Plen
Ședința Camerei Deputaților din 30 mai 2002
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.93/10-06-2002

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2020-prezent
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
07-12-2021
06-12-2021 (comună)
06-12-2021
25-11-2021 (comună)
09-06-2021 (comună)
11-05-2021
Arhiva video:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2002 > 30-05-2002 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 30 mai 2002

4. Dezbateri asupra proiectului de Lege privind Statutul aleșilor locali (amânarea votului final).
 
consultă fișa PL nr. 333/2001

Domnul Valer Dorneanu:

................................................

Trecem la Proiectul de Lege privind Statutul aleșilor locali, amintindu-vă că am rămas la art. 30.

Domnul Olteanu, art. 29 este aprobat?

Domnul ministru Fleșariu!

Domnul Ionel Fleșariu:

Da.

Domnul Valer Dorneanu:

Bun. Deci, la art. 30, vă rog să urmăriți amendamentul 34, cu privire la alin. 1. Dacă aveți obiecțiuni? Nu aveți.

Votat în unanimitate. Modificat art. 30 alin. 1.

Art. 30 alin. 2. Comisia nu a avut obiecțiuni. Dacă aveți dumneavoastră? Nu.

Votat în formula inițiatorului.

La art. 31, urmăriți amendamentul 35. Dacă aveți obiecțiuni? Nu.

Votat în unanimitate. Amendamentul a modificat art. 31.

Titlul cap. IV. Dacă aveți obiecțiuni? Nu. Rămâne în formula inițială.

La art. 32, dacă aveți obiecțiuni? Comisia nu a avut. Nici dumneavoastră?

Poftiți, domnule Victor Dobre.

Domnul Victor Paul Dobre:

Mulțumesc, domnule președinte.

La pct.179 este amendamentul colegului meu, domnul Coifan Viorel-Gheorghe, în sensul că alin. 2 să fie redactat după cum urmează: "Libertatea de opinie și asigurarea liberului exercițiu al mandatului alesului local sunt garantate prin lege". Este vorba de o redactare clară privind protecția alesului local în ceea ce privește atitudinea sa politică și libertatea sa de opinie.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul Fleșariu.

Domnul Ionel Fleșariu:

Domnule președinte, noi considerăm că formularea noastră este suficient de bună și cuprinzătoare, formulare care a fost acceptată și de comisie. Așa încât îl susținem în continuare.

Domnul Valer Dorneanu:

Comisia?

Vă rog să urmăriți art. 32, care la alin. 2 în formularea inițiatorului sună așa: "Libertatea de opinie și de acțiune în exercitarea mandatului alesului local este garantată", și colegul nostru reformulează această idee potrivit amendamentului 179.

Cine este pentru amendamentul domnului deputat Viorel Coifan? 4 voturi.

Voturi împotrivă?

Cu mare majoritate de voturi a fost respins acest amendament.

Supun votului dumneavoastră, în consecință, textul în formularea inițiatorului.

Cine este pentru art. 32 în formularea inițiatorului? Vă rog să vă exprimați, stimați colegi! Mulțumesc.

Voturi împotrivă? Nu sunt voturi împotrivă.

În unanimitate s-a adoptat formularea inițială.

Art. 33. Urmăriți amendamentul 36. Dacă aveți obiecțiuni? Nu aveți.

S-a admis amendamentul. Modificat art. 33.

Art. 34. Urmăriți amendamentul 37. Dacă aveți obiecțiuni?

Votat amendamentul 37 și se modifică art. 34.

Art. 35 nemodificat. Dacă aveți obiecțiuni? Nu aveți.

Votat în unanimitate în formularea inițiatorului.

Art. 36. Urmăriți, vă rog, amendamentul 38. Comisia propune eliminarea textului. Dacă dumneavoastră mai aveți obiecțiuni? Nu aveți.

S-a admis amendamentul. Eliminat textul.

Titlul cap. V. Dacă dumneavoastră mai aveți obiecțiuni? Nu aveți.

Votat în unanimitate.

Art. 37 alin. 1, 2 și 3. Dacă dumneavoastră mai aveți obiecțiuni? Nu aveți.

Votat în unanimitate în formularea inițiatorului.

La alin. 4 de la art. 37, urmăriți amendamentul 39. Dacă dumneavoastră mai aveți obiecțiuni? Nu aveți.

S-a admis amendamentul. Se modifică art. 37 alin. 4 în mod corespunzător.

Art. 38. Dacă dumneavoastră mai aveți obiecțiuni? Nu aveți.

Votat în unanimitate.

Domnul Raduly Robert Kalman:

La art. 37, alin. 4 vă rog să-mi permiteți!

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul Raduly are două amendamente respinse la art. 37. Vă rog să le menționați, ca să le poată identifica colegii dumneavoastră.

Domnul Raduly Robert Kalman:

Mulțumesc.

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

Observați că la amendamente respinse, la nr. crt. 187 există amendamentul care a fost inițiat de domnii deputați Kovacs Csaba-Tiberiu, Makkai Grigore, Birtalan Akos și Raduly Robert Kalman care propun introducerea a două alineate noi, 5 și 6, la art. 37 - două alineate care propun o soluție, în opinia noastră, judicioasă pentru procedura de creare a acestor grupuri în cadrul consiliilor locale.

Noi considerăm că, așa cum, de exemplu, în Parlament, la prima ședință se vine și se anunță aceste grupuri și ele se consideră constituite, așa ar trebui să facem și la ședințele consiliilor locale.

Drept urmare, domnule președinte, susțin în fața dumneavoastră cele două completări la art. 37. Vă mulțumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Inițiatorul.

Domnul Ionel Fleșariu:

Domnule președinte, dacă grupul se constituie și se supune aprobării consiliului printr-o hotărâre și consiliul nu aprobă, nu se constituie grupul, deci aprobarea unei hotărâri speciale pentru constituirea fiecărui grup mi se pare exagerată. Și, ca atare, vă rog să fiți de acord cu propunerea, așa cum a fost ea formulată inițial.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnule președinte Olteanu.

Domnul Ionel Olteanu:

E bine.

Domnul Valer Dorneanu:

Aceeași soluție. În consecință, ați auzit și susținerile colegului nostru Raduly și cele ale inițiatorilor. Aveți și motivația în raport privind poziția comisiei. Supun votului dumneavoastră alin. 5, propus de domnul Raduly și alți colegi de-ai domniei sale.

Cine este pentru? Un singur vot.

Voturi împotrivă?

Amendamentul a fost respins cu majoritate de voturi.

Supun votului dumneavoastră amendamentul 6, propus de același grup parlamentar.

Cine este pentru? Un vot.

Voturi împotrivă? Marea majoritate a voturilor împotrivă.

Textul art. 37 rămâne astfel cum a fost votat: primele trei alineate în formularea inițială; alin. 4, modificat potrivit amendamentului 39.

Art. 38. Dacă aveți obiecțiuni? Comisia nu a avut.

Votat în unanimitate în formularea inițială.

Art. 39. Dacă dumneavoastră mai aveți obiecțiuni? Nu aveți.

Votat în unanimitate în formularea inițială.

După art. 39, vă rog să urmăriți amendamentul 40. Comisia propune introducerea unui articol nou, 391. Dacă dumneavoastră mai aveți obiecțiuni la amendamentul 40? Nu aveți.

Admis amendamentul. Introdus art. 391.

Titlul cap. VI. Dacă dumneavoastră mai aveți obiecțiuni? Nu aveți.

Votat în formularea inițială.

Art. 40. Dacă aveți obiecțiuni?

Domnul Brudașca, vă rog!

Domnul Damian Brudașca:

Domnule președinte, pentru că la fel ca în limba română, văd că adverbul se pune la sfârșit, aici, eu propun o modificare de redactare, în sensul următor: "Pe timpul exercitării mandatului de primar, viceprimar, președinte sau vicepreședinte al consiliului județean, se suspendă contractul de muncă sau actul de numire". Pentru că, altfel, se uită despre ce este vorba dacă se lasă la sfârșit. Este pur și simplu pentru o mai bună claritate a textului.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnule președinte Olteanu.

Domnul Ionel Olteanu:

Mulțumesc.

Domnule președinte, comisia poate accepta acest amendament. De altfel, e rațional susținut. Mulțumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Stimați colegi,

Supun votului dumneavoastră modificarea propusă de domnul Damian Brudașca, pentru fluidizarea și a-i da mai multă rigoare textului - art. 40, alin. 1. Deci, pe timpul exercitării se suspendă contractul de muncă.

Cine este pentru? Mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Cu unanimitate de voturi s-a admis această propunere.

La alin. 2, dacă sunt obiecțiuni? Nu.

Rămâne textul de la alin. 2 în formularea existentă.

La art. 41, dacă aveți obiecțiuni?

Poftiți, domnule Brudașca!

Domnul Damian Brudașca:

Domnule președinte, este vorba tot de redactare. Având în vedere că avem un subiect la plural "persoanele", este normal să corelăm toate celelalte în raport de acest plural. Astfel, la alin. 1 propun forma următoare: "În funcțiile deținute de persoanele ale căror contracte de muncă sau acte de numire au fost suspendate". Iar la alin. 3, dacă-mi permiteți: "În cazul în care, pe durata exercitării mandatului de către persoanele care ocupă funcțiile de aleși locali, prevăzute la art. 40, alin. 1, au loc reorganizări ale persoanei juridice, acestea sunt obligate să comunice persoanelor ale căror contracte de muncă sau acte de numire au fost suspendate noile locuri de muncă stabilite corespunzător celor deținute de aceștia, cu respectarea legislației în vigoare".

Domnul Valer Dorneanu:

Stimați colegi, este un acord necesar. Eu cred că este mai degrabă vorba despre o greșeală. Este evident că fiind vorba de contractele mai multor persoane trebuie folosită particula "ale".

Cine este de acord? Mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitatea celor prezenți. Deci, se introduce această corectură.

La art. 42, alin. 1, urmăriți amendamentul 41.

Domnul Brudașca!

Domnul Damian Brudașca:

Și la acest amendament corecturile pe care le-am precizat anterior: "Își reiau activitatea în executarea acelorași contracte de muncă sau acte de numire".

Domnul Valer Dorneanu:

Da. Este evident că și aici trebuie acordat cu pluralul persoanelor.

Cine este pentru? Mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

La art. 42 alin. 2, urmăriți amendamentul 42. Nu sunt obiecțiuni.

Admis amendamentul. Modificat corespunzător textul.

Art. 43. Dacă aveți obiecțiuni? Comisia nu a avut amendamente. Dacă aveți dumneavoastră? Nu.

Votat în unanimitate în formularea inițială.

Art. 44. Aceeași soluție.

Unanimitate în formularea inițială.

La art. 45, urmăriți amendamentul 43. Comisia propune eliminarea. Dacă aveți obiecțiuni? Nu aveți.

S-a admis amendamentul 43. Se elimină art. 45.

Art. 46, 47. Comisia nu a avut obiecțiuni. Dacă aveți dumneavoastră?

Votat în unanimitate în formularea inițială.

La art. 48, urmăriți amendamentul 44. Nu.

Votat amendamentul. Se modifică art. 48 în mod corespunzător.

Art. 49, 50, 51, 52. Dacă aveți obiecțiuni? Comisia nu a avut amendamente. Nici dumneavoastră.

Votat aceste texte în unanimitate în formularea inițială.

La art. 53, urmăriți amendamentul 45. Dacă dumneavoastră mai aveți obiecțiuni? Nu aveți.

S-a votat amendamentul. Se modifică art. 53.

Art. 54, 55 și 56. Comisia nu a avut amendamente. Dacă aveți dumneavoastră? Nu.

Votat cele trei texte în formularea inițială.

La art. 57, urmăriți, vă rog, amendamentul 46, pentru alin. 1. Dacă dumneavoastră mai aveți obiecțiuni? Nu aveți.

S-a admis amendamentul 46.

Da, poftiți, la art. 57; aveți cuvântul, domnule Brudașca!

Domnul Damian Brudașca:

Domnule președinte, tot pentru claritate, eu aș propune o modificare de redactare la art. 57 alin 1, în sensul următor: "În urma îndeplinirii unor misiuni oficiale, aleșii locali sunt obligați să prezinte la prima ședință ordinară de consiliu un raport privind deplasările efectuate". Pentru că, altfel, se reține de aici că deplasările sunt efectuate la prima ședință ordinară de consiliu.

Domnul Valer Dorneanu:

Aveți cuvântul, domnule președinte Olteanu!

Domnul Ionel Olteanu:

Este în mod evident o eroare de topică. Mulțumim autorului amendamentului. Este un amendament foarte bun. Mulțumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Și eu vă mulțumesc.

Supun votului reformularea art. 57 alin. 1, așa cum a propus domnul Damian Brudașca.

Cine este pentru? Mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

La alin. 2, urmăriți amendamentul 48. Nu sunt obiecțiuni.

S-a admis amendamentul 48. Se introduce art.57 alin. 2.

Titlul cap. VII. Dacă aveți obiecțiuni? Nu aveți.

Votat în unanimitate.

La art. 58, urmăriți amendamentul 49. Nu aveți obiecțiuni.

Votat amendamentul 49. Se modifică art. 58 corespunzător.

Articolele 59, 60, 61 și 62. Dacă aveți obiecțiuni la art. 59? Nu.

Domnule coleg, la care din texte aveți obiecțiuni?

Domnul Raduly Robert Kalman:

La 61 și 62.

Domnul Valer Dorneanu:

Stați puțin! La art. 59, dacă aveți obiecțiuni? Nu.

Votat în formularea inițială.

La art. 60, domnule Raduly, aveți cuvântul.

Domnul Raduly Robert Kalman:

Mulțumesc.

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor deputați, observați că la "amendamente respinse", la nr. crt. 227 se află un amendament propus de patru membri ai grupului parlamentar UDMR, care propun reformularea art. 60, în ideea de a se completa textul inițial cu: "interesele soțului, ale soției sau ale afinilor sau rudelor până la gradul al doilea, inclusiv". Ideea cred că este, în opinia noastră, firească, pentru că în aceste cazuri se poate spune că există o afiliație directă pe linie familială între cei care își vor exprima votul și soțul, soția, afinii sau rudele până la gradul al doilea, și, drept urmare, mi se pare moral să declare cel care-și exprimă votul aceste interese din partea celor pe care i-am pomenit. Vă mulțumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul Fleșariu!

Domnul Ionel Fleșariu:

Domnule președinte,

Faptul că în proiectul de lege s-a introdus un capitol nou privitor la registrul de interese, care tratează asemenea probleme, probleme similare cu cele conținute de acest text, nu se mai justifică. Nu se justifică introducerea acestui text. Repet, problemele fiind soluționate în capitolul referitor la registrul de interese, pe care l-a propus PD-ul, și cu care noi am fost de acord. Mulțumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnule președinte Olteanu!

Domnul Ionel Olteanu:

E bine.

Domnul Valer Dorneanu:

De acord cu inițiatorul.

În aceste condiții, supun votului dumneavoastră amendamentul respins de comisie al domnului Raduly Robert?

Cine este pentru? 2 voturi.

Voturi împotrivă?

Majoritatea voturilor împotrivă. Cu două voturi pentru se respinge amendamentul.

La art. 60, supun votului dumneavoastră textul în formularea inițială.

Cine este pentru? Mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Unanimitate.

La art. 61, am înțeles că există o " " "

Poftiți, domnule coleg!

Domnul Cornel Știrbeț:

Mulțumesc.

Domnule președinte, la art. 61, colegul meu, domnul deputat Victor Dobre propune eliminarea textului, având în vedere că acesta prevede că aleșii locali sunt obligați la probitate și discreție profesională.

De asemenea, și art. 62 are același conținut, care nu poate face parte dintr-o lege sau, în orice caz, se stabilesc sancțiunile în cazul în care nu respectă aceste obligații, și anume: "Aleșii locali sunt obligați să dea dovadă de cinste și corectitudine. Este interzis alesului local să ceară pentru sine sau pentru altul bani, foloase materiale sau alte avantaje".

Nu cred că așa cum sunt formulate, aceste texte pot rămâne într-o lege.

Domnul Ionel Fleșariu:

Da, domnule președinte, de acord cu propunerea, dar aș sugera să unim art. 61 cu art. 62, deci să se unească cele două texte.

Domnul Valer Dorneanu:

Inițiatorul amendamentului, vă rog!

Domnul Damian Brudașca:

Eu vreau să-l întreb, cu tot respectul, pe inițiator, ce se întâmplă dacă aleșii locali nu dau dovadă de probitate și discreție profesională, nu manifestă cinste și corectitudine și dacă, totuși, mai bagă mâna în buzunar cu avantaje pe care le obține în calitatea de aleși locali. Care este sancțiunea care se prevede pentru asemenea situații? Cum poți să dovedești dacă are probitate și discreție profesională?

Domnul Ionel Olteanu:

Mulțumesc.

Domnule președinte, din partea comisiilor, cred că putem să spunem, fără îndoială, că în acest text cu caracter proclamator, specific unui statut al aleșilor locali, unui cod de conduită, dacă doriți, deci în cazul unui asemenea text, a cărui utilitate noi am considerat-o că există, vor fi, fără îndoială, texte care vor fi incluse, în baza acestei prevederi din Legea statutului aleșilor locali, în regulamentele pe care fiecare consiliu local și le va putea elabora potrivit legii.

Prin urmare, noi considerăm că este necesar un asemenea text, chiar dacă are un caracter proclamator, evident, pentru a da proiecția, perspectiva prin care regulamentele consiliilor locale vor fi elaborate, cu precizări punctuale în raport de fiecare situație.

În mod evident, sigur, legea, răspunderea penală, civilă sau materială, după caz, va putea fi atrasă în condițiile în care nu sunt respectate aceste norme, repet, proclamatorii, deontologice. Dar cred că avem totuși nevoie de un asemenea text și sper că și autorul amendamentului sau nedumeririi exprimate poate fi de acord cu o asemenea perspectivă. El, practic, nu face, cum să vă spun, nu face decât să dea perspectiva unei alte conduite, de altfel cerute de cetățean. Mulțumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Stimați colegi, în consecință supun votului dumneavoastră cele două texte reunite într-un singur articol: 61 și 62 în formularea existentă.

Cine este pentru? Mulțumesc.

Voturi împotrivă? Nici unul.

Abțineri?

Unanimitate.

Deci, articolele 61 și 62 se reunesc, având aceeași alcătuire.

La art. 63, actualul alin. 1, dacă aveți obiecțiuni? Nu aveți.

Votat în unanimitate în formularea inițială.

Art. 63 alin. 2. Urmăriți amendamentul 50. Nu aveți obiecțiuni la amendamentul 50.

Se admite amendamentul. Se modifică art. 63, alin. 2, în mod corespunzător.

Art. 63 alin. 3. Comisia nu are obiecțiuni. Dacă aveți dumneavoastră?

Poftiți, domnule Damian Brudașca!

Domnul Damian Brudașca:

Tot pentru claritate, propun următoarea formulare: "Comisiile de specialitate sunt obligate să prezinte consiliului un raport anual de activitate ș.a.m.d. Deci, o schimbare de topică.

Domnul Valer Dorneanu:

Inițiatorul și comisiile sunt de acord cu această reformulare mai fluidă și mai firească.

Cine este pentru? Mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Textul de la art. 63 alin. 3 se îmbunătățește redacțional potrivit propunerii domnului Damian Brudașca.

Art. 64, 65, 66 și 67. Dacă aveți obiecțiuni? Comisia nu a avut amendamente. Nu. Adoptate în formularea inițială.

Titlul cap. VIII. Nu sunt obiecțiuni.

Votat în formularea inițială.

Titlul Secțiunii 1. Nu sunt obiecțiuni.

Votat în formularea inițială.

Art. 68. Urmăriți, vă rog, amendamentul 51. Dacă dumneavoastră mai aveți obiecțiuni? Nu aveți.

Votat amendamentul. Modificat art. 68.

Articolul 69. Dacă aveți obiecțiuni la formularea inițială?

Domnul Damian Brudașca.

Domnul Damian Brudașca:

La alin. 1, domnule președinte: "Consilierii răspund, în nume propriu, pentru activitatea desfășurată în exercitarea mandatului precum și, solidar, pentru activitatea consiliului din care fac parte". Este nevoie de aceste virgule pentru a se preciza exact condițiile specificate de acest text.

Domnul Valer Dorneanu:

Stimați colegi,

Dacă sunteți de acord cu aceste propuneri de punctuație? Mulțumesc.

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

La art. 69 se introduc la alin. 1 virgulele propuse de domnul Damian Brudașca.

La art. 69 alin. 2 nu sunt obiecțiuni. Votat în formularea inițială.

La art. 70 urmăriți amendamentul 52. Dacă aveți obiecțiuni?

Poftiți, domnule deputat. La art. 52, da? La art. 70 alin. 1. Poftiți.

Domnul Victor Paul Dobre:

Mulțumesc, domnule președinte.

Aici noi am propus la art. 70 eliminarea la alin. 1 de la "Sancțiuni" a punctelor e), f) și g).

Domnul Valer Dorneanu:

La lit. e) propune și comisia.

Domnul Victor Paul Dobre:

În regulă, f) atunci și g). Întrucât nu este posibil să sancționezi cum este la pct. f) un consilier cu interdicția de a participa la lucrările ședinței comisiei din care face parte. Nu este o sancțiune, este o absurditate.

Și, de asemenea, nu cred că sancțiunile pecuniare cum sunt la pct. g) au relevanță pentru un ales local și pot să-i modifice într-un fel sau altul opțiunile.

De aceea, în afară de e) care a fost acceptat și ne bucurăm, propunem, în continuare, să fie eliminate și f) și g).

Domnul Valer Dorneanu:

Deci, vă referiți la amendamentul dumneavoastră, 239, da?

Domnul Victor Paul Dobre:

Nr. 239.

Domnul Valer Dorneanu:

Ați urmărit, domnule Olteanu? Vă rog să vă pronunțați. Inițiatorul și apoi comisia. Autorii amendamentului vă propun eliminarea literelor f) și g).

Domnul Ionel Fleșariu:

S-a propus eliminarea lit. e), f) și g)...

Domnul Valer Dorneanu:

Lit. e) este eliminată și de comisie.

Domnul Ionel Fleșariu:

Cu lit.e) am fost de acord, dar cu celelalte două nu suntem de acord. Trebuie să existe această sancțiune pentru a disciplina consilierii în timpul desfășurării ședințelor.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul Olteanu? Aceeași opinie.

Stimați colegi,

Urmăriți, vă rog, art. 70 alin. 1. Colegii noștri propun eliminarea sancțiunilor prevăzute la lit. f) și g). Aveți acest amendament la pct. 239 din amendamente respinse.

Cine este pentru acest amendament? 1 vot pentru.

Împotrivă? Mulțumesc.

Marea majoritate a celor prezenți împotrivă, un vot pentru eliminarea celor două litere.

Supun, în aceste condiții, amendamentele 52 cu privire la art. 70 alin. 1.

Cine este pentru? Mulțumesc.

Voturi împotrivă?

În unanimitate s-a admis amendamentul 52.

La amendamentul 53, comisia propune eliminarea lit. e).

Dacă aveți obiecțiuni? Nu aveți.

Admis amendamentul 53. Se elimină lit. e).

Pentru lit. f) și g) actual, urmăriți amendamentele 54 și 55. Ele urmează să fie renumerotate.

Dacă aveți obiecțiuni? Nu aveți. Admis amendamentele 54 și 55.

Pentru art. 70 alin. 2 urmăriți amendamentul 56. Nu aveți obiecțiuni. Admis amendamentul 56. Se modifică art. 72 corespunzător.

Articolul 70 alin. 3. Urmăriți amendamentul 57. Nu aveți obiecțiuni. Admis amendamentul. Modificat textul 70 alin. 3.

Articolul 71. Dacă aveți obiecțiuni? Nu aveți. Admis în formularea inițială.

Articolul 72, care va deveni 73. Dacă aveți obiecțiuni la formularea inițială?

Poftiți, domnule Brudașca.

Domnul Damian Brudașca:

Domnule președinte,

Având în vedere formularea de la art. 71, precum și de la art. 73, eu vă propun să fim consecvenți, în sensul de a păstra singularul. Să nu vorbim despre consilieri, să vorbim ca și la art. 71 tot despre consilier.

Astfel, să avem formularea la alin. 1: "Consilierul care nesocotește avertismentul și invitația președintelui și continuă să se abată de la Regulament, precum și cel care încalcă în mod grav, chiar pentru prima dată dispozițiile Regulamentului, va fi chemat la ordine". Deci, "consilierul va fi chemat la ordine".

Domnul Valer Dorneanu:

Stimați colegi,

Este nevoie de această corelare.

Supun votului dumneavoastră această îmbunătățire redacțională.

Cine este pentru? Mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitatea celor prezenți.

La art. 73, acesta va deveni 72.

Dacă aveți obiecțiuni la text? Da.

Poftiți, domnule deputat. Și vă rog să vă referiți și la amendament. Numărul amendamentului?

Domnul Victor Paul Dobre:

Este vorba de amendamentul 246 la respinse. Propun eliminarea articolului, întrucât acest articol permite posibilitatea de a fi aplicat și un abuz de către președintele de ședință, care, din punct de vedere al legii, este egal cu oricare din consilierii membri ai consiliului respectiv. Deci, nu poate un consilier care are aceleași drepturi și obligații, ca rezultat al votului și al alegerii sale, să aplice sancțiuni sau să aprecieze modul în care un alt consilier se exprimă. Deci, mi se pare un articol care poate crea abuzuri și de aceea propun eliminarea acestuia.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul Ionel Olteanu, președintele Comisiei juridice, de disciplină și imunități.

Domnul Ionel Olteanu:

Domnule președinte,

Din partea ambelor comisii care au examinat textul, am dezbătut acest text, ne-am opus, s-a obținut o majoritate covârșitoare în legătură cu respingerea acestui amendament.

În mod evident, până la alegerea în calitate de președinte al consiliului, până la alegerea în calitate de președinte al Comisiei juridice, de disciplină și imunități a Camerei Deputaților, fiecare este consilier, deputat și așa mai departe. Însă, învestirea prin votul consilierilor în calitatea de președinte al consiliului respectiv presupune și posibilitatea pentru acesta de a asigura disciplina ședințelor și, evident, un mod subsecvent de a aplica sancțiunile prevăzute de lege. Mulțumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Inițiatorul are aceeași poziție.

Stimați colegi,

Fiind vorba de un amendament de eliminare sunt obligat să-l supun votului dumneavoastră înaintea textului.

Cine este pentru eliminarea art. 73, propunere făcută de colegul nostru de la Partidul Național Liberal?

Cine este pentru? 3 voturi pentru.

Împotrivă? Marea majoritatea. S-a respins propunerea de eliminarea a textului.

Cine este pentru art. 73 care va deveni 72 în formularea inițială? Mulțumesc.

Împotrivă? Nici un vot împotrivă.

Abțineri? Nu sunt.

În unanimitate s-a adoptat textul art. 73 care va deveni 72.

Articolul 74. Dacă aveți obiecțiuni? Nu aveți.

Votat în formularea inițială.

Articolul 75. Urmăriți amendamentul 60 pentru alin. 1.

Dacă aveți obiecțiuni? Nu aveți.

Admis amendamentul 60. Se modifică art. 75 alin. 1 în mod corespunzător.

Articolul 75 alin. 2. Comisia nu a avut obiecțiuni. Dacă aveți dumneavoastră? Nu aveți. Votat în formularea inițială.

Articolul 76. Urmăriți amendamentul 61. Nu aveți obiecțiuni. Admis amendamentul. Se modifică art. 76.

Articolul 77. Urmăriți amendamentul 62. Nu aveți obiecțiuni. Admis amendamentul. modificat textul-

Articolul 78. Urmăriți amendamentul 63. Admis amendamentul, modificat textul.

Articolul 79. Urmăriți amendamentul 64. N-am înțeles, stimată comisie, la 79 alin. 2 cum rămâne? Amendamentul este făcut pentru art. 79 alin 1.

Inițiatorul? La art. 79 alin. 2 rămâne formularea inițială? Că este făcut un amendament la 64. Amendamentul vizează exclusiv art. 79 alin. 1. N-am înțeles ce se întâmplă cu art. 79 alin. 2.

Vă rog. Alineatul 2 rămâne în formularea inițială?

Domnul Ionel Fleșariu:

Domnule președinte,

Noi am dorit să rămână așa, însă în comisie - văd că nu s-a precizat aici - nu s-a acceptat acest lucru. Adică, noi am dorit ca pe timpul cât ei sunt eliminați din sală sau nu participă la ședințe să fie scoși din cvorum.

În cele două comisii reunite nu s-a acceptat această soluție și atunci s-a propus eliminarea alin. 2. Nu apare în textul raportului.

Domnul Valer Dorneanu:

Deci, comisiile au propus eliminarea alin. 2, domnule Olteanu? Dacă nu, pronunțați-vă aici în plen cu privire la situația alin. 2. Vă rog să vă consultați cu inițiatorul și cu Comisia de administrație publică.

Domnul Ionel Olteanu:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Cred că alin. 2 poate să rămână, pentru că finalitatea dezbaterilor pe care le-am avut viza ideea de a nu împiedica pe ceilalți consilieri să lucreze în condițiile cvorumului rezultat ca urmare a sancțiunii aplicate în cazul respectiv.

Prin urmare, opinăm pentru menținerea alin. 2 în varianta inițiatorului, cu o corectură redacțională, dacă îmi îngăduiți, constând în aceea că să nu se mai spună: "pe perioada sancționării", ci "pe perioada sancțiunii" și atunci textul curge mai departe. Deci, opinăm pentru menținerea textului cu: "pe perioada aplicării sancțiunii", mai corect redactat. "Pe perioada aplicării sancțiunii consilierii în cauză sunt scoși din cvorumul de lucru" și în acest sens împăcăm și o tendință și cealaltă și cu acordul domnului Brudașca cu privire la redactarea coerentă.

Domnul Valer Dorneanu:

Este de acord. Oricum, am regăsit textul care îl pierduse pe drum.

Da, domnule deputat.

Domnul Victor Paul Dobre:

Domnule președinte,

Dacă se adoptă acest alineat dăm loc unor abuzuri foarte mari.

Deci, putem elimina 2, 3 consilieri care sunt incomozi și legea este foarte permisivă la articolele anterioare, schimbăm și cvorumul și putem trece orice hotărâre.

Domnilor, noi nu putem să stabilim un cvorum la fiecare ședință. Există cvorum stabilit "..

Domnul Valer Dorneanu:

Stimate coleg...

Domnul Victor Paul Dobre:

Numai puțin, domnule președinte.

Domnul Valer Dorneanu:

Mă puteți urmări puțin? Am o rugăminte. Dacă cvorumul minim ar fi 7 consilieri, 2 au fost eliminați. În concepția dumneavoastră ei trebuie incluși în cvorum și ceilalți consilieri pot lua o hotărâre. Eu zic că este mai corect dacă sunt eliminați din cvorum hotărârea nu mai poate fi luată și este chiar grija dumneavoastră.

Domnul Victor Paul Dobre:

Dați-mi voie să vă fac și eu un scenariu, domnule președinte. Vă rog. Sunt 21 de consilieri aleși. Majoritatea pentru anumite hotărâri este de două treimi: 14. Sunt eliminați doi consilieri ai minorității, că este mai ușor. Și din 19 se mută majoritatea de două treimi la 12 și se poate trece ușor orice decizie.

Creăm posibilitatea unor abuzuri grave, creăm posibilitatea ca la fiecare ședință să se stabilească alt cvorum. Nu este legal, nu este logic, nu este o procedură juridică corectă. Nu pot să am la fiecare ședință de consiliu local un alt cvorum.

Așa cum propune ministerul această lege, în care primarul este judecat de alți primari, iar consiliul local are geometrie variabilă, gândiți-vă în ce situație putem ajunge în funcționarea unor consilii. Este aberant!

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul președinte Olteanu.

Domnul Ionel Olteanu:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Stimate coleg, autor al amendamentului.

Cred că nu este greșit atunci când avem în vedere că orice regulament trebuie să aibă ca finalitate realizarea mandatului pentru care consilierii respectivi sunt aleși.

Prin urmare, consiliile județene, ca urmare a principiului, a funcționării, aplicării principiului autonomiei locale vor face propriile regulamente pentru a împiedica eventualele abuzuri, în legătură cu sancționarea arbitrară a unor consilieri și, implicit, cu consecința acesteia, care ar putea decurge în sensul unui cvorum sau adoptării unor decizii într-un cvorum abuziv stabilit.

Deci, dintr-o asemenea perspectivă, eu cred că acest alineat poate să rămână și este chiar necesar. Repet: suntem acuzați și ca Parlament și consiliile locale sunt percepute de opinia publică tocmai pentru faptul că nu lucrează în mod mai eficient, mai fluent, în sensul adoptării hotărârilor.

Prin urmare, dacă nu am menține un asemenea alineat, s-ar bloca activitatea consiliilor. Prin urmare, cred că este necesar un asemenea articol.

Mulțumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Aveți cuvântul, domnule deputat.

Domnul Victor Paul Dobre:

Domnul președinte al Comisiei juridice, de disciplină și imunități vorbește despre altceva. Nu se pune problema funcționării consiliilor. Acestea au ședințe o dată la lună sau la două luni. N-am auzit niciodată că nu se întrunesc. Atât timp cât eu voi stabili prin lege reducerea cvorumului, cum va mai putea fi aplicat un regulament propriu al consiliului ca să corecteze aberația pe care am stabilit-o noi, prin lege.

Domnule președinte,

Revin și atrag atenția: nu putem face consilii județene și consilii locale cu geometrie variabilă la care la fiecare ședință să fie alt cvorum. Vom crea situații complet neplăcute, vom avea a face multe contestări ale hotărârilor și așa mai departe. Regulile sunt clare. Ce facem acum? Modificăm Legea nr. 215 care spune: "două treimi din numărul consilierilor aleși"? Implicațiile sunt foarte grave. Nu este chestia de buna funcționare și n-am auzit pe nimeni acuzând că nu a funcționat consiliul, că a lipsit unul, doi consilieri, numai de dragul de a trece orice prevedere propusă de Guvern și de a găsi orice argumentație.

Încă o dată: consiliile sunt clare, sunt alese, cvorumul este clar stabilit prin Legea nr. 215. Ce facem acum? Modificăm Legea nr. 215?

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul ministru Fleșariu.

Domnul Ionel Fleșariu:

Domnule președinte,

Nu se pune deloc problema modificării Legii nr. 215. De fapt, de la art. 70 pe care tocmai l-am discutat înainte, singurul caz în care s-ar aplica textul pe care-l discutăm acum, a rămas lit. f), devenită lit. e), prin excluderea lui e).

Deci, excluderea temporară de la lucrările consiliului și ale comisiei de specialitate. Se spune: pentru o lună sau pentru două luni poate să fie exclus. Pe perioada aceea nu primește nici indemnizația și noi am considerat, când am formulat textul, este normal și corect să fie scăzut și din cvorum, că altfel n-aș mai putea întruni cvorumul legal de lucru prevăzut de Legea nr. 215.

Deci, este logic să fie scăzut din cvorum. Așa cum și la dumneavoastră se întâmplă situații în care sunt scăzuți din cvorum, am crezut că în mod similar trebuie să procedăm și la consiliile locale.

Domnul Valer Dorneanu:

Stimați colegi,

Trecem la vot, în aceste condiții.

La art. 79 alin. 1 urmăriți amendamentul 64. Dacă aveți obiecțiuni? Nu. Adoptat amendamentul 64. Se modifică art. 79 alin. 1 în mod corespunzător.

La art. 79 alin. 2 rețineți amendamentul redacțional propus de comisie și de inițiator, pe perioada nu a sancționării, ci "pe perioada aplicării sancțiunii consilierii în cauză sunt scoși din cvorumul de lucru".

Cine este pentru acest text? Vă rog să vă exprimați prin vot. Mulțumesc.

Împotrivă? 1 vot împotrivă.

Cu marea majoritate a voturilor s-a adoptat art. 79 alin. 2, reformulat potrivit propunerii făcute în plen.

Articolele 80, 81 și 82. Dacă vreunul dintre acestea există obiecțiuni? La art. 80 și 81 nu există. Votate în formularea inițiatorului.

La art. 82. Aveți cuvântul, domnule deputat.

Domnul Damian Brudașca:

Domnule președinte de ședință și domnule ministru,

Eu știu că viceprimarul, în momentul în care devine viceprimar, își pierde calitatea de consilier, în timp ce vicepreședintele și președintele Consiliului județean rămân în continuare și consilieri.

În aceste condiții, eu nu văd de ce este logic să i se aplice viceprimarului, care devine automat fucționar public, pe durata exercitării mandatului de viceprimar, are drept de vot, de ce să i se aplice aceste sancțiuni?

Eu înțeleg că ceilalți își păstrează calitatea respectivă. Aici nu înțeleg de ce este așa. Vă rog să mă lămuriți.

Și mai doresc, de asemenea, la art. 82 alin. 1. Și tot aici aș dori să se mai modifice cuvântul "difuzate" cu sintagma "aduse la cunoștință", respectiv "motivele care justifică propunerea de sancționare vor fi aduse la cunoștința consilierilor, cu cel puțin 5 zile înainte de ședință".

Iar la alin. 4 aș vrea să fiți atenți și să constatăm că aceste sancțiuni nu se aplică colectiv tuturor enumerați aici: viceprimarul, președintele sau vicepreședintele. Ele se aplică individual.

Prin urmare, este nevoie să avem următoarea formulare: "aplicarea sancțiunilor prevăzute poate fi făcută numai dacă se face dovada că viceprimarul, președintele sau vicepreședintele Consiliului județean a încălcat Constituția, celelalte legi sau a prejudiciat..."

Având în vedere explicația anterioară și de aici aș dori să se suprime cuvântul "viceprimar", întrucât el nu este egalul vicepreședintelui sau președintelui de Consiliu județean.

Domnul Valer Dorneanu:

S-a înțeles, domnule Fleșariu?

Domnul Ionel Fleșariu:

Domnule președinte,

Textele trebuie legate între ele.

Articolul 81 se referă la faptul că se aplică sancțiunile prevăzute la art. 70 și președinților și vicepreședinților consiliilor județene, pentru că aceștia își păstrează calitatea de consilier și se aplică numai în situația în care abaterile sunt săvârșite în această calitate, de consilier.

La art. 82 se reglementează problema abaterilor săvârșite de președintele Consiliului județean, de vicepreședinte și de viceprimar, în această calitate, nu în calitate de consilier. Și sancțiunile sunt distincte și diferite de cele de la art. 70. O să vedeți: doar mustrarea, avertisment, diminuarea salariilor. Nu se mai pune problema eliminării din sală la viceprimar pentru că, repet, el nu este consilier, nu-și păstrează această calitate și așa mai departe.

Deci, textele sunt foarte bine gândite, sunt corelate și propun să rămână așa cum sunt, cu micile modificări de redactare, am înțeles, pe care le-a propus domnul deputat. Dar, în ceea ce privește conținutul, este necesar să rămână așa cum sunt.

Domnul Valer Dorneanu:

Stimate coleg Brudașca, v-aș ruga să recitiți textul, vedeți că textul spune foarte explicit: "în exercitarea mandatului de viceprimar", "în exercitarea mandatului de vicepreședinte", deci nu de consilier. De acord, da? Bun. Deci, vă retrageți "... A, ați pus întrebare, de acord.

Mai sunt obiecții la art. 82? Nu. Votat în formularea inițială.

Articolul 83.

Domnul Damian Brudașca (din sală):

Eu am făcut niște propuneri de redactare, respectiv "aduse la cunoștință", la alin. 2 și 4.

Domnul Valer Dorneanu:

Deci, la art. 82 alin. 2 și 4 se introduc modificările redacționale propuse de domnul deputat Damian Brudașca.

Sunteți de acord? Mulțumesc.

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

La art. 83. Nu sunt obiecțiuni. Votat în formularea inițială.

La art. 84, 85 și 86. Nu sunt obiecțiuni. Votat în formularea inițială.

La art. 87. Urmăriți amendamentul 65, pentru literele a) - e). De fapt, amendamentul 65 vizează lit. b).

Deci, la art. 87, dacă aveți obiecțiuni la lit. a), c), d) și e)? Nu aveți. Votate în formularea inițială.

Pentru lit, b) vă rog să urmăriți amendamentul 65. Nu aveți obiecțiuni. Admis amendamentul și se modifică lit. b).

La lit. f) urmăriți amendamentul 66. Nu aveți obiecțiuni. Admis amendamentul și se modifică lit. f) în mod corespunzător.

Pentru lit. g), h), i) și j) comisia nu a mai avut obiecții. Dacă aveți dumneavoastră? Nu.

Votate toate în formularea inițială.

Pentru lit. k) urmăriți amendamentul 67. Dacă aveți obiecțiuni? Nu. Admis amendamentul și se modifică lit. k).

Pentru lit. l) urmăriți amendamentul 68. Nu aveți obiecțiuni la amendament. Se modifică lit. l).

Pentru lit. m) urmăriți amendamentul 69. Admis amendamentul. Neavând obiecțiuni se modifică lit. m).

Litera n) rămâne nemodificată.

Dacă aveți obiecțiuni? Nu. Votat în formularea inițială.

Litera o). Urmăriți amendamentul 70. Nu aveți obiecțiuni. Admis amendamentul, modificată lit. o).

Pentru lit. p) comisia nu are obiecțiuni. Dacă aveți dumneavoastră? Nu. Votat în formularea inițială.

Litera q). Urmăriți amendamentul 71. Nu aveți obiecțiuni. Admis amendamentul. Modificată lit. q).

Litera r). Comisia nu a avut obiecțiuni. Dacă aveți dumneavoastră? Nu. Votat în formularea inițială.

Pentru lit. s) urmăriți amendamentul 72. Nu aveți obiecțiuni. Admis amendamentul și se modifică lit. s).

La art. 88 urmăriți amendamentul 73. Dacă aveți obiecțiuni? Nu aveți. Admis amendamentul 73 și se modifică art. 88 în mod corespunzător.

Articolul 89 alin. 1. Urmăriți amendamentul 74. Dacă aveți obiecțiuni? Nu aveți obiecțiuni. Admis amendamentul și se modifică art. 89 alin. 1.

Articolul 89 alin. 2. Urmăriți amendamentul 75. Dacă aveți obiecțiuni? Nu aveți. Admis amendamentul 75, se introduce art. 89 alin. 2.

Articolul 89 alin. 3. Urmăriți amendamentul 76. Dacă aveți obiecțiuni? Nu aveți. Votat amendamentul. Se modifică art. 89 alin. 3 în mod corespunzător.

La titlul secțiunii? Îmi cer scuze.

Revenim la titlul Secțiunii a 2-a.

Domnul Victor Paul Dobre:

Mulțumesc, domnule președinte. De altfel, amendamentul pe care l-am făcut eu este similar și cu amendamentul domnului Boc de la PD, și cu amendamentul domnului Bereczki de la PSD.

Domnul Valer Dorneanu:

Se găsesc numerotate la pagina?

Domnul Victor Paul Dobre:

La pag. 279.

Domnul Valer Dorneanu:

Urmăriți, vă rog, amendamentul respins de la pag. 279, ca să vedeți despre ce este vorba.

Domnul Victor Paul Dobre:

Noi propunem eliminarea integrală a Secțiunii "Colegiul de disciplină". Acesta, întrucât, legiferând așa ceva, încălcăm Constituția și dreptul electoratului, noi vom substitui electoratului, care alege un primar, un colegiu, format din primari aleși în alte circumscripții electorale, care nu are nici o reprezentativitate prin votul electoratului și care poate sancționa oricând un primar din altă unitate administrativ-teritorială.

Este o construcție care nu are nimic de a face, nici cu Constituția, nici cu Legea administrației publice locale. Atâta timp cât vorbim de descentralizare, de posibilitatea fiecărei unități administrativ-teritoriale să-și desfășoare activitatea pe baza reglementărilor proprii, dacă avem în vedere spiritul european la care trebuie să adaptăm administrația noastră, venim acum cu un primar din nordul județului care va sancționa primarul municipiului reședință de județ, pentru că așa stabilește cineva, care are o majoritate la un moment dat?

Nu are nimic cu Constituția, cu prevederile constituționale! Încălcăm o suită întreagă de legi! Și fac apel la dumneavoastră, domnule președinte, nu ca președinte al Camerei, ci ca un eminent jurist și un bun cunoscător al Constituției și al cadrului legislativ românesc, nu putem crea un colegiu care să se substituie electoratului! Abdicăm de la un principiu elementar al democrației!

Eu cred că domnul Cozmâncă își dorește ca domnul Vanghelie să-l sancționeze pe domnul Băsescu, dar pentru această dispută nu trebuie să sacrificăm principiul autonomiei locale și al democrației.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul deputat Damian Brudașca.

Domnul Damian Brudașca:

Domnule președinte, întâmplător trebuie să fiu întru totul de acord cu cele spuse de antevorbitor, nu există nici un exemplu similar în țările occidentale, constituirea acestui colegiu de disciplină reprezintă exclusiv o voință politică de a aduce la disciplină pe eventualii primari care nu se aliniază dispozițiilor de la centru.

Așa cum s-a menționat, singurul care are posibilitatea să sancționeze pe un primar, să acorde asemenea sancțiuni, este electoratul, iar atunci când faptele sunt grave, ele intră sub incidența legilor și există legi pentru aplicarea corespunzătoare. Nu putem face această translație de drepturi, de la electorat la un colegiu, care, adeseori, ar putea fi ales pe criterii exclusiv politice și arbitrare.

De aceea, se susține și susțin cu toată convingerea necesitatea eliminării integrale a acestei Secțiuni a 2-a: "Colegiul de disciplină", întrucât, prin includerea sa, se contravine tendințelor noastre de integrare în structurile europene. Ne va râde lumea în nas: "Cum, voi introduceți aceste forme artificiale, când doriți să fiți parte a sistemului democratic occidental?"

Eu rog Ministerul Administrației Publice să conștientizeze că includerea unui asemenea capitol în acest statut al aleșilor locali nu face decât să compromită ideea de autonomie locală.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul deputat Sassu.

Domnul Alexandru Sassu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Doamnelor și domnilor,

Sigur că această chestiune contravine total unei concepții europene, suntem foarte grijulii atunci când e vorba de lucruri care țin de Uniunea Europeană, dar, câteodată, când avem alte interese, trecem peste aceste lucruri.

În primul rând că, o astfel de judecată, un astfel de tribunal este un tribunal politic de la bun început, pentru că fiecare dintre primari are o coloratură politică, și poate fi un instrument de presiune politică asupra primarilor de altă coloratură politică.

În al doilea rând, ceea ce poate discuta un astfel de "tribunal", ca să-i zic așa, alte lucruri decât cele care sunt de natură juridică, penală, care sunt de competența unor alte instanțe, sunt lucruri de oportunitate și care țin de posibilitatea de decizie a unui primar ales. Cred că astfel de lucruri nu pot fi judecate, înseamnă că, de fiecare dată, orice face un primar, poate fi pus sub semnul întrebării de ceilalți colegi, dacă au alte idei. Or, fiecare dintre ei conduce o anumită primărie, are anumite oportunități, le pune în practică și răspunde în fața alegătorilor.

Este o chestiune, care, cred că nu are cum să fie pusă într-o lege, altfel decât în felul acesta. Este, pe lângă Constituție, total, este împotriva concepției europene și este total împotriva unei descentralizări, a unei autonomii locale și a unei puteri de decizie date la nivelul local.

Răspunderea primarului este în fața celor care l-au ales, nu în fața unora care nu au nici măcar vreo legătură cu localitatea respectivă, habar n-au despre ce se întâmplă acolo, nu sunt implicați cu nimic în ceea ce se întâmplă în localitatea respectivă și, cu toate acestea, pot să judece acțiuni și decizii ale unui primar care privesc numai comunitatea din care ei nu fac parte. Mi se pare că discutăm despre un lucru care este absolut aberant! Vă mulțumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul deputat Zgonea și, apoi, dau cuvântul inițiatorului și reprezentantului comisiei.

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Am rămas suprins de abordarea pe care colegul meu de la PD o ia și vreau să vă spun că atunci când acest capitol a fost discutat în plenul celor două comisii, până la urmă, și partidele din opoziție au acceptat acest concept. În primul rând, primarul aparține comunității județului, în al doilea rând, sancțiunile comisiei de disciplină din care fac parte reprezentanții partidelor se referă mai mult la deciziile cu caracter juridic pe care acesta le ia, care, dacă sunt repetate și nu primesc viza de legalitate, vă dați seama că, atunci, tendențiozitatea primarului în exercițiu este definitorie.

Intenția noastră, și nu cred că este pe lângă un concept european aplicat în România, este aceea de a avea o sancțiune a comunității din care face parte. Comunitatea din care face parte nu se limitează numai la cartierul sau, poate, la strada pe care locuiește, sau la oraș; se limitează, poate, și la județ sau la țară. Poate că ar trebui să privim și așa.

Și, atâta timp cât nu știm care sunt deciziile și colegiul acesta de disciplină nu face altceva decât să-l sancționeze pe primar în deciziile sale cu caracter juridic pe care le ia și care pot fi atacate în contencios administrativ, din acest punct de vedere, toate măsurile legale sunt acoperitoare. Nu există o prevedere europeană care să interzică acest lucru și poate că sunt momente în care, atunci când starea situației dintr-o țară prezintă aceste lucruri, ar trebui să le dăm crezare și să-i dăm cezarului ce este al cezarului, și să avem încredere în primarii pe care, atât partidele din opoziție, cât și cele care sunt la guvernare îi nominalizează și sunt aleși în localitățile lor, și să-i lăsăm pe ei să hotărască dacă acest colegiu este funcțional sau dacă nu este funcțional.

Putem să ne aducem aminte, domnule președinte și stimați colegi, de foarte multe comisii și "comiții" cu caracter legal sau mai puțin legal, făcute în ultimii ani și care nu ne-au împiedicat să le lăsăm să funcționeze și să demonstrăm după aceea că ele nu-și au rostul.

De aceea, am considerat, împreună cu Ministerul Administrației Publice și cu toți colegii, că acest colegiu de disciplină, sub forma aceasta, diferită față de forma, dacă nu mă înșel, inițială, să rămână și să-l vedem cum poate fi aplicat. Din punctul nostru de vedere, așa cum am stabilit și în comisie, el trebuie să rămână. Vă mulțumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Stimați colegi,

Întrucât au fost deja mai multe schimburi alternative și văd că ele mai continuă, propun ca, după ce se exprimă încă o dată cei care au formulat amendamente, domnul Damian Brudașca, domnul Sassu și domnul Dobre, să sistăm dezbaterile la acest punct.

Dacă sunteți de acord? Mulțumesc.

Voturi împotrivă? 4 voturi împotrivă.

Domnul Damian Brudașca:

Domnule președinte,

S-a vorbit aici despre "măsuri cu caracter juridic", eu am impresia că primarul, în general, ia decizii care produc efecte juridice, iar dacă aceste efecte sunt contrare legii există calea de atac prin contencios administrativ, care este singurul în măsură să stabilească dreapta măsură în această direcție. Orice altă depășire a cadrului legal capătă, evident, un caracter politic, iar sancțiunile care sunt date primarului nu sunt sancțiuni pe elemente de performanță în domeniul exercitării atribuțiilor, ci pe elemente de atitudine, vizavi de o linie care este majoritară la un moment dat.

De aceea, revin asupra acestui aspect și atrag atenția că, întrucât suntem în continuare într-un proces de monitorizare atentă a tuturor deciziilor pe care le luăm, s-ar putea ca, la un moment dat, dacă trece și se adoptă această secțiune, să fim nevoiți să revenim printr-un act normativ ulterior, să renunțăm la ea. Și este păcat să ne facem de rușine, să nu renunțăm la aceste obiceiuri de sancționare de tip "prim secretar" de altă dată, când putem face o lege care să fie de tip european.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul deputat Sassu.

Domnul Alexandru Sassu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Adevărul este că eu m-am gândit că acest "tribunal" sancționează chestiuni de oportunitate, văd, din ceea ce spune domnul Zgonea, că ne gândim la a sancționa chestiuni juridice. Nu există competență în afara justiției pentru a sancționa astfel de lucruri, este o chestiune deosebit de gravă. Cei care au dreptul să facă lucrul acesta sunt, pe de o parte, secretarul și, pe de altă parte, prefectul, iar căile de atac sunt cele pe care le știm, lucrurile acestea sunt bine stabilite și este un principiu achiziționat ca atare.

Așa cum a prezentat domnul Zgonea lucrurile, mie îmi amintește de "tribunalul poporului" și vă rog frumos să nu ajungem acolo! Deci, "poporul" judecă, din punct de vedere juridic, anumite lucruri! Cu ce competență, ceilalți primari pot să-l judece pe unul dintre ei? Care este competența lor juridică? Cum se constituie un astfel de tribunal? Care sunt problemele pe care le poate judeca?

Iertați-mă, este un "tribunal al poporului" din anii staliniști! Și vă rog frumos, cu atât mai mult, să scoatem acest lucru din lege, pentru că nu mergem spre Europa, ci ne întoarcem cu ani buni înapoi, într-o perioadă de teroare politică!

Domnul Valer Dorneanu:

Poftiți și dumneavoastră, domnule Dobre.

Domnul Victor Paul Dobre:

Domnule președinte,

Țin și eu să remarc, ceea ce a precizat colegul nostru Zgonea de la PSD ne îngrijorează chiar mai mult decât prevederea din lege. Deci, se creează o instanță de judecată a primarilor! Gândiți-vă că suntem deja monitorizați de Congresul puterilor locale și acuzați de faptul că există foarte multe imixtiuni politice și, de această dată, instituționalizăm aceste lucruri!

S-a spus aici că noi, Opoziția, am acceptat. N-am acceptat, ca atare, amendamentul! Mai mult, chiar un coleg de la dumneavoastră a solicitat, la fel, eliminarea acestui capitol!

Eu cred că trebuie multă prudență. Poate nu ar fi exclusă retrimiterea acestui capitol în dezbaterea comisiilor, pentru că, oricum, ne vom bate până la capăt, vom sesiza și Curtea Constituțională, pentru că nu se poate ca oameni care nu aparțin unei circumscripții administrative să se substituie electoratului acelei circumscripții și să-l judece pe cel ales prin vot direct!

Dacă greșește, există legi, există Codul Civil, există Codul Penal, există Legea administrației publice care stabilește exact sancțiunile primarului atunci când abuzează sau atunci când încalcă legea. Dar, ca să fie judecat de oameni care nu aparțin acelei circumscripții unde a fost ales, înseamnă o sfidare a electoratului, înseamnă un atac direct la autonomie, înseamnă un curs antieuropean în administrație!

Domnul Valer Dorneanu:

Potrivit regulamentului, la sfârșitul dezbaterilor se dă cuvântul inițiatorului și comisiei. Aveți cuvântul, domnule ministru.

Domnul Ionel Fleșariu:

Domnule președinte,

Vreau să fac doar câteva precizări în legătură cu acest capitol. El a fost extrem de mult discutat în cele două comisii care au avizat în fond proiectul de lege. De la Senat a venit într-o altă formă, aici s-a făcut, împreună cu comisia, o altă formă, care este mult mai acceptabilă.

S-a făcut apel, în luările de cuvânt, la situația existentă în Europa. Vreau să vă spun că atât Carta Europeană a Autonomiei Locale, cât și alte reglementări existente pe plan european tratează problema și amintesc faptul că aleșii locali pot fi sancționați, potrivit statutului aleșilor locali.

Domnul Victor Paul Dobre (din sală):

De către cei care i-au ales!

Domnul Ionel Fleșariu:

Vă rog să-mi permiteți!

Situația existentă în Europa, și noi am făcut asemenea sondaje, merge pe aceeași linie pe care mergem noi. Vreau să vă spun că am un exemplu concret: Germania, unde primarii pot fi sancționați de către asemenea comisii, existente la nivel județean, departamental sau de land, ce au ei, germanii. Deci, există asemenea situații, chiar am fost, am discutat cu un primar, care mi-a spus că el a fost sancționat pecuniar, reducându-i-se salariul, de o comisie existentă la nivelul landului.

În ceea ce privește componența acestui colegiu, s-a spus că este..., în toate felurile a fost făcut acest colegiu, vreau să vă spun că alin. 4 de la art. 89 spune clar că "la stabilirea componenței acestui colegiu de disciplină se va avea în vedere numărul de primari deținut de fiecare partid și formație politică în județul respectiv". Deci, se va merge, oarecum, pe un algoritm în acest sens.

Domnii Alexandru Sassu și Victor Paul Dobre (din sală):

Un algoritm politic!

Domnul Ionel Fleșariu:

Iar alegerea efectivă a primarilor se va face de către toți primarii din județul respectiv. (Rumoare.)

În consecință, având în vedere toate discuțiile purtate, atât în comisie (a fost, repet, foarte dezbătut acest capitol), susținem păstrarea lui, mai ales că el a fost discutat cu persoane de la Congresul puterilor locale și regionale din Europa, care nu au ridicat nici o obiecție împotriva acestuia. Așa că e greu de presupus că vor veni, mâine-poimâine, și să ridice obiecții împotriva unei asemenea instituții. Vă mulțumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Stimați colegi,

Eu cred că trebuie să respectăm, totuși, votul sălii.

Domnul președinte Olteanu.

Domnul Ionel Olteanu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Doamnelor și domnilor deputați,

Mărturisesc că nu mă așteptam la o asemenea dezbatere, în legătură cu un aspect care este, de altfel, foarte clar în legislația europeană specifică și care este indicat, ca recomandare, în Recomandarea nr. 8/1999 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, cu privire la răspunderea aleșilor locali.

Vreau să vă menționez că acest principiu al răspunderii se extinde, în raport de principiul original, elaborat și adoptat încă în urmă cu 200 de ani, în Declarația Universală a Drepturilor Omului și Cetățeanului, din 26 august 1789, care spune astfel: "Societatea are dreptul să ceară socoteală administrației sau oricărui agent public". Acesta este un principiu care timp de 200 de ani s-a dezvoltat și va continua să se dezvolte, pentru că este absolut normal ca oricine primește un mandat electiv să răspundă în mod corespunzător, în fața electoratului și să răspundă potrivit legii, în raport de formele de răspundere existente: materială, disciplinară, civilă, penală, după caz.

Ce face acest colegiu de disciplină? Este foarte clar ceea ce se prevede în textul adoptat de majoritatea membrilor celor două comisii.

Prin urmare, sunt surprins să constat că, în condițiile în care percepția opiniei publice, cel puțin aceea indusă de presă, potrivit căreia, în această țară, prea puțini au răspuns pentru câte prejudicii s-au adus, în aceste condiții, sunt realmente surprins să constat că există o opoziție vehementă împotriva aprofundării răspunderii aleșilor locali. Este foarte limpede că, în condițiile în care, așa cum textul prevede foarte clar, stimați colegi, că aceste decizii ale colegiului de disciplină pot fi contestate la instanța de contencios administrativ și, prin urmare, justiția fiind indepenentă, nu există nici o îndoială că va fi eliminat orice eventual abuz în legătură cu emiterea unor decizii de sancționare sau de atragere a răspunderii aleșilor locali, emise de acest colegiu de disciplină.

Prin urmare, tendința europeană și obligațiile, angajamentele noastre converg în sensul aprofundării răspunderii aleșilor, indiferent că aceștia sunt aleși locali sau aleși naționali. Cred că aceasta este tendința normală, reală, într-o democrație corespunzătoare, într-o democrație pe care unora dintre noi ne place să o denumim "democrație participativă".

Este chiar necesar să aprofundăm răspunderea aleșilor în legătură, inclusiv, cu prejudiciile aduse prin actele sau omisiunile lor, comunităților locale. Vă stau la dispoziție, stimați colegi, cu acest studiu, extrem de detaliat, argumentat, și care ar trebui să ne inspire în legătură cu decizia pe acest text.

Cred că majoritatea membrilor celor două comisii au luat o decizie corectă, o decizie corespunzătoare angajamentelor noastre europene și vă invit, stimați colegi, să o votăm ca atare, în formula adoptată în comisie.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnule Sassu, poftiți. V-aș ruga, însă, să țineți cont de art. 100, vă referiți strict la procedură.

Domnul Alexandru Sassu:

Nu vreau să mă refer la aberațiile spuse mai devreme, o să mă refer strict la procedură. Domnul președinte al Comisiei juridice ne pune la dispoziție un document, vă cerem, fie să fie trimis înapoi la comisie, pentru a fi studiat și de comisie documentul și ceea ce a spus domnul secretar de stat (înțeleg că aceste lucruri nu au fost aduse și în comisie; Declarația Drepturilor Omului nu e nevoie, pentru că, oricum, acolo, vorbește de societate, în general, și nu de comunitatea locală, și alți primari nu reprezintă societatea); dacă nu, măcar să ni se permită, într-un sfert de oră, să ne uităm și noi acolo, pentru a avea argumentele pentru a combate acest lucru.

Deci, fie se trimite înapoi la comisie, fie, eu vă cer întreruperea lucrărilor pentru un sfert de oră.

Domnul Valer Dorneanu:

Rog președintele comisiei să remită textul colegilor noștri și întrerupem 5 minute, aici, de față, pentru a lua cunoștință de el.

Poftiți, dar puneți-le la dispoziție textul, întâi, domnule președinte.

Domnul Ionel Olteanu:

Domnule președinte,

Nu ezit să pun la dispoziție acest text. În același timp, pentru a fi consecvenți cu decizia majorității membrilor celor două comisii, cred că trebuie să reafirmăm că orice lege, orice normă e de presupus că este cunoscută: Nemo censetur ignorare legem!

Oricum, dacă ați ignorat-o din ’99 până acum, vă rog să o vedeți acum!

Domnul Valer Dorneanu:

Stimați colegi,

Aveți dreptate, dar, constructiv, vă rog...

Domnii Alexandru Sassu și Victor Paul Dobre (din sală):

Domnule președinte, Recomandarea nr. 8 o dorim!

Domnul Valer Dorneanu:

Domnule deputat Sassu, mă ascultați? Sunt publicate în Monitorul Oficial aceste documente?

Domnul Alexandru Sassu (din sală):

Nu știu...

Domnul Valer Dorneanu:

Sunt publicate, vă spun eu.

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea (din sală):

Această structură "de tip stalinist"!

Domnul Valer Dorneanu:

Deci, haideți să nu mai fiți obstrucționiști, că alți colegi ai dumneavoastră se ocupă de latura aceasta, cu obstrucția.

Vă rog să le puneți la dispoziție textul, domnule Olteanu.

Poftiți.

Domnul Victor Paul Dobre:

Deci, noi cerem ceea ce domnul ministru Fleșariu ne-a precizat aici: recomandarea Comisiei Europene și acest tip de structură, care funcționează în Germania.

Domnul Valer Dorneanu:

Îl aveți acolo, la domnul Sassu pe masă și îl aveți în Monitorul Oficial!

Domnul Victor Paul Dobre:

Nu, nu există în Monitorul Oficial, nu are nici o legătură cu ce a zis domnul Olteanu! Deci, recomandarea Comisiei Europene, așa cum a zis domnul ministru Fleșariu, pentru structuri de acest tip și modelul german.

Domnul Valer Dorneanu:

Poftiți, domnule deputat.

Domnul Octavian Constantin Petruș:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Referitor la acest tribunal al primarilor, îmi exprim întrebarea, acest tribunal nu va putea judeca primarii la putere care fac abuzuri...

Domnul Valer Dorneanu:

Stimate coleg,

Dumneavoastră ați fost prezent la dezbaterea acestor articole?

Domnul Octavian Constantin Petruș:

Da, da.

Domnul Valer Dorneanu:

Bun, deci, ați observat și faptul că, pe fond, eu am supus votului sistarea discuțiilor? Le luăm acum de la capăt?

Domnul Octavian Constantin Petruș:

Nu, dar eu îmi exprimam îndoiala că acest tribunal nu poate sancționa primarii care sunt la putere, pentru că este alcătuit, cum au spus colegii aici, după un algoritm politic. Și, așa, niciodată cei care sunt la putere nu vor ajunge în discuția acestui tribunal.

Cred că trebuie gândit puțin altfel. Mulțumesc. (Aplauze ale deputaților PD și PNL.)

Domnul Valer Dorneanu:

Domnule președinte Olteanu,

Vă rog să vă retrageți la pupitrul destinat comisiei, pentru că supun votului dumneavoastră titlul și, ca atare...

Nu, nu! S-au închis dezbaterile, domnule Sassu!... Poftiți.

Domnul Alexandru Sassu:

Deci, iertați-mă, m-am uitat împreună cu domnul președinte la acest document, nu are nici o legătură cu ceea ce discutăm aici! Este vorba de extinderea responsabilității celor aleși față de comunitate, nu față de alții, din afara comunității!

Dacă vrem să discutăm ceva de genul acesta, trebuie să discutăm de răspunderea lor față de cei care sunt în comunitatea respectivă. Cum să-l judece cel de la Ploiești pe cel de la Satu Mare, că îmi dădea acest exemplu? Chiar dacă e aceeași lege, chiar dacă e supusă unei cenzuri ulterioare, prin căile de atac, este vorba de răspunderea în fața comunității locale pe care o reprezintă și de unde a fost ales, nu în fața altora.

Dacă celor de la Comunitatea Europeană li s-ar fi prezentat astfel lucrurile, probabil că spuneau clar că este o chestiune aberantă!

Eu vă rog, domnule președinte, să supuneți la vot, întâi, posibilitatea de a trimite această secțiune înapoi, la comisie, și până la viitoarea întâlnire să vină cu un punct de vedere. Și să vină și cu un punct de vedere de la Ministerul Integrării, să vedem ce au de spus cei din afară față de această chestiune, absolut aberantă!

Vă repet, este un "tribunal al poporului" de pe vremea stalinistă!

Domnul Valer Dorneanu:

Mai aveți o precizare? Poftiți, domnule președinte al Comisiei juridice.

Domnul Ionel Olteanu:

Domnule președinte,

Este inexact ceea ce s-a afirmat, raportat la faptul că este vorba de o răspundere a unui ales local față de alte comunități. Problema de principiu este aceea a răspunderii și aprofundării acesteia. Acest colegiu, instituit prin Proiectul Legii Statutului aleșilor locali, se înscrie, fără îndoială, în Recomandarea nr. 8/1999.

Domnule coleg, nu puteți spune că ați studiat în 5 secunde un material care are, iată, 100 de pagini! Prin urmare, dumneavoastră, ca și noi, toți ceilalți, trebuia să studiem dinainte, în raport de obligațiile pe care le afirmăm la nivel declarativ, că le-am asumat pe plan european din perspectiva acestor angajamente, trebuia să studiem înainte de elaborarea legilor, propunerilor sau amendarea acestora.

Prin urmare, după un an de zile, câtă vreme Legea statutului aleșilor locali a fost în dezbaterea celor două comisii, iată, ni se spune că în cinci secunde sau în zece secunde s-a studiat un material care are 100 de pagini. Iată care este răspunsul comisiilor.

Deci, cred că chestiunea de procedură nu poate fi admisă, și propun trecerea la vot asupra acestei secțiuni.

(Vociferări din partea domnului Alexandru Sassu.)

Domnul Valer Dorneanu:

Domnule Sassu, dumneavoastră sunteți un deputat cu experiență și cu un mod de exprimare foarte corect.

Rugămintea mea era să nu apelați și dumneavoastră la stilul altor colegi, strict obstrucționist și provocator. Dumneavoastră aveți un alt stil și nu vă caracterizează acesta.

Supun votului plenului cererea de a fi restituit proiectul de lege la comisie.

Cine este pentru? 12 voturi pentru.

Împotrivă? 28 de voturi împotriva trimiterii.

Abțineri?

Deci, propunerea de restituire la comisie a fost respinsă.

Supun votului dumneavoastră, tot în mod regulamentar, propunerea colegilor noștri de eliminare a secțiunii a II-a.

Cine este pentru? 14 voturi pentru eliminare.

Împotriva eliminării secțiunii a II-a? 27 de voturi împotriva eliminării.

Abțineri? Nici o abținere.

Deci, cu 27 de voturi împotrivă, 14 pentru, s-a respins propunerea de eliminare a secțiunii a II-a.

Vă reamintesc faptul că art.89 alin.1, 2 și 3 au fost votate de dumneavoastră.

Am ajuns la alin.4. La art.89 alin.4, urmăriți amendamentul de la pct.77. Nu aveți obiecțiuni la amendamentul de la pct.77. A fost admis amendamentul și se modifică alin.4.

După alin.4, urmăriți amendamentul de la pct.78 cu privire la alin.5 de la art.89. Dacă aveți obiecțiuni. Nu aveți. A fost admis amendamentul de la pct.78 și a fost votat alin.5 al art.89.

La art.89 alin.6, urmăriți amendamentul de la pct.79. Nu sunt obiecțiuni. A fost admis amendamentul și a fost introdus alin.6.

Urmăriți, în continuare, amendamentul de la pct.80 pentru art.89 alin.7. Dacă aveți obiecțiuni. Nu aveți. A fost votat în unanimitate amendamentul și se introduce alin.7.

Prin amendamentul de la pct.81 se introduce art.90. Dacă aveți obiecțiuni. A fost admis amendamentul de la pct.81 și se introduce art.90.

Amendamentul de la pct.82 propune introducerea art.91. Dacă aveți obiecțiuni. Nu aveți. S-a admis amendamentul de la pct.82 și a fost introdus art.91.

Prin amendamentul de la pct.83 se propune art.92 cu alin.1 și 2. Dacă aveți obiecțiuni. A fost admis amendamentul de la pct.83 și se introduce art.92.

Prin amendamentul de la pct.84 se introduce art.93. Dacă aveți obiecțiuni. Nu aveți. A fost admis amendamentul și a fost introdus textul.

Amendamentul de la pct.85 propune introducerea art.94. Dacă aveți obiecțiuni. Nu aveți. A fost admis amendamentul și se introduce art.94.

Prin amendamentul de la pct.86 se introduce art.95. Dacă aveți obiecțiuni. Nu aveți. A fost admis amendamentul și se introduce art.95.

Prin amendamentul de la pct.87 se propune modificarea actualului art.90, care va deveni art.96. Dacă aveți obiecțiuni. A fost admis amendamentul de la pct.87 și se introduce art.96.

Prin amendamentul de la pct.88 se propune un nou capitol, cap.IX. Dacă aveți obiecțiuni. Nu aveți. A fost admis amendamentul și se introduce cap.IX.

Prin amendamentul de la pct.89 se introduce art.97. Dacă aveți obiecțiuni. Nu aveți. A fost admis amendamentul de la pct.89 și se introduce art.97.

Prin amendamentul de la pct.90 se introduce art.98. Dacă aveți obiecțiuni. Nu aveți. A fost admis amendamentul și se introduce art.98.

Prin amendamentul de la pct.91 se introduce art.99. Dacă aveți obiecțiuni. A fost admis amendamentul și se introduce textul.

Prin amendamentul de la pct.92 se introduce art.100. Dacă aveți obiecțiuni. Nu aveți. A fost admis amendamentul de la pct.92 și se introduce art.100.

Prin amendamentul de la pct.93 se introduce art.101. Dacă aveți obiecțiuni. Nu aveți. A fost admis amendamentul și se introduce art.101.

Prin amendamentul de la pct.94 se propune introducere art.102. Dacă aveți obiecțiuni. Nu aveți. A fost admis amendamentul și se introduce art.102.

Prin amendamentul de la pct.95 se introduce art.103. Dacă aveți obiecțiuni. Nu aveți. A fost admis amendamentul și se introduce art.103.

Prin amendamentul de la pct.96 se propune art.104. Dacă aveți obiecțiuni. Nu aveți. A fost admis amendamentul și se introduce art.104.

Prin amendamentul de la pct.98 se introduce art.106. Dacă aveți obiecțiuni. Nu aveți. A fost admis amendamentul și se introduce art.106.

Prin amendamentul de la pct.99 se propune introducere art.107. Dacă aveți obiecțiuni. Nu aveți. A fost admis amendamentul și se introduce textul.

Prin amendamentul de la pct.100 se propune renumerotarea cap.IX. Dacă aveți obiecțiuni. Nu aveți. A fost admis amendamentul.

Prin amendamentul de la pct.101, care este și ultimul, ni se propune o nouă numerotare a art.91, care va deveni art.108, cu alcătuirea prevăzută în acest amendament de la pct.101. Vă rog să îl urmăriți. Dacă aveți obiecțiuni. Nu aveți. A fost admis amendamentul de la pct.101 și art.91 va fi renumerotat și va avea conținutul din amendament.

Dacă mai sunt alte probleme. Nu sunt.

Vă rog să constatați că am parcurs toate textele acestui proiect de lege.

Vă mulțumesc foarte mult pentru răbdarea dumneavoastră și pentru intervențiile dumneavoastră constructive.

Vom supune acest proiect de lege votului final în ziua care va fi stabilită de Comitetul ordinii de zi.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti miercuri, 8 decembrie 2021, 18:25
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro