te rog eu frumos!

Domnul Mihai Baciu:

Gata, am încheiat.

Domnule președinte, am tras semnalul de alarmă, sper că a fost reținut.

Vă mulțumesc pentru generozitatea cu care sunteți recunoscut.

Mulțumesc.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulțumesc.

Domnul Napoleon Antonescu.

Domnul Niculae Napoleon Antonescu:

Stimați colegi,

Nu vreau să intru în polemică cu colegul Baciu, cu atât mai mult cu cât mi-e foarte simpatic și lucrăm bine la probleme.

Deci eu nu pot să fiu de acord cu aceasta și am mai discutat treaba aceasta, când s-a aprobat ordonanța cealaltă, pentru că, dacă trei sau patru universități de stat exagerează și are dreptate, nu înseamnă că toate universitățile de stat fac acest lucru.

Eu vreau să vă spun că marea majoritate a universităților de stat nu au peste 30% studenți cu taxă. Iau cazul și universității mele, unde avem 22 sau 23% studenți cu taxă.

Faptul că au exagerat două, trei universități, aceasta e de competența ministerului să analizeze, pentru că legea pe care am aprobat-o e corectă: spune că ministerul poate să reducă sau să stabilească numărul în funcție de condițiile de școlarizare și de respectarea standardelor Consiliului Național de Evaluare și Acreditare.

Deci eu vă rog să nu rămâneți cu impresia că în învățământul de stat s-au transformat într-o afacere, așa cum ar putea să reiasă din ce a spus colegul Baciu.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da, vă mulțumesc.

Drept la replică.

20 de secunde, domnule Baciu.

Domnul Mihai Baciu:

Nu am spus. Îmi cer scuze, dacă s-a înțeles că întreg învățământul de stat, nici vorbă de așa ceva, mai ales că nici nu există clienți pentru întreg învățământul de stat. Clienții se duc țintă spre câteva: Drept, Științe economice și mai știu eu ce. Acolo e dezastru, nu la domnul rector Antonescu, la Ploiești. Nu, nu am spus treaba aceasta și nici în învățământul tehnic.

Deci îmi cer scuze dacă s-a înțeles așa ceva. Nu am spus așa ceva.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Bine, domnule Baciu, noi vă mulțim foarte mult.

Postal address: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucharest, Romania tuesday, 20 august 2019, 2:06
Telephone: +40213160300, +40214141111
E-mail: webmaster@cdep.ro