Plen
Ședința Camerei Deputaților din 23 septembrie 2003
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.118/03-10-2003

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002 2001 2000
1999 1998 1997
1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002

Transmisii video

format Real Media
Arhiva video:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2003 > 23-09-2003 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 23 septembrie 2003

15. Dezbaterea Propunerii legislative privind declararea Complexului muzeal "Casa memorială Octavian Goga" de la Ciucea, județul Cluj, drept obiectiv de patrimoniu de importanță națională (amânarea votului final).
 
consultă fișa PL nr. 289/2003

Domnul Valer Dorneanu:

................................................

La pct. 30, Comisia de cultură dacă este. Da. Poftiți, domnule președinte Mihai Mălaimare. Cu privire la declararea Complexului muzeal "Octavian Goga", obiectiv de patrimoniu de importanță națională.

Aveți cuvântul!

Domnul Mihai Adrian Mălaimare:

Domnule președinte,

Propunerea legislativă privind declararea Complexului muzeal Casa memorială "Octavian Goga" de la Ciucea, județul Cluj, drept obiectiv de patrimoniu de importanță națională, a fost transmisă Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă, cu adresa nr. 289/25.VIII.

Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă fiind sesizată în fond, propunerea legislativă a fost trimisă spre avizare Comisiei juridice, de disciplină și imunități și Comisiei pentru buget, finanțe și bănci care, până la redactarea prezentului raport, nu au transmis avizele lor.

În redactarea raportului, comisia noastră a ținut cont de avizul emis de Consiliul Legislativ. Propunerea face parte din categoria legilor ordinare. Ea a fost dezbătută în ședința comisiei din ziua de 10 septembrie 2003.

În conformitate cu prevederile art.52, la dezbaterea proiectului a participat ca invitat domnul deputat Dan Brudașcu, în calitate de inițiator.

Raportul comisiei a fost adoptat cu majoritatea voturilor celor prezenți în sală în momentul votării, 9 voturi pentru și un vot contra. În urma dezbaterii, Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă propune respingerea proiectului legislativ privind declararea Complexului muzeal Casa memorială "Octavian Goga" de la Ciucea, județul Cluj, drept obiectiv de patrimoniu de importanță națională. Iar noi vă rugăm să aprobați raportul comisiei așa cum a fost el redactat.

Vă mulțumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul Dan Brudașcu, inițiatorul.

Domnul Dan Brudașcu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Doamnelor și domnilor,

Așa cum am precizat și colegilor din Comisia de cultură, motivul pentru care am inițiat această propunere legislativă este faptul că după circa 35 de ani de la momentul deschiderii oficiale a Muzeului memorial "Octavian Goga" de la Ciucea, starea acestuia a cunoscut an de an o situație din ce în ce mai îngrijorătoare, fapt determinat inclusiv de dispariția unor obiecte de patrimoniu aflate inițial în dotarea lui.

Pe de altă parte, vreau să spun că până la realizarea acestei inițiative, am parcurs toate etapele recomandate, de altfel, în raportul comisiei, în sensul de a determina Consiliul județean Cluj și Ministerul Culturii să aprecieze importanța culturală de excepție pe care o are această casă memorială și, prin urmare, să procedeze atât la o reclasificare a acestuia cât și mai ales pentru materializarea uneia dintre obiectivele pe care și le-a propus în testamentul său Octavian Goga.

Pentru că, așa cum am informat comisia cu prilejul dezbaterii, Octavian Goga a cerut ca această moștenire să fie lăsată în administrarea bisericii ortodoxe române, mai precis a unei mânăstiri de călugări intelectuali. Acesta este de fapt fondul acestei propuneri legislative: transferul administrării acestui patrimoniu cultural de importanță națională indiferent că el este sau nu recunoscut ca atare, în administrarea Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.

Unul dintre argumentele care a fost ridicat de reprezentantul unei minorități etnice prezent în comisie a fost acela că în felul acesta s-ar interveni și s-ar încălca Constituția care elimină posibilitatea amestecului instituțiilor statului în activitatea cultelor. Nimic mai fals pentru că există și alte exemple de instituții de cultură în România care sunt administrate cu succes și sunt conservate cu competență și cu dăruire, oferite fiind spre admirare atât publicului cât și generațiilor care urmează.

Dacă dumneavoastră veți persista în a menține o asemenea situație nefirească pentru că una dintre cele mai importante lăcașuri de cultură, la intrarea dinspre Occident în România, condamnați acest lăcaș de cultură la distrugere lentă și, în felul acesta, ne facem cu toții vinovați de faptul că nu am oferit o șansă ca Muzeul memorial "Octavian Goga" să fie bine administrat și să perpetueze memoria nu numai a poetului Octavian Goga, ci și a unui alt mare om de cultură din spațiul transilvan, poetul de limbă maghiară Adi Endre.

Poate că cineva a dorit să moară și capra noastră neștiind că în felul acesta distruge și șansele de afirmare a urmelor de trecere pe acolo a acestui mare poet al secolului XX.

Regret că s-a ajuns la o asemenea situație. Nu am dorit decât să atrag atenția, să trag un semnal de alarmă asupra iminenței necesității de rezolvare a acestei probleme prin transferul ei, păstrându-se dreptul de proprietate, păstrându-se sursele de finanțare, nefiind implicate surse de finanțare suplimentare, doar transferul ei către Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, care arhiepiscopie, printr-o scrisoare adresată de arhiepiscopul Bartolomeu Anania, este de acord să preia spre administrare în condițiile menționate acest patrimoniu memorial și de cultură a neamului românesc.

Mulțumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Ce este, domnule deputat?

Domnul Paul Magheru:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Susțin întru totul inițiativa legislativă făcută de colegul nostru Dan Brudașcu și împărtășesc aceeași amărăciune în legătură cu propunerea de respingere a acestei inițiative legislative. Aș vrea să atrag atenția după ce am citit și raportul că se încearcă să se argumenteze aceste respingeri prin argumente de multe ori nu numai incredibile, dar și false.

În ceea ce privește schimbarea administratorului acestui muzeu, în ceea ce privește ridicarea lui la rang de monument cultural, aș vrea să vă spun că ar fi bine să nu trecem cu vederea peste ceea ce ne place să numim și pe bună dreptate să considerăm "poetul pătimirii noastre", a ardelenilor, poetul nostru național, poetul care ne-a învățat pe toți, indiferent că suntem români sau maghiari ce înseamnă patriotismul sincer și profund. Deci, este vorba despre un complex muzeal al unui poet patriot care i-a învățat patriotismul pe toți oamenii inclusiv pe maghiari, prin prietenul lui Adi Endre. Dacă Adi Endre în România este sub acest aspect mai bine conservat, aș spune chiar mai bine eternizat, și mă bucur pentru politica noastră națională bună, sănătoasă, chiar în orașul meu, în orașul Oradea, Adi Endre este venerat, are o casă memorială, are un muzeu, are o cafenea, are inscripții, tot, tot, e bine ca românii să dea dovadă de adevărat respect al culturii, indiferent că este ea națională sau a minorităților. În acest caz, dați-mi voie să consider că se trece prea ușor, cu indiferență, și dacă vreți, cu mare vină de ceea ce înseamnă obligația noastră față de adevăratele valori românești, patriotice și internaționale.

Eu vă îndemn, pentru că nu ne costă nimic decât respectul față de valorile noastre, să votăm împotriva respingerii acestui proiect de lege și să încercăm să-i dăm lui Octavian Goga, ceea ce lui Octavian Goga i se cuvine, nu numai de la catedră, nu numai între noi, dar realmente ceea ce acestui poet național i se cuvine. Vă mulțumesc, și mă aștept la un vot în conformitate cu conștiința și cu datoria noastră de român...

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul președinte Mihai Mălaimare.

Domnul Mihai-Adrian Mălaimare:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor,

Sunt absolut de acord cu gradul de emoție pe care l-au introdus în dezbatere colegii noștri, numai că astfel de situații se regăsesc cu zecile în fiecare județ, or, problema pe care o ridicăm noi aici, motivațiile respingerii se regăsesc în faptul că există un act normativ care privește exact lucrurile despre care vorbește propunerea legislativă.

Există Legea muzeelor și colecțiilor publice, și acolo se stipulează foarte clar, se vorbește foarte clar și despre clasificare, și despre schimbarea clasei din care fac parte muzeele și colecțiile publice, și se spune că această transformare se face prin hotărârea Guvernului. Nu cred că este cazul ca noi, aici, să facem lege de aplicare a unei alte legi, în sensul acesta.

Pe de altă parte, există, și cu toată prietenia, indiferent dacă la Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă s-a constatat o lipsă a pregătirii juridice, și este posibilă, dar noi ne sfătuim cu colegii noștri, există în acest proiect de lege sumedenie de lucruri care nu prea stau în picioare.

Este foarte complicat să treci o instituție în subordinea alteia, în timp ce, în același timp, propui ca ea să fie administrată de Arhiepiscopie, care este de fapt o instituție de drept privat. Sunt lucruri extrem de complicate, care ar fi trebuit gândite mai bine de inițiatori. Dar, repet, oricât de drag mi-ar fi subiectul în sine, avem o lege pentru asta, avem un ministru, și el este obligați prin lege să rezolve acest lucru. Vă mulțumesc.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București sâmbătă, 25 ianuarie 2020, 16:15
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro