Ștefan Baban
Ștefan Baban
Ședința Camerei Deputaților din 16 septembrie 2003
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.113/26-09-2003

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
09-12-2019
27-11-2019
Arhiva video:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2003 > 16-09-2003 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 16 septembrie 2003

  1. Intervenții ale domnilor deputați:
  1.12 Ștefan Baban - declarație intitulată "Învățământul românesc - din nou la start";

Domnul Corneliu Ciontu:

Dau cuvântul domnului Ștefan Baban. Va urma domnul deputat Petre Posea.

Domnul Ștefan Baban:

Vă mulțumesc.

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

Declarația mea este intitulată

"Învățământul românesc - din nou la start".

15 septembrie 2003, data când clopoțelul a sunat pentru un nou an școlar. Mii de elevi și dascăli s-au adunat în școli cu speranțe, visuri și idealuri, pe care speră să le poată împlini în acest an școlar.

Ce i-a așteptat după două luni de vacanță? Pentru cei mai norocoși și cu părinți destul de înstăriți, școlile pe care le frecventează sunt curate, spațioase, cu numeroase îmbunătățiri și cu o bază tehnico-materială demnă de invidiat. Manualele și rechizitele, indiferent de prețul lor, nu constituie o problemă, acolo unde sunt bani.

Pentru marea majoritate a elevilor și profesorilor, școlile pe care le frecventează i-au întâmpinat și în acest an cu schele și var, cu clase nevăruite sau curățite parțial, cu bănci rupte și vechi, cu manuale incomplete, cu grupuri sociale rudimentare și neigienizate. Ambele părți trebuie însă să desfășoare un proces educațional în care calitatea trebuie să primeze.

Iar dacă vreți să aveți tabloul complet al școlilor din mediul rural, multiplicați cu 10 sau cu 100 imaginea pe care v-am prezentat-o mai sus.

Rareori găsești într-un județ al țării, indiferent cât de mare este sau ce tradiții culturale îl definesc, mai mult de zece școli noi, dotate ultramodern. Și, dacă trebuie să spunem adevărul, meritul nu este al nostru în principal, ci al organizațiilor non-guvernamentale și al asociațiilor și fundațiilor străine.

Ambele categorii - elevi și profesori - au început un nou an școlar în speranța că reforma învățământului românesc nu va mai provoca atâta haos, nu se va mai concretiza în atâtea umilințe îndurate de ambele părți, începând de la examenele de titularizare și terminând cu experimente și experiențe de modernizare a învățământului românesc în cursul anului școlar.

De 13 ani, școala românească, recunoscută și apreciată în lume pentru valoarea și pregătirea profesională a specialiștilor pe care i-a dat atât societății românești, cât și lumii întregi, nu își regăsește ritmul și clarviziunea, având toate șansele să devină o amintire pentru cei din exterior.

Marea majoritate a copiilor dotați și cei olimpici, după ani de efort financiar din partea părinților, și de muncă și tenacitate din partea lor și a îndrumătorilor, aleg să urmeze colegii și facultăți în străinătate, nemaidorind să se întoarcă în țară și să-și folosească cunoștințele aici.

Copiii care rămân să studieze în țară, deși sunt dotați din punct de vedere intelectual, neavând baza materială compatibilă, vor fi dezavantajați, iar aceste lucrurile le vor marca viața.

Pentru elevii din mediul rural, care nu își pot permite să continue liceul deoarece părinții nu dispun de suficienți bani pentru a le asigura cazarea, cantina și manualele, nu știu ce le-am putea promite, ca să le alinăm amarul și suferința pentru visele spulberate chiar din fașă.

A început un nou an școlar. Cadrele didactice doresc să fie un an mai bun, mai prosper și care să le aducă și satisfacții materiale, începând cu lefurile pe care le primesc.

Elevii își doresc ca materiile pe care trebuie să le învețe să fie structurate, stufărișul și mediocritatea să dispară și să le fie asigurată siguranța în școlile pe care le frecventează.

Noi, ca părinți, dorim ca acești copii să nu mai fie generații de sacrificiu, începând din școală și terminând cu tinerețea și maturitatea lor, adică etapele cel mai importante din viața omului.

Reformă nu înseamnă doar experimente, degringoladă, lipsuri și insatisfacții. Reformă înseamnă un plan bine definit de acțiune pentru îmbunătățirea condițiilor de desfășurare a activității didactice, o infrastructură bine pusă la punct și corelată cu cerințele pieții muncii și perioadelor prezente și viitoare, crearea și asigurarea unei scări de valori umane și profesionale pentru îndrumătorii tinerei generații, crearea și aplicarea unui sistem eficient și corect de stimulare a cadrelor didactice.

În lipsa unui asemenea plan, și anul școlar 2003-2004, dar și cei care vor urma nu vor reuși să scoată la lumină învățământul românesc, ba, din contră, vor asigura căderea liberă în neant și uitare a unui domeniu de activitate renumit și glorios cândva.

Vă mulțumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulțumesc.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București miercuri, 11 decembrie 2019, 0:21
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro