Domnul Mihai Baciu: Da, cine știe, dar eu nu știu ce s-a petrecut la Deva, domnul Timiș, nu știu ce s-a petrecut la Deva, habar n-am, dar mă bucur că întâmplările de acolo au stârnit fantezia filosofică și un adevărat talent de meditație și o succesiune interesantă de proporții filosofice la domnul Timiș, după care, sigur că, a mers domnia sa și pe unele fapte, pe care, sigur, o să le aflăm noi. Intervenția mea de astăzi se intitulează "Fuziune prin șantaj". Or, fuzionați cu noi, ori intrați în pușcărie! a spus-o verde în față președintele PSD, domnul Năstase, președintelui PD, domnul Băsescu. Fuziunea visată de PSD este înghițirea PD-ului de către actualul partid-stat, iar dacă nu se poate, distrugerea acestuia pe orice altă cale, iar amenințarea cu pușcăria, dată ca alternativă, face trimitere la prăfuitul dosar al flotei cu care este șantajat periodic, de câțiva ani, Traian Băsescu ori de câte ori devine prea incomod pentru puterea în exercițiu. Visul PD-ului de a înghiți sau de a destructura, după expresia considerată mai elegantă a domnului Năstase, PD-ul se întemeiază pe două motive total diferite. Primul - obsesia PSD-ului de a crește permanent, de a deveni partid unic, obsesie caracteristică celor din conducerea partidului care, în majoritatea ei, este alcătuită din nomenclaturiști ai vechiului regim, crescuți și educați în religia forței politice conducătoare și a cârmaciului care nu greșește. Al doilea motiv este frica. Treburile în țară merg prost, toate marile sisteme sociale ale României sunt în criză profundă, iar alegerile se apropie. PD-ul s-a dovedit a fi adversarul cel mai radical și mai consecvent și, ca atare, cel mai periculos al PSD-ului. Ideea pierderii alegerilor și a plecării de la masa plină cu bunătăți a Puterii se transformă, pe zi ce trece, într-un coșmar pentru partidul de guvernământ, iar PD-ul este cauza politică principală a acestui coșmar și atunci raționează conducerea PSD, prin absorbirea PD sau măcar prin distrugerea lui, împușcăm mai mulți iepuri dintr-o dată. Ne mărim, scăpăm de un coșmar, câștigăm alegerile fără probleme și guvernăm singuri. Ar fi sistemul sud-american; democratic în formă, dar cu un partid dominant care guvernează dictatorial decenii în șir. Ce argumente la lumina zilei aduce PSD-ul în sprijinul fuziunii? Zice așa: ambele partide ar fi social-democrate, unul este iar celălalt va fi membru al Internaționalei Socialiste, partidele cu aceeași doctrină și care reprezintă același segment social trebuie să se unească și altele asemenea argumente, care sigur că pot influența între anumite limite opinia publică. Ce răspundem noi, cei din PD, la aceste argumente? Răspundem așa: în doctrină, în programe, adică în vorbe, PSD-ul are elemente social-democrate, ba chiar programul de guvernare și cărțile albe ale PSD, au și virtuți literare, uneori, de-a dreptul poetice, dar în practica politică sau în politica practică, spuneți-ii cum vreți, PSD se dovedește a fi departe de un partid social-democrat autentic de esență europeană. Criza gravă a sistemelor sociale majore, corupția, subordonarea justiției, racolarea prin mijloace profund imorale a personalităților din alte partide, generalizarea sărăciei, clientelismul de tip tribal și altele asemenea, fac din PSD un partid care se poate revendica de la orice, numai de la social-democrație nu. Și atunci, cum să acceptăm fuziunea propusă. Ar însemna să fim de acord cu dispariția noastră, dar și cu perpetuarea la putere a PSD-ului cu consecințe pentru țară pe care le știm cu toții. Știind aceste lucruri, PSD-ul recurge acum la amenințare și șantaj. Ori vii cu noi și, eventual, dar nu sigur, îți asigurăm un loc călduț, iar pe popor îl aburim noi, ori mergi într-un loc și mai sigur, răcoros dar fără verdeață. Și pentru că partidele politice românești au rămas, din păcate, într-o mare măsură, partide de lideri, iar liderul PD se dovedește cel mai incomod în acest moment pentru puterea actuală, s-a recurs la soluția dezgropării așa-numitului "dosar al flotei". Eu nu știu ce conține în detaliu acest dosar, știu doar că el a mai fost folosit ca pe post de sperietoare, dar efectul a fost invers celui așteptat de cei care l-au dezgropat. Sunt convins că noua dezgropare a acestui dosar va crea rezultate mai grave pentru PSD, dat fiind contextul social și politic în care are loc această încercare disperată de a-l elimina pe Băsescu, dat fiind faptul că este vorba de cel mai temut adversar politic și, nu în ultimul rând, oricât s-ar chinui domnul Iosif Dâncu, gauleiterul informațiilor, să demonstreze contrariul, opinia publică este deja convinsă că este vorba despre un proces politic. În orice țară democratică, dacă un șef de partid, cu probe irefutabile, ar fi dovedit că a încălcat grav legea, ca în cazul acesta, să zicem, atunci acel partid ar avea, fără îndoială, serioase probleme politice și de imagine și în afara, dar și înăuntrul său. Dar să fie așa! În cazul de față însă, nu s-a dovedit nimic, dar dezgroparea acestui dosar spune multe despre moravurile politice românești. Eu vă mulțumesc pentru atenție.
|