Domnul Iuliu Liviu Bara: Vă mulțumesc, domnule președinte. Comisia pentru administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic a fost sesizată în fond pentru a întocmi raportul asupra Proiectului de Lege privind înființarea și funcționarea agențiilor cu capital privat pentru construcții de locuințe. Comisia, examinând prevederile proiectului de lege și avizele existente, a hotărât respingerea proiectului de lege, întrucât obiectul reglementării propuse este acoperit de legislația în vigoare, astfel. Având în vedere că aceste agenții urmează a avea statut de societăți comerciale a căror organizare și funcționare se propune a fi făcută potrivit Legii nr.31 din 1990 trebuie precizat faptul că există și în prezent societăți comerciale care au ca obiect de activitate construirea de locuințe, înființate legal, potrivit legii sus menționate. Prin Legea nr.190 din 1999 privind creditul ipotecar pentru investiții imobiliare au fost reglementate modalitățile de acordare a creditelor destinate construirii, cumpărării, reabilitării, consolidării sau extinderii imobilelor cu destinație locativă, industrială sau comercială de către instituțiile financiare autorizate. În prezent, agențiile imobiliare cu capital privat pot fi organizate ca instituții financiare, în condițiile prevăzute de Legea bancară nr.58 din 1998, se pot asocia cu fonduri ipotecare în vederea construirii și acordării de credite ipotecare pentru locuințe. În conformitate cu prevederile Legii nr.52 din 1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe, persoanele juridice cu activități în domeniul construcțiilor de locuințe și al investițiilor imobiliare pot participa la derularea unor programe investiționale alături de Agenția Națională pentru Locuințe. Așadar, prin adoptarea acestei inițiative legislative s-ar crea un paralelism inutil de reglementare, contrar dispoziției Legii nr.24 din 2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. Ca urmare, în urma dezbaterilor, comisia propune plenului Camerei Deputaților respingerea proiectului de lege. Vă mulțumesc.
|