Corneliu Ciontu
Corneliu Ciontu
Ședința Camerei Deputaților din 9 septembrie 2003
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.108/19-09-2003

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
04-12-2019
02-12-2019 (comună)
27-11-2019
Arhiva video:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2003 > 09-09-2003 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 9 septembrie 2003

  1. Intervenții ale domnilor deputați:
  1.34 Corneliu Ciontu - o analiză a situației sportului românesc;

Intervenție consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedință

Domnul Corneliu Ciontu:

Deriva sportului românesc

Trăim cu toți, după 1989, o perioadă de privațiuni economice, de frustrări și umilințe în raport cu propria identitate. Din pricina suferințelor noastre materiale și a locului pe care România îl are acum în lume, din pricina erorilor conducătorilor politici, mulți dintre noi și-au pierdut bucuria propriei comunități, confortul de a fi români, orgoliul național constructiv.

Din păcate, dar și din fericire, în ultimii 15 ani am avut doar două motive importante de satisfacție națională: reușitele elevilor și studenților români la olimpiadele internaționale și marile performanțe ale sportivilor români. Faptul că, în condițiile crizei economice și ale precarității sistemului de învățământ, tinerii români continuă să fie cei mai buni din lume la matematică și informatică este, în viziunea Partidului România Mare, un veritabil miracol, care vorbește de la sine despre potențele intelectuale insuficient stimulate ale poporului român. Totuși, pentru majoritatea românilor, mândria națională se confundă, în ultimii ani, cu reușitele echipei naționale de fotbal, cu victoriile din gimnastică, canotaj, atletism, înot, box sau scrimă. Prin perseverență și talent nativ, sportivii noștri au reușit să concureze și să învingă reprezentanții marilor puteri economice și politice ale lumii. Și, în acele momente în care imnul național este intonat, românii au senzația că toate privațiunile lor pot fi uitate, că suferințele le sunt răscumpărate într-un plan compensatoriu mai înalt.

Totuși, toate aceste reușite sportive remarcabile nu se pot genera singure, fără o bază solidă, fără o rădăcină temeinică. Și trebuie s-o spunem cu fermitate, anul 2003 pare să ne demonstreze faptul că această bază solidă a dispărut. Anul acesta criza din sportul românesc s-a generalizat și a afectat chiar și acele domenii în care România era, în mod tradițional, principala favorită. Astfel, dacă în anul 2000, la Olimpiada de la Sydney, delegația țării noastre a reușit să se claseze între primele 10 națiuni ale lumii, în anul 2003 sportivii români nu au câștigat nici un titlu mondial la o disciplină olimpică. Situația este fără precedent în istoria postbelică a sportului românesc. Însă, din nefericire, recordurile negative nu se opresc aici. La recent încheiatele Campionate Mondiale de Atletism desfășurate în Franța, la Paris, România nu a cucerit nici o medalie. Și acest eșec de proporții reprezintă o premieră sumbră. Niciodată până în anul 2003, România nu s-a mai întors de la un campionat mondial de atletism fără să fi cucerit cel puțin o medalie. Pentru țara care a impus în atletismul mondial pe Iolanda Balaș, Maricica Puică, Lia Manoliu sau Gabriela Szabo, doar câteva dintre atletele române care au marcat istoria atletismului mondial, dezastrul sportiv de la Paris este inacceptabil.

Un alt domeniu sportiv în care România a dominat cu autoritate este gimnastica sportivă. Începând cu Nadia Comăneci, care a revoluționat practic această disciplină, și continuând cu Daniela Silivaș, Ecaterina Szabo, Lavinia Miloșevici și Andreea Răducan, gimnastele din România și-au spulberat de fiecare dată adversarele. În acest an însă, la campionatele de la Arnhem, în Statele Unite, echipa țării noastre a pierdut supremația pe echipe, reușind să câștige doar trei medalii, nici una de aur. Și, ținând seama de condițiile extrem de precare în care lucrează lotul condus de binecunoscuții antrenori Octavian Belu și Mariana Bitang, meritul pentru cele câteva medalii câștigate aparține exclusiv gimnastelor și antrenorilor.

Nici la canotaj, sportul care a impus lumii nume precum Ivan Pațaichin și Elisabeta Lipă, situația nu este mai bună. La campionatele mondiale de la Milano, desfășurate la sfârșitul lunii trecute, România a cucerit o singură medalie de aur dar și aceea la o probă care nu figurează în programul olimpic.

Criza din fotbal nici măcar nu mai trebuie amintită: cluburile românești se dovedesc incapabile să acceadă în fazele superioare ale competițiilor europene, iar echipa națională se află în situația de a irosi o a doua calificare consecutivă, fapt fără precedent în istoria post-decembristă.

Cauza acestui moment de răscruce în istoria sportului românesc nu este o bruscă și misterioasă dispariție a calităților fizice și psihice ale sportivilor noștri. Cauza este univocă, simplă, și trebuie rostită ca atare: lipsa de responsabilitate a guvernărilor post-decembriste în raport cu nevoile profunde ale sportului. Un sport de mare performanță nu se poate concepe în absența unei baze de selecție, iar această bază de selecție are nevoie de existența premiselor pentru sportul de masă. Avem nevoie, pe scurt, de infrastructură, de săli specializate la care toată lumea să aibă acces, de terenuri și chiar de maidanele de altădată. Aveam nevoie de un sistem de recrutare la nivelul sportului școlar, de fonduri pentru competiții și loturi de juniori. Nu poți descoperi un Ilie Năstase decât selecționând 10.000 de tineri tenismeni. Dar câți copii din România își permit să practice tenisul? Nu poți descoperi un Gheorghe Hagi decât în condițiile în care copiii pot învăța regulile fotbalului pe terenuri de joacă special amenajate.

Dar aceste terenuri nu mai există. În ultimii nai, au fost închise zeci de baze sportive, fără să fie pus nimic în locul lor. Sportul a început să fie practicat în condiții decente, dar numai ca fenomen privat. Există terenuri private de tenis, de fotbal, săli specializate în gimnastică de întreținere. Dar câți tineri au acces aici? Cu toate păcatele lui în raport cu sportul, sistemul comunist a știut să mențină totuși o instituție de selecție eficientă la nivel școlar și a încurajat competițiile interne. În ciuda caracterului său propagandistic, o competiție aparent inutilă precum Daciada permitea juniorilor să se familiarizeze cu competiția și condițiile specifice de concurs. Desigur, în Occident, sportul a devenit, în bună măsură, un fenomen privat. Dar asta în condițiile în care există resurse particulare suficiente pentru asta. Și în condițiile în care există o infrastructură creată de stat. Într-o țară civilizată, municipalitatea pune la dispoziția tinerilor, în fiecare cartier, terenuri de fotbal, tenis sau baschet în mod gratuit. În schimb, în România, din cele 400 de săli de sport anunțate de actualul guvern ca prioritate națională, s-au dat în folosință două sau trei.

Considerând sportul, așa cum am arătat, o veritabilă efigie națională, dar și o premisă a sănătății publice, PRM a prevăzut în programul său de guvernare obiective și măsuri concrete, care pot asigura dezvoltarea bazei materiale și perpetuarea performanțelor autohtone.

În primul rând, acordând o atenție specială sportului de masă, sportului pentru toți, PRM are în vedere alocarea de către primăriile locale de fonduri special prevăzute în buget pentru construirea și întreținerea terenurilor și sălilor publice de sport.

În al doilea rând, considerăm că este absolut imperativ un departament guvernamental dedicat exclusiv juniorilor, sportivilor de mâine, având ca atribuție unică monitorizarea și asigurarea unor condiții decente de pregătire.

În al treilea rând, credem că guvernele post-decembriste nu au reușit să asigure încă o lege adecvată a sponsorizării, lege care să motiveze investitorii privați să investească în sport.

Peste un an, la Atena va avea loc o nouă ediție a Jocurilor Olimpice. Va fi atunci momentul de bilanț al gestionarilor sportului românesc. Și să dea Dumnezeu ca și după acest moment să mai avem motive de mândrie națională. Pentru că, în fond, acesta este unul din miracolele olimpismului: talentul și ambiția unor sportivi pot suplini incompetența și dezinteresul guvernanților.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București vineri, 6 decembrie 2019, 5:26
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro