Plen
Ședința Camerei Deputaților din 13 mai 2003
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.59/23-05-2003

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2020-prezent
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
03-03-2021
02-03-2021 (comună)
01-03-2021 (comună)
24-02-2021
17-02-2021 (comună)
Arhiva video:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2003 > 13-05-2003 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 13 mai 2003

2. Dezbateri asupra Proiectului de Lege privind modificarea și completarea Codului de procedură penală și a unor legi speciale, Propunerea legislativă de modificare și completare a Codului de procedură penală și Propunerea legislativă privind modificarea și completarea Codului de procedură penală, a Legii nr.92/1992 pentru organizare judecătorească, a Legii nr.56/1993, a Curții Supreme de Justiție și a Legii nr.54/1993 pentru organizarea instanțelor și parchetelor militare.
 
consultă fișa PL nr. 374/2001 621/2001 380/2002

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulțumesc. Vă mulțumesc și dumneavoastră și vă urez să aveți o zi pe placul domniilor voastre.

(După pauză preia conducerea ședinței domnul vicepreședinte Ovidiu Cameliu Petrescu, asistat de domnii Tudor Mohora și Nicolae Leonăchescu, secretari.)

Domnul Ovidiu-Cameliu Petrescu:

Doamnelor și domnilor deputați,

Deschidem ședința de astăzi, anunțându-vă că din totalul de 344 de deputați și-au înregistrat prezența 258, sunt absenți 86, din care participă la alte acțiuni parlamentare 58.

Continuăm dezbaterile la Proiectul Legii privind modificarea și completarea Codului de procedură penală și a unor legi speciale.

Vă rog să deschideți raportul! Suntem la poziția 13 a raportului, se referă la art.19, aveam o înscriere la cuvânt, restanță de ieri. Poftiți, domnule deputat.

Domnul Cornel Știrbeț:

Mulțumesc, domnule președinte.

Reamintesc că aseară am rămas la amendamentul nr.6 din amendamentele respinse, respectiv pct.12 și s-a solicitat ca după pct.12 să se introducă un nou punct, pct.12.1 prin care să se prevadă abrogarea dispozițiilor prevăzute la art.19, alin.2 și 3. S-au exprimat aici opinii pro și contra, respectivul amendament a fost susținut de domnul Boc și în replică domnul președinte al comisiei, domnul profesor Neagu, a motivat cum de altfel, este și motivarea adusă ca argument pentru respingerea amendamentului.

Noi susținem că, cu toate aceste precizări, este necesar sau, în măsura în care dorim să schimbăm ceva în acest sens, s-ar impune abrogarea dispozițiilor art.19, alin.2 și 3, aceasta nepresupunând că judecătorii sau completele civile nu pot să suspende, în situația în care nu există suficiente elemente pentru a judeca, nu pot să suspende acțiunea civilă până la finalizarea procesului penal. Cam așa a fost prezentată situația de domnul profesor Neagu, credem că abrogarea nu impune această soluție și instanțele civile pot suspenda în anumite situații în care nu au elementele sau prejudiciile sunt cauzate, sunt legate de fapta penală.

Mai aduc un argument în acest sens. Cred că prin menținerea acestei dispoziții, alineatele articolului 19 se realizează de fapt o ierarhizare a instanțelor, respectiv a judecătorilor, instanța penală fiind superioară din prevederea legală față de instanța civilă.

În plus, aș mai aduce un argument, argumentul că există în Europa, cel puțin nu cunosc întreaga situație a țărilor din Uniunea Europeană, dar sigur în Germania și Benelux, situația se prezintă în acest mod, nu așa cum există la noi.

Sigur ar mai fi și argumente de ordin practic, dacă doriți, fără a politiza și a intra într-o dezbatere pe această temă mai largă, cred că unele activități, să spunem care s-au derulat în România, mă refer aici la FNI, Banca de Scont și Banca de Investiții, în situația în care acțiunea civilă de recuperare a banilor se desfășura separat, era posibil să nu ajungem în stadiul în care s-au blocat conturile omului de afaceri Ovidiu Vântu doar când nu mai era nimic în ele.

Deci, sigur că nu resping întru-totul argumentele pentru menținerea acestor articole, dar cred că putem încerca și cred că este o soluție mai bună aceasta a schimbării, respectiv a abrogării alin.2 și 3 ale art.19 din Codul de procedură penală.

Domnul Ovidiu-Cameliu Petrescu:

Stimați colegi,

Vă rog să luați loc, vom proceda la vot. S-a propus eliminarea unor texte, deci, supunem la vot această variantă de eliminare cu prioritate, vă reamintesc faptul că nici comisia, nici inițiatorul, Ministerul Justiției, nu agreează această soluție.

Deci, cine este pentru soluția propusă de domnul Boc? Numărați! 6 voturi, insuficient pentru adoptare.

Cine este pentru varianta comisiei? Mulțumesc.

Voturi contra? Sunt 3 voturi contra.

Abțineri? O abținere.

Trecem la poziția 14 din raport. Sunt obiecții? Nu sunt. Adoptată varianta comisiei.

Poziția 15. Obiecții? Nu sunt. Adoptată varianta comisiei.

Poziția 16, se propune eliminarea. Sunt obiecții? Nu sunt obiecții. Adoptat.

Poziția 17. Sunt obiecții? Nu sunt. Adoptat.

Poziția 18 - se propune eliminarea. Sunt obiecții? Nu sunt. Adoptat.

Poziția 19 - este propusă o anumită modificare. Sunt obiecții? Nu sunt. Adoptat.

Poziția 20. Obiecții? Nu sunt. Adoptat.

Poziția 21. Obiecții? Nu sunt. Adoptat.

Poziția 22. Obiecții? Nu sunt. Adoptat.

Poziția 23. Obiecții? Nu sunt. Adoptat.

Poziția 24. Obiecții? Nu sunt. Adoptat.

Poziția 25. Obiecții? Nu sunt. Adoptat.

Poziția 26. Obiecții? Nu sunt. Adoptat.

Poziția 27. Obiecții? Nu sunt. Adoptat.

Poziția 28. Obiecții? Nu sunt. Adoptat.

Poziția 29. Obiecții? Nu sunt. Adoptat.

Poziția 30. Obiecții? Nu sunt. Adoptat.

Poziția 31. Obiecții? Nu sunt. Adoptat.

Poziția 32. Obiecții? Nu sunt. Adoptat.

Poziția 33. Obiecții? Nu sunt. Adoptat.

Poziția 34. Obiecții? Nu sunt. Adoptat.

Poziția 35. Obiecții? Nu sunt. Adoptat.

Poziția 36. Obiecții? Se introduce un text nou. Obiecții? nu sunt. Adoptat.

Poziția 37, se propune eliminare. Obiecții? Nu sunt. Adoptată această variantă.

Poziția 38. Obiecții? Nu sunt. Adoptat.

Poziția 39. Obiecții? Nu sunt. Adoptat.

Poziția 40. Obiecții? Nu sunt. Adoptat.

Poziția 41. Este o obiecție. Domnule Boc aveți probabil un amendament, da? Da, poftiți.

Domnul Emil Boc:

Mulțumesc, domnule președinte.

Personal vreau să vă felicit pentru modul cum ați ales să discutăm pe texte, fiind foarte clar de urmărit acum amendamentele pe care le avem.

Deci, la pag.234 din raport, în cadrul amendamentelor respinse se spune acolo, după pct.38, se propune introducerea unui nou text care devine 381.

Acum, înainte de toate, aș vrea să menționez faptul că punctul pe care noi îl avem, pct.41 de la numărul curent, unde este un amendament formulat împreună cu domnul Știrbeț și cu domnul Stoica, care a fost admis, amendament potrivit căruia, "mijloacele de probă obținute în mod ilegal nu pot fi folosite în procesul penal", ceea ce reprezintă un progres substanțial și o garanție suplimentară a faptului că în procesul penal mijloacele de probă ilegale nu vor putea fi utilizate în nici o situație și în nici o condiție.

Acum, amendamentul pe care-l propunem are următorul conținut: "Mijloacele de probă prin care se constată elementele de fapt ce pot interveni ca probe sunt: declarațiile învinuitului sau ale inculpatului, declarațiile părții vătămate, ale părții civile și ale părții responsabile civilmente, declarațiile martorilor, ..." - și, aici, este noutatea - "... inclusiv ale polițiștilor sau agenților constatatori, înscrisurile, mijloacele materiale de probă, constatările tehnico-științifice, constatările medico-legale și expertizele".

De ce am propus acest amendament? Apărarea trebuie să aibă posibilitatea de a adresa întrebări și de a pune în discuție credibilitatea afirmațiilor agenților constatatori, pentru a nu se încălca principiul contradictorialității și cel al egalității armelor între apărare și acuzare, prevăzute de art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Cu alte cuvinte, să existe posibilitatea ca în instanță, - declarațiile, de exemplu ale agenților constatatori, ale organelor de poliție cu ocazia suspendării, de exemplu, a unui carnet sau ridicării unui carnet de șofer -, să poți să adresezi asemenea întrebări agenților constatatori.

Deci, din această perspectivă, introducerea sintagmei potrivit căreia "inclusiv ale polițiștilor sau agenților constatatori" este, în opinia noastră, justificată și se impune a fi inclusă în Codul de procedură penală. Evident, dacă acest lucru va fi acceptat, ele - textele - se vor corela și vor oferi garanții suplimentare cetățenilor, garanții în sensul că nu orice declarație și orice afirmație făcută de către agentul constatator și consemnată într-un proces-verbal nu va mai putea fi combătută. Ea va putea fi combătută la fel ca orice mijloc de probă - în instanță, prin întrebări, - și, cu alte cuvinte, agentul constatator nu va mai fi suveran, ci, dimpotrivă, textul de lege va asigura o egalitate de tratament între apărare și acuzare, iar cetățeanul va avea posibilitatea să se apere mult mai bine față de eventualele abuzuri pe care un agent constatator le-ar realiza la adresa sa.

Vă mulțumesc.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Da, inițiatorul. Care este opinia inițiatorului? Și, după aceea, opinia comisiei.

Doamna Cristina Tarcea:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Punctul de vedere al Ministerului Justiției este în sensul că nu se impune o asemenea modificare a dispozițiilor art.64, atâta timp cât agenții constatatori întocmesc procese-verbale de constatare, pe care le semnează și care, de altfel, reprezintă acte oficiale și probe scrise care se atașează la dosarul cauzei, oricum.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Din partea comisiei?

Domnul Ion Neagu:

Propunerea domnului Boc și a colegilor dumnealui, referitoare la amendamentul prezentat, aparent ar constitui o noutate, dar, în realitate, în practică, - și în practica de până acum, domnule Boc, -, toți agenții constatatori, inclusiv polițiștii, în măsura în care se consideră de către Parchet sau de către instanță că este util a fi audiați, sunt audiați, sub prestare de jurământ.

Așa că, în consecință, textul actual, în redactarea prevăzută de art.64 alin.1, este acoperitor. Motiv pentru care eu vă propun să respingem amendamentul.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Domnule Bolcaș, poftiți.

Am o rugăminte la dumneavoastră: toți cei care au obiecții să fie atenți, ca să-și formuleze obiecțiile la timpul potrivit; a doua observație: după ce cel care are un amendament respins și-a precizat poziția, toți cei care doresc să vorbească în sprijinul sau împotriva acestei obiecții, acestui amendament, să ia cuvântul, numai în final urmând ca eu să dau cuvântul ministerului și comisiei, în concluzii. Pentru că, altfel, prelungim într-un mod inutil dezbaterile.

Domnul Lucian Augustin Bolcaș:

Domnule președinte, am înțeles că v-ați făcut autocritica, pentru că ați dat mai întâi cuvântul inițiatorului și președintelui comisiei, înainte de a ne da cuvântul nouă, și eu vă mulțumesc pentru că ați revenit la practica normală.

În ceea ce privește amendamentul domnului Boc, îl susțin, cu o completare. Problema combaterii acestui argument de către colegul nostru, domnul general Bădoiu, bun practician, de altfel, s-a bazat pe o afirmare a necesității existenței acestui amendament. Pentru că, într-adevăr, practica, de multă vreme, în lipsa unui text, face ca, uneori, judecătorii să admită audierea agentului constatator pentru situații de fapt - vă relev, numai în cazuri de accidente de circulație agentul constatator știe mai multe lucruri de fapt decât se consemnează normal într-un proces-verbal - sau, la latitudinea judecătorului, să respingă această audiere, considerând-o inadmisibilă, în lipsa unui text.

În aceste condiții, mergând și pe argumentul domnului general, eu cred că este necesar să existe un text care să permită judecătorului, atunci când consideră necesar, - și aceasta este o apreciere normală a probelor din punctul de vedere al utilității -, să audieze și pe agentul constatator - și, dacă-mi dați voie, fac propunerea aceasta comisiei, de lărgire a acestui cadru, - "și pe oricare persoană care a întocmit acte oficiale în cauză". Pentru că simplul fapt al existenței actului oficial nu este suficient pentru lămuriri pe "cazuri pur de fapt" în dosarul respectiv.

Mă declar pentru amendament, tocmai pentru că practica a simțit necesitatea acestor audieri și tocmai pentru a da instrumentul legal folosirii lor, iar, pe de altă parte, pentru a opri abuzul de a se prevala de inexistența unui text.

Vă mulțumesc.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Domnule Bolcaș, vreau să vă cer o detaliere. Dumneavoastră spuneți că sunteți de acord cu amendamentul, însă amendamentul, față de ce ați spus dumneavoastră, are o altă nuanță. Nuanța - dacă am înțeles eu bine - este aceea că, din oficiu, trebuie administrate aceste probe.

Domnul Lucian Augustin Bolcaș:

Nu. Nu. Nu, nu, nu ...

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Dumneavoastră ați spus că "judecătorul apreciază".

Domnul Lucian Augustin Bolcaș:

Sigur că da.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Dacă este vorba de aprecierea judecătorului, acest lucru se face și astăzi, cum a spus domnul Bădoiu, pentru că orice parte în proces solicită o asemenea audiere. Judecătorul este cel care decide ca să fie audiați agenții constatatori și alte persoane care au întocmit acte procedurale.

Deci, dacă lucrul acesta se face și astăzi, dumneavoastră spuneți că-l susțineți, în ideea acestei aprecieri a judecătorului, atunci nu este chiar același lucru pe care-l dorește domnul Boc.

Domnul Lucian Augustin Bolcaș:

Domnule președinte, este o apreciere de bun-simț față de redactarea amendamentului care lasă loc și acestei interpretări.

Amendamentul spune: "mijloacele de probă prin care se constată elementele de fapt ce pot interveni ca probe". Deci, nu lasă interpretarea. Am greșit eu.

Deci, "pot interveni ca probe"; eu enumăr mijloacele care există și acestea "pot" deveni probe. Este o diferență între mijlocul de probă și proba ca atare. Mijlocul de probă este cel pe care-l oferi judecătorului, iar proba ca atare este ceea ce consideră el util și pertinent.

Revin și spun că redactarea este bună: "mijloacele ce pot interveni ca probe". De ce este acest potestativ "pot"? Pentru că judecătorul hotărăște, dacă este util cauzei sau nu, să le administreze, dar, în același timp, el are permisiunea legală de a le considera ca mijloace de probă în procesul penal.

Observația dumneavoastră este bună, dar și textul este bine redactat și nu lasă loc de interpretare.

Eu spun că această lărgire nu afectează în nici un fel textul propus, ci ușurează o activitate practică. De aceea am intervenit, tocmai pentru ușurarea activității practice.

Vă mulțumesc.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Alți colegi? Domnul Olteanu. Poftiți.

Domnul Ionel Olteanu:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Cred că dezbaterea de astăzi la Legea privind modificarea și completarea Codului de procedură penală este o dezbatere care nu poate fi în nici un caz politizată.

De aceea, cred că o participare mai largă, indiferent de apartenența politică, o participare responsabilă la dezbateri, în raport de posibilitățile de ameliorare a textului, cred că este necesară.

La obiect, referitor la amendamentul propus de domnul deputat Boc, vreau să spun că susțin acest amendament și în raport de faptul că motivarea comisiei este insuficientă - pentru a mă exprima elegant.

Faptul că în motivarea respectivă se arată, nici mai mult, nici mai puțin, că textul n-ar fi necesar pentru că în sistemul din țara noastră agenții constatatori întocmesc procese-verbale de constatare, pe care le semnează, și care reprezintă acte oficiale - probe scrise care se depun la dosarul instanței -, nu reprezintă o motivare convingătoare pentru a respinge un asemenea amendament. Avem nevoie de o consolidare a principiului contradictorialității în materie penală, avem nevoie de asigurarea unei anumite egalități de tratament - așa-numita egalitate de arme între apărare și acuzare - și, din această perspectivă, un asemenea amendament cred că este necesar.

De ce să nu poată apărătorul să pună în cauză credibilitatea unui agent constatator, în condițiile în care agentul constatator este și el om, poate greși, poate fi într-una dintre situațiile care să-i poată afecta percepțiile și, de ce nu?, obiectivitatea, în general.

De aceea, mă voi rezuma la aceste argumente, spunând că susțin un asemenea amendament.

Permiteți-mi, în câteva secunde, domnule președinte, să vă rog, totuși, să reflectați asupra oportunității de a dezbate și amendamentul peste care s-a trecut prea ușor, amendament care-mi aparține, împreună cu domnul Cășunean, de la pct.13, și care se referă la art.52.

Așa cum spuneam, cred că dezbaterea acestei legi mult prea importante pentru societatea românească, merită o atenție mai mare și o răbdare suficientă pentru a vedea și argumentele pro și argumentele contra unei soluții sau alteia.

Vă mulțumesc.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Într-adevăr, este o lege foarte important și merită o dezbatere amplă, dar, dacă vă uitați și dumneavoastră în sală, vedeți că foarte mulți colegi de-ai noștri, din păcate, nu consideră lucrul acesta, chiar și autori de amendamente respinse sunt absenți.

Deci, teoretic, lucrurile stau bine; practic, nu stau chiar așa.

Domnule Știrbeț, poftiți.

Domnul Cornel Știrbeț:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Cred că argumentele aduse aici, că nu există suficient interes pentru dezbaterea acestui proiect de lege, nu sunt justificate, sau nu sunt justificate numai la acest proiect; se pare că aceasta este practica în Camera Deputaților.

După cum observați, amendamentul respectiv este și al Grupului parlamentar liberal, respectiv al meu și al domnului Stoica. Sigur că-l susținem, așa cum este formulat. Încă o dată, apărarea trebuie să aibă posibilitatea de a pune în discuție credibilitatea afirmațiilor agenților constatatori și un tratament egal.

De asemenea, până acum, agentul constatator și documentele oficiale întocmite aveau o greutate mai mare, sau, de regulă, în practică, se acorda o mai mare atenție acestor probe. Sigur că și apărarea ar trebui să constate, prin întrebări și prin legătura directă cu acești agenți constatatori, dacă există elemente care pun în discuție cele înscrise în documentele oficiale.

În consecință, salut și susținerile făcute aici din partea reprezentanților PSD. Cred că este un amendament care poate fi admis, fără nici o teamă că există un interes politic în această chestiune.

Vă mulțumesc.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Dacă alți colegi doresc să intervină? Nu doresc.

Atunci, domnul profesor Neagu, din partea comisiei.

Domnul Ion Neagu:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Exprimându-mi de la început aprecierea pe care o am față de colegii mei care au luat cuvântul și au susținut acest amendament, îngăduiți-mi să mă opresc asupra unor chestiuni care, zic eu, sunt de natură să lămurească această propunere.

Deci, suntem la mijloace de probă. Mijloacele de probă sunt mijloacele legale prin care se administrează probele în procesul penal. Probele în procesul penal sunt elemente de fapt sau împrejurări cu relevanță informativă asupra obiectului probațiunii. Art.64 din Codul de procedură penală îmi arată canalele legale prin care am voie, într-un dosar penal, să administrez informațiile. Se dorește a se introduce în acest art.64, care prevede sistemul limitativ al mijloacelor de probă, declarațiile polițiștilor sau ale agenților constatatori.

Vreau să spun că subiectul care a perceput o împrejurare, un element de fapt, vine și-mi aduce informația printr-un canal legal, prevăzut expres în Codul de procedură penală.

În cazul agenților constatatori care, proprii sensibus, s-au întâlnit cu o anumită împrejurare, întocmesc proces-verbal de constatare pe care-l înaintează, potrivit legii, organelor judiciare - a se vedea art.214, art.215 din Codul de procedură penală și altele. Întocmesc acest proces-verbal, îl trimit, cu valoarea unui mijloc de probă, pentru că sunt prinse aici. Dacă-l chem și-l audiez tot pe acel agent constatator, înseamnă că percepția domnului agent constatator are o dublă semnificație în procesul penal: este proces-verbal constatat și este declarație cu autonomie în sistemul mijloacelor de probă. De ce nu este bine să bine să admitem? Pentru că, practic, ce ne-ar spune un polițist sau agent constatator ar valora mai mult decât declarația oricărui alt martor în procesul penal.

Deci, un martor ocular vine, declară - și atât; polițistul întocmește proces-verbal - mijloc de probă -, îl mai chem peste două luni, mai dă și o declarație - mijloc de probă - și încarc dosarul cu mijloace de probă de la același agent perceptor.

Ceea ce spun colegii mei își găsește reglementare în Cod. Este vorba, stimați și apreciați colegi Bolcaș, Boc și Știrbeț, despre instituția lămuririlor - cei care odată au întocmit acte vin să-mi dea mie, organ judiciar, în plus niște detalii; și am lămuririle experților, pentru că am chestiuni tehnice în raportul de expertiză pe care, cu toată erudiția, priceperea, cultura mea, nu le înțeleg, și-l chem pe expert să mă lămurească. Îl pot chema și pe agentul constatator, să-i spun omului: "ce-ai vrut să spui în procesul-verbal, în fraza a treia?" și mă lămurește.

Dar, de aici și până a conferi acestor discuții cu agentul constatator valoarea unui nou mijloc de probă este o mare distanță. practic, am acorda, prin acest amendament, o mai mare credibilitate agenților constatatori - că i-am întreba o dată și răspund prin procesul-verbal, mai răspund și prin declarație, de cinci ori, - decât unor martori, de totală bună-credință, care au văzut, au fost ascultați, au declarat și au plecat.

agentul constatator îmi produce în dosar, sau polițistul, "n" mijloace de probă - unele prin procese-verbale - și declarațiile date că, dacă le prind în art.64, le confer o valoare deosebită și zic: "vezi proces-verbal - fila 20, vezi declarația polițistului - fila 82, vezi declarația agentului ..." Deci, am mai multe mijloace de probă de la același perceptor - cel care a perceput informația, împrejurarea, a redat-o și vine și-mi dă, prin mai multe mijloace de probă, în procesul penal, ceea ce a văzut. Păi, de ce? Nu! Îl pun pe același picior de egalitate cu orice om de bună-credință, martor ocular; a văzut, l-am audiat. Aaa, vasăzică, polițistul care m-a prins îmi face acte și tot el vine și declară! Păi, mi se pare anormal, pentru că el niciodată nu va contrazice ceea ce a scris; niciodată. Și, atunci, vin și-mi fundamentez învinuirea pe ce a scris polițistul. Pentru că mi-a scris proces-verbal, a făcut act de constatare, vine și declară de zece ori.

Deci, acesta ar fi pericolul dacă am conferi acestor declarații suplimentare ale polițistului care a făcut proces-verbal de zece pagini și introduc și declarația lui ca mijloc de probă în procesul penal. Dumneavoastră aveți dreptate - îi chem, dar această chemare a lor se încadrează perfect în instituția lămuririlor date în procesul penal: de către experți, de către cine vreți. Am statut. Dar lămuririle n-au statut de mijloace de probă, în special. Te întreb: omule, ce-ai vrut să spui prin aia, prin aia, prin aia?

Aș mai avea și alte argumente, dar eu cred că sunt suficiente pentru a lăsa polițiștii cu declarațiile lor în afară, pentru că ei introduc procese-verbale - și atât - de constatare și fotografii etc. și nu mai îmi dau și declarații, pentru că declarațiile, dacă le prind în art.64, sunt mijloace de probă pe care le pot invoca într-o învinuire. Și, atunci, dacă un polițist vrea să-ți facă rău, îți face proces-verbal, mai dă și zece declarații și am zece mijloace de probă.

Domnul Lucian Augustin Bolcaș (din sală):

Și dacă vrea să-ți facă bine?

Domnul Ion Neagu:

Și, dacă vrea să-ți facă bine, să scrie corect procesul-verbal. Că, altfel, mă înscriu în fals.

Deci, iată câteva dintre considerațiunile pentru care socot eu că n-ar fi bine să introducem în sistemul art.64, care este un sistem limitativ al mijloacelor de probă, declarația polițistului sau agentului constatator. El și-a exprimat punctul de vedere în procesul-verbal.

Și dați-mi voie să mai dau câteva exemple, ca să fiu și mai bine înțeles. Aici, la acte de constatare, - art.214 și art.215 din Codul de procedură penală -, am organe ale inspecțiilor de stat - vezi sanitar-veterinare, protecția muncii etc; am la organe de constatare, art.215 - comandanți de nave, aeronave etc. Păi, ăștia mi-au făcut procese-verbale o dată, fraților? Îl mai chem pe cel de la Poliția veterinară să mai dea și declarații, când o dată a scris? - ca mijloc de probă, atenție! Îl chem să mă lămurească. Acesta este rostul Codului. O dată ai scris, răspunzi de ce ai scris. Pentru că mă îndoiesc, stimați colegi, că, vreodată, un agent constatator - eu nu mă leg numai de polițist -, dacă-l chem, o să-mi spună: "domnule, acolo n-am scris corect", pentru că, practic, s-ar autodenunța pentru un fals intelectual. El va spune mereu că "ce am scris eu este bine". Și atunci, dă-mi voie să-mi spună că ce a scris este bine, dar o singură dată invoc ca mijloc de probă într-un proces penal de care depinde soarta unui om.

De altfel, cine ne-ar permite nouă ca informațiilor furnizate de agenți constatatori și polițiști să le dăm o dublă valoare față de ceilalți oameni care percep și sunt de bună-credință și care declară o dată, de două, de nouă ori, dar declarația lor este un singur mijloc de probă - declarație de martori, dată de 50 de ori. Polițistul și agentul constatator, vasăzică, îmi face și proces-verbal mijloc de probă, dă și declarații.

De aceea, ar fi bine să ne ferim să conferim o prea mare forță, spun eu, și prin proces-verbal și prin declarații, unor oameni chemați să constate și să întocmească acte și să le pună pe masa organelor judiciare.

Deci, explicația este mult mai amplă, nu cum am scris aici, pentru că, altfel, trebuia să țin o prelegere pe partea a doua, la pct.2.

Vă mulțumesc.

Domnul Lucian Augustin Bolcaș (din sală):

Domnule președinte, vă rog! Este o discuție foarte interesantă!

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Poftiți. Este interesantă, bineînțeles. Și, mă întreb dacă nu cumva, o repetiție este în defavoarea învinuitului.

Domnul Lucian Augustin Bolcaș:

Da. Problema este a distincției ce trebuie făcută între punctele de vedere ale unor distinși teoreticieni - și l-am citat acum pe domnul profesor Neagu - și ale practicienilor pe care doriți să-i declarați incompatibili cu calitatea de parlamentari.

Câți sunt încă compatibili cu această calitate?

Vreau să vă spun că domnul profesor Neagu a făcut o distincție teoretică superbă între mijlocul de probă ca atare, instituția juridică a mijloacelor de probă, și instituția informației. Făcând această distincție, domnia sa a accentuat necesitatea introducerii acestui text, pentru că eu nu vreau să audiez agentul constatator cu valoarea unei informații care, așa cum spunea domnia sa, nu alterează proba inițială și așa mai departe.

Eu vreau să-l audiez pe agentul constatator cu valoare de probă. Rațiune: pornesc totdeauna de la buna-credință; eu nu vreau să spun că polițistul, medicul veterinar sau căpitanul de navă va spune altceva decât a scris, pentru că a scris corect. Nu pot să trec peste ideea că oamenii sunt de bună-credință. Dar eu mai am nevoie și de alte elemente de fapt decât cele cuprinse în procesul-verbal, pe care acesta le cunoaște prin propriile sale simțuri și, la momentul respectiv, nu a considerat necesar să le scrie în procesul-verbal. Mai adaug la asta împrejurarea că majoritatea proceselor-verbale se scriu pe formulare - vezi accidentele de circulație, la care m-am referit.

Și, dacă vreți să mă refer la medicul veterinar, care a constatat că un animal este bolnav, eu vreau să-l întreb de ce a constatat acest lucru pe animalul din curtea vecinului, și nu pe animalul din curtea mea?

Este un lucru, o situație de fapt pe care eu pot să o constat și vreau ca acest lucru să îl am ca mijloc de probă, spune domnul profesor în argumentul ulterior. Păi, o să avem o succesiune de mijloace de probă provenite de la aceeași sursă. Iertați-mă, am rezumat ceea ce ați susținut domniile voastre, și s-a făcut comparația cu declarațiile succesive de martori. Eu sunt îngrozit de declarațiile succesive ale unuia și aceluiași martor și cât de contradictorii pot să fie în succesiunea lor aceste declarații de martori și nu numai datorită alterării memoriei, ci și datorită abilității celui care pune întrebările respective. Mă refer la cel de bună credință, nu cel care se cumpără pe parcursul procesului, așa cum este o practică constantă în instanțe. Și atunci, ne temem, se teme judecătorul, trebuie să îl oprim pe judecător nu cumva să aibă niște probe care sunt contradictorii? În detrimentul cui? În detrimentul faptului că am avea niște probe care se completează. Aici este vorba de soarta unor oameni. E vorba de ani de pușcărie. Nu ne putem juca și nu putem lăsa la latitudinea judecătorului de a uza de această armă, că nu se pot audia acești agenți constatatori și o să vă dau și un ultim exemplu, ca să închei.

În cazul infracțiunii de ultraj, obiectul, persoana vătămată în cadrul infracțiunii de ultraj este autoritatea. Polițistul care a fost injuriat sau lovit este obiectul acestei infracțiuni, el este în același timp agent constatator, dar cum să nu-l audiez eu pe situații de fapt în materie de ultraj, deși el a întocmit procesul-verbal de ultraj, când el este cel care a suportat imprecațiile inculpatului.

Aș vrea să închei cu o idee generală, v-am reținut atenția prea mult. Orice lărgire a probatoriului în materie penală a mijloacelor de probă îi dă mai multă putere, îi dă mai multă autoritate judecătorului și în același timp îi dă mai multă responsabilitate. Eu aș zice să-i dăm această responsabilitate.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Domnule, lăsați-l pe domnul Boc înainte, vă rog, ca să vorbiți și după ce își exprimă dânsul opiniile.

Domnul Emil Boc:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Pentru că o să mai aduc un element nou în discuție și de aceea este foarte bine că domnul profesor Neagu o să poată la sfârșit să facă o sinteză.

Eu aș vrea să corelăm prevederile art.64 propuse cu cele de la art.79 din Codul de procedură penală, unde se spune așa: "Persoana obligată a păstra secretul profesional nu poate fi ascultată ca martor cu privire la faptele și împrejurările de care a luat cunoștință în exercițiul profesiei, fără încuviințarea persoanei sau a organizației față de care este obligată a păstra secretul."

Prevederile acestui articol au fost folosite și interpretate în practică în sensul eliminării posibilității audierii unor persoane angajate în instituții de stat și cel mai adesea a funcționarilor Ministerului de Interne. Folosindu-se acest text, agenții constatatori n-au fost audiați în instanțele de judecată. Iată de ce este nevoie să introducem acum la art.64 printre mijloacele de probă și agenții constatatori. Vă mai pot oferi încă un exemplu din practică. Agentul de circulație stă pitit după un copac și vede el la o jumătate de kilometru distanță că ai trecut pe linie continuă și te oprește și spune: domnule, ai trecut pe linie continuă! Dacă faci proba, poți să demonstrezi că nu avea posibilitatea să vadă de la o jumătate de kilometru și după curbă că tu ai trecut pe linie continuă cu mașina. Aducându-l în instanță și punând ca mijloc de probă declarația lui, evident că ea nu mai poate fi susținută. Și atunci, când el va ști că va putea fi chemat în instanță, nu va mai face abuzuri în completarea proceselor verbale de constatare și de aplicare a amenzilor sau a sancțiunilor contravenționale prevăzute de Codul rutier. Deci este un mijloc suplimentar de probă și cred că ceea ce a spus aici domnul Bolcaș este foarte important. Practic, judecătorul este suveran. Important este ca noi să-i dăm posibilitate judecătorului să aprecieze în manieră egală toate probele aflate la dosar. Și acuzarea și apărarea.

Altfel, dacă privim doar dintr-o singură perspectivă, doar dintr-o singură parte, judecătorul este privat de a putea lua act, el cu ochii lui, și de a-și forma o judecată cu privire la obiectul cauzei. Deci, este nevoie pentru corelarea cu articolul 79, repet, utilizat în practică de către Ministerul de Interne pentru a refuza participarea în procesul penal.

Vă mulțumesc.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Înțeleg că domnul Bădoiu vrea să ia cuvântul în nume personal. Da?

Domnul Cornel Bădoiu:

Da.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Bun, a cerut și ministerul cuvântul.

Domnul Cornel Bădoiu:

Stimați colegi,

Probabil că pentru cei care nu sunteți de specialitate, toată discuția aceasta este mai puțin interesantă și poate chiar plictisitoare. Poziția mea este alta decât a celor care susțin amendamentul și chiar a domnului profesor Neagu. Deci lucrurile stau cam așa: lămuriri potrivit textelor din Codul de procedură penală, art.120 și următoarele, 214, 215 le dau experții și laboratoarele și cei care încadrează laboratoarele de criminalistică etc.

Domnule Boc, art.79 adus de dumneavoastră în sprijinul amendamentului, de fapt, vine să vă contrazică. Pentru că altcumva ar trebui să modificăm articolul 79 și să spunem că secretul profesional poate fi oricând divulgat. Or, nu putem admite o astfel de teză. Deci secretul profesional trebuie să fie păstrat că altcumva nu ar mai fi secret. Repet, art.64 alin.1 este acoperitor și v-o spun din practica de peste 36 de ani. Ori de câte ori un magistrat și prin el înțeleg procuror și judecător, chiar și un organ de cercetare penală, consideră că este necesar să audieze pe fond, să ceară niște lămuriri, cum spunea domnul profesor, care să fie consemnate, nu într-un proces verbal sau de instanță într-o încheiere, ci într-o declarație, atunci acea persoană, polițist, agent constatator, inspector de la Inspecția veterinară, de la protecția muncii etc. etc. este audiat ca martor sub prestare de jurământ, domnule Boc. Deci indiferent că el își va schimba sau nu poziția, el este audiat ca martor. Depune un jurământ și, ca atare, amendamentul domnului Boc, Știrbeț și Stoica nu-și găsește rostul. Pentru că la art.64 alin.1, printre mijloacele de probă sunt enumerate declarațiile învinuitului, iar în ce îl privește pe domnul Bolcaș, apropo de polițist, păi, polițistul este audiat ca parte vătămată, el fiind subiect pasiv. Este subiect pasiv.

Mergem mai departe. Amendamentul mai suferă și din alt punct de vedere, pentru că dânșii au exclus dintre mijloacele de probă înregistrările audio sau video și fotografiile. Le-ați exclus, vă rog să citiți amendamentul și să vedeți că le exclude. Așa că, cu riscul că intru în contradicție cu bunul meu prieten și coleg de bancă, lucrurile în opinia mea așa stau.

Vă mulțumesc.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Domnul profesor Neagu și după aceea și reprezentantul inițiatorului.

Domnul Ion Neagu:

Stimați colegi,

Eu nu înțeleg de ce nu dorim să ne uităm pe textul legii și să vedem dacă nu cumva ceea ce cuprinde amendamentul ar conduce practic la amplificarea conținutului art.64, că suntem obligați să o facem, și atunci art.64 ar avea o pagină și jumătate.

de ce să introducem declarația polițistului și a agentului constatator, deci om care a intrat în contact cu împrejurarea de fapt etc, și să nu introducem și declarațiile celui care a făcut înregistrări, de ce să nu introducem și declarațiile celui care a fotografiat? De ce să nu introducem și declarațiile celui care a făcut constatarea tehnico-științifică? De ce? Nu am înțeles, de ce numai ale polițistului și ale agentului constatator? Dar cel care a filmat, de ce nu trebuie să fie audiat? și atunci, stimați colegi, dați-mi voie, vreau să rămânem totuși la acest text al art.64 așa cum e făcut, pentru că altfel ne deschidem singuri o portiță către un sistem, nu limitativ al mijloacelor de probă, ci nelimitativ, revenind la reglementarea care a intrat în vigoare la 1 martie 1937, introducem acestea și zicem "și altele", lăsând portița deschisă, introducem ceea ce vrem. Pentru că prin solicitarea dumneavoastră cu declarația polițistului și agentului constatator punem pe picior de inferioritate alt subiect care a intrat în contact cu împrejurarea sau cu elementul de fapt, cu informația și anume: repet pe cel ce face înregistrări audio, repet pe cel care a fotografiat, repet și pe alții. De ce chem numai agentul constatator și polițistul, ceilalți nu au dreptul să-mi dea și o declarație? A făcut constatare medico-legală doctorul și mi-a adus raport medico-legal la dosar. Îl chem și pe domnul doctor. Domnule doctor, ia zi... și atunci dublăm, permiteți-mi, dublăm toate actele cum sunt constatări medico-legale, procese verbale, le dublăm cu declarațiile subiecților care au alcătuit înscrisurile respective. dar mai sus avem în text: declarațiile martorilor, înscrisuri, de ce nu-i chemăm pe cei care au făcut înscrisurile? Și pe aceia trebuie să-i chemăm: măi frate, ce ai scris aici? Adică admițând cele două propuneri cu declarația polițistului și a agentului constatator, practic, nu justificăm în nici un fel de ce nu-i chem și pe ceilalți? Și, atunci, vă rog să răspundeți. De ce chem numai polițistul și agentul constatator și nu-i chem și pe cel care a filmat și pe cel care a audiat, și pe cel care... Vedeți? Adică le conferim un statut și nu ne permite legea să le creăm statut privilegiat în furnizarea unor informații în dosarele penale, totuși. Și mă opresc aici, pentru că, altfel, ar însemna să intru într-o altă discuție.

Domnule general, ceea ce am spus eu acolo, dumneavoastră ați venit și ați spus la microfon. Este foarte adevărat. Cu expertiza, cu ultragiatul că îl ascultă ca parte vătămată, i-ați răspuns... I-ați răspuns de la mine, foarte bine, dar, domnule general, vă rog să-mi permiteți să nu intru în teoria mijloacelor de probă și a probelor, pentru că sunt încă multe chestiuni în cod. Dumneavoastră tot de la mine ați auzit de lămuririle expertului, vă rog să-mi permiteți că sunt și alte texte, dar nu le enunț acum, pentru că sunt multe.

Deci pe lângă lămuririle astea, sunt și alte texte în Codul de procedură penală asimilate prin lege. Avem, ca să vă răspund pe loc,... ați auzit numai pe aceea, de la nu știu ce emisiune, lămuriri de la o mie de instituții, domnule... Deci nu confundăm instituția mijlocului de probă cu lămuririle pe care le cer la instituțiile de specialitate, să spună: termen, de ce ai făcut așa, ce ai vrut să înțelegi? Au alt statut și codul este plin. Nu numai expertului i se cere, vroiam să vă răspund acum. Deci, dacă doriți să acceptăm amendamentul, atunci ar fi creată o poziție privilegiată și cu asta închei, pentru polițist și agent constatator și nu ați putea justifica nici unul de aici, stimați colegi, și vă apreciez, vă rog să rețineți, de ce nu-l mai audiezi și pe cel care a făcut constatarea medico-legală, de ce nu-l audiezi și pe cel care a fotografiat.

Domnul Lucian Augustin Bolcaș:

Nu este expertiza...

Domnul Ion Neagu:

Nu e expertiză, constatarea medico-legală nu este expertiză... Constatarea medico-legală e altceva, e prinsă ca mijloc de probă separat. Una este expertiză, unde se cheamă specialiști cu cunoștințele lor să interpreteze, alta este constatarea tehnico-științifică și medico-legală, unde vine specialistul și surprinde aspecte de fapt și le notează. De aceea în constatarea tehnico-științifică atunci când vine omul de la circulație și spune: 50 de m frânare, constată. Expertul interpretează. nu întâmplător codul face deosebire între constatări tehnico-științifice, medico-legale și expertize. Dar nu vreau să intru în această discuție care s-ar putea prelungi, și este frumoasă, până diseară, pentru că putea să fie o teză de doctorat la chestiunea asta, dar dacă cineva ar răspunde de ce nu chem să-mi dea declarații și pe cel care a făcut fotografii, fug de expertiză. Și pe cel care a făcut înregistrări audio și nu-l chem să dea declarații și pe el, și nu-l chem și pe cel care a întocmit diverse înscrisuri și îl chem numai pe polițist, atunci poate, dacă mi se răspunde de ce îi chem numai pe cei doi și nu pe ceilalți din sfera perceptorilor, poate mă aplec și zic da.

De aceea, pentru a nu crea regim privilegiat pe probațiune numai la doi subiecți, vă rog să nu admiteți.

Nu mai spun că ați sesizat bine, chiar colegul care propune amendamentul, cum să-l oblig pe polițist să fie martor? Avem excepții la lege prin care nu-l pot audia ca martor.

Părțile, persoanele care dețin secret profesional, dar nu numai secretul profesional pe care îl pot divulga cu încuviințarea celui vizat, am secrete profesionale care, prin natura instituției, nu am voie să le spun. Sunt de stat, de serviciu, de o mie de chestii și eu îl chem și spun prin lege că vine să dea declarații polițistul? O să spună: domnilor, nu vin, pentru că nu pot să vă spun de unde știu și ce am făcut și cum am ajuns acolo. Și pe bună dreptate așa e. Intrăm în alte încurcături, creându-i statut de martor aici polițistului prin lege, acesta este vot de procedură, polițistul, dacă îl chem, o să spună: domnule, aici vă spun, aici nu vă spun nimic, pentru că nu pot. De ce, nu știu. și am încheiat. Iată de ce susțin înlăturarea amendamentului. Sigur că ne-am întinde prea mult, dar dacă mai ia cuvântul cineva, vă asigur că îi iau în replică și nu terminăm până diseară.

Vă mulțumesc.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Nu, rog un lucru, nu se poate atunci, aceste dezbateri pot să continue un an, doi, pentru că tema este extrem de interesantă. Eu sunt de acord. Însă, dacă nu aveți capacitatea să vă expuneți absolut toate argumentele în clipa în care luați cuvântul, atunci intrăm într-un cerc vicios.

Poftiți, eu vă dau cuvântul în continuare, nu spun, tema este extrem de importantă, dar am o mare rugăminte și am insistat. Eu doresc ca toți colegii noștri, dacă doresc să participe la dezbateri, să participe absolut toți. De acord cu chestiunea asta, dar o cutumă, mai mult decât cutumă și o regulă: ca după ce iau cuvântul toți colegii din sală, ia cuvântul comisia și inițiatorul. Deci asta este o regulă generală. Nu se mai ia cuvântul după ce a vorbit comisia și inițiatorul. Pentru că dacă replici și contrareplici, nu terminăm niciodată. Vă rog, toți colegii care doresc să participe la acestea, să vorbească toți, dar în clipa în care nu mai e nici o dorință de a participa, deci nimeni nu mai dorește să participe, încheiem cu cele două intervenții.

Vă rog să credeți că asta este singura manieră în care se poate lucra.

Domnul Cornel Știrbeț:

Mă scuzați, domnule președinte, vă mulțumesc totuși pentru încălcarea procedurii chiar în această situație, voi fi foarte scurt. Vreau să spun că toate argumentele care s-au adus aici sunt valabile cu o singură precizare: că, de fapt, nu se face referire la argumentul principal pentru care cerem includerea acestor mijloace de probă.

Anume, aceea a egalității armelor între apărare și acuzare. Acesta este principalul argument pentru care solicităm acest lucru. De asemenea, cu toate scuzele de rigoare, domnul președinte Neagu susține aici că noi, prin acest text am limita includerea polițiștilor și a agenților constatatori. Nicidecum, textul prevede toate celelalte mijloace de probă și putem aduce în fața completului orice persoană care participă sau care are cunoștințe pentru lămurirea situației. Dar, repet, pentru a pune în egalitate acuzarea și apărarea. Sigur că instituția lămuririi este legată de acuzare, dar nu de apărare. Acesta este argumentul principal și mă scuzați că am intervenit.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

înainte de acest lucru, doresc să întreb colegii mei dacă mai doresc să intervină la acest subiect. Oricine dorește trebuie să-și semnaleze dorința în momentul acesta, ca să putem concluziona într-un fel sau altul, pentru că altfel nu terminăm niciodată.

Mai dorește cineva să ia cuvântul din sală?

Mai dorește cineva? Mai dorește cineva? Nu mai dorește.

Din momentul acesta nu mai dau cuvântul din sală, dau cuvântul comisiei și inițiatorului.

Domnul Ion Neagu:

Stimați colegi,

O ultimă chestiune și cu asta încheiem, cred eu. Art.78 spune așa: "Persoana care are cunoștință despre o faptă sau despre vreo împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului în procesul penal poate fi ascultată în calitate de martor." Ce mai caut să introduc? Dacă doriți neapărat, îl chem ca martor și îl audiez. Ca să nu mă obligați să pun și polițiști și agenți și, spun eu, și medic legist la constatare și cel ce a fotografiat... Am textul din art.78 care este foarte cuprinzător. Deci să nu începem acum să detaliem, pentru că persoanele care au cunoștință de fapte sau împrejurări în peisajul în care trec la constatările infracțiunilor, depistare, identificare, sunt multe asemenea persoane. Și dacă le introduc în art.64 îmi trebuie vreo pagină jumătate sau două. Și atunci cred că textul din art.78 este acoperitor, mulțumitor și orice persoană care are cunoștință...

Domnul Lucian Augustin Bolcaș:

Așa este!

Domnul Ion Neagu:

"..o chem, domnule Bolcaș.

Vă mulțumesc.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Da. Din partea inițiatorului, dacă doriți să luați cuvântul?

Poftiți!

Doamna Cristina Tarcea:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Într-adevăr, dezbaterea este extrem de interesantă, dar în același timp este de natură a pune în discuție chiar sistemul probatoriu în ceea ce privește dreptul românesc.

În ceea ce privește declarațiile de martori în sistemul de drept românesc, martorii sunt concepuți ca persoane care prin propriile simțuri, cu obiectivitate sau măcar cu aparențe de obiectivitate, pot ajuta organele judiciare și instanța de judecată la aflarea adevărului.

Prin urmare, a acorda valoare de declarație de martori și altor elemente decât cele reglementate de sistemul de drept românesc ar însemna o modificare a acestui sistem și a acestei modalități de concepere a lui. Sigur, se invocă aici principiul egalității de arme. Principiul egalității de arme înseamnă a da posibilitatea și părții adverse să combată susținerile părții celeilalte și nu neapărat prin mijloace de probă de aceeași natură. Acest principiu există în legislația românească. Un act oficial probează realitatea numai până la înscrierea în fals, o expertiză poate fi și ea îndepărtată prin diferite elemente, refacerea expertizei, desemnarea unui nou expert care să efectueze o nouă expertiză.

Prin urmare, nu se poate susține faptul că ar fi încălcat acest principiu al egalității de arme. Și, sigur, art.78 invocat de domnul profesor Neagu este deplin acoperitor, în sensul că lasă posibilitatea și puterea instanței ca, atunci când apreciază, orice persoană care corespunde exigențelor art.8 să fie audiată ca martor.

Vă mulțumesc. Prin urmare, susținem păstrarea textului așa cum a fost adoptat.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

stimați colegi, avem un amendament care fiind de completare pot să-l supun cu prioritate atenției dumneavoastră, amendament care a fost respins de către comisie, comisia, chiar dacă în interiorul ei au existat și alte opinii, își menține raportul, deci nu este pentru adoptarea amendamentului. Reprezentantul Guvernului nu este pentru acest amendament.

Cine este pentru amendamentul formulat de domnul Boc, Valeriu Stoica, Cornel Știrbeț? Vă rog să numărați. 25 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? Vă rog să numărați. 37 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nu sunt.

Amendamentul nu a fost adoptat. Deci rămâne varianta comisiei.

Poziția 42. Sunt obiecții? Nu sunt. Adoptat.

Poziția 43 din raport. Sunt obiecții? Nu sunt. Adoptat.

Poziția 44 din raport. Poftiți, domnule Știrbeț.

Aveți amendament respins, da? Poftiți.

Domnul Cornel Știrbeț:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Este vorba de amendamentul respins înregistrat la punctul 20 pagina 241, deci noi propunem ca la art.862, după alin.7, să se introducă un nou alineat cu următorul cuprins: "La fiecare audiere a martorului se va asigura dreptul învinuitului sau al inculpatului de a pune întrebări și de a audia martorii acuzării". Motivăm aceasta pentru concordanța cu art.6, paragraful 3, lit.d) din Convenția Europeană pentru drepturile omului care prevede că: "Orice acuzat are în special dreptul să întrebe sau să solicite audierea martorilor acuzării și să obțină citarea și audierea martorilor apărării în aceleași condiții ca și martorii acuzării". De altfel, este continuarea ideii de la amendamentul precedent pe care l-am discutat și care presupune și mergem pe aceeași susținere a egalității dintre apărare și acuzare.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Da. Nu știu dacă suntem la poziția aceasta menționată de domnul Știrbeț. Suntem la pct.70, dumneavoastră vorbiți de 86. Deci e puțin mai târziu.

La poziția 44 sunt obiecții? Nu sunt. Adoptat.

Poziția 45, introducerea unui text nou. Sunt obiecții? Nu sunt. Adoptat.

Poziția 46. Sunt obiecții? Se introduc niște texte noi. Sunt obiecții? Nu sunt. Adoptat.

Poziția 47, este o modificare. Sunt obiecțiuni? Nu sunt. Adoptat.

Poziția 48. Sunt obiecții? Nu sunt. Adoptat.

Poziția 49. Poftiți. Aici este vorba de art.86. E altceva.

Da, poftiți.

Domnul Emil Boc:

Domnule președinte,

Noi suntem la nr.crt.49 la textul din Codul de procedură penală la art.86, dar la amendamentele respinse, dumneavoastră veți putea observa că la pag.236-237, la art.79, este un articol intermediar care este înainte de 86, care urmează să fie discutat, se propune după alin.2, un nou alineat 3, care să aibă următorul cuprins: "Prevederile alin.1 nu se aplică polițiștilor sau altor persoane care au efectuat constatări sau acte de cercetare în cauza în care sunt audiați." Are legătură cu ceea ce am discutat anterior tocmai pentru a da consistență celor votate în ultimă instanță. De ce spun acest lucru? Pentru că art.79 alin.1 spune așa: "Acea persoană obligată să păstreze secretul profesional nu poate fi ascultată ca martor fără încuviințarea persoanei sau organizației din care face parte."

În practică, și repet, în practică, acest articol 79 a fost de fapt utilizat pentru eliminarea posibilității audierii unor persoane angajate în special în cadrul Ministerului de Interne. Deci pentru a ne asigura în viitor că vor putea fi audiate ca martori și putem da consistență atunci alin.1, așa cum a spus aici foarte bine domnul profesor Neagu, la martori, 78 "persoana care are cunoștință despre o faptă sau vreo împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului poate fi ascultată în calitate de martor."

Să rămână acest text general, foarte bine, și să eliminăm posibilitatea ca cineva să utilizeze paragraful 2, și mă refer în primul rând la agenții constatatori, pentru a nu participa ca martori în procesul penal. Dacă nu vom avea o asemenea excepție, în continuare această practică abuzivă va fi exercitată în continuare și nu vom putea audia ca martori agenții constatatori, oricare ar fi ei. Iar, vedeți, textul este destul de bine alcătuit, spunând că "nu se aplică polițiștilor sau altor persoane care au efectuat constatări sau acte de cercetare în cauza în care sunt audiați". El n-are nimic cu secretul profesional. Dar important este ca să nu se mai folosească acest articol ca o pavăză pentru a împiedica audierea lor ca martori. Și cei care sunteți practicieni, sunt convins că ați întâlnit multiple situații în care art.79 alin.1 este utilizat pentru a împiedica participarea, mai ales a celor de la Ministerul de Interne, în procesele unde ar trebui să depună ca martori.

în consecință, vă rugăm să acceptați acest amendament, chiar dacă celălalt anterior n-a fost acceptat, dar acceptându-l pe acesta, vom fi siguri măcar că nu vor mai putea fi folosite subterfugii juridice pentru a fi împiedicați agenții constatatori ai Ministerului de Interne să participe ca martori în procesele aflate în fața instanțelor de judecată.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Un moment! Am o rugăminte, dacă puteți să-mi clarificați și mie un lucru. Eu sunt de acord cu ce ați constatat dumneavoastră în practică privind cei din Ministerul de Interne, însă în Legea siguranței naționale, de exemplu, se prevede faptul că ofițerii nu pot fi audiați fără acordul S.R.I.-ului, poftiți! Ca să fim mai concreți.

Și ei fac anumite constatări. De exemplu, în anumite dosare penale se anexează interceptările telefonice. Deci, avem un text de lege care le interzice participarea la procesul penal fără aprobarea comandanților lor. Cum am putea să rezolvăm această problemă?

Domnul Emil Boc:

Eu cred că în cazul înregistrărilor convorbirilor telefonice, vom ajunge imediat, avem garanții de-acum procedurale pentru a fi siguri că abuzuri nu vor mai exista din momentul în care instanța de judecată va fi aceea care va autoriza interceptarea convorbirilor telefonice, iar excepția noastră vizează tocmai ceea ce domnul Știrbeț spunea la un moment dat, pentru a asigura egalitatea de tratament între acuzare și apărare. Dacă noi nu vom putea chema ca martor în procesul penal o persoană care face afirmații fără ca ele să fie dovedite și să se ascundă doar sub masca secretului profesional, atunci înseamnă că nu realizăm o justiție echitabilă, ci realizăm o justiție de conjunctură, din acest punct de vedere.

Cu aprobarea instanței, dacă va aprecia că este vorba de...potrivit Legii siguranței naționale și a Legii informațiilor clasificate, judecătorul va putea spune: "Da. Această informație intră sub incidența Legii informațiilor clasificate sau siguranței naționale și nu ești obligat să depui ca martor." Haideți să lăsăm...arbitrul suprem să fie judecătorul, și nu conducătorul instituției, șeful poliției sau șeful S.R.I.-ului sau șeful nu știu cărui departament. Avem o justiție independentă care este garantul respectării drepturilor și libertăților cetățenești, inclusiv garantul securității sau, într-un fel, al siguranței naționale, și atunci, dacă în fața instanței va spune că această informație este strict de siguranță națională sau informație clasificată și nu poate fi dezvăluită, judecătorul va fi în măsură să aprecieze și să cenzureze acest lucru.

Dar dacă lăsăm decizia arbitrară la nivelul entității respective, care ar fi S.R.I. sau oricare ar fi alta, evident că cel care este acuzat se află în imposibilitatea juridică de a-și utiliza toate mijloacele de apărare pentru a dovedi nevinovăția sau pentru a se apăra, în ultimă instanță.

Deci, cred că judecătorul imparțial ar putea rezolva această problemă.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Bun. Altă intervenție din sală, vă rog! Domnul Marton Arpad. Poftiți!

Domnul Márton Árpad-Francisc:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

Mărturisesc că, în primă instanță, la discuția de dinainte, care a durat destul de mult, eram de acord cu cei care au susținut înscrierea polițiștilor în art.64. Însă argumentul domnului profesor Neagu, care ne-a readus aminte de art.78, mi-a confirmat că are dreptate. În consecință, am votat împotriva acelui amendament.

În cazul acesta însă consider că această precizare ar fi utilă și am intervenit numai pentru a nu confunda posibilitatea depunerii mărturiei de publicitatea acelei mărturii, pentru că ar trebui să existe într-adevăr chiar niște procese unde se discută despre probleme care vizează secretul național, adică siguranța națională, probleme de secret de stat care în discutarea lor ca martori trebuie să ajungă în instanță anumite elemente care totuși vor fi secretizate.

Deci, procedura secretă este una și posibilitatea de a fi audiat ca martor este o altă problemă. Nu poate fi audiat, de exemplu, preotul căruia i s-a confesat cineva.

Cred că nu trebuie să amestecăm cele două lucruri și mi se pare că în cazul acesta ar trebui să fie admis acest amendament.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Alte intervenții din sală, vă rog. Nu mai sunt intervenții din sală.

Din partea inițiatorului și apoi din partea comisiei.

Doamna Cristina Tarcea:

Din punctul nostru de vedere, amendamentul nu poate fi susținut, deoarece vizează acele persoane care și-au spus punctul de vedere în cauză prin alcătuirea unor documente oficiale.

Secretul profesional este stabilit prin lege și el vizează protejarea unor valori sociale care de multe ori riscă a fi mult mai lezate și a pune în primejdie valori mult mai mari decât valoarea pusă în primejdie prin săvârșirea infracțiunii.

Prin urmare, apreciem că textul formulat în dispozițiile art.79 alin.2 și 3 trebuie să rămână în vigoare așa cum este și solicităm respingerea amendamentului.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Da. Din partea comisiei sesizate în fond, domnul profesor Neagu.

Domnul Ion Neagu:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Cred că însăși alcătuirea textului este cel puțin interesantă, ca să nu spun altfel. Păi, aici se spune că nu "se aplică polițiștilor sau altei persoane care efectua constatări sau acte de cercetare în cauza în care sunt audiați". Păi, da, ajungem până a pune în postura de martor pe cel care a făcut ancheta penală. Că zice "acte de cercetare". Polițiștii sunt organe de cercetare penală, vreau să vă spun. Și eu n-am terminat dosarul penal și îl chem pe cel ce a instrumentat să-l audiez ca martor?! Mi se pare cel puțin curios. De aceea, nu vreau să mai insist.

Ca să nu mai spun că, alături de dispozițiile invocate de dumneavoastră, domnule președinte, avem un evantai larg de dispoziții legale prin care se interzice expres unor funcționari oficiali din S.R.I., S.P.P., S.I.E., Ministerul de Interne etc., să depună ca martori acolo unde legea le interzice, pentru că trebuie să păstreze secretul profesional.

Și, închei, spunându-vă un lucru: în art.224, Cod procedură penală, la efectuarea actelor premergătoare începerii urmăririi penale, se arată că pot efectua acte premergătoare lucrători din Ministerul de Interne, S.R.I. etc. Oameni buni, noi îi chemăm ca martori?! Păi, ei sunt obligați să păstreze secretul profesional, confidențialitatea. Și, culmea e alta! Astăzi, și acum urmează imediat, introducem în Codul de procedură penală norme prin care protejăm martorii din "n" motive, o să vedeți! Și vrem acum să îi chemăm să depună oficial prin dispozițiile Codului de procedură penală?!

Eu cred că ne plasăm în câmpul paradoxului sau paradoxurilor. Pe de o parte, îi protejăm...urmează discuția imediat, urmează articolele...din motive justificate, cum e în toată Europa, că tot o invocăm, protecția martorilor. Și acum venim cu un text în care spunem: "Fraților, sunteți obligați să veniți să spuneți!" Păi, hai să ne lămurim! Ori îi protejăm prin acest text și prin dispozițiile din lege speciale care-i obligă să păstreze secretul profesional, ori îi chemăm pe toți la rampă. Și am încheiat. Dispare, desființăm o activitate confidențială, să nu-i zic secretă, necesară în lume în orice stat, și-i chemăm pe toți să depună ca martori în procesul penal. Ba, mai mult, nici nu-i oblig să mai păstreze secretul, introduc articolul ăsta care se dorește. Și alte argumente ar mai fi.

Permiteți-mi însă, în ideea că facem un pas mai înainte, să ne oprim aici. Vă mulțumesc.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Da. Voi supune votului acest amendament care a fost respins de comisie și care nu este agreat nici de inițiator.

Cine este pentru? Numărați, vă rog! 6 voturi pentru.

Voturi contra? 59 voturi contra.

Abțineri? 3 abțineri.

Amendamentul nu a trecut.

Dacă sunt alte amendamente respinse în acest context. Da. Poftiți, domnule Boc!

Vă rog să precizați unde vreți să interveniți la raport.

Domnul Emil Boc:

Domnule președinte,

La amendamentele respinse, la pag.238 din raport, la alin.1 de la art.861, la nr.crt.de la amendamentele respinse 18. La nr.crt.18 de la amendamente respinse.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Acela. Dacă există probe temeinice...

Domnul Emil Boc:

Da. Exact. Textul în vigoare este acesta: "Dacă există probe sau indicii temeinice că prin declararea identității reale a martorului sau a localității de domiciliu ori de reședință a acestuia, ar fi periclitată viața, integritatea corporală sau libertatea lui sau a altei persoane, acestuia i se poate încuviința să nu declare aceste date, atribuindu-se o altă identitate sub care urmează să apară în fața organului judiciar.

Observația noastră este următoarea: acest lucru trebuie să i se permită martorului să nu declare aceste date, dar numai dacă "ar fi periclitată integritatea corporală, libertatea lui, a soțului ori a unei rude apropiate". Sintagma asta "sau a altei persoane", pe care o avem acum, poate crea pretextul și prilejul unor abuzuri. Prin orice alte persoane putem înțelege, evident, pe oricine. Și atunci, nu se justifică o asemenea formulă largă, ci ea trebuie restrânsă într-adevăr la existența unui pericol, și anume la soț sau vreo rudă apropiată. Atunci putem vorbi de existența unui pericol.

În concluzie, măsurile de protecție trebuie să se dispună doar dacă există probe temeinice privind existența respectivului pericol, și nu lăsată formula aceasta foarte largă la adresa oricărei alte persoane.

Vă mulțumesc.

Și aș vrea să mai spun și celălalt amendament, pentru a nu mai interveni, că este imediat următor.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Da. Poftiți!

Domnul Emil Boc:

Să-l menționez? La art.861 alin.2, se spune: "Această măsură poate fi dispusă de către procuror, în cursul urmăririi penale, iar în cursul judecății, de instanță". Observația noastră este că: "această măsură poate fi dispusă numai de instanța de judecată în cursul urmăririi penale, la cererea motivată a procurorului, iar în cursul judecății, la cererea motivată a procurorului, a martorului sau a oricărei persoane îndreptățite".

De ce solicităm acest lucru? Pentru a oferi o garanție suplimentară a faptului că un proces penal se va desfășura în condiții echitabile. Dacă această măsură poate fi dispusă numai de către procuror, nu avem acea imparțialitate cerută de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, pornind de la premisa că procurorul, prin excelență, este un agent al puterii executive care lucrează sub autoritatea ministrului justiției, care este om politic și membru al guvernului.

De aceea, obiectivitatea anchetei impune ca instanța, și nu procurorul, să poată dispune măsura de protecție a martorului în faza de urmărire penală. Și, în condițiile acestea, vă rugăm să acceptați și acest amendament, în sensul că instanța de judecată, și nu procurorul, să dispună această măsură.

Vă mulțumesc.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Da. Vă mulțumesc.

Dacă din sală colegii noștri doresc să susțină acest amendament sau să își exprime o opinie în legătură cu el.

Domnul general Bădoiu, domnul Timiș și domnul Olteanu.

Domnul Cornel Bădoiu:

În ce privește primul amendament, cel de la alin.1 art.861, prin care domnul Boc dorește a se restrânge această posibilitate de a nu-i fi cunoscută identitatea martorului numai în situația în care viața, integritatea sau sănătatea lui sau a vreunei rude apropiate ar fi în pericol. Nu putem fi de acord cu acest punct de vedere, pentru că în realitate se dorește a se proteja nu numai aceste persoane, ci și cu totul altcineva.

În măsura în care identitatea martorului poate fi cunoscută și pune în pericol viața, sănătatea sau integritatea vreunei persoane, atunci firesc este ca lui să i se dea o altă identitate. Ăsta e scopul: să protejăm orice persoană, și nu numai pe el sau pe ruda lui apropiată, sau soțul.

În ce privește cel de al doilea amendament, vă rog să observați, domnule Boc, sau să vă amintesc, că procesul penal are două faze: 1. Faza de urmărire penală și 2. Faza din fața instanței. Pentru celeritatea procesului, este necesar ca în faza de urmărire penală, procurorul, care din nou vă amintesc, este magistrat, și nu funcționar, cum dumneavoastră îl asimilați de fiecare dată, și vă rog să vedeți Constituția, inclusiv cea la care a participat pentru revizuire, cât și legea lor de organizare, că procurorul este magistrat.

Deci, în ipoteza în care acest proces ajunge în fază de judecată, instanța oricând poate să dispună înlocuirea acestei măsuri. Cum, de altfel, e posibil chiar și în faza de urmărire penală, când apărătorul sau inculpatul prin apărător, solicită instanței - atenție! - solicită instanței înlocuirea acestei măsuri dispuse de procuror.

Vă mulțumesc.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Da. Domnul Timiș.

Domnul Ioan Timiș:

Mulțumesc, domnule președinte.

Doamnelor și domnilor colegi,

Nu cred că am prea multe de spus față de domnul general Bădoiu, care a vorbit înaintea mea, dar oricum mai există o nuanță, pentru că prin acest amendament propus de domnul Valeriu Stoica și domnul Boc, se atentează la însăși esența Codului penal și, dacă vreți, a Codului de procedură penală.

De ce trebuie să limitați protecția privind viața, libertatea personală și integritatea corporală numai la rude. Codul penal apără viața, integritatea și libertatea personală a oricărei alte persoane. Când există un asemenea pericol real, indiferent că e măsurabil, observabil, cum spun autorii, sau nu, acest lucru trebuie protejat.

În consecință, consider că textul propus de inițiator este foarte bun și acoperă absolut toate situațiile în care sunt puse în pericol aceste valori protejate de Codul penal.

Mulțumesc.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Domnul deputat Ionel Olteanu.

Domnul Ionel Olteanu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Poate că nu interveneam dacă nu se aducea în sprijinul amendamentului de la art.861 alin.2 argumentul că procurorul ar fi un agent al executivului sau exclusiv un agent al executivului.

În această sală s-a mai pronunțat în repetate rânduri o asemenea chestiune și cred că lucrurile trebuie clarificate o dată pentru totdeauna.

În sistemul european, potrivit recomandărilor Comitetului de miniștri al Consiliului Europei nr.19 și 20/2000, sunt două sisteme, două instituții, două forme instituționale, ambele agreate, sub care funcționează instituția procurorului. Prima este aceea din care face parte procurorul portughez, care are același statut ca și al judecătorului, prin modul său de organizare și funcționare, chiar dacă rămâne o instituție specifică ministerului public pentru că are organizarea piramidală respectivă; al doilea caz este cazul procurorului român, procurorului Cantonului Zürich din Afacerea Schiesser contra Elveției, care este un procuror cu statut de magistrat, așa cum bine s-a subliniat aici, și care trebuie să aibă posibilitatea de a dispune anumite măsuri în cadrul urmăririi penale, și printre aceste măsuri figurează și posibilitatea arestării preventive pe un termen care să nu depășească patru zile și șase ore - termenul limită - stabilit în cazul Brogan și alții contra Marii Britanii.

Prin urmare, procurorul român este un magistrat în esența lui chiar dacă, repet, chiar dacă există o anumită dependență, criticată de domnul Boc dar acceptabilă în sistem european, o anumită dependență în raport cu ministrul justiției. Să nu amestecăm lucrurile, să nu creăm o oarecare confuzie din care ar rezulta, probabil, că procurorul român este pur și simplu un agent al executivului și atât. El rămâne magistrat, va rămâne și în sistemul Constituției revizuite. Prin urmare, este limpede că procurorul poate să ia și o asemenea măsură ca cea prevăzută în textul art.861 alin.2, așa cum a fost adoptat de comisie. E un text corespunzător, european, compatibil cu exigențele europene în materie.

Să nu confundăm lucrurile atunci când este vorba de o măsură a arestării preventive care excede termenul de 4 zile și 6 ore. Prin urmare, este vorba de posibilitatea unor garanții sau funcționării aplicării unor garanții în această materie.

Mulțumesc.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Dacă alți colegi mai doresc să ia cuvântul. Nu mai doresc.

Domnul Boc, reprezentantul ministerului și președintele comisiei.

Domnul Emil Boc:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

De ce am susținut ca această măsură să fie dispusă de instanță, și nu de către procuror. S-a spus aici că nu este adevărat faptul că procurorul român ar fi un agent al puterii executive. Aș vrea să vă invoc, în sprijinul tezei că procurorul este un agent al puterii executive, Decizia Curții Constituționale a României care, analizând textul Constituției, pe de o parte, prevederile Legii de organizare judecătorească, pe de altă parte, ajunge la această concluzie, Curtea Constituțională a României.

Îmi amintesc doar un argument foarte important: ministrul justiției poate da dispoziție directă oricărui procuror din România să înceapă urmărirea penală împotriva unei persoane determinate. Ce este atunci procurorul, dacă el primește ordin direct de la ministrul justiției? Cine este ministrul justiției? Este cumva magistrat? Poate fi, dar nu este obligatoriu să fie magistrat. Ministrul justiției este om politic în primul rând și membru al guvernului. Or, dacă procurorul primește dispoziție directă de la ministrul justiției, care este om politic, putem spune că procurorul este un personaj independent, imparțial în sistemul nostru de drept? Nu! Nu este. Și asta este problema. El este un magistrat, dar nu este unul independent și imparțial față de executiv, așa cum cere art.5 paragraful 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Asta este problema.

Nu dispune de aceste două atribute: independență față de executiv și imparțialitate față de părți. Pentru că el, din start, față de executiv se află într-o relație de subordonare, prin ministrul justiției, iar față de părți are o poziție privilegiată. De exemplu, el și dispune măsura arestării, o hotărăște și o și pune în aplicare. El și analizează în cazul de față măsura aceasta cu privire la martori, o și ia. Or, într-un sistem de drept trebuie să existe un raport echilibrat între acuzare și apărare.

El să-și facă acuzarea. Să adune probe și să meargă în fața unui judecător de instrucție, a unui judecător imparțial care decide în contradicție cu apărarea măsura care trebuie să fie luată. Procurorul nu mai poate fi și arbitru și jucător în aceeași cauză, așa cum este acum. El analizează, el decide. Îl lăsăm să analizeze, să aducă probe, vine apărarea cu probele pentru apărare și în fața judecătorului se ia decizia.

Acest Cod de procedură penală poartă amprenta sistemului socialist prin care am trecut. Știm bine ce rol a avut procurorul în sistemul comunist.

Din nefericire, exigențele procurorului comunist nu mai corespund exigențelor Consiliului Europei. De aceea, noi în Codul de procedură penală trebuie să avem grijă, acum, când îl modificăm a nu știu câta oară, să desțelenim acele atribute care-l plasează într-o poziție privilegiată față de apărare. El nu va mai fi acel factotum, acea persoană care prima dată arestează și după aceea emite mandat, prima dată ascultă convorbirile telefonice, după aceea emite mandat de interceptare și așa mai departe.

De aceea, trebuie, și domnul Știrbeț a spus la un moment dat că esența acestor modificări în ultimă instanță vizează asigurarea unei egalități de tratament juridic între acuzare și apărare. Aceasta este, de fapt, toată bătălia noastră. Sau toată încercarea noastră de a compatibiliza Codul de procedură penală cu exigențele Convenției Europene, unde se menționează foarte clar faptul că orice persoană are dreptul la o justiție echitabilă și la un proces care să se desfășoare într-un termen rezonabil.

Cum putem asigura această condiție a procesului echitabil dacă apărarea și acuzarea nu se situează pe aceeași poziție și întotdeauna una este avantajată în detrimentul celeilalte?

Am menționat aceste lucruri pentru a fi înțeleși și a nu mai reveni la alte articole - când va fi cazul - să justificăm de ce măsura (una sau alta) trebuie să fie luate de instanța de judecată, și nu de către procuror. Vă mulțumesc.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

A insistat domnul general Bădoiu la o replică.

Domnul Cornel Bădoiu:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Stimate coleg Emil Boc, și te rog să fi convins că te bucuri de tot respectul meu. Însă, ai o lacună care nu ți se poate imputa. Aș vrea să reții, ca și domnul Știrbeț de altfel că, cel care a încercat să transforme procurorul în agent guvernamental a fost exact ministrul liberal al justiției, care în 1997 a modificat Legea de organizare judecătorească și a strecurat acolo mai multe prevederi care îi confereau puteri discreționare ministrului de justiție, în raport cu instituția Parchetului. Îmi amintesc că atunci făceam parte din Consiliul Superior al Magistraturii și cu mare greutate l-am convins că aceste ordine trebuie să le dea în scris, și nu telefonic.

Deci, așa stau lucrurile, domnule Emil Boc, fosta Coaliție a încercat să transforme instituția Parchetului într-o instituție de agent al Guvernului. Ca atare, vă rog să vă revizuiți poziția, ca să fim în concordanță cu realitățile.

Vreau să vă amintesc, și dumneavoastră știți foarte bine, că prin actualele modificări ale Codului de procedură penală, pe care noi le dezbatem, orice act al procurorului este cenzurat de instanța de judecată. Așa stând lucrurile, eu zic să nu mai batem apa în piuă, că pierdem vremea. Vă mulțumesc.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Da, am două drepturi la replică. I-am spus domnului Bădoiu că dacă face intervenția, evident, vom avea două drepturi la replică.

Domnul Emil Boc:

Vă mulțumesc, domnule președinte, și cu aceeași apreciere profesională și prietenească față de domnul general Bădoiu pe care o am, vreau totuși să menționez faptul că nu fosta Putere i-a dat drepturi procurorului de-a face una sau alta, ci, din nefericire, textul actualei Constituții, care menționează expres faptul că procurorii constituiți în parchete își desfășoară activitatea sub autoritatea ministrului justiției. Este text constituțional. Că n-am înțeles în 1991, exact, exigențele Convenției Europene, rămâne de discutat acum, să vedem ce a fost și ce putea fi făcut atunci.

Deci, este vorba de un sistem care derivă din textul Constituției. Acum, la revizuirea Constituției, știți bine că nici poveste de vreo măsură a arestării care să mai poată fi dispusă de către procuror. Nici trei zile, nici patru zile și două ore, nimic. Deci, încetul cu încetul avansăm și punem inclusiv textul Constituției în concordanță cu prevederile Convenției Europene obligatorii pentru România.

Și de aceea încercările noastre se doresc a fi, ca și la Codul de procedură penală, să punem aceste texte în concordanță cu prevederile Convenției Europene și să ne debarasăm mai greu sau mai ușor de vechea concepție care asigura procurorului un rol fundamental în procesul penal.

Sunt de acord cu domnul Bădoiu că sunt progrese substanțiale în acest cod de procedură penală, pe linia întăririi garanțiilor, a introducerii unor cenzuri suplimentare cu privire la măsurile luate de procuror. Dar problema este că în unele cazuri nici n-ar mai trebui ca procurorul să poată lua unele măsuri, de exemplu cum a fost și cum este în Constituție în cazul arestării. Nici măcar să nu se mai pună problema ca el să mai poată dispune măsura respectivă.

Cu aceste corecții necesare, că nu o putere politică sau alta, și după cum ați putut observa, am încercat să facem din această dezbatere una tehnică, juridică și în spiritul Convenției Europene și nu una politică, nu o putere politică sau alta a dat drepturi procurorului general sau procurorului în ansamblu, ci - repet - sistemul derivat din art.132 consacrat Ministerul Public din Constituția României. Vă mulțumesc.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Constituția are prevederi foarte generale, care dau niște posibilități. Depinde cum le materializezi în legislație, în legile organice care se elaborează, până unde mergi.

Poftiți, domnule Știrbeț.

Domnul Cornel Știrbeț:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

N-aș fi intervenit, evident, dacă domnul general Bădoiu nu făcea unele referiri la guvernarea anterioară. Sigur că există unele frustări, care văd că nu au trecut. De fiecare dată se invocă în momentele dificile ale guvernării actuale, greșelile guvernării anterioare. Ca și doamna ministru, de altfel, ieri, când s-a referit la faptul că ar avea o jenă să aducă în discuție un cod de procedură penală care a fost redactat în guvernarea trecută. De fapt, doamna ministru ar trebui să aibă o jenă față de ceea ce s-a întâmplat acum la Curtea Supremă de Justiție, la Consiliul Superior al Magistraturii, celelalte lucruri care s-au întâmplat acum, săptămâna asta. Lăsați guvernarea trecută. S-a plătit ce era de plătit pentru greșelile respective. Se mai rezolvă celelalte probleme, cred că de actualitate și mai ales în discuția actuală este această problemă a procurorilor.

Degeaba încercăm să ne ferim de problema respectivă. Este o problemă importantă cu care suntem presați, dacă vreți, din partea Uniunii Europene, din celelalte instituții internaționale, pe care, de fapt, până la urmă o vom rezolva. Dacă doriți vă dau și un exemplu concret, cel al Codului penal, care - cu toată rezistența unora - până la urmă am înțeles că Guvernul vine cu dezincriminarea insultei și calomniei, deși nu s-a dorit acest lucru.

Probabil, și cu introducerea instituției judecătorului de instrucție, și stabilirea unui statut al procurorului, așa cum este sau cum funcționează bine în unele țări, se va ajunge și acolo. Și nu înțeleg de ce nu putem să facem mai repede acest pas. Vă mulțumesc.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Da, bine, în politică ne interesează viitorul, ne interesează prezentul, dar oricum trecutul nu putem să-l ștergem cu buretele.

Domnul Olteanu, mai doriți să interveniți? Poftiți.

Domnul Ionel Olteanu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Doamnelor și domnilor colegi, foarte pe scurt. Sunt situații de fapt. Or, în fața faptelor, n-ai decât să te înclini. În 1999 s-a modificat Legea nr.92/1992. Cam în același timp Curtea de la Strasbourg constata faptul că procurorul nu ar îndeplini condițiile de independență. Însă, în condițiile în care Curtea de la Strasbourg constata o asemenea chestiune, în cazul Vasilescu, de exemplu, și ulterior - mai exact în această materie, art.5, paragraful 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cu prilejul examinării cazului Pantea, mai exact a pronunțării asupra admisibilității plângerii petentului într-un asemenea caz -, în acest context procurorul depindea sau începea să depindă și mai mult de Executiv, mai mult chiar decât o spuneau dispozițiile art.132 din Constituție. Prin urmare, acestea sunt faptele, pe de o parte.

Pe de altă parte, este limpede, și s-a spus aici, că este nedrept să nu reacționăm în condițiile în care s-a spus, s-au făcut afirmații despre ministrul justiției, afirmații care nu sunt corecte. Sunt nedrepte, repet, pentru că în timp ce în legislatura trecută fosta Putere întărea puterea ministrului justiției față de procuror și față de sistemul judiciar dacă doriți, actuala Putere, actualul ministru al justiției, și este un fapt evident, diminuează competențele ministrului justiției în raport și față de Consiliul Superior al Magistraturii, și iată că vine cu acest proiect de lege pentru modificarea și completarea Codului de procedură penală, în care diminuează perioada de arestare preventivă care se afla în competența procurorului de la 30 zile la numai 3 zile.

Este un fapt, o evidență, și nu avem decât să le recunoaștem ca atare. Mulțumesc.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Mulțumesc.

Deci, ne-am îndepărtat oarecum de la subiect, dar am avut această promisiune că, pe parcursul dezbaterii proiectului, nu ne mai referim la procuror. Și, în felul acesta, cred că am câștiga ceva.

Din partea inițiatorului, și din partea comisiei, vă rog.

Doamna Cristina Tarcea:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Promit că nu o să vă răpesc foarte mult timp, dar pentru că vorbim de măsuri privind protecția martorilor, cred că nu trebuie să uităm despre faptul că vorbim de martori. Și spun acest lucru, pentru că, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, constituită în temeiul Convenției Europene a Drepturilor Omului, este ghidată și ea de norme de competență "rationae materiae" și "rationae personae". Și, când vorbesc de norme de competență "rationae materiae" și "rationae personae" mă refer la faptul că niciodată un martor nu va putea invoca încălcarea drepturilor prevăzute de art.6 și încălcarea drepturilor prevăzute de art.5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, pentru simplul motiv că martorul niciodată nu va fi o persoană acuzată în materie penală. Prin urmare, în această materie, a invoca jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului este nepotrivit.

În ceea ce privește primul amendament, mi se pare că este evident că este mult mai acoperitor, formula este mult mai acoperitoare, cea propusă de Guvern și adoptată de comisie, având în vedere faptul că un martor poate fi intimidat nu numai prin presiuni asupra rudelor foarte apropiate, ci și prin presiuni asupra altor persoane (mă refer la concubini, mă refer la un prieten extrem de apropiat).

Prin urmare, susținem respingerea celor două amendamente.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Domnul profesor Neagu, poftiți.

Domnul Ion Neagu:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

V-aș adresa rugămintea călduroasă, să nu deturnăm discuțiile și să rămânem la textul pe care îl avem de dezbătut astăzi. Că, așa, dacă ne apucăm să sărim spre procuror, statutul lui, rolul lui în societate, în procese etc., se poate discuta șase zile. Dar probabil că va veni rândul să discutăm și așa ceva.

Dar la textul acesta numai atât aș vrea să spun celor care au făcut amendamentul. Titulatura marginală este asta: "Protecția dată de identificare a martorului". Colegii mei bine fac, susțin idei legate de sporirea garanțiilor în procesul penal. Da, dar aici exact invers este. Protejez martorul și-i dau mână liberă și procurorului, și instanței să ia măsura de protecție a martorului, și dumneavoastră vreți ca numai instanța. Aici nu vă mai înțeleg.

Textul pe care îl propunem noi este de proteja orice alte persoane. Dumneavoastră restrângeți la rude apropiate. Și, atunci, mă întreb: doriți să lărgiți sfera garanțiilor și a subiecților oficiali care pot să facă treaba asta, sau facem propagandă în totală necunoștință de cauză. Deci, aici lăsând și procuror și instanța, apăr lumea. Trecând dincolo de rudele apropiate, care știm fiecare ce înseamnă, în lumina art.149 din Penal, înțeleg să ocrotesc pe oricine, fraților.

Deci, ori vreți să sporim paleta garanțiilor și lăsați textul așa, ori vreți să le reducem și atunci puneți-vă - ca să zic așa - la punct cu ceea ce susțineți. Noi am dorit prin reglementarea, și cu asta închei, pe care am propus-o, pe de o parte, să lăsăm mai mulți subiecți oficiali să vină în ajutorul oamenilor care au postura de martori, și procurorul și instanța, pe de o parte. Și, pe de altă parte, am dorit - în textul pe care vi-l propunem spre adoptare - să ferim de necazuri nu numai rudele apropiate, și alte persoane care aveau nu știu ce legături cu martorii ce trebuiesc protejați, care vin în procesul penal.

Deci, suntem pentru deschidere, pentru lărgirea garanțiilor, atât pe planul celor ce pot lua aceste garanții, cât și a celor ce trebuiesc ocrotiți. Vă mulțumesc.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Da, și eu vă mulțumesc.

Referindu-mă la cele două amendamente propuse de domnul Boc, nici comisia și nici inițiatorul nu le agreează. Se mențin pe poziția textului comisiei.

Deci, cine este pentru amendamentul de la art.861? Numărați. 8 voturi. Insuficient pentru a trece.

Cel de-al doilea, de la art.862. Cine este pentru? 10 voturi. Insuficient.

Deci, rămâne textul comisiei.

Poziția nr.49. Sunt obiecțiuni? Poftiți, domnule Ionel Olteanu.

Domnul Ionel Olteanu:

Domnule președinte, cu îngăduința dumneavoastră și a colegilor, am un amendament la art.862, alin.2, prin care propunem inițiatorii amendamentului ca la alin.2, care sună astfel: "Luarea declarației martorilor în condițiile arătate în alin.1 se face în prezența procurorului", să se adauge și următoarea frază: ". " " și a apărătorului, învinuitului sau inculpatului, cu asigurarea posibilității instanței de a aprecia comportamentul martorului în timpul audierii".

Noi considerăm, autorii amendamentului, că textul ar trebui modificat, astfel încât să existe posibilitatea judecătorului să observe în mod nemijlocit comportamentul martorului, reacțiile la întrebările pe care să le poată pune în același timp și apărătorul inculpatului. Dacă s-ar respinge un asemenea amendament, noi credem că s-ar crea un dezechilibru evident între apărare, între acuzare, pe de o parte, și apărare, pe de altă parte.

Noi înțelegem rațiunile martorului acoperit și a protecției acestuia, dar tocmai jurisprudența Curții Europene pe care o invocăm mai mult sau mai puțin potrivit în unele situații sau în altele, cere ca să existe o asemenea posibilitate, pentru a pune întrebări martorului sub acoperire, în condițiile în care martorul poate să rămână perfect protejat, fără îndoială, în timpul audierii și al participării apărătorului inculpatului sau învinuitului. Este vorba de aplicarea principiului egalității de arme, care este consolidat de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia art.6 din Convenția Europeană. Vă mulțumesc.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Este vorba de pag.240, la poziția 19, acest amendament, la "amendamente respinse".

Dacă alți colegi din sală doresc să-și exprime opinia față de acest amendament? Nu dorește nimeni.

Atunci inițiatorul și comisia, vă rog frumos.

Doamna Cristina Tarcea:

Ministerul Justiției nu este de acord cu amendamentul formulat, pentru următorul motiv: modalitatea și procedura de ascultare a martorului în această situație vizează tocmai necesitatea protecției martorului.

Ceea ce este esențial pentru existența unui proces echitabil nu este atât prezența fizică a martorului față de inculpat, față de apărătorul acestuia, ci posibilitatea respectării tuturor drepturilor procedurale. Discutăm aici despre dreptul la un proces contradictoriu. Or, textul, în varianta propusă de Ministerul Justiției, suprimă acest drept. Există posibilitatea audierii în contradictoriu. Există posibilitatea din partea părții inculpatului, din partea avocatului, să pună întrebări martorului care beneficiază de protecție, audierea însă făcându-se prin mijloace video speciale, tocmai pentru a proteja martorul.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Domnul profesor Neagu, poftiți.

Domnul Ion Neagu:

N-aș vrea să mai intru în alte discuții. Să rămână textul la comisie, pentru că propunerea are și imperfecțiuni. Se vorbește de apărătorul învinuitului, cu posibilitatea instanței de a aprecia comportamentul martorului în timpul audierii?!!! Vai de mine!!! Învinuitul nu mai există. În fața instanței el e numai inculpat. Învinuit este până am pus în mișcare acțiunea penală. Este și textul total greșit, dar nu intru în detalii, că nu ar avea rost.

Vă rog să respingeți, că sunt multe greșeli, greșeli mari.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Deci, referitor la acest amendament, respins de comisie și de inițiator.

Cine este pentru? 3 voturi pentru.

Voturi împotrivă? Mulțumesc.

Nu a trecut.

Deci, poziția nr.49. Dacă mai sunt obiecțiuni? Nu sunt. Adoptat poziția nr.49.

Poziția nr.50 din raport.

Poftiți, domnule Știrbeț.

Domnul Cornel Știrbeț:

Domnule președinte, la poziția nr.50 avem un amendament respins, poziția nr.20 la amendamente respinse, și anume propunem ca la art.862, după alin.7, să se introducă un alineat nou, cu următorul cuprins: "La fiecare audiere a martorului se va asigura dreptul învinuitului sau al inculpatului de a pune întrebări și de a audia martorii acuzării". Principalul argument în susținerea amendamentului este acela de a oferi dreptul acuzatului de a întreba sau a solicita audierea martorilor acuzării și să obțină citarea și audierea martorilor apărării în aceleași condiții ca și martorii acuzării. Vă mulțumesc.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Dacă asupra acestui amendament doresc să se pronunțe colegii noștri? Mai dorește cineva să discute asupra acestui amendament? Nu mai dorește nimeni.

Inițiatorul.

Doamna Cristina Tarcea:

Ministerul Justiției nu susține nici acest amendament, pentru motivul invocat în amendamentul anterior, și anume: textul art.862, așa cum este formulat, presupune absența din sală a inculpatului, dar audierea acestuia în condiții speciale tehnice, cu respectarea tuturor garanțiilor procedurale, inclusiv cele privind dreptul avocatului și a inculpatului de a adresa întrebări martorului.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Din partea comisiei.

Domnul Ion Neagu:

Domnule președinte, să menținem textul pe care l-am propus. Și din nou observ aici o chestiune care nici nu poate fi discutată. Să citim amendamentul: "La fiecare audiere a martorului se va asigura dreptul învinuitului sau al inculpatului de a pune întrebări...", deci inculpatul, " ".. și de a audia martorii acuzării". Așa reiese din topica frazei. Va să zică inculpatul sau învinuitul audiază martorii acuzării!!! Nici nu vreau să mai comentăm, pentru că este târziu. Deci, nici nu vreau să fac nici un comentariu, că nu audiază " " " inculpatul.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Nici inițiatorul, nici comisia nu agreează acest amendament.

Totuși, cine este pentru susținerea amendamentului? 3 voturi.

Nu poate fi susținut.

Poziția nr.50, dacă mai sunt alte obiecții, alte intervenții? Nu mai sunt. Adoptat așa cum a fost formulat de comisie.

Poziția nr.51. Dacă sunt obiecțiuni? Nu sunt. Adoptat.

Poziția nr.52. Sunt obiecții? Nu sunt. Adoptat.

Poziția nr.53. Sunt obiecții?

Poftiți, domnule Boc.

Domnul Emil Boc:

Domnule președinte, la pct. 53, la art.865, pag.242, atât am notat eu...

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

... la amendamente respinse, pag.242.

Domnul Emil Boc:

Singura modificare pe care v-o propun, și nu vreau să mai insist, pentru că am vorbit pe marginea acestui subiect, nu procurorul - cum scrie aici - ci instanța ar trebui să dispună măsura prevăzută în art.865, pe aceleași considerente pe care le-am enunțat până în prezent. Acesta ar fi conținutul amendamentului care se află la poziția nr.22.

Și, domnule președinte, dacă-mi permiteți, aș merge și la amendamentul următor, pentru a nu mai reveni. Observați că la pag.244 există un amendament care sună așa: "După art.88 se introduce art.881 cu următorul cuprins: "Procedurile prevăzute în articolele 69-88, efectuate în faza de urmărire penală sunt înregistrate pe bandă audio-video, care este anexată dosarului".

Ce ar însemna admiterea acestui amendament? Ar însemna, în primul rând, instituirea unei garanții în plus pentru desfășurarea unui proces corect și echitabil, în sensul că vom avea întotdeauna o dovadă că audierile au fost efectuate potrivit procedurilor prevăzute de lege, vom avea în special o garanție fundamentală împotriva amenințărilor și împotriva obținerii unor recunoașteri de vinovăție cu forța în fața organului de urmărire penală. Noi nu știm ce se petrece în spatele ușilor în care se află, pe de o parte, reprezentanții organului de urmărire penală, iar pe de altă parte, învinuiții sau inculpații. De multe ori vin inculpații în instanță și spun că au recunoscut datorită faptului că au fost supuși presiunilor, că au fost fie bătuți, fie amenințați, și este foarte greu să probezi acest lucru.

Dacă am introduce acest sistem al înregistrărilor audio și video, orice presiune ar fi din start anihilată, pentru că dacă procurorul sau organul de urmărire penală (organul de Poliție) știe că se înregistrează audierea, evident că nu va folosi cuvintele pe care le folosește acum în procesul acesta de audiere: "Declară, că dacă nu, ți se întâmplă asta"; "Recunoaște, că dacă nu, se întâmplă asta". Sau negociază cu el: "Dă-l pe ăsta în gât, că-ți dau și ție (propune în instanță) o pedeapsă mai mică. Noi trebuie să fim siguri că un proces penal se desfășoară după reguli corecte, imparțiale și echitabile. Or, această înregistrare nu ar face decât să aducă un spor suplimentar de garanții în corectitudinea desfășurării procesului penal. Vă mulțumesc.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Acum, negocierea asta, în multe țări, știți că este și legală " " "

Domnul Emil Boc:

Aveți perfectă dreptate, domnule președinte. În America este sistemul de price bargaining, în care procurorul și inculpatul negociază din timp. Este o măsură probabil utilă, bună. Am putea să ne gândim și noi în viitor la o asemenea măsură. Ar fi descongestionate foarte multe instanțe. Foarte multe procese s-ar încheia mai repede. Este de discutat. Dar, deocamdată, sistemul nostru de drept nu conține o asemenea posibilitate de negociere. Repet, și nu spun că este rău că nu există. Ar putea fi utilă o asemenea procedură. Dar, din nefericire, se folosesc consecințele ei în alte scopuri decât cele pentru care un sistem de drept ar trebui să le prevadă, așa cum este în America. Organele noastre de urmărire penală, din nefericire, au încă multe practici inspirate din trecutul torționar și le mai practică. Noi am putea introduce o garanție suplimentară, ca aceste lucruri să înceteze definitiv în România.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Din partea inițiatorului, vă rog să vă exprimați opinia cu privire la ambele amendamente.

Doamna Cristina Tarcea:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Cu privire la primul amendament, la fel ca și în cazul anterior, Ministerul Justiției nu îl susține, datorită faptului că, așa cum am arătat, niciodată un martor nu se poate prevala de aplicabilitatea art. 5 și 6 din Convenția Europeană, pentru că nu are calitatea unei persoane acuzate, în materie penală. Și, în plus, este vorba de o măsură de protecție, Convenția Europeană prevăzând garanții suplimentare doar pentru cei cărora li se restrâng sau li se limitează drepturile garantate de Convenția Europeană.

În ceea ce privește cel de-al doilea amendament, de asemenea nu îl susținem, lăsând la o parte implicațiile enorme din punct de vedere financiar și nu știu dacă suntem acum, în acest moment. Totuși, Codul de Procedură Penală prevede suficiente garanții și este suficient ca avocatul să fie destul de vigilent pentru a se consemna în toate procesele-verbale care se încheie cu ocazia declarațiilor, confruntărilor, toate eventualele incidente procedurale și susținerile părților.

Prin urmare, nu ar extinde sfera garanțiilor și ar fi și un procedeu extrem de complicat din punct de vedere financiar.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Domnul profesor Neagu nu dorește să comenteze; își menține opinia formulată în raportul comisiei.

Primul amendament aflat în discuție, cu care nici inițiatorul și nici comisia nu sunt de acord.

Cine este pentru? 12 voturi pentru. Insuficient.

Al doilea.

Cine este pentru? 9 voturi pentru. Insuficient pentru adoptare.

Articolul 53 adoptat în varianta comisiei.

Articolul 54.

Sunt obiecții? Nu sunt obiecții la 54. Adoptat.

Articolul 55.

Obiecții? Nu sunt. Adoptat.

Articolul 56.

Obiecții? Poftiți.

Domnul Știrbeț.

Domnul Cornel Știrbeț:

Domnule președinte,

La art. 56 este vorba de amendamentul de la pct. 25 la "respinse". Renunț la primul, respectiv alin. 1 art. 911, alin. 1 rămâne, fără să-l susținem, dar susțin, în schimb, modificarea art. 911 alin. 3, completarea, mai precis, a acestui alineat, în sensul că: "Autorizarea se dă pe durata necesară înregistrării până la cel mult 30 de zile" și completarea: "În autorizație se va indica persoana ale cărei convorbiri sau comunicări sunt interceptate și înregistrate, precum și subiectele convorbirilor sau comunicărilor care sunt supuse acestor operațiuni".

Motivarea este aceea că se elimină posibilitatea interceptării și înregistrării convorbirilor și comunicațiilor altor persoane. De asemenea, autorizarea trebuie să stabilească subiectele care interesează organele de urmărire penală într-o cauză anume, pentru a se restrânge cât mai puțin dreptul constituțional la confidențialitatea comunicărilor.

De asemenea, aș susține în continuare următorul amendament, și anume, tot la art. 911, după ultimul alineat să se introducă un nou alineat, cu următorul cuprins: "Autorizarea interceptării și înregistrării convorbirilor și comunicațiilor se poate dispune față de aceeași persoană o singură dată în cursul urmăririi penale efectuate într-o cauză".

Motivarea acestei introduceri a unui nou alineat se datorează faptului că, în lipsa unei astfel de prevederi, limitarea la maximum 4 luni, prevăzută în alin. 4, poate fi încălcată prin reluarea, ori de câte ori se dorește, a interceptării și înregistrării convorbirilor și comunicațiilor aceleiași persoane.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Domnul Boc.

Domnul Emil Boc:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Suntem acum la capitolul consacrat interceptărilor și înregistrărilor audio sau video.

Primul amendament este la art. 961, iar în amendamentele respinse este la nr. crt. 25, și la alin. 1 de la 911, unde se spune, în textul actual: "Interceptările și înregistrările pe bandă magnetică ale unor convorbiri sau comunicări se vor efectua cu autorizarea motivată a instanței" - și sper că de data aceasta colegii noștri de la Comisia pentru apărare aud acest lucru - și cu ocazia dezbaterii noului Proiect de Lege privind siguranța națională să compatibilizeze domniile lor prevederile proiectului de Lege privind siguranța națională cu acestea din Codul de procedură penală, în sensul că numai instanța, și nu procurorul, să dispună interceptarea înregistrărilor. Reiau: "...cu autorizarea motivată a instanței, la cererea procurorului, în cazurile și în condițiile prevăzute de lege, dacă sunt indicii temeinice privind pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni pentru care urmărirea penală se efectuează din oficiu, iar interceptarea și înregistrarea se impun pentru aflarea adevărului. Autorizația se dă de către președintele instanței căreia i-a revenit competența să judece cauza în primă instanță, în Camera de Consiliu".

Acum, care este observația noastră procedurală? Ea constă în eliminarea sintagmei: "privind pregătirea unei infracțiuni". Cu alte cuvinte: interceptările și înregistrările pe bandă magnetică să poată fi efectuate "cu autorizarea motivată a instanței, la cererea procurorului, în cazurile și condițiile prevăzute de lege, dacă sunt indicii temeinice privind săvârșirea unei infracțiuni". A menține sintagma "pregătirea unei infracțiuni" ar însemna să lăsăm o posibilitate arbitrară, la îndemâna procurorului, în vederea solicitării unei autorizări de interceptare a convorbirilor telefonice. Formula actuală: "pentru pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni" are un caracter prealabil. Să o lăsăm doar la existența unor date privind săvârșirea unei infracțiuni.

Ce înseamnă pregătirea unei infracțiuni? Aproape orice. Dacă eu discut cu dumneavoastră sau cu cineva din această sală la modul ipotetic despre posibilitatea unei infracțiuni, înseamnă că imediat procurorul aude acest lucru și solicită un mandat de ascultare a convorbirilor telefonice. Deci, este o formulă foarte largă, vagă, cu un conținut pur subiectiv și în condițiile acestea este bine să nu dăm posibilitate să se intercepteze convorbirile telefonice.

Mai mult decât atât, atenție!, autorizația se dă de către președintele instanței, și aici iar avem o problemă. Am scăpat de procuror, ajungem la președintele instanței care, din nefericire, în sistemul nostru este numit și eliberat din funcție de conducere, la propunerea ministrului justiției. Și iată iarăși legătura și posibilitatea influenței politice, în privința interceptărilor convorbirilor telefonice, autorizație dată de președintele instanței, iar acești președinți știm bine, sunt numiți, practic, de ministrul justiției, chiar dacă textul legii spune: "la propunerea ministrului justiției".

Și atunci, este de dorit ca această autorizație să fie dată numai atunci când există indicii temeinice privind săvârșirea unei infracțiuni, nu și pregătirea acesteia, pentru că prin formula "pregătirea unei infracțiuni" - repet - putem înțelege aproape orice și în condițiile acestea să se abuzeze de practica aceasta a interceptărilor. În rest, sunt de acord cu celelalte amendamente susținute de colegul meu, la care și eu sunt coautor. Mă refer la art. 911 alin. 3, unde este absolut necesar, pe linia garantării respectului față de viața privată, viață privată care, potrivit art. 26 alin. 2 din Constituție este sfântă, dreptul persoanei de a avea o viață privată este garantat prin Constituție și nimeni nu poate realiza un atentat la această sferă privată și de aceea noi trebuie să reducem autorizația doar la acea persoană care face obiectul înregistrării și mai ales la conținutul infracțiunii pe care o săvârșește. Cu alte cuvinte, atunci când înregistrează cineva o convorbire cu autorizarea instanței, la cererea procurorului, să nu înregistreze absolut orice se discută de pe postul acela telefonic. S-ar putea ca de pe telefonul meu să dea altcineva telefon și să vorbească de o chestiune intimă. În acel moment, în mod teoretic, după propunerea noastră, cel care înregistrează nu ar avea dreptul să o facă. El este autorizat de către instanță să înregistreze doar acea parte care ține de persoana mea și cu privire la subiectul X, știu eu, o chestiune care pune în pericol siguranța națională, și nu să asculte alte lucruri care țin de viața intimă, privată, viața de familie, de viața politică, de convorbiri sau discuții politice și așa mai departe.

Deci, din acest punct de vedere, acesta este conținutul amendamentului, ca în autorizație să se indice persoanele ale cărei convorbiri sau comunicări sunt interceptate, precum și subiectele convorbirilor sau comunicărilor care sunt supuse acestor operațiuni. Să menționăm expres, și în condițiile în care o altă persoană ar da telefon de pe telefonul meu, evident, să nu se utilizeze înregistrarea. Dacă vorbesc despre altceva, din nou, înregistrarea să nu poată fi utilizată. Repet, este o garanție în plus a faptului că viața noastră privată va fi respectată, va rămâne, așa cum spune Constituția, un domeniu intangibil pentru autoritățile publice sau pentru orice altă persoană care ar dori să atenteze la ea.

Sunt cele două amendamente de la 911 alin. 1 și 911 alin. 3, la acestea am făcut referire.

Vă mulțumesc.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Stimați colegi,

Mi-aș permite și eu o intervenție la acest subiect.

Stimați colegi,

Intervenția pe care o fac, într-un fel, este rezultatul unei anumite experiențe pe care am avut-o în mandatul trecut, de vicepreședinte al Comisiei de control a activității Serviciului Român de Informații. Ceea ce propun colegii noștri este foarte frumos teoretic, însă este imposibil de aplicat în practică. Este realmente imposibil. De ce? Pentru că în momentul în care se obține o autorizare de interceptare a convorbirilor telefonice, în ceea ce privește o anumită persoană cu anumite numere de telefon specificate în mandatul respectiv, în acel moment i se interceptează toate convorbirile telefonice. Este adevărat că toate informațiile care privesc alte subiecte decât mandatul respectiv nu sunt luate în considerare, se face o transpunere a acestei benzi - sau acum se face electronic această înregistrare - se face o transcriere a înregistrării și sunt eliminate acele pasaje care nu privesc subiectul pentru care s-a eliberat autorizarea.

Dumneavoastră gândiți-vă la consecințele practice ale propunerii dumneavoastră. În primul rând, să presupunem că un operator ar urmări derularea acelei conversații telefonice, nu? Dumneavoastră spuneți ca în momentul în care el vorbește o chestiune care nu ține de subiect, de viața privată, să închidă imediat. Cine dă garanția că peste două minute nu se va referi la săvârșirea unei infracțiuni, la modul în care a săvârșit infracțiunea? Nimeni. Este absurd din punct de vedere practic, lucrul acesta nu se poate realiza.

A doua chestiune: aceste convorbiri care se înregistrează nu sunt urmărite la cască, în cele mai multe dintre cazuri, în 99% din cazuri nu sunt urmărite la cască de nimeni, ele se înregistrează automat fie pe bandă, fie în memoria unui computer.

Deci, nu există un operator uman care să spună: "în momentul acesta întrerupem convorbirea pentru că omul a început să vorbească despre o situație personală". Eu vă învederez această imposibilitate practică. Evident că nimic care se referă la altceva decât săvârșirea infracțiunii nu trebuie să apară în transcrierea convorbirii care se pune la dosar.

O altă referire pe care v-aș face-o: dumneavoastră ați făcut o trimitere către colegii noștri de la Comisia pentru apărare care discută în momentul acesta Legea siguranței naționale. Vreau să vă spun că foarte multe interceptări, dacă nu aproape toate, care se fac în domeniul siguranței naționale, nu se fac după declanșarea urmăririi penale. Ele se fac înainte de o eventuală declanșare a urmăririi penale. Foarte multe acte procedurale care sunt legate de siguranța națională nu se fac în baza Codului de procedură penală, se fac în baza Legii siguranței naționale, în baza Legii de organizare a Serviciului Român de Informații sau a altor servicii, deci pe o legislație specială. Iată, vă dau un singur exemplu: pătrunderea în domiciliul unei persoane nu se face în conformitate cu Codul de procedură penală, pentru că întotdeauna în Codul de procedură penală și în vechile coduri sunt niște condiții speciale. Percheziția se face cu martori, în prezența persoanei respective, între anumite ore. Or, nici un serviciu secret din lume nu o să vină numai la anumite ore ca să instaleze tehnica. Ei vin exact când persoana nu este acasă și o instalează fără nici un martor, altfel, dacă punem problema în altă modalitate, ne ducem spre un film comic, nu mai suntem în realitatea concretă.

Iată de ce anumite lucruri trebuie să țină cont de realitatea în care anumite acte se desfășoară. (Își reia locul pe fotoliul rezervat președintelui de ședință).

Domnule Boc, poftiți.

Domnul Emil Boc:

Vă mulțumesc, domnule președinte, și apreciem faptul că dumneavoastră ați respectat Regulamentul, în litera și în spiritul lui, având o intervenție de la această tribună, și nu de la pupitrul de unde conduceți ședința. Este o chestiune pe care noi o apreciem și ca o formă de respect pentru Regulament și pentru litera lui.

O singură intervenție doresc să fac, foarte scurtă. Dumneavoastră ați spus că unele interceptări care sunt prevăzute în Legea siguranței naționale sau în alte legi nu ar trebui să fie toate subsumate cadrului general, sau cel puțin așa am înțeles eu, și dacă am înțeles greșit îmi cer scuze, n-ar fi trebuit să fie subsumate cadrului general dat de Codul de procedură penală.

Noi credem că toate interceptările, indiferent cum sunt date, în baza Legii siguranței naționale sau în baza Legii Serviciului Român de Informații sau în baza oricărei alte legi, toate aceste interceptări trebuie să fie supuse controlului judiciar, controlului judecătorului, pentru că în ultimă instanță dreptul comun în materie este Codul de procedură penală și dacă regula acolo stabilită este că aceste autorizări se dau de către instanța de judecată, nu putem accepta sau cel puțin nu pot accepta ideea că pe o chestiune ce ține de siguranța națională, autorizarea interceptării convorbirilor telefonice să fie dată de către procuror, iar dacă este vorba de o infracțiune sau de o altă faptă care intră sub incidența Codului penal, acolo autorizarea să o dea judecătorul. Pentru egalitate de tratament, pentru unitatea acestui tratament trebuie ca în fiecare caz în parte, indiferent de temeiul de drept, autorizarea să fie dată de către instanța de judecată. În acest sens a fost făcută referirea mea la colegii din Comisia pentru apărare, pentru a ține cont că știu faptul că în acest moment domniile lor lucrează la mai multe proiecte privind siguranța națională, iar acolo problema aceasta a interceptărilor să fie soluționată pe aceleași considerente și în aceeași lungime de undă cu cea de la Codul de procedură penală.

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Dânșii tocmai s-au întors din Marea Britanie, unde autorizarea pentru interceptare o dă un înalt funcționar guvernamental.

Domnule Drăgănescu, poftiți.

Domnul Ovidiu-Virgil Drăgănescu:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Eu doar vreau să semnalez - poate că este mai mult o problemă de procedură - să semnalez modul în care lucrează Parlamentul. În timp ce noi acum lucrăm la Codul de procedură penală și prevedem norme prin care autorizarea înregistrării convorbirilor, interceptărilor se va da de către instanță, deci de către un judecător, în acest timp, în sala Comisiei pentru apărare, Comisia pentru apărare în Proiectul de Lege privind siguranța națională a hotărât ca aceste convorbiri să fie aprobate și acceptate și autorizația să se dea de către un procuror. Și vreau să arăt că nu este admisibil ca atunci când se discută două texte de lege care au lucruri comune, să se accepte ca una din comisii să lucreze separat în afara plenului. Fiindcă noi nu putem..., de exemplu, eu aș fi dorit să particip și la această discuție, dar nici să nu scap Legea siguranței naționale, că sunt și vicepreședinte al Comisiei pentru apărare, dar, în același timp, din păcate, trebuie să fiu în ambele locuri.

Vă atrag atenția că în legile care vor ieși, în zona de siguranță națională, vor fi cu totul alte prevederi, inclusiv legat de cine dă această autorizație, inclusiv cum trebuie să arate autorizația, inclusiv durata autorizației, care acolo este de 6 luni, aici se vorbește de 30 de zile. Sunt lucruri care ar trebui mai bine gândite de către Biroul Camerei Deputaților, atunci când aprobă aceste plecări din plen. Și aș dori ca cel puțin pentru această discuție să se suspende dreptul Comisiei pentru apărare de a lucra astăzi, când este o zi importantă în plen, să lucreze în comisie.

Vă mulțumesc.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Am luat act de această opinie.

Dacă alți colegi doresc să participe la dezbatere, să se refere la aceste două amendamente? Nu doresc să se mai refere alți colegi.

Din partea Ministerului Justiției.

Doamna Cristina Tarcea:

Aș putea rezuma și aș putea spune că amendamentele se referă în principal la elementele pe care trebuie să le prevadă autorizația, la faptul că trebuie să existe indici numai pentru săvârșirea unei infracțiuni, nu și pentru pregătirea acesteia și, de asemenea, la calitatea persoanei care dispune autorizarea interceptării.

În ceea ce privește elementele pe care trebuie să le conțină autorizația, apreciem că actuala formă propusă de Guvern și adoptată de comisie este întru totul acoperitoare, deoarece ea trebuie, prin încheiere, motivată, să cuprindă indicii concrete și fapte care justifică măsura, motive pentru care măsura este indispensabilă, persoana, deci este acoperit acest amendament, mijlocul de comunicare și locul supus supravegherii, perioada, de asemenea, pentru care este autorizată interceptarea și înregistrarea.

Este foarte greu să întrevăd cum în momentul acordării autorizării, instanța ar putea să bănuiască subiectul discuțiilor între titularul postului și o altă persoană.

De asemenea, această situație nu este neacoperită și nu a rămas fără soluție în Codul de procedură penală, deoarece, sub, sigur, acoperirea și garanția secretului profesional, cel care efectuează înregistrarea are obligația ca toate elementele rezultate din interceptare, care nu sunt relevante pentru cauză, conform dispozițiilor propuse, să le distrugă.

Prin urmare, nu există pericolul ca elemente care țin de viața privată, strictă, a unui individ să fie dezvăluite.

De asemenea, în ceea ce privește indicii necesari, fie pentru săvârșire, fie pentru săvârșire și pregătire, trebuie menționat faptul că, în conformitate cu dispozițiile proiectului, nu orice gen de infracțiune poate fi supus acestui mijloc de investigație. Este vorba de infracțiuni extrem de grave, pentru care întotdeauna, chiar și tentativa, care este un act pregătitor, este pedepsită.

Prin urmare, nu este deloc exagerat a menționa indici necesari și pentru pregătirea unei infracțiuni.

De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu interzice prin jurisprudența sa această practică. Este vorba de acele cercetări preliminarii pe care le acceptă, dar pe care sigur le introduce sub domeniul de garanție al art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Cu privire la persoana care poate să dispună această autorizare, sunt criticate elementele care atribuie această competență președintelui instanței de judecată. Nu trebuie uitat, totuși, că un președinte al unei instanțe de judecată rămâne un judecător inamovibil, cu toate garanțiile prevăzute de lege pentru așa ceva. Nu trebuie uitat faptul că în cadrul profundei reforme în justiție, care se va pregăti, atribuțiile președintelui de judecată vor fi prezentate cu totul altfel, iar modalitățile lui de numire vor fi cu totul și cu totul schimbate față de ceea ce este în prezent.

Un cod de procedură penală nu este o lege care răspunde momentului. Ea încearcă să fie o lege viabilă și pe o perioadă de timp mai îndelungată.

Pentru toate aceste considerente noi solicităm respingerea amendamentelor formulate, cele mai multe găsindu-și acoperire în textul propus de Guvern și adoptat de comisie.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Dacă comisia dorește să intervină? Poftiți. Domnul Bădoiu.

Domnul Cornel Bădoiu:

Trei aspecte sunt vizate de acele amendamente. Unul legat de pregătirea, în sensul de a fi respins, adică eliminat, altul, de ce să dea autorizarea președintele, și al treilea, o singură dată să se poată da o autorizație pentru interceptarea acestor convorbiri.

Aș vrea să-i amintesc domnului Boc că, în materia infracțiunilor contra siguranței statului, de regulă, se fac acte preparatorii, care, dacă nu sunt interceptate din vreme, după aceea nu avem decât să constatăm că infracțiunea a fost comisă. Și aici îți enumăr, dragă Emile, infracțiunile contra reprezentantului unui stat străin. Dacă tu vrei să eliminăm posibilitatea de a preveni comiterea unei infracțiuni contra unui reprezentant de stat străin, eu sunt de acord cu tine. Dar cred că nu o să fii de acord!

În ce privește amendamentul cum că această autorizație ar trebui dată de către instanță, și nu de către președinte, vă aduc două contraargumente: să nu uităm că este vorba de faza premergătoare chiar urmăririi penale și, ca atare, cu atât mai mult trebuie asigurat secretul și mai ales este vorba de celeritate.

În ce privește ideea că autorizația să fie acordată doar pentru 30 de zile, în opinia mea, este greșită, greșit este și amendamentul care a trecut prin comisie, care limitează această autorizație doar la 4 luni. De parcă, după 4 luni, cel care încearcă să atenteze la viața, de pildă, a unui reprezentant al unui stat străin, s-ar opri și ar aștepta să mai treacă nu știu cât timp și iar ar încerca.

În opinia mea - și eu am un amendament acolo, domnule președinte, vă rog să-l observați, la 911 -, după alin. 4 doresc să se elimine sintagma "durata maximă a înregistrărilor autorizate este de 4 luni". Nu-și are rostul, pentru că autorizația - și ministerul de justiție vă rog să mă combată dacă are argumente -, autorizația se dă doar în situația în care sunt date și indici temeinici și concreți, cu privire la pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni. Și, mai departe, inițiatorul spune așa: "În ipoteza în care dispar astfel de temeiuri, procurorul sau instanța ridică măsura".

Și atunci, eu vă întreb, ce rost are să o reduc numai la 4 luni? Logic este ca ea să existe cât timp există pericolul că se pregătește comiterea unei infracțiuni.

Vă mulțumesc.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Bine, poftiți. Deci, vom supune la vot toate 4 amendamentele.

Domnul Emil Boc:

Domnule președinte,

S-au discutat aici mai multe amendamente: cel de la pct. 911 alin. 1, cel de la pct. 911 alin. 3, amendamentul domnului Bădoiu (care este în continuare) și amendamentul meu și al colegilor mei liberali: domnul Stoica și domnul Știrbeț, de la pct. 911, cu privire a autorizarea interceptării și înregistrării convorbirilor și comunicațiilor doar o singură dată în cursul urmăririi penale. Deci, sunt 4 amendamente asupra cărora am discutat și, fiind strâns legate între ele, cred că ați procedat corect, lăsându-ne să putem corela aceste articole.

În primul rând, aș vrea să menționez că atunci când m-am referit la autorizația dată de către președintele instanței, eu nu am spus că nu este bine, e bine ca președintele instanței să dea autorizația de interceptare a convorbirilor telefonice, el și nu procurorul. Dar am spus, totuși, că trebuie să-i limităm posibilitatea și președintelui instanței de a da această autorizație de interceptare a convorbirilor telefonice, de la formula actuală, foarte largă: "Indicii temeinice privind pregătirea" la formula: "Indicii privind săvârșirea unei infracțiuni".

Deci, chestiunea cu "pregătirea" să o eliminăm, pentru că are un caracter vag, imprecis, subiectiv și oricând președintele instanței - repet, pe care l-am menționat ca fiind încă sub incidența politicului, fiind numit la propunerea ministrului de justiție (care este om politic și membru al Guvernului). Acesta a fost sensul.

În privința amendamentului domnului Bădoiu, cu tot respectul colegial pe care i-l port, nu voi putea fi de acord ca această durată maximă a înregistrărilor autorizate să nu fie limitată. Dacă nu am accepta acest alineat, care spune: "Durata maximă a înregistrărilor autorizate este de 4 luni", ar însemna că oricare dintre noi, pe viață, putem fi obiectul interceptărilor convorbirilor telefonice. Și orice cetățean al României va putea fi "supravegheat" prin interceptarea convorbirilor telefonice, pentru orice durată de timp, practic, pentru orice motiv. Oricând, un cetățean român este un potențial pregătitor al unei infracțiuni, se va putea spune. Oricând, orice cetățean este un potențial pregătitor al unei infracțiuni! Și atunci, haideți să-l ascultăm și să vedem ce face!

Iar datele obținute de acolo, evident că pot fi utilizate ca elemente de șantaj sau ca elemente de presiune morală sau politică, în funcție de calitatea persoanei care este subiectul înregistrării convorbirilor telefonice. Deci, nici într-un caz, să nu elimine această durată maximă a înregistrărilor la 4 luni de zile.

Mai mult decât atât, în amendamentul care urmează noi am propus că această autorizare să se poată dispune față de aceeași persoană o singură dată în cursul urmăririi penale efectuate într-o cauză. Cu alte cuvinte, în lipsa unei astfel de prevederi pe care am propus-o noi, limitarea la maximum 4 luni poate fi încălcată prin reluarea de mai multe ori în aceeași cauză a interceptării și înregistrării convorbirilor sau comunicațiilor unei persoane.

Dacă știm că o persoană se pregătește să săvârșească o infracțiune, avem date că ea va săvârși o infracțiune, atunci, e vorba de o cauză. Și, atunci, autorizăm înregistrarea convorbirilor telefonice. Dacă avem date că săvârșește o altă infracțiune, dăm o altă autorizare, care intră sub o altă regulă. Dar a da această posibilitate, ca, ori de câte ori este nevoie, chiar și pe perioada aceasta de 4 luni, nouă ni se pare un abuz.

Iată de ce dorim să completăm art. 911 cu un nou alineat care să spună acest lucru: "Autorizarea interceptării și înregistrării convorbirilor și comunicațiilor se poate dispune față de aceeași persoană o singură dată în cursul urmăririi penale efectuate într-o cauză". Dacă este vorba despre o altă infracțiune, evident că se poate solicita din nou autorizarea judecătorului pentru a înregistra convorbirea telefonică.

Vă mulțumesc.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Deci, aveți 4 amendamente? O.K. Iar unul dintre ele este al domnului Bădoiu.

Bine, aș face doar observația că Frank Sintra a fost urmărit 42 de ani, după care nu s-a descoperit că ar fi săvârșit vreo infracțiune vreodată, dar asta este altceva, asta nu înseamnă că e bine. Sunt și eu de acord că nu este bine.

Primul amendament.

Cine este pentru? 8 voturi pentru.

Al doilea.

Cine este pentru? 7 voturi pentru.

Al treilea amendament? 8 voturi pentru.

Al patrulea amendament? 8 voturi pentru.

Insuficiente pentru adoptare.

Deci, poz. 56 rămâne în varianta comisiei.

Înainte de a discuta despre poz. 57, vreau să vă informez că s-a depus o moțiune cu obiectul: "Taxa obligatorie pentru radio-t.v. - taxă obligatorie pentru propaganda PSD". E frumos, rimează... Urmează să o verificăm și să comunicăm ulterior data dezbaterii.

La poz. 57 sunt obiecții? Da. Poftiți, domnule Olteanu.

Domnul Ionel Olteanu:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Am un amendament care se raportează la art. 912 și care propune completarea alin. 2 al acestui articol cu un text în care să se prevadă cărei instanțe îi va comunica procurorul ordonanța prin care a dispus cu titlu provizoriu interceptarea sau înregistrarea și să se înlocuiască adverbul "imediat" cu sintagma "în cel mai scurt timp". Este o redactare eronată în raport.

De asemenea, observația raportată la prevederile alin. 3 al art. 912, potrivit căreia lipsește precizarea dacă încheierea este sau nu supusă vreunei căi de atac. Aș insista mai ales asupra acestui aspect.

Sigur, primul amendament e mai mult o observație, dacă vom găsi împreună soluția aici, vom putea să o adoptăm, altfel, cred că putem renunța, în raport de imprecizia textului.

Oricum, însă, faptul că la art. 912 alin. 3 lipsește precizarea dacă încheierea este sau nu supusă vreunei căi de atac, pentru mine echivalează cu absența unei garanții esențiale într-o materie extrem de sensibilă și de importantă pentru drepturile și libertățile fundamentale. Prin urmare, ar trebui să prevedem o asemenea supunere la o cale de atac a încheierii respective. Mulțumesc.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Dacă alți colegi doresc să intervină, să-și exprime opiniile asupra celor două amendamente prezentate de domnul Olteanu? Nu dorește nimeni.

Inițiatorul și, după aceea, comisia?

Doamna Cristina Tarcea:

Cu privire la înlocuirea sintagmei "imediat" cu sintagma "în cel mai scurt timp", noi nu susținem acest amendament, deoarece formularea imediat următoare, a textului propus de Guvern este edificatoare, în sensul că se comunică instanței imediat, dar nu mai târziu de 24 de ore. Prin urmare, în interiorul acestui termen de 24 de ore, procurorul are obligația să comunice instanței competente.

Îmi pare rău că, la acestă oră, nu am găsit textul care indică instanța competentă, dar formularea propusă de Guvern indică și această instanță.

În ceea ce privește căile de atac, în lipsa unei dispoziții exprese, se aplică normele generale, în ceea ce privește atacarea încheierilor pronunțate de instanța de judecată.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Comisia?

Domnul Ion Neagu:

Cu privire la prima observație, să menținem textul nostru.

La doua, aș răspunde, apropo de "încheieri" și "regimul căilor de atac". E o chestiune mai complicată și nu vreau să intru în detalii, că nu ar avea rost. Vreau să subliniez un singur lucru, însă, observații domeniul în care instanța se pronunță prin încheiere și ce ar însemna să prevăd regimul căii de atac? Ar însemna să prevăd și titularii. Păi, aici, în ce privește interceptările, știe cel pe care îl ascult eu că instanța mi-a dat voie, să vină să-l atace? Aici e un regim special.

Și, atacarea va fi posibilă, dacă va fi cazul, odată cu fondul, ca să se constate ilegalitatea. Dar mi se pare absurd să dau dreptul unor subiecți să atace imediat încheierea instanței. De altfel, termenul de 24 de ore exclude de plano această posibilitate. Însă, cei care, de regulă, atacă încheierea instanței, încheierea este o hotărâre a intanței, nu? E o specie a genului. Și atunci, titularii ar fi în primul rând cei interceptați.

Ar fi un nonsens să arăt în Cod cine poate ataca încheierea instanței. Păi, ăla nici nu știe că îl ascult, în primul rând, și nu are de unde să-mi critice hotărârea.

Și nu mai intru și în alte dezvoltări, care se degajă din această primă subliniere. Mulțumesc.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Supunem la vot amendamentul de art. 912, cu care nu sunt de acord nici comisia și nici inițiatorul.

Cine este pentru? Nimeni.

Deci, poz. 57 rămâne în redactarea comisiei.

La poz. 58, am avut problema de la art. 913, la care nici comisia nici inițiatorul nu sunt de acord.

Domnule Olteanu, vreți să mai completați ceva?

Domnul Ionel Olteanu:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Dacă observați, am un amendament la art. 913 alin. 3.

Domnul Viorel Dumitru Mănescu:

Dar celălalt, al treilea, nu era tot la 912?

Domnul Ionel Olteanu:

Ba da, după raportul pe care îl am eu în față.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Atunci, să-l supunem la vot și pe al doilea, care este tot la 912, vă rog să mă scuzați.

Cine este pentru? Presupun că 1 vot.

Bine, la poz. 58, atunci, aveți un alt amendament?

Domnul Ionel Olteanu:

Amendamentul propune înlăturarea dispoziției din alin. 3 al art. 913, prin care instanța este îndrituită să facă o selecție a informațiilor culese. Considerăm că trebuie înlăturată această dispoziție, pentru că ar apărea ca o imixtiune a instanței în faza de urmărire penală, în care procurorul urmează să indice prin rechizitoriu care dintre înregistrări sunt considerate ca relevante sub aspect probator. O asemenea selecție nu poate aparține instanței care a autorizat înregistrarea, ci, eventual, instanței care este investită cu soluționarea cauzei.

Prin urmare, autorii amendamentului solicită înlăturarea acestei prevederi, având în vedere faptul că instanța n-ar mai putea fi imparțială, în raport de o asemenea imixtiune în selectarea înregistrărilor care se fac. Mulțumesc.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Și eu vă mulțumesc.

Dacă altcineva dorește să se pronunțe asupra acestui amendament? Nu dorește.

Atunci, inițiatorul și comisia.

Doamna Cristina Tarcea:

Discutând despre un alt articol, am spus că propunerea noastră acoperă suficiente garanții pentru protecția datelor personale. Tocmai aceasta se urmărește prin această formulare a proiectului, ca instanța, care nu poate fi bănuită de nici un fel de presiuni din afară sau din interior, să facă selecția acelor date care prezintă interes pentru cauză, fără a se pronunța cu privire la modalitatea în care ele vor prezenta sau nu interes pentru cauză. Tocmai pentru a înlătura abuzul și a împiedica folosirea datelor, care, în fond, nu sunt altceva decât date veritabile privind viața personală.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Păi, nu, dânsul punea problema dacă procurorul nu are nevoie de toate rezultatele rezultate din interceptări, așa am înțeles eu. Poate că este o neclaritate și mai completați ceva, domnule Olteanu.

Domnul Ionel Olteanu:

Aproape sigur că e o neclaritate, să vedem unde este: ori eu n-am înțeles bine ori reprezentanta Ministerului Justiției se referă la altceva. Pentru că eu nu înțeleg "ca judecătorul să poată fi și parte și acuzator în aceeași cauză. În momentul în care el are posibilitatea să selecteze informațiile care se înregistrează, este pusă în cauză însăși imparțialitatea judecătorului, chiar dacă e vorba, oarecum, de judecători diferiți.

Mie mi se pare că așa stau lucrurile. Dacă eu greșesc, mă înclin. Mă rog, explicațiile, oricum, nu pot satisface, în măsura în care ele nu sunt pertinente, pentru că nu este vorba de protecția datelor cu caracter personal sau nu doar de acest lucru este vorba, este vorba de faptul că aceste date sunt înregistrate și această înregistrare are loc în cursul urmării penale, deci, înainte ca această cauză să fie pe rolul instanței de judecată.

Presupun că un judecător va selecta aceste informații, înainte ca dosarul sau rechizitoriul să învestească instanța cu anumite fapte de natură penală, după care același judecător sau un coleg al domniei sale va putea face actul de jurisdicție propriu-zisă.

Repet, ori eu n-am înțeles (și atunci, cred că la o asemenea dezbatere, de o asemenea importanță, e necesar să avem toate clarificările respective) ori confuzia e în altă parte.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Doamnă Tarcea, dacă vreți să mai faceți o completare?

Doamna Cristina Tarcea:

Mă bucur că e vorba de același 913 alin. 3, deci, nu suntem în eroare cu privire la textul de lege discutat. Ideea este că magistratul, fiind cel care dă autorizare pentru interceptare, tot magistratul trebuie să fie acela care să facă o selecție primară a datelor culese. Prin urmare, tot ceea ce nu are nici o relevanță, nici o pertinență pentru cauză va fi înlăturat de către magistrat, pentru a înlătura orice fel de dubiu cu privire la obiectivitatea datelor culese, urmând ca celelalte date rămase să urmeze cursul obișnuit în cadrul unei proceduri penale, a valorii informației primite.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Domnule profesor Neagu, dacă aveți de făcut un comentariu?

Domnul Ion Neagu:

Domnule președinte,

Să rămână textul comisiei, pentru că ar fi posibil ca o înregistrare să conțină afirmații care interesează fondul cauzei, dar în discuția purtată de cei doi să se facă și anumite divagații: dacă s-au copt cireșele, de ce au întârziat anul acesta etc. Instanța le înlătură încheind proces-verbal, vă rog să observați, așa scrie în text și motivează de ce nu le reține în soluționarea cauzei, în sensul acesta.

Pentru că cei doi interceptați pot vorbi lucruri care vizează domeniul penal, dar pot angaja și discuții de altă natură, care n-au relevanță în cauză, n-au nici o incidență: ce-ți mai face prietenul, prietena, unde te duci vineri seară, ai cumpărat fructe? Și, pe urmă, încep din nou să discute chestiuni de natură infracțională.

Eu, instanță, selectez, închei proces-verbal și spun de ce partea aceea a discuțiilor n-am avut-o în vedere și spun eu de ce nu are relevanță în rezolvarea fondului cauzei etc. Așa scrie 913, citiți-l, domnule Olteanu.

Și atunci, zic că este corect așa, ca nu orice "balast", îngăduiți-mi expresia, care s-ar regăsi în convorbirea purtată, de o oră-două, între doi oameni pe care i-am interceptat, din motivele pe care mi le oferă legea, să nu-l introduc în cauză, să-l decantez, închei proces-verbal.

Și dacă e interesat cineva de ce instanța a dat de o parte anumite părți ale convorbirii, n-are decât să citească procesul verbal și o să observe ca acolo instanța le-a dat de o parte fiindcă discuția era despre ploaie, secetă, chestiuni care n-au nici o legătură cu fondul cauzei. Și reține, în continuare, în discuție numai aspectele care, repet încă o dată, interesează sub aspect penal.

Și acum, închei, spunându-vă: Păi, până acum am creditat instanța și dorim ca numai ea să desfășoare activitatea în materie penală și procesual-penală: instanța să se adreseze, instanța să ordone percheziții, instanța să... și, deodată, ne dispare încrederea în instanță, aici!

Păi, hai să lăsăm totuși să credem că instanța este subiectul oficial, creditat de noi toți, care are căderea, latitudinea, ca în anumite situații speciale, cum este și aceasta, să decidă. De ce, deodată, cenzurăm instanța, nu ne mai place ce face? Nu. Ea selectează, am înțeles eu din text, arată ce și cum și de ce, pentru ca în soluție să se rețină numai punctual ce interesează sub aspectul producerii efectelor în cauză. Vă mulțumesc.

De aceea, cred că textul adus în fața dumneavoastră de către comisie trebuie votat în forma prezentată domniilor voastre. Încă o dată, mulțumesc.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Un alt membru al comisiei dorește să facă o intervenție, domnul Bădoiu.

Domnul Cornel Bădoiu:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Dreptate are și domnul Olteanu, dreptate a avut și comisia. Și, totuși, se naște o suspiciune și adevărul adevărat este (și-i explicam domnului președinte de ședință) că noi am lucrat acest proiect, hai să folosesc un termen mai puțin academic, cu "sula în coastă". Adică, cu alte cuvinte, așa, într-un ritm susținut, de dimineață până seara și este foarte posibil să ne fi scăpat niște lucruri care sunt esențiale.

De aceea, aș vrea să-i spun lui Ionel Olteanu că propunerea de a se înlătura din acest alineat urmează să-și găsească locul în alin. 5 (te rog să dai pag. 45), pentru că tu ai dreptate: instanța centrează, instanța dă cu capul! Eu, inculpatul, cum s-ar zice, când am dreptul să știu și eu ce am făcut și ce n-am făcut?

Vă rog să observați că instanța încheie un proces-verbal, selectează ce interesează urmărirea, ce interesează cauza și, ce nu, pune la păstrare. Și există un alineat unde spune așa, în redactarea actuală: "Instanța poate aproba, la cererea motivată a inculpatului etc.", consultarea exactă a acestor lucruri date de o parte. Și eu vă propun să eliminăm sintagma "poate", în așa fel încât instanța, la cererea motivată a părții, să fie obligată să-i pună la dispoziție și acest așa-zis "balast".

Dacă sunteți de acord, v-aș fi îndatorat. Vă mulțumesc.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Deci, să mutăm problema la alin. 5? Da.

Acum, dacă ați deschis această discuție, dorește să intervină și domnul Boc. Dar vorbisem înainte că, după ce se exprimă poziția comisiei, să nu mai luăm cuvântul, nu? Nici timpul nu ne mai permite și mai am ceva de anunțat.

Domnul Emil Boc (din sală):

O să fiu foarte scurt.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Bine, poftiți.

Domnul Emil Boc:

Mulțumesc, domnule președinte.

Cred că discuția este foarte interesantă și că soluția propusă de către domnul Bădoiu poate fi una de compromis. Vreau să amintesc însă faptul că dacă s-ar fi acceptat acel amendament potrivit căruia, prin autorizație, să se indice în mod expres persoana și subiectele convorbirilor, atunci, ceea ce discutăm aici nu și-ar mai avea rostul, pentru că autorizația era expresă, pentru niște chestiuni determinate.

Acum, iată, trebuie să lăsăm instanței care sunt bune, care sunt necesare: chestiunile lăsate de coptul cireșelor să fie eliminate, chestiunile legate de infracțiune să fie menținute. Deci, puteam rezolva această problem, e o altă chestiune, nu mai intervin.

În al doilea rând, a fost un amendament care nu figurează în raport, din nefericire. Potrivit regulamentului există posibilitatea de a-l susține, dar o să-l menționez doar oral, aici, și care va face parte, iarăși, din Legea siguranței naționale, ca persoanei căreia i-a fost violată intimitatea prin interceptarea convorbirilor telefonice să i se aducă la cunoștință, indiferent dacă împotriva sa s-a început sau nu urmărirea penală. Era o chestiune de siguranță și de respect față de viața privată.

Chiar dacă n-a făcut obiectul începerii urmăririi penale, prin simplul fapt că mi-au fost interceptate convorbirile telefonice, deja, s-a realizat o intruziune în viața mea privată și, cel puțin, trebuia să am dreptul să cunosc că acest lucru s-a realizat. Din nefericire, acum, ni se ascultă convorbirile telefonice, dacă nu se va începe urmărirea penală, nu vom ști niciodată că ne-a fost ascultat telefonul. Mai mult decât atât, potrivit textului, chiar dacă se începe urmărirea penală, vedeți, nu avem acces la conținutul înregistrărilor, decât în condiții speciale.

De aceea, mă pronunț pentru soluția propusă de către domnul general Bădoiu, ca această sintagmă "poate" să fie eliminată și să lase dreptul de a consulta convorbirile înregistrate în instanță. Vă mulțumesc.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Domnul Olteanu. Dar nu mai suntem în timpul programului, să știți.

Domnul Ionel Olteanu:

Tocmai acest lucru vroiam să-l propun, o chestiune de procedură. Problema este prea importantă, să ne putem permite să o expediem într-o dezbatere, care, încă nu a atins nivelul de profunzime cerut de importanța unei asemenea probleme.

Prin urmare, propun să reluăm dezbaterile, domnule președinte, având în vedere timpul expirat pentru această parte a zilei, după-amiază, potrivit programului Camerei Deputaților.

Mie mi se pare că nu putem implica judecătorul, să fie în același timp și parte..., acuzare, dacă vreți, pentru că selectează un material care va face parte din materialul probator. Dar nu vreau să prelungesc dezbaterea, am propus o chestiune de procedură, cred că e înțelept să reluăm dezbaterile după-amiază, după ce mai reflectăm asupra variantelor care s-au propus aici.

Nu contest că există variante mai bune decât cele pe care le-am propus, aș vrea însă să precizez că susțin amendamentele (cele care au fost respinse, altele au fost admise) în continuare, pentru că ele mi-au fost sugerate, propuse, redactate chiar uneori de către distinși magistrați ai unor curți de apel și cred că este de datoria mea să manifest rezonanța cuvenită la reacțiile practicienilor dreptului. Vă mulțumesc.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Este, într-adevăr, o dezbatere interesantă și o să o continuăm după pauză, la ora 14,00. Totuși, vă învederez că la ora actuală această selecție o face cel care redă banda... Tot era un progres, că o făcea un magistrat.

Dar ne reîntâlnim după pauză, la ora 14,00.

................................................

Domnul Valer Dorneanu:

................................................

Revenim la Proiectul de Lege privind modificarea și completarea Codului de procedură penală și a unor legi speciale, vă reamintesc faptul că am ajuns la amendamentul de la pct.58, cel cu privire la art.913 alin.3.

Am înțeles că, până la alineatul de la pag.45, la amendamentul de la pct.58 nu au fost obiecțiuni. Așa este? Deci, textele propuse la amendamentul de la pct.58 cuprinse până la pag.45 - "Instanța poate aproba, la cererea motivată a inculpatului, a părții civile...", și textul curge în continuare, sunt adoptate în unanimitate.

Am înțeles că, la acest alineat, domnul Bădoiu a avut o intervenție.

Domnul Cornel Bădoiu (din banca rezervată comisiei):

Între timp, am ajuns la altă înțelegere și se reformulează amendamentul.

Domnul Valer Dorneanu:

În numele cui se reformulează amendamentul?

Domnul Adrian Cășunean Vlad:

Amendamentul a fost făcut de către domnul deputat Olteanu și de mine, domnule președinte.

Domnul Valer Dorneanu:

Poftiți.

Domnul Adrian Cășunean Vlad:

Noi, discutând, și îi mulțumesc pentru înțelegere în special domnului profesor Neagu, am reformulat amendamentul, și propunem următorul text la alin.3: "Banda magnetică sau orice alt tip de suport cu înregistrarea convorbirii, redarea scrisă a acesteia și procesul-verbal se înaintează instanței...". Aici este reformularea amendamentului.

Domnul Valer Dorneanu:

La care alineat vă referiți?

Domnul Adrian Cășunean Vlad:

La alin.3, domnule președinte. Acolo am rămas.

Domnul Valer Dorneanu:

Dar eu am întrebat dacă sunt alte obiecțiuni până la pag.45, și am trecut de alin.1, 2 și 3. Am ajuns la alin.5.

Domnul Adrian Cășunean Vlad:

Nu. Am rămas la alin.3, domnule președinte.

Domnul Valer Dorneanu:

Eu vă rog frumos să fiți atenți, pentru că am întrebat explicit și nu a spus nimeni nimic.

Vă referiți la alineatul care începe cu textul "Banda magnetică sau orice alt tip de suport..."?

Domnul Adrian Cășunean Vlad:

Da.

Domnul Valer Dorneanu:

Bine. Vă rog să îl citiți.

Domnul Adrian Cășunean Vlad:

Textul este: "Banda magnetică sau orice alt tip de suport cu înregistrarea convorbirii, redarea scrisă a acesteia și procesul-verbal se înaintează instanței...", și de aici curge amendamentul propus de noi, însușit și de domnul profesor Neagu: "...ascultând părțile și procurorul în urma dezbaterii în contradictoriu, apreciază care din informațiile culese sunt pertinente și concludente în cauză, încheind un proces-verbal în acest sens".

Domnul Valer Dorneanu:

Domnule Cășunean, eu vă rog frumos să îmi prezentați în scris acest amendament, pentru a-l citi când îl supun votului.

Domnul Adrian Cășunean Vlad:

Vă rog să supuneți votului ceea ce voi citi eu acum.

Domnul Valer Dorneanu:

Vă rog să citiți textul.

Domnul Adrian Cășunean Vlad:

"Banda magnetică sau orice alt tip de suport cu înregistrarea convorbirii, redarea scrisă a acesteia și procesul-verbal se înaintează instanței, care, ascultând părțile și procurorul în urma dezbaterii în contradictoriu, apreciază care din informațiile culese sunt pertinente și concludente în cauză, încheind un proces-verbal în acest sens".

Domnul Valer Dorneanu:

Deci, până acum ați introdus sintagma "ascultând părțile și procurorul".

Domnul Adrian Cășunean Vlad:

Exact. Și mai este vorba de dezbaterea în contradictoriu. Textul este "...în urma dezbaterii în contradictoriu..."

Domnule președinte,

Principiul simetriei și al contradictorialității trebuie să existe și în această fază.

Domnul Valer Dorneanu:

Stimați colegi,

Eu sunt convins că este vorba de principiul simetriei și al contradictorialității, dar dumneavoastră, pe fond, nu adăugați nimic. Spuneți ceva ce instanța este obligată de la sine să facă, având în vedere faptul că instanța nu se pronunță înainte de a asculta părțile.

Domnul Adrian Cășunean Vlad:

Nu, domnule președinte.

Potrivit textului inițial, instanța aprecia fără ascultarea părților care sunt informațiile.

Domnul Valer Dorneanu:

Unde?

Domnul Adrian Cășunean Vlad:

În Camera de Consiliu.

Domnul Ion Neagu (din banca rezervată comisiei):

Domnule președinte, este vorba de niște discuții axate pe conținutul înregistrării.

Domnul Valer Dorneanu:

Știu, dar eu am spus că această treabă este firească.

Dumneavoastră vă referiți la o procedură care se desfășoară în Camera de Consiliu.

Domnul Adrian Cășunean Vlad:

Exact. Sigur că da. Astfel, este necesar să se introducă acest text, domnule președinte.

Domnul Valer Dorneanu:

Bun. Citiți și partea a doua, teza a doua, referitoare la convorbirile sau comunicările care conțin secrete de stat.

Domnul Adrian Cășunean Vlad:

"Convorbirile sau comunicările care conțin secrete de stat sau profesionale nu se menționează în procesul-verbal."

Domnul Valer Dorneanu:

Deci textul rămâne cum a fost.

Domnul Adrian Cășunean Vlad:

Sigur. Restul textului rămâne cum a fost propus.

Domnul Valer Dorneanu:

Bun.

Domnul președinte Neagu.

Domnul Ion Neagu:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Referitor la acest amendament, având în vedere că el a existat, l-am reformulat de comun acord și cu inițiatorul, numai că el trebuie pus în pagină foarte bine, și eu vreau să subliniez că în textul nostru de la comisie se prevedea că instanța putea da deoparte anumite aspecte din înregistrări și, atunci, colegii mei au spus: "De ce instanța singură să dea deoparte înregistrările pe care dorește și pe care le consideră a fi neconcludente în cauză?", la care eu am adăugat: "Bine. Atunci, prin simetrie cu instituția renunțării la probe, la martori etc., să se poarte o discuție în contradictoriu pe conținutul înregistrării, la care participă, firește, instanța, pentru că ea conduce activitatea, procurorul, părțile, și toți, de comun acord, prin filtrul discuțiilor în contradictoriu, să decanteze informațiile care nu sunt pertinente și concludente în cauză". Adică, este vorba despre momentul când respectivii vorbesc despre ploaie, despre secetă și pe urmă trec la infracțiune. Deci, cu alte cuvinte, ceea ce nu este necesar, pertinent și concludent, să se dea deoparte și se face proces-verbal. Colegii mei, pe bună dreptate spun eu, au spus că se dă deoparte nu de către instanță, singură, ci, după ce dumneaei, la înălțimea sa, se consultă cu procurorul, cu părțile. Deci, se subliniază că ceea ce se dă la o parte dintr-o bandă înregistrată să fie cu acordul tuturor celor implicați.

Discutând și cu inițiatorul și încercând să îl convingem de calitatea unui asemenea text, a fost de acord, și urmează ca domnul Adrian Cășunean să rescrie acum textul integral, că aceasta a fost numai o fractură din alineatul acela, și vi-l vom da dumneavoastră, pentru a-l avea în vedere.

Deci, aceasta a fost chestiunea în esență. Vă mulțumesc.

Repet: se propune ca ceea ce se înlătură dintr-o bandă magnetică să știe toată lumea, nu numai judecătorul sau altcineva. Să se discute și să se dea deoparte, având în vedere că sunt de acord și respectivul discuta probleme legate de alte aspecte, și nu de obiectul cauzei. Astfel, cred că într-o asemenea formulare s-ar putea dezbate acel alineat. Repet: colegii mei au făcut demult amendamentul, acum se fac numai niște îmbunătățiri. Vom face toate corecturile textului și vom adăuga ceva legat de alte instituții din procedura penală.

Vă mulțumesc.

Domnul Cornel Bădoiu:

Cu permisiunea domnului președinte, pentru care fapt îi mulțumesc, le propun celor doi colegi ai mei reformularea amendamentului, după cum urmează: "Banda magnetică (...) se înaintează instanței care, după ce ascultă procurorul și părțile, hotărăște care..."

Stimați colegi,

Nu vom mai introduce "...în urma dezbaterii în contradictoriu", pentru că, ascultându-i, are loc o dezbatere în contradictoriu.

Domnul Valer Dorneanu:

Și colegii dumneavoastră sunt de acord.

Stimați colegi,

Supun votului dumneavoastră alin.3 astfel cum a fost reformulat la propunerea domnilor Olteanu și Cășunean, și cu propunerea domnului Bădoiu.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

La următoarele alineate de la acest amendament - alin.4, 5, 6 și 7 - dacă mai sunt obiecțiuni. Nu. Sunt votate toate amendamentele în unanimitate.

La art.914, comisia nu a avut amendamente. Dacă aveți dumneavoastră. Textul este votat în unanimitate.

Domnul Adrian Cășunean Vlad (din bancă):

Dacă puteți citi mai rar.

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulțumesc foarte mult pentru sprijinul pe care îl acordați Opoziției ca să țină pasul.

Domnul Emil Boc (din bancă):

Am invocat noi vreo excepție?

Domnul Valer Dorneanu:

Le-am oferit mulțumiri domnilor din PSD. Totuși, eu v-aș ruga să urmăriți textele la fel de rapid ca și Opoziția.

Art.915.

Domnul Emil Boc (din bancă):

La textul comisiei nu se fac amendamente.

Domnul Valer Dorneanu:

Este vorba de formulare.

Poftiți.

Doamna Cristina Tarcea:

Nu este un amendament.

S-a invocat faptul că există acceptul deplin al inițiatorului, inițiator care, de fapt, avea și el de făcut o completare. Era vorba de discuția referitoare la banda magnetică - art.913 alin.3.

Domnul Valer Dorneanu:

Nu vă supărați, dar îi rog și pe colegi și pe inițiator să urmărească exact dezbaterile, ca să nu ne întoarcem mereu la textul pe care l-am votat.

Doamna Cristina Tarcea:

Sigur. Era vorba de o altă categorie de înregistrări, înregistrări care au un regim separat și care vizează secretele de stat.

Avem o dispoziție care spune că prevederile art.97 alin.3 se aplică în mod corespunzător. Aplicând această dispoziție care rămâne în picioare, ar însemna că același regim l-ar avea și interceptările privind secretele de stat, cu dezbateri publice în fața instanței.

Domnul Valer Dorneanu:

Ne referim la alin.3?

Doamna Cristina Tarcea:

Da.

Domnul Valer Dorneanu:

Dar teza este: "Convorbirile sau comunicările care conțin secrete de stat sau profesionale nu se menționează în procesul-verbal."

Doamna Cristina Tarcea:

Da, dar mai sus este această dispoziție: "Dacă săvârșirea unei infracțiuni are loc prin convorbiri sau comunicări care conțin secrete de stat, consemnarea se face în procese-verbale separate, iar dispozițiile art.97 alin.3 se aplică în mod corespunzător."

Domnul Valer Dorneanu:

Da.

Doamna Cristina Tarcea:

Dar, acum, dispozițiile art.97 alin.3 în forma modificată vizează această discuție între avocat, inculpat, partea adeversă, deci a părților în cauză.

Domnul Cornel Bădoiu (din banca rezervată comisiei):

Iertați-mă că intervin, dar părțile sunt tocmai cele care discută secretele care nu trebuie să ajungă la auditoriu, la public.

Doamna Cristina Tarcea:

Suntem în situația ciudată ca părțile să stabilească ce anume poate fi folosit ca probă în acuzarea sa.

Domnul Cornel Bădoiu (din banca rezervată comisiei):

Toată discuția are lor în Camera de Consiliu.

Doamna Cristina Tarcea:

Da.

Domnul Ionel Olteanu (din bancă):

Instanța hotărăște. Nu scrie nicăieri că este vorba de părți.

Instanța hotărăște după audierea părților.

Domnul Valer Dorneanu:

Bun. Va rămâne textul așa cum a fost votat.

Urmăriți raportul la pag.47. Este vorba de art.915 și art.916. Dacă sunt obiecțiuni. Votate în unanimitate, în formularea primită de Cameră.

Pct.46 din lege, cel cu privire la art.97. Dacă aveți obiecțiuni. Rămâne textul inițial.

Pct.47. Nu sunt obiecțiuni. Votat textul inițial.

Pct.48. Nu sunt obiecțiuni. Rămâne textul nemodificat.

La pct.49, cel cu privire la art.100 și art.101, vă rog să urmăriți amendamentul 65.

Domnul deputat Ionel Olteanu.

Domnul Ionel Olteanu:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Cu tot respectul, cred că dezbatem Codul de procedură penală și cred că trebuie să arătăm că ne pasă. De aceea, propun să mergem într-un ritm suficient de rezonabil pentru a putea urmări cel puțin amendamentele pe care le-am formulat și care au fost respinse. Dovadă că aceste amendamente merită cel puțin atenția de a le urmări, dacă nu chiar și de a le dezbate, este că amendamentul anterior a fost convenit într-o formă, este adevărat, ameliorată.

Noi avem la pct.33 - "Amendamente respinse" - amendamentul Olteanu și Cășunean Vlad, în care propunem completarea alin.12 al art.98, în sensul precizării în mod expres a posibilității instanței de a infirma sau confirma, după caz, activitatea desfășurată în procedura care este de urmat. S-a propus respingerea amendamentului cu motivația că nu se justifică excepția potrivit căreia, în cazuri urgente, procurorul să poată dispune măsura reținerii și predării corespondenței fără a prevedea în mod expres posibilitatea instanței de a infirma sau confirma o asemenea chestiune.

Noi dorim să dezbatem acest amendament și să aflăm, de ce nu, și punctele de vedere ale altor colegi care se pot implica eventual în această dezbatere.

Domnul Valer Dorneanu:

Deci, ne-am întors la pct.47, art.98 alin.1.

Domnule Olteanu, ne-am întors la pct.47, cu privire la art.98 alin.1 din raport?

Domnul Ionel Olteanu (din bancă):

Este vorba și de pct.32 și de pct.33 de la "Amendamente respinse". Nici unul nu s-a discutat.

Domnul Valer Dorneanu:

Bun. Deci, ne întoarcem la pct.63 din raportul comisiei, la "Amendamente admise".

Art.98 alin.1. Prin amendamentul de la pct.32 de la "Amendamentele respinse", colegii noștri propun să fie modificat.

Domnule Olteanu, dumneavoastră ați citit amendamentul de la pct.33.

De fapt, la care vă referiți?

Domnul Ionel Olteanu (din bancă):

Să începem cu pct.32, după care va urma pct.33.

Domnul Valer Dorneanu:

Vă rog.

Domnul Cornel Bădoiu:

Dânșii doresc să se facă mențiunea că această măsură urmează a se dispune numai în scris. Dar nici o măsură luată de procuror sau instanță nu se poate dispune decât în scris, pentru că nici o altă unitate - poștală sau de alt gen - nu poate aduce la îndeplinire o măsură telefonică. Vă dați seama că este vorba de secretul corespondenței etc., pentru că altcumva este infracțiune. Astfel, este de la sine înțeles că măsura se dispune numai în scris. Deci, vă propun să nu vă mai susțineți amendamentul.

Domnul Adrian Cășunean Vlad (din bancă):

În ce calitate vorbiți dumneavoastră?

Domnul Emil Boc (din bancă):

Ca raportor al comisiei.

Domnul Valer Dorneanu:

Rog Comisia juridică, de disciplină și imunități să încerce să nu mute întotdeauna dezbaterile din comisie în plenul Camerei. Mai acceptați și dumneavoastră decizia majorității.

Rog inițiatorul să se pronunțe.

Doamna Cristina Tarcea:

Am înțeles că propunerea vizează aspecte procedurale mult mai complexe, mergând de la motivare și terminând cu instanța competentă să dispună o astfel de măsură, dar eu aș cita dispozițiile din proiect: măsura prevăzută în alin.1 al art.98 se dispune dacă sunt întrunite condițiile arătate în art.911 alin.1 și potrivit procedurii acolo prevăzute. Art.911 alin.1 precizează și condițiile pentru care se poate dispune o asemenea măsură, și instanța competentă, și autorizația, și ceea ce trebuie să cuprindă ea. Deci, proiectul este acoperitor din acest punct de vedere.

Domnul Valer Dorneanu:

Renunțați la amendament? Vă mulțumesc foarte mult.

Așadar, la pct.63, cu privire la art.98 alin.1, textul rămâne în formula inițială.

Mai aveți alte probleme? Nu.

Atunci, revenim la amendamentul de la pct.65, cu privire la art.100. Nu sunt obiecțiuni. S-a adoptat amendamentul de la pct.65 și se modifică textul în mod corespunzător.

Amendamentul de la pct.66, cu privire la art.101. S-a admis amendamentul de la pct.66 și se modifică în mod corespunzător textul.

Cu privire la pct.50 din lege, cel care se referă la art.103, comisia nu a avut amendamente.

Domnul Boc. Vă rog să vă susțineți amendamentul dumneavoastră de la pct.34.

Domnul Emil Boc:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Există un amendament respins la pag.254, amendament al meu, al domnului deputat Valeriu Stoica și al domnului deputat Cornel Știrbeț, care se referă la percheziția domiciliară și, în special, la timpul de efectuare a percheziției.

Textul Constituției de la art.27 spune astfel: "Perchezițiile pot fi ordonate exclusiv de magistrat și pot fi efectuate numai în formele prevăzute de lege.

Perchezițiile în timpul nopții sunt interzise, afară de cazul delictului flagrant."

Textul propus pentru Cod spune: "Ridicarea de obiecte și înscrisuri, precum și percheziția domiciliară se pot face între orele 6,00 - 20,00, iar în celelalte ore numai în caz de infracțiune flagrantă sau când percheziția urmează a se efectua într-un local public. Percheziția începută între orele 6,00 - 20,00 poate continua și în timpul nopții."

În aprecierea noastră, formula aceasta - "Percheziția poate continua și în timpul nopții" - este neconstituțională, întrucât adaugă la textul Constituției.

Textul Constituției este precis și menționează faptul că, în afară de cazul delictului fragrant, care este singura excepție, perchezițiile în timpul nopții sunt interzise.

Această formulă oarecum dătătoare de abuzuri - "Percheziția începută între orele 6,00 - 20,00 poate continua și în timpul nopții" - nu își are locul. De ce? Ar însemna că organul de urmărire penală, în mod deliberat, ar putea lăsa să înceapă percheziția pe la ora 19,00, știind că oricum în timpul nopții va putea continua. Or, dimpotrivă, noi trebuie să ne asigurăm de garanția constituțională dată de Adunarea Constituantă, în sensul că în timpul nopții, în afară de flagrantul delict, nimic nu se poate întâmpla, repet, ca o garanție a siguranței individului, a faptului că acesta nu va putea fi supus unor percheziții de inspirație sovietică sau din alte timpuri trecute.

Rigorile legii cer ca aceste percheziții să se înfăptuiască în condițiile și cu formele prevăzute de lege.

Îmi veți spune: dar ce se întâmplă dacă începe percheziția? Se suspendă, se sigilează, la fel cum se poate întâmpla și în alte situații. Avem alte mecanisme prevăzute de lege. Nu este obligatoriu să continue. Dar avantajul este acela că instituim o garanție suplimentară la adresa protecției drepturilor și libertăților cetățenești.

În condițiile acestea, vă rugăm să acceptați eliminarea din conținutul art.103 a formulei "Percheziția începută între orele 6,00 - 20,00 poate continua și în timpul nopții".

Vă mulțumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul Neagu, președintele comisiei. Vă rog.

Domnul Ion Neagu:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Ipoteza prevăzută în această normă juridică vizează o percheziție care a început în intervalul de timp permis de lege.

Stimate coleg, și apreciat din partea mea, dacă nu am mai continua, ar însemna că, practic, percheziția nu ar mai avea nici un sens, pentru că, dacă am început-o la ora 12,00, s-a făcut ora 20,00 și se spune "Poftiți, afară!", dar nu am terminat-o, având în vedere că sunt zece sau douăzeci de încăperi, după ce am plecat, omul poate să sustragă, să ascundă tot ce căutam noi, dacă nu am finalizat-o. Și atunci, practic, activitatea ar fi ineficientă. Dacă o începi la ora 17, de pildă, a venit ora 20, nu am terminat de scotocit, pe românește, și sunt obligat să ies din casă, pentru că nu am un text care să-mi permită să continui. Am plecat, omul și-a luat drogurile, armamentul sau ce căutam noi, pentru că nu am găsit până la ora aceea și m-am apucat degeaba. Percheziția eșuează, ca act procedural.

Acesta este rostul pentru care socotim că textul propus de comisie ar trebui să rămână în această formulare. Repet: dacă întrerup la ora 20, salut și nu am găsit ce căutam. Degeaba m-am apucat să fac percheziție. Continuu percheziția până termin, s-ar putea să găsesc sau să nu găsesc, asta nu pot să spun eu de la început, dar în nici un caz nu pot întrerupe activitatea care are un anumit specific: caut ceva și, dacă am început în timpul legal, dă-mi voie să termin, prin această dispoziție.

Legea nu îngăduie niciodată, vă rog să observați, să merg în casa omului după ora 20. Rămân doar, în casa lui, dacă am început înainte de ora 20. Altfel, Constituția este respectată. Nu pătrund, numai dacă a început, spune textul, în ultima ipoteză, lasă-mă să termin, chiar dacă se face 20,30, 21 și a început meciul sau 22. Și plec după ce am terminat. S-ar putea să nu găsesc nimic. Foarte bine! Dar dacă am plecat și nu am găsit și există, totuși, ceva, vă rog să aveți siguranța că cel la care căutam imediat va iradia, își ia ce ascunsese și zice: gata, am scăpat! Acesta ar fi rostul pentru care noi vă propunem o asemenea reglementare.

Vă mulțumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul Boc mai are o intervenție cu privire la susținerea amendamentului.

Domnul Emil Boc:

Domnule președinte, poate din punct de vedere practic aș accepta, până la un punct, deși nici acolo, argumentația formulată de dumneavoastră, într-adevăr, dar ce facem cu Constituția? Textul Constituției este, din nefericire, precis și limitativ: "Perchezițiile în timpul nopții sunt interzise". Și ne mai lasă o singură derogare de la această regulă: "afară de cazul delictului flagrant".

Noi ce propunem aici, ce facem în textul acesta? Spunem că perchezițiile se desfășoară în timpul zilei, 6 - 20. Așa a apreciat legiuitorul, că ar trebui să fie ziua indiferent dacă e iarnă sau vară, 6 - 20, e un termen stabilit, iar în celelalte cazuri numai în cazul infracțiunii flagrante, în timpul nopții. Deci corespunde textului Constituției. Ultimul alineat însă: "Percheziția începută între orele 6 - 20 poate continua și în timpul nopții". Ce înseamnă aici? "Perchezițiile în timpul nopții pot continua și în afara cazului de flagrant delict". Or textul Constituției nu ne permite: "Perchezițiile în timpul nopții sunt interzise". Nu menționează nici că... Dacă legiuitorul constituant ar fi dorit el, în 1991, să aibă în vedere ipoteza pe care noi o punem aici, în Cod, ar fi făcut-o și ar fi spus, la un text distinct sau un alineat distinct: "Perchezițiile începute între orele 6 - 20 sau în timpul zilei se continuă și în timpul nopții". Dar, dimpotrivă, legiuitorul constituant a dorit să mai pună o garanție constituțională în materia drepturilor și libertăților cetățenești, că nu în mod arbitrar, nu fără logică, această prevedere din Constituție se află la capitolul consacrat drepturilor și libertăților fundamentale. Deci este o garanție suplimentară pentru cetățean. De ce? Percheziția este o măsură de excepție, nu este regula, nu pornim de la premisa că toți cetățenii trebuie să fie percheziționați și eu sunt stăpân, eu sunt șef, organul de urmărire penală și fie că mă duc la ora 19, fie că mă duc la 19,30, oricum, tu ești la dispoziția mea. Raportul trebuie să fie invers: cetățeanul să beneficieze corect de prezumția de nevinovăție. Dacă am o suspiciune la adresa lui, eu depun toate diligențele, mă duc la 7 dimineața, ca până la 20 seara să închei, nu să am eu libertatea aceea de apreciere că cetățeanul, oricum, e la dispoziția mea să-l percheziționez. Deci asemenea formule, repet, care dau posibilitatea unui abuz din partea organului de urmărire penală ar trebui să înceteze, să inversăm raportul, să punem în prim plan cetățeanul, drepturile acestuia și în plan secundar obligația, prin excepția organului de urmărire penală. Organul de urmărire penală nu ar trebui să aibă această marjă de manevră. El poate începe urmărirea penală la ora 19,45, la 19,59 și o poate continua până dimineața. Vi se pare firesc un asemenea lucru? Eu cred că nu. Orice organ de urmărire penală responsabil, dacă știe că există acolo un obiect care trebuie să fie ridicat sau să se găsească altceva, începe o urmărire responsabilă.

Avem și excepția: dacă e flagrant delict, nu ne mai interesează, deci, dacă într-adevăr e vorba de o infracțiune gravă săvârșită, dacă e o infracțiune flagrantă, indiferent că e noapte sau zi. Dar haideți să respectăm regulile și să dăm cetățeanului ce e al cetățeanului și procurorului ce e al procurorului, fiecare să-și mențină drepturile. Iată de ce apreciem că, în primul rând, indiferent de impedimentele tehnice, textul Constituției trebuie să fie respectat. Dacă nu există nici o excepție de la Constituție, de ce s-o introducem noi? Formula juridică cunoscută "unde legea nu permite, nici noi nu avem voie, unde legea nu distinge, nici noi nu avem voie să distingem" ar trebui să se aplice și în acest caz. Deci, în primul rând pe motive de neconstituționalitate și în al doilea rând ca o garanție suplimentară pentru cetățean, ar trebui să acceptăm amendamentul propus.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul Valeriu Stoica și apoi domnul președinte Neagu.

Domnul Valeriu Stoica:

Domnule președinte,

Domnilor deputați,

Am asistat la două raționamente, ambele captivante, seducătoare, dar între ele, până la urmă, trebuie să alegem doar unul. Și eu sunt convins că domnul profesor Neagu, a cărui logică este impecabilă, pe care i-o admirăm cu toții, dacă pleacă de la o altă premisă decât aceea de la care a plecat, va înțelege că nu se poate accepta, în final, raționamentul domniei sale, pentru că raționamentul pe care l-a construit și care e impecabil pleacă de la o premisă de ordin practic, și anume posibilitatea ca persoana împotriva căreia se face percheziția, dacă se întrerupe percheziția la ora 20, să poată să sustragă ceea ce caută organele de urmărire penală. Raționamentul este corect, din păcate, premisa de la care pleacă ignoră textul Constituției și eu sunt convins că domnul profesor Neagu, dacă face comparația între textul propus la art.103, în partea finală și textul Constituției care spune că percheziția în timpul nopții este interzisă, cu excepția cazului de infracțiune flagrantă, atunci nu prea avem cum să ieșim din rigoarea textului constituțional. Nu ne putem abate de la acest text constituțional.

Ar fi regretabil ca noi, astăzi, să admitem acest text, cu abatere de la principiul constituțional și după aceea Curtea Constituțională, care va fi sesizată evident dacă textul acesta se va aplica, să constate că el este neconstituțional. Ar fi pentru noi toți, care suntem juriști în această Cameră, o situație de flagrant dezacord cu textul constituțional și sunt sigur că și ceilalți membri ai Comisiei juridice prezenți aici și mai ales președintele Comisiei juridice vor accepta acest punct de vedere. Pentru că, de fapt, ne obligă Constituția să avem acest punct de vedere.

Vă mulțumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Corect. V-aș ruga să vă consultați și cu domnul Boc și spuneți-ne care e textul constituțional care prevede explicit acest lucru.

Domnul Valeriu Stoica:

Așadar, textul a mai fost citit o dată, dar îl mai citim, domnule președinte, pentru că, întotdeauna, când e vorba de texte, nu strică să fie citite și de 100 de ori. Deci alin.4 art.27 spune clar: "Perchezițiile în timpul nopții sunt interzise, afară de delictul flagrant". Așadar, dacă nu e vorba de infracțiuni flagrante, o percheziție în timpul nopții, chiar dacă a început înainte de noapte, nu poate continua. Textul nu distinge, nu spune "cu excepția celor care au început înainte de noapte și care pot continua în timpul nopții". Textul nu face nici o excepție în afară de infracțiunea flagrantă.

Așadar, nu avem cum să ne abatem de la logica Constituției și eu cred că toți cei care sunt juriști în această sală și cei care nu sunt juriști, mai ales, pentru că, uneori, juriștii pot să facă și raționamente subtile care ignoră premisele, dacă însă rămânem corecți și acceptăm ca premisă textul Constituției, numai în cazul infracțiunilor flagrante se poate admite o percheziție în timpul nopții, în rest nu, chiar dacă a început mai devreme. Iar raționamentul de ordin practic pe care l-a făcut domnul profesor Neagu și care, repet, este foarte solid și judicios poate să fie, totuși, dat la o parte, dacă ținem seama de faptul că, între 6 și 20, o percheziție poate fi făcută. Sunt 14 ore, este arta organului de urmărire penală de a-și începe percheziția în timpul util necesar pentru a o și termina înainte de ora 20. Dacă nu o face, înseamnă că nu are abilitate sau nu vrea să aibă rezultate în acea percheziție.

Domnul Ion Neagu:

Dacă-mi permiteți, instituția a fost construită având în vedere două instituții fundamental diferite în procedură. Una, manifestarea de voință ca act procesual, când dispun percheziția și efectuarea activității ca act procedural, când aduc la îndeplinire manifestarea de voință. Așa scrie în Constituție, că sunt interzise, în sens că nu le pot dispune în timpul nopții, decât în cazul infracțiunilor flagrante. Așa este, dar interpretarea pe care am dat-o noi, dintotdeauna, asta a fost: deci am dispus, m-am apucat de treabă și continuu. Nu pot dispune o percheziție în timpul nopții, decât dacă e vorba de o infracțiune flagrantă.

Nu am nimic împotrivă dacă vreți să nu avem în vedere să facem o diferență, deci să subliniem deosebirea între act procesual și procedural: când dispun și când efectuez. Deci, dacă vreți să nu facem această deosebire, atunci aveți dreptate și refacem textul. Dacă țineți seama că una e dispoziția și alta e efectuarea, deci dacă țineți seama de acest aspect, atunci acceptați și formularea care există și a existat întotdeauna în nod. Personal, dacă vreți, pentru aliniere rigidă la prevederea constituțională, vă dau dreptate și putem reformula textul, dar îl reformulăm, domnule Stoica, cu știința că, în numeroase situații concrete, instituția, prin finalitatea și funcționalitatea ei, a eșuat de plano. Chiar dacă încep la ora 6 dimineața, sunt diligent, vă spun eu, și merg la o fermă mare, unde am fel de fel de clădiri, încăperi, cu o echipă de percheziție numeroasă, vreau să vă spun, pe compoziția ei. Sunt oameni care caută, oameni care întocmesc procese verbale, de plano accept, pe formularea pe care o doriți dumneavoastră, ca, în unele situații, una la mie dacă vreți, percheziția să fi eșuat. De ce? Pentru că a venit ora 20 și, aveți dreptate dumneavoastră, eu trebuie să părăsesc. Deci așa a fost construită percheziția, în concepția profesorului Dongoroz, aceasta este explicația dată în explicațiile teoretice, de data asta, ca titlu al cărții, în Codul de procedură comentat și adnotat și întreaga practică judiciară.

Alinierea strictă la normă vă dă dreptate. Raționamentul diferențial între actul procesual și procedural nu vă dă dreptate. Finalitatea instituției este ratată de plano în unu la o mie de cazuri. Eu încep la ora 6, cum ziceți dumneavoastră, corect, sunt diligent și nu termin până la ora 20. Acceptați o asemenea situație din o mie de cazuri. Am plecat, vă salut, dacă mai stăteam o jumătate de oră, găseam ce căutam. Am plecat, omul zice mulțumesc și am scăpat! Ăsta era, dacă vreți, argumentul care ne-a determinat să facem deosebirea între a începe și a dispune. A efectua, ca act procedural, înseamnă traducerea în viață a manifestării de voință. Asta este act procesual faptic se cheamă ăsta, procedural faptic. Dispun arestarea la ora 17 și o realizez la ora 1 noaptea. Ca activitate, până pleacă omul, poliția cu mandat de mașini etc.

Una e când îmi manifest voința și mă plasez constituțional și alta e când o realizez mai devreme sau mai târziu, datorită unor impedimente neprevăzute: locul unde găsesc, timpul, greutățile pe care le întâmpin în realizarea activității concrete pe teren. Deci aceasta e realitatea, dar, sigur, dacă vreți formula absolut teoretică, vă dă dumneavoastră dreptate.

Pe plan practic, indubitabil și indiscutabil, mie îmi dă dreptate. Achiesăm, eu sunt, dacă vreți, flexibil. Dacă vreți să achiesăm la punctul dumneavoastră de vedere, eu v-am explicat doar inconvenientele. Raționamentul, și al dumneavoastră, e perfect, pe textul din lege, corect, așa este, eu mi-am permis, însă, să vă spun de ce a fost construit, dintotdeauna, așa textul. Și mai adaug, și, cu asta, închei, Valerică, îmi permit să-i spun așa, că mi-a fost student și unul din studenții eminenți, mă rog, așa îi ziceam la școală. Și în Codul de procedură penală care a intrat în vigoare în 1937, la 1 martie, și în modificările care au intrat în vigoare în 1948, după 30 decembrie imediat, întâmplător momentul coincide și cu altceva, și în modificările din 1960, și în Codul care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1969, dispoziția aceasta este aceeași, aceeași perenitate, din considerentele arătate de mine: de utilitate în practică și de eficiență în rezolvarea unor aspecte unde infracțiunile, în latura lor obiectivă, se caracterizează prin aspectul de deținere de arme, de stupefiante, de... de... Și mă gândesc acum, chiar închei după aceea, având în vedere aspectul legat de creșterea curbei criminalității, pe niște infracțiuni deosebite care, din păcate, au pătruns și în peisajul infracțional românesc, am în vedere deținerea de droguri, arme etc., cred că nu am face decât un deserviciu organului de urmărire penală și organelor speciale care, la ora 20 fix, ar trebui să-și ia trusele, mașinile, echipele și să plece acasă, pentru că așa este, ai dreptate, așa scrie în...

Deci eu mi-am făcut datoria să vă explic toate fațetele, ca să spun așa, ale acestei instituții care suscită și necesită multe comentarii, în continuare, nu e locul, însă. M-am rezumat la acest aspect punctual.

Vă mulțumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul Valeriu Stoica.

Vă mărturisesc, stimați colegi de profesie, că eu sunt foarte captivat de intervențiile dumneavoastră, dar ceilalți colegi ai noștri așteaptă să încercăm soluțiile.

Poftiți, domnule Stoica.

Domnul Valeriu Stoica:

Domnule președinte,

Domnilor colegi,

Faptul că dumneavoastră, domnule președinte, sunteți captivat de acest dialog nu mă miră, pentru că dialogul cu domnul profesor Neagu este de mai veche dată și cu plăcere îmi amintesc de dialogurile de la seminarele de procedură penală și mărturisesc că raționamentul juridic l-am prins foarte bine, între alții, de la domnul profesor Neagu. E păcatul domniei sale că m-a învățat așa de bine raționamentul juridic, încât, astăzi, folosesc arma raționamentului juridic pentru a-l soma să recunoască ceea ce deja a recunoscut, că, în logică strict juridică, va trebui să dea prioritate textului constituțional. Distincția foarte subtilă făcută între actul procesual și actul procesual faptic este binevenită dacă ea ar fi îngăduită de textul constituțional, dar textul, vorbind de percheziție, nu distinge între dispunerea percheziției și efectuarea percheziției. Ca urmare, textul are în vedere percheziția în ansamblu ei, și în ce privește momentul dispunerii și în ce privește momentul efectuării.

Unde legea nu distinge, cum spunea colegul meu Boc, reamintind un principiu de interpretare a legii, nici noi nu putem distinge, cu atât mai mult când legea este legea fundamentală. Așa stând lucrurile, repet, nu trebuie să ne punem noi, parlamentarii, în situația jenantă ca, după adoptarea acestui text, să constatăm că cea mai autorizată instanță în această materie, Curtea Constituțională, ne va trage ușor de ureche și ne va spune - ați greșit.

Cât privește istoria acestei reglementări, în Codul de procedură penală, ea v-a fost, cu fidelitate, redată de domnul profesor Neagu, numai că acele reglementări, până în 1969 și până în 1991, nu se întemeiau pe un asemenea text din Constituție. Din momentul în care acest text, art.27, alin.4, a apărut în Constituție, din acel moment, vă asigur că și profesorul Dongoroz s-ar fi supus textului constituțional. Cu atât mai mult noi, care suntem, într-un fel sau altul, datori profesorului Dongoroz, trebuie s-o facem.

Vă mulțumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul profesor Neagu.

Domnul Ion Neagu:

Stimați colegi,

Pentru a face un pas înainte, totdeauna, în disputa științifică, trebuie să găsești soluții de compromis. Nimeni, niciodată, nu a descoperit adevărul absolut.

O raportare strictă la dispoziția constituțională, repet, dă dreptate, asta am zis și adineauri colegilor mei. O raportare la funcționalitatea instituției, rezultatele și rațiunea ei nu le dă dreptate. Eu sunt însă de părere să fim de acord cu amendamentul propus de colegii mei, pentru că așa scrie în Constituție că, în timpul nopții, nu pot efectua percheziția, în sensul pe care l-au înțeles ca activitate și să mai reflectăm în continuare, pentru că noi avem datoria și de noi depinde să perfecționăm acele instituții care, prin natura și menirea lor, n-ar face un serviciu peisajului judiciar cel mai delicat și colorat, și anume cel al justiției penale. De aceea, domnule președinte și stimați colegi, vă propun să fim de acord cu eliminarea acelei dispoziții care îngăduie efectuarea în timpul nopții și apoi să reflectăm noi, pentru că tot noi am lucrat și la Constituție, să vedem ce putem face, nu pentru ambiție personală, pentru a da eficiența cuvenită instituțiilor de care v-am vorbit, nu pentru că vreau eu să fie așa, pentru că așa se cere, în realizarea practică a unei activități în domeniul procesului penal. De aceea, domnule președinte, achiesăm la amendament, eliminăm dispoziția și să avem grijă, totuși, noi să vedem ce soluție găsim.

De acord și ministerul? Vă rog.

Domnul Valer Dorneanu:

Cuvântul inițiatorului și din nou domnul Olteanu.

Domnul Cornel Bădoiu (din loja comisiei):

Am cerut cuvântul de o jumătate de oră.

Domnul Valer Dorneanu:

Vă rog.

Domnul Cornel Bădoiu:

Deci compromisuri se pot face, dar, în opinia mea, Constituția trebuie respectată. Ce a dorit să se spună, că, dacă această percheziție începe în timpul nopții, implicit, se pot produce abuzuri. De fapt, amendamentul pe care dumneavoastră îl susțineți asta vrea să combată: orice eventual abuz din partea celor care efectuează percheziția.

De acord, domnule ministru? (Se adresează domnului deputat Valeriu Stoica)

Bun. Eu am să vă dau contraargumente, care, în opinia mea, sunt de natură să vă îndepărteze de aceste temeri.

Vă rog să rețineți că percheziția nu se poate dispune decât după începerea urmăririi penale. De acord? Cu excepția infracțiunilor flagrante. Da? Așa stând lucrurile, potrivit art.172, alin.1, orice act de urmărire penală se face în prezența avocatului, deci inclusiv percheziția. Mai departe: orice percheziție, că este urmare a unei infracțiuni flagrante sau a unei infracțiuni, ca să zic așa, care își urmează cursul după procedura obișnuită, se face numai în prezența martorilor asistenți. Și, atunci, domnilor colegi, eu vă întreb: o percheziție începută în timpul zilei, care nu se termină până la ora 20, dacă continuă a fi efectuată în prezența persoanei al cărui domiciliu este percheziționat, în prezența martorilor asistenți, în prezența avocatului, vă întreb eu: ce abuz se mai poate întâmpla? Astea sunt niște argumente.

Un alt argument de text constituțional. Domnilor, se spune că, cu excepția infracțiunii flagrante, perchezițiile nu pot fi efectuate în timpul nopții. Dacă legiuitorul ar fi avut în intenție că nimic nu se poate face în timpul nopții, interzicea și continuarea ei în timpul nopții.

Așa stând lucrurile și ținând seama și de argumentele, garanțiile procesuale care sunt acordate părții, eu zic să fiți de acord cu mine că amendamentul dumneavoastră nu este întemeiat.

Vă mulțumesc.

Domnul Ion Neagu:

Mulțumesc.

Hai să vedeți ce frumos se poate discuta pe Constituție, pentru că, totuși, e greu să cedezi...

Domnul Valer Dorneanu:

La principii.

Domnul Ion Neagu:

Legea fundamentală nu te lasă. Capitolul II din Constituție este intitulat "Drepturi și libertăți fundamentale". Art.27, la care făceați dumneavoastră referire, punctul 4, e cuprins în acest capitol II. Dăm Constituția mai departe, foi, la rând, așa și ajungem la pag.28, unde am un titlu: "Restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți fundamentale" și spune art.49 așa, că: "Exercitarea libertăților..." etc. "poate fi, după caz: pentru apărarea siguranței naționale, a ordinii, a sănătății, a moralei publice, a drepturilor..., desfășurarea instrucției penale...", deci te-am ocrotit eu, Constituție, nu te las la art.27, punctul 4 și îți creez supapă, în mod excepțional, în art.49, când, pentru instrucția penală, îți încalc și drepturi și libertăți fundamentale. Corelate aceste dispoziții legale, nu vreți dumneavoastră, dar vreau eu, ce să fac, deci îmi permit mie să încalc chiar prevederea din art.27, pentru că îmi dă voie Constituția, îmi dă voie! (Rumoare în partea dreaptă a sălii) Citiți-o, atunci. În cazul instituției penale, nesocotesc chiar libertăți consacrate prin textul de lege. Iată portița, permiteți-mi să vă spun, constituțională, de data aceasta, care mi-ar da voie să strecor asemenea alineat.

Mulțumesc. (Aplauze în Grupul PSD)

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul Ionel Olteanu.

Domnule Stoica, conflict de competențe, conflict. Salutați-vă și vă rog eu frumos, dați-i cuvântul domnului deputat Olteanu, pentru că dumneavoastră ați mai vorbit de două ori.

Domnul Ionel Olteanu:

Mulțumesc, domnule președinte, că mi-ați dat cuvântul.

Nu aș fi intervenit dacă nu auzeam două categorii de argumente, cu care nu pot fi, în nici un caz, de acord. Sunt chestiuni de principiu care trebuie tratate ca atare.

Prin urmare, aș spune că argumentele colegului, domnului deputat Bădoiu, pledează, dimpotrivă, pentru teza contrară, mai exact pentru admisibilitatea amendamentului formulat de distinșii colegi Stoica, Boc și ceilalți.

Aș mai adăuga un aspect care mi se pare esențial. S-a invocat art.49 din Constituție. Cu tot respectul, domnule profesor Neagu, vreau să vă spun că în aceeași Constituție există art.10 și art.20 care, coroborate, duc obligatoriu la unica interpretare posibilă a textelor privind o eventuală restrângere a drepturilor și libertăților fundamentale în spiritul și litera Convenției Europene a Drepturilor Omului și a altor pacte și tratate referitoare la drepturile omului, la care România a subscris.

Prin urmare, ajungând în acest punct al raționamentului, trebuie să spunem că restrângerile unor drepturi și libertăți fundamentale nu sunt posibile din perspectiva Convenției Europene a Drepturilor Omului, care este text de nivelul Constituției. Nu poate fi imaginată o altă poziție în ierarhia normativă românească a Convenției, decât aceea la același nivel, sau pe același plan cu Constituția însăși.

Prin urmare, această Convenție spune foarte clar că restrângerile și limitările drepturilor și libertăților fundamentale nu pot fi justificate decât de o nevoie socială imperioasă și, de asemenea, această restrângere trebuie să fie proporțională cu scopul legitim urmărit. Curtea de la Strasbourg are numeroase decizii prin care spune foarte clar că întotdeauna între interesul public și drepturile și libertățile fundamentale trebuie să existe un echilibru absolut, sau, ca să citez exact, un just echilibru.

Prin urmare, dacă am respinge un asemenea amendament ar însemna să dăm mai multă rațiune instrucției penale care are, fără îndoială, legitimitatea ei, dar care poate fi efectuată, distinse domnule profesor, și în cursul zilei, pentru că, așa cum spunea domnul general Bădoiu - și bine spunea -, este drept că percheziția se efectuează după începerea urmăririi penale, ceea ce înseamnă că procurorul are un material probator suficient, pentru a ști ce și când să găsească în domiciliul învinuitului respectiv.

Prin urmare, excepția nu poate fi decât aceea a flagrantului delict, pe care Constituția o prevede și de la care noi nu ne putem abate fără să cădem în eroarea de a combate însuși textul Convenției Europene a Drepturilor Omului și interpretarea care este obligatorie, potrivit dispozițiilor art.11 și art.20 din Constituția României.

Vă mulțumesc.

(Aplauze)

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul profesor Stoica.

Stimați colegi,

Au mai cerut cuvântul domnul Boc, domnul profesor Neagu și inițiatorul.

Eu vă propun, după aceea, să sistăm dezbaterile, pentru că deja argumentele se repetă.

Dacă sunteți de acord cu acest lucru? Deci, după ce dau cuvântul celor trei.

Cine este pentru? Vă mulțumesc foarte mult.

Domnul Valeriu Stoica:

Domnule președinte,

Până în acest moment, argumentele nu s-au repetat. Poate că de aici înainte ...

Domnul Valer Dorneanu:

Nu, eu am anticipat! Am anticipat că de aici se vor repeta, nu de către dumneavoastră.

Domnul Valeriu Stoica:

Vă mulțumesc.

Eu vă cunosc pe dumneavoastră foarte bine, domnule președinte, și știu că anticipările sunt exacte. Ceea ce vor spune vorbitorii pe care i-ați enumerat deja este de natură să epuizeze argumentația pe această temă.

Așadar, mai întâi mărturisesc admirația pentru onestitatea profesională a domnului Olteanu. Chiar dacă facem parte din partide diferite, când este vorba de Constituție și de Convenția Europeană, trebuie să vorbim cu toții aceeași limbă, fără partizanat politic. Așadar, încă o dată, jos pălăria, domnule Olteanu!

Cât privește intervenția domnului profesor Neagu, vreau să spun că ultima intervenție a domniei sale este sub influența domnului Bădoiu. Și, aici, regret că s-a lăsat captivat de domnul Bădoiu, pentru că domnul Bădoiu nu era la seminarele la care eu am participat și sunt sigur că domnul Bădoiu nu a învățat cu domnul profesor Neagu. Ar fi păcat, deci, domnule profesor Neagu, să faceți acest rabat de la ordinea logicii juridice.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnule profesor, astea nu sunt argumente constituționale! Vă rog frumos să reveniți la argumentele constituționale.

Domnul Valeriu Stoica:

Vă rog, ca student al dumneavoastră, să rămâneți acolo unde vă știu eu, pe soclul pe care vă pun studenții dumneavoastră, și anume soclul logicii juridice. Pentru că logica juridică sunt sigur că vă obligă să corelați art.17 alin.4 din Constituție cu art.49, în cu totul altfel decât ați făcut-o. Pentru că art.49 vorbește de exercițiul unor drepturi și de restrângerea lor, în timp ce art.27 alin.4 instituie o interdicție constituțională.

Deci, Constituția interzice percheziția în timpul nopții, dar cu excepția prevăzută, respectiv delictul flagrant. Aici nu mai este vorba de o interpretare pe care s-o facă legiuitorul și să aprecieze proporționalitatea - de care vorbea foarte bine domnul Olteanu - între nevoia de apărare a drepturilor omului și nevoia de apărare a unor interese sociale, publice, de ordine publică.

De data aceasta, Constituția, pentru a împiedica o eroare a legiuitorului, i-a pus o barieră foarte clară. Când este vorba de percheziție, nu mai interpretați nici un fel de proporționalitate - când este vorba de noapte; acolo, numai eu vă spun când se poate face percheziția în timpul nopții, respectiv în caz de infracțiune flagrantă. Nu mai avem ce să interpretăm aici, nu mai avem de ce să aplicăm art.49 - care se referă la exercițiul unor drepturi - acolo unde nu instituie Constituția însăși o interdicție.

Art.49 nu este un text de interpretare a interdicțiilor din Constituție. Acolo unde sunt interdicții în Constituție, art.49 nu mai funcționează.

Vă mulțumesc.

Domnul Cornel Bădoiu (din loja comisiei):

Domnule președinte, vă rog, un minut, pentru o replică.

Domnul Valer Dorneanu:

Dreptul la replică este în afara votului pe care l-am dat pentru întreruperea dezbaterilor. Și v-aș ruga să nu vă mai pronunțați unii altora numele , ca să vă puneți în valoare.

Domnul Cornel Bădoiu:

Aș vrea să-i reamintesc domnului ministru Stoica - și sunt convins că nu știe, deci, nu-l suspectez de rea-credință - că profesorul meu de drept procesual penal a fost unul și același cu al profesorului Neagu, și anume profesorul Kahane. Vă mulțumesc, domnule ministru.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul Boc. Drept la replică?

Domnul Emil Boc:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

În primul rând, vreau să-l completez pe domnul Stoica: nu "jos pălăria, domnule Olteanu"; "jos pălăria" în fața domnului Olteanu, pentru că este o diferență. Și, după aceasta, s-ar putea să fie interpretată greșit ...

Domnul Valeriu Stoica (din sală):

A mea; "jos pălăria mea".

Domnul Emil Boc:

Am înțeles în acest sens.

Doamnelor și domnilor,

Nu reiterez argumentele de substanță formulate de domnul ministru Stoica cu privire la interpretarea art.49 din Constituție, completate impecabil cu susținerea Convenției Europene a Drepturilor Omului. Voi veni doar cu un exemplu practic, pentru a înțelege definitiv că nu ne putem juca cu textul Constituției.

În interpretarea propusă de domnul Bădoiu, ar însemna următorul lucru: art.22 alin.3 din Constituția României spune: "Pedeapsa cu moartea este interzisă". Dacă noi am merge pe logica domnului ministru, în Codul penal am putea să spunem: "pedeapsa cu moartea este interzisă, cu excepția ..." unor infracțiuni, unde pedeapsa cu moartea să fie admisă. Pentru că, textul art.49 din Constituție spune: "restrângerea este posibilă". Or, nu este admisibilă o asemenea interpretare, nu este posibilă o asemenea interpretare. Derogările de la textele imperative ale Constituției nu sunt posibile. Sensul avut în vedere a fost acela ca, în anumite circumstanțe speciale, când este vorba de o calamitate, nu?, atunci, prin lege, se limitează dreptul de mișcare, dreptul de circulație într-o anumită zonă, nu se suprimă dreptul, se limitează dreptul de circulație într-o arie determinată, pentru o perioadă determinată.

Acesta este sensul articolului din Constituție care vizează restrângerea, prin lege, în unele situații - cum au fost și calamitățile: se impune să nu se circule în acea zonă, pentru a se înlătura efectele unei calamități, dar nu pentru a utiliza acest text în sensul restrângerii exercițiului unor drepturi constituționale, unde textul Constituției nu ne permite sub nici o formă.

Iată de ce vă rugăm să acceptați teza inițială, potrivit căreia perchezițiile în timpul nopții sunt interzise și trebuie să rămână interzise.

Domnul Valer Dorneanu:

Am înțeles.

Ultima intervenție a președintelui comisiei și apoi ultima intervenție a inițiatorilor, după care trecem la vot.

Domnul Ion Neagu:

Apoi votăm.

Și, fiindcă domnul coleg al meu, de fapt, profesorul Stoica a fost de acord cu ceea ce a spus domnul Olteanu, îi mulțumesc, pentru că, de fapt, a fost de acord cu ceea ce spun eu. Și, iată de ce. Domnule Olteanu, dumneavoastră, care tot veniți cu spețe de la Strasbourg, iată ce spune art.20 pct.1: "Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte". Și, acum, intrăm în necorelări. Constituția noastră nu dă voie să faci percheziție noaptea; Convenția Europeană spune: dacă nevoile sociale o cer, faci. Și spune pct.2 așa: "Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului ..." - aici suntem noi - "... la care România este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale."

Deci, are prioritate ceea ce spuneați dumneavoastră, apropo de nevoia socială, domnule deputat. Păi, dacă nici în cazul instrucției penale nu este vorba de nevoie socială, v-aș întreba: când mai e? Dacă avem în vedere că infracțiunea este o faptă - spune, pretutindeni, legea pe mapamond - care prezintă pericol pentru societate și, dacă pericolul este atât de sporit, încât sunt într-o instrucție penală, eu vă spun că și Convenția pe care ați citat-o dumneavoastră aici îmi dă voie să introduc acest text, pentru că au prioritate reglementările internaționale înaintea Constituției noastre.

De aceea, repet, și cu acest argument noi avem voie să avem o asemenea prevedere în Cod, pentru că este nevoia socială de a reprima aceste fapte deviante, care se cheamă infracțiuni, și care prezintă un pericol deosebit pentru societate. Iată șirul de argumente și corelări din Constituție, chiar, care ne permit nouă să introducem textul.

Și închei, spunându-vă, totuși, că argumentul este instrucția penală din art.49, care-mi dă voie să trec peste orice. Chiar dacă se invocă acolo numai infracțiunea flagrantă, aceea este dispoziție specială, iar cea din art.49 face referire la instrucția penală în general și atunci are aplicabilitate, cred eu, în speța pe care noi o comentăm, domnule Valeriu Stoica.

Mă opresc aici și, hai, totuși, să punem punct și să punem și la vot.

Domnul Valer Dorneanu:

Inițiatorul.

Domnul Ionel Olteanu (din sală):

Domnule președinte, vă rog!

Domnul Valer Dorneanu:

Stimați colegi,

Am fost extraordinar de larg. Eu mă supun votului plenului, deci voinței plenului, care a votat întreruperea dezbaterilor. Ați vorbit și dumneavoastră și președintele comisiei despre pactele internaționale. Deci, nu vă mai dau cuvântul.

Doamnă ministru, aveți cuvântul.

Domnul Ionel Olteanu (din sală):

Dreptul la replică nu intră în decizia stabilită de dumneavoastră. Nu puteți încălca dreptul la replică.

Domnul Valer Dorneanu:

Bun.

Aveți câte un minut, drept la replică. Dar vă rog să vă exercitați dreptul la replică, nu să reluați practica instanțelor internaționale.

Domnul Ionel Olteanu:

Dacă mă lăsați, domnule președinte, nu voi folosi nici măcar jumătate de minut. Nu voi spune decât că este de notorietate în doctrina europeană și în jurisprudența Curții de la Strasbourg că această Convenție Europeană a Drepturilor Omului reprezintă standardul minim sub care statele nu au voie să coboare. Este un catalog de drepturi, pe care statele sunt obligate să le respecte. Dar, dacă legislația lor națională prevede drepturi mai favorabile sau de o mai largă respirație și libertăți fundamentale, de asemenea, atunci statele sunt chemate să aplice dispoziția mai favorabilă în materie de libertăți fundamentale.

Am încheiat aici, citând, pentru memorie, Frédéric Sudre, "Droits de la convention européenne", de asemenea, Jacques Pradel și Corstens, Dreptul penal european, și, de asemenea, Dreptul Convenției Europene a Drepturilor Omului.

Vă mulțumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul Stoica.

Domnul Valeriu Stoica:

Domnule președinte,

Domnilor colegi,

Pentru a nu vă răpi timpul, două fraze, doar, adaug: în continuarea a ceea ce spunea domnul Olteanu, în art.60 din Convenția Europeană, principiul enunțat de domnia sa este expres prevăzut. Art.60 prevede că textele din Convenție se aplică în legislația națională dacă nu există prevederi mai favorabile în legislația națională. Or, noi, în Constituție, avem, într-adevăr, aici, o prevedere mai favorabilă. Chiar și în ce privește pedeapsa cu moartea avem o prevedere mai favorabilă în Constituție decât în Convenția Europeană.

Acesta este motivul pentru care-i rog pe membrii Comisiei de revizuire a Constituției să-și amintească faptul că eu am făcut un amendament la art.20. Și amendamentul era acesta: în final, unde se spune "au prioritate reglementările internaționale", adăugam "dacă ele sunt mai favorabile". S-a discutat în comisie și s-a spus: nu este nevoie, pentru că această chestiune este bine cunoscută și nu mai este nevoie s-o prevedem în Constituție.

Sper că acest lucru este bine cunoscut, într-adevăr, și vom vota în consecință.

Domnul Valer Dorneanu:

Vă rog.

Domnul Emil Boc:

Domnule președinte,

Având în vedere amploarea dezbaterilor, complexitatea textului, la fel cum am procedat cu art.7, consacrat limbii materne în justiție, vă rugăm să ne permiteți să stăm și asupra acestui text ...

Domnul Valer Dorneanu:

Domnule coleg, dacă făceați treaba asta de la început, poate că o supuneam votului. Dar, acum, după ce dezbaterile au cuprins expunerea tuturor părerilor, dați-mi voie să-i dau cuvântul doamnei Tarcea.

Domnul Emil Boc:

Textul regulamentului spune așa: atunci când, în urma dezbaterilor, rezultă probleme complexe... Nu puteam ști complexitatea înainte de a avea loc dezbaterile.

În consecință, cred că, așa cum s-a justificat în acel caz, și acum este bine să ne permiteți să medităm împreună cu colegii la acest text și să găsim soluția constituțională. Pentru că, veți dori să ajungem cu textul ăsta la Curtea Constituțională? Doriți să amânăm intrarea în vigoare a Codului de procedură penală? Pentru că noi vom sesiza Curtea Constituțională. Asta înseamnă deja un blocaj de o lună de zile, două luni în privința punerii în practică a Codului. Haideți, să fim înțelepți, să găsim soluții care să fie respectate și, în consecință, să mergem înainte, așa cum am procedat până acum și a mers foarte bine.

Domnul Valer Dorneanu:

Eu accept, pentru că sunt obligat să supun votului dumneavoastră propunerea de retrimitere.

Cine este pentru retrimiterea textului la comisie? 10 voturi pentru.

Împotrivă? Majoritatea împotrivă.

Doamnă Tarcea, aveți cuvântul, pentru a spune punctul de vedere al inițiatorului.

Doamna Cristina Tarcea:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

O să fiu mult mai scurtă și pragmatică în intervenția mea. Întâmplarea face să fiu la fel de familiarizată cu jurisprudența Curții Europene, dar apreciez că, discutând despre acest text de lege, nu este cazul a discuta de compatibilitatea cu Convenția și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

Dispozițiile art.4 din Constituție, dispozițiile alin.4 al art.27 trebuie tratate și interpretate în context, neuitând nici o clipă că acest articol reglementează inviolabilitatea domiciliului, neuitând nici o clipă că alin.1 reglementează situațiile și motivele pentru care se poate pătrunde în domiciliu. Prin urmare, și dispozițiile alin.4 trebuie să vizeze momentul în care se poate pătrunde în domiciliu, momentul care marchează violarea acestui drept garantat de Constituție.

De altfel, în alin.3, în ceea ce privește procedura în care urmează să decurgă percheziția, Constituția face trimitere la legea specială.

A interpreta, scos din context, alin.4 din art.27, ar însemna să ajungem la soluții absurde, de genul: iarna, percheziția se efectuează numai între orele 8,00 și 16,00, vara - numai între orele 6,00 și 22,00, iar, pe perioada eclipsei de soare, percheziția se suspendă.

Vă mulțumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Și eu vă mulțumesc.

Vă rog.

Domnul Victor Paul Dobre:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Conform regulamentului, cerem o întrerupere de o jumătate de oră, pentru consultări între liderii de grup.

Vă mulțumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Suspend ședința, pentru că este un drept al președintelui, cinci minute, pentru consultări între șefii grupurilor parlamentare și membrii Comisiei juridice, de disciplină și imunități.

Vă invit la sala Biroului permanent. Vă aștept acolo.

După pauză

Domnul Valer Dorneanu:

Îi rog pe domnii secretari să poftească la prezidiu.

Îi rog pe domnii secretari Tudor Mohora și Borbély László să vină la prezidiu, să putem continua lucrările.

Stimați colegi,

Vă propunem, în urma consultărilor pe care le-am avut, ca amendamentul domnilor Valeriu Stoica, Cornel Știrbeț și Emil Boc, cu privire la art.103, să fie lăsat Comisiei juridice, de disciplină și imunități ca, împreună cu inițiatorul, să găsească cea mai fericită soluție.

Și, în aceste condiții, nu luăm în discuție, dacă dumneavoastră sunteți de acord, acest text.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Împotrivă? Două voturi împotrivă.

Abțineri?

La art.104.

Domnule deputat Boc, aveți cuvântul.

Domnul Emil Boc:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

La art.104, la pag.256, după notițele mele, există un amendament, iar în textul propus se face referire la: "Organul judiciar care urmează a efectua percheziția este obligat ca, în prealabil, să se legitimeze și, în cazurile prevăzute de lege, să prezinte autorizația instanței sau, după caz, a procurorului".

Observația noastră este de corelare. Expresia "organ judiciar" este incorectă, întrucât, dacă ne vom întoarce la art.101, vom vedea că percheziția poate fi efectuată de procuror sau de organul de cercetare penală. În condițiile acestea, și aici trebuie să se înlocuiască sintagma "organ judiciar" cu sintagma "procurorul sau organul de cercetare penală".

În al doilea rând, la partea finală, unde se menționează "Când persoana la care se face percheziția este reținută ori arestată, va fi adusă la percheziție. În cazul în care nu poate fi adusă, ridicarea de obiecte și înscrisuri, precum și percheziția domiciliară se fac în prezența ..." - noi am pus în plus "apărătorului" față de ceea ce exista - "... unui reprezentant ori a unui membru al familiei, iar, în lipsa acestuia, a unui vecin având capacitate de exercițiu".

Noi apreciem că, în ce privește prezența apărătorului la efectuarea percheziției, este absolut necesară, în condițiile în care persoana este reținută sau arestată și nu poate fi de față la efectuarea percheziției.

Deci, cu atât mai mult când persoana este reținută sau arestată, prezența apărătorului la efectuarea percheziției ar fi absolut necesară.

În condițiile acestea, propunem ca aici să adăugăm sintagma "apărător", care să poată face parte din - hai să spunem - ad-hocul complet care efectuează percheziția.

Acestea ar fi elementele amendamentului care vizează modificarea art.104.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul Știrbeț.

Domnul Cornel Știrbeț:

Domnule președinte,

Nu vreau să reiau argumentele aduse aici în sprijinul amendamentului propus. Cred că pot fi admise cel puțin alin.1 și alin.3 ale art.104, fiind vorba de corelare, iar la alin.4 se impune, cred, această precizare, a prezenței apărătorului, în situațiile în care persoana este reținută.

Deci, nu mai vin cu alte argumente.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul președinte Neagu.

Domnul Ion Neagu:

Stimați colegi,

Art.101 alin.1 arată că "Percheziția, în cursul urmăririi penale, se efectuează de către procuror sau organ de cercetare penală, după caz, de lucrători operativi."

Textul, mai departe, cu "organ judiciar", dorește să cuprindă sub cupolă și instanța de judecată, pentru că percheziția poate fi efectuată și în faza de judecată. Deci art.101 face referire numai la prima fază a procesului penal și e normal să vorbească de procurori și "organ de stare" ori "lucrători".

Mai departe, avansând cu percheziția, ajung la "organ judiciar" care cuprinde pe lângă procurorul - organ de cercetare și lucrător și instanța. Termenul de "organ judiciar" este genul, speciile sunt: organ de cercetare, procurori, instanță, lucrători și, folosind sintagma "organ judiciar", am în vedere toate organele competente, cele din 101 specii ale genului, pentru că mă cantonez la prima fază a procesului penal.

Vă mulțumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Vă susțineți amendamentul, domnule Boc? Da.

Cu explicațiile pe care le-ați primit și de la susținătorii amendamentului și de la președintele Comisiei juridice, de disciplină și imunități, supun amendamentul domnilor Boc, Stoica și Știrbeț votului dumneavoastră.

Cine este pentru? 5 voturi pentru.

Voturi împotrivă? Majoritatea celor prezenți sunt împotrivă.

Trecem, în continuare, la votarea art.104 în formularea inițială, pentru că fiind contestat sunt obligat să-l supun votului dumneavoastră. Îl găsiți la pct.68.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă? Un vot împotrivă.

Abțineri? 7 abțineri în total.

La pct.52 din proiectul legii de modificare, art.111. Comisia nu a propus amendamente. Dacă aveți dumneavoastră? Nu. Votat textul inițial.

Data trecută m-am referit la denumirea marginală a art.111. Acum la pct.53, mă refer la textul art.111 și la lit.a). Găsiți aceste texte la pct.70 din raportul comisiei. Comisia nu are amendamente. Dacă aveți dumneavoastră? Aveți aici un amendament? La pct.70, da, la art.53. Da, pentru lit.a) aveți amendament.

Domnul Emil Boc:

Domnule președinte,

Nu voi reitera argumentația. Și aici, sintagma "organ judiciar", pe aceleași considerente, să fie înlocuită cu sintagma "procuror sau organul de cercetare penală".

Domnul Valer Dorneanu:

Răspunsul este același, din partea Comisiei juridice, de disciplină și imunități, în majoritatea ei, pentru că și domnul Boc face parte din dânsa și are altă părere.

Supun votului dumneavoastră amendamentul domnilor Boc, Stoica și Cornel Știrbeț.

Cine este pentru? 5 voturi pentru.

Voturi împotrivă? Marea majoritate împotrivă.

Supun votului dumneavoastră, în aceste condiții, art.111, așa cum îl găsiți la pct.70 din raport.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Votat în unanimitate.

La pct.71 și 72, cel cu privire la art.120 alin.5 și art.128 alin. 1, comisia nu a avut amendamente. Dacă aveți dumneavoastră? Nu. Votate în unanimitate.

La pct.56 din proiectul de lege, cu privire la art.136, urmăriți amendamentul 73. Nu sunt obiecțiuni. Este admis amendamentul și este modificat art.136.

La pct.57 din proiectul de lege cu privire la art.1371 alin.1, dacă aveți obiecțiuni. Comisia nu a avut. Nici dumneavoastră, adoptat textul inițial.

Art.1371 alin.2 îl găsiți la pct.58 din lege, pct.75 din raport. Dacă aveți obiecțiuni? Nu sunt. Este admis textul inițial.

La art.138 urmăriți amendamentul 76. Nu sunt obiecțiuni. Este admis amendamentul și este modificat art.138.

La art.139, alin.3 urmăriți amendamentul 77. Nu sunt obiecțiuni, votat amendamentul și este modificat textul.

La art.139 care vizează introducerea a 5 alineate noi, urmăriți amendamentul 78. Dacă aveți obiecțiuni? Nu sunt obiecțiuni. Votat în unanimitate amendamentul, inclusiv textele propuse.

Pentru art.140 alin.2 și 3 de la pct.62 din lege urmăriți amendamentul 79. Nu aveți obiecțiuni la amendament. Este admis amendamentul și modificat textul.

Pentru art.140 propus de către comisie, prin amendamentul 80, să se elimine, dacă aveți obiecțiuni la amendamente? Este admis amendamentul și eliminat textul.

Pentru art.1401 urmăriți la pag.61 pct.81 din raport, comisia nu propune modificări. Dacă aveți dumneavoastră? Este admis textul inițial, nefiind amendamente.

Pentru art.140, noul alin.4 introdus prin proiectul de lege, comisia propune, prin amendamentul 80, eliminarea. Nu sunt obiecțiuni. Este admis amendamentul și se elimină textul.

La art.1401 de la pct.64 din lege, pct.81 din raport, comisia nu are amendamente, nici dumneavoastră, rămâne textul nemodificat.

La art.1401, mai exact după acest articol, prin lege s-a propus introducerea a două noi articole, 1401 și 1403. La 1402, dacă aveți obiecțiuni?

Domnule deputat Boc, aveți cuvântul.

Domnul Emil Boc:

Domnule președinte,

La nr.crt. 82 din raport există un amendament la pag.258, amendamentul de la pct.39 din cadrul amendamentelor respinse, nr.crt.39, pentru 1402. Observația este următoarea. Potrivit textului propus, împotriva ordonanței procurorului prin care se dispune "luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea sau a măsurii obligării de a nu părăsi țara, învinuitul sau inculpatul poate face plângere în termen de 3 zile de la luarea măsurii la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță". Amendamentul propus este ca inculpatul să poată face plângere în termen de 3 zile de la data comunicării măsurii. De ce? Pentru că cel în cauză să nu se vadă pus în imposibilitatea de a se adresa justiției, întrucât termenul de sesizare expiră până când ia cunoștință de luarea măsurii. Deci pentru a-i asigura o protecție reală ca el să poată face plângere la instanță, termenul să curgă nu de la luarea măsurii, că s-ar putea să nu fie prezent, ci de la data comunicării, când în mod obligatoriu el va fi informat și, în consecință, se va putea apăra în fața instanței.

Deci noutatea și propunerea noastră este înlocuirea sintagmei "de la luarea măsurii" cu cea "de la data comunicării măsurii".

Domnul Valer Dorneanu:

Cine răspunde? Inițiatorul sau domnul președinte al comisiei juridice?

Domnule profesor Neagu, poftiți.

Domnul Ion Neagu:

Inconvenientul ar fi deosebit de mare în cazul în care s-ar accepta această propunere, pentru că răsfoind Codul de procedură penală la "Comunicarea actelor procesuale și procedurale", vom observa că aceasta se face după o procedură care s-ar putea să impieteze negativ asupra rațiunii instituției. De ce? Omul primește înștiințarea la cutia poștei și o aruncă. De când face... îi comunic din nou când e vorba de luarea unei măsuri de urgență în procesul penal? Dacă mergem pe comunicare, întâlnim aceste dezavantaje practice. Este un prim argument.

Va spune: Nu mi s-a comunicat, domnule! Pentru că și comunicarea se face pe dispozițiile generale din cod: prin poștă, prin agent, prin... și? Zice nu am primit. De aceea, el fiind implicat în procesul penal trebuie să urmărească, prin avocatul său, tot parcursul activităților procurorului și instanței și cum s-a ivit ceva deosebit, cum ar fi restrângerea libertății, Emile, s-o atace. Dacă merg pe regimul comunicării, spune, Domnule, dar nu mi-a venit la poștă! Dă-mi voie de azi, care înseamnă peste o lună, două. Or, procesul penal este caracterizat, între altele, prin operativitate, rapiditate sau celeritate, cum se mai spune. O asemenea reglementare ar impieta grav asupra acestui principiu fundamental. Pentru că chestiunea comunicării prin canalele prevăzute de lege m-ar împinge cu contestarea măsurii, să spun așa, sine die, uneori, și atunci e dator să se intereseze când s-a luat măsura și imediat să o atace. Că aici nu este orice măsură luată, e vorba de obligația de a nu părăsi localitatea etc. Îi pun plicul și spune: nu l-am primit sau l-a primit cineva din familie, că dă voie legea să-l primească și alții și nu mi l-a dat mie. Și dăm voie după 3 luni să conteste. Asta este inconvenientul, îl explic eu, pe plan practic. Și, fiind vorba de niște măsuri privind libertatea de mișcare, omul trebuie să fie la curent. Se interesează toată ziua prin avocatul lui, că aici nu este partaj de bunuri, e dosar penal și află după o zi pe alta ce s-a întâmplat, ce măsuri s-au dispus. Deci acesta ar fi raționamentul pentru care nu s-ar agrea momentul de la comunicare. Ar crea mari dificultăți, spun eu, în derularea procesului penal.

Domnul Valer Dorneanu:

Da, domnule Boc, mai aveți o intervenție, poftiți.

Domnul Emil Boc:

Domnul profesor are dreptate, soluția cu data comunicării nu este perfectă. Și are inconvenientele ei. S-ar putea, el nu este acasă, rămâne pusă pe ușă sau se dă la un vecin sau la o rudă. Da. Este un inconvenient, dar în comparație cu actuala măsură, când nici măcar nu există această diligență de a primi acasă, de a încerca să fie informat, o prefer pe a doua: adică de la data comunicării, pentru că se întrunește procurorul, dacă nu am avocat, că nu toată lumea are avocat, cazul fericit că are avocat sau dacă este din oficiu, aștept destul de puțin ca avocatul din oficiu să umble pe acasă să-l anunțe pe cel în cauză despre luarea măsurii. Deci dintre două rele, ca să mă exprim popular, îl aleg pe cel mai mic. În primul caz, practic, ordonanța procurorului este luată măsura, ia măsura, și el are la dispoziție 3 zile. Dacă află sau nu, asta este problema mea. Măcar atâta diligență să facă organul de urmărire penală să-mi comunice. După aceea, dacă nu a fost acasă, a dat-o unui vecin, el să facă dovada că a comunicat-o. Este cel mai important aspect. De acolo încolo înseamnă că eu sunt în culpă datorită faptului că nu am avut diligența necesară să mă conformez anunțului pe care l-am primit din partea organului de urmărire penală.

De aceea, spun, și apreciez ceea ce spunea domnul profesor, că soluția nu este perfectă, dar, repet, dintre două rele îl aleg pe cel mai mic.

Vă mulțumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Ați ascultat, stimați colegi, toate argumentele colegului nostru Boc. Supun amendamentul dânsului votului.

Cine este pentru? 8 voturi pentru.

Voturi împotrivă? Marea majoritate împotrivă.

Amendamentul domnului Boc a fost respins.

Supun votului dumneavoastră textul art.1402, în formularea inițială.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă? Două voturi împotrivă.

Abțineri? Nu sunt.

Votat cu marea majoritate a voturilor.

La art.1403, urmăriți amendamentul 83. Nu aveți obiecțiuni.

Voturi împotriva amendamentului? Este modificat, în consecință, textul, potrivit amendamentului.

Pentru art.141 de la pct.66 din proiectul de lege urmăriți, vă rog cu atenție, acest text. Comisia nu are amendamente. Dacă aveți dumneavoastră? Nu. Votat textul inițial.

La art.143 alin.1 urmăriți amendamentul 85. Nu aveți obiecțiuni, este admis amendamentul, modificat textul.

Pentru art.143, cele două noi alineate propuse, alin.11 și alin.12, le găsiți la amendamentul 86. Dacă aveți obiecțiuni la acest amendament?

Domnule Știrbeț, poftiți.

Domnul Cornel Știrbeț:

Domnule președinte,

La art.144 alin.1 propunem, de fapt, completarea lui, și anume: "măsura reținerii poate dura cel mult 24 de ore", este termenul constituțional prevăzut dar, în continuare, din durata măsurii reținerii se deduce timpul cât persoana a fost privată de libertate, ca urmare a măsurii administrative a conducerii la sediul poliției, prevăzut în art.31 lit.b) din Legea nr.218/2002 privind organizarea și funcționarea poliției române. Argumentăm susținerea acestui amendament cu imposibilitatea depășirii reținerii de către poliție mai mult de 24 de ore, conform art.23 alin.4 din Constituție și, având în vedere că din momentul preluării de către poliție, acest termen trebuie să curgă.

Vă mulțumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Cine dorește să răspundă? Domnul președinte Neagu sau domnul Boc? Domnul Boc vrea să aibă și dumnealui o intervenție în același sens, probabil, cu colegul domniei sale.

Domnul Emil Boc:

Domnule președinte,

Cred că este un text cu aceleași implicații ca și textul anterior, care a vizat percheziția și pe care l-am retrimis la comisie. Dacă dumneavoastră veți accepta să nu mai dezbatem acum toate fațetele, pentru că este iarăși vorba de o măsură care vizează privarea de libertate a unei persoane și să intre în aceeași categorie cu celelalte două texte, nu mai fac nici un fel de comentariu. Dacă apreciați însă că nu va fi nevoie, atunci îmi voi continua argumentația.

Deci, solicitarea mea ar fi, înainte de a merge mai departe, să ne permiteți ca și acest text să-l discutăm în comisie, în același cadru și pe aceleași coordonate cu textele care au vizat percheziția domiciliară și personală.

Domnul Valer Dorneanu:

Ați terminat, domnule Boc?

Domnul Emil Boc:

Am întrebat ceva. Domnule președinte, dați-mi voie, dacă nu, atunci am să-mi susțin argumentul.

Domnul Valer Dorneanu:

Am înțeles, ați propus restituirea și acestui text, nu?

Domnul Emil Boc:

Da, alături de celelalte ca să nu se intre în toate.

Dacă nu, atunci am să-mi susțin argumentul. Cum doriți.

Domnul Valer Dorneanu:

Poftiți, domnule deputat Bădoiu.

Domnul Cornel Bădoiu:

Amendamentul este corect, normal și firesc este ca durata cât această persoană s-a aflat unde s-a aflat să fie dedusă. Așa respectăm și textul constituțional. Așa că nu văd de ce inițiatorul ar fi împotrivă. Aici este sediul materiei și nu în altă parte. Motiv pentru care, eu vă propun să adoptăm acest amendament.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul profesor Neagu, președintele comisiei.

Domnul Ion Neagu:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

De data aceasta, colegii noștri au dreptate, pentru că de multe ori la organul de urmărire penală îl țin pe om câteva ore, pe sală să aștepte acolo, pe scaun, ore în șir și după aceea se dispune măsura și acest timp, în care omul a stat efectiv în fața ușii organelor de cercetare penală, nu-l scade nimeni și, atunci, prin această reglementare, pe care domniile lor o propun și mi se pare judicioasă, îi fac atenți și pe acei care instrumentează cauzele penale să aibă mai mare grijă vizavi de cetățeni, chiar dacă sunt în postura de învinuiți acolo, să aibă mai mare grijă spuneam și să nu se comporte, ca să nu zic altfel, nepotrivit vizavi de libertatea omului, respectul care se cuvine, până la urmă, și din măsura asta să se deducă timpul pierdut, cum vreți să-i spunem, la organele judiciare în vederea audierii, confruntării etc. Când se dispune reținerea deduc și vremea pe care omul a pierdut-o în incinta organului de specialitate. De aceea, eu susțin acest amendament propus de colegii noștri și, ulterior, doamna ministru, să umblăm un pic la legea aceea... a plecat?... la legea privind măsura administrativă pe care o dispun organele Ministerului de Interne, adică poate am crea o mai mare garanție, prin acest text, vizavi de libertatea cetățeanului.

Vă mulțumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Este o mică neînțelegere, eu trecusem peste art.1403 și domnul Boc a venit cu acest amendament la 143. Nu? Deci vă rog frumos să vă referiți exact la text și să faceți amendamentul exact cum l-au formulat.

Domnul Cornel Bădoiu:

Înțeleg că inițiatorul are rezerve cu privire la natura acestei măsuri. Deci este o măsură cu caracter administrativ. Da? Dar, vă rog să rețineți că această măsură cu caracter administrativ este luată în legătură cu fapta pentru care el urmează a fi arestat.

Doamna Iliescu, există o practică constantă a Curții Supreme de Justiție. Și vă dau niște exemple. Când un cadru militar comitea o infracțiune, până se conturau elementele acesteia el, era băgat în arest disciplinar, deci era o măsură cu caracter disciplinar, dar dintotdeauna Curtea Supremă de Justiție a spus așa: atâta vreme cât măsura este determinată de fapta pe care a comis-o, în mod firesc și normal este s-o deduc, perioada s-o deduc din durata mandatului de arestare. Așa că, vă rog să rețineți că ar fi nedrept ca un om care este reținut administrativ, practic, să nu se bucure de computarea acestei perioade din durata de detenție. Așa este corect și așa e bine.

Vă mulțumesc.

Domnul Emil Boc:

Vă rog, domnule președinte.

Domnul Valer Dorneanu:

Dumneavoastră doriți, după pct.86 din raport, cel cu privire la art. 143 care introduce alin.11 și 12 să modificați art.144 alin.1, da?

Domnul Emil Boc:

Exact acolo suntem.

Domnul Valer Dorneanu:

Bun, atunci lăsați-mă întâi să mai întreb încă o dată dacă la amendamentul 86 există vreo obiecțiune.

Domnul Emil Boc:

Este corect.

Domnul Valer Dorneanu:

Nu există. Votat în unanimitate.

Acum, după amendamentul 86, domnul Boc vrea să introducă un amendament nou care să modifice actualul art.144 alin.1.

Domnul Emil Boc:

Este corectă observația, domnule președinte, numai că nu sunt singurul autor, este vorba și de domnul deputat Stoica și domnul Cornel Știrbeț.

Domnul Valer Dorneanu:

Da, mai citiți o dată textul.

Domnul Emil Boc:

Și textul este următorul: "Măsura reținerii poate dura cel mult 24 de ore. Din durata măsurii reținerii se deduce timpul cât persoana a fost privată de libertate ca urmare a măsurii administrative a conducerii la sediul poliției, prevăzută în art.31 lit.b) din Legea nr.218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române".

Doar încă un singur cuvânt. Se impune, și mă bucur că există această acceptanță din partea dumneavoastră, și generozitatea dumneavoastră va fi recompensată cu generozitatea noastră de a nu mai susține toate amendamentele, în sensul că textul Constituției din nou este imperativ. "Reținerea...", spune art.23 alin.3,"...nu poate depăși 24 de ore". Este un text imperativ al Constituției.

Prin Legea Poliției, o persoană poate fi privată de libertate o perioadă de timp mergând până la 24 de ore ori, dacă acceptăm ideea că o persoană poate fi reținută administrativ 24 de ore, la care se mai adaugă măsura procedurală de reținere încă 24 de ore, încălcăm textul constituțional, potrivit căruia nimeni nu poate fi reținut mai mult de 24 de ore. Ori ești eliberat, ori se emite mandat de arestare pentru o perioadă mergând până la 30 de zile. Soluția aceasta are înțelepciunea, în sensul că, dacă o persoană este reținută administrativ, nu are buletinul la ea, este condusă la sediul poliției - 5 ore este reținută. După care, dacă se impune măsura reținerii, pentru că nu rezultă, nu te poți documenta, din cele 5 ore de intervenție administrativă doresc să o reții printr-o ordonanță de reținere, atunci mai poți fi reținut pentru maximum... cât este, 24 fără 5... 19 ore și nu încă 24 de ore. Asta este ideea de a întări siguranța cetățeanului și mai ales de a întări garanțiile la adresa drepturilor și libertăților acestuia.

Vă mulțumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul profesor Neagu este de acord cu fondul, dar dorește să amelioreze puțin formularea.

Domnul Ion Neagu:

Da. Vă propun, stimați colegi, care ați propus amendamentul, și cu care sunt de acord de la început, să translăm această propunere a dumneavoastră la arestări, ca în termenul mai mare să se deducă. Aici, întâmplător s-ar putea să fi reținut poliția prin măsura administrativă - 24/24, desființezi reținerea? Nu. Deducem, ce spuneți dumneavoastră mai târziu un piculeț, "din durata arestării preventive a învinuitului sau inculpaților..." Ați înțeles? Deci menținem numai cu rugămintea să îl introducem la durata arestării ca în prevenție, mai îndelungată, în sensul acesta, să am din ce scade, știți? În sensul acesta.

Deci aș avea un interval mai mult de detenție și am de unde să scad. Dacă din 24 scad 24, că s-ar putea în acea lege să fie 24/24, păi, este un non sens, nu? Nu mai pot dispune reținerea. O anulez de plano.

Păi, bun, dar îl deducem mai târziu de la arestat. Care este socoteala? În sensul acesta. Mă rog, eu mi-am exprimat acordul de la început, dar era mai potrivit acolo de plantat această dispoziție.

Domnul Valer Dorneanu:

Vă rog să vă mai consultați. Domnule profesor, mai consultați-vă împreună cu domnul Boc.

Domnul Emil Boc:

Acum, să fim bine înțeleși, sunt două măsuri care vizează privarea de libertate: reținerea, care e 24 de ore, depinde de Constituție, și arestarea. Ce efect are dacă reducem 24 de ore din 30 de zile? Nu are nici un efect, pentru că deja privarea de libertate a fost făcută. Important este că aici, când se iau măsurile, să avem toate garanțiile necesare că nu cumva se abuzează de dreptul și libertatea persoanei. După ce ai reținut-o 29 zile, dacă deduci de acolo o zi nu mai contează. Aici este important, la reținere, să fim siguri că dacă textul Constituției spune că o persoană nu poate fi privată de libertate mai mult de 24 de ore, de ce să admitem 48?

Domnul Valer Dorneanu:

Da, iată, i-ați convins.

Supun, stimați colegi, amendamentul domnului Boc, cu care este de acord și Comisia juridică, de disciplină și imunități.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abțineri? Nu sunt.

La art. 144 alin.3, comisia nu a avut amendamente. Nici dumneavoastră, rămâne textul inițial.

La art.144 alin.4 care se introduce nou, urmăriți-l la pct.88 din raport.

Dacă aveți obiecțiuni? Este admis textul inițial.

Art.145 alin.1 și 2, comisia nu a avut obiecțiuni. Dacă aveți dumneavoastră? Votate textele inițiale.

După art. 145 alin.2, comisia vă propune, prin amendamentul 20, un alin. nou 21. Dacă aveți obiecțiuni? Este admis amendamentul și se introduce textul.

Titlul Cap.IV. Comisia nu are obiecțiuni. Rămâne în formularea inițială, ca și titlul Secțiunii a III-a.

Pentru art.1451 urmăriți amendamentul 92. Admis amendamentul, modificat textul.

Pentru art.146, urmăriți amendamentul 93. Domnul Boc. Nu spun că poate vă mai vine vreo idee.

Domnul Emil Boc:

Domnule președinte, ne vom ține de cuvânt, așa cum am promis, pentru că și dumneavoastră ați avut aceeași generozitate. Este ultimul amendament pe care dorim să-l susținem, fiind unul de mare impact, asupra căruia s-a discutat, și nu voi relua multe din argumentele spuse aici.

La pct.93 din raport, care vizează art.146, la pag.262, în raport există un amendament pe care l-am depus, în sensul că arestarea să poată fi dispusă numai de către instanța de judecată. Care este observația de fond? Actualul Cod de procedură are marele merit, cel pe care-l discutăm, că reduce durata măsurii arestării pe care o poate dispune procurorul, de la 30 de zile, la 3 zile, potrivit art.146. Soluția însă pe care noi o considerăm a fi viabilă este aceea potrivit căreia arestarea trebuie să fie dispusă numai de către judecător.

Două argumente: primul, nici nu știu cu care să încep, intern sau extern, hai să încep cu cel intern. Comisia constituțională pe care dumneavoastră o conduceți, domnule președinte, a votat în unanimitate că arestarea unei persoane să poată fi dispusă numai de către instanța de judecată. După ce intră în vigoare Constituția acest text devine neconstituțional dacă îl lăsăm în această formă.

Doi. Pentru a pune de acord legislația română cu prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului, convenție obligatorie, potrivit art.11 și 20 din Constituția României, și mă refer în special la art.5 paragraful 3 din Convenție care spune că arestarea poate fi dispusă doar de către un magistrat independent față de executiv și imparțial față de părți, atunci trebuie să stabilim că numai judecătorul poate lua măsura arestării.

Din nefericire, procurorul român nu este independent față de executiv pentru că, pe de o parte, ministrul justiției care este om politic și membru al Guvernului, poate să-i dea dispoziții directe, să înceapă urmărirea penală împotriva unei persoane, și nu este imparțial față de părți, întrucât el este acela care culege și după aceea le și administrează. într-un sistem de drept bazat pe Convenția Europeană, procurorul este acela care exercită acuzarea, adică își adună probele pentru a acuza o persoană și dacă dorește să solicite măsura arestării, se duce în fața unui judecător, în prezența apărătorului inculpatului, și solicită măsura arestării. Iar judecătorul independent și imparțial dispune dacă se impune sau nu măsura arestării.

Acum, și în condițiile menținute, procurorul driblează, șutează și dă cu capul. El adună probele, el decide măsura arestării. Chiar dacă este, repet, pe trei zile, și reprezintă un progres față de 30. Dar credem că trebuie să mergem până la capăt, să tăiem nodul gordian și să stabilim că numai judecătorul poate rezolva acest lucru.

Este un amendament, evident, de fond. De aceea, mi-am permis să subliniez câteva argumente.

Vă mulțumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul profesor Neagu.

Domnul Ion Neagu:

Deci, fără discuție, în Constituția la care și eu am...la legea de revizuire am participat, aceasta este dispoziția și acestei dispoziții va trebui în continuare să ne racordăm. Dacă facem această modificare acum, aici, va trebui să corelăm toate dispozițiile din această lege de modificare privind măsura arestării. Adică, să corelăm cu acea prelungire de către instanță când procurorul...și atunci, pentru a adopta acest amendament, eu v-aș propune să dăm la comisie și acest text, ca pe celelalte, să facem racordările respective și să venim în fața comisiei cu un text în ideea propusă de colegul nostru, pentru că până la urmă așa scrie în Constituția viitoare.

V-aș propune ca și acesta să fie un text pe care ni-l restituiți nouă, să vedem ce corelări în economia legii trebuie făcute și, după aceea, venim în fața domniilor voastre cu propunerea de adoptare a unui text care să fie în acord și cu viitoarea reglementare constituțională.

Vă mulțumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Supun votului dumneavoastră această propunere cu care am înțeles că și autorul amendamentului este de acord.

Cine este pentru? Mulțumesc foarte mult.

Și amendamentul 93, cu privire la art.146, și amendamentul respins, de la pct.46, al domnului Boc, vor fi restituite comisiei pentru a reanaliza acest text și în raport de prevederile propunerii din proiectul de revizuire a Constituției, dar și pentru corelarea textelor incidente între ele, pentru a nu exista necorelări legislative și chiar blocaje de aplicare a legii.

La art.148 alin.1 lit.b) și e), urmăriți la pct.94, comisia n-a avut obiecțiuni. Dacă aveți dumneavoastră.

Votate textele inițiale.

Pentru lit.g) de la art.148. Aveți obiecțiuni? Nu. Votat textul inițial.

Pentru lit.h). Vă rog!

Domnul Cornel Bădoiu:

Domnul președinte al comisiei și ceilalți membri ai aceleiași comisii, ca și inițiatorii, își amintesc că la lit.h) am avut un amendament. Și care a trecut, dar a trecut în altă formă. Așa că vă rog, domnule președinte, să fiți de acord să-l retrimitem la comisie, să revedem lucrările comisiei pentru că mi se pare că e o greșeală materială.

Domnul Valer Dorneanu:

Dumneavoastră o să stabiliți împreună la comisie dacă e greșeală sau eroare. Noi propunem restituirea acestui text pentru a vă pronunța dumneavoastră definitiv.

Amendamentul de la pct.96 din raport, art.148 lit.h) se restituie la comisie.

Pentru lit.i) dacă aveți obiecțiuni. Domnul deputat Cășunean.

Domnul Adrian Cășunean Vlad:

Domnule președinte,

Noi am propus aici un amendament care să înlocuiască actuala formulare, amendament care sună în felul următor: în loc de "pentru a se evita exercitarea unor presiuni asupra persoanei vătămate sau o înțelegere frauduloase cu aceasta", amendamentul propus de noi este următorul: "există date și indicii suficiente care justifică temerea că inculpatul va exercita presiuni asupra persoanei vătămate sau că va încerca o înțelegere frauduloasă cu aceasta".

Am înțeles că și comisia și ministerul sunt de acord cu amendamentul nostru.

Domnul Valer Dorneanu:

Este vorba de amendamentul 48, de la respinse, pagina 264.

Domnul președinte Neagu.

Domnul Ion Neagu:

Domnule președinte,

În principiu, nu avem nimic împotrivă. "pentru a se evita exercitarea unor presiuni asupra persoanei...atunci când există indicii serioase...". Sigur că da.

Noi, în principiu, suntem de acord. Nu știu dacă ministerul agreează...doamna ministru, îmi îngăduiți să vă întreb dacă agreați propunerea colegului meu la art.148 lit.i): "pentru a se evita exercitarea unor presiuni asupra persoanei vătămate sau o înțelegere frauduloasă cu aceasta, atunci când există indicii serioase în acest sens." Era propunerea colegului Cășunean. Personal, sunt de acord cu ea.

Domnul Valer Dorneanu:

Stați puțin, că mă puneți pe mine în eroare. Amendamentul pe care îl citiți este făcut de doamna Minodora Cliveti. Care dintre ele le susțineți? Deci, amendamentul domnului Cășunean spune așa: "există date suficiente care justifică temerea că inculpatul va exercita presiuni asupra persoanei vătămate sau că va încerca o înțelegere frauduloasă cu aceasta."

Domnul Adrian Cășunean Vlad:

La sugestia doamnei ministru, am introdus la modificare "date sau indicii serioase în acest sens".

Domnul Valer Dorneanu:

Vă însușiți amendamentul?

Domnul Adrian Cășunean Vlad:

Da. Absolut.

Domnul Valer Dorneanu:

Stimați colegi, dacă sunteți de acord ca textul lit.i), cel pe care-l găsiți la pct.97 din raport, să aibă formularea pe care v-a propus-o domnul deputat Cășunean, din combinația a două amendamente, și sunt de acord și inițiatorul și Comisia juridică.

Cine este pentru? Mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Pentru art.148 alin.2, urmăriți amendamentul 98. Nu sunt obiecțiuni. Admis amendamentul. Modificat textul.

Pentru art.149 alin.1, urmăriți amendamentul 99. Nu sunt obiecțiuni. Admis amendamentul.

La art.149 alin.3, comisia nu are amendamente. Nu sunt obiecțiuni. Admis textul în formularea inițială.

La art.149 alin.1, urmăriți amendamentul 101. Nu sunt obiecțiuni. Votat amendamentul. Modificat textul.

Pentru art.150, comisia nu are amendamente. Nu sunt obiecțiuni. Votat textul inițial.

Pentru art.152 alin.4, comisia nu are amendamente, nici dumneavoastră. Votat textul inițial.

La art.155-156, comisia nu are amendamente. Nu sunt obiecțiuni. Votate textele inițiale.

La art.159-160, urmăriți amendamentul 105. Nu aveți obiecțiuni. Admis amendamentul. S-au modificat cele două texte, potrivit propunerilor comisiei.

Art.160, urmăriți amendamentul 106. Nu sunt obiecțiuni. Admis amendamentul, modificat articolul.

La art.160a), marcat în raportul comisiei la 107, comisia nu a modificat textul. Nu aveți obiecțiuni. Rămâne textul inițial.

La art.160b), urmăriți amendamentul 108. Nu sunt obiecțiuni. Admis amendamentul, modificat textul.

Art.160c), urmăriți amendamentul 109. Nu sunt obiecțiuni. Votat amendamentul, modificat textul.

Art.160d), urmăriți amendamentul 110. Nu sunt obiecțiuni. Admis amendamentul, modificat art.1602.

Titlul Cap.IV. Secțiunea IV1, comisia nu a operat modificări. Dacă aveți dumneavoastră. Rămân textele inițiale.

Art.160e), de asemenea, comisia n-a avut amendamente. Nici dumneavoastră. Rămâne textul inițial.

Art.160f), urmăriți amendamentul 113. Nu sunt obiecțiuni. Admis amendamentul, modificat textul.

Art.160g), comisia n-are amendamente, nici dumneavoastră. Rămâne textul inițial.

Art.160h), urmăriți amendamentul 115. Nu sunt obiecțiuni. Admis amendamentul, modificat textul.

La art.1601, comisia n-a avut amendamente. Nici dumneavoastră. Rămâne textul inițial.

La art.1602, alin.1 și 2, nu sunt obiecțiuni. Rămân textele inițiale.

Art.1602a) și art.1602b), dacă aveți obiecțiuni. Nu aveți. Rămân textele inițiale.

Art.1603. Nu aveți obiecțiuni. Rămâne textul inițial.

Art.1604, urmăriți amendamentul 120. Nu sunt obiecțiuni. Admis amendamentul, modificat textul.

Art.1605, alin.1-3 și alin.4 lit.b). Dacă aveți obiecțiuni. Nu aveți. Rămâne textul inițial. Nici comisia n-a avut.

Art.1605 alin.4, rămâne textul inițial, neavând obiecțiuni.

Art.1605 alin.6, comisia propune eliminarea, prin amendamentul 123. Nu sunt obiecțiuni. Admis amendamentul, eliminat textul.

Art.1606, urmăriți amendamentul 124. Nu sunt obiecțiuni. Admis amendamentul, modificat textul.

Art.1607 și art.1608. Dacă aveți obiecțiuni. Nu aveți. Rămân textele inițiale. Nici comisia nu a avut amendamente.

Art.1609 și 16010, urmăriți amendamentul 127. Nu sunt obiecțiuni. Admis amendamentul, modificat textele.

Art.16010, urmăriți amendamentul 128. De fapt nu este amendament, pct.128 din raport. Comisia nu a făcut propuneri de modificare. Nici dumneavoastră nu aveți. Rămâne textul inițial.

Art.162 alin.1, urmăriți amendamentul 129. Admis amendamentul, modificat textul.

Art.162, introducerea unui nou alineat, după alineatul 1. Urmăriți amendamentul 130. Nu sunt obiecțiuni. Admis amendamentul, introdus textul.

Modificarea art.162 alin.2 actual. Urmăriți amendamentul 131. Nu sunt obiecțiuni. Admis amendamentul, modificat textul.

După art.163, sau mai exact la art.163, prin amendamentul 132, comisia propune texte noi. Vă rog să urmăriți amendamentul 132. Nu sunt obiecțiuni. Admis amendamentul, se introduc textele propuse de comisie.

La amendamentul 133, comisia propune abrogarea lit.a) de la alin.6 art.163. Dacă aveți obiecțiuni. Admis textul, se abrogă litera.

Prin amendamentul 134, comisia propune modificarea art.164 alin 3, urmăriți pct.1023 din textul proiectului de lege. Nu aveți obiecțiuni. Introdus alineatul respectiv.

Prin amendamentul 135, comisia propune modificarea alin.7 de la art.165. Nu sunt obiecțiuni. Admis amendamentul, modificat textul.

Prin amendamentul 136, comisia propune modificarea alin.1 de la art.168. Admis amendamentul, modificat textul.

Amendamentul 137. Nu sunt obiecțiuni. Admis amendamentul, se modifică textele.

Amendamentul 138. Nu sunt obiecțiuni. Admis amendamentul, modificat art.170.

Amendamentul 139, cu privire la art.171 alin.2 și 3. Nu sunt obiecțiuni. Admis amendamentul, modificate textele.

Amendamentul 140 cu privire la introducerea unui alineat nou la art.171, după alin.4. Nu sunt obiecțiuni. Admis amendamentul, se introduce textul.

Amendamentul 141. Modificarea alin.6 din art.171. Nu sunt obiecțiuni. Admis amendamentul, modificat textul.

Amendamentul 142, dacă aveți obiecțiuni. Admis amendamentul, se modifică textul.

Amendamentul 143, cu privire la art.173 alin.1. Nu sunt obiecțiuni. Admis amendamentul, modificat textul.

Amendamentul 144. Nu sunt obiecțiuni. Admis amendamentul, modificat art.174.

Amendamentul 145. Mai exact, la pct.145, comisia propune menținerea art.177 alin.8 și 9. Nu sunt obiecțiuni. Votate textele inițiale.

Art.178 alin.2. Dacă aveți obiecțiuni. Votat textul inițial.

Art.178 alin.4. Dacă aveți obiecțiuni. Votat textul inițial.

Art.183 alin.2. Dacă aveți obiecțiuni. Pct.148 din raport. Nu. Votat textul inițial.

Art.184 alin.2, pagina 130. Nu aveți obiecțiuni. Votat textul inițial.

Art.184 alin.2, urmăriți pct.113 din lege, 150 din raport. Nu sunt obiecțiuni. Votate textele inițiale.

Urmăriți amendamentul 151, la pag.131. Nu sunt obiecțiuni. Admis amendamentul, introdus un alineat nou 31.

Art.188, urmăriți amendamentul 155. Nu sunt obiecțiuni. Admis amendamentul, modificat textul.

Introducerea a două noi alineate la art.189. Urmăriți amendamentul 153. Nu sunt obiecțiuni. Admis amendamentul, introdus textele respective.

Amendamentul 154. Nu sunt obiecțiuni. Admis amendamentul, modificate textele prevăzute.

Pentru art.191, pct.118 din lege, 119, 120 și 121, dacă aveți obiecțiuni. Comisia n-a avut. A admis toate punctele în textele inițiale.

Prin amendamentul 159, comisia vă propune modificarea textelor de la art.198 alin.1 lit.a), b), c), d), e), f), g, h). Urmăriți amendamentul 159, pag.134-139. Dacă aveți obiecțiuni la unul din textele de la amendamentul 159. Admis amendamentul, modificate toate textele.

Amendamentul 160. Nu sunt obiecțiuni. Votat în unanimitate.

La art.207, comisia n-a avut obiecțiuni. Nici dumneavoastră. Rămâne textul inițial.

Art.208 alin.1. Nu sunt obiecțiuni. Rămâne textul inițial.

Urmăriți, în continuare, amendamentul 163, pag.140. Comisia propune modificarea alin.1 și 3. Dacă aveți obiecțiuni. Admis amendamentul 163, modificate textele respective.

Art.209 alin.5, comisia n-a avut amendamente. Nu sunt obiecțiuni. Votat textul inițial.

Prin amendamentul 165, comisia propune un punct nou în proiectul de lege, 1311, cu privire la modificarea art.214 alin.1. Dacă aveți obiecțiuni la amendamentul 165. Votat amendamentul.

Amendamentul 166. Nu sunt obiecțiuni. Votat amendamentul.

Amendamentul 167. Nu sunt obiecțiuni. Votat amendamentul.

Pentru pct.134 din proiectul de lege, comisia nu are obiecțiuni. Nici dumneavoastră. Rămâne textul inițial.

Pct.135 din proiectul de lege, referitor la art.219. Dacă aveți obiecțiuni. Nu aveți. Rămâne textul inițial.

Pct.136 din proiectul de lege, comisia n-a avut amendamente, nici dumneavoastră. Votat textul inițial.

La pct.137 din proiectul de lege, urmăriți amendamentul 171, pag.145. Aveți obiecțiuni la amendament? Nu. Votat amendamentul, modificat textele.

Punctele 138 și 139 din proiectul de lege. Comisia nu are amendamente. Nu sunt obiecțiuni. Rămân textele inițiale.

Pct.140 din proiectul de lege. Urmăriți amendamentul 174. Nu sunt obiecțiuni. Admis amendamentul, modificate textele.

Același punct din proiectul de lege, 140, urmăriți, vă rog, la pag.147, art.2242, comisia propune amendarea lui. Urmăriți amendamentul 175. Nu aveți obiecțiuni. Admis amendamentul, modificat art.2242.

Art.2243, urmăriți amendamentul 176. Nu sunt obiecțiuni. Admis amendamentul, modificat textul.

La art.2244, comisia nu are amendamente. Nu sunt obiecțiuni. Votat textul inițial.

Art.227 alin.2. Deci, 227, denumire marginală, art.227 alin.2, text, de la punctele 141-142 din proiectul de lege Comisia nu are amendamente. Nu sunt obiecțiuni. Rămân textele inițiale.

Comisia propune, prin amendamentul 180, un alineat nou, 31, la art.228. Dacă aveți obiecțiuni. Admis amendamentul, introdus textele.

La pct.144 din proiectul de lege, comisia nu are amendamente. Nu sunt obiecțiuni. Votat textul inițial.

Amendamentul 182. Nu sunt obiecțiuni. Admis, modificat textul.

Pct.146 din proiectul de lege. Comisia n-are amendamente. Nici dumneavoastră. Textul inițial.

Pct.147-148. Nu sunt obiecțiuni. Rămân texte inițiale.

La pct.149 urmăriți amendamentul 186. Nu sunt obiecțiuni. Admis amendamentul, modificat pct.149.

Pct.150. Urmăriți amendamentul 187. Nu sunt obiecțiuni. Admis amendamentul, modificat textul.

La pct.151, comisia n-are amendamente. Nu sunt obiecțiuni. Votat textul inițial.

Pct.152, urmăriți amendamentul 189. Nu sunt obiecțiuni. Votat amendamentul.

Pct.153, urmăriți amendamentul 190. Nu sunt obiecțiuni. Votat amendamentul, modificat textul.

Punctele 154-155-156, comisia n-a avut amendamente. Nu sunt obiecțiuni. Rămân textele inițiale.

După pct.156, comisia ne propune un alin.3, nou, la art.2491. Urmăriți amendamentul 194. Nu sunt obiecțiuni. Admis amendamentul, introdus textul.

Urmăriți amendamentul 195. Nu sunt obiecțiuni. Admis și amendamentul 195, se modifică alin.1 de la art.254.

Urmăriți, în continuare, punctele 157-158 din proiectul de lege. Nu aveți obiecțiuni, nici comisia nu a avut. Rămân textele inițiale.

Urmăriți, în continuare, amendamentul 198, cu privire la pct.159. Nu sunt obiecțiuni. Admis amendamentul, modificat pct.159.

La pct.160, urmăriți amendamentul 199. Comisia propune eliminarea. Nu sunt obiecțiuni. Admis amendamentul, eliminat textul.

Amendamentul 200, cu privire la pct.161 din proiectul de lege. Nu sunt obiecțiuni. Admis amendamentul, modificat acest punct.

Pct.162, urmăriți amendamentul 201. Nu sunt obiecțiuni. Admis amendamentul, modificat pct.162.

Pct.163, 164, comisia n-a avut amendamente. Nici dumneavoastră. Rămân textele inițiale.

Pct.165, urmăriți amendamentul 204. Nu sunt obiecțiuni. Admis amendamentul, modificat textele.

Pct.166, urmăriți amendamentul 205. Comisia propune eliminarea. Nu sunt obiecțiuni. Admis amendamentul, eliminat punctul.

Eliminat art.166, dar observați la pag.174, comisia propune un text nou, 1661. Nu aveți obiecțiuni. Votat acest text.

Pentru punctele 167, 168, comisia n-a avut amendamente. Nu sunt obiecțiuni. Rămân textele inițiale.

La pct.169, urmăriți amendamentul 209. Nu sunt obiecțiuni. Votat amendamentul, modificat textul.

Pentru amendamentul 210, cu privire la art.300 alin.2, nu aveți obiecțiuni. Admis amendamentul, modificat textul.

Pct.170. Comisia n-are amendamente. Nu sunt obiecțiuni. Rămâne textul inițial.

Pct.171. Urmăriți amendamentul 212. Nu sunt obiecțiuni. Admis amendamentul, modificat textul.

Urmăriți, în continuare, amendamentul 213, cu privire la modificarea art.304. Nu sunt obiecțiuni. Admis amendamentul, modificat art.304.

Pct.172, urmăriți amendamentul 214. Nu sunt obiecțiuni. Admis amendamentul, modificat pct.172.

Pct.173, urmăriți amendamentul 215. Nu sunt obiecțiuni. Admis amendamentul, modificat pct.173.

Pct.174, amendamentul 216. Nu sunt obiecțiuni. Admis amendamentul, modificat pct.215.

Prin amendamentul 217, comisia propune modificarea art.318 alin.1. Dacă aveți obiecțiuni. Admis amendamentul 217, modificat textul.

Urmăriți, în continuare, amendamentul 218. Nu sunt obiecțiuni. Admis amendamentul, se modifică textul.

Pct.175 din proiectul de lege, urmăriți amendamentul 219. La pct.175, comisia nu are amendamente. Nici dumneavoastră. Rămâne textul nemodificat.

Urmăriți, în continuare, amendamentul 220, comisia propune un articol nou, 3271. Nu sunt obiecțiuni. Admis amendamentul, introdus textul.

Pct.176. Nu aveți obiecțiuni, nici comisia n-a avut amendamente. Rămâne textul inițial.

Pct.177. Urmăriți amendamentul 222. Nu sunt obiecțiuni. Admis amendamentul, modificat textul.

Prin amendamentul 223, comisia propune modificarea art.346 alin.2. Nu sunt obiecțiuni. Admis amendamentul, modificat textul.

Amendamentul 224. Urmăriți din nou pag.184. Nu sunt obiecțiuni. Admis amendamentul, se modifică art.348.

Amendamentul 225, cu privire la art.350 alin.1. Nu sunt obiecțiuni. Admis amendamentul, modificat textul.

La pct.178 din proiectul de lege, comisia nu are amendamente. Nici dumneavoastră. Rămân textele inițiale.

Pct.179, urmăriți amendamentul 227, cu privire la art.350 alin.6. Nu sunt obiecțiuni. Admis amendamentul, modificat textul.

Prin amendamentul 228, comisia modifică alin.1 al art.357. Nu aveți obiecțiuni. Admis amendamentul, modificat textul.

La pct.180 din proiectul de lege, urmăriți amendamentul 229. Nu sunt obiecțiuni. Admis amendamentul, modificat acest punct.

Pct.181, 182, 183, 184, 185, 186 din proiectul de lege nu au intervenții din partea comisiei. Dacă aveți obiecțiuni. Rămân textele inițiale, neavând obiecțiuni.

Prin amendamentul 236, comisia propune un alineat 3 la art.38511. Nu sunt obiecțiuni. Admis amendamentul, se introduce alineatul nou.

Prin amendamentul 237, comisia propune modificarea lit.c) de la 386. Nu sunt obiecțiuni. Admis amendamentul, modificat textul.

Urmăriți pct.187 din proiectul de lege. Comisia nu a avut amendamente. Nici dumneavoastră. Rămâne textul inițial.

Amendamentul nr.239 propune introducerea unui text nou la pct.1871 din proiectul de lege, deci alin.3 la art.402.

S-a admis amendamentul și s-a introdus textul.

Amendamentul nr.240 cu privire la modificarea alin.1 de la art.404.

S-a admis amendamentul și s-a modificat textul.

Amendamentul nr.241 cu privire la art.409.

S-a admis amendamentul și s-a modificat textul.

Amendamentul nr.242 cu privire la art.410, alin.3.

S-a admis amendamentul și s-a modificat textul.

Amendamentul nr.243. S-a admis amendamentul și se introduce un text nou, 31 la art.410.

Amendamentul nr.244. Nu sunt obiecțiuni. S-a admis amendamentul și se modifică art.412.

Pct.191 din proiectul de lege. Nu sunt intervenții la comisie. Nici dumneavoastră. Rămâne textul inițial.

Deci, prelungim programul în plen, mâine, sau terminăm acum amendamentele?

Domnul Alexandru Sassu:

Acum.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulțumesc foarte mult.

Pct.191 rămâne nemodificat.

Pct.192, amendamentul nr.246. Admis amendamentul.

Pct.193, amendamentul nr.247. S-a admis amendamentul și s-a modificat textul.

Pct.194 îl găsiți la pct.248 din raport. Comisia nu a avut amendamente. Nici dumneavoastră. Rămâne textul inițial.

Amendamentul nr.249. S-a admis amendamentul și se modifică alin.1 de la art.435.

Amendamentul nr.250. Admis amendamentul.

Nu sunt amendamente la 251. Acolo este marcat pct.196 din lege, asupra cărora nu există intervenții. Rămâne textul inițial.

Amendamentul nr.252 la pct.197. S-a admis amendamentul și s-a modificat punctul.

Amendamentul nr.253. Admis amendamentul.

Amendamentul nr.254. Admis amendamentul.

La pct.199 din proiectul de lege, comisia nu a avut amendamente. Rămâne textul inițial.

Amendamentul nr.256 la pct.200 din proiectul de lege. Admis amendamentul și modificat acest punct.

Pct.201 rămâne nemodificat, dacă nu aveți intervenții. Rămâne nemodificat.

Amendamentul nr.258. Admis amendamentul, modificat titlul cap.IV.

Amendamentul nr.259. Admis amendamentul.

Amendamentul nr.260. Admis amendamentul la art.505, care se modifică în mod corespunzător.

Pentru art.506 comisia nu are amendamente. Găsiți acest articol la pct.261. Rămâne textul inițial.

Art.507 - 513. Dacă aveți obiecțiuni? Comisia nu a avut. Rămân textele inițiale.

La pct.204, Comisia nu a avut amendamente. Nici dumneavoastră. Rămâne textul inițial.

Amendamentul nr.265 cu privire la art.II din proiectul de lege. S-a admis amendamentul și s-a modificat art.II.

La art.III - amendamentul nr.266. S-a admis amendamentul și s-a modificat art.III.

După art.III - comisia ne propune două articole romane noi, III1 și III2. Le găsiți la amendamentele nr.267, 268.

Dacă aveți obiecțiuni? S-au admis amendamentele și s-au introdus cele două texte.

Pentru art.IV, urmăriți pct.69 din raport. Comisia nu are intervenții. Nici dumneavoastră. Rămân textele inițiale.

Art.V. Urmăriți amendamentul nr.270. S-a admis amendamentul și s-a modificat art.V.

Pentru art.24 pe care îl găsiți la pag.219, pct.271 din raport, comisia nu a avut intervenții. Rămâne textul inițial.

La textul de la pct.272 din raport, de asemenea comisia nu are amendamente. Rămâne textul inițial.

Pentru art.VI, îl găsiți la pct.273 din raport, comisia nu a avut amendamente. Rămâne textul inițial.

Art.VII, pct.274, de fapt, amendamentul nr.274. Dacă aveți obiecțiuni la acest amendament nr.274? S-a admis amendamentul și s-a modificat art.VII.

Art.VIII. Comisia nu are amendamente. Nici dumneavoastră. Rămâne nemodificat.

Art.IX. Nu sunt nici obiecțiuni, nici amendamente. Rămâne textul inițial.

Art.X. Urmăriți amendamentul nr.277. S-a admis amendamentul și s-a modificat acest text.

Întreb inițiatorul dacă mai sunt alte texte?

Au rămas, stimați colegi, textele trimise la comisie, pe care le vom discuta în ședința comisiei din această săptămână.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București vineri, 5 martie 2021, 21:16
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro