Victor Bercăroiu
Victor Bercăroiu
Sittings of the Chamber of Deputies of April 1, 2003
Abstract of the sittings
Full-text of the sittings
Published in Monitorul Oficial no.38/11-04-2003

Parliamentary debates
Calendar
- Chamber of Deputies:
2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002 2001 2000
1999 1998 1997
1996
Query debates
for legislature: 2016-present
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996

Meetings broadcast

format Real Media
Video archive:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
You are here: Home page > Parliamentary Business > Debates > Calendar 2003 > 01-04-2003 Printable version

Sittings of the Chamber of Deputies of April 1, 2003

  1. Intervenții ale domnilor deputați:
  1.18 Victor Bercăroiu - intervenție intitulată "Nichita Stănescu, o personalitate a culturii românești în oglinda timpului";

Domnul Corneliu Ciontu:

................................................
Dau cuvântul domnului deputat Victor Bercăroiu. Va urma domnul Gheorghe Dinu.

Domnul Victor Bercăroiu:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Declarația mea de astăzi se intitulează "Nichita Stănescu, o personalitate a culturii românești în oglinda timpului".

Doamnelor și domnilor deputați,

În martie, anul acesta, Nichita ar fi împlinit 70 de ani, dar a plecat spre împărăția cerească mai repede. S-a grăbit să ne lase mai săraci cu o stea, una greu calculabilă pe care însă nu sumețim să o măsurăm și să o aducem la vedere. Pentru cât mai mulți, pentru prieteni și neprieteni, e o datorie pe care Ploieștiul încearcă să și-o asume și să o respecte, din dragoste și fermitate, din credință pentru adevăr.

În perioada 29-31 martie 2003, în municipiul Ploiești a avut loc Festivalul internațional de poezie "Nichita Stănescu" - ediția a XV-a. La reușita acestor manifestări și-au adus contribuția Consiliul Județean Prahova, Prefectura Prahova, Primăria Municipiului Ploiești, Direcția județeană Prahova pentru cultură, culte și patrimoniu. Manifestările au fost onorate de prezența a numeroase personalități ale culturii românești, dintre care amintim: academicianul Eugen Simion - președintele Academiei Române, academician Răzvan Theodorescu - ministrul culturii și cultelor, senatorul Adrian Păunescu, dar și a domnului Adam Puslajic, poet din Serbia, membru al Academiei Române, și al altor personalități culturale din Ucraina și Republica Moldova.

Din multitudinea de manifestări exemplificăm: vernisajul expoziției "Nichita desenând", 35 dintre cele mai importante desene ale poetului; dezvelirea bustului poetului din incinta Liceului teoretic "Nichita Stănescu"; vernisajul expoziției "Festivalul Nichita Stănescu în afișe"; "În zori Nichita trecea", film în premieră absolută, realizat de studioul "Orion" al Centrului de creație Prahova; lansarea cărții "Opere" de Nichita Stănescu, sub egida Academiei Române; "Mai lasă-mi un timp", spectacol literar susținut de Eusebiu Ștefănescu și Nicu Alifantis; lansarea Antologiei lirice "Vorbirea mâinii" și a volumului documentar "De acasă - acasă, Pagini basarabene despre Nichita Stănescu".

Stimați colegi,

Festivalul "Nichita Stănescu" este un eveniment cultural de rezonanță națională și internațională cu periodicitate anuală. A fost inițiat în 1985 ca festival național cu sprijinul ministerului de resort și a Uniunii Scriitorilor din România. După revoluție a căpătat o conotație internațională, în organizarea lui implicându-se, alături de instituțiile amintite, Academia Română, Consiliul Județean Prahova, Primăria Ploiești, toate instituțiile de cultură, precum și fundațiile culturale "Nichita Stănescu" și "Mihai Viteazul". Nichita Stănescu a fost și a rămas modelul poetic al mai multor generații din România, dar nu numai. Sârbii, macedonenii și muntenegrenii îl iubesc pe Nichita. el a avut un impact deosebit asupra poeziei române de la est de Prut. Apariția lui, în septembrie 1976, la Chișinău a fost fulminantă. A îngenuncheat pe peronul gării, a sărutat pământul românesc al Basarabiei și a spus: "Slavă domnului, am ajuns de acasă, acasă."

Închei, prin a reda o spusă extraordinară a lui Nichita: "A-ți iubi patria înseamnă a ți-o clădi cu propria ta viață. A gândi în limba română, a tăcea în limba română și a vorbi în limba română".

Vă mulțumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulțumesc.

Postal address: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucharest, Romania sunday, 16 february 2020, 22:21
Telephone: +40213160300, +40214141111
E-mail: webmaster@cdep.ro